251. Asa cum luminile cerului nu apar decât în regnul vizibil, tot asa valoarea luminilor inimilor si a constiintelor nu va fi cunoscutã decât în regatul invizibil.
252. A gusta fructul bunelor opere în imediat anuntã practicantilor cã recompensa existã în lumea de dincolo.
253. Cum poti cere o compensatie pentru o lucrare pe care El însusi ti-o dã în dar? Sau o recompensã pentru un act de sinceritate pe care ti-L dãruieste El însusi?
254. Pentru unii, iluminarea precede dhikr, pentru altii dhikr precede iluminarea. Si sunt din cei care nu au parte nici de dhikr, nici de iluminare pe care ni le oferã Dumnezeu.
255. Unul si-L aminteste pe Dumnezeu pentru a avea inima iluminatã, iar altul, pentru cã inima lui are deja lumina nu înceteazã sã si-L aminteascã pe Dumnezeu. Iar cel la care iluminarea si dhikr sunt în pãrti egale ar trebui sã fie instigatorul tuturor actelor [este vrednic, deci sã fie shaikh] si iluminarea sa, un far de urmat.
256. Niciodatã nu a existat dhikr exterior pentru altceva decât pentru cã existã contemplare si mediere interioarã.
257. El te-a fãcut martor, înainte de a cere mãrturia ta. Şi în timp ce aparentele Îi proclamau divinitatea, inimile si constiintele realizau adevãrul unicitãtii Sale.
258. El te-a onorat cu trei haruri:
El te face sã-ti amintesti de El, si fãrã harul Sãu, niciodatã nu ai fi demn ca amintirea Sa sã fie evocatã de tine.
A fãcut ca tu sã fii amintit în El, confirmându-Se legãtura Sa cu tine.
În cele din urmã, El face ca tu sã fii amintit în preajma Sa, culminându-Si astfel binefacerea.
259. Existã vieti lungi în duratã dar putin bogate în ajutoare divine. Altele sunt scurte în duratã, dar bogate în ajutoare divine.
260. Cel a cãrui viatã este binecuvântatã, strânge în putin timp favoruri divine atâtea câte depãsesc domeniul oricãrei expresii si orice aluzie.
261. Suprema decãdere este atunci când, eliberat de orice grijã, nu te îndrepti deloc spre El, si nu pornesti spre El, atunci când obstacolele au diminuat.
262. Meditatia este rãtãcirea inimii prin spatiile creaturilor.
263. Ea este luminãtorul inimii. Dacã meditatia dispare, nu mai este luminã în ea.
264. Natura meditatiei este dublã: asentiment si credintã, contemplatie si viziune. Prima apartine celor care sunt experti în reflectie, a doua maestrilor contemplãrii si a discernãmântului.
3 comentarii:
Sursele de informatii oferite de dumneavoastra mi se par indoielnice din start, din moment ce folositi numele lui Ibn 'Ata' Allah, nume ce incalca un principui de baza al alegerii numelor in Islam : principiul numelor pe care oamenii nu au voie sa le aleaga, prinul dintre ele fiind Allah ! Aceasta pagina de web, din pacate, denatureaza religia Islamica in modul cel mai grav si serios cu putinta.
aceasta pagina "denatureaza religia Islamica in modul cel mai grav si serios cu putinta" si prin alte fapte afare de pomenirea numelui "Ibn 'Ata' Allah" ?
daca da, care ar fi acestea ?
În principiu, primul dintre comentariile de mai sus n-ar fi trebuit să primească din partea mea nici un răspuns. Motivul, evident în ceea ce mă priveşte, este acela că oricine doreşte să primească o lămurire, darămite să atace efortul depus pentru acest blog, trebuie să-şi decline identitatea. Este un imperativ care ţine de politeţe în primul caz, şi un reflex al fair play-ului în al doilea: dacă insulţi trebuie să admiţi că la rândul tău îţi vei pierde “faţa”, domnule anonim. Nu în ultimul rând, dezvăluirea propriei identităţi implică automat şi răspunsul la întrebarea: “Ce ai făcut tu personal ca să prezinţi islamul autentic?” – Cel care se erijează în judecător trebuie să-şi prezinte expertiza, altfel seriozitatea lui poate fi pusă lesne sub îndoială...
Este de la sine înţeles că explicaţiile ce urmează nu se pot şi nu se vor considera o polemică. Tehnic vorbind, este o imposibilitate pură existenţa unei polemici în jurul unei false probleme. Căci despre asta este vorba în observaţia dumneavoastră “principiul numelor pe care oamenii nu au voie sa le aleaga, prinul dintre ele fiind Allah !” Ca problema suscitată de dumneavoastră să aibă suport, ar trebui ca într-adevăr autorul Hikamurilor să se numească aşa cum spuneţi. Or, în realitate, numele lui este transcris în limbile europene sub formele:
Ibn ‘Ata’ Allah
Ibn Ata’llah
Ibn Atta Allah
Ibn Ata’ Allâh
Iar cei care nu sunt prea grăbiţi adaugă şi prenumele Ahmed, precum şi numele al-Iskandari (rezultatul ceva mai lung fiind cumva Ahmed Ibn ‘Ata’ Allah al-Iskandari).
De ce atâtea transcrieri? Pentru că nu există un singur standard de transliterare a arabei în limbile europene. Apostroful este, categoric, litera ein, dar după cum se poate vedea doar prima versiune aminteşte de primul ein, următoarele trec cu vederea, în vreme ce a treia versiune le uită pe ambele. Doar a treia transliteraţie dublează t-ul, subliniend astfel t-ul emfatic arab. Circumflexul prezent în a patra transliteraţie este tipic pentru transliteraţiile franţuzeşti, anglo-saxonii nefolosindu-l niciodată. Ş.a.m.d.
Dar cea mai importantă observaţie este aceea că ‘Ata’ Allâh este un singur nume, format din literele: ein-taa’-lam-ein-alif-lam-lam-haa’ Pentru un observator oarecum superficial, dat fiind faptul că alif nu se leagă la dreapta, par a fi două. Dar este vorba de un singur nume. Un alt caz similar este Abd Allâh, care la rândul lui se poate translitera şi Abdullah. Şi aici este un singur nume, astfel încât nici ‘Ata’ Allâh, nici Abd Allâh nu se pot recomanda “Eu sunt Allâh.”
Invocaţia Numelui lui Dumnezeu este una dintre trăsăturile pregnante ale islamului. Abd al-Hakim, Abd al-Wahid, Abd al-Quddus, Abd al-Haqq, Abd al-Malik – toate aceste nume proprii conţin Atribute Divine, adică tot atâtea nume ale lui Dumnezeu. Dar numele propriu care-l conţine pe Allâh, într-o formă ortodoxă şi nu rezultatul unei fantezii personale, este cel mai preţuit dintre toate: Abd Allâh, şi ‘Ata’ Allâh.
Sfârşesc lămurirea strict lexicală pentru a observa în final că autorul tradus de noi şi al cărui nume te intrigă pe tine, anonimule, a fost al treilea mare şeic al confreriei sufite shadhilyya, iar printre cărţile scrise de el se numără şi un “Tratat asupra numelui lui Dumnezeu”. Oare chiar atât de neştiutor să fie autorul unei asemenea lucrări încât să contrazică prin identitatea lui socială “principiul numelor pe care oamenii nu au voie sa le aleaga, prinul dintre ele fiind Allah”? Mai insist: oare site-urile www.oumma.com, www.yabiladi.com, www.mejliss.com, care conţin numele cărturarului, să fie cu toate ale unor oameni care n-au depăşit alif-baa’ –ul limbii arabe şi ale islamului autentic? Ştiu, trăim vremuri vitrege, timpuri ale prostiei şi ale negurilor intelectuale, dar un pic de prudenţă atunci când constatăm că suntem cel mai deştept om din lume n-a stricat nimănui...
Trimiteți un comentariu