sâmbătă, ianuarie 24, 2015

Islamismul în Banat. Viaţa mistică şi culturală, credinţa islamică ortodoxă şi credinţă populară în vilayetul Timişoara


Islamismul în Banat. Viaţa mistică şi culturală, credinţa islamică ortodoxă şi credinţă populară în vilayetul Timişoara

În perioada 1552-1716, Timişoara şi Banatul a căzut în mâinile Imperiului Otoman. A urmat 164 de ani de administraţie islamică.

Lucrarea Cristinei Feneşan, singurul istoric din România care cunoaşte limba turcă otomană, a realizat o vastă cercetare asupra vilayetului Timişoara, din perioada 1552-1716. Feneşan aduce noutăţi fundamentale în cunoaşterea evoluţiei Banatului în perioada dominaţiei otomane.  Astăzi, în Timişoara trăieşte o comunitate de aproximativ 4.000 de musulmani. Există o moschee ridicată de oamenii de afaceri la începutul anilor 90, unde arabii se aduncă pentru rugăciuni. A fost însă o vreme în care Banatul era provincie islamică timp 164 de ani.

Instaurarea stăpânirii otomane asupra Banatului a început prin schimbarea structurii etnice şi religioase a oraşului Timişoara, acţiune care nu a dus la eliminarea deplină deplină a populaţiei locale. În rândul locuitorilor s-au aflat funcţionari, slujitori ai bisericilor, musulmani şi militari de origine balcanică, din Bosnia şi Serbia, precum şi din Ungaria. Aceasta a fost calea prin care s-a implantat o cultură diferită şi opusă prin ideologia sa religioasă şi politică în mediul multicultural, caracteristic Timişoarei înainte de cucerirea otomană. Introducerea admonistraţiei otomane a impus ca limbă oficială cea turco-osmană, dar în vilayetul Timişoara s-a vorbit în mod curent limbile sârbă, română, maghiară, pesană, dar şi araba Coranului.

Osman Aga, unul dintre cei mai renumiţi scriitori din Timişoara otomană, scria în memoriile sale că la data luării în captivitate de austrieci, el ştia sârbeşte şi ungureşte, înţelegând şi româneşte.

Vilayetul de Timişoara în 1683

În Banat, Islamul a fost impus de trupele şi autorităţile otomane odată cu improvizarea primului lăcaş de cult musulman şi cu cântarea ezanului (chemarea la slujba de vineri şi la cele cinci rugăciuni zilnice). Aceasta a fost calea clasică şi simplă de implementare a islamuului.  “Islamul nu este doar un cult în care credinţa în Divinitate (Allah) şi sentimentul religios s-au manifestat prin rugăciuni şi acte rituale, ci însumează o concepţie despre lume, o mentalitate şi cultură universală, rezultatul unei evoluţii îndelungate. În Imperiul Otoman însă, Islamul a devenit o parte indisolubilă a identităţii statului, a legitimităţii şi a aspectelor politicii sale, exprimând totodată un raport de subordonare faţă de interesele acestui stat”, susţine Cristina Feneşan.

Între credinţa islamică ortodoxă (sunna) şi cea heterodoxă (refiza) 

Palierele fundamentale ale lumii otomane în care s-au adus interpretări islamului, diversificndu-l în egală măsură, au fost reprezentate de statul sau cârmuirea centrală otomană, de şcoli medii şi superioare sau de clasa învăţaţilor teologi, de ordine mistice împreună cu aşezământe religioase şi de mulţimea oamenilor de rând, păstrătorii culturii tradiţionale.   Acesta din urmă a îngemânat o serie de elemente mitologice şi culturale, provenite dintr-un spaţiu vast, care s-a întins din Asia Centrală şi până în Peninsula Balcanică.

“Toate elementele au adâncit deosebirile existente între credinţa islamică ortodoxă (sunna) şi cea heterodoxă (refiza), fără a înlătura unele aspecte comune, printre care s-a aflat şi culturl sfinţilor. Atât suniţii, membri ordinului de dervişi Alevi-Bektaşii, cât şi unele cercuri mistice au împărtăşit credinţe şi practici foarte asemănătoare ale cultului sfinţilor, pe care ulemalele le-au condamnat public, fiind considerate cauze ale necredinţei şi apoi în conflict cu credinţa islamică ortodoxă, au stârnit neîncrederea, impunând un control strict din partea autorităţilor statului otoman, a cărui ideologie s-a întemeiat pe Islamul sunnit”, explică Feneşan.



Autoritatea centrală otomană a trecut la represiune sângeroasă atunci când conceptele şi ideile susţinute de o serie de cercuri şi ordine mistice au declanşat mişcări cu caracter social şi politic.

Islamul sunnit în Banat 

În cursul procesului de încorporare a teritoriilor cucerite în Banat în anii 1551-1552 şi 1658, statul otoman a asigurat cadrul politic, instituţional şi administrativ impunerii Islamului ca parte indisolubilă şi reprezentativă a identităţii sale. Pe măsura extinderii teritoriale a statului otoman, ulemalele au propagat interpretările Islamului coranic, dezvoltând Islamul sunnit în Banat.

“Învăţaţii otomani nu au avut doar datoria de a dezvolta ştiinţele Islamului. Menirea lor estenţială a constat în apărarea ordinii împotriva declinului propriu, în îndeplinirea aspiraţiilor religioase ale musulmanilor şi în cârmuirea treburilor obşteşti ale statului otoman. Aveau rolul hotărâtor de a menţine credinţa oamenilor de rând în Islamul sunnit, prin condamnarea teologică şi juridică a mişcărilor îndreptate împotriva sunnismului”, a mai scris Cristina Feneşan.



Armata otomană, negostorii şi funcţionarii însoţiţi de familiile lor reprezentau o parte a personalului şi instituţiilor angrenate în acest proces de Islamizare formală. Membri ordinelor de dervişi Bektaşi, Bektaşi-Alevi şi Halveti, care au însoţit armata otomană sau au ajuns mai târziu în Banat, au contribuit la răspândirea unui Islam mistic, profund umanizat.

Cercetătoarea afirmă că este vorba de un Islam care s-a dezvoltat la Timişoara şi la Lipova, în jurul aşezămintelor de tip “tekke”. “În cadrul acestui Islam mistic numit şi Islamul tekkeului, Sufismul, mod deosebit de gândire şi viaţă,  a deschis calea de străpungere a vidul creat de ortodoxia islamică între om şi divinitate. Dervişii au umplut acest vid şi în vilayetul Timişoara, oferind îndrumarea spirituală musulmanilor aflaţi în căutarea trăirii mistice menite să compenseze legalismul rece al doctrinei propovăduite de ulemale şi modul auster de oficiere a cultului islamic. Acest islam mistic a urmat aceleaşi direcţii de dezvoltare: cea sunnită (ortodoxă) şi cea heterodoxă. Islamul tekke-ului a dobândit acea putere de a înrâuri aproape toate păturile sociale din Imperiul Otoman, de la umilul negustor şi până la cel mai înalt dregător al statului, uneori până la sultan însuşi”, afirmă Cristina Feneşan, autoarea cărţii “Vilayetul Timişoara 1552-1716″.

Islamul popular în vilayetul Timişoara  

În ceea ce priveşte Islamul popular din vilayetul Timişoara, acesta nu a avut în întregime un caracter mistic, deşi a plasat în centrul credinţelor sale cultul sfinţilor preluat din Sufism. El s-a deosebit de modul organizat şi mistic al Islamului impus în aşezămintele dervişi (tekke).


Vilayetul Timişoara în secolul al 17-lea

Pierderea tritoriilor otomane din Europa Centrală ca urmare a ofensivei armatei imperiale de după despresurizarea Vienei din 1683 a dus la refugiul la Timişoara al unor învăţaţi şi reprezentanţi de frunte ai ordinelor devişi din Ungaria. S-a creat, astfel, un nucleu mai puternic şi o concentrare mai mare de sufii şi învăţaţi.

“În ciuda acestor condiţii, care au stimulat funcţionarea instituţiilor islamice şi au întreţinut ambianţa musulmană, Islamul nu a prins rădăcini la Timişoara şi în Banat, aşa cum el nu s-a putut menţine nici într-o serie de regiuni europene: Spania, Creta şi Sicilia, aflate pentru o vreme sub ocupaţie arabă. În cazul Banatului, Islamul nu a putut pătrunde în viaţa populaţiei locale creştine din pricina supravieţuirii instituţiilor sale religioase şi a unor instituţii administrative, precum şi datorită Reformei din veacul al XVI-lea şi a Contrareformei din secolul următor”, mai susţine Feneşan.

Lăcaşurile de cult musulman: moschee, djami   

Locul sacru, unde se celebrează islamul, se numeşte în Europa, încă de la mijlocul veacului al XVI-lea, moschee, iar în Turcia, djami.

Potrivit cerinţelor religiei islamice, fiecare musulman liber şi major avea datoria să-şi facă rugăciunea vineri în moscee, pentru a-şi dovedi astfel solidaritatea faţă de comunitatea islamică. În toate aşezările islamice a fost înălţată o moschee principală, deosebit de încăpătoare, numită moscheea cea mare.

După cucerirea otomană, impunerea djamiei sau moscheei în interiorul unei aşezări a fost, pretutindeni în Banat, o acţiune simplă de construcţie, constând din transformrea bisericilor în lăcaşuri funcţionale de cult islamic. Cele mai de seamă biserici din Timişoara au fost adaptate cerinţelor cultului islamic după cucerirea cetăţii, la 26 iulie 1552.

Clopotele au fost aruncate din turnuri, s-au distrus crucile şi obiectelor de cult creştin şi s-a început citirea ezanului. În comparaţie cu zidirea unui lăcaş de cult nou, adaptarea bisericii la cerinţele cultului islamic reprezenta o acţiune simplă şi rapidă, necesară impunerii stăpânirii otomane.

Transformarea clopotniţelor în minaret la Timişoara le-a conferit fostelor biserici aspectul tipic noului lăcaş de cult islamic. În Timişoara, după lista întocmită de Lajos Fekete, existau cinci djamii şi patru tekke (mănăstiri de dervişi).


Timişoara în 1656

Numărul total de lăcaşuri de cult din oraşul şi suburbiile Timişoarei otomane cuprinde uncoeficient de eroare.   În opinia Klarei Hegyi în fiecare cartier a existat la mijlocul veacului al XVII-lea câte o djamie. Djamiile nu erau simple lăcaşuri de închinare, ci ele au avut scopul de a face educaţia religioasă şi morală a locuitorilor musulmani şi de a fi centrul de învăţământ.

În şcolile coranice din Timişoara, metoda de învăţământ a constat, în primul rând, din memorarea mecanică a unor pasaje lungi, dacă nu chiar a întregului Coran.    În 1552, Timişoara, fosta reşedinţă a comitatului Timiş, a devenit centru administrativ-militar, judiciar şi fiscal al noului vilayet cârmuit de Kasim paşa.

În Timişoara au fost colonizată populaţie turcă dislocate mai ales din ţinuturile învecinate, militari, meşteşugari, negustori, precum şi învăţaţi. Vilayetul Timişoara este integrat Rumeliei (zona europeană a Turciei contemporane). Vilayetul va cuprinde sangeacurile Timişoara, Becicherecu, Ciacova, Panciova, Lipova, Moldova Nouă şi Orşova.  Muftiul – ocnducătorul justiţiei, avea reşedinţa la Timişoara.

