Shaikh-ul Al-‘Arabī Ad-Darqāwī a spus: “Lucrurile sunt ascunse în contrariile lor, cu sigurantã: câstigul în pierdere si darul în refuz, onoarea în umilintã, bogãtia în sãrãcie, forta în slãbiciune, amploarea în îngustime, cresterea în coborâre, viata în moarte, victoria în înfrângere, puterea în slãbiciune si asa mai departe. Deci, cel ce vrea sã gãseascã trebuie sã se multumeascã sã piardã. Cel ce vrea darul, trebuie sã se multumeascã cu refuzul. Cel ce vrea onoarea trebuie sã accepte umilinta. Cel ce doreste bogãtia, trebuie sã se multumeascã cu sãrãcia. Cel ce se vrea puternic trebuie sã se multumeascã cu slãbiciunea si cel ce vrea mãrirea trebuie sã se resemneze la insignifientã. Cel ce se vrea ridicat trebuie sã se lase coborât. Cel ce doreste viata trebuie sã accepte moartea. Cel ce vrea sã învingã trebuie sã se multumeascã sã piardã.”
Comentariu: Putine lucruri ar mai putea fi adãugate la un mesaj atât de clar, al cãrui suport metafizic (“Lucrurile sunt ascunse în contrariile lor” – restul sunt simple aplicatii) este nãucitor doar pentru cel ce s-a îndepãrtat de sensurile adânci ale Existentei. Într-adevãr, nu este suficient sã constati cã un “bine” în exces devine dãunãtor (prin transformarea în “rãu”), dupã cum si un “rãu” acaparator slujeste dintr-un punct încolo “binelui”. Realitatea cea mai profundã este cã “binele” nu trebuie sã se opunã în nici un fel “rãului” pentru a nu-l sluji, pentru a nu-l echilibra luându-l în serios si cedându-i din consistenta pe care doar cele bune le au din ele însele. “Rãul” lãsat sã floteze, pradã propriei naturi, cedeazã expansiunii si sfârseste mai devreme sau mai târziu prin a se epuiza, în absenta energiei fireste pe care este incapabil sã si-o producã si pe care este condamnat perpetuu s-o pirateze. Natura iluzorie a “rãului” tipã sã fie luatã în serios tocmai pentru cã asta este singura ei sansã de a accede cumva la existentã: dictaturile existã numai în mintile oamenilor, Steinhardt ne-a arãtat cã un om poate fi liber în gulagul comunist, modernii ne aratã cã poti fi înlãntuit în fata televizorului… “Rãul” cerseste în genunchi sã i se acorde importantã, si numai cei ce nu stiu cã fantomele nu ucid, cum nici fata morgana nu dã apã, sfârsesc prin a sucomba tentatiei. “Rãul” ne spune: “Crezi în mine, si în felul acesta voi putea trãi!”. Miracolele au si ele nevoie de credinta noastrã.
Pe de altã parte, “rãul” poate fi deturnat ironic prin folosirea lui ca o armã împotriva iluziei Rãului însusi. Dacã e nefast sã fii sãrac, atunci sã ne purtãm în mijlocul tuturor bogãtiilor ca si cum am fi ultimii sãraci. Dacã e neplãcut sã fim slabi, atunci cel putin sã fim cu desãvârsire inerti în fata celei mai reale dintre amenintãri. Dacã toatã lumea apreciazã gloria, fie si cea conferitã de un sfert de orã la televizor, atunci sã ne strãduim sã fim necunoscuti pânã si pentru vecinii nostri. Iisus a spus: “Cel ce-si va pãstra viata si-o va pierde, iar cel ce-si va pierde viata si-o va câstiga.” Avea dreptate, pentru cã, nu-i asa?, orice lucru este ascuns în contrariul sãu, pânã într-atât încât yinn-ul din yang este singurul yinn, iar yang-ul din yinn este singurul yang.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu