Să aveţi ca însoţitor un maestru care cunoaşte Calea.
El vă va salva de praguri şi de mânia lui Dumnezeu.
El vă va aminti de Dumnezeu. Nu-l pierdeţi din vedere.
El vă va face, pe voi servitorilor, să-L atingeţi pe Domnul vostru.
Revedeţi-vă acţiunile. Încercaţi să aflaţi unde este partea rea
Supravegheaţi-vă gândurile cu vigilenţă şi onestitate.
Păstraţi-vă capitalul : ceea ce este obligatoriu în religie.
Creşteţi-vă câştigul, făcând opere suplimentare.
Invocaţi-L mult, cu inima şi spiritul.
Singura voastră susţinere în aceasta este Domnul vostru.
Luptaţi-vă împotriva sufletului vostru pentru dragostea Domnului
Lumilor şi gustaţi Staţiunile Certitudinii.
Teamă, speranţă, gratitudine, răbdare şi căinţă,
Renunţare, abandon, satisfacţie şi dragoste,
Fiţi sincer faţă de El în toate aceste acţiuni,
Şi acceptaţi Decretul lui în ceea ce vă priveşte.
O să-L cunoaşteţi, cu inima goală de ceea ce nu este El.
El vă va iubi şi vă va alege pentru Sfânta Sa Prezenţă.
Ceea ce am menţionat în această carte este suficient,
Şi mare parte din ceea ce conţine provine
Din textul lui Ibn ‘Ashir, juristul andaluz, numit
Ghidul asistent al ştiinţelor religioase
Doamne, fă ca aceste cânturi să fie răspândite peste tot
Păstrează-le în viaţă până la sfârşitul rasei omeneşti.
Noi sperăm că vor fi utile şi profitabile,
Şi terminăm prin ceea ce am început :
Laudă lui Dumnezeu, Care ne-a adus cunoaşterea
Şi binecuvântaţi fie Profetul, familia sa şi cei ce-l urmează.
sâmbătă, mai 31, 2008
Cântul 42 : Calea spre Dumnezeu (prima parte – îndepărtarea răului)
Aceasta este Calea spre Dumnezeu despre care a vorbit Junayd.
Pocăiţi-vă ! Aveţi intenţia de a nu mai păcătui,
Chemaţi-L pe Dumnezeu, imploraţi cu frică iertarea Sa,
Faceţi ceea ce El vă cere, nu vă sustrageţi
Dinafară cu corpul, dinăuntru cu inima.
Aceste patru precepte vă vor ajuta să progresaţi.
Supravegheaţi-vă simţurile, pântecele, sexul.
Îndepărtaţi din minte gândurile rele.
Supravegheaţi-vă privirea, nu o aruncaţi asupra celor nepermise,
Femeile altora sau ceea ce nu convine.
Supravegheaţi-vă auzul, nu ascultaţi cele nepermise,
Calomnia, bârfele despre aproape sau cântecele senzuale.
Supravegheaţi-vă limba, nu spuneţi cele nepermise,
Minciuna, răutăţile sau mărturia mincinoasă.
Supravegheaţi-vă pântecele, nu mâncaţi şi nu beţi decât ce este permis.
Supravegheaţi-vă sexul, nu atingeţi pe cineva nepermis.
Nu faceţi ceva, în privinţa căruia aveţi îndoieli,
Înainte de a Cunoaşte regula lui Dumnezeu privitor la lucrul acela.
Atenţie la ilicit. Nu puteţi face un abuz faţă de El, Care este Atotştiutor.
Curăţiţi-vă inima de orice rău, de orice poftă sau ipocrizie.
Nu căutaţi măreţia, şi nu fiţi mândru.
Să ştiţi că rădăcina răului este dragostea de putere.
Iubirea acestei vieţi este mama faptelor rele. Remediul
Este în starea de extremă necesitate în raport cu El.
Pocăiţi-vă ! Aveţi intenţia de a nu mai păcătui,
Chemaţi-L pe Dumnezeu, imploraţi cu frică iertarea Sa,
Faceţi ceea ce El vă cere, nu vă sustrageţi
Dinafară cu corpul, dinăuntru cu inima.
Aceste patru precepte vă vor ajuta să progresaţi.
Supravegheaţi-vă simţurile, pântecele, sexul.
Îndepărtaţi din minte gândurile rele.
Supravegheaţi-vă privirea, nu o aruncaţi asupra celor nepermise,
Femeile altora sau ceea ce nu convine.
Supravegheaţi-vă auzul, nu ascultaţi cele nepermise,
Calomnia, bârfele despre aproape sau cântecele senzuale.
Supravegheaţi-vă limba, nu spuneţi cele nepermise,
Minciuna, răutăţile sau mărturia mincinoasă.
Supravegheaţi-vă pântecele, nu mâncaţi şi nu beţi decât ce este permis.
Supravegheaţi-vă sexul, nu atingeţi pe cineva nepermis.
Nu faceţi ceva, în privinţa căruia aveţi îndoieli,
Înainte de a Cunoaşte regula lui Dumnezeu privitor la lucrul acela.
Atenţie la ilicit. Nu puteţi face un abuz faţă de El, Care este Atotştiutor.
Curăţiţi-vă inima de orice rău, de orice poftă sau ipocrizie.
Nu căutaţi măreţia, şi nu fiţi mândru.
Să ştiţi că rădăcina răului este dragostea de putere.
Iubirea acestei vieţi este mama faptelor rele. Remediul
Este în starea de extremă necesitate în raport cu El.
vineri, mai 30, 2008
Cântul 41 : Reguli diverse
În acest cânt, menţionăm diverse precepte
Căci dorim ca această carte să vă înveţe suficient.
Dacă vedeţi o acţiune ilicită, încercaţi s-o corectaţi,
Fără ca totuşi să provocaţi un rezultat încă şi mai rău.
Respectaţi viaţa privată a persoanelor adulte.
Nu-i spionaţi, nici măcar pentru a repara o greşeală.
Supuneţi-vă Khalifului, care este liderul islamic.
El trebuie să aibă cunoaşterea şi să fie un bun credincios.
Pentru cauza lui Dumnezeu, luptaţi-vă cu duşmanii Săi.
Nu omorâţi civili şi nu fugiţi din luptă.
Nu luptaţi pentru cauze greşite.
Să ştiţi că toate fiinţele umane sunt egale.
Nu vă ataşaţi de originea voastră etnică.
Nu este atât de important pe cât credeţi.
Învăţaţi [despre] viaţa Nobilului şi Lăudatului Profet.
Încerca-ţi să-l imitaţi şi să urmaţi modul său de a trăi.
Fiţi social şi alegeţi o soţie bună şi pioasă,
Care are maniere bune. Fiţi buni cu ai voştri.
Faceţi tot posibilul ca să evitaţi divorţul.
Creşteţi-vă copiii, dar nu abuzaţi de pedepse.
Nu vă bateţi soţia şi nu o insultaţi. Fiţi buni
Cu părinţii voştri şi cei mai mari. Vorbiţi-le frumos.
Alegeţi prieteni buni, pioşi şi pacifişti.
Fiţi stabili, sinceri şi daţi fiecăruia dreptul lui.
Dacă un musulman, trecând, vă oferă salutul său,
Răspundeţi amabil : « wa’ alaykumu s-salam. »
Călătoriţi ca să părăsiţi un pământ nedrept şi opresiv.
Şi pentru a învăţa sau a lupta împotriva unui opresor.
Călătoriţi ca să vă întâlniţi fraţii sau oamenii pioşi.
Femeile n-ar trebui să călătorească fără o rudă apropiată.
Dacă vi se încredinţează un bun, păstraţi-l cu gelozie.
Dar înapoiaţi-l atunci când proprietarul său îl cere.
Fiţi onest în tranzacţii, nu trişaţi,
Nu înşelaţi. Nu vindeţi lucruri ilicite.
Nu vindeţi lucruri pe care nu le aveţi.
Nu ascundeţi defectele bunurilor pe care le vindeţi.
Nu furaţi. Nu pariaţi. Nu corupeţi şi
Nu fiţi corupţi. Evitaţi dobânda, este ilicită.
Cele mai multe dintre modurile de a câştiga bani sunt permise.
Bărbaţii apţi trebuie să încerce să câştige cele necesare vieţii.
Încercaţi din răsputeri să practicaţi religia, dar fără extreme.
Ajungeţi departe gândind că viaţa nu merită.
Şi ajungeţi departe în cealaltă direcţie,
Dacă iubiţi atât viaţa pe cât vă temeţi de moarte.
Împărţiţi moştenirea aşa cum a poruncit Dumnezeu.
Vom sfârşi Cartea Legii prin aceasta.
Căci dorim ca această carte să vă înveţe suficient.
Dacă vedeţi o acţiune ilicită, încercaţi s-o corectaţi,
Fără ca totuşi să provocaţi un rezultat încă şi mai rău.
Respectaţi viaţa privată a persoanelor adulte.
Nu-i spionaţi, nici măcar pentru a repara o greşeală.
Supuneţi-vă Khalifului, care este liderul islamic.
El trebuie să aibă cunoaşterea şi să fie un bun credincios.
Pentru cauza lui Dumnezeu, luptaţi-vă cu duşmanii Săi.
Nu omorâţi civili şi nu fugiţi din luptă.
Nu luptaţi pentru cauze greşite.
Să ştiţi că toate fiinţele umane sunt egale.
Nu vă ataşaţi de originea voastră etnică.
Nu este atât de important pe cât credeţi.
Învăţaţi [despre] viaţa Nobilului şi Lăudatului Profet.
Încerca-ţi să-l imitaţi şi să urmaţi modul său de a trăi.
Fiţi social şi alegeţi o soţie bună şi pioasă,
Care are maniere bune. Fiţi buni cu ai voştri.
Faceţi tot posibilul ca să evitaţi divorţul.
Creşteţi-vă copiii, dar nu abuzaţi de pedepse.
Nu vă bateţi soţia şi nu o insultaţi. Fiţi buni
Cu părinţii voştri şi cei mai mari. Vorbiţi-le frumos.
Alegeţi prieteni buni, pioşi şi pacifişti.
Fiţi stabili, sinceri şi daţi fiecăruia dreptul lui.
Dacă un musulman, trecând, vă oferă salutul său,
Răspundeţi amabil : « wa’ alaykumu s-salam. »
Călătoriţi ca să părăsiţi un pământ nedrept şi opresiv.
Şi pentru a învăţa sau a lupta împotriva unui opresor.
Călătoriţi ca să vă întâlniţi fraţii sau oamenii pioşi.
Femeile n-ar trebui să călătorească fără o rudă apropiată.
Dacă vi se încredinţează un bun, păstraţi-l cu gelozie.
Dar înapoiaţi-l atunci când proprietarul său îl cere.
Fiţi onest în tranzacţii, nu trişaţi,
Nu înşelaţi. Nu vindeţi lucruri ilicite.
Nu vindeţi lucruri pe care nu le aveţi.
Nu ascundeţi defectele bunurilor pe care le vindeţi.
Nu furaţi. Nu pariaţi. Nu corupeţi şi
Nu fiţi corupţi. Evitaţi dobânda, este ilicită.
Cele mai multe dintre modurile de a câştiga bani sunt permise.
Bărbaţii apţi trebuie să încerce să câştige cele necesare vieţii.
Încercaţi din răsputeri să practicaţi religia, dar fără extreme.
Ajungeţi departe gândind că viaţa nu merită.
Şi ajungeţi departe în cealaltă direcţie,
Dacă iubiţi atât viaţa pe cât vă temeţi de moarte.
Împărţiţi moştenirea aşa cum a poruncit Dumnezeu.
Vom sfârşi Cartea Legii prin aceasta.
Cântul 40 : Moştenirea
Moştenirea este jumătate din cunoaşterea religie. Ar fi
Repede uitată dacă nu ar fi studiată şi transmisă altora.
Atunci când cineva moare, obligaţiile, datoriile
Mormântul şi moştenirile sale eventuale sunt plătite din bunurile sale.
Patrimoniul rezidual este divizat între membrii
Familiei defunctului, după o metodă definită.
Oamenii moştenesc pentru că erau legaţi
Printr-o legătură de sânge sau prin legătura sacră a căsătoriei.
Persoanele divorţate, cele de altă religie,
Copiii născuţi morţi, rezultatele curviei,
Cei care şi-au ucis părintele, cei despre care
Nu există certitudinea că mai sunt în viaţă, nu moştenesc.
Sunt excluşi copiii ilegitimi şi mama. Dacă o femeie
Este însărcinată, partajul diferă după naştere.
Este stabilită o listă fixă de rude care moştenesc :
Tatăl defunctului şi tatăl său, fiul şi fiul său,
Soţul, fratele, şi fiul fratelui vitreg patern,
Unchiul patern, şi fiul său
Mama, bunica, fiica, fiul fiicei
Soţia, sora, doar ei au drept la moştenire.
Unii dintre ei moştenesc o parte fixă :
Soţiile, mamele şi fraţii şi surorile mamei.
Unii primesc doar o parte din ce rămâne :
Fiul, fiul său, fratele, fratele vitreg patern,
Fiul fratelui, unchiul patern, fiul acestui unchi.
Unii pot primi după aceste două metode :
Ca tatăl la fel şi tatăl său şi bunicul său.
Unii primesc după una singură dintre metode :
Ca fiica, fiul fiicei şi sora
(Sora şi sora vitregă paternă)
Şase fracţii sunt citate în Cartea lui Dumnezeu : o jumătate,
Un sfert, o optime, două treimi, o treime, o şesime.
Jumătate pentru soţul al cărei femeie nu are copil,
Sau fiica ce nu are fraţi şi surori,
Fiica fiului fără rudă bărbat nici fraţi nici surori,
Sora şi sora vitregă paternă fără fraţi şi surori.
Un sfert pentru soţul al cărei femeie are o progenitură
Şi soţia care nu a avut copii cu soţul ei
O optime pentru femeia al cărei soţ are copii.
Două treimi pentru fiice, precum şi pentru fiicele fiului,
Surorile şi surorile vitrege paterne neeliminate.
O treime pentru bunicul care nu a avut nimic la primul test
Mama al cărui copil nu are nici copil, nici fraţi sau surori,
Fraţii şi surorile vitrege neeliminate.
În alte cazuri, partajul s-a făcut altfel :
O şesime pentru mamă, pentru un frate sau
Soră vitregă a mamei, pentru tată sau bunic
Care nu are concuret, pentru cele două fiice ale fiului
Pentru o bunică, o soră vitregă paternă
Care împarte cu o soră bună.
Dacă suma fracţiilor este superioară lui unu,
Denominatorul creşte şi el pentru a se ajunge acolo.
Anumiţi moştenitori primesc întotdeauna ceva :
Tata, mama, soţul, soţia, fiica şi fiul.
Unii sunt complet eliminaţi de alţii :
Fiul elimină nepoţii, tatăl îşi elimină tatăl.
Fraţii şi surorile sunt eliminaţi de un fiu sau un tată.
Fraţii şi surorile vitregi sunt voalaţi de un frate bun.
Fii unui frate sunt voalaţi de bunici
Dar şi de fraţi tăi buni şi vitregi.
Fiii unui frate vitreg patern sunt eliminaţi
De către fiii unui frate şi de asemenea de către copiii săi.
Unchii paterni sunt voalaţi de cei din urmă.
Unchii vitregi paterni sunt [eliminaţi] de către cei buni.
Fiii unchilor sunt voalaţi de către unchii paterni.
Fiii unchilor vitregi paterni de către fiii unchilor buni.
Fraţii şi surorile vitregi de către copil sau tată.
Bunicile sunt eliminate de către mama defunctului.
Bunicele paterne sunt eliminate de către tată.
Părţile unora sunt tăiate de către cea a altuia.
Tatăl primeşte o şesime şi chiar toată moştenirea.
Dar cu fii, el nu mai primeşte decât partea sa.
Bunicul este ca tatăl, cu excepţia
Atunci când cade cu nişte fraţi şi nişte surori
Şi dacă nu sunt alţii cu care să împartă, bunicul
Alege o treime. Astfel, el nu pierde niciodată.
Dacă cineva are parte, bunicul alege
Împărţirea, o şesime sau o treime rămânând.
Alege şi cu fraţii şi surorile vitregi paterni,
Dar elimină fraţii şi surorile vitregi materni,
Un fiu face ca propria sa fiică să-şi piardă partea.
Partea fetelor nu este decât jumătate din cea a fiilor.
Surorile non materne pierd cu fiicele.
Astfel, ele împart restul ca fraţii lor.
Mai există şi alte cazuri curioase pe care le citează juriştii,
Ca [de exemplu] o soţie cu nişte rude şi fără copii.
În acest caz, mama ia doar o treime
Din ceea ce rămâne. În ce priveşte tatăl, el ia dublu.
Dacă nu este nimeni pentru moştenire, totul revine
Unei Bănci Colective pentru bunăstare.
Dacă nu există o asemenea bancă, se distribuie
Săracilor şi instituţiilor de caritate.
După moarte, fiecare poate renunţa la partea lui [de moştenire],
Astfel denominatorul se diminuează şi e cu atât mai bine.
Oamenii pot lăsa moşteniri oricui
Care nu face parte din lista moştenitorilor,
Chiar unor nemusulmani sau unor instituţii
Sau orice organism care poate avea achiziţii.
Acest tip de moştenire nu poate depăşi o treime din tot.
Restul este împărţit conform listei moştenitorului.
Repede uitată dacă nu ar fi studiată şi transmisă altora.
Atunci când cineva moare, obligaţiile, datoriile
Mormântul şi moştenirile sale eventuale sunt plătite din bunurile sale.
Patrimoniul rezidual este divizat între membrii
Familiei defunctului, după o metodă definită.
Oamenii moştenesc pentru că erau legaţi
Printr-o legătură de sânge sau prin legătura sacră a căsătoriei.
Persoanele divorţate, cele de altă religie,
Copiii născuţi morţi, rezultatele curviei,
Cei care şi-au ucis părintele, cei despre care
Nu există certitudinea că mai sunt în viaţă, nu moştenesc.
Sunt excluşi copiii ilegitimi şi mama. Dacă o femeie
Este însărcinată, partajul diferă după naştere.
Este stabilită o listă fixă de rude care moştenesc :
Tatăl defunctului şi tatăl său, fiul şi fiul său,
Soţul, fratele, şi fiul fratelui vitreg patern,
Unchiul patern, şi fiul său
Mama, bunica, fiica, fiul fiicei
Soţia, sora, doar ei au drept la moştenire.
Unii dintre ei moştenesc o parte fixă :
Soţiile, mamele şi fraţii şi surorile mamei.
Unii primesc doar o parte din ce rămâne :
Fiul, fiul său, fratele, fratele vitreg patern,
Fiul fratelui, unchiul patern, fiul acestui unchi.
Unii pot primi după aceste două metode :
Ca tatăl la fel şi tatăl său şi bunicul său.
Unii primesc după una singură dintre metode :
Ca fiica, fiul fiicei şi sora
(Sora şi sora vitregă paternă)
Şase fracţii sunt citate în Cartea lui Dumnezeu : o jumătate,
Un sfert, o optime, două treimi, o treime, o şesime.
Jumătate pentru soţul al cărei femeie nu are copil,
Sau fiica ce nu are fraţi şi surori,
Fiica fiului fără rudă bărbat nici fraţi nici surori,
Sora şi sora vitregă paternă fără fraţi şi surori.
Un sfert pentru soţul al cărei femeie are o progenitură
Şi soţia care nu a avut copii cu soţul ei
O optime pentru femeia al cărei soţ are copii.
Două treimi pentru fiice, precum şi pentru fiicele fiului,
Surorile şi surorile vitrege paterne neeliminate.
O treime pentru bunicul care nu a avut nimic la primul test
Mama al cărui copil nu are nici copil, nici fraţi sau surori,
Fraţii şi surorile vitrege neeliminate.
În alte cazuri, partajul s-a făcut altfel :
O şesime pentru mamă, pentru un frate sau
Soră vitregă a mamei, pentru tată sau bunic
Care nu are concuret, pentru cele două fiice ale fiului
Pentru o bunică, o soră vitregă paternă
Care împarte cu o soră bună.
Dacă suma fracţiilor este superioară lui unu,
Denominatorul creşte şi el pentru a se ajunge acolo.
Anumiţi moştenitori primesc întotdeauna ceva :
Tata, mama, soţul, soţia, fiica şi fiul.
Unii sunt complet eliminaţi de alţii :
Fiul elimină nepoţii, tatăl îşi elimină tatăl.
Fraţii şi surorile sunt eliminaţi de un fiu sau un tată.
Fraţii şi surorile vitregi sunt voalaţi de un frate bun.
Fii unui frate sunt voalaţi de bunici
Dar şi de fraţi tăi buni şi vitregi.
Fiii unui frate vitreg patern sunt eliminaţi
De către fiii unui frate şi de asemenea de către copiii săi.
Unchii paterni sunt voalaţi de cei din urmă.
Unchii vitregi paterni sunt [eliminaţi] de către cei buni.
Fiii unchilor sunt voalaţi de către unchii paterni.
Fiii unchilor vitregi paterni de către fiii unchilor buni.
Fraţii şi surorile vitregi de către copil sau tată.
Bunicile sunt eliminate de către mama defunctului.
Bunicele paterne sunt eliminate de către tată.
Părţile unora sunt tăiate de către cea a altuia.
Tatăl primeşte o şesime şi chiar toată moştenirea.
Dar cu fii, el nu mai primeşte decât partea sa.
Bunicul este ca tatăl, cu excepţia
Atunci când cade cu nişte fraţi şi nişte surori
Şi dacă nu sunt alţii cu care să împartă, bunicul
Alege o treime. Astfel, el nu pierde niciodată.
Dacă cineva are parte, bunicul alege
Împărţirea, o şesime sau o treime rămânând.
Alege şi cu fraţii şi surorile vitregi paterni,
Dar elimină fraţii şi surorile vitregi materni,
Un fiu face ca propria sa fiică să-şi piardă partea.
Partea fetelor nu este decât jumătate din cea a fiilor.
Surorile non materne pierd cu fiicele.
Astfel, ele împart restul ca fraţii lor.
Mai există şi alte cazuri curioase pe care le citează juriştii,
Ca [de exemplu] o soţie cu nişte rude şi fără copii.
În acest caz, mama ia doar o treime
Din ceea ce rămâne. În ce priveşte tatăl, el ia dublu.
Dacă nu este nimeni pentru moştenire, totul revine
Unei Bănci Colective pentru bunăstare.
Dacă nu există o asemenea bancă, se distribuie
Săracilor şi instituţiilor de caritate.
După moarte, fiecare poate renunţa la partea lui [de moştenire],
Astfel denominatorul se diminuează şi e cu atât mai bine.
Oamenii pot lăsa moşteniri oricui
Care nu face parte din lista moştenitorilor,
Chiar unor nemusulmani sau unor instituţii
Sau orice organism care poate avea achiziţii.
Acest tip de moştenire nu poate depăşi o treime din tot.
Restul este împărţit conform listei moştenitorului.
Cântul 39 : Divorţul
Divorţul este mubah dar este de departe cel mai detestat
Dintre soluţiile pentru a rezolva problemele mariajului.
Divorţul poate fi wajib, mandub, makruh,
Haram sau mubah. Vă vom explica.
Divorţul este wajib atunci când soţul a jurat că a recurs [la el],
Şi [soţii] nu au avut relaţii sexuale timp de patru luni
Una după alta sau cei doi arbitri desemnaţi pentru a tranşa,
Şi despre care am vorbit, au decis astfel.
Este mandub dacă el nu poate furniza ceea ce ea are nevoie.
Este makruh dacă nu există motiv ca să se recurgă la această acţiune.
Este haram dacă ea e în perioadă de menstruaţie.
Este mubah dacă există în mod continuu dispute.
Trei lucruri sunt esenţiale în religie
Pentru divorţ : cel care divorţează, divorţata,
Şi cuvintele utilizate care conţin literele Ta, Lam,
Qaf : « Tu eşti divorţată ».
Dar omul trebuie s-o pronunţe o dată, să aştepte
Ca ea să aibă menstruaţie, apoi să-şi redobândească starea de puritate.
El nu trebuie să fi făcut cumva dragoste cu ea
În starea de puritate în care a cerut divorţul.
Şi trebuie s-o trateze ca pe o soţie loială,
Şi să-i îndeplinească nevoiel aşa cum se cuvine.
Până în prezent, cuvântul n-a fost spus decât o dată.
Divorţul este consumat atunci când e spus de trei ori
Atunci când ea este din nou pură, el poate s-o spună din nou.
Astfel, zis de două ori, el trebuie să mai aştepte
Până când ea are menstruaţie şi redevine pură.
Dacă o spune din nou, a ajuns la numărul trei.
Acum, divorţul este final, ei trebuie să se separe.
Nu mai sunt soţi şi nu se pot recăsători.
Ei nu pot să facă nuntă din nou
Decât atunci când ea este divorţată de unul sau de mai mulţi bărbaţi.
Este singurul lucru care anulează numărul divorţului.
Divorţul nu este un joc, trebuie să număraţi.
Numărul divorţului nu se anulează cu timpul.
Înainte de a atinge [cifra] trei, bărbatul poate spune femeii sale :
« M-am răzgândit şi te iau din nou de femeie. »
Apoi, ei fac tot ce le stă în putinţă ca să trăiască la fel ca înainte.
Dacă nu au avut loc aceste trei etape, ea este divorţată,
Dar pot să se recăsătorească foarte repede, aşa cum se cuvine.
Totuşi, dacă ea este însărcinată, divorţul nu este final
Decât după naşterea copilului sau o sarcină falsă.
Dacă el pronunţă formula de trei ori cu intenţie,
Căsătoria este anulată. Dar este un mare rău şi o crimă.
Domnilor, nu o spuneţi niciodată de trei ori la rând.
Veţi fi legaţi. Şi aţi putea să vă schimbaţi părerea.
În religia noastră, doar bărbaţii o pronunţă.
O femeie o poate cere, dar fără s-o impună
Dacă într-un contract de căsătorie nu s-a stipulat :
« Pot să-mi pronunţ divorţul. Am dreptul. »
Dacă ea a stipulat, atunci spune : « Mă divorţez
O dată, de două ori sau de trei ori. »
După divorţ mama are dreptul să crească
Copiii şi tatăl trebuie să furnizeze o alocaţie –
Pentru băieţi, până la vârsta pubertăţii,
Şi pentru fete, până la încheierea căsătoriei.
Dar dacă femeia se căsătoreşte cu un alt bărbat,
Următoarea persoană responsabilă îi ia.
Dacă tatăl pleacă să se instaleze în altă regiune,
Îşi poate lua copiii cu dânsul.
Dacă au un litigiu legat de lucrurile casei,
Un judecător tranşează pentru ei şi stabileşte un act.
Dacă au probe referitoare la cumpărare sau la proprietate,
Cazul este rezolvat, dacă nu, se impun reguli :
Lucrurile utilizate de femei sunt ale lor.
Cele care sunt utilizate de bărbaţi, le revin acestora.
Cele utilizate de amândoi revin bărbatului.
În toate cazurile ei sunt sub jurământ.
Femeile nu se pot recăsători decât după
Trei stări de puritate consecutive actului divorţului.
O văduvă nu se poate recăsători decât după o perioadă
De patru luni lunare şi zece zile stabilite cum trebuie.
O femeie însărcinată nu se poate căsători din nou
Decât după naşterea copilului sau o sarcină falsă.
Dacă soţul unei femei a dispărut, este căutat.
Dar dacă banii pe care i-a lăsat soţiei s-au terminat,
Ea poate merge la judecător şi cere divorţul.
Dacă soţul înnebuneşte sau se îmbolnăveşte de lepră
Judecătorul poate decide şi pronunţa divorţul.
Dintre soluţiile pentru a rezolva problemele mariajului.
Divorţul poate fi wajib, mandub, makruh,
Haram sau mubah. Vă vom explica.
Divorţul este wajib atunci când soţul a jurat că a recurs [la el],
Şi [soţii] nu au avut relaţii sexuale timp de patru luni
Una după alta sau cei doi arbitri desemnaţi pentru a tranşa,
Şi despre care am vorbit, au decis astfel.
Este mandub dacă el nu poate furniza ceea ce ea are nevoie.
Este makruh dacă nu există motiv ca să se recurgă la această acţiune.
Este haram dacă ea e în perioadă de menstruaţie.
Este mubah dacă există în mod continuu dispute.
Trei lucruri sunt esenţiale în religie
Pentru divorţ : cel care divorţează, divorţata,
Şi cuvintele utilizate care conţin literele Ta, Lam,
Qaf : « Tu eşti divorţată ».
Dar omul trebuie s-o pronunţe o dată, să aştepte
Ca ea să aibă menstruaţie, apoi să-şi redobândească starea de puritate.
El nu trebuie să fi făcut cumva dragoste cu ea
În starea de puritate în care a cerut divorţul.
Şi trebuie s-o trateze ca pe o soţie loială,
Şi să-i îndeplinească nevoiel aşa cum se cuvine.
Până în prezent, cuvântul n-a fost spus decât o dată.
Divorţul este consumat atunci când e spus de trei ori
Atunci când ea este din nou pură, el poate s-o spună din nou.
Astfel, zis de două ori, el trebuie să mai aştepte
Până când ea are menstruaţie şi redevine pură.
Dacă o spune din nou, a ajuns la numărul trei.
Acum, divorţul este final, ei trebuie să se separe.
Nu mai sunt soţi şi nu se pot recăsători.
Ei nu pot să facă nuntă din nou
Decât atunci când ea este divorţată de unul sau de mai mulţi bărbaţi.
Este singurul lucru care anulează numărul divorţului.
Divorţul nu este un joc, trebuie să număraţi.
Numărul divorţului nu se anulează cu timpul.
Înainte de a atinge [cifra] trei, bărbatul poate spune femeii sale :
« M-am răzgândit şi te iau din nou de femeie. »
Apoi, ei fac tot ce le stă în putinţă ca să trăiască la fel ca înainte.
Dacă nu au avut loc aceste trei etape, ea este divorţată,
Dar pot să se recăsătorească foarte repede, aşa cum se cuvine.
Totuşi, dacă ea este însărcinată, divorţul nu este final
Decât după naşterea copilului sau o sarcină falsă.
Dacă el pronunţă formula de trei ori cu intenţie,
Căsătoria este anulată. Dar este un mare rău şi o crimă.