Turcii au construit foarte puţine clădiri, chiar şi lăcaşele de cult fiind transformate în geamii şi moschei. Cel mai cunoscut este Moscheea Mare din Piaţa Sf.Gheorghe. Au existat patru băi publice, una dintre ele fiind în actuala Piaţa Libertăţii. Sediul administrativ este castelul din Cetate. Există şi două suburbii: Palanca Mare şi Palanca Mică.

http://adevarul.ro/

sâmbătă, decembrie 20, 2014

Prima Bibliotecă Româno-Arabă a fost inaugurată la București

Prima Bibliotecă Româno-Arabă a fost inaugurată joi la București, anunță Centrul Cultural European Româno-Panarab (CCERPA), într-un comunicat transmis vineri [19 decembrie 2014] AGERPRES.

"Aceasta cuprinde un fond de carte nestemat, valoros și prețios din literatura română și arabă, care se adresează familiilor mixte, studenților arabi și români din universitățile din București, comunității arabe și românești, dar și celor care doresc să cunoască cât mai bine cultura, civilizația și tradiția arabă", menționează sursa citată.

Anunțul a fost făcut de președintele CCERPA, dr. Dirar Kutaini, la un eveniment caritabil pentru copiii de la Căminul pentru Familiile Refugiate și Centrul Sfântul Iosif din București. Manifestarea "a reușit să alunge tristețea acestora prin intermediul colindelor oferite în dar de către Corul Bărbătesc Cantus Domini și de Valeria Arnăutu, care le-au adus un strop de bucurie, fericire și zâmbet pe chipurile și în suflete".

Potrivit CCERPA, Kutaini a menționat că "acest eveniment a fost unul cultural, de convergențe culturale româno-arabe și reprezintă un mod de incluziune socio-culturală și de respect reciproc, de coabitare unde România reprezintă un model exemplar la nivel mondial".

Printre participanții la eveniment s-au numărat ambasadorul Regatului Hașemit al Iordaniei, Saker Malkawi, ambasadorul Republicii Sudan, Mohamed Eltayeb Gasmalla Mudawi, și reprezentantul Regatului Arabiei Saudite, Mohamed Hmoud, consilier al Departamentului Economic, membri ai Universității Spiru Haret, ai Departamentului Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați etc.

La final, CCERPA le-a oferit cadouri copiilor și participanților la acțiune.

AGERPRES/(AS — autor: Daniel Popescu, editor: Antonia Niță)
sursa foto

vineri, ianuarie 24, 2014

O colectie de carti rare, salvate in timpul Razboiului din Bosnia, disponibila din nou publicului

Atunci cand Biblioteca Nationala a Bosniei a luau foc in 1992, in timpul asediului asupra orasului Sarajevo, bibliotecarul Mustafa Jahic a facut tot ce a putut pentru a salva colectia de carti rare a unei alte biblioteci din oras in care era angajat, potrivit Reuters. Impreuna cu alte cateva persoane, a mutat cartile dintr-un loc protejat in altul, ascunzandu-le in lazi de banane. Saptamana viitoare, cartile salvate vor fi accesibile publicului, odata cu deschiderea unei noi biblioteci care le va gazdui.

Mustafa Jahic a fost angajat al Bibliotecii Gazi Husrev Bey, institutie cu o vechime de aproape 500 de ani pozitionata in inima orasului Sarajevo, aflat sub asediu in timpul Razboiul din Bosnia si Hertegovina dintre 1992-1995.

"O carte unica ce este distrusa nu mai poate fi recuperata. Asa ca, pentru mine, actul de a salva o singura carte a devenit echivalent cu a salva o viata omeneasca. M-a indrumat in timpul razboiului ", a declarat pentru Reuters Mustafa Jahic, acum in varsta de 60 de ani.

In jur de 3 milioane de carti au disparut atunci cand Biblioteca Nationala a Bosniei si Institutul pentru Studii Orientale din Sarajevo au fost rase de pe fata pamantului intr-un bombardament al fortelor sarbo-bosniace.

Temandu-se ca cele 100.000 de volume ale Bibliotecii Gazi Husrev Bey ar putea fi si ele distruse, Jahic si o mica echipa formata din iubitori de carti au infruntat focurile trase de lunetisti pe strazile orasului pentru a scoate treptat din cladire cartile, ascunse in lazi de banane.

Cele mai valoroase volume au fost duse in seiful Bancii Centrale. Folosind echipamente aduse printr-un tunel sub aeroportul din oras, Jahic a trecut pe microfilm zeci de manuscrise arabe, persane, turce si bosniace, marturii nepretuite ale istoriei bogate si turbulente a Balcanilor.

Doua decenii mai tarziu, lucrarile sunt reunite sub acoperisul unei biblioteci moderne. Finantata printr-o donatie de 9 milioane de dolari facuta de guvernul Qatarului, biblioteca aduna 25.000 de mii de manuscrise din intreaga lume islamica.

Multe dintre ele, afisate sub sticla, sunt considerate capodopere ale caligrafiei, altele au fost tiparite pe prima tiparnita islamica din Istanbul, capitala Imperiului Otoman din care Bosnia a facut parte timp de 4 secole.

Cel mai vechi manuscris - "Renasterea stiintelor islamice", de Al-Ghazali, teolog si filosof de origine persana - dateaza din 1106.

Biblioteca detine si o arhiva vasta de publicatii periodice, cele mai vechi ziare si testamente bosniace, precum si arhiva vechiului tribunal Sharia din Sarajevo.

Vechea cladire a bibliotecii, aflata in cadrul scolii islamice din orasul vechi, a supravietuit razboiului insa a fost considerata prea mica pentru a continua sa gazduiasca lucrarile.

Conducerea bibilotecii intentioneaza sa creeze si un site prin care sa puna la dispozitie online manuscrisele.

Deschiderea bibliotecii marcheaza un pas inainte pentru viata culturala din Bosnia care, dupa razboi, a fost blocata de un politicianism etnic care incetinit refacerea si dezvoltarea tarii. Spre exemplu, la sfarsitul lui 2012, Muzeul National al Bosniei, vechi de 124 de ani si care a supravietuit razboiului etnic, si-a inchis portile din cauza unor dispute privind finantarea institutiei.

Libraria lui Jahic este numita dupa fondatorul ei, Gazi Husrev Bey, care a devenit guvernatorul otoman al Bosniei in 1521 si este considerat ca unul dintre dezvoltatorii orasului Sarajevo.

de I.C.     HotNews.ro
18 ianuarie 2014

luni, octombrie 28, 2013

La Babadag se află cea mai veche moschee din România

La Babadag se află cea mai veche moschee din România                                                                               
Cea mai veche moschee de pe teritoriul României este la Babadag şi a fost construită în secolul al XVII-lea. Locul nu a fost ales întâmplător.

Moscheea lui Ali Gaza Pașa este una dintre cele mai vestite lăcaşe de cult musulmane din România. Geamia a fost ridicată în secolul al XVII-lea, de generalul Ali Gaza. Conducătorul de oști și-a mutat reședința în această zonă, pentru a putea contracara mai eficient mișcările țariștilor. Fermecat de dealurile acoperite cu păduri de stejar, salcâm şi tei și de un izvor pe care îl considera sfânt, Ali Gaza a decis să ridice aici și frumoasa moschee.

În timpul războiului ruso-turc geamia a luat foc, iar incendiul a lăsat urme adânci în clădire. Chiar și așa, moscheea lui, a atras până în 1989 mii de pelerini, fermecați de istoria de peste 400 de ani a lăcașului de cult, dar și de peisajul de basm în care este amplasată.

În 1990, o fundație din Turcia a decis să renoveze geamia. Cei care îi trec pragul pot admira în interior unele dintre cele mai frumoase decoraţiuni sculptate în lemn din zonă europeană şi covoare persane vechi de sute de ani aduse din Turcia. Tot aici este adăpostit şi cavoul monumental al temutului paşă, care a iubit atât de mult zona.

sursa: digi24.ro

miercuri, august 07, 2013

Zakât al-fitr (articol în limba franceză)

Zakât al fitr (aumône purificatrice de la fête de la fin du mois de Ramadan) 

Qui sont redevables?
Pourquoi donner cette Zakât?
Quand la donner et où?
A qui la donner?
Combien?
Est t-il possible de la donner en monnaie?
Parmi les recommandations avant d'aller à la prière sunna de la fête.


Qui sont redevables?

A la fin du mois de Ramadan, le musulman doit verser la Zakât al Fitr. Ibn ‘Umar (que Dieu l'agrée) a dit que le Messager d'Allah (paix et salut sur lui) a rendu obligatoire Zakât al Fitr comme suit : une mesure de datte (sâ') ou une mesure d'orge, pour l'esclave, le libre, le mâle, la femelle, le petit et le grand: parmi les musulmans; et il a ordonné de la donner avant que les gens sortent à la prière (de la fête). Rapporté par Al-Bukhârî 1503.

Cette Zakât doit être versée par chaque tuteur musulman (père de famille) pour lui et pour ceux (musulmans) qui sont à sa charge obligatoire (ses deux parents pauvres, ses enfants mâles qui n'ont pas d'argent jusqu’à ce qu’ils entrent en puberté et qu’ils puissent gagner leur vie, ses filles pauvres jusqu’à ce qu’elles se marient ou soient demandées au mariage, son(ses) épouse même s’il elle est riche, ses esclaves(domestiques) et l’(les)épouse de son père pauvre)...
Les jurisconsultes hanafites et malikites dispensent le père de famille de payer cette zakât pour ses enfants mâles majeurs(sauf s’ils sont handicapés), même s'ils ne disposent pas d'un revenu indépendant, car il n'est plus légalement responsable d'eux.
Les Shafi'ites et les Hanbalites exigent du père de famille de payer cette zakât pour tous les membres de la famille, y compris ceux qui sont majeurs, quand ils n'ont pas de revenu.

Le père doit payer cette zakât pour sa fille tant qu'elle n'est pas mariée.
Le mari doit payer cette zakât pour son épouse, même si elle est riche.
La femme riche donnera la zakât al-Fitr à la place de ses deux parents pauvres et son mari donnera la zakât pour elle (à condition que elle et ses deux parents soient musulmans).

Seuls les hanafites n'exigent pas de l'époux de payer cette aumône pour son épouse, car elle ne fait pas partie des dépenses obligatoires de l'époux (pour eux). Quand il le fait, c'est considéré (pour eux) comme un acte volontaire.

Chaque Musulman qui a les moyens[Cette zakât est en effet donnée sur ce qui reste de la nourriture de l’individu et de la nourriture de ceux qui sont à sa charge légalement pour le jour de la fête] est tenu de payer la Zakât al Fitr pour lui et pour ceux qui sont à sa charge comme précisé: homme ou femme, enfants ou adultes.

Celui qui n'a pas d'argent au moment de donner cette zakât mais qui peut avoir l'argent après, et peut emprunter : doit emprunter de l'argent pour la donner, à condition qu'il soit sûr de rendre l'argent emprunté.

Pourquoi cette zakât?

Le bien aimé Prophète – paix et salut sur lui – a institué Zakat Al Fitr afin de purifier le jeûneur des propos vains et indécents et comme nourriture aux pauvres (musulmans).
Cette aumône (zakât) sert ainsi à purifier le jeûne du fidèle de tout qu'il avait commis de petites fautes durant ce mois, à subvenir aux besoins du pauvre ce jour de fête et répandre la joie autour de nous...


Quand la donner et où?

Quand?
Le Messager de Dieu a ordonné que cette aumône soit versée avant que le Croyant ne se rende à la prière de l' ‘Id[1].
Selon certains juristes, cette aumône peut être versée avant la fin du mois de Ramadan.
Il y a deux versions chez les malikites : une qui l’impose dès l’aube du premier jour de Shawwâl et une autre qui l’impose dés le coucher du soleil du dernier jour du Ramadan…
Ibn ‘Abbâs rapporte que le Prophète (paix et salut sur lui) a dit : « …celui qui donne cette zakât (al-fitr) avant la prière (de la fête), elle sera une zakât agréée ; et celui qui la donne après la prière (de la fête) ce sera une aumône parmi les aumônes » rapporté entre autre par Abû Dâwud dans ses Sunan 1609.

