sâmbătă, august 08, 2015

Din ruine în mahalale: Familiile de refugiaţi sirieni au găsit adăpost în cartierele sărace din Istanbul

Istanbulul a devenit a doua casă pentru sute de mii de sirieni. Din cartierele mărginaşe şi până în inima metropolei, familii întregi îşi duc existenţa de azi pe mâine. Dar aici sunt feriţi de bombe, de rafalele de mitralieră, aici cunosc libertatea, cu bune şi cu rele. Sunt cazuri fericite, în care sirieni cu educaţie au luat-o de la zero şi au reuşit în Turcia. Dar cele mai multe poveşti sunt despre oameni care au fugit doar cu hainele de pe ei, terorizaţi de luptele permanente şi îngroziţi că nu vor mai apuca ziua de mâine.

Când cobori spre cartierul Tarlabaşî, primul sunet pe care îl auzi e cel al picamerelor care demolează clădirile vechi pentru a face loc altora noi. Dincolo de zidurile abandonate, care îşi aşteaptă sfârşitul, şi-au găsit refugiu temporar zeci de familii siriene. Pe străduţele înguste care şerpuiesc printre clădiri, primii care îţi ies în cale sunt copiii.

Salah are 39 de ani şi a fugit din Alep cu toată familia după ce casa i-a fost bombardată în timpul războiului civil. Nu a reuşit să-şi găsească de lucru la Istanbul, aşa că îşi petrece zilele având grijă de copiii săi. Universul lor se rezumă la o cameră de doar câţiva metri pătraţi. Acolo dorm şi mănâncă.

Responsabilitatea întreţinerii familiei stă pe umerii unui singur om, fiul cel mare al lui Salah. Un copil.

Am un băiat de 12 ani care vinde apă în centru. În afară de asta nu mai avem nicio sursă de venit”, spune Salah Jemil Battal, refugiat sirian.

Pentru camera în care stau opt persoane, Salah plăteşte lunar 500 de lire turceşti, adică aproape 170 de euro. Băiatul cel mare primeşte două lire pentru fiecare sticlă de apă vândută pe străzile Istanbulului. De el depinde dacă, la finalul zilei, familia sa are ce să mănânce. Viaţa în Siria, în vremea în care ţara nu era măcinată de război, rămâne doar o amintire îndepărtată.

Dacă situaţia se îmbunătăţeşte în Siria, mi-ar plăcea să mă întorc”, spune Salah.

În Istanbul găseşti sirieni la tot pasul. Mulţi îşi petrec zilele în piaţa Taksim, unde imploră mila localnicilor şi a turiştilor. Trăiesc de pe o zi pe alta. Cei mai mulţi dintre turci sunt sătui de imaginea sărăciei şi întorc privirea.

„Cel mai tare ne deranjează copiii, pentru că s-au obişnuit să ne oprească pe stradă şi să ne ceară bani”, spune o femeie turcoaică.

În cartierul Balat, la fiecare trei-patru case, locuieşte o familie de sirieni. Se feresc să vorbească, să spună ce fac şi cum se descurcă. Oficial, sunt 300.000 în Istanbul. Neoficial - mai bine de jumătate de milion.

„De cel puţin doi ani sunt câteva familii stabilite în zona asta, care primesc şi ajutoare. Dacă vă duceţi puţin mai sus o să vedeţi un spaţiu viran. Lângă spaţiul viran este o clădire abandonată în care, într-o singură cameră, locuiesc 15 persoane”, mai spune turcoaica.

Statul turc a decis, după începerea războiului în Siria, să nu îi mai expulzeze, aşa că zeci de mii de sirieni trec graniţa, unii doar cu hainele de pe ei. E suficient să declare că au pierdut totul în urma bombardamentelor şi primesc o hârtie de la poliţie care le permite să rămână în Turcia. Nimeni nu le verifică povestea.

„Din punctul meu de vedere, politica de stat este eronată. Îi salvăm din situaţia catastrofală creată de război şi îi aducem aici, unde se confruntă tot cu o situaţie dificilă”, spune o localnica din Istanbul.