Domnilor, nu o spuneţi niciodată de trei ori la rând.
Veţi fi legaţi. Şi aţi putea să vă schimbaţi părerea.
În religia noastră, doar bărbaţii o pronunţă.
O femeie o poate cere, dar fără s-o impună
Dacă într-un contract de căsătorie nu s-a stipulat :
« Pot să-mi pronunţ divorţul. Am dreptul. »
Dacă ea a stipulat, atunci spune : « Mă divorţez
O dată, de două ori sau de trei ori. »
După divorţ mama are dreptul să crească
Copiii şi tatăl trebuie să furnizeze o alocaţie –
Pentru băieţi, până la vârsta pubertăţii,
Şi pentru fete, până la încheierea căsătoriei.
Dar dacă femeia se căsătoreşte cu un alt bărbat,
Următoarea persoană responsabilă îi ia.
Dacă tatăl pleacă să se instaleze în altă regiune,
Îşi poate lua copiii cu dânsul.
Dacă au un litigiu legat de lucrurile casei,
Un judecător tranşează pentru ei şi stabileşte un act.
Dacă au probe referitoare la cumpărare sau la proprietate,
Cazul este rezolvat, dacă nu, se impun reguli :
Lucrurile utilizate de femei sunt ale lor.
Cele care sunt utilizate de bărbaţi, le revin acestora.
Cele utilizate de amândoi revin bărbatului.
În toate cazurile ei sunt sub jurământ.
Femeile nu se pot recăsători decât după
Trei stări de puritate consecutive actului divorţului.
O văduvă nu se poate recăsători decât după o perioadă
De patru luni lunare şi zece zile stabilite cum trebuie.
O femeie însărcinată nu se poate căsători din nou
Decât după naşterea copilului sau o sarcină falsă.
Dacă soţul unei femei a dispărut, este căutat.
Dar dacă banii pe care i-a lăsat soţiei s-au terminat,
Ea poate merge la judecător şi cere divorţul.
Dacă soţul înnebuneşte sau se îmbolnăveşte de lepră
Judecătorul poate decide şi pronunţa divorţul.
vineri, mai 23, 2008
Cântul 38 : Căsătoria
Pentru cei mai mulţi dintre oameni, însoţirea este o nevoie.
Ea serveşte şi la perpetuarea vieţii şi a oamenilor.
Căsătoria poate fi wajib, mandub, makruh,
Haram sau mubah. O să vă explicăm.
Căsătoria este wajib dacă vă este teamă că veţi face răul
Rămânând singur, nemaipăstrând continenţa.
Căsătoria este mandub pentru un bărbat apt
Dacă are mijloace pentru a îndeplini nevoile.
Căsătoria este makruh dacă vă temeţi mai degrabă
Că nu veţi îndeplini exigenţele în mod continuu.
Este haram dacă nu vă temeţi, dar sunteţi inapt.
Este mubah în alte cazuri. Lista e mai lungă.
Este mandub, înainte de a decide, să priviţi şi să vorbiţi
Cu persoana dar fără să rămâneţi singuri.
Căsătoria în religia noastră este simplă, fără complexitate :
Cinci principii esenţiale, şi încă două înaintea sexului.
Trebuie un tânăr căsătorit, o femeie căsătorită şi un tutor
Pentru femeia pe care o priveşte această instituţie.
Trebuie plata unei dote din partea mirelui pentru mirească,
În privinţa căreia există un acord mutual.
Apoi, trebuie un schimb de cuvinte conform cutumei
Care dictează căsătoria, precum : « Vreau s-o iau de nevastă »
Sau « Vă dau fiica mea în căsătorie », apoi
Cele două părţi trebuie să decidă şi să se pună de acord.
Este mandub să se stabilească un contract de căsătorie scris
În prezenţa a doi martori aleşi pentru acest scop.
În absenţa martorilor, căsătoria nu este consumată
Decât atunci când doi bărbaţi onorabili sunt informaţi.
Este mandub să se organizeze o sărbătorire a căsătoriei.
Ceremonia poate fi simplă, fără exagerare.
Căsătoria este publică şi nu poate fi menţinută secret.
Este pe toată viaţa : reflectaţi înainte de a vă angaja.
Dacă o femeie găseşte că membrul soţului ei este prea mic
Sau că el este impotent, ea poate cere anularea.
Dacă un bărbat găseşte că ea are un defect la sex
Juriştii îi permit şi lui să anuleze călătoria.
Raporturile sexuale trebuie îndeplinite la adăpost
De priviri şi nu acolo unde oamenii pot vedea totul.
Totul este permis în căsătorie mai puţin raportul anal.
Puteţi şoşoti, striga sau face ce doriţi.
Puteţi controla naşterile utilizând
Coitus intreruptus, prezervativul sau un alt mijloc.
Ca regulă generală, avortul este interzis,
Deci nu vă debarasaţi de acest embrion al vieţii.
Bărbaţii trebuie să împlinească nevoile soţiei,
Ale rudelor sale sărace şi ale copiilor minori –
Băieţii până la perioada pubertară
Şi fetele până la încheierea căsătoriei lor.
Ei trebuie să furnizeze hrana, veşmintele,
Ustensilele de toaletă, şi un acoperiş deasupra capului.
Femeia are drept la o reşedinţă separată,
Cu excepţia cazului în care a avut loc un acord prealabil.
Epoi, există responsabilii de educaţia
Copiilor : mama, apoi mama sa, apoi sora ei,
Apoi tatăl mamei, apoi tatăl, apoi bunicile sale,
Apoi sora copilului, apoi mătuşa paternă,
Apoi fiica fratelui, apoi fiica surorii, apoi fratele ;
Apoi cei cărora le este încredinţat, apoi moştenitorii.
Dacă tată pleacă, poate lua copiii cu el,
Sau îi poate lăsa îngrijirilor mamei lor.
Soţia trebuie să se supună unei relaţii intime,
Şi nu trebuie să părăsească locuinţa fără permisiune.
Ea nu trebuie să refuze întoarcerea acasă.
Totuşi aceste reguli se anulează dacă soţul este abuziv.
Dacă o femeie nu se supune, soţul o ceartă
Dacă aceasta nu este suficient, el nu trebuie să se apropie de pat,
Dacă aceasta nu merge, trebuie s-o lovească uşor.
Dacă aceasta nu merge, să se roage pentru ea
Soţul nu trebuie să-şi bată femeia sau s-o lovească.
Dacă ea nu se schimbă, judecătorul va pronunţa divorţul.
Dacă soţ şi soţie nu pot să-şi rezolve disputa,
Doi arbitri bărbaţi vor tranşa pentru ei
După examinarea problemei şi a cauzelor conflictului
Reconcilierea sau divorţul sunt de luat în calcul.
Ne rugăm la Dumnezeu să dea tuturor celor care urmează
Sfaturile noastre o căsătorie fericită şi nu tristeţea.
Ea serveşte şi la perpetuarea vieţii şi a oamenilor.
Căsătoria poate fi wajib, mandub, makruh,
Haram sau mubah. O să vă explicăm.
Căsătoria este wajib dacă vă este teamă că veţi face răul
Rămânând singur, nemaipăstrând continenţa.
Căsătoria este mandub pentru un bărbat apt
Dacă are mijloace pentru a îndeplini nevoile.
Căsătoria este makruh dacă vă temeţi mai degrabă
Că nu veţi îndeplini exigenţele în mod continuu.
Este haram dacă nu vă temeţi, dar sunteţi inapt.
Este mubah în alte cazuri. Lista e mai lungă.
Este mandub, înainte de a decide, să priviţi şi să vorbiţi
Cu persoana dar fără să rămâneţi singuri.
Căsătoria în religia noastră este simplă, fără complexitate :
Cinci principii esenţiale, şi încă două înaintea sexului.
Trebuie un tânăr căsătorit, o femeie căsătorită şi un tutor
Pentru femeia pe care o priveşte această instituţie.
Trebuie plata unei dote din partea mirelui pentru mirească,
În privinţa căreia există un acord mutual.
Apoi, trebuie un schimb de cuvinte conform cutumei
Care dictează căsătoria, precum : « Vreau s-o iau de nevastă »
Sau « Vă dau fiica mea în căsătorie », apoi
Cele două părţi trebuie să decidă şi să se pună de acord.
Este mandub să se stabilească un contract de căsătorie scris
În prezenţa a doi martori aleşi pentru acest scop.
În absenţa martorilor, căsătoria nu este consumată
Decât atunci când doi bărbaţi onorabili sunt informaţi.
Este mandub să se organizeze o sărbătorire a căsătoriei.
Ceremonia poate fi simplă, fără exagerare.
Căsătoria este publică şi nu poate fi menţinută secret.
Este pe toată viaţa : reflectaţi înainte de a vă angaja.
Dacă o femeie găseşte că membrul soţului ei este prea mic
Sau că el este impotent, ea poate cere anularea.
Dacă un bărbat găseşte că ea are un defect la sex
Juriştii îi permit şi lui să anuleze călătoria.
Raporturile sexuale trebuie îndeplinite la adăpost
De priviri şi nu acolo unde oamenii pot vedea totul.
Totul este permis în căsătorie mai puţin raportul anal.
Puteţi şoşoti, striga sau face ce doriţi.
Puteţi controla naşterile utilizând
Coitus intreruptus, prezervativul sau un alt mijloc.
Ca regulă generală, avortul este interzis,
Deci nu vă debarasaţi de acest embrion al vieţii.
Bărbaţii trebuie să împlinească nevoile soţiei,
Ale rudelor sale sărace şi ale copiilor minori –
Băieţii până la perioada pubertară
Şi fetele până la încheierea căsătoriei lor.
Ei trebuie să furnizeze hrana, veşmintele,
Ustensilele de toaletă, şi un acoperiş deasupra capului.
Femeia are drept la o reşedinţă separată,
Cu excepţia cazului în care a avut loc un acord prealabil.
Epoi, există responsabilii de educaţia
Copiilor : mama, apoi mama sa, apoi sora ei,
Apoi tatăl mamei, apoi tatăl, apoi bunicile sale,
Apoi sora copilului, apoi mătuşa paternă,
Apoi fiica fratelui, apoi fiica surorii, apoi fratele ;
Apoi cei cărora le este încredinţat, apoi moştenitorii.
Dacă tată pleacă, poate lua copiii cu el,
Sau îi poate lăsa îngrijirilor mamei lor.
Soţia trebuie să se supună unei relaţii intime,
Şi nu trebuie să părăsească locuinţa fără permisiune.
Ea nu trebuie să refuze întoarcerea acasă.
Totuşi aceste reguli se anulează dacă soţul este abuziv.
Dacă o femeie nu se supune, soţul o ceartă
Dacă aceasta nu este suficient, el nu trebuie să se apropie de pat,
Dacă aceasta nu merge, trebuie s-o lovească uşor.
Dacă aceasta nu merge, să se roage pentru ea
Soţul nu trebuie să-şi bată femeia sau s-o lovească.
Dacă ea nu se schimbă, judecătorul va pronunţa divorţul.
Dacă soţ şi soţie nu pot să-şi rezolve disputa,
Doi arbitri bărbaţi vor tranşa pentru ei
După examinarea problemei şi a cauzelor conflictului
Reconcilierea sau divorţul sunt de luat în calcul.
Ne rugăm la Dumnezeu să dea tuturor celor care urmează
Sfaturile noastre o căsătorie fericită şi nu tristeţea.
Cântul 37 : Reguli despre privire
Atingerea şi legăturile de rudenie
Priviţi tot corpul, dacă ea este femeia voastră
Ea poate să-l privească pe al vostru, dacă sunteţi soţul său.
Nu trebuie să priviţi bărbaţi goi
Deasupra genunchilor până dedesubtul pântecelui.
Femeile nu trebuie să privească alte femei
Deasupra genunchilor până dedesubtul pântecelui
Bărbaţii nu pot privi altceva decât mâinile
Şi chipul femeilor care nu le sunt înrudite.
Bărbaţii pot privi picioarele, braţele şi gâtul
Femeilor înrudite, despre care o să vă vorbim.
O femeie este înrudită dacă vă este soră,
Nepoată, fiică, nepoată [de bunic], bunică sau străbunică,
Sora bunicilor, mătuşa, nora,
Sau soacra (soţia tatălui sau mama soţiei),
Toate celelalte femei nu vă sunt înrudite.
Propria voastră vară nu vă este înrudită.
Partajarea laptelui din sânul aceleiaşi femei,
Îi face pe oameni înrudiţi, dacă înainte de vârsta de doi ani
Sug o dată, iar laptele atinge vălul palatului
Sau gâtlejul şi există doi sau mai mulţi martori.
Soţul femeii care a alăptat este şi el înrudit.
Apoi, vom vedea câteva reguli privind căsătoria.
Nu puteţi să luaţi în căsătorie o persoană înrudită,
Nici să luaţi sora celei cu care sunteţi însurat.
Atât timp cât ea trăieşte, nu trebuie să vă căsătoriţi cu mătuşa ei.
Luaţi o singură femeie pentru a evita împărţirea iengală.
Musulmanele nu se căsătoresc decât cu musulmani.
Ei pot lua o evreică sau o creştină.
Nu rămâneţi singur cu o femeie neînrudită
Într-un loc închis sau fără o terţă persoană.
Evitaţi să atingeţi o femeie neînrudită
Cu excepţia unui caz de necesitate, medicală de exemplu.
De la vârsta de zece ani, băieţii şi fetele au paturi separate.
Atunci, întindeţi-vă doar lângă soţia voastră.
Priviţi tot corpul, dacă ea este femeia voastră
Ea poate să-l privească pe al vostru, dacă sunteţi soţul său.
Nu trebuie să priviţi bărbaţi goi
Deasupra genunchilor până dedesubtul pântecelui.
Femeile nu trebuie să privească alte femei
Deasupra genunchilor până dedesubtul pântecelui
Bărbaţii nu pot privi altceva decât mâinile
Şi chipul femeilor care nu le sunt înrudite.
Bărbaţii pot privi picioarele, braţele şi gâtul
Femeilor înrudite, despre care o să vă vorbim.
O femeie este înrudită dacă vă este soră,
Nepoată, fiică, nepoată [de bunic], bunică sau străbunică,
Sora bunicilor, mătuşa, nora,
Sau soacra (soţia tatălui sau mama soţiei),
Toate celelalte femei nu vă sunt înrudite.
Propria voastră vară nu vă este înrudită.
Partajarea laptelui din sânul aceleiaşi femei,
Îi face pe oameni înrudiţi, dacă înainte de vârsta de doi ani
Sug o dată, iar laptele atinge vălul palatului
Sau gâtlejul şi există doi sau mai mulţi martori.
Soţul femeii care a alăptat este şi el înrudit.
Apoi, vom vedea câteva reguli privind căsătoria.
Nu puteţi să luaţi în căsătorie o persoană înrudită,
Nici să luaţi sora celei cu care sunteţi însurat.
Atât timp cât ea trăieşte, nu trebuie să vă căsătoriţi cu mătuşa ei.
Luaţi o singură femeie pentru a evita împărţirea iengală.
Musulmanele nu se căsătoresc decât cu musulmani.
Ei pot lua o evreică sau o creştină.
Nu rămâneţi singur cu o femeie neînrudită
Într-un loc închis sau fără o terţă persoană.
Evitaţi să atingeţi o femeie neînrudită
Cu excepţia unui caz de necesitate, medicală de exemplu.
De la vârsta de zece ani, băieţii şi fetele au paturi separate.
Atunci, întindeţi-vă doar lângă soţia voastră.
Cântul 36 : Reguli privind igiena şi îmbrăcămintea
Domnilor, trebuie să purtaţi o barbă nu prea lungă.
Trebuie să vă tăiaţi mustaţa fără s-o radeţi.
Tineri, tinere, trebuie să vă epilaţi sau să vă radeţi
Subsuoară precum şi pântecele, cu grijă.
Trebuie de asemenea, să vă tăiaţi unghiile destul de scurt.
Toate acestea trebuie făcute din când în când.
Cei convertiţi nu trebuie să se circumcidă,
Dar pentru băieţi şi bărbaţi, este sunnah.
Fiecare sex trebuie să poarte veşmintele făcute pentru el,
Dar pot fi purtate haine închiriate sau împrumutate.
Bărbaţii n-ar trebui să poarte mătase sau aur
Şi este nepermisă posesia veselei din argint sau aur
Se pot vopsi pletele, este acceptabil
Dar nu trebuie smulse cele cărunte, este blamabil.
Trebuie să vă tăiaţi mustaţa fără s-o radeţi.
Tineri, tinere, trebuie să vă epilaţi sau să vă radeţi
Subsuoară precum şi pântecele, cu grijă.
Trebuie de asemenea, să vă tăiaţi unghiile destul de scurt.
Toate acestea trebuie făcute din când în când.
Cei convertiţi nu trebuie să se circumcidă,
Dar pentru băieţi şi bărbaţi, este sunnah.
Fiecare sex trebuie să poarte veşmintele făcute pentru el,
Dar pot fi purtate haine închiriate sau împrumutate.
Bărbaţii n-ar trebui să poarte mătase sau aur
Şi este nepermisă posesia veselei din argint sau aur
Se pot vopsi pletele, este acceptabil
Dar nu trebuie smulse cele cărunte, este blamabil.
joi, mai 22, 2008
Cântul 35 : Reguli de urmat cu noii-născuţi
Atunci când se naşte bebeluşul, spuneţi adhan în urechea lui
Dreaptă şi în cea stângă.
În a şaptea zi este sunnah să se sacrifice o oaie.
Este mandub să i se radă capul şi să primească nume.
Dreaptă şi în cea stângă.
În a şaptea zi este sunnah să se sacrifice o oaie.
Este mandub să i se radă capul şi să primească nume.
Cântul 34. Reguli privind hrana
Puteţi mânca plante şi lucruri
Neanimate, dacă sunt pure şi ne-toxice
Puteţi bea lichide care nu îmbată.
Puteţi mirosi gaze care nu droghează,
Rad nu puteţi mânca, bea sau inhala
O otravă, sau altceva, care riscă să vă omoare.
Puteţi mânca diferite animale, dar nu
Carne omenească sau carne de porc
Dar trebuie să tăiaţi gâtul animalelor cu sânge cald
Fără să scoateţi cuţitul [în timpul operaţiunii], dacă nu ele sunt nepermise.
Este blamabil să mâncaţi [carne de] câine sau măgar,
Dar respectând aceste reguli puteţi [s-o faceţi].
Respectaţi sunnah : Înainte de a tăia gâtul spuneţi « Bismillah ».
Întindeţi animalul pe flancul stâng cu faţa spre qiblah.
Utilizaţi un cuţit ascuţit. Nu maltrataţi animalul.
Nu-l tăiaţi în bucăţi înainte să fie complet mort.
Apoi iată reguli pentru cei care merg la vânătoare.
Vânătorul spune « Bismillah » apăsând pe trăgaci,
După ce a ales animalul. Apoi merge în urma proiectilului
Pentru a verifica starea animalului culcat la pământ.
Dacă încă mai este în viaţă, face ce s-a spus
Pentru a purifica animalul şi pentru a face carnea lui permisă
Dacă este deja mort, trebuie să se asigure
Că ceea ce l-a nimicit este într-adevăr proiectilul său.
Neanimate, dacă sunt pure şi ne-toxice
Puteţi bea lichide care nu îmbată.
Puteţi mirosi gaze care nu droghează,
Rad nu puteţi mânca, bea sau inhala
O otravă, sau altceva, care riscă să vă omoare.
Puteţi mânca diferite animale, dar nu
Carne omenească sau carne de porc
Dar trebuie să tăiaţi gâtul animalelor cu sânge cald
Fără să scoateţi cuţitul [în timpul operaţiunii], dacă nu ele sunt nepermise.
Este blamabil să mâncaţi [carne de] câine sau măgar,
Dar respectând aceste reguli puteţi [s-o faceţi].
Respectaţi sunnah : Înainte de a tăia gâtul spuneţi « Bismillah ».
Întindeţi animalul pe flancul stâng cu faţa spre qiblah.
Utilizaţi un cuţit ascuţit. Nu maltrataţi animalul.
Nu-l tăiaţi în bucăţi înainte să fie complet mort.
Apoi iată reguli pentru cei care merg la vânătoare.
Vânătorul spune « Bismillah » apăsând pe trăgaci,
După ce a ales animalul. Apoi merge în urma proiectilului
Pentru a verifica starea animalului culcat la pământ.
Dacă încă mai este în viaţă, face ce s-a spus
Pentru a purifica animalul şi pentru a face carnea lui permisă
Dacă este deja mort, trebuie să se asigure
Că ceea ce l-a nimicit este într-adevăr proiectilul său.
Cântul 33 : Despre cuvântul dat
Este rău să promiteţi că veţi face ceva
Şi să nu faceţi. Deci, evitaţi promisiunile.
Este o mare crimă să promiteţi, să afirmaţi
« Pe Dumnezeu, jur să fac. » Pentru aceasta veţi ispăşi
Hrănind, îmbrăcând zece amărâţi,
Sau postind trei zile la rând sau separate
Nu există expiere dacă aţi afirmat
Şi retractaţi, neputând face [ceea ce aţi promis]
Simplificaţi-vă viaţa, evitaţi să promiteţi
Că veţi împlini cincizeci de prosternări sau unităţi de rugăciune.
Dar dacă aţi promis, trebuie să vă ţineţi de cuvânt.
Deci, evitaţi să promiteţi lucrurile de care vă îndoiţi.
Şi să nu faceţi. Deci, evitaţi promisiunile.
Este o mare crimă să promiteţi, să afirmaţi
« Pe Dumnezeu, jur să fac. » Pentru aceasta veţi ispăşi
Hrănind, îmbrăcând zece amărâţi,
Sau postind trei zile la rând sau separate
Nu există expiere dacă aţi afirmat
Şi retractaţi, neputând face [ceea ce aţi promis]
Simplificaţi-vă viaţa, evitaţi să promiteţi
Că veţi împlini cincizeci de prosternări sau unităţi de rugăciune.
Dar dacă aţi promis, trebuie să vă ţineţi de cuvânt.
Deci, evitaţi să promiteţi lucrurile de care vă îndoiţi.
Cântul 32. ‘Umrah şi vizitarea Profetului
‘Umrah este o sunnah îndeplinită de-a lungul
Anului în stare de sacralitate, ca şi pentru Hajj,
Mergeţi în jurul Casei şi rugaţi-vă două unităţi.
Atunci mergeţi la Safa, apoi tăiaţi-vă sau radeţi-vă pletele.
Dar, trebuie să mergeţi pe un pământ ne-sacralizat
Pentru a reveni mai apoi în bună stare de sacralitate.
La Mekka faceţi mai multe circumambulaţiuni
Din respect pentru loc şi Casa Sacră.
Lăudaţi-L mult pe Dumnezeu. Rugaţi-vă în grup la Ka’hab.
Apoi, înainte de a pleca, înconjuraţi din nou Casa.
Nu uitaţi să beţi apă binecuvântată de Zamzam,
Puţul ei se găseşte foarte aproape de Ka’bah.
Cu intenţie şi căinţă, mergeţi să-l vizitaţi pe Profet.
Cu cuminţenie şi puritate, intraţi în Masjid,
Faceţi o rugăciune de două unităţi, apoi mergeţi
În faţa Profetului şi salutaţi-l.
Apoi vizitaţi-i pe Abu Bakr şi ‘Umar, care se găsesc
La dreapta şi la stânga Profetului.
Cereţi lui Dumnezeu să muriţi ca buni credincioşi
Să vă păzească de negaz şi de Marele Înşelător
Cereţi-I cu insistenţă viaţă şi moarte bune,
Şi după moarte, să vă salveze de focurile Infernului.
Cereţi-I orice lucru pe care doriţi să-l aveţi,
Iar Profetului, să mărturisească pentru voi în Ziua Judecăţii.
Apoi pregătiţi-vă, grăbiţi-vă să părăsiţi Medina,
Şi să vă întoarceţi acasă cu beatitudine şi seninătate.
Anului în stare de sacralitate, ca şi pentru Hajj,
Mergeţi în jurul Casei şi rugaţi-vă două unităţi.
Atunci mergeţi la Safa, apoi tăiaţi-vă sau radeţi-vă pletele.
Dar, trebuie să mergeţi pe un pământ ne-sacralizat
Pentru a reveni mai apoi în bună stare de sacralitate.
La Mekka faceţi mai multe circumambulaţiuni
Din respect pentru loc şi Casa Sacră.
Lăudaţi-L mult pe Dumnezeu. Rugaţi-vă în grup la Ka’hab.
Apoi, înainte de a pleca, înconjuraţi din nou Casa.
Nu uitaţi să beţi apă binecuvântată de Zamzam,
Puţul ei se găseşte foarte aproape de Ka’bah.
Cu intenţie şi căinţă, mergeţi să-l vizitaţi pe Profet.
Cu cuminţenie şi puritate, intraţi în Masjid,
Faceţi o rugăciune de două unităţi, apoi mergeţi
În faţa Profetului şi salutaţi-l.
Apoi vizitaţi-i pe Abu Bakr şi ‘Umar, care se găsesc
La dreapta şi la stânga Profetului.
Cereţi lui Dumnezeu să muriţi ca buni credincioşi
Să vă păzească de negaz şi de Marele Înşelător
Cereţi-I cu insistenţă viaţă şi moarte bune,
Şi după moarte, să vă salveze de focurile Infernului.
Cereţi-I orice lucru pe care doriţi să-l aveţi,
Iar Profetului, să mărturisească pentru voi în Ziua Judecăţii.
Apoi pregătiţi-vă, grăbiţi-vă să părăsiţi Medina,
Şi să vă întoarceţi acasă cu beatitudine şi seninătate.
sâmbătă, mai 10, 2008
Sufism şi dezvoltare umană (de Lahcen Sbai – Rabat)
Rezumat
Conferenţiarul a precizat mai întâi diferenţa existentă între creştere şi dezvoltare, aceasta din urmă nelimitându-se doar la sporirea bogăţiilor materiale.
Prin anii 1990 a apărut conceptul de dezvoltare umană, atât de la modă în prezent în ţările în curs de dezvoltare. Aceasta este definită de 4 indicatori : speranţa de viaţă la naştere, procentul de şcolarizare a populaţiei adulte, procentul de şcolarizare şi produsul naţional brut. Anumiţi economişti - cum ar fi deţinătorul Premiului Nobel, indianul Armatya Sen - au insistat, începând cu anii 1990, asupra libertăţii şi a eticii ca factori indispensabili pentru instaurarea unei economii sănătoase.
Această chestiune de etică este luată în considerare de către economiştii contemporani: ideea oportunismului în teoria instituţionalistă, economia încrederii, produsele etice în domeniul financiar etc. Economiştii vor dezvolta o întreagă serie de acţiuni vizând defensiva împotriva acestei lipse de etică ce aduce prejudicii activităţii economice: contracte detaliate, legi, proceduri juridice complexe etc. Deja de la începutul sec. XX, sociologul Max Weber reflecta asupra relaţiei dintre etica protestantă şi dezvoltarea capitalismului, cu accent pe ţările anglo-saxone.
Islamul se bazează în întregime pe etică, o etică transcendentă. Dumnezeu îi spune Profetului său : « tu ai, într-adevăr, un nobil caracter » (are o nobleţe de caracter excepţională). Nu-i spune : « eşti puternic, eşti un învăţat, eşti inteligent ». Această insistenţă asupra valorilor, asupra eticii, asupra excelenţei comportamentelor arată în mod clar scopul, finalitatea Islamului, ale oricărui demers spiritual. Esenţialul se află aici şi nicăieri în altă parte.
Atunci când această dimensiune etică a Islamului era activă, civilizaţia islamică atinsese apogeul în domeniul gândirii creatoare. Era momentul în care Islamul manifesta deschidere faţă de alte culturi şi era dispus la un rodnic schimb reciproc în toate domeniile. Se înţelege mai bine acest lucru din versetul care urmează : « V-am făcut popoare şi triburi ca voi să vă cunoaşteţi unii pe alţii. Cel mai cinstit dintre voi înaintea lui Dumnezeu este cel mai evlavios. » (Cor 49, 13) (cel care respectă valorile, cel care are purtarea cea mai elevată.)
Când suntem nobili prin etica « muhammadiană », suntem în ascultare, în cunoaştere, în iubirea celorlalţi şi, prin urmare, receptivi la orice influenţă pozitivă, dispuşi la orice împrumut rodnic… Atunci când această dimensiune etică era activă, Islamul fascina. Ajunge să analizăm dezvoltarea Islamului în regiunile din Extremul Orient sau în Africa neagră. Comercianţii - care erau, în marea lor majoritate, sufiţi -, preţuiau foarte mult valorile Islamului. Datorită excelenţei în comportament (prin valorile muhammadiene), numeroase alte popoare au cunoscut şi au iubit religia lui Dumnezeu.
Atunci când această dimensiune etică a fost dezactivată, adormită (din motive istorico-religioase), Islamul s-a rupt de restul lumii, s-a încovoiat, fără să poată răspunde aspiraţiilor spirituale a milioane de persoane aflate în căutarea sensului vieţii lor.
Reactivarea acestei dimensiuni esenţiale a Islamului care este etica, sufismul, înseamnă întâlnirea maestrului viu, a reînsufleţitorului, a celui care ne face să regăsim sensul profund al religiei. Dezvoltarea umană, despre care se face atâta vorbire, are nevoie de acest sens etic pe care i-l poate oferi sufismul, de această vigilenţă de toate clipele pe care companionajul ne ajută să o realizăm.
Una dintre modalităţile prin care oamenii – actori ai dezvoltării umane – ar reuşi să fie ajutaţi să guste din semnificaţiile sale poate fi, într-o primă etapă, şcoala. Programele educative ar putea îngloba etica, dar într-un spirit sufit, prin intermediul recitirii biografiei Profetului şi a companionilor acestuia, a vieţii marilor sfinţi ai Orientului şi ai Maghrebului etc. Aceste cunoscute deziderate etice pe care le găsim, astăzi, la organizaţiile de tot felul ar avea un impact real, un sens practic, fiindcă s-ar întemeia pe o bază obiectivă : roadele educaţiei spirituale şi reflecţia asupra vieţii marilor sufiţi.
