vineri, martie 15, 2013

Expoziţie ebru la Muzeul de Artă Vizuală Galaţi*

Sâmbătă [2 martie] are [a avut] loc la Muzeul de Arte Vizuale Galaţi vernisajul expoziţiei de artă ebru „Dansul vopselei cu apa”, organizată de muzeul gălăţean în colaborare cu Uniunea Democrată Turcă din România, filiala Galaţi, Centrul Cultural Turc „Yunus Emre” din Constanţa şi Consulatul General al Republicii Turcia din Constanţa.

„Aşa cum aflăm de la reprezentanţii Centrului Cultural Turc din Constanţa, «ebru» este o artă dăruită de turci întregii lumi. Nu putem preciza data exactă a apariţiei artei ebru, însă se presupune că aceasta îşi are originile în secolele IX-X. Motivul pentru care nu se ştie perioada exactă a apariţiei sale este acela că artiştii de ebru nu-şi semnau lucrările şi nu precizau nici data. Chiar dacă tehnica ebru a fost însuşită de europeni, lucrările de artă ebru turceşti au fost mereu preferate.

Ebru te învaţă în primul rând să fii calm, te dezvoltă. Persoanele complexate care practică arta ebru, în care artistul nu deţine controlul complet, învaţă să accepte situaţia existentă. Ebru te detaşează de cotidian, te transferă în alte lumi şi îţi oferă linişte sufletească”, a declarat Simona Biriş, şefa departamentului de relaţii cu publicul din cadrul muzeului.

Publicul va avea ocazia să afle mai multe despre această artă de la Emel Özcan, artistă şi profesoară de artă ebru, care va face demonstraţii de pictură pe apă. Regalul de artă turcă va fi întregit de muzica lui Ali Riza Erdogan, care va interpreta muzică tradiţională la voce şi bağlama.

La vernisaj vor participa ­Füsun Aramaz, consul general al Republicii Turcia la Constanţa, Gülten Abdula, preşedinta filialei din Galaţi a Uniunii Democrate Turce, şi Haşim Koç, director al Centrului Cultural Turc „Yunus Emre’’ din Constanţa.

scrisă de TICU CIUBOTARU ,1 Martie 2013 

sursa
sursa foto

* Îmi pare rău că nu am reuşit să anunţ acest eveniment la timp. Puteţi urmări mai jos, dacă doriţi, un scurt material documentar despre această artă. Vizionare plăcută!



duminică, februarie 10, 2013

Minarete pe cerul Dobrogei



Colecţia IglooPatrimoniu a adunat până în prezent câteva albume de referinţă. Îndărătul fiecăruia a stat o idee neobişnuită, seducătoare, surprinzătoare, care a făcut posibilă aducerea în prim-plan a "unor insule de altceva".


Din uriaşul şi incomplet exploatatul nostru patrimoniu arhitectural, năzdrăvanii specialişti de la Igloo au ştiut să extragă esenţe rare, pe care le-au fixat în cadrul unor volume pot face cinste oricărei biblioteci: de la "Haţeg, ţara bisericilor de piatră" la "Bucureştiul ascuns, file de tomografie urbană".

De această dată, ne aflăm în faţa unei antologii care are ca subiect geamiile din România, adică locaşurile de cult islamic ale comunităţii turco-musulmane, împământenite şi încă active în zona Dobrogei. Obiectivul nu mai este, ca în alte cazuri, insolitul (precum în volumul "Kombinat" - dedicat ruinelor industriale) sau extravaganţa (ca în albumul "Kastello", menit să înfăţişeze palatele rromilor care au vrâstat, cu ameţitorul lor kitsch, faţa scumpei noastre patrii), ci o realitate etno-culturală puternică, reverberantă, dar cu poziţionare într-un areal restrâns şi, de aceea, cu vizibilitate redusă.

Tratarea monografică a moscheilor din România (care nu a constituit, până acum, obiectul niciunei cărţi apărute la noi) a fost realizată cu profesionalismul, minuţia şi atenţia cuvenite unei întreprinderi durabile, iar nu cu vioiciunea frivolă pe care o antrenează, îndeobşte, contemplarea exoticului. Dispunem, prin urmare, de un studiu introductiv temeinic, care trasează istoricul comunităţii musulmane din Dobrogea, dar şi de o privire generală, ţesută din consideraţii legate de arhitectonică, asupra celor 67 de geamii şi moschei din România (amândouă contribuţiile îi aparţin lui Cristian Brăcăcescu).

Urmează o hartă a amplasamentului locaşurilor dobrogene (asupra cărora este focalizat volumul, deşi astfel de monumente există şi în alte zone ale ţării) şi, apoi, câte un capitol (texte şi imagini) dedicat unora dintre cele mai izbutite artistic şi mai semnificative cultural geamii de la noi. Pentru că nu doar ele au înfrumuseţat peisajul şi spiritualitatea românească, autorii au considerat util să închidă volumul printr-un glosar de termeni de origine turcă, tătară şi arabă care au sporit vocabularul limbii române. Un omagiu foşnitor şi cald ca un văl de tafta.

"Geamii", colecţia IglooPatrimoniu, Editura Igloomedia, Bucureşti, 2012

Autor: Daniel Nicolescu 
sursa

sâmbătă, noiembrie 17, 2012

Éric Geoffroy : "Le soufisme est l’antidote à l’extrémisme religieux"

Enseignant à l’université de Strasbourg, islamologue, essayiste, Éric Geoffroy a épousé l’islam dans son jaillissement spirituel. Le soufisme est réputé pour ses principes de tolérance, sa profondeur méditative aux antipodes du fanatisme et de l’intégrisme.

RELIGION

Le dossier de presse, concocté par l’association "Réunion Terre de Culture", le décrit en ces termes : " Spécialiste académique du soufisme, il en est également un de ses représentants majeurs en France. Il travaille aussi sur les enjeux de la spiritualité  dans le monde contemporain, la mondialisation, la postmodernité, l’écologie et la mystique comparée."

Éric Geoffroy soutient que l’homme de demain sera universel ou bien se sera transformé en une sorte de machine pensante. Le progrès technique a atrophié notre sens spirituel et si nous n’y prenons garde, nous courons à la catastrophe.

Pour lui, l’universel est l’avenir de l’humanité et la vraie spiritualité doit nous inciter à nous mettre en chemin, à chercher.

Yves Geoffroy, dans quelles circonstances avez-vous rencontré le soufisme ?

D’abord par des lectures, notamment à travers les œuvres de René Guénon, Rumi et Ibn Arabi, puis par des voyages en Orient. Au bout de nombreuses pérégrinations, je me suis mis au voyage intérieur. Après avoir exploré le zen et même la vie monacale, puisque j’ai été élevé dans la tradition catholique, j’ai choisi le soufisme parce que j’y ai trouvé une complétude, l’expression universelle ouverte à l’absolue. Un équilibre entre l’Orient et l’Occident. Le soufisme remet en cause le conformisme religieux. C’est une voie d’éveil et non de confort.

Le soufisme n’enferme pas dans le dogmatisme…

Il ouvre sur le message primordial, sur la religion de la transcendance. Il n’y a pas d’opposition mais une harmonie entre l’homme et les messages révélés à l’humanité. Le soufisme est un islam spirituel, loin de certaines conceptions littéralistes pas du tout en phase avec l’époque et la société. C’est l’antidote à l’extrémisme religieux.

Vous parlez de l’équilibre entre Orient et Occident, aujourd’hui que peuvent-ils se transmettre ?

Hélas, aujourd’hui il n’y a plus ni Orient, ni Occident. Tout est mondialisé. Regardez la Chine, par exemple, industrialisée à outrance. Nous sommes, plus que jamais, au règne du matérialisme, il y a une perte du sens et nous devons, très vite, nous remettre en question. L’humanité ne peut pas continuer sur ces bases positivistes, égotistes, consommatrices, matérialistes. Elle ne doit pas rester sur le mythe du progrès techno-scientiste.

Êtes-vous optimiste ou pessimiste quant à l’avenir ?

Pessimiste à court terme, car la prise de conscience reste encore insuffisante, si bien que la transition ne se fera pas sans casse. Puis viendra le temps d’une nouvelle vision de l’humanité. Ce ne sera pas la fin du monde, mais la fin d’un monde. Un monde qui aura ouvert les chemins de la sagesse, le champ de la connaissance.

Que dire du soufisme en France aujourd’hui ?

On peut dire que la France, tout comme l’Europe du reste, devient une terre de rencontre entre les différentes traditions du soufisme existant dans le monde musulman.

Entretien : Alain Junot

*********

Éric Geoffroy publie depuis une trentaine d’années. Ses travaux mettent en exergue les liens dynamiques unissant soufisme et islam. Il a particulièrement étudié la voie initiatique Shâdhiliyya, école spirituelle qui a eu un fort impact jusqu’en Occident contemporain grâce à René Guénon. Ses travaux ne négligent pas non plus les modalités de l’ancrage du soufisme dans le monde moderne, ni ses relations avec les autres courants de l’islam.

Dans son dernier ouvrage "L’islam sera spirituel ou ne sera plus" il présente le soufisme comme un antidote au nihilisme contemporain, d’où qu’il vienne.

Aujourd’hui, de nouvelles sollicitations l’amènent à traiter de plus en plus la dimension éthique et écologique de l’islam.

L’islam sera spirituel ou ne sera plus (Seuil)

Le soufisme, voie intérieure de l’islam (Seuil Points-Sagesses)

Le Grand Livre des prénoms arabes en collaboration avec Néfissa Geoffroy (Albouraq/Albin Michel)

Une voie soufie dans le monde : la Shâdhiliyya. Actes du colloque organisé à la Bibliotheca Alexandrina en avril 2003 (Maisonneuve & Larose)

Initiation au soufisme (Fayard)

L’instant soufi (Actes Sud)

La sagesse des maîtres soufis (Grasset)

Jihäd et contemplation - Vie et enseignement d’un soufi au temps des croisades (Dervy)

Le soufisme en Égypte et en Syrie sous les derniers Mamelouks et les premiers Ottomans : orientations spirituelles et enjeux culturels, thèse publiée par l’Institut Français d’Études Arabes de Damas (disponible a  la librairie de l’Institut du Monde Arabe et bientôt sur le site de l’IFPO)

sursa