Şeic sufit, specialist în hadith-uri (hafiz) şi exeget al Qur’an-ului (mufassir) din şcoala Hanbalită, unul dintre cei mai aprigi adversari ai inovaţiilor şi discipol al lui Khwaja Abu al-Hasan al- Kharqani (d. 425), marele şeic al căii sufite timpurii Naqshbandi.
Este menţionat de Dhahabi în Tarikh al-islam şi Siyar a`lam al-nubala’, de Ibn Rajab în Dhayl tabaqat al-hanabila şi de Jami, în cartea sa în persană, Manaqib-i Shaykh al-Islam Ansari.
A fost un autor prolific de tratate sufite, printre care se numără:
* Manazil al-sa’irin, despre care Ibn Qayyim a scris un comentariu intitulat Madarij al-salikin;
* Tabaqat al-sufiyya ("Referinţe biografice ale maeştrilor sufiţi"), care este versiunea extinsă a lucrării anterioare a lui Abu `Abd al-Rahman al-Sulami (d. 411) cu acelaşi titlu;
* Kitab `ilal al-maqamat (“Cartea capcanelor staţiunilor spirituale”) în care descria, pentru discipoli şi maeştri ai căii sufite, caracteristicile stărilor spirituale;
* Kitab sad maydan (în persană, “Cartea celor o sută de câmpuri”), un comentariu despre înţelesurile iubirii în versetul: “De-L iubiţi pe Dumnezeu, urmaţi-mă, căci Dumnezeu vă va iubi” (3:31). Această carte înmănunchează predicile lui al-Harawi din anii 447-448 ţinute la Marea Moschee din Herat (Afganistanul de astăzi), în care acesta prezintă, în cea mai elocventă expunere a sa, necesitatea urmării căii sufite.
* Kashf al-asrar wa `uddat al-abrar (în persană, “Dezvăluirea secretelor şi a indeletnicirilor celor drepţi”), în zece volume, de al-Maybudi, conţinând comentariul Qur’anic al lui al-Harawi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu