Ritul malikit acorda un interes cu totul particular uzantelor si cutumelor. Astfel, exista un text original aferent calatoriei savarsite de Abu-l `Abbas Ahmad ibn Muhammad Ennacir Dardari, in care acesta descrie cum sarbatoreau locuitorii Medinei, pe vremuri, aniversarea nasterii Profetului (slaws).
In text se afirma: „In apropierea ajunului zilei de nastere a Profetului (slaws), se acorda tot interesul curatarii si impodobirii incintei sacre a Profetului (slaws), precum si curatarii lampilor si inlocuirii fitilelor acestora.
Dupa savarsirea celei de-a treia rugaciuni rituale ('asr) din cea de-a unsprezecea zi, erau scoase marile lampioane si candelabrele uriase din splendidul mausoleu al Profetului (slaws) si se asterneau pe jos cele mai frumoase covoare, cele pe care aveau sa se aseze printii, demnitarii sau declamatorii.
Odata indeplinita rugaciunea de seara (maghrib), se purcedea la aprinderea tuturor lanternelor si lumanarilor amplasate in curtea moscheii. Dupa aceasta, incepeau sa se stranga oamenii si, imediat dupa savarsirea rugaciunii rituale de noapte ('isha), printii se asezau pe covoarele destinate lor, dupa rangul fiecaruia, in fata poetilor si a declamatorilor.
Apoi se ridica un cort langa Poarta Cerului (bab as-sama'), unde se aduceau diferite racoritoare si bauturi dulci.
Dupa ce toata lumea isi ocupa locul, declamatorii incepeau sa recite poeme admirabile - alese special pentru aceasta ocazie – in care se facea elogiul Profetului (slaws), in acordurile unei muzici seducatoare si in acompaniamentul unor piese instrumentale de inspiratie religioasa, animata de interpreti cu voce frumoasa.
In momentul acela isi faceau aparitia servitorii, care ii imbiau cu diferite bauturi dulci pe printi, pe declamatori, suita lor si intreaga asistenta. Dupa aceea se aduceau plante si flori frumos mirositoare care le erau oferite mai intai invitatilor, iar apoi erau impartite tuturor celor prezenti."
Fragment din "Al-Burdah" de Sharafuddin al-Busiri
joi, martie 12, 2009
Prostanacul - Idries Shah
A fost odata un om care facu ceva bun: ii spuse unui prostanac ca era un prostanac. Dar care facu si o greseala: uitase sa se asigure ca prin apropiere nu se afla vreo fantana adanca.
Schimburi - Idries Shah
Cineva ii spuse maestrului Ardabili:
- Minunata ta relatare despre schimburile care survin intre maestri si discipoli m-a luminat pana in strafundurile fiintei mele. Un aspect, totusi, continua sa-mi ramana neclar.
- Care anume? intreba maestrul sufi.
- In relatarile tale faci cunoscute faptele, gesturile, dar nu intotdeauna si imprejurarile. Alteori, amintesti imprejurarile, dar nu si numele protagonistilor. Omisiunile acestea ne indeparteaza de metoda scrupuloasa adoptata in mod traditional de istorici.
- Prieten scump! raspunse Ardabili, daca ti-as arata un inger, ai avea pretentia sa afli si de unde vine? Daca te-as invata sa bei apa dintr-o cupa, ar trebui sa adaug: "Uite, in felul acesta bea sultanul din Khurasan"?
Intrebarile acestea contin in ele si raspunsurile; doar cei neatenti nu le observa.
- Minunata ta relatare despre schimburile care survin intre maestri si discipoli m-a luminat pana in strafundurile fiintei mele. Un aspect, totusi, continua sa-mi ramana neclar.
- Care anume? intreba maestrul sufi.
- In relatarile tale faci cunoscute faptele, gesturile, dar nu intotdeauna si imprejurarile. Alteori, amintesti imprejurarile, dar nu si numele protagonistilor. Omisiunile acestea ne indeparteaza de metoda scrupuloasa adoptata in mod traditional de istorici.
- Prieten scump! raspunse Ardabili, daca ti-as arata un inger, ai avea pretentia sa afli si de unde vine? Daca te-as invata sa bei apa dintr-o cupa, ar trebui sa adaug: "Uite, in felul acesta bea sultanul din Khurasan"?
Intrebarile acestea contin in ele si raspunsurile; doar cei neatenti nu le observa.
duminică, martie 08, 2009
Aid al-Mawlid an-Nabawi
Al-Mawlid an-Nabawi - sărbătorirea naşterii Profetului (slaws) - înseamnă sărbătorirea islamului. Muhammad (slaws) simbolizează islamul şi recomandările acestuia.
Sărbătoarea Al-Mawlid an-Nabawi este un prilej de a chema oamenii la islam, de a reuni credincioşii pentru a asculta şi a recita elogii (madih) scrise spre lăudarea Profetului (slaws), de a-i hrăni pe cei nevoiaşi şi a aduce bucurii copiilor, oferindu-le cadouri, pentru ca aceştia să-l iubească pe Profet şi să-şi amintească de el.
Shari’ah încurajează musulmanii să serbeze Al-Mawlid an-Nabawi din zece considerente:
1. A se bucura de venirea Profetului (slaws) spre binele întregii omeniri face ca inima să se simtă recunoscătoare faţă de mizericordia divină. Dumnezeu Atotputernic a spus: „Pentru harul lui Dumnezeu şi milostivenia Sa, să se bucure, căci acestea sunt mai bune decât ceea ce strâng!” (Iona 10:58) şi a mai spus: „Noi te-am trimis numai ca o milostivenie pentru lumi.” (Profeţii 21:107).
2. Sărbătorirea naşterii Profetului (slaws) ne încurajează să invocăm binecuvântările lui Dumnezeu asupra sa şi să-l elogiem, ceea ce reprezintă o obligaţie conform poruncii lui Allah din versetul: „Dumnezeu şi îngerii îl binecuvântează pe Profet. O, voi cei ce credeţi! Rugaţi-vă pentru el şi chemaţi asupra lui pacea” (Alianţele 33:56).
Ea este un prilej de reunire în moschei pentru a ne exprima admiraţia faţă de persoana Profetului (slaws), a ne ruga pentru el şi a-l elogia, aşa cum ne cere Dumnezeu.
3. Profetul (slaws) a menţionat lunea ca zi a naşterii sale. Într-un hadith al lui Muslim, Profetul (slaws) fusese întrebat în legătură cu postul din zilele de luni şi răspunsese: „[lunea] este ziua în care m-am născut şi [lunea este] ziua în care am primit profeţia”.
Din hadith-uri şi din Sirra (relatarea vieţii Profetului (slaws)) reiese că mai multe evenimente ieşite din comun au avut loc în ziua naşterii Profetului (slaws) nostru mult-iubit, cum ar fi lumina ce răzbătea dinspre Amina, cinstita sa mamă, pierirea Persiei în flăcări ş.a.
Noaptea naşterii Profetului (slaws) este unică şi nu are asemănare cu aceea a niciunei alte fiinţe omeneşti.
Profetul (slaws) sărbătorea, aşadar, ziua naşterii sale şi-i mulţumea lui Dumnezeu pentru marea favoare de a-l fi făcut să se nască într-o zi de luni şi de a fi indicat ziua aceasta ca fiind recomandabilă pentru post. Este o formă de adorare a lui Dumnezeu.
Plecând de aici, postirea, hrănirea celor nevoiaşi, reunirea pentru elogierea Profetului (slaws) sau pentru evocarea virtuţilor sale şi a caracterului său desăvârşit sunt considerate ca o comemorare a zilei sale de naştere. Este adevărat că forma de exprimare a acestei bucurii şi acţiunile înfăptuite au suferit transformări în timp, dar esenţa a rămas aceeaşi: venerarea Mesagerului lui Dumnezeu.
4. Profetul comemora ziua şi locul naşterii Profeţilor care-l precedaseră.
Referindu-se la solemnitatea zilei de vineri, Profetul (slaws) a spus: „În această zi, Dumnezeu l-a creat pe Adam”, ceea ce înseamnă că vinerea este importantă prin aceea că este ziua în care a fost creat Adam, profetul şi tatăl tuturor fiinţelor omeneşti.
Ce să mai spunem, atunci, despre ziua în care se întrupă cel mai mare profet şi omul cel mai însemnat al umanităţii?
5. Profetul (slaws) a conciliat tot timpul evenimentele religioase şi pe cele istorice. Astfel, îşi încuraja Companionii să-şi amintească şi să comemoreze fiecare eveniment semnificativ, chiar dacă acesta a avut loc în trecutul îndepărtat. Acest principiu se deduce din hadith-ul următor: „Când Profetul (slaws) ajunse la Medina, îi văzu pe evrei postind în ziua de Ashura. Se informă (asupra motivului pentru care posteau) şi i se spuse că aceea era ziua în care Dumnezeu îl salvase pe Profetul Său, Moise, şi-i înecase pe duşmanii acestuia. Atunci Profetul (slaws) rosti aceste cuvinte binecunoscute: «Noi avem dreptul la Moise mai mult decât voi».” Aşa se face că Profetul (slaws) îi îndemnă atunci pe credincioşi să postească în ziua de Ashura şi în ziua care o precede pe aceasta.
6. Celebrarea Mawlid-ului este motivată de recomandarea de a ne spori iubirea faţă de Profet (slaws), de a-l onora, de a-l asculta, de a-i urma exemplul, de a ne aminti de el şi de a fi mândri de el. Dumnezeu a spus despre Muhammad: „Tu ai o fire prea-înălţată” (Condeiul 68:4). Iubirea pentru Profet (slaws) este elementul care diferenţiază devoţii în desăvârşirea credinţei (iman) lor. Într-un hadith autentic transmis de Bukhari şi Muslim, Profetul (slaws) a spus: „Niciunul dintre voi nu este cu adevărat credincios, dacă dragostea pentru mine nu vă este mai scumpă decât copiii voştri, părinţii voştri şi toţi ceilalţi oameni.”
7. Efectul celebrării Al-Mawlid An-Nabawi este extraordinar chiar şi asupra necredincioşilor. Acest lucru apare menţionat în Bukhari, care a relatat în legătură cu aceasta: „În fiecare zi de luni, Abu Lahab este iertat de pedeapsa sa de după moarte fiindcă, pe când trăia, a eliberat-o pe servitoarea sa Thuwayba, atunci când aceasta i-a adus vestea naşterii Profetului (slaws), adică a nepotului său”; mai este amintit şi servitorul Profetului (slaws), care fu atât de fericit, întreaga sa viaţă, alături de stăpânul său, încât muri spunând: „La ilaha illallah Mouhammadun Rassulullah” [shahadah, măturisirea de credinţă].
8. Ni se recomandă să-l cunoaştem pe Profet (slaws), miracolele pe care le-a înfăptuit, împrejurările naşterii sale, caracterul său, credinţa sa, semnele sale, retragerile sale spirituale şi actele sale de venerare. Celebrarea naşterii sale ne face, într-adevăr, să ne amintim şi de alte aspecte ale vieţii lui, iar aceasta atrage asupra noastră mulţumirea lui Dumnezeu fiindcă, procedând în felul acesta, vom fi mai predispuşi să ne corectăm defectele, să-l imităm, să-l luăm drept model.
9. Cât era în viaţă, este binecunoscut faptul că poeţii veneau la Profet (slaws) să-l proslăvească, îi descriau campaniile şi războaiele, procedând în acelaşi fel şi cu Companionii săi. În „Adab al-moufrad” al lui Bukhari se relatează că Profetul (slaws) a spus: „Există o anumită înţelepciune în poezie.”
Reiese de aici că orice persoană care celebrează, cu bune intenţii, aniversarea Profetului (slaws) prin cântec, poezie, lectura Sirrei şi îi aduce laude acestuia nu este de condamnat.
10. Unanimitatea (ijmaâ) ulemalelor în privinţa celebrării zilei de naştere a Profetului (slaws) este o hotărâre acceptată de toţi musulmanii.
Sursa: http://www.islam-maroc.ma/Fr/detail.aspx?id=1344&z=166
Sărbătoarea Al-Mawlid an-Nabawi este un prilej de a chema oamenii la islam, de a reuni credincioşii pentru a asculta şi a recita elogii (madih) scrise spre lăudarea Profetului (slaws), de a-i hrăni pe cei nevoiaşi şi a aduce bucurii copiilor, oferindu-le cadouri, pentru ca aceştia să-l iubească pe Profet şi să-şi amintească de el.
Shari’ah încurajează musulmanii să serbeze Al-Mawlid an-Nabawi din zece considerente:
1. A se bucura de venirea Profetului (slaws) spre binele întregii omeniri face ca inima să se simtă recunoscătoare faţă de mizericordia divină. Dumnezeu Atotputernic a spus: „Pentru harul lui Dumnezeu şi milostivenia Sa, să se bucure, căci acestea sunt mai bune decât ceea ce strâng!” (Iona 10:58) şi a mai spus: „Noi te-am trimis numai ca o milostivenie pentru lumi.” (Profeţii 21:107).
2. Sărbătorirea naşterii Profetului (slaws) ne încurajează să invocăm binecuvântările lui Dumnezeu asupra sa şi să-l elogiem, ceea ce reprezintă o obligaţie conform poruncii lui Allah din versetul: „Dumnezeu şi îngerii îl binecuvântează pe Profet. O, voi cei ce credeţi! Rugaţi-vă pentru el şi chemaţi asupra lui pacea” (Alianţele 33:56).
Ea este un prilej de reunire în moschei pentru a ne exprima admiraţia faţă de persoana Profetului (slaws), a ne ruga pentru el şi a-l elogia, aşa cum ne cere Dumnezeu.
3. Profetul (slaws) a menţionat lunea ca zi a naşterii sale. Într-un hadith al lui Muslim, Profetul (slaws) fusese întrebat în legătură cu postul din zilele de luni şi răspunsese: „[lunea] este ziua în care m-am născut şi [lunea este] ziua în care am primit profeţia”.
Din hadith-uri şi din Sirra (relatarea vieţii Profetului (slaws)) reiese că mai multe evenimente ieşite din comun au avut loc în ziua naşterii Profetului (slaws) nostru mult-iubit, cum ar fi lumina ce răzbătea dinspre Amina, cinstita sa mamă, pierirea Persiei în flăcări ş.a.
Noaptea naşterii Profetului (slaws) este unică şi nu are asemănare cu aceea a niciunei alte fiinţe omeneşti.
Profetul (slaws) sărbătorea, aşadar, ziua naşterii sale şi-i mulţumea lui Dumnezeu pentru marea favoare de a-l fi făcut să se nască într-o zi de luni şi de a fi indicat ziua aceasta ca fiind recomandabilă pentru post. Este o formă de adorare a lui Dumnezeu.
Plecând de aici, postirea, hrănirea celor nevoiaşi, reunirea pentru elogierea Profetului (slaws) sau pentru evocarea virtuţilor sale şi a caracterului său desăvârşit sunt considerate ca o comemorare a zilei sale de naştere. Este adevărat că forma de exprimare a acestei bucurii şi acţiunile înfăptuite au suferit transformări în timp, dar esenţa a rămas aceeaşi: venerarea Mesagerului lui Dumnezeu.
4. Profetul comemora ziua şi locul naşterii Profeţilor care-l precedaseră.
Referindu-se la solemnitatea zilei de vineri, Profetul (slaws) a spus: „În această zi, Dumnezeu l-a creat pe Adam”, ceea ce înseamnă că vinerea este importantă prin aceea că este ziua în care a fost creat Adam, profetul şi tatăl tuturor fiinţelor omeneşti.
Ce să mai spunem, atunci, despre ziua în care se întrupă cel mai mare profet şi omul cel mai însemnat al umanităţii?
5. Profetul (slaws) a conciliat tot timpul evenimentele religioase şi pe cele istorice. Astfel, îşi încuraja Companionii să-şi amintească şi să comemoreze fiecare eveniment semnificativ, chiar dacă acesta a avut loc în trecutul îndepărtat. Acest principiu se deduce din hadith-ul următor: „Când Profetul (slaws) ajunse la Medina, îi văzu pe evrei postind în ziua de Ashura. Se informă (asupra motivului pentru care posteau) şi i se spuse că aceea era ziua în care Dumnezeu îl salvase pe Profetul Său, Moise, şi-i înecase pe duşmanii acestuia. Atunci Profetul (slaws) rosti aceste cuvinte binecunoscute: «Noi avem dreptul la Moise mai mult decât voi».” Aşa se face că Profetul (slaws) îi îndemnă atunci pe credincioşi să postească în ziua de Ashura şi în ziua care o precede pe aceasta.
6. Celebrarea Mawlid-ului este motivată de recomandarea de a ne spori iubirea faţă de Profet (slaws), de a-l onora, de a-l asculta, de a-i urma exemplul, de a ne aminti de el şi de a fi mândri de el. Dumnezeu a spus despre Muhammad: „Tu ai o fire prea-înălţată” (Condeiul 68:4). Iubirea pentru Profet (slaws) este elementul care diferenţiază devoţii în desăvârşirea credinţei (iman) lor. Într-un hadith autentic transmis de Bukhari şi Muslim, Profetul (slaws) a spus: „Niciunul dintre voi nu este cu adevărat credincios, dacă dragostea pentru mine nu vă este mai scumpă decât copiii voştri, părinţii voştri şi toţi ceilalţi oameni.”
7. Efectul celebrării Al-Mawlid An-Nabawi este extraordinar chiar şi asupra necredincioşilor. Acest lucru apare menţionat în Bukhari, care a relatat în legătură cu aceasta: „În fiecare zi de luni, Abu Lahab este iertat de pedeapsa sa de după moarte fiindcă, pe când trăia, a eliberat-o pe servitoarea sa Thuwayba, atunci când aceasta i-a adus vestea naşterii Profetului (slaws), adică a nepotului său”; mai este amintit şi servitorul Profetului (slaws), care fu atât de fericit, întreaga sa viaţă, alături de stăpânul său, încât muri spunând: „La ilaha illallah Mouhammadun Rassulullah” [shahadah, măturisirea de credinţă].
8. Ni se recomandă să-l cunoaştem pe Profet (slaws), miracolele pe care le-a înfăptuit, împrejurările naşterii sale, caracterul său, credinţa sa, semnele sale, retragerile sale spirituale şi actele sale de venerare. Celebrarea naşterii sale ne face, într-adevăr, să ne amintim şi de alte aspecte ale vieţii lui, iar aceasta atrage asupra noastră mulţumirea lui Dumnezeu fiindcă, procedând în felul acesta, vom fi mai predispuşi să ne corectăm defectele, să-l imităm, să-l luăm drept model.
9. Cât era în viaţă, este binecunoscut faptul că poeţii veneau la Profet (slaws) să-l proslăvească, îi descriau campaniile şi războaiele, procedând în acelaşi fel şi cu Companionii săi. În „Adab al-moufrad” al lui Bukhari se relatează că Profetul (slaws) a spus: „Există o anumită înţelepciune în poezie.”
Reiese de aici că orice persoană care celebrează, cu bune intenţii, aniversarea Profetului (slaws) prin cântec, poezie, lectura Sirrei şi îi aduce laude acestuia nu este de condamnat.
10. Unanimitatea (ijmaâ) ulemalelor în privinţa celebrării zilei de naştere a Profetului (slaws) este o hotărâre acceptată de toţi musulmanii.
Sursa: http://www.islam-maroc.ma/Fr/detail.aspx?id=1344&z=166
joi, martie 05, 2009
Fragment din discursul lui Sidi Faouzi Skali (febr 2006)
Nimic nu va fi, vreodată, perfect, lipsit de asperităţi şi armonios. O relaţie adevărată este întotdeauna, prin natura ei, complicată. Este imposibil de netezit toate asperităţile din cadrul unui grup. Trebuie, însă, să ne întrebăm cum poate fi aplanat un conflict, cum să aducem iubire acolo unde nu există iubire şi trebuie să acordam atenţie acestor lucruri: asta înseamnă calea spirituală. Spiritualitatea trebuie trăită la toate nivelurile, nu doar pentru sine, ci şi în relaţiile de lucru, în relaţiile de familie. Profetul (slaws) de aceea a fost trimis, pentru a desăvârşi comportamentul.
Puterea unei comunităţi stă în productivitatea ei. Când, într-un grup, fiecare trage în stânga şi în dreapta, apare sentimentul disfuncţionalităţii, al lipsei de comunicare, impresia că oamenii de acolo trăiesc într-un permanent dezacord, apare senzaţia incompatibilităţii stărilor sufleteşti, a ideilor, şi toate acestea duc la resimţirea unei nemulţumiri legate de lucrul în grup. Când se întâmplă acest lucru, înseamnă că grupul respectiv traversează o criză – ceea ce, până la urmă, nu ar fi foarte grav, fiindcă este semnalul că ceva a început să se schimbe. Este, întrucâtva, ca şi în viaţă: omul îşi poate pierde reperele, să nu mai ştie ce are de făcut, să nu mai găsească satisfacţii, să fie nemulţumit, dar, de fapt, se ştie foarte bine că, de multe ori, momentele acestea din viaţă sunt şi cele mai fecunde şi că, după depăşirea lor, se intră într-o noua fază a existenţei.
De fiecare dată când urmează să-şi facă apariţia o nouă fază, se înregistrează o întreagă succesiune de zdruncinături, căci ceva ia naştere şi, deci, survin în mod automat nişte spasme, oamenii sunt puţin dezorientaţi. Se mai pierd din reperele anterioare, suntem îngrijoraţi de ce-ar putea fi în viitor, ne aflăm în situaţia aceea incomodă de tranziţie care este întotdeauna, într-o oarecare măsură, neliniştitoare. Dar, al-hamdulillah, ne punem încrederea în Dumnezeu şi avem încredere în Shaykh-ul nostru, care are un idhn, unul adevărat. Ne putem da seama că ne aflăm, al-hamdulillah, pe o Cale a sirr-ului, nutrim sentimentul că avem şansa şi graţia infinite de a ne afla pe o Cale, de a gusta sirr-ul şi de a trăi această transformare, dar şi de a trece prin diferitele etape ale căii, chiar dacă le observăm la o scară mai mare decât aceea a grupului.
Dificultatea, aşadar, constă în a înceta să ne spunem ca totul trebuie să fie lipsit de asperităţi, perfect, că nu trebuie să existe nici cea mai mică abatere, nici cea mai neînsemnată problemă, nici cea mai măruntă greşeală şi că astfel vom reuşi să fim fericiţi, fiindcă poate exact în felul acesta ne va fi cel mai rău, în sensul ca aşa nu se va întâmpla mare lucru: vom continua să rămânem ataşaţi de măruntele noastre obişnuinţe, fără să nutrim câtuşi de puţin dorinţa de a fi deranjaţi din ele.
Nu acesta este parcursul unei căi spirituale; ea înseamnă că trebuie stabilite nişte reguli de trai în comun, nişte reguli de efectuare a schimburilor şi de interacţionare, astfel încât să se păstreze un anumit echilibru între indivizi, între aportul lor, capacităţile lor - căci fiecare are ceva de adus care îi este caracteristic doar lui – ca şi armonia dintre ei, lucrul în colectiv - pentru a prezerva însuşi spiritul de colectivitate.
Dacă spiritul de colectivitate predomină şi nivelează totul, înseamnă că am ajuns pe panta aceea netedă şi lipsită de asperităţi, dar în acelaşi timp lipsită şi de viaţă. Pe de altă parte, dacă ar predomina indivizii, fiecare ar trage spuza pe turta lui, fiecare ar avea dreptatea lui, fiecare ar avea susţinătorii lui, ideile lui şi s-ar zbate pentru ceea ce consideră a fi adevărat. Numai că toate acestea sunt contraproductive şi i-ar face pe unii să dorească să se dea la o parte, spunând: „tumultul e prea mare, voi sta deoparte şi voi aştepta să se mai liniştească”. Pe scurt, aşa ceva nu este de dorit.
Este ca pe vremea Profetului (slaws); acesta a primit revelaţia momentului în care avea loc noaptea destinului, a ieşit din cort, afară a dat peste doi companioni care se certau cu voce tare şi a pierdut această informaţie. Ieşise ca s-o împărtăşească şi comunităţii, iar informaţia a dispărut pentru că Profetul (slaws) a fost atras de acest spectacol, de acest incident, de cearta celor doi; abia atunci Profetul (slaws) a furnizat informaţia ca noaptea destinului să fie căutată printre ultimele zece nopţi din luna Ramadan.
Conform anumitor tradiţii, ea ar putea avea loc în oricare altă noapte din an. Este interesant, fiindcă înseamnă că pentru a intra în legătură cu clipa aceasta a deschiderii cerului, trebuie să fim în dispoziţia necesara de a face acest lucru, iar asta se poate întâmpla în orice moment; trebuie să încercăm, aşadar, să fim clipă de clipă în stare de receptivitate, de disponibilitate. Altfel, dacă îşi face apariţia iar noi ţinem uşa închisă, nu vom reuşi să beneficiem de ea nici dacă porţile cerului sunt larg deschise. Uşa inimii trebuie să ne fie deschisă, trebuie să fim noi înşine dispuşi spre a primi.
Disponibilitatea aceasta se poate crea în două moduri complementare:
Printr-un travaliu asupra atitudinii proprii, asupra dificultăţilor, capcanelor, despre cum să evităm, de exemplu, conflictele absolut inutile, cum să prevenim risipa de energie, cum să ne ferim puţin de toate acele maladii ale inimii împotriva cărora ne luptăm în permanenţă; acesta este suluk-ul fiecăruia. Nu este uşor, dar aceste lucruri se pot însuşi, iar Calea ne permite să învăţăm cum să reuşim să ocolim conflictele, cum să facem ca o situaţie nefavorabilă să devină una favorabilă. Asta se spune şi în Coran: „Un bine nu este asemenea unui rău. Răspunde cu mai bine şi cel care este în vrăjmăşie cu tine iţi va fi apoi un prieten apropiat. La acest lucru nu ajung însă decât cei răbdători, nu ajung însă decât cei care au o mare dăruire.” [41, 34-35]
Acest tip de comportament, care permite schimbarea unei situaţii ostile într-una benefică, transformarea oamenilor cu care avem o relaţie conflictuală sau de incompatibilitate sau, cel puţin, să nu continuam să întreţinem o relaţie nefavorabilă, toate acestea înseamnă suluk. Iar noi pentru asta ne aflăm aici, ca să învăţăm aceste lucruri, acestea sunt fructele dhikr-ului.
Nu este suficient să facem dhikr şi să avem hal-uri – asta este foarte bine, dar unde sunt roadele dhikr-ului, unde sunt roadele hal-ului? Este minunat că avem un pom frumos, însă mai trebuie şi ca acest copac să nu fie lipsit de rod, el trebuie să fructifice, iar fructele în cauză sunt chiar această înţelepciune, acest comportament; asta necesită mult travaliu asupra propriei persoane, multă răbdare, aşa cum se spune şi în Coran. Este primul nivel al travaliului asupra noastră înşine, asupra propriei noastre materii – alături de care mai există un nivel, complementar, şi care este acela al regulilor comune.
Conducătorii auto sunt învăţaţi să fie atenţi la pietoni şi să fie responsabili, dar asta nu înseamnă că nu există şi un cod rutier. Nu se poate lăsa totul în baza faptului că oamenii vor fi responsabili şi atenţi, mai trebuie şi ca aceştia să ştie că există o regulă comună şi că aceasta se respectă în mod firesc. Este vorba despre nişte reguli care nu au alt scop decât acela de a face să funcţioneze bine viaţa în comun. Mai trebuie, însă, ca regulile acestea să fie explicate.
Este, totuşi, indispensabil ca regulile să fie obiectivate, astfel încât ele să fie foarte clare pentru ansamblul fuqqara şi ca, în felul acesta, să fie create condiţiile obiective pentru ca lucrurile să se petreacă în bune condiţii şi pentru ca, ulterior, ceva să rezulte din asta. Regulile nu sunt un scop în sine, ci un mijloc de a facilita o producţie colectivă. Fiindcă nu este de ajuns să existe un cod rutier, mai trebuie ştiut şi unde mergem, unde dorim să ajungem şi de ce, pentru a ne fixa obiectivele.
Tariqa are un potenţial nelimitat, Seyyid deţine un sirr despre care nu ne putem face nici măcar idee; nu putem beneficia decât de impregnări, fiecare la nivelul propriei sale experienţe. Mai trebuie, însă, să şi creăm această dispoziţie de a recepţiona şi acesta este motivul pentru care el doreşte să îndeplinim travaliul acesta, fiindcă ne va oferi apa care ne va ajuta la grădinărit, pentru a ne putea ocupa de grădină.
Dacă cei aflaţi pe cale învaţă să conlucreze, vor realiza lucruri extraordinare cu ajutorul himmei şi al sirr-ului căii. Sirr-ul va răzbate atunci în manifestarea exterioară şi va îmbrăca forme multiple; se poate vedea că toate acestea se află în gestaţie.
Pentru asta trebuie, însă, să fim uniţi; altfel, chiar dacă cineva are o idee nemaipomenită, ea va fi dată deoparte pentru că, neîncadrându-se în funcţionalitatea generală, nu va exista disponibilitate pentru ea.
Puterea unei comunităţi stă în productivitatea ei. Când, într-un grup, fiecare trage în stânga şi în dreapta, apare sentimentul disfuncţionalităţii, al lipsei de comunicare, impresia că oamenii de acolo trăiesc într-un permanent dezacord, apare senzaţia incompatibilităţii stărilor sufleteşti, a ideilor, şi toate acestea duc la resimţirea unei nemulţumiri legate de lucrul în grup. Când se întâmplă acest lucru, înseamnă că grupul respectiv traversează o criză – ceea ce, până la urmă, nu ar fi foarte grav, fiindcă este semnalul că ceva a început să se schimbe. Este, întrucâtva, ca şi în viaţă: omul îşi poate pierde reperele, să nu mai ştie ce are de făcut, să nu mai găsească satisfacţii, să fie nemulţumit, dar, de fapt, se ştie foarte bine că, de multe ori, momentele acestea din viaţă sunt şi cele mai fecunde şi că, după depăşirea lor, se intră într-o noua fază a existenţei.
De fiecare dată când urmează să-şi facă apariţia o nouă fază, se înregistrează o întreagă succesiune de zdruncinături, căci ceva ia naştere şi, deci, survin în mod automat nişte spasme, oamenii sunt puţin dezorientaţi. Se mai pierd din reperele anterioare, suntem îngrijoraţi de ce-ar putea fi în viitor, ne aflăm în situaţia aceea incomodă de tranziţie care este întotdeauna, într-o oarecare măsură, neliniştitoare. Dar, al-hamdulillah, ne punem încrederea în Dumnezeu şi avem încredere în Shaykh-ul nostru, care are un idhn, unul adevărat. Ne putem da seama că ne aflăm, al-hamdulillah, pe o Cale a sirr-ului, nutrim sentimentul că avem şansa şi graţia infinite de a ne afla pe o Cale, de a gusta sirr-ul şi de a trăi această transformare, dar şi de a trece prin diferitele etape ale căii, chiar dacă le observăm la o scară mai mare decât aceea a grupului.
Dificultatea, aşadar, constă în a înceta să ne spunem ca totul trebuie să fie lipsit de asperităţi, perfect, că nu trebuie să existe nici cea mai mică abatere, nici cea mai neînsemnată problemă, nici cea mai măruntă greşeală şi că astfel vom reuşi să fim fericiţi, fiindcă poate exact în felul acesta ne va fi cel mai rău, în sensul ca aşa nu se va întâmpla mare lucru: vom continua să rămânem ataşaţi de măruntele noastre obişnuinţe, fără să nutrim câtuşi de puţin dorinţa de a fi deranjaţi din ele.
Nu acesta este parcursul unei căi spirituale; ea înseamnă că trebuie stabilite nişte reguli de trai în comun, nişte reguli de efectuare a schimburilor şi de interacţionare, astfel încât să se păstreze un anumit echilibru între indivizi, între aportul lor, capacităţile lor - căci fiecare are ceva de adus care îi este caracteristic doar lui – ca şi armonia dintre ei, lucrul în colectiv - pentru a prezerva însuşi spiritul de colectivitate.
Dacă spiritul de colectivitate predomină şi nivelează totul, înseamnă că am ajuns pe panta aceea netedă şi lipsită de asperităţi, dar în acelaşi timp lipsită şi de viaţă. Pe de altă parte, dacă ar predomina indivizii, fiecare ar trage spuza pe turta lui, fiecare ar avea dreptatea lui, fiecare ar avea susţinătorii lui, ideile lui şi s-ar zbate pentru ceea ce consideră a fi adevărat. Numai că toate acestea sunt contraproductive şi i-ar face pe unii să dorească să se dea la o parte, spunând: „tumultul e prea mare, voi sta deoparte şi voi aştepta să se mai liniştească”. Pe scurt, aşa ceva nu este de dorit.
Este ca pe vremea Profetului (slaws); acesta a primit revelaţia momentului în care avea loc noaptea destinului, a ieşit din cort, afară a dat peste doi companioni care se certau cu voce tare şi a pierdut această informaţie. Ieşise ca s-o împărtăşească şi comunităţii, iar informaţia a dispărut pentru că Profetul (slaws) a fost atras de acest spectacol, de acest incident, de cearta celor doi; abia atunci Profetul (slaws) a furnizat informaţia ca noaptea destinului să fie căutată printre ultimele zece nopţi din luna Ramadan.
Conform anumitor tradiţii, ea ar putea avea loc în oricare altă noapte din an. Este interesant, fiindcă înseamnă că pentru a intra în legătură cu clipa aceasta a deschiderii cerului, trebuie să fim în dispoziţia necesara de a face acest lucru, iar asta se poate întâmpla în orice moment; trebuie să încercăm, aşadar, să fim clipă de clipă în stare de receptivitate, de disponibilitate. Altfel, dacă îşi face apariţia iar noi ţinem uşa închisă, nu vom reuşi să beneficiem de ea nici dacă porţile cerului sunt larg deschise. Uşa inimii trebuie să ne fie deschisă, trebuie să fim noi înşine dispuşi spre a primi.
Disponibilitatea aceasta se poate crea în două moduri complementare:
Printr-un travaliu asupra atitudinii proprii, asupra dificultăţilor, capcanelor, despre cum să evităm, de exemplu, conflictele absolut inutile, cum să prevenim risipa de energie, cum să ne ferim puţin de toate acele maladii ale inimii împotriva cărora ne luptăm în permanenţă; acesta este suluk-ul fiecăruia. Nu este uşor, dar aceste lucruri se pot însuşi, iar Calea ne permite să învăţăm cum să reuşim să ocolim conflictele, cum să facem ca o situaţie nefavorabilă să devină una favorabilă. Asta se spune şi în Coran: „Un bine nu este asemenea unui rău. Răspunde cu mai bine şi cel care este în vrăjmăşie cu tine iţi va fi apoi un prieten apropiat. La acest lucru nu ajung însă decât cei răbdători, nu ajung însă decât cei care au o mare dăruire.” [41, 34-35]
Acest tip de comportament, care permite schimbarea unei situaţii ostile într-una benefică, transformarea oamenilor cu care avem o relaţie conflictuală sau de incompatibilitate sau, cel puţin, să nu continuam să întreţinem o relaţie nefavorabilă, toate acestea înseamnă suluk. Iar noi pentru asta ne aflăm aici, ca să învăţăm aceste lucruri, acestea sunt fructele dhikr-ului.
Nu este suficient să facem dhikr şi să avem hal-uri – asta este foarte bine, dar unde sunt roadele dhikr-ului, unde sunt roadele hal-ului? Este minunat că avem un pom frumos, însă mai trebuie şi ca acest copac să nu fie lipsit de rod, el trebuie să fructifice, iar fructele în cauză sunt chiar această înţelepciune, acest comportament; asta necesită mult travaliu asupra propriei persoane, multă răbdare, aşa cum se spune şi în Coran. Este primul nivel al travaliului asupra noastră înşine, asupra propriei noastre materii – alături de care mai există un nivel, complementar, şi care este acela al regulilor comune.
Conducătorii auto sunt învăţaţi să fie atenţi la pietoni şi să fie responsabili, dar asta nu înseamnă că nu există şi un cod rutier. Nu se poate lăsa totul în baza faptului că oamenii vor fi responsabili şi atenţi, mai trebuie şi ca aceştia să ştie că există o regulă comună şi că aceasta se respectă în mod firesc. Este vorba despre nişte reguli care nu au alt scop decât acela de a face să funcţioneze bine viaţa în comun. Mai trebuie, însă, ca regulile acestea să fie explicate.
Este, totuşi, indispensabil ca regulile să fie obiectivate, astfel încât ele să fie foarte clare pentru ansamblul fuqqara şi ca, în felul acesta, să fie create condiţiile obiective pentru ca lucrurile să se petreacă în bune condiţii şi pentru ca, ulterior, ceva să rezulte din asta. Regulile nu sunt un scop în sine, ci un mijloc de a facilita o producţie colectivă. Fiindcă nu este de ajuns să existe un cod rutier, mai trebuie ştiut şi unde mergem, unde dorim să ajungem şi de ce, pentru a ne fixa obiectivele.
Tariqa are un potenţial nelimitat, Seyyid deţine un sirr despre care nu ne putem face nici măcar idee; nu putem beneficia decât de impregnări, fiecare la nivelul propriei sale experienţe. Mai trebuie, însă, să şi creăm această dispoziţie de a recepţiona şi acesta este motivul pentru care el doreşte să îndeplinim travaliul acesta, fiindcă ne va oferi apa care ne va ajuta la grădinărit, pentru a ne putea ocupa de grădină.
Dacă cei aflaţi pe cale învaţă să conlucreze, vor realiza lucruri extraordinare cu ajutorul himmei şi al sirr-ului căii. Sirr-ul va răzbate atunci în manifestarea exterioară şi va îmbrăca forme multiple; se poate vedea că toate acestea se află în gestaţie.
Pentru asta trebuie, însă, să fim uniţi; altfel, chiar dacă cineva are o idee nemaipomenită, ea va fi dată deoparte pentru că, neîncadrându-se în funcţionalitatea generală, nu va exista disponibilitate pentru ea.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)