Celui qui est redevable de cette zakât et retarde de la donner jusqu’au coucher du soleil du jour de la fête (ou plus) aura commis un péché. Mais il aura toujours le devoir de s'acquitter de cette zakât.
وقد أخرج البخاري ومسلم عن أبي سعيد: "كنا نخرج في عهد رسول الله -صلى الله عليه وسلم- يوم الفطر، صاعًا من طعام" وظاهره صحة الإخراج في اليوم كله، ولكن الشراح تأولوا بأول اليوم، وهو ما بين صلاة الصبح إلى صلاة العيد، كما في الفتح.
وحمل الشافعي التقييد بـ "قبل الصلاة" على الاستحباب، لقوله عليه الصلاة والسلام: "أغنوهم في هذا اليوم" و "اليوم" يصدق على جميع النهار (فتح الباري: 375/3).
ويرى جمهور الفقهاء أن تأخيرها عن الصلاة مكروه ؛ لأن المقصود الأول منها إغناء الفقير عن السؤال والطلب في هذا اليوم، فمتى أخرها، فات جزء من اليوم دون أن يتحقق هذا الإغناء (المغني: 67/3).
روى ابن عباس
أن النبي – صلى الله عليه وسلم – قال : من أداها قبل الصلاة فهي زكاة مقبولة ، ومن أداها بعد الصلاة فهي صدقة من الصدقات
وأما تأخيرها عن يوم العيد، فقال ابن رسلان: إنه حرام بالاتفاق

Important :
De préférence, dans notre école malikite,la zakât al-fitr est donnée le jour de l’'Îd (fête de la fin du jeûne) après l’aube et avant la prière de l’ 'Îd autour de nous pour propager la joie et le bonheur ce jour là et subvenir aux besoins du pauvre musulman ce jour de fête…
Mais elle peut être donnée aussi une journée ou deux jours avant l’‘Îd ou (l’Aïd) (la fête de la fin du mois de Ramadan) mais pas plus

Où?
Elle est à donner dans l'endroit de résidence[En règle générale, on ne la transporte pas à la distance du Qasr ou plus]. Néanmoins, Il y a des exceptions quand il s'agit de verser cette zakât à un pays où les musulmans ont vraiment plus besoin d'aide et plus dans le besoin: là il est possible de l'envoyer à ces pauvres.
Chez les malikites l’absent ou le voyageur peut demander à quelqu’un d’autre de la donner à sa place…
في إخراج المسافر زكاة الفطر قلت
ما قول مالك فيمن هو من أهل إفريقية وهو بمصر يوم الفطر أين يؤدي زكاة الفطر
قال مالك :
حيث هو
وإن أدى عنه أهله بإفريقية أجزأه
Dans la Mudawwana : On demande à l’Imâm Mâlik celui qui est de Tunisie mais qui se trouve au moment de la fête du Fitr en Egypte : où est ce qu’il donne sa zakât Al-Fitr ? Il répondit : là où il est. Mais si sa famille donne pour lui en Tusinie là bas cela suffira (c’est valide).


A qui la donner?

Elle est donnée aux pauvres ou nécéssiteux (qui ne sont pas légalement à notre charge) et qui sont obligatoirement libres musulmans et ne faisant pas partie de la famille des Banî Hâshim. Elle est à donner dans l'endroit de résidence[3] (Il y a des exceptions quand il s'agit de verser cette zakât à un pays où les musulmans ont vraiment plus besoin d'aide et plus dans le besoin: là il est possible de l'envoyer à ces pauvres).
Certains savants comme Ibn Taymiyya disent : Si les proches qui la méritent (pauvres) habitent un autre pays, dans ce cas elle peut leur être envoyée.
Attention : ces proches pauvres ne doivent pas être légalement à notre charge: exemple: nos enfants (petits) et nos parents sont légalement à notre charge et donc ne peuvent pas recevoir cette zakât.
Le fait de la donner aux proches pauvres implique la double récompense: celle de renouer le lien de sang et celle de l'aumône.

مذهب القائلين بجواز نقلها، ومن هؤلاء مَن قال بالجواز مطلقًا، وهو قول عن الإمام مالك
مذهب القائلين بعدم جواز النقل على تفصيل بينهم في ذلك، فمذهب المالكية عدم جواز النقل لمسافة قصر الصلاة
إذا كان في محل الوجوب أو قربه مُسْتَحِقٌّ وأجازوا نقلها إلى مَن هو أشد حاجة ممَّن في محل الزكاة أو أكثر منهم فقرًا،


Combien?

Elle est donnée en nourriture majoritaire du pays, un Sâ' de la denrée majoritaire du pays (comme cité dans le Hadîth du début de cet article):
Un Sâ' = 4 Mudd et un Mudd = le contenu des deux mains moyennes jointes= environ 600 à 650 grammes…( à signaler la divergence autour de cette valeur entre les auteurs, notamment à cause de la considération de la nature/genre de la denrée).
Ainsi le Sâ' s'estime à environ 2Kg et 600 grammes, ceci dit cela peut être plus ou moins selon le genre de cette nourriture majoritaire en question (maïs, blé, riz...).
Chez les Hanafites (et même quelques malikites comme Al-Ash-hab et Ibn Al-qâsim) elle peut être donnée en argent…
A titre d'indication, pour la France, la somme à payer pour Zakât al Fitr du Siâm de l’année 2006, était de cinq Euro (5 Euros) par personne (pour une famille de 3 personnes par exemple : la somme à payer par le chef de famille était de 15 Euros pour Zakât al Fitr de l’année 2006).

La possibilité de donner Zakât Al-fitr en valeur monétaire:

C'est une question à divergence entre les savants et donc on se doit d'être souple et respectueux de l'avis divergeant dans les questions à divergence connue entre les savants.
L'mâm Abou Hanifa et ses compagnons, l'imâm Soufyân Ath-thawrî, ainsi que le cinquiéme Calife bien guidé Omar Ibn Abdelaziz (que Dieu l'agrée) ont autorisé de donner la valeur dans la zakât et dans zakât Al-fitr.
C'est l'avis aussi d'Ibn Al-qâsim et Ash-hab deux références de l'école malikite.
L'imâm An-nawawî dit à ce propos: c'est là l'avis apparent de l'imâm Al-bukhari dans son sahîh.
أبوحنيفة وأصحابه والحسن البصري، وسفيان الثوري، وخامس الراشدين عمر بن عبد العزيز - رضي الله عنه - أجازوا إخراج القيمة في الزكاة، ومنها زكاة الفطر،وهو قول الأشهب وابن القاسم عند المالكية.
قال النووي: وهو الظاهر من مذهب البخاري في صحيحه.

Les savants qui soutiennent cet avis se basent sur plusieurs preuves et actions des compagnons et sur le fait que le but de la zakât et son esprit est de pemettre au pauvre de subvenir à ses besoins et cela de nos jours se réalise mieux et plus facilement quand on donne la valeur monétaire.
كما يدل على جواز القيمة ما ذكره ابن المنذر : أن الصحابة أجازوا إخراج نصف الصاع من القمح؛ لأنهم رأوه معادلاً في القيمة للصاع من التمر أو الشعير، ولهذا قال معاوية: "إني لأرى مُدَّين من سمراء الشام تعدل صاعًا من التمر
Certains même soutiennent l'avis de la donner en denrée pour les gens de la campagne et en valeur monétaire pour la ville car c'est plus utile et plus facile pour le pauvre.

Parmi les convenances et recommandations avant d'aller à la prière sunna de la fête (le matin d'Al-Fitr):

Avant d'aller à la prière sunna de l'Aïd, il est recommandé de:
*Faire un Ghusl (lavage) (qui est Mandûb).
*Il est mandûb(préférable) de mettre des nouveaux habits, se parfumer(sauf pour les femmes quand elles sortent), se couper les ongles...
*Il est mandûb pour le Fitr de manger avant de partir à la prière (une datte ou 3 dattes...) alors que pour la fête du sacrifice il est Mandûb de manger après la prière.
*Il est mandûb d'invoquer Dieu abondamment par la formule 'Allahu Akbar' jusqu'à la prière ou jusqu'à l'arrivée de l'Imam. Beaucoup de fidèles utilisent aussi les formules:'Allahu Akbar, Allahu Akbar, Allahu Akbar, wa subhâna Allahi wa al-hamdu lillahi wa lâ hawla wa lâ quwwata illâ bi llâh; lâ ilâ ha Illa Allah'.
*Il est mandûb d'emprunter un chemin différent de celui de l'allée quand on retourne de cette prière.
*Il est mandûb de sourire et montrer la joie à tous les croyants qu'on rencontre.
...
Il est important de répandre et de montrer le bonheur et la joie pendant cette occasion de fête, et de visiter les proches et les amis.

Cet article est tiré notamment de :- « Ibn 'Ashir: L'essentiel de la religion musulmane: Tawhîd, Fiqh et spiritualité (Al-murshid Al-mu'în 'alâ Ad-Darûrî Min 'Ulûm ed-Dîn d'Ibn 'âshir)» , 2ème édition augmentée, éditions Iqra, Paris, année 2010.

Notes:
[1] Accomplir la prière de l’‘îd, qui se fait derrière l’Imâm, le matin de cette fête, est une sunna appuyée.

[2] Accomplir la prière de l’‘îd, qui se fait derrière l’Imâm, le matin de cette fête, est une sunna appuyée.

[3] En règle générale, on ne la transporte pas à la distance du Qasr ou plus.

duminică, iunie 23, 2013

Avicenna: cel mai mare savant al lumii musulmane

Avicenna: cel mai mare savant al lumii musulmane
Sculptura din faţa mormântului lui Avicenna


Acum mai bine de o mie de ani, în imensitatea Asiei Centrale se năştea unul dintre cele mai impresionante genii din istoria umanităţii. Considerat drept cel mai mare savant al întregii civilizaţii musulmane, Avicenna a strălucit fără egal în toate domeniile în care a activat. A fost un filosof cu o cunoaştere enciclopedică, om de ştiinţă şi deschizător de drumuri în medicină, practician şi teoretician în egală măsură şi, nu în ultimul rând, poet şi muzician. El este autorul unei opere grandioase care cuprinde aproape toate aspectele cunoaşterii umane din perioada sa. Cel ce s-a numit Abu Ali al-Husayn ibn Abd Allah ibn Sina (Avicenna pentru Europa latină) a încarnat, prin itinerarul său enciclopedic şi imensa sa cultură, prototipul intelectualului universal medieval . 

Discipolul lui Aristotel învăţase complet Coranul la doar 10 ani 
 
Cel mai strălucit spirit al civilizaţiei musulmane s-a născut în anul 980 în satul Qishlak Afshona de lângă Buhara (astăzi în Uzbekistan), pe atunci capitala dinastiei persane a Samanizilor care au domnit în Asia Centrală şi provincia Khorasan.
 
Din fericire pentru el, Avicenna s-a născut într-o familie de înalţi funcţionari iranieni de origine turcă, astfel încât a beneficiat încă din fragedă pruncie de o educaţie aleasă şi de atenţia unor părinţi care au sesizat devreme potenţialul intelectual al copilului.
 
Spiritul independent al copilului era încununat de o inteligenţă şi o memorie uluitoare, care i-a permis ca la vârsta de doar 14 ani să-şi întreacă profesorii. După cum nota în autobiografia sa, Avicenna învăţase deja tot ce exista la acea vreme în lume sub formă de cunoştinţe scrise, până să împlinească 18 ani.  
 
Tratatul de medicină al lui Avicenna, ediţia în limba persană    Tratatul de medicină al lui Avicenna, ediţia în limba persană
 
De fapt, conform aceleiaşi autobiografii, copilul supradotat memorase deja toate surele Coranului până să împlinească 10 ani.
Educaţia şi cercetările sale ulterioare au fost marcate de un enciclopedism debordant.
 
  „Devorează” complet toate scrierile despre gramatica arabă, geometria, fizica, dreptul islamic, teologia şi medicina. 
 
Devine foarte atras de unul dintre geniile date de Grecia Antică, şi anume Aristotel. Se avântă cu un patos nemaivăzut în studierea operei marelui gânditor grec. Citeşte cu nesaţ de patruzeci de ori Metafizica lui Aristotel, până când memorează fiecare cuvânt, dar conştientizează cu tristeţe că nu reuşeşte să înţeleagă sensurile şi tainele din spatele cuvintelor.
 
Eşecul nu-l face decât să se ambiţioneze mai mult. Timp de peste un an şi jumătate îşi petrece timpul citind, studiind şi rugându-se la moschee pentru iluminare. Aceasta vine  doar după ce, într-un moment de inspiraţie, cumpără pe o sumă derizorie, dintr-o piaţă, comentariile şi tratatul filozofului musulman Al-Farabi asupra Metafizicii.
 
Astfel, fericit, la doar 16 ani înţelege pe deplin spiritul şi viziunea ilustrului său maestru din Grecia Antică, pe care, evident, nu l-a întâlnit niciodată în viaţă. Fire sensibilă la suferinţele şi bolile semenilor, Avicenna se ataşează şi de ştiinţa medicinei. La vârsta de doar 18 descoperise deja că:
 
Medicina nu este o ştiinţă grea şi aspră precum matematicile şi metafizica, deci am făcut progrese mari. Am devenit un medic iscusit şi am început să-mi tratez primii pacienţi cu ajutorul unor leacuri aprobate ”. Tânărul ajunge în scurt timp faimos, nu doar datorită succesului tratării pacienţilor, ci şi datorită faptului că, asemenea sfinţilor fără de arginţi din universul creştin, Avicenna îşi trata pacienţii fără să le ceară bani..
 
Când el avea 22 de ani, tatăl său moare brusc. Evenimentul traumatizant s-a suprapus peste tulburările politice şi sociale ale vremii, astfel încât tânărul se vede prins într-un adevărat carusel al unor peregrinări constante.
 
Medic, călător, iluminat
 
Pentru a-şi exercita meseria de medic, el se instalează după cum îl duc aventurile politice ale diverselor dinastii musulmane în slujba cărora s-a aflat la un moment dat. Ajunge să trăiască în marile oraşe ale Persiei, precum Ravy (lângă Teheran), Hamadan sau Ispahan, unde intră în serviciile emirilor buyizi şiiţi şi unde ajunge la un moment dat chiar să devină mare vizir (cumva echivalentul unui prim-ministru de azi).
 
Prima sa slujbă a fost aceea de medic personal al unui emir. După ce l-a vindecat pe acesta de o afecţiune îndelungată, emirul recunoscător îi oferă o sumă mare de bani. Avicenna a refuzat-o politicos, cerându-i în schimb accesul nelimitat la bibiloteca şi arhivele oficiale ale dinastiei Samanizilor. Cum succesul aduce deseori şi necazuri, Avicenna nu este ocolit de bârfe, invidii, duşmănii făţişe sau ascunse, precum şi de calomnii.  
 
Viaţa sa a fost agitată şi din cauza simpatiilor sale şiite, care l-au pus de multe ori în primejdie. Cu toate acestea, nu s-a dat bătut în calea sa spre cunoaştere. Într-atât de mare a fost dedicarea sa pentru ştiinţă, încât pe perioada celor patru luni cât a fost întemniţat (căci viaţa sa a avut şi asemenea coborâşuri) Avicenna s-a folosit de timpul petrecut între patru pereţi pentru a scrie tratatul despre afecţiunile coronariene.
 
În perioada vieţii sale, Buhara rivaliza cu Bagdadul la statutul de capitală culturală a lumii musulmane. Peregrinările sale, alături de faima şi legăturile pe care le avea cu puternicii vremii, i-au facilitat accesul în marile biblioteci din Balkh, Horezm, Gorgan, Rey. A fost contemporan şi a avut dialoguri cu alte spirite luminate precum astronomul şi cercetătorul Rayhan Biruni, matematicianul Abu Nasr Iraqi, filozoful Abu Sahl Masihi şi fizicianul Abu al-Khayr Khammar.
 
Cea mai celebră şi influentă lucrare a sa a fost Canonul Medicinei (al-Qanun fi al-Tibb). Monumentala lucrare, scrisă iniţial în 5 volume, este, conform Enciclopediei Britanice, ”cea mai importantă carte din istoria medicinei, scrisă vreodată în Occident şi Orient”.
 
Timp de peste 600 ani, Canonul Medicinei lui Avicenna a fost cartea de bază din multe şcoli de medicină şi spitale din Europa. Chiar şi în prezent, lucrarea sa este manualul standard de referinţă pentru practicienii medicinei Unani. Cu toate că sistemul său medical se baza pe unele din conceptele lansate de Hipocrate şi Galenus, Avicenna a adoptat în scrierile sale medicale o perspectivă universală, colectând, „distilând” şi sintetizând toată cunoaşterea medicală care exista în acele timpuri. 
 
Avicenna a călătorit, a citit, a aplicat şi a studiat diferite sisteme medicale tradiţionale precum cel grec, egiptean, persan, hindus, chinez şi tibetan., după care a concluzionat că, în afara diferenţelor superficiale, toate aceste sisteme se confruntau cu aceleaşi realităţi şi teme comune.
 
Monumentul din faţa mormântului lui Avicenna din Hamadan, Iran    Monumentul din faţa mormântului lui Avicenna din Hamadan, Iran
 
Toate sistemele medicale tradiţionale ale acestor popoare luau în consideraţie legătura dintre suflet, trup şi boală, temperamentele umane şi importanţa lor, fluidele vitale şi umorile, energia vitală şi similarităţile dintre principiile structurii corporale şi anatomia şi fiziologia umană. Influenţa lucrării a fost cu adevărat uriaşă, planetară chiar. Până şi unele remedii populare africane au la bază leacurile prescrise de Avicenna. Principiile vindecării naturiste din Canonul Medicinei au fost studiate şi preluate de către Samuel Hahneman, fondatorul homeopatiei, şi de către părintele Sebastian Kneipp, fondatorul naturopatiei.
 
Influenţa operei acestui „Prinţ al Medicinei”, cum a fost supranumit încă de când era în viaţă, a fost cu adevărat imensă. Tratatul a fost tradus în limba latină la circa 100 ani de la scrierea sa şi a fost publicat de 15 ori în secolul XV şi de 20 ori în secolul XVI. A fost cartea de bază în universităţile din Montpellier şi Louvain, până în anul 1650, iar în Bruxelles studiile lui Avicenna au fost volume de referinţă până în anul 1909.
 
Cea mai mare contribuţie a lui Avicenna la ştiinţa medicinei a avut legătură cu etiologia. Era ferm convins că poţi stăpâni o problemă medicală doar dacă cunoşti bine cauzele şi factorii care influenţează afecţiunile şi bolile.
 
Vindecarea sufletului
 
În lumea musulmană, care cunoaşte mulţi medici renumiţi, influenţa lui Avicenna transpare şi ca filozof şi mistic. El se remarcă prin căutarea unei cunoaşteri complexe , care este în acelaşi timp de natură intelectuală, experimentală şi intiuitivă.  Are faima de a fi scris peste 250 lucrări în arabă şi persană, dar din nefericire încercarea sa de a defini ceea ce era cunoscut drept „înţelepciune orientală” nu ne-a parvenit decât fragmentar.
 
Spre exemplu, în povestirea lui Hayy Ibn Yaqzan, Avicenna descrie într-o modalitate autobiografică drumul său spre un Orient mistic - lume a luminii negrăite şi nevăzute, în compania unui înger călăuzitor. Culegerea sa de povestiri spirituale va influenţa gândirea şiită „iluministă” de mai târziu şi în special pe misticul Sohrawardi.
 
Dar cartea care demonstrează culmile spirituale pe care a ajuns Avicenna este fără îndoială Kitab al-Shifa, sau Cartea Vindecării Sufletului, într-o traducere directă. În această lucrare, el alcătuieşte inventarul cunoştinţelor greco-musulmane din epoca sa, stabilind şi o listă a ştiinţelor: ştiinţe filozofice, ştiinţe umane, ştiinţe pure, aplicate şi naturale, ştiinţe ale astronomiei sau economiei.
 
Tot aici tratează despre poezie, lingvistică şi muzică. Îndrăzneşte chiar mai mult decât atât: poreclit nu degeaba „maestrul maeştrilor” de către contemporanii săi, el încearcă, înaintea a numeroşi filozofi musulmani precum Averroes, să concilieze dogma coranică cu un aristotelism nuanţat de neoplatonism. Fapt pentru care va fi ulterior atacat şi contestat de către teologul Al-Ghazali şi de Averroes pentru înclinaţiile sale neoplatonice.  
 
Prin traducerile făcute în ebraică şi latină, la Toledo, în secolul XII, opera sa, alături de creaţiile altor mari gânditori ai islamului, va ajunge în Europa apuseană, unde rolul său va fi deosebit de important în medicină şi filosofie. Influenţa sa europeană a fost atât de mare, încât a dat naştere unui adevărat „avicennism latin” cu discipoli creştini foarte importanţi, precum Roger Bacon, John Dunn Scott (unul dintre fondatorii filosofiei scolastice), Sfântul Toma d’Aquino, Sfântul Albert cel Mare, Geoffreyy Chaucer şi chiar Sfântul Augustin, unul dintre Părinţiii Bisericii Romano-Catolice.
 
Fără a forţa nota aprecierilor la adresa sa, Avicenna este printre pionierii bazelor ştiinţifice ale aventurii cunoaşterii umane. Filosoful René Descartes s-a numărat printre primii gânditori moderni care au fost influenţaţi de Avicenna. Spre sfârşitul vieţii sale, persecuţia împotriva musulmanilor şiiţi se înteţeşte sub ordinele sultanului Mahmud din Ghazna, un sunnit fanatic.
 
Avicenna s-a văzut silit să-şi găsească refugiul în Hamadan. În anul 1023, a fost nevoit să fugă în Ispahan, unde şi-a petrecut ultimii 14 ani din viaţă  sub protecţia emirului Alaaddowleh, care l-a însărcinat să facă noi cercetări în domeniul astronomiei. Moare tot la Hamadan, în luna lui iunie (august, după alte surse istorice), anul 1037, pe când avea doar 57 ani.
 
Piatra funerară a lui Avicenna
Piatra funerară a lui Avicenna
 
Poate că Dante Alighieri a ştiut cel mai bine care a fost soarta lui Avicenna după ce a părăsit acest plan. Marele scriitor italian îl aminteşte pe Avicenna în Divina Comedie, unde ilustrul spirit mahomedan aşteaptă în „antecamera Raiului” alături de alte figuri emblematic-pozitive, de facturi non-creştine, precum Vergiliu, Averroes, Homer, Horaţiu, Ovidiu, Socrate, Platon şi chiar Saladin, celebra căpetenie musulmană care s-a remarcat în luptele contra cruciaţilor!
 
scrisă de Nicu Pârlog
sursa: descopera.ro