Conferenţiarul a precizat mai întâi diferenţa existentă între creştere şi dezvoltare, aceasta din urmă nelimitându-se doar la sporirea bogăţiilor materiale.
Prin anii 1990 a apărut conceptul de dezvoltare umană, atât de la modă în prezent în ţările în curs de dezvoltare. Aceasta este definită de 4 indicatori : speranţa de viaţă la naştere, procentul de şcolarizare a populaţiei adulte, procentul de şcolarizare şi produsul naţional brut. Anumiţi economişti - cum ar fi deţinătorul Premiului Nobel, indianul Armatya Sen - au insistat, începând cu anii 1990, asupra libertăţii şi a eticii ca factori indispensabili pentru instaurarea unei economii sănătoase.
Această chestiune de etică este luată în considerare de către economiştii contemporani: ideea oportunismului în teoria instituţionalistă, economia încrederii, produsele etice în domeniul financiar etc. Economiştii vor dezvolta o întreagă serie de acţiuni vizând defensiva împotriva acestei lipse de etică ce aduce prejudicii activităţii economice: contracte detaliate, legi, proceduri juridice complexe etc. Deja de la începutul sec. XX, sociologul Max Weber reflecta asupra relaţiei dintre etica protestantă şi dezvoltarea capitalismului, cu accent pe ţările anglo-saxone.
Islamul se bazează în întregime pe etică, o etică transcendentă. Dumnezeu îi spune Profetului său : « tu ai, într-adevăr, un nobil caracter » (are o nobleţe de caracter excepţională). Nu-i spune : « eşti puternic, eşti un învăţat, eşti inteligent ». Această insistenţă asupra valorilor, asupra eticii, asupra excelenţei comportamentelor arată în mod clar scopul, finalitatea Islamului, ale oricărui demers spiritual. Esenţialul se află aici şi nicăieri în altă parte.
Atunci când această dimensiune etică a Islamului era activă, civilizaţia islamică atinsese apogeul în domeniul gândirii creatoare. Era momentul în care Islamul manifesta deschidere faţă de alte culturi şi era dispus la un rodnic schimb reciproc în toate domeniile. Se înţelege mai bine acest lucru din versetul care urmează : « V-am făcut popoare şi triburi ca voi să vă cunoaşteţi unii pe alţii. Cel mai cinstit dintre voi înaintea lui Dumnezeu este cel mai evlavios. » (Cor 49, 13) (cel care respectă valorile, cel care are purtarea cea mai elevată.)
Când suntem nobili prin etica « muhammadiană », suntem în ascultare, în cunoaştere, în iubirea celorlalţi şi, prin urmare, receptivi la orice influenţă pozitivă, dispuşi la orice împrumut rodnic… Atunci când această dimensiune etică era activă, Islamul fascina. Ajunge să analizăm dezvoltarea Islamului în regiunile din Extremul Orient sau în Africa neagră. Comercianţii - care erau, în marea lor majoritate, sufiţi -, preţuiau foarte mult valorile Islamului. Datorită excelenţei în comportament (prin valorile muhammadiene), numeroase alte popoare au cunoscut şi au iubit religia lui Dumnezeu.
Atunci când această dimensiune etică a fost dezactivată, adormită (din motive istorico-religioase), Islamul s-a rupt de restul lumii, s-a încovoiat, fără să poată răspunde aspiraţiilor spirituale a milioane de persoane aflate în căutarea sensului vieţii lor.
Reactivarea acestei dimensiuni esenţiale a Islamului care este etica, sufismul, înseamnă întâlnirea maestrului viu, a reînsufleţitorului, a celui care ne face să regăsim sensul profund al religiei. Dezvoltarea umană, despre care se face atâta vorbire, are nevoie de acest sens etic pe care i-l poate oferi sufismul, de această vigilenţă de toate clipele pe care companionajul ne ajută să o realizăm.
Una dintre modalităţile prin care oamenii – actori ai dezvoltării umane – ar reuşi să fie ajutaţi să guste din semnificaţiile sale poate fi, într-o primă etapă, şcoala. Programele educative ar putea îngloba etica, dar într-un spirit sufit, prin intermediul recitirii biografiei Profetului şi a companionilor acestuia, a vieţii marilor sfinţi ai Orientului şi ai Maghrebului etc. Aceste cunoscute deziderate etice pe care le găsim, astăzi, la organizaţiile de tot felul ar avea un impact real, un sens practic, fiindcă s-ar întemeia pe o bază obiectivă : roadele educaţiei spirituale şi reflecţia asupra vieţii marilor sufiţi.
vineri, mai 09, 2008
marți, mai 06, 2008
Hujjat al-Islam Imam Ghazali (d. 505)
“Mărturie a Islamului”, Abu Hamid al-Tusi al-Ghazali, cel care a reînviat cel de-al cincilea secol islamic, savant în usul al-fiqh şi autor al celei mai cunoscute dintre lucrările sale, Ihya’ `ulum al-din (“Reînvierea ştiinţelor religioase”).
Aminteşte în autobiografia sa, al-Munqidh min al-dalal (“Eliberarea de eroare”):
“Calea sufită constă în purificarea inimii de tot ceea ce este altceva decât Allah… Am conchis că sufiţii sunt căutătorii pe Calea lui Allah şi comportamentul lor este comportamentul cel mai bun, calea lor este calea cea mai potrivită, iar modul lor de a trăi este cel mai sfânt. Ei şi-au purificat inimile de tot ceea ce este altceva decât Allah şi le-au transformat în albii pentru curgerea râurilor, care duc cu ele cunoaşterea lui Allah.” [1]
Aşa cum menţiona Ibn `Ajiba în lucrarea sa Iqaz al- himam, al-Ghazali a declarat tasawwuf ca fiind fard `ayn, adică o obligaţie individuală a fiecărui musulman - bărbat sau femeie - responsabil legal de faptele sale “fiindcă nimeni, cu excepţia Profetului, nu este lipsit de defecte şi de slăbiciuni interioare.” [2]
Note:
[1] al-Ghazali, al Munqidh min al dalal, p. 131.
[2] Ibn `Ajiba, Iqaz al-himam p. 8.
Aminteşte în autobiografia sa, al-Munqidh min al-dalal (“Eliberarea de eroare”):
“Calea sufită constă în purificarea inimii de tot ceea ce este altceva decât Allah… Am conchis că sufiţii sunt căutătorii pe Calea lui Allah şi comportamentul lor este comportamentul cel mai bun, calea lor este calea cea mai potrivită, iar modul lor de a trăi este cel mai sfânt. Ei şi-au purificat inimile de tot ceea ce este altceva decât Allah şi le-au transformat în albii pentru curgerea râurilor, care duc cu ele cunoaşterea lui Allah.” [1]
Aşa cum menţiona Ibn `Ajiba în lucrarea sa Iqaz al- himam, al-Ghazali a declarat tasawwuf ca fiind fard `ayn, adică o obligaţie individuală a fiecărui musulman - bărbat sau femeie - responsabil legal de faptele sale “fiindcă nimeni, cu excepţia Profetului, nu este lipsit de defecte şi de slăbiciuni interioare.” [2]
Note:
[1] al-Ghazali, al Munqidh min al dalal, p. 131.
[2] Ibn `Ajiba, Iqaz al-himam p. 8.
joi, mai 01, 2008
Despre rău – Abd el-Kader, „Écrits spirituels” (fragmente din "Kitab al-Mawâqif")
Se relatează în Sahih [Muslim] că Profetul (slaws) a spus: „ Acela dintre voi care constată un rău, să i se opună prin forţă (literalmente: „cu mâna sa”); dacă nu poate, să i se opună cu vorba; iar dacă nu poate nici aşa, să i se opună cu inima – acesta este minimul pe care-l necesită credinţa.” [1]
Sultanului şi celor care deţin autoritatea - care au fost instituiţi exact în acest scop – le revine să se opună răului prin forţă.
Opunerea cu vorba este apanajul doctorilor Legii a căror ştiinţă este recunoscută şi care o manifestă pe aceasta în mod public.
Opunerea cu inima este, în fine, ceea ce convine majorităţii credincioşilor din momentul în care ştiu să recunoască răul, iar aceasta constă din reprobarea în forul interior a actelor sau a intenţiilor pe care religia le interzice. Acest gen de opunere, pentru credinciosul obişnuit, face parte din credinţa sa, în relevarea muhammadiană.
Cât despre cel care nu aparţine nici uneia dintre aceste categorii, adică cel care [în fiecare act] contemplă doar Agentul veritabil, această obligaţie nu-i revine şi lui. Opunerea la rău prin forţă din partea celor care deţin autoritatea, sau cu vorba – din partea specialiştilor în jurisprudenţă, comportă un profit pentru comunitate şi pentru cel care comite răul. Opunerea la rău cu inima, în ceea ce o priveşte, nu-i este folositoare decât credinciosului obişnuit, prin aceea că îi întăreşte credinţa prin convingerea că răul este interzis şi previne, astfel, orice predispunere la săvârşirea sa.
Însă faptul de a nu se opune în propria inimă la rău nu antrenează, ipso facto, nerespectarea unuia dintre stâlpii Legii sacre şi nu are drept consecinţă a face să devină licit ceea ce este ilicit.
Imamul gnosticilor, şeicul Muhyi l-Din, a spus, despre secretul numerelor: „Atunci când omul se luptă cu propriile sale pasiuni, să acorde întâietate numărului par asupra numărului impar” – adică: să privilegieze contemplarea simultană a Domnului şi a servitorului, în faţa „imparului”, care înseamnă contemplarea Domnului singur – „iar atunci când se luptă cu pasiunile altora, autoritatea imparului să prevaleze asupra aceleia a parului” – adică: să privilegieze contemplarea Domnului singur, atestând astfel Unicitatea divină. [2]
Unul dintre gnostici a mai spus şi că: „Acela care priveşte păcătoşii cu privirea Legii, îi urăşte; cel care îi priveşte cu ochiul Adevărului esenţial, le găseşte scuze.”
Cel care ajunge la cunoaşterea veritabilă a Unicităţii divine şi ştie înţelesul spuselor:
Sultanului şi celor care deţin autoritatea - care au fost instituiţi exact în acest scop – le revine să se opună răului prin forţă.
Opunerea cu vorba este apanajul doctorilor Legii a căror ştiinţă este recunoscută şi care o manifestă pe aceasta în mod public.
Opunerea cu inima este, în fine, ceea ce convine majorităţii credincioşilor din momentul în care ştiu să recunoască răul, iar aceasta constă din reprobarea în forul interior a actelor sau a intenţiilor pe care religia le interzice. Acest gen de opunere, pentru credinciosul obişnuit, face parte din credinţa sa, în relevarea muhammadiană.
Cât despre cel care nu aparţine nici uneia dintre aceste categorii, adică cel care [în fiecare act] contemplă doar Agentul veritabil, această obligaţie nu-i revine şi lui. Opunerea la rău prin forţă din partea celor care deţin autoritatea, sau cu vorba – din partea specialiştilor în jurisprudenţă, comportă un profit pentru comunitate şi pentru cel care comite răul. Opunerea la rău cu inima, în ceea ce o priveşte, nu-i este folositoare decât credinciosului obişnuit, prin aceea că îi întăreşte credinţa prin convingerea că răul este interzis şi previne, astfel, orice predispunere la săvârşirea sa.
Însă faptul de a nu se opune în propria inimă la rău nu antrenează, ipso facto, nerespectarea unuia dintre stâlpii Legii sacre şi nu are drept consecinţă a face să devină licit ceea ce este ilicit.
Imamul gnosticilor, şeicul Muhyi l-Din, a spus, despre secretul numerelor: „Atunci când omul se luptă cu propriile sale pasiuni, să acorde întâietate numărului par asupra numărului impar” – adică: să privilegieze contemplarea simultană a Domnului şi a servitorului, în faţa „imparului”, care înseamnă contemplarea Domnului singur – „iar atunci când se luptă cu pasiunile altora, autoritatea imparului să prevaleze asupra aceleia a parului” – adică: să privilegieze contemplarea Domnului singur, atestând astfel Unicitatea divină. [2]
Unul dintre gnostici a mai spus şi că: „Acela care priveşte păcătoşii cu privirea Legii, îi urăşte; cel care îi priveşte cu ochiul Adevărului esenţial, le găseşte scuze.”
Cel care ajunge la cunoaşterea veritabilă a Unicităţii divine şi ştie înţelesul spuselor:
„iar Dumnezeu v-a creat pe voi şi ceea ce faceţi” (Cor 37, 96);
„Ei nu stăpânesc nimic din ceea ce au agonisit” (Cor 2, 264);
„Pe ei, nu voi i-aţi ucis, ci Dumnezeu i-a ucis” (Cor 8, 17);
„voi nu voiţi decât ceea ce Dumnezeu voieşte” (Cor 76, 30);
„Nu ale Lui sunt Facerea şi Porunca?” (Cor 7, 54);
„Spune: „Totul este de la Dumnezeu!” ” (Cor 4, 78)
precum şi al altor versete care arată că Dumnezeu singur este Cel care acţionează – acela, deci, care ştie acest lucru printr-o cunoaştere fundamentată pe experienţă spirituală (dhawq) şi pe viziune nemijlocită (shuhud), nu pe imaginaţie şi conjunctură, acela ştie că creaturile nu sunt altceva decât receptacole ale actelor, spuselor şi intenţiilor pe care Dumnezeu le creează în ele şi faţă de care creaturile nu au nici o putere chiar dacă, pe de altă parte, Dumnezeu le interpelează, le impune obligaţii, le dă porunci.
În aceste condiţii, nu i se cuvine omului să apere cu gelozie drepturile lui Dumnezeu sau ale lui, proprii, decât dacă nu se numără printre cei care deţin puterea şi autoritatea, sau printre savanţii exoterici care se fac cunoscuţi pe ei înşişi în mod public ca atare, sau, încă, dacă nu face parte dintre credincioşii obişnuiţi: în aceste situaţii, el se va strădui să se opună răului prin conformare şi supunere în faţa ordinelor Legislatorului, în virtutea beneficiului pe care acesta din urmă a afirmat că s-ar găsi în aceasta.
Dacă, însă, nu aparţine uneia dintre aceste trei categorii, a se opune răului echivalează pentru el asocierii lui Dumnezeu a altceva în afara Sa şi negării Unicităţii divine. Unicitatea divină exclude, într-adevăr, opunerea în faţa răului cu inima, din moment ce exclude atribuirea actului - agentului său [aparent]. Nu există fiinţă care să se poată „opune”, din moment ce o singură şi aceeaşi Realitate este unicul Agent al tuturor actelor care sunt atribuite creaturilor. Dacă ar exista un alt agent în afară de Dumnezeu, n-ar mai exista Unicitate divină. Ceea ce produce opoziţia în faţa răului cu inima este existenţa actului, ori [acel act] nu are alt Agent decât Dumnezeu.
Această chestiune este una dintre cele pe care iniţiaţii le consideră printre cele mai dificile. Dar gnosticul care deţine cunoaşterea convenienţelor spirituale ştie să deosebească locurile şi circumstanţele şi ceea ce fiecare dintre acestea impune ca act obligatoriu: şi fiecărui loc, şi fiecărui timp, el îi aduce ceea ce i se cuvine.
Mawqif 133
[1] Această injoncţiune este o aplicaţie a unei porunci de ordin mai general, aceea de a porunci binele şi de a interzice răul (al-amr bi-l-ma’ruf wa l-nahy 'ani l-munkar). Cuvintele pe care le traducem, de obicei, prin „bine” (ma’ruf) şi „rău” (munkar) trimit respectiv, conform semnificaţiei rădăcinilor ’ARF şi NKR, la noţiunile de „cunoaştere” şi „ignoranţă” şi se pretează, prin urmare, la dezvoltări doctrinare ale căror interpretări printr-o moralitate îngustă nu reţin decât aspectele cele mai contingente. Verbul redat aici prin „a se opune” înseamnă, propriu-zis, „a transforma”, „a schimba”, „a modifica”: această transformare a răului în bine, dincolo de sensul literal care-şi păstrează, bineînţeles, întreaga putere, este, în forma sa cea mai înaltă, o „transmutare” – pe care doar cunoaşterea metafizică o poate opera – care separă ceea ce este pur negativ, deci iluzoriu în „rău”, de ceea ce este necesarmente pozitiv (şi în lipsa căruia răul n-ar deţine nici un fel de realitate).
[2] Extincţia în Unicitatea divină suprimă Legea, care, constituind o relaţie, presupune în mod necesar dualitatea. Pentru aspirant (murid), a-L vedea pe Dumnezeu ca Agent al actelor celorlalţi este totodată o condiţie necesară a realizării spirituale şi fundamentul doctrinal al eticii celei mai exigente: a-L vedea pe Dumnezeu ca singur Agent al propriilor acte – deşi este vorba şi într-un caz, şi în celălalt, de o aceeaşi evidenţă metafizică – riscă, dimpotrivă, să conducă la antinomianism (ibaha).
În aceste condiţii, nu i se cuvine omului să apere cu gelozie drepturile lui Dumnezeu sau ale lui, proprii, decât dacă nu se numără printre cei care deţin puterea şi autoritatea, sau printre savanţii exoterici care se fac cunoscuţi pe ei înşişi în mod public ca atare, sau, încă, dacă nu face parte dintre credincioşii obişnuiţi: în aceste situaţii, el se va strădui să se opună răului prin conformare şi supunere în faţa ordinelor Legislatorului, în virtutea beneficiului pe care acesta din urmă a afirmat că s-ar găsi în aceasta.
Dacă, însă, nu aparţine uneia dintre aceste trei categorii, a se opune răului echivalează pentru el asocierii lui Dumnezeu a altceva în afara Sa şi negării Unicităţii divine. Unicitatea divină exclude, într-adevăr, opunerea în faţa răului cu inima, din moment ce exclude atribuirea actului - agentului său [aparent]. Nu există fiinţă care să se poată „opune”, din moment ce o singură şi aceeaşi Realitate este unicul Agent al tuturor actelor care sunt atribuite creaturilor. Dacă ar exista un alt agent în afară de Dumnezeu, n-ar mai exista Unicitate divină. Ceea ce produce opoziţia în faţa răului cu inima este existenţa actului, ori [acel act] nu are alt Agent decât Dumnezeu.
Această chestiune este una dintre cele pe care iniţiaţii le consideră printre cele mai dificile. Dar gnosticul care deţine cunoaşterea convenienţelor spirituale ştie să deosebească locurile şi circumstanţele şi ceea ce fiecare dintre acestea impune ca act obligatoriu: şi fiecărui loc, şi fiecărui timp, el îi aduce ceea ce i se cuvine.
Mawqif 133
[1] Această injoncţiune este o aplicaţie a unei porunci de ordin mai general, aceea de a porunci binele şi de a interzice răul (al-amr bi-l-ma’ruf wa l-nahy 'ani l-munkar). Cuvintele pe care le traducem, de obicei, prin „bine” (ma’ruf) şi „rău” (munkar) trimit respectiv, conform semnificaţiei rădăcinilor ’ARF şi NKR, la noţiunile de „cunoaştere” şi „ignoranţă” şi se pretează, prin urmare, la dezvoltări doctrinare ale căror interpretări printr-o moralitate îngustă nu reţin decât aspectele cele mai contingente. Verbul redat aici prin „a se opune” înseamnă, propriu-zis, „a transforma”, „a schimba”, „a modifica”: această transformare a răului în bine, dincolo de sensul literal care-şi păstrează, bineînţeles, întreaga putere, este, în forma sa cea mai înaltă, o „transmutare” – pe care doar cunoaşterea metafizică o poate opera – care separă ceea ce este pur negativ, deci iluzoriu în „rău”, de ceea ce este necesarmente pozitiv (şi în lipsa căruia răul n-ar deţine nici un fel de realitate).
[2] Extincţia în Unicitatea divină suprimă Legea, care, constituind o relaţie, presupune în mod necesar dualitatea. Pentru aspirant (murid), a-L vedea pe Dumnezeu ca Agent al actelor celorlalţi este totodată o condiţie necesară a realizării spirituale şi fundamentul doctrinal al eticii celei mai exigente: a-L vedea pe Dumnezeu ca singur Agent al propriilor acte – deşi este vorba şi într-un caz, şi în celălalt, de o aceeaşi evidenţă metafizică – riscă, dimpotrivă, să conducă la antinomianism (ibaha).
Abonați-vă la:
Postări (Atom)