Cei mai mulţi refugiaţi au început să vină acum trei ani. Abou Anas era patronul unui magazin de haine din Damasc. După izbucnirea războiului a venit singur la Istanbul. O jumătate de an mai târziu l-a urmat şi familia. De aproape şapte luni şi-a deschis propriul restaurant, foarte aproape de Istiklal, cea mai cunoscută zonă comercială a oraşului. Aşa le-a oferit de lucru conaţionalilor, căci aproape toţi cei 60 de angajaţi sunt sirieni. 

„Încerc să mă adaptez, mi-a fost şi îmi este şi acum destul de greu. Indiferent ce se întâmplă, cel mai bine trăieşti în ţara ta. Şi familia mea, şi angajaţii mei, şi eu, toţi, aşteptăm momentul în care vom putea să ne întoarcem în Siria”, spune Abou Anas.

Abou s-ar întoarce fără să clipească în Siria dacă războiul s-ar opri. Sau dacă nu ar mai exista teroriştii Statului Islamic. A văzut cum ţara sa e distrusă bucată cu bucată. Şi crede că poartă şi el o parte din vină.

„Cred că suntem un popor foarte sensibil şi sentimental, noi suntem de vină. Ne doream libertate, dar nu ştiam ce este libertatea cu adevărat”, mai spune el.

În cartierele din jurul Pieţei Taksim întâlneşti deopotrivă cerşetori, măturători de stradă, muncitorii în şaormerii sau mici afacerişti sirieni. Doar 10 la sută dintre imigranţi au avut norocul să ducă un trai mai bun ca înainte. Iar aceştia sunt sirienii care aveau un standard ridicat şi înainte de război.

Abdullah Sabbagh trăieşte departe de sărăcia din Tarlabaşî şi Balat. În Başakşehir, un cartier ridicat la ordinul preşedintelui Recep Tayyp Erdogan, macaralele nu contenesc o clipă. Acum zece ani a început construcţia unui nou cartier rezidenţial. Aici lucrează şi el. E unul dintre puţinii norocoşi, e director de marketing la una dintre cele mai importante firme de construcţii din Istanbul. Şi el e sirian, şi el a fugit acum trei ani din Alep, de teama bombardamentelor.

„Am venit aici singur, apoi, după şase - şapte luni, mi-am adus şi familia. Toată familia. Şi pe părinţii mei. Le-am explicat tot ce ţine de locul acesta, cum vom face afaceri, cum vom munci, le-am spus că trebuie să înveţe limba pentru a-şi găsi o slujbă bună. I-am sfătuit să nu accepte orice slujbă, să nu accepte unele prost plătite pentru că îi afectează şi pe ceilalţi sirieni”, spune Abdullah Sabbagh.

Pentru Abdullah, viitorul apropiat înseamnă Turcia. Vrea să strângă suficienţi bani ca să îşi deschidă propria firmă de construcţii. E convins că în Siria nu ar avea nicio şansă şi spune că ţara lui natală ar avea nevoie de cel puţin 10 ani să îşi revină. Nu va mai fi, însă, niciodată ca înainte de război.

„Pentru cei care încă trăiesc acum în Alep situaţia este foarte dificilă. Nu au altă soluţie. Poate doar să plece, dar cei care au vrut asta, au plecat deja. În oraş nu ai nici cele mai mici mijloace de subzistenţă. Jumătate din oraş este distrusă. Nu poţi face afaceri acolo, sunt în continuare lupte şi nu ştim când se vor sfârşi toate astea”, mai spune sirianul.

Opt mii de sirienii trec graniţa în Turcia în fiecare săptămână. În cei patru ani de la începerea conflictului din Siria, aproape patru milioane de refugiaţi au ajuns în ţările vecine. În urma lor rămân familii dezbinate, oraşe făcute una cu pământul şi o imensă teroare.Teroare la tot pasul. Iar aceasta va fi următoarea lor luptă, spun sirienii care au reuşit să scape: să uite ororile trăite. Speranţa acestei naţiuni stă acum în copiii săi. Nu înţeleg miza acestui război, care le-a răpit copilăria şi le-a năruit prezentul, dar ei sunt viitorul Siriei.

sursa + video: digi24.ro 

vineri, iunie 26, 2015

Mina, oraşul corturilor


Mina1
Mina este un oraş mic, situat în interiorul unei văi joase din provincia Makkh, în vestul Arabiei Saudite, la aproximativ 8 km la est de oraşul sfânt Mecca.
Mina2
Pe suprafaţa de 20 de kilometri pătraţi a văii, corturile acoperă fiecare spaţiu deschis, cât vezi cu ochii, frumos aranjate, rânduri, rânduri. În aceste corturi înnoptează pelerinii în timpul celor cinci zile ale fiecărui sezon de pelerinaj la Mecca. În restul anului, Mina rămâne mai mult pustiu.
Mina3
În Mina există mai mult de 100.000 de corturi cu aer condiţionat, oferind cazare temporară pentru 3 milioane de pelerini. Corturile măsoară 8 metri pe 8 metri şi sunt construite din fibră de sticlă acoperită cu teflon, pentru a asigura rezistenţă mare la foc. Iniţial, pelerini veneau cu propriile lor corturile, pe care le montau în câmpiile din Mina.
Mina5
Mina4
După ce perioada pelerinajului se termina, corturile erau demontate, ambalate şi a luate înapoi. Apoi, prin anii 1990, guvernul saudit a instalat corturi permanente de bumbac, pentru a-i uşura pe pelerini de povara de a transporta propriul echipament de camping.
Mina6
Dar, după un incendiu masiv, care a cuprins oraşul de corturi, în 1997, şi a provocat moartea a circa 350 de pelerini, oraşul a fost dotat cu corturi permanente, rezistente la foc.
Mina7
Corturile sunt organizate în mai multe tabere, fiecare dintre acestea are proprii săi pereţi exteriori; fiecare tabără este legată de celelalte prin alei pietonale. Fiecare tabără este echipată cu o bucătărie, baie şi paturi curate.
Mina8
Fiecare cort este colorat diferit, în funcţie de ţara pentru care este alocat, şi este numerotat. Toţi pelerinii trebuie să poarte insigne cu culoarea şi numărul cortului, în cazul în care se rătăcesc.
Mina9
În ultimii ani, oraşul a suferit o schimbare masivă, după ce guvernul a investit miliarde de riyali în mai multe proiecte de infrastructură, pentru a uşura ritualurile descurajatoare şi solicitante fizic ale pelerinajului anual.
Mina10
O reţea de prevenire a incendiilor, formată din detectoare de căldură şi instalaţii de stingere a focului cu apă, a fost legată la un sistem de alarmă, pentru a preveni repetarea tragediei din 1997.(Text: dozadebine.ro, Foto: panoramio.com, abcnet.au, projects.thestar.com,thenational.ae, alnor.no, flickr.com)

sursa: financiarul.ro

miercuri, iunie 17, 2015

Cea mai mare moschee din Europa va fi construită la București. Guvernul a donat terenul

Image result for allahGuvernul a aprobat, la finalul lunii mai, o hotărâre prin care se cedează gratuit un teren pentru construcţia unei moschei de către Muftiatul Cultului Musulman din România.

Potrivit hotărârii, Guvernul a aprobat darea în folosinţă gratuită, pe o perioadă de 49 de ani, a imobilului-teren situat Bd. Expoziţiei nr. 22-30 din Sectorul 1 către Muftiatul Cultului Musulman din România, în vederea edificării unui complex de clădiri de interes public. Terenul are o suprafaţă de 11.295 mp şi o valoare de inventar de 17.212.608,63 lei.

Prima moschee din Bucureşti a fost construită de Carol I cu ocazia „Expoziţiei jubiliare din 1906", la 25 de ani de la proclamarea Regatului României. Moscheea urma să deservească minoritatea turco-tătară din Bucureşti. Moscheea a fost mutată din Parcul Carol lângă Cimitirul Bellu în 1960. Conform imamului Azis B. Osman, moscheea are o capacitate de 250 de credincioşi.

Prima moschee din Bucureşti construită după 1989 este Ar Rahman din Crângaşi, iar conform imamului Ahmed Mazhar Nakechbandi, preşedintele Centrului Cultural Islamic Semiluna, aceasta a fost inaugurată în 1995, iar construcţia a fost terminată în 2002.


"Investiţia trebuie demarată în 3 ani pentru a păstra terenul atribuit în folosinţă gratuită pe o perioadă de 49 ani. Fondurile vor fi asigurate de statul turc, care va acoperi costurile estimate a ajunge la 3 milioane euro. „Sprijinul financiar al Turciei este nepreţuit şi facem un apel către ambasadele islamice să susţină activităţile derulate de Muftiatul Cultului Musulman. România este un spaţiu al păcii, iar musulmanii din România sunt buni cetăţeni români şi europeni", asigură muftiul Iusuf Murat.

Va fi cea mai mare moschee din Europa.
 
„Vom construi cea mai mare moschee dintr-o capitală europeană. Faptul că terenul ne-a fost atribuit nouă, comunităţii musulmane, de către Guvern, vorbeşte de la sine despre respectul şi înţelegerea etnică din România", afirmă muftiul Iusuf Murat, liderul spiritual al musulmanilor.
 
sursa: activenews.ro 
sursa foto: pinterest.com

sâmbătă, ianuarie 24, 2015

Islamismul în Banat. Viaţa mistică şi culturală, credinţa islamică ortodoxă şi credinţă populară în vilayetul Timişoara


Islamismul în Banat. Viaţa mistică şi culturală, credinţa islamică ortodoxă şi credinţă populară în vilayetul Timişoara

În perioada 1552-1716, Timişoara şi Banatul a căzut în mâinile Imperiului Otoman. A urmat 164 de ani de administraţie islamică.

Lucrarea Cristinei Feneşan, singurul istoric din România care cunoaşte limba turcă otomană, a realizat o vastă cercetare asupra vilayetului Timişoara, din perioada 1552-1716. Feneşan aduce noutăţi fundamentale în cunoaşterea evoluţiei Banatului în perioada dominaţiei otomane.  Astăzi, în Timişoara trăieşte o comunitate de aproximativ 4.000 de musulmani. Există o moschee ridicată de oamenii de afaceri la începutul anilor 90, unde arabii se aduncă pentru rugăciuni. A fost însă o vreme în care Banatul era provincie islamică timp 164 de ani.

Instaurarea stăpânirii otomane asupra Banatului a început prin schimbarea structurii etnice şi religioase a oraşului Timişoara, acţiune care nu a dus la eliminarea deplină deplină a populaţiei locale. În rândul locuitorilor s-au aflat funcţionari, slujitori ai bisericilor, musulmani şi militari de origine balcanică, din Bosnia şi Serbia, precum şi din Ungaria. Aceasta a fost calea prin care s-a implantat o cultură diferită şi opusă prin ideologia sa religioasă şi politică în mediul multicultural, caracteristic Timişoarei înainte de cucerirea otomană. Introducerea admonistraţiei otomane a impus ca limbă oficială cea turco-osmană, dar în vilayetul Timişoara s-a vorbit în mod curent limbile sârbă, română, maghiară, pesană, dar şi araba Coranului.

Osman Aga, unul dintre cei mai renumiţi scriitori din Timişoara otomană, scria în memoriile sale că la data luării în captivitate de austrieci, el ştia sârbeşte şi ungureşte, înţelegând şi româneşte.

Vilayetul de Timişoara în 1683

În Banat, Islamul a fost impus de trupele şi autorităţile otomane odată cu improvizarea primului lăcaş de cult musulman şi cu cântarea ezanului (chemarea la slujba de vineri şi la cele cinci rugăciuni zilnice). Aceasta a fost calea clasică şi simplă de implementare a islamuului.  “Islamul nu este doar un cult în care credinţa în Divinitate (Allah) şi sentimentul religios s-au manifestat prin rugăciuni şi acte rituale, ci însumează o concepţie despre lume, o mentalitate şi cultură universală, rezultatul unei evoluţii îndelungate. În Imperiul Otoman însă, Islamul a devenit o parte indisolubilă a identităţii statului, a legitimităţii şi a aspectelor politicii sale, exprimând totodată un raport de subordonare faţă de interesele acestui stat”, susţine Cristina Feneşan.

Între credinţa islamică ortodoxă (sunna) şi cea heterodoxă (refiza) 

Palierele fundamentale ale lumii otomane în care s-au adus interpretări islamului, diversificndu-l în egală măsură, au fost reprezentate de statul sau cârmuirea centrală otomană, de şcoli medii şi superioare sau de clasa învăţaţilor teologi, de ordine mistice împreună cu aşezământe religioase şi de mulţimea oamenilor de rând, păstrătorii culturii tradiţionale.   Acesta din urmă a îngemânat o serie de elemente mitologice şi culturale, provenite dintr-un spaţiu vast, care s-a întins din Asia Centrală şi până în Peninsula Balcanică.

“Toate elementele au adâncit deosebirile existente între credinţa islamică ortodoxă (sunna) şi cea heterodoxă (refiza), fără a înlătura unele aspecte comune, printre care s-a aflat şi culturl sfinţilor. Atât suniţii, membri ordinului de dervişi Alevi-Bektaşii, cât şi unele cercuri mistice au împărtăşit credinţe şi practici foarte asemănătoare ale cultului sfinţilor, pe care ulemalele le-au condamnat public, fiind considerate cauze ale necredinţei şi apoi în conflict cu credinţa islamică ortodoxă, au stârnit neîncrederea, impunând un control strict din partea autorităţilor statului otoman, a cărui ideologie s-a întemeiat pe Islamul sunnit”, explică Feneşan.



Autoritatea centrală otomană a trecut la represiune sângeroasă atunci când conceptele şi ideile susţinute de o serie de cercuri şi ordine mistice au declanşat mişcări cu caracter social şi politic.

Islamul sunnit în Banat 

În cursul procesului de încorporare a teritoriilor cucerite în Banat în anii 1551-1552 şi 1658, statul otoman a asigurat cadrul politic, instituţional şi administrativ impunerii Islamului ca parte indisolubilă şi reprezentativă a identităţii sale. Pe măsura extinderii teritoriale a statului otoman, ulemalele au propagat interpretările Islamului coranic, dezvoltând Islamul sunnit în Banat.

“Învăţaţii otomani nu au avut doar datoria de a dezvolta ştiinţele Islamului. Menirea lor estenţială a constat în apărarea ordinii împotriva declinului propriu, în îndeplinirea aspiraţiilor religioase ale musulmanilor şi în cârmuirea treburilor obşteşti ale statului otoman. Aveau rolul hotărâtor de a menţine credinţa oamenilor de rând în Islamul sunnit, prin condamnarea teologică şi juridică a mişcărilor îndreptate împotriva sunnismului”, a mai scris Cristina Feneşan.



Armata otomană, negostorii şi funcţionarii însoţiţi de familiile lor reprezentau o parte a personalului şi instituţiilor angrenate în acest proces de Islamizare formală. Membri ordinelor de dervişi Bektaşi, Bektaşi-Alevi şi Halveti, care au însoţit armata otomană sau au ajuns mai târziu în Banat, au contribuit la răspândirea unui Islam mistic, profund umanizat.

Cercetătoarea afirmă că este vorba de un Islam care s-a dezvoltat la Timişoara şi la Lipova, în jurul aşezămintelor de tip “tekke”. “În cadrul acestui Islam mistic numit şi Islamul tekkeului, Sufismul, mod deosebit de gândire şi viaţă,  a deschis calea de străpungere a vidul creat de ortodoxia islamică între om şi divinitate. Dervişii au umplut acest vid şi în vilayetul Timişoara, oferind îndrumarea spirituală musulmanilor aflaţi în căutarea trăirii mistice menite să compenseze legalismul rece al doctrinei propovăduite de ulemale şi modul auster de oficiere a cultului islamic. Acest islam mistic a urmat aceleaşi direcţii de dezvoltare: cea sunnită (ortodoxă) şi cea heterodoxă. Islamul tekke-ului a dobândit acea putere de a înrâuri aproape toate păturile sociale din Imperiul Otoman, de la umilul negustor şi până la cel mai înalt dregător al statului, uneori până la sultan însuşi”, afirmă Cristina Feneşan, autoarea cărţii “Vilayetul Timişoara 1552-1716″.

