Shaikh-ul Al-‘Arabī Ad-Darqāwī a spus: “Cel ce a sosit la Dumnezeu se recunoaste prin destule semne, mai ales prin faptul cã toate lucrurile, mari sau mici, sunt în mâna sa si supuse ordinului sãu, cãci el este pentru univers ceea ce inima este pentru corp (dar Dumnezeu stie mai multe). Atunci când inima se miscã, si membrele se miscã, iar atunci când inima este imobilã, si ele se aflã în repaus. Dacã se ridicã, se ridicã si ele. Dacã se asazã, se asazã si ele. Dacã se contractã, se contractã si ele. Dacã se destinde, se destind si ele. Dacã slãbeste, slãbesc si ele. Dacã este puternicã, devin si ele puternice. Dacã este umilã, se umilesc si ele. Dacã este mândrã, se mândresc si ele, si asa mai departe.”
Comentariu: Cititorul neavizat asupra spiritului islamic autentic ar putea considera cã “cel ce a ajuns la Dumnezeu” (în arabã walî – prietenul lui Allah) este un fel de supraom care, aflat la un nivel spiritual mai mult sau mai putin înalt, începe sã joace universul pe degete asemenea ucenicului vrãjitor lãsat de capul lui în absenta maestrului. În realitate, nu de o realizare spiritualã iluzorie sau neterminatã este vorba, ci de un nivel inimaginabil pentru cei aflati la începutul Cãii, care si-a stins sinele în Adevãr (al-Haqq), cât si în Perfectiune (Kamal), numit de Ibn Arabi “Omul Universal” (haqqul-yaqîn). Despre acesta, René Guénon spunea cã a realizat “plenitudinea initierii reale si efective, adicã luarea în posesie constientã si voluntarã a totalitãtii stãrilor fiintei” (Aperçus sur l’initiation, p. 171).
Omul Universal este pura încarnare a lui Tao – el este casa în care se locuieste, si nu zidurile sau acoperisul casei; este butucul rotii, si nu vreuna dintre spitele ei; este interiorul vasului, si nu peretii lui. Este totuna cu wa (vidul, dar nu în sensul consacrat de secolul XVIII european, ci mai degrabã “nefiinta” hindusã, iar cea mai precisã si elaboratã traducere este “ceea ce nu existã dar participã în mod necesar la existentã”), devenind astfel ingredientul inevitabil al tuturor lucrurilor de pe pãmânt si din cer. Nu e un zeu, pentru cã ar trebui înainte de toate sã fie, nu are existentã independentã de Dumnezeu tocmai pentru cã existenta lui este al-fitra (firea), el trãieste ca o apã curgãtoare: nimic mai umil si totusi nimic nu-i poate rezista.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu