Ibn 'Arabi - Extrase din "Cartea revelatiilor" (1)

"Iubirea este aceasta relatie
Care priveste deopotriva pe om si pe Dumnezeu,
Desi cunoasterea noastra
Ignora aceasta relatie.

Desi iubirea este plina de desfatare,
Esenta ei ramane de neinteles pentru noi.

O, Doamne al meu! O, Doamne al meu!
Oare de ce-i adumbrita?

Ratiunile iubirii
imi vorbesc despre esenta ei
prin mijlocirea modelelor opuse[1]
precum prezenta si absenta.

Fiinta insasi a lui Dumnezeu
Se intemeieaza pe iubire,
El, care vede in adancul nostru ca si in El.

Iarta-mi, o, Doamne al meu!
vorbele pe care le rostesc despre iubire,
caci ma exprim astfel pentru a-Ti aduce lauda!"

[1] Finalitatea iubirii este unirea prin confundarea iubitului cu cel iubit. Cele trei aspecte corelative - iubire, iubitor, cel iubit - sunt, asadar, inseparabile, insa se reabsorb in esenta lor nediferentiata. Din contra, in existenta iubirea implica intotdeauna o dualitate de aspecte care se opun, pentru a se reuni apoi in complementaritatea lor, perechea care cheama la unire si la dez-unire.

In legatura cu aceeasi tema, am scris si versurile care urmeaza:

"Am iubit fiinta mea esentiala
cu aceeasi iubire cu care
Unul tinde catre al Doilea!
Iubirea astfel zamislita
este fireasca si spirituala,
fiind, deopotriva, dragoste divina.

Cuvinte de lumina si calauzire,
legate de iubire,
ce au fost revelate
in cuvintele Coranului.
M-ai intrebat,
fara ca eu, totusi, sa fi inteles
la ce iubire, la ce ratiune facea referire intrebarea ta.

Iubirea [naturala] are un inceput
pe care cunoasterea mea il cerceteaza,
dar nu si iubirea lui Dumnezeu,
care-i fara egal.
Iubirea are un inceput
insa nu are sfarsit,
dar nu si iubirea naturala.

Doua iubiri ce nu le poti descrie
odata ce-ai simtit gustul amandurora,
desi nu pot fi supuse
nici vreunei lipse, nici chiar vreunui sfarsit.

Telul omenestii iubiri
inseamna uniunea implinita:
unirea a doua suflete
si unirea a doua trupuri.

Insa a-ti fixa drept scop
unirea cu Cel preamilostiv
nu este decat ratacirea
celui mai pur sacrilegiu.

Desi excelenta iubirii este efectul Excelentei!

Dar daca ma arat neputincios
sa-mi reprezint [iubirea aceea],
sufletul meu ignora atunci pe acela dupa care tanjesc!
Caci reprezentarea Sa este plina de dovezi!"

Am alcatuit urmatoarele versuri, de asemeni legate de tema aceasta:

"Cel ce iubeste patimas sunt eu,
o, daca ai putea sti!
Patima este ceea ce iubesc,
o, daca ai putea intelege!

De-ai ascultat cumva vrobele mele,
lauda pe Dumnezeu pentru marimea Lui!
Fii constient de maretia Lui!

Cei ce imi stau in preajma
isi rad de vorbele mele:
oare pentru ca nu sunt in stare
sa patrunda intelesul lor?

De ce oare sunt orbiti
de ceea ce am lasat sa se intrezareasca
din Fiinta preaiubita
in chip atat de vadit?

N-am iubit nimic din aceasta creatie!
Pe nimeni, intr-adevar, in afara de mine!
O, cat as vrea sa poti intelege!

De cand am fost investit cu insusiri divine
am descoperit ca sunt locul
in care El se reveleaza
si ca nicicand n-am incetat sa fiu aceasta.

Uniti-va in clipa aceasta cu mine
caci eu sunt legatura lui Dumnezeu in creatia voastra!
Ramaneti, asadar, la poarta mea,
drept slujitori
gata oricand sa serviti cu credinta!

De voi ajunge vreodata sa spun:
"O, daca ai sti cat le doresc
pe Zaynab, pe Nizham sau pe Inan!"
atunci rostirea impotriva-mi dreapta va fi.

Aici se afla un semn perfect si fara egal
sub care s-arata un vesmant de gala.
Eu sunt vesmantul
[care-l acopera] pe cel ce il poarta.
Si pentru aceasta
voi continua sa fiu necunoscut!

Doar Dumnezeu este sub mantie,
a spus raspicat al-Hallaj
intr-o zi pe cand vorbea despre aceasta.
Asa ca, haideti sa ne veselim!

Si jur pe insasi iubirea!
Daca eu l-as contempla pe Dumnezeu
El s-ar ivi pe data dinaintea mea
ca eu sa ma contemplu pe mine.

Nicicand nu va fi zarita Fiinta lui Dumnezeu,
caci oricare ar fi imprejurarile,
El ramane in Sine insusi, nemanifestat."

La continutul acestui capitol putem sa adaugam:

"Existenta este o litera al carei inteles esti tu.
Dumnezeu este singura-mi nadejde pe lumea aceasta!
Litera are un inteles,
Si intelesul acestei litere este Cel ce se afla in ea.
Insa in afara acestui inteles
Ochiul nu poate sa contemple nimic altceva.

Prin firea ei de la inceput, inima
se zbate intre propriul ei salas si intelesul acestei litere.
Nimeni nu poate cuprinde Puterea divina!
Fara indoiala, sub un alt aspect,
am reusit sensul sa-i patrundem.
Nu eu sunt acela care-o spune,
Ci o revelatie venita de la Dumnezeu.
Si vorba divina cuprinde la sanu-i si-acest inteles.

Dumnezeu este adevarat!
Si asa salasluieste in fiinta omului
Si din pricina aceasta a asezat in el
masura si cumpatarea.

Esenta fiintei mele este esenta Formei Sale
Insa cuvantul acesta pe care Dumnezeu l-a revelat
Numai El insusi il poate auzi.

Dumnezeu este atat de mare
Ca nu exista lucru cu care sa poata fi asemuit.
Nimic nu-i altceva decat El!
Mai mult, este chiar El insusi.

Numai asa fiinta poate vedea
irealitatea altei fiinte.
Caci Acela care intelege,
este Dumnezeu, cu adevarat.

Desi numai Dumnezeu il vede pe Dumnezeu,
Cauta sa intelegi cuvintele mele
pentru a putea recunoaste
catre cine se indreapta ele si de la cine emana."

Ibn 'Arabi - Extrase din "Cartea revelatiilor" (2)

Dar sa continuam cu aceasta tema! Intr-o imprejurare spirituala neprevazuta (waqi'a), am vazut Fiinta adevarata (haqq) care mi-a dezvaluit intelesul cuprins in versurile urmatoare. M-a chemat folosind un nume pe care nicicand nu il auzisem: "Soimul salasurilor (baz diyar)" - caci acesta este numele. I-am cerut lui Dumnezeu - laudat fie El! - sa ma ajute in deslusirea intelesului acestor cuvinte.

Atunci El mi-a grait [talmacindu-mi astfel]: "Acela al carui salas este pazit". Acesta este intelesul versurilor. Insa am tratat pe larg subiectul acesta in scrierea de fata, asa ca acum doar voi schita cuprinsul acestei intamplari.

"Ti-am aratat salasul meu
Pentru ca forma mea sa se manifeste.
Slava Tie! Tie care imi apari
incarcat de slava, totdeauna de slava!

Cei doi ochi ai tai n-au oglindit nicicand
fiinte desavarsite asemanatoare mie!
Si nici un ochi n-a putut contempla
fiinta omeneasca asemanatoare Tie.

Nici o realitate n-a putut fi
mai desavarsita decat Tine!
Despre aceasta vorbeste orice dovada
ce-i pe potriva Legii.

Oricare ar fi perfectiunea,
intotdeauna este vorba de Tine!
Si oricare ar fi aparenta sa,
lucrul nu exista [cu adevarat].

Ai facut sa tasneasca firea mea
intruchipand forma lui Adam.
Am recunoscut-o cu toata credinta
In prescriptiile Legii.

Daca din toate lucrurile posibile,
unul mai perfect decat Tine
ar fi putut sa existe,
atunci ar fi trebuit ca imperfectiunea
pe data sa tasneasca din mine.

Si iata, Tu te-ai afundat adanc
in forma fapturii mele.
De-atunci se descopera neincetat
ca mai desavarsit decat mine
nimic nu poate exista."

Iata acum un alt poem care trateaza aceeasi tema:

"Dumnezeu este intr-atat de maret
ca toate in el isi au fiinta!

El este Iubitul suprem, Principiul impenetrabil.
Soarele ne atinge [cu razele sale] si noi il simtim,
de la el capatam veselia si bunastarea.

Noi suntem cei care il vedem manifestandu-se,
ca o Intruchipare divina pe care nimeni
nu si-o atribuie.

Lumina lui ne impiedica
sa-i dam vreo definitie.

Oare cum ar putea cel ce respinge manifestarea
Sa ajunga vreodat' la contopire?

Caci "cum" si "cat" sunt doar ale corpurilor!
Insa la nivelul acesta, nicicand nu se-ntalneste
corp, conditie sau numar."

Iata mai jos un alt poem despre aceasta tema:

"Cauta sa-ndrepti degraba lipsurile vietii tale!
In calatoria ta,
cere-i Celui milostiv doar merindea.
Si spune-I patimas:
Oh, telul ultim al nadejdii mele!
Cine tanjeste mai mult dupa iubire
decat adancul fiintei si esenta ei
cand te indrepti catre ele?

O stii prea bine!
nu sunt mai putin sub privirea Ta
atunci cand contemplu
pe Cel ce lumea a zidit-o.

De n-ar fi fost pierirea si negarea
a tot ce iti seamana Tie, de n-ar fi fost arsura
produsa de privirea-Ti[2],
nadejdea mi-as fi pus
doar in contemplarea Ta.

N-as fi citit manuscrise
Care sa nu aminteasca de Tine.

Si ruga-mi o indrept catre Tine,
o, Tu care esti fara egal,
[sa-mi dai taria]
de a iubi ceea ce Puterea Ta hotaraste.

"Porunca mea - grai El catre mine -,
este ca tu sa vezi ca Puterea Mea
poate fi stavilita
de proria-mi Putere."

De la un profet
aflat-ai
tot ce poate indeparta
ordinea astfel statornicita,
si tot ce face cu putinta
prelungirea vietii tale.

Spui insa lucruri ciudate
Care, toate, sunt perle adevarate.
Sa dam, asadar, aceasta pura nestemata
Celui ce pastreaza nepretuitele-Ti comori."

[2] Aluzie la urmatorul hadith preluat din Ibn Hanbal, "Musnad", IV, 401:
"Dumnezeu are saptezeci de mii de valuri de lumina si intuneric. Daca le-ar descoperi, Stralucirea transcendenta a Chipului Sau ar parjoli toate lucrurile ce i-ar intalni privirea."

Sa cantam acum pentru iubirea de dragul iubirii[3]:

"Cand am descoperit ca iubirea
era ceva nepretuit,
fara ca, totusi, s-o pot lua in stapanire
pana la sfarsitul vietii mele,
m-am indragostit pentru totdeauna de iubirea iubirii.

Fara indoiala, nu cutez sa spun
ca bunul ce-mi este daruit
nespus ma-ndestuleaza,
da, ma umple pe de-a-ntregul!

Iubitul a facut sa se iveasca
splendoarea contopirii Sale
ce a facut sa straluceasca fiinta mea
si esenta mea cea mai adanca.

Spiritul meu a simtit ca piere
dinaintea Majestatii Sale
in clipa cand mi-a dat
dovada increderii Sale.

Si El m-a purtat prin gradinile
Frumusetii Sale de negrait.
M-a smuls [din lumea]
geniilor si a oamenilor impovarati.

M-a facut sa fiu prezent
tainuindu-mi totusi secretul.
m-a ascuns apoi
si m-a pastrat in preajma Sa.

Daca spunem: eu sunt Unul,
Fiinta Lui e Una de asemeni.
Daca fiinta-mi capata tarie
Rezulta [prapastia] dualitatii.

Desi compusa,
este subtila si pura.
De are viziunea unui unic,
Ratiunea, neindoielnic,
admite si-un al doilea.

Oh, tu, care cu tine te asemui
pentru valoarea-ti neinsemnata!
Despre numar deja nu mai putem vorbi,
caci fiinta ta s-a aneantizat.

Fiinta ta, prin norocoasa-i fire,
contempla o comoara nespus de pretioasa.
Priveste in apa acestei oglinzi
caci acum tu chiar pe Mine ma vezi.

Oh, absentul!
Cine primeste o astfel de rasplata
se vede asemeni unui nebun
in paradisurile beatitudinii.

Oh, risipitorul!
Acela a carui frumusete face inimile sa se avante
le scoate din ele insele
in clipa imboldului."

[3] Este vorba, evident, de a canta iubirea pura, lipsita de obiect si indreptat exclusiv catre Dumnezeu, Subiectul existentiator, cel care din iubire a creat lumea aceasta laolalta cu toate fapturile.

Ibn 'Arabi - Extrase din "Cartea revelatiilor" (3)

"Se cuvine sa mai stii - fie ca Dumnezeu sa te ajute! - ca iubirea e un cuvant divin. Dumnezeu s-a calificat in acest fel numindu-se [in Coran] "Cel ce iubeste fara margini" (al-wadud)[4] si care in textele profetice este numit "Iubitul" (muhibb).

In Torah, Dumnezeu ii spune lui Moise: "O, fiu al lui Adam! Pentru dreptul pe care ti l-am dat, te iubesc (muhibb), si pentru dreptul pe care il am asupra ta, iubeste-Ma!"

Iubirea (mahabba) este mentionata in Coran si in traditie (Sunna), atat ca un privilegiu al lui Dumnezeu, cat si al creaturilor. Dumnezeu enumera categoriile de fiinte pe care le iubeste (mahbubun)[5] si insusirile lor, precum si dispozitiile fiintelor care nu-i sunt pe plac, specificand in mod clar familiile de fapturi carora acestea le apartin.

Dumnezeu a poruncit Profetului Sau - pacea si binecuvantarea fie cu el! – sa faca cunoscut tuturor: "Daca-L iubiti pe Dumnezeu, urmati-ma (e vorba de Profet), caci Dumnezeu va va iubi" (Cor. III, 31).
Dumnezeu spune apoi cat se poate de limpede: "O, credinciosilor! Cel care, dintre voi, se leapada de credinta sa... sa stie ca Dumnezeu va aduce alti oameni pe care El ii va iubi si care Il vor iubi" (Cor. V, 54).

Iata ce spune Dumnezeu despre fiintele pe care le iubeste: "Dumnezeu iubeste pe cei ce nu intarzie sa se intoarca la El si iubeste pe cei ce se purifica" (Cor. II, 222). "Iubeste pe cei ce se daruiesc Lui" (Cor. III, 159). "Iubeste pe cei rabdatori" (Cor. III, 146). "Iubeste pe cei sinceri. Iubeste pe cei a caror purtare este desavarsita" (Cor. II, 195). "Iubeste pe cei care lupta pe Calea Sa... ca si cum ar fi o zidire trainica" (Cor. LXI, 4).

[4] Numele divin al-wadud este construit pe paradigma fa'ul, ce are un dublu inteles: activ si pasiv. Al-wadud este deopotriva Iubitul si Cel Iubit cu credinta si neincetat. Este unul din cele nouazeci si noua de nume ale lui Dumnezeu.

[5] Iubirea lui Dumnezeu, care este primordiala, afecteaza fiintele in realitatea lor virtuala mai inainte de a le afecta in existenta lor efectiva. Cand se manifesta ca locuri cosmice de manifestare a atributelor Numelor lui Dumnezeu si sunt genul de creaturi supuse conditiilor de existenta precise si conforme Intelepciunii divine, ele proiecteaza aceste dispozitii potrivit Vointei divine creatoare (mashi'ah). Trasaturile de caracter pe care ele le exprima atunci pot fi laudabile sau condamnabile, in functie de Vointa normativa divina (irada)."

Din contra, atunci cand Dumnezeu refuza sa iubeasca anumite fiinte din cauza unor insusiri ce nu ii sunt pe plac, El lasa sa inteleaga ca acestea trebuie sa piara, insa numai pentru ca opusul lor sa se manifeste in mod necesar.

Iata ce spune Dumnezeu: "Dumnezeu nu-i iubeste pe cei corupti si nici stricaciunea lor" (Cor., V, 64). Ei bine, contrariul acestei atitudini este cinstea (salah), si faptul de a renunta la prima face sa se iveasca ultima.
Dumnezeu a spus: "Dumnezeu nu-i iubeste pe cei aprigi" (Cor., XXVII, 76). "Nu-i iubeste pe cei mandri si pe cei ce se lacomesc" (Cor., VI, 141). "Nu-i iubeste pe cei nedrepti" (Cor., LXII, 40). "Nu-i iubeste pe cei ce nu stiu a se infrana" (Cor., VI, 141). "Nu-i iubeste pe cei ce graiesc vorbe rele" (Cor., IV, 148). "Nu-i iubeste pe cei ce incalca legea" (Cor., II, 190).

Mai mult, lui Dumnezeu ii place ca noi sa aratam insusiri alese, unele dintre acestea fiind rodul unei infrumusetari a sufletului (tazyin), iar altele imbraca o valoare absoluta (mutlaqua). Din bunavointa fata de noi, Dumnezeu a spus: "Dumnezeu v-a facut sa iubiti credinta si a infrumusetat-o in inimile voastre" (Cor., XLIX, 7). In acelasi inteles precis: "Si a facut sa apara drept podoaba [dinaintea oamenilor] dragostea pentru bunurile dorite..." (Cor., III, 14).

In legatura cu cei casatoriti, a facut urmatoarea revelatie: "Unul din semnele lui Dumnezeu este de a fi creat perechi din sufletele voastre (sotii) si pentru voi insiva, ca langa ele sa va odihniti in pace. De asemenea, a pus apoi intre voi afectiunea (mawadda) si mila (rahma)" (Cor., XXX, 21).

Dumnezeu ne-a interzis sa aratam afectiune dusmanilor Sai[6]. El a spus:
"Credinciosi! Nu-i luati drept prieteni (awliya') pe dusmanii Mei si pe dusmanii vostri, daruindu-le dovezi de dragoste" (Cor., LX, 1).

[6]Dusmanii lui Dumnezeu sunt cei care manifesta tendinte rele sau negative care nu ingaduie fiintelor respective sa reflecte in mod corespunzator iubirea divina primordiala. Pentru ca aceasta iubire originara sa produca efectele benefice si pozitive in fiintele care singure sunt suporturile aparitiei Numelor divine, trebuie sa fie pure si cristaline si nicidecum opace sau tulburate de agresiunile Ordinului divin. Numai iubirea lui Dumnezeu se exercita in astfel de persoane sub chipul repulsiei, prin intermediul modalitatilor care nu pot accepta Iubirea in toata puritatea ei.
Din acest motiv, adevaratii credinciosi, potrivit unui tip de Revelatie data, nu trebuie sa arate iubire pentru caracterele pervertite ale respectivelor creaturi, si in acelasi timp sunt obligate sa nu le respinga ca esente iubite din toata vesnicia.
Termenul mawadda, folosit ca radacina a Numelui divin al-wadud, exprima o dragoste reciproca ce nu ingaduie Iubitului si celui iubit sa fie despartiti.
In Coran, iubirea apare mentionata in multe locuri. Exista de asemenea numeroase texte profetice ce amintesc despre iubire, de pilda: "Profetul - pacea si binecuvantarea fie cu el!- a spus in numele lui Dumnezeu: "Eu eram o Comoara (ascunsa); Eu nu eram cunoscut. Si, iata, am vrut sa ma fac cunoscut. Am creat, asadar, fapturile si M-am facut cunoscut lor astfel ca ele sa Ma poata cunoaste.""

De aici rezulta ca Dumnezeu ne-a creat doar pentru Sine insusi si nicidecum pentru noi insine. Si cum plata este unita cu fapta, daca noi vom lucra pentru noi si nu pentru El, adoratia noastra ('ibada), in ceea ce-l priveste, este pentru El si nu pentru noi, chiar daca servitutea de a adora nu va fi actul in sine insusi. Purtarile exterioare ale fiintelor create Ii apartin, pentru ca El continua sa fie [adevaratul] Agent. Perfectiunea actelor trebuie pusa pe seama Sa, caci totul purcede din El, potrivit cuvantului Sau: "Pe suflet! Si L-a modelat in chip armonios, punand in el desfrau si piosenie" (Cor., XCI, 7 si 8). "Dumnezeu este cel care v-a creat pe voi si toate cate le faceti" (Cor., XXXVII, 96). "Asa este Dumnezeu, Domnul vostru. Nu este alt Dumnezeu in afara de El,Creatorul tuturor lucrurilor. Sa-L adoram, asadar..." (Cor., VI, 106).

Datele acestea ale revelatiei se refera, prin urmare, la faptele slujitorilor Sai.

Trimisul lui Dumnezeu - pacea si binecuvantarea fie cu el! - a spus: "Dumnezeu este cel ce a zis: "Cei ce se apropie de Mine o fac pentru lucrarea pe care Eu o iubesc cel mai mult - aceea de a implini fapte prescrise. Slujitorul se apropie neincetat de Mine prin opere nespus de bune (nawafil) pana cand Eu ajung sa-l iubesc. Si cand il iubesc, Eu sunt auzul prin care aude, vederea prin care vede, mana cu care apuca, piciorul cu care merge"".

In temeiul acestei revelatii divine (tajalli) s-a putut sustine doctrina unificarii (ittihad). Oare n-a spus Dumnezeu: "Nu tu ai aruncat, atunci cand ai aruncat..." (Cor., VIII, 17) si "Dumnezeu este cel care v-a creat pe voi si tot ce faceti" (Cor., XXXVII, 96).

Mai gasim de asemenea si aceste texte profetice: "Dumnezeu il iubeste pe razvratitul care se caieste". "Iubeste-l pe Dumnezeu pentru binele pe care El il acorda favoritilor Sai." "Dumnezeu este frumos (jamil). Iubeste Frumusetea (jamal)." "Cu adevarat, lui Dumnezeu ii place sa fie laudat." "Mi-a fost dat sa iubesc trei [lucruri] din lumea aceasta: femeile, rugaciunea de multumire si miresmele suave."

Textele profetice in care apare iubirea sunt nenumarate. Mai trebuie sa stii ca iubirea este o insusire aleasa si ca dragostea este inceputul (asl) vietii universale (wujud).

"Din iubire ne-am nascut
Pe masura iubirii am fost alcatuiti
Dupa iubire tanjim.
Iubirii ne incredintam."

*****
Fragmente din "Cartea revelatiilor de la Mecca" ("al-Futuhat al-Makkiyya") din cartea Ibn 'Arabi - Iluminari, aparuta la Editura Herald, 2003.

Cel obtuz la minte - Idries Shah

Intr-un caravanserai din Asia Centrala de pe una din marile rute ale Drumului Matasii, un om le vorbea celorlalti cu voce tare si plin de insufletire. Era deja tarziu in noapte iar calatorii trebuiau sa-si reia drumul devreme a doua zi; asteptau, deci, cu nerabdare ca vorbaretul sa binevoiasca sa-si incheie discursul.
Fura insa cuprinsi de consternare cand un dervis ratacitor se apropie de el, il saluta cu politete si-i zise:

- Tot ceea ce spui, fiecare amanunt spus de tine ma intereseaza in cea mai mare masura. Continua, te rog; te ascult cu toata atentia.

Omul isi continua discursul cu voce inca si mai puternica. Se exprima cu prolificitate si virtuozitate crescande. Dervisul, care statea asezat chiar in fata sa, il fixa cu cea mai mare atentie. Dupa cateva minute, oratorul aproape incetase sa vorbeasca iar dervisul dormea.

In zori, cand se inhamau camilele caravanei, cativa calatori il intrebara pe dervis:
- De ce te-ai comportat in felul acela seara trecuta?

- Omul respectiv, raspunse dervisul, dorea sa va capteze atentia iar voi nu vroiati sa i-o acordati fiindca va doreati altceva: linistea si somnul. Si eu vroiam sa ma odihnesc dar stiam ca asta avea sa ma coste. Deindata ce amicul nostru si-a atins propriul tel, si-a pierdut pe data intreg interesul. Deindata ce si eu l-am atins pe al meu - sa am parte de putina odihna in urma unui efort sustinut -, m-am grabit sa profit de ocazie.

Cand a fost intrebat ce impresie avea despre seara dinainte, vorbaretul raspunse:
- Dervisul asta inchipuit a avut insolenta sa adoarma in timp ce eu inca vorbeam, dupa ma lasase sa cred ca-l interesau spusele mele. Incerca doar sa ne impresioneze. Asta sa va fie invatatura de minte!

Interiorul si exteriorul - Idries Shah

Un sufi din Bukhara atragea oamenii in asemenea masura incat locuinta ii era intesata de dimineata pana seara de discipoli si pelerini.

Deranjat de toata agitaia, un om pios care venise dinadins la Bukhara ca sa-l intalneasca pe intelept, parasi orasul aproape imediat dupa ce sosise si se duse la un intelept care traia izolat intr-o chilie modesta, undeva prin Turkestanul oriental.

Cei doi barbati ramasera o vreme in contemplare tacuta, dupa care ermitul ridica capul si i se adresa vizitatorului caruia ii citise gandul:

- Daca te limitezi la aparente, daca nu judeci decat dupa aspectul vizibil, vei ramane la exteriorul lucrurilor. Pentru ca nu ai agreat aspectul exterior al sufitului din Bukhara, nu ai reusit sa accezi la aspectul sau interior.

Inchipuie-ti ca la Ziua Judecatii fiintele ar fi cantarite in acelasi fel: dupa aspectul exterior. De ce, atunci, sa nu acorzi atentie felului in care arati? Tinuta ti-e sobra; ei bine, de ce nu ti-ai pune niste perle si cateva podoabe? Hainele-ti sunt modeste: fa in asa fel incat ele sa atraga atentia. Aranjeaza-te cat poti tu de frumos si arata-te lumii. Asa, macar, vei fi consecvent cu tine insuti.

Colaborare - Idries Shah

Cineva il intreba pe Ajmal ibn Arif:

- Poti sa-mi dai un exemplu de "lucruri care sunt in aparenta contradictorii dar care, in realitate, se armonizeaza"?.

- Acela care ii denigreaza in mod public pe adevaratii sufi le este, in aparenta, ostil, raspunse Ajmal. Dar poate ca, fara sa-si dea seama, de fapt conlucreaza cu acestia fiindca ii atrage inspre el pe indezirabili si nu-i poate impiedica efectiv pe oamenii de valoare sa dea ascultare adevaratilor sufi.

- Dar, insista cel care pusese intrebarea, nu seamana el indoiala in inimile oamenilor de bine, nu-i atentioneaza el impotriva Oamenilor Caii?

- Indoiala nu poate fi semanata, raspunse Ajmal, decat peste o indoiala deja existenta. In inima oamenilor de bine nu pot fi semanate grauntele ostilitatii fata de adevaratii sufi.

****

Aceasta istorioara incheie ciclul povestirilor preluate si traduse din cartea lui Idries Shah "Le monastere magique" aparuta la Editios du Rocher in 1995.

Un savant oarecare - Idries Shah

Un savant oarecare veni la un maestru sufi si-i puse o intrebare prosteasca.

- Pleaca de-aici! i-o taie acesta.

Savantul se retrase, afirmand impetuos ca sufi nu stia sa se poarte si ca, pe deasupra, mai era si un laudaros ignorant.

Un filosof, intrigat de atitudinea maestrului sufi, il ruga sa-i explice ce se intamplase.

- Ah, prietene, ii zise el, acest tip de comportament nu poate fi interpretat prin prisma unor norme: pentru a-l intelege, trebuie recurs la criteriul momentului. In momentul respectiv era mai bine pentru acel om, dat fiind caracterul sau, sa ma debarasez de el fara menajamente mai degraba decat sa fac apel la metodele obisnuite de combatere a opiniilor si de argumentare: asta i-a pricinuit raul cel mai mic.

- Foarte bine! Dar cu reputatia ta cum ramane? Esti considerat un om politicos si stapan pe tine...

- Gradinarul bun nu se cunoaste dupa cum seamana, ci dupa frumusetea florilor obtinute. Taranul priceput se cunoaste dupa recolta, nu dupa cum insamanteaza. Daca acestia s-ar tot opri din munca pentru a se gandi la reputatia lor, am mai avea flori, s-ar mai recolta grau?

De aceea spuneau inteleptii: "Vesmantul din matase trezeste admiratie desarta. Purtati, mai degraba, vesminte din lana si nu va mandriti cu ele!"

Scopul privighetorii - Idries Shah

O privighetoare fara adapost aflata in cautarea unui loc al ei, isi incerca norocul intr-o padure. Pasarile de acolo o alungara numaidecat.

Intr-o zi, cand statea, abatuta, pe o creanga de pe marginea drumului prafuit din apropiere, fu zarita de o surata de-a ei care veni si se aseza langa ea.

- Pari foarte mahnita, ce-ai patit?

- Vroiam sa-mi fac si eu un rost alaturi de pasarile padurii, ii marturisi prima privighetoare, dar atat m-au bruscat, cu lovituri de cioc si din aripi, incat a trebuit sa plec de acolo.

- Poate ca te-ai umflat prea mult in pene, opina prima privighetoare. Si eu am fost candva in situatia ta. Cautam refugiu intr-un copac; atunci, pasarile celelalte m-au inconjurat si m-au intrebat ce cautam acolo si de ce cantam.

- La fel au procedat si cu mine...

- Si ce le-ai raspuns?

- Le-am zis: "cant fiindca nu pot face altminteri".

- Si pe urma ce s-a intamplat?

- Tocmai ti-am spus: m-au atacat si m-au alungat din padure.

- Ah, exclama cea de-a doua privighetoare, n-ar fi trebuit sa le vorbesti in felul acesta! Au crezut ca nu te puteai stapani, poate chiar ca erai nebuna si ca vei incerca sa le faci si pe ele sa adopte acelasi comportament. Eu, cand am fost intrebata acelasi lucru, am raspuns: "Cant fiindca vreau sa va fac voua placere." Era un scop care se situa la nivelul lor de intelegere.

Schimbul - Idries Shah

Un necunoscut veni la un dervis si-i intinse o bucata de panza.

Fara cea mai mica ezitare, dervisul intinse mana spre un cos din care scoase un peste pe care i-l oferi necunoscutului pe bucata sa de panza.

Numerosii tineri aflati in preajma dervisului in speranta de a se patrunde de intelepciunea acestuia dezbatura cu entuziasm semnificatia -simbolica sau de alta natura - a acestui schimb neobisnuit.

Ceva mai tarziu, ii intreba ce conchisesera. Dupa ce fiecare dintre ei ii spuse cum interpretase gestul respectiv, dervisul le zise:

"Schimbul acesta a avut un singur scop: acela de a-mi permite sa-i deosebesc pe aceia dintre voi care stapanesc suficient de bine adevarata intelegere a lucrurilor pentru a-si da seama ca acest gest era lipsit de orice semnificatie!"

Tantari - Idries Shah

Un dervis ii spuse unui sufi:

- Nu mi-a fost usor sa te gasesc. Asa ai dorit tu, pentru a fi cautat doar de cei mai buni oameni, de oamenii de inima. Dar asta ii incurajeaza si pe multi pierde-vara care incearca sa ajunga la tine tocmai fiindca esti greu de gasit!

- Si ce rau vezi in asta? remarca sufi. Oamenii care poseda adevarata intelegere m-au gasit deja, ceea ce este un lucru bun. Cat despre ceilalti, caraghiosii de care vorbeai, acestia trebuie sa-si propuna tot timpul cate ceva si sunt atrasi de tot ce li se pare mai greu de gasit, fie ca este vorba despre persoana mea sau despre orice altceva. N-are importanta. Ne-am putea descotorosi cu usurinta de acestia, fiindca, chiar daca le este usor sa gaseasca un sufi in plan fizic, le este cu neputinta sa-l intalneasca in planul spiritual.

Ce-i drept, ne-am putea lupta cu lupii si sa nu admitem in preajma noastra decat oameni de bun simt, insa un roi de tantari lipsiti de minte ne-ar putea sufoca de-a dreptul. Si nimeni n-ar avea nimic de castigat din asta.

Punti si camile - Idries Shah

Sufi despre care este vorba in cele ce urmeaza a fost unul dintre primii care au purtat aceasta denumire. Si, pe atunci, erau tare putini.

Intr-o zi, un vizitator il intreba pe discipolul cel mai apropiat al maestrului:

- De ce sufi refuza sa primeasca atat de multi oameni? Oare nu se presupune ca este de datoria maestrilor spirituali sa-i invete pe toti cei care vin la ei? De ce maestrul sufi nu-si asuma responsabilitatea aceasta? Ar putea sa-i ajute pe toti acesti oameni.

Se spune ca discipolul l-a dus pe vizitator la o punte pe care tocmai o traversau cateva camile incarcate pana la refuz.

- Priveste cu atentie, il sfatui discipolul, si pune-ti tie insuti intrebarea pe care mi-ai pus-o mie. Intreaba-te, in termenii puntii si ai camilelor: "De ce nu poarta camilele poveri inca si mai grele? De ce puntea nu este mai rezistenta?"

A mia parte - Idries Shah

Un om pios dar fidel propriilor obisnuinte se duse sa-l vada pe cel mai mare sufi al timpului sau. Tinea mult sa-l intalneasca inainte ca acesta sa paraseasca lumea materiala, insa era asa de avid sa obtina ceva de la el, atat de curios sa afle cum arata, incat ii fu cu neputinta sa-l abordeze pe sufi in liniste, cu spiritul echilibrat si cu atentia cuvenita.

- Intelepciunea ta ma sidereaza! ii spuse el maestrului. Ceea ce am citit despre tine m-a uluit! Eram departe de a crede ca putea exista pe pamant o cantitate atat de uriasa de cunoastere care sa nu fi fost inca transmisa oamenilor!

- Daca ce ai experimentat pana acum din sufism te-a adus intr-o asemenea stare, e bine ca nu ai aflat din el decat a mia parte!

- Cum asa?

- Sufismul nu reprezinta decat o miime din intreaga cunoastere. Restul poate fi cunoscut de catre sufi, insa ceea ce vad si experimenteaza cei ca tine se rezuma doar la a mia parte.

Devotul exclama:

- Ce limbaj elevat, ce vederi largi! Acest concept este sublim: am ramas mut de admiratie!

- Intelepciunea care nu trezeste decat admiratie nu are decat de pierdut! raspunse sufi. Fereste-te sa admiri prea multa vreme ceea ce ai pescuit, fiindca exista riscul ca mai tarziu sa nu poti gusta din roadele muncii tale. De aceea se si spune "invata sa inveti".

La rascruce de drumuri - Idries Shah

Intr-o dimineata, un dervis statea asezat la rascrucea a doua drumuri. Un tanar veni la el si-l intreba:

- Pot sa stau pe langa tine ca sa invat si eu ceva?

- Da, dar doar pentru o zi, raspunse dervisul.

Pe parcursul intregii zile, cei care treceau pe acolo si-l recunosteau pe dervis se opreau si-i puneau intrebari despre om si existenta, despre sufi si sufism, ii implorau ajutorul sau, pur si simplu, isi manifestau respectul fata de el.

Dar dervisul ratacitor nu raspundea nimanui; ramanea asezat intr-o atitudine de contemplare, cu capul sprijinit de un genunchi, iar oamenii care venisera la el plecau fara sa fi auzit niciun cuvant din partea sa.

La caderea serii, un om tare nevoias care cara o ditamai bocceaua pe umar se apropie de ei si-l intreba care din drumuri ducea la orasul invecinat.

Dervisul se ridica imediat, lua povara pe umarul sau, il insoti cativa pasi pe nevoias pe drumul spre oras si reveni, dupa aceea, la rascruce.

Tanarul incerca sa ghiceasca:

- Sub infatisarea de om sarac s-o fi ascunzand, poate, vreun sfant sau vreunul dintre sufii aceia renumiti ce ratacesc prin lume ascunzandu-si identitatea?

Dervisul lasa sa-i scape un oftat si-i raspunse:

- Dintre toti cei care s-au perindat astazi prin fata noastra, acest om este singurul care cauta cu sinceritate ceea ce spunea ca ar cauta.

Chiftelele - de Idries Shah

Cineva ii adresa lui Awad Afifi urmatoarea intrebare:

- Ce fel de intamplari din lumea aceasta ar putea conduce la intelegerea caii sufite?

- Va voi da un exemplu cat de curand mi se va ivi prilejul, raspunse Awad.

La scurt timp, se duse impreuna cu oamenii din cercul sau intr-o gradina din afara orasului.

Niste nomazi, oameni de la munte cu chipuri aspre, se stabilisera provizoriu pe marginea drumului. Unul dintre ei amenajase o taraba improvizata la care vindea chiftele. Awad se opri langa el si cumpara o bucatica de carne prajita.

In clipa in care ducea imbucatura de carne la gura, vanzatorul scoase un tipat si cazu ca fulgerat la pamant, cuprins de o stare stranie. Cand isi reveni, lua mana lui Awad si-si apasa buzele pe ea.

- Sa mergem, spuse Awad Afifi.

Insotiti de vanzatorul de kebab, isi continuara drumul pe aleea principala. Omul acela se numea Koftapaz: "cel care prepara chiftele". Se dovedi curand ca baraka [forta spirituala] lui Awad Afifi daruia semnificatie si eficacitate practicilor spirituale ale Scolii sale.

Awad isi reuni apoi discipolii si le spuse:

- Am fost intrebat ce fel de intamplare anodina din lumea aceasta poate conduce la intelegerea caii sufite. Cei care au fost de fata cand a avut loc intalnirea cu Koftapaz sa le relateze si celorlalti ce s-a petrecut. Dupa aceea ne va spune Koftapaz insusi ce s-a intamplat, fiindca el este, incepand din acest moment, mostenitorul meu spiritual.

Cand toata lumea a aflat episodul de pe drumul ce ducea spre gradina, Seicul Koftapaz se ridica in picioare si se adresa discipolilor:

- O, voi, cei asupra carora a adastat umbra Simurghului, pasarea binefacatoare, aflati ca toata viata mea am pregatit chiftele. De aceea, mi-a fost usor sa recunosc ghidul spiritual dupa felul in care si-a dus imbucatura la gura. Servisem deja toate tipurile de muritori si invatasem sa le vad inlauntrul dupa cum erau pe dinafara.
Oricare ar fi meseria pe care o practici, daca esti un mester iscusit iti vei recunoaste ghidul spiritual dupa relatia pe care o stabileste acesta cu munca pe care o exerciti.

De ce isi atrage dervisul blamarea? - Idries Shah

- De ce isi atrage dervisul blamarea de catre altii? intreba un discipol.

Sufi raspunse:

- Isi poate atrage blamarea pentru a ne arata cat de prompti suntem sa-i condamnam pe altii, pentru a putea sa observam aceasta strambatate in noi insine si sa invatam sa ne ferim mai bine de ea.

Isi mai poate atrage reprosurile altora pentru a scoate la iveala micimea anumitor detractori, care-si disimuleaza adevarata fire. La fel cum un sarpe poate parea de-a dreptul frumos cand se incalzeste la soare si numai teama sau perceperea unei prazi ispititoare il fac sa-si dezvaluie adevarata natura, la fel si simpla vedere a unui om aparent lipsit de aparare sau a vreunui alt lucru demn de ravnit ii poate sili pe invidiosi sau pe cei inraiti sa-si dea jos masca bunavointei si a blandetii.

Porunca - Idries Shah

Un discipol ii spuse intr-o zi maestrului sufi pe care il slujea:

- Insisti neincetat asupra disciplinei, ascultarii si slujirii ghidului spiritual. Ne ceri sa facem intocmai ceea ce poruncesti, fara nici cea mai mica abatere de la spusele tale; ne ceri sa nu criticam si sa nu combatem pe nimeni.

- Este o descriere foarte exacta a ceea ce pretind de la voi.

- Dar la ce servesc toate acestea, continua discipolul, din moment ce nu ne dai niciodata vreo porunca? Cum sa te ascultam, daca nu ne poruncesti niciodata nimic?

Sufi raspunse:

- Instruirea aceasta este in interesul vostru si in interesul lucrarii, acea lucrare care ne priveste pe noi toti. Daca as actiona in propriul meu interes, v-as da porunci, v-as obliga sa ma ascultati si sa va supuneti. Dar fiindca actionez in interesul vostru, iar porunca are in vedere ceea ce El a poruncit, eu trebuie sa ma asigur ca veti sti sa ascultati si sa va supuneti, ca veti putea sa-L slujiti si ca veti reusi sa va abtineti de la orice comentariu.

Acestea sunt insusirile trebuincioase atunci cand ele se vor cere de la voi si se va ivi prilejul sa le manifestati.

Nu este nevoie sa le puneti permanent la incercare. Daca le posedati deja, cu atat mai bine. Daca nu, trebuie sa le dobanditi prin fapte si prin studiu.

Pentru a invata supunerea nu este destul sa va supuneti poruncilor mele; supunerea se insuseste si prin adaptarea la imprejurari.

N-o sa va fie bine daca nu veti poseda aceste insusiri atunci cand se vor cere de la voi. Important este, insa, sa le detineti. Sa va umflati in pene cu ele, este cu totul altceva.

Sufi si cei doi eruditi- Idries Shah

Doi eruditi stateau de vorba.

- Eu am scris doua sute de carti, zicea primul, si oamenii imi arata respectul cuvenit marilor savanti. Dar tu n-ai scris decat un opuscul si esti considerat un geniu!

- Lucrarea mea este o adevarata bijuterie, iar cititorii ei o apreciaza ca atare.

Un maestru sufi care sedea intr-un colt al incaperii si caruia cei doi nu-i dadusera pana atunci nicio atentie, remarca:

- Ce pacat! Vanitatea v-a impiedicat pe amandoi sa priviti aceasta chestiune cu toata claritatea.

Cei doi scriitori il apostrofara violent pe intrus si-si varsara tot naduful pe el. Acesta din urma nu rosti niciun cuvant. Cand le trecu furia, cei doi fura invinsi de curiozitate si-l intrebara pe sufi:

- Spune-ne tu, atunci, cum ar trebui sa fim apreciati daca nu prin valoarea pe care o au cartile noastre.

- Sa uitam de ele pentru moment si sa ne referim la haine, raspunse sufi. Va voi spune o istorioara.

A fost odata un croitor care confectiona vesminte de ceremonie pentru aproape toti regii lumii. Era renumit peste mari si tari. Se intampla, insa, ca un necunoscut sa faureasca un model unic, un vesmant care, fara sa fie de mare fast, era totusi absolut splendid. Acesta fu cumparat de un barbat recunoscut pentru eleganta tinutelor sale, care-l purta pana cand vesmantul deveni la fel de cunoscut precum era si barbatul respectiv. Cei care-l cunosteau pe creatorul vesmantului inainte ca acesta sa fi imbratisat cariera de croitor, fura extraordinar de impresionati. Il ridicara in slavi, il considerara un geniu: sansa ii surasese si i se prevedea un destin maret. Toate acestea, pana in ziua in care primul croitor, care intamplator se afla printre ei, exclama:

- Daca lui ii cantati osanale, atunci ce-ar trebui sa spuneti despre mine, cel care ii invesmanteaza pe toti printii islamului?

Oamenii continuara, insa, sa-i aduca omagii celui care nascocise un singur si unic vesmant.

Vedeti, prieteni, primul croitor - acela care confectiona tinute de ceremonie pentru toti regii pamantului -, era prea "indepartat", ocupa un rang prea ridicat ca sa mai fie perceput de catre oamenii de rand. Insa confectionarea unui singur vesmant care sa fie apoi purtat de o singura persoana si a fi recompensat pentru acest lucru era ceva ce putea fi inteles de catre oricine.

Fructe si carti - Idries Shah

Un om il vizita de doua ori pe un maestru sufi. La incheierea celei de-a doua vizite, omul remarca:

- Prima data cand am venit la tine, erai cu totul preocupat de treburile comunitatii. De data asta - si sunt incantat sa constat acest lucru -, te dedici unei activitati mai perene: buna oranduire a spatiului ocupat de Ordinul pe care-l conduci.

- Apreciem interesul pe care-l manifesti fata de diversele noastre preocupari, raspunse maestrul sufi.

Vizitatorul saluta si pleca, fericit ca maestrului sufi ii facuse placere complimentul sau.

- De ce te-a impresionat in mod placut interesul pe care-l purta omul acela amenajarii spatiului nostru? il intreba un discipol.

- Asta mi-a adus aminte, raspunse maestrul, de vremea in care copiii mei tocmai incepusera scoala: comentariile lor erau adorabile. Prima lectie de matematica din viata lor nu le-a placut pentru ca subiectul fusese: "1 portocala plus 1 portocala egal 2 portocale", iar ei si-ar fi dorit niste chestiuni mai serioase decat niste "simple portocale".

La lectia urmatoare, invatatorul le zise: "2 carti plus 2 carti egal 4 carti". Copiii mei s-au intors de la scoala fericiti si mandri: "Gata, au inceput chestiunile serioase: astazi invatatorul ne-a vorbit despre carti!".

Tantalaul care tocmai a plecat de aici nu si-a inchipuit niciun moment ca transmiterea invataturilor caii sufite se poate realiza prin orice fel de activitate, ba cateodata chiar si in lipsa oricarei activitati. Este candidatul cel mai bun la un act de caritate, fiindca este un act de caritate acela de a-i face pe oameni fericiti, dandu-le impresia ca esti, la randu-ti, fericit.

Invatatura secreta - Idries Shah

Un maestru sufi fu intrebat:

- Toata lumea iti cunoaste convingerile si scoala careia ii apartii; cu toate acestea, invataturile tale sunt secrete, le impartasesti doar cui doresti tu si nimeni nu are permisiunea sa asiste, nici ca simplu observator, la reuniunile tale, contrar uzantelor filosofilor care deschid usa si isi intampina cu bunavointa auditorii de orice fel. Cum explici aceasta diferenta?

- O, lumina ochilor mei! raspunse maestrul. Invatatura este precum milostenia: trebuie oferita in taina pentru simplul motiv ca etalarea ei publica ii dauneaza celui care o face, celui care beneficiaza de ea si celui care asista la ea. Invatatura este precum nutritia, efectele ei nu sunt imediat vizibile, deci nu serveste la nimic existenta unui observator: acesta din urma nu poate constata decat rezultatul nutritiei.

Tot asa, invatatura nu poate fi examinata separat de contextul in care este acordata. Daca sunt de fata observatori, contextul se modifica prin insasi prezenta acestora, iar efectul invataturii nu mai este acelasi. Daca prezenta observatorilor ar avea ca efect sporirea efectului benefic al invataturii, atunci am fi acceptat, am fi cerut chiar insistent aceasta prezenta.

In fine, invatatura variaza in functie de "moment, loc si persoana". A solicita fie si o simpla informatie cu privire la cunoastere e ca si cum s-ar arunca lesul unui animal intr-o apa curata: intentia poate fi ireprosbila, dar, cu toate acestea, ramane daunatoare - apa se otraveste.

- Am inteles, raspunse interlocutorul, insa as vrea sa remarc ca invatatura obisnuita nu se raspandeste in felul acesta.

- Atunci Dumnezeu sa faca astfel incat, intr-o buna zi, invataura obisnuita sa nu mai trebuiasca transmisa ca in prezent! exclama maestrul. Cand va sosi ziua aceea, orice deosebire intre invatatura sufita si cea formala va deveni inutila!

Dialog intre Hali si un cautator spiritual - Idries Shah

- Omul este, oare, mai periculos decat scorpionul?

- Mult mai periculos. Stim cu totii ca scorpionul are un ac veninos. La om, acul se poate ascunde sub vorbele frumoase. Trebuie sa cunosti bine pe cineva ca sa-ti dai seama daca nu cumva vorbele sale sunt otravite. In cazul scorpionului, stii imediat la ce sa te astepti.