Islamul popular în vilayetul Timişoara  

În ceea ce priveşte Islamul popular din vilayetul Timişoara, acesta nu a avut în întregime un caracter mistic, deşi a plasat în centrul credinţelor sale cultul sfinţilor preluat din Sufism. El s-a deosebit de modul organizat şi mistic al Islamului impus în aşezămintele dervişi (tekke).


Vilayetul Timişoara în secolul al 17-lea

Pierderea tritoriilor otomane din Europa Centrală ca urmare a ofensivei armatei imperiale de după despresurizarea Vienei din 1683 a dus la refugiul la Timişoara al unor învăţaţi şi reprezentanţi de frunte ai ordinelor devişi din Ungaria. S-a creat, astfel, un nucleu mai puternic şi o concentrare mai mare de sufii şi învăţaţi.

“În ciuda acestor condiţii, care au stimulat funcţionarea instituţiilor islamice şi au întreţinut ambianţa musulmană, Islamul nu a prins rădăcini la Timişoara şi în Banat, aşa cum el nu s-a putut menţine nici într-o serie de regiuni europene: Spania, Creta şi Sicilia, aflate pentru o vreme sub ocupaţie arabă. În cazul Banatului, Islamul nu a putut pătrunde în viaţa populaţiei locale creştine din pricina supravieţuirii instituţiilor sale religioase şi a unor instituţii administrative, precum şi datorită Reformei din veacul al XVI-lea şi a Contrareformei din secolul următor”, mai susţine Feneşan.

Lăcaşurile de cult musulman: moschee, djami   

Locul sacru, unde se celebrează islamul, se numeşte în Europa, încă de la mijlocul veacului al XVI-lea, moschee, iar în Turcia, djami.

Potrivit cerinţelor religiei islamice, fiecare musulman liber şi major avea datoria să-şi facă rugăciunea vineri în moscee, pentru a-şi dovedi astfel solidaritatea faţă de comunitatea islamică. În toate aşezările islamice a fost înălţată o moschee principală, deosebit de încăpătoare, numită moscheea cea mare.

După cucerirea otomană, impunerea djamiei sau moscheei în interiorul unei aşezări a fost, pretutindeni în Banat, o acţiune simplă de construcţie, constând din transformrea bisericilor în lăcaşuri funcţionale de cult islamic. Cele mai de seamă biserici din Timişoara au fost adaptate cerinţelor cultului islamic după cucerirea cetăţii, la 26 iulie 1552.

Clopotele au fost aruncate din turnuri, s-au distrus crucile şi obiectelor de cult creştin şi s-a început citirea ezanului. În comparaţie cu zidirea unui lăcaş de cult nou, adaptarea bisericii la cerinţele cultului islamic reprezenta o acţiune simplă şi rapidă, necesară impunerii stăpânirii otomane.

Transformarea clopotniţelor în minaret la Timişoara le-a conferit fostelor biserici aspectul tipic noului lăcaş de cult islamic. În Timişoara, după lista întocmită de Lajos Fekete, existau cinci djamii şi patru tekke (mănăstiri de dervişi).


Timişoara în 1656

Numărul total de lăcaşuri de cult din oraşul şi suburbiile Timişoarei otomane cuprinde uncoeficient de eroare.   În opinia Klarei Hegyi în fiecare cartier a existat la mijlocul veacului al XVII-lea câte o djamie. Djamiile nu erau simple lăcaşuri de închinare, ci ele au avut scopul de a face educaţia religioasă şi morală a locuitorilor musulmani şi de a fi centrul de învăţământ.

În şcolile coranice din Timişoara, metoda de învăţământ a constat, în primul rând, din memorarea mecanică a unor pasaje lungi, dacă nu chiar a întregului Coran.    În 1552, Timişoara, fosta reşedinţă a comitatului Timiş, a devenit centru administrativ-militar, judiciar şi fiscal al noului vilayet cârmuit de Kasim paşa.

În Timişoara au fost colonizată populaţie turcă dislocate mai ales din ţinuturile învecinate, militari, meşteşugari, negustori, precum şi învăţaţi. Vilayetul Timişoara este integrat Rumeliei (zona europeană a Turciei contemporane). Vilayetul va cuprinde sangeacurile Timişoara, Becicherecu, Ciacova, Panciova, Lipova, Moldova Nouă şi Orşova.  Muftiul – ocnducătorul justiţiei, avea reşedinţa la Timişoara.

Turcii au construit foarte puţine clădiri, chiar şi lăcaşele de cult fiind transformate în geamii şi moschei. Cel mai cunoscut este Moscheea Mare din Piaţa Sf.Gheorghe. Au existat patru băi publice, una dintre ele fiind în actuala Piaţa Libertăţii. Sediul administrativ este castelul din Cetate. Există şi două suburbii: Palanca Mare şi Palanca Mică.

http://adevarul.ro/

sâmbătă, decembrie 20, 2014

Prima Bibliotecă Româno-Arabă a fost inaugurată la București

Prima Bibliotecă Româno-Arabă a fost inaugurată joi la București, anunță Centrul Cultural European Româno-Panarab (CCERPA), într-un comunicat transmis vineri [19 decembrie 2014] AGERPRES.

"Aceasta cuprinde un fond de carte nestemat, valoros și prețios din literatura română și arabă, care se adresează familiilor mixte, studenților arabi și români din universitățile din București, comunității arabe și românești, dar și celor care doresc să cunoască cât mai bine cultura, civilizația și tradiția arabă", menționează sursa citată.

Anunțul a fost făcut de președintele CCERPA, dr. Dirar Kutaini, la un eveniment caritabil pentru copiii de la Căminul pentru Familiile Refugiate și Centrul Sfântul Iosif din București. Manifestarea "a reușit să alunge tristețea acestora prin intermediul colindelor oferite în dar de către Corul Bărbătesc Cantus Domini și de Valeria Arnăutu, care le-au adus un strop de bucurie, fericire și zâmbet pe chipurile și în suflete".

Potrivit CCERPA, Kutaini a menționat că "acest eveniment a fost unul cultural, de convergențe culturale româno-arabe și reprezintă un mod de incluziune socio-culturală și de respect reciproc, de coabitare unde România reprezintă un model exemplar la nivel mondial".

Printre participanții la eveniment s-au numărat ambasadorul Regatului Hașemit al Iordaniei, Saker Malkawi, ambasadorul Republicii Sudan, Mohamed Eltayeb Gasmalla Mudawi, și reprezentantul Regatului Arabiei Saudite, Mohamed Hmoud, consilier al Departamentului Economic, membri ai Universității Spiru Haret, ai Departamentului Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați etc.

La final, CCERPA le-a oferit cadouri copiilor și participanților la acțiune.

AGERPRES/(AS — autor: Daniel Popescu, editor: Antonia Niță)
sursa foto

vineri, ianuarie 24, 2014

O colectie de carti rare, salvate in timpul Razboiului din Bosnia, disponibila din nou publicului

Atunci cand Biblioteca Nationala a Bosniei a luau foc in 1992, in timpul asediului asupra orasului Sarajevo, bibliotecarul Mustafa Jahic a facut tot ce a putut pentru a salva colectia de carti rare a unei alte biblioteci din oras in care era angajat, potrivit Reuters. Impreuna cu alte cateva persoane, a mutat cartile dintr-un loc protejat in altul, ascunzandu-le in lazi de banane. Saptamana viitoare, cartile salvate vor fi accesibile publicului, odata cu deschiderea unei noi biblioteci care le va gazdui.

Mustafa Jahic a fost angajat al Bibliotecii Gazi Husrev Bey, institutie cu o vechime de aproape 500 de ani pozitionata in inima orasului Sarajevo, aflat sub asediu in timpul Razboiul din Bosnia si Hertegovina dintre 1992-1995.

"O carte unica ce este distrusa nu mai poate fi recuperata. Asa ca, pentru mine, actul de a salva o singura carte a devenit echivalent cu a salva o viata omeneasca. M-a indrumat in timpul razboiului ", a declarat pentru Reuters Mustafa Jahic, acum in varsta de 60 de ani.

In jur de 3 milioane de carti au disparut atunci cand Biblioteca Nationala a Bosniei si Institutul pentru Studii Orientale din Sarajevo au fost rase de pe fata pamantului intr-un bombardament al fortelor sarbo-bosniace.

Temandu-se ca cele 100.000 de volume ale Bibliotecii Gazi Husrev Bey ar putea fi si ele distruse, Jahic si o mica echipa formata din iubitori de carti au infruntat focurile trase de lunetisti pe strazile orasului pentru a scoate treptat din cladire cartile, ascunse in lazi de banane.

Cele mai valoroase volume au fost duse in seiful Bancii Centrale. Folosind echipamente aduse printr-un tunel sub aeroportul din oras, Jahic a trecut pe microfilm zeci de manuscrise arabe, persane, turce si bosniace, marturii nepretuite ale istoriei bogate si turbulente a Balcanilor.

Doua decenii mai tarziu, lucrarile sunt reunite sub acoperisul unei biblioteci moderne. Finantata printr-o donatie de 9 milioane de dolari facuta de guvernul Qatarului, biblioteca aduna 25.000 de mii de manuscrise din intreaga lume islamica.

Multe dintre ele, afisate sub sticla, sunt considerate capodopere ale caligrafiei, altele au fost tiparite pe prima tiparnita islamica din Istanbul, capitala Imperiului Otoman din care Bosnia a facut parte timp de 4 secole.

Cel mai vechi manuscris - "Renasterea stiintelor islamice", de Al-Ghazali, teolog si filosof de origine persana - dateaza din 1106.

Biblioteca detine si o arhiva vasta de publicatii periodice, cele mai vechi ziare si testamente bosniace, precum si arhiva vechiului tribunal Sharia din Sarajevo.

Vechea cladire a bibliotecii, aflata in cadrul scolii islamice din orasul vechi, a supravietuit razboiului insa a fost considerata prea mica pentru a continua sa gazduiasca lucrarile.

Conducerea bibilotecii intentioneaza sa creeze si un site prin care sa puna la dispozitie online manuscrisele.

Deschiderea bibliotecii marcheaza un pas inainte pentru viata culturala din Bosnia care, dupa razboi, a fost blocata de un politicianism etnic care incetinit refacerea si dezvoltarea tarii. Spre exemplu, la sfarsitul lui 2012, Muzeul National al Bosniei, vechi de 124 de ani si care a supravietuit razboiului etnic, si-a inchis portile din cauza unor dispute privind finantarea institutiei.

Libraria lui Jahic este numita dupa fondatorul ei, Gazi Husrev Bey, care a devenit guvernatorul otoman al Bosniei in 1521 si este considerat ca unul dintre dezvoltatorii orasului Sarajevo.

de I.C.     HotNews.ro
18 ianuarie 2014

luni, octombrie 28, 2013

La Babadag se află cea mai veche moschee din România

La Babadag se află cea mai veche moschee din România                                                                               
Cea mai veche moschee de pe teritoriul României este la Babadag şi a fost construită în secolul al XVII-lea. Locul nu a fost ales întâmplător.

Moscheea lui Ali Gaza Pașa este una dintre cele mai vestite lăcaşe de cult musulmane din România. Geamia a fost ridicată în secolul al XVII-lea, de generalul Ali Gaza. Conducătorul de oști și-a mutat reședința în această zonă, pentru a putea contracara mai eficient mișcările țariștilor. Fermecat de dealurile acoperite cu păduri de stejar, salcâm şi tei și de un izvor pe care îl considera sfânt, Ali Gaza a decis să ridice aici și frumoasa moschee.

În timpul războiului ruso-turc geamia a luat foc, iar incendiul a lăsat urme adânci în clădire. Chiar și așa, moscheea lui, a atras până în 1989 mii de pelerini, fermecați de istoria de peste 400 de ani a lăcașului de cult, dar și de peisajul de basm în care este amplasată.

În 1990, o fundație din Turcia a decis să renoveze geamia. Cei care îi trec pragul pot admira în interior unele dintre cele mai frumoase decoraţiuni sculptate în lemn din zonă europeană şi covoare persane vechi de sute de ani aduse din Turcia. Tot aici este adăpostit şi cavoul monumental al temutului paşă, care a iubit atât de mult zona.

sursa: digi24.ro