Texte din tarîqah Naqshbandi

01. Bahaudin Naqshbandi primi vizita unui grup de cãutãtori.
Îl gãsirã în curte, înconjurat de discipoli în mijlocul a ceea ce pãrea sã fie, negresit, o petrecere plinã de veselie.
Unii din noii-veniti ziserã:
“Ce neplãcut – asemenea purtare grosolanã, indiferent de pretext! Asa ceva nu se face!” Si încercau sã-l dojeneascã pe Maestru.
Altii au zis:
“Nouã ni se pare excelent – felul ãsta de învãtãturã chiar cã e pe gustul nostru, si abia asteptãm sã luãm si noi parte la ea.”
Iar altii au zis:
“Suntem uimiti si am dori sã stim mai mult despre aceastã enigmã.”
Cei rãmasi si-au spus unul altuia:
“S-ar putea sã fie ceva întelepciune în aceastã petrecere, dar nu stim dacã se cade sã întrebãm sau nu despre ea.”
Învãtãtorul îi trimise pe toti la plimbare.
Si toti acesti oameni îsi rãspândirã, în convorbiri si prin scris, propriile pãreri despre ceea ce vãzuserã în curtea Maestrului. Chiar si cei care nu fãceau aluzii directe la experienta avutã fuseserã înrãuriti de ea, astfel încât în tot ceea ce spuneau sau fãceau se oglindeau convingerile lor despre cele întâmplate.
Trecu ceva timp. Câtiva dintre cei care-l vizitaserã mai întâi se aflau din nou pe lângã locuinta Maestrului si intrarã sã-l caute.
Stând în picioare la poartã, bãgarã de seamã cã învãtãtorul si discipolii sãu erau risipiti prin curte, sezând fiecare în deplinã tãcere, cufundati în contemplatie asa cum li se cuvine unor spirituali.
“Asa e mult mai bine,” spuserã unii vizitatori, “este limpede cã a învãtat câte ceva din protestele noastre.”
“Este excelent,” spuseserã altii, “e clar cã data trecutã, Maestrul doar ne-a pus la încercare.”
“E prea sumbru,” spuserã altii, “mutre lungi puteam sã gãsim oriunde.”
Si mai erau si alte pãreri, rostite sau gândite.
Înteleptul, când rãgazul de reflectie se încheie, îi expedie pe toti.
Mult dupã aceea, un grup mic se întoarse pentru a afla care era interpretarea a tot ce li se întâmplase în curtea Maestrului.
Vizitatorii se arãtarã la poartã si privirã în curte. Maestrul sedea acolo singur, nici petrecând nici meditând. Discipolii nu puteau fi vãzuti nicãieri.
“Vã este îngâduit sã aflati în cele din urmã tot ce s-a întâmplat,” zise Maestrul, “ cãci am putut sã-mi las învãtãceii sã plece, sarcina fiind încheiatã.
Când ati venit prima datã, învãtãceii aceia ai mei fuseserã prea seriosi – iar eu eram tocmai în mijlocul procesului de aplicare a corectiei necesare. A doua oarã când ati venit, ucenicii fuseserã prea veseli – si din nou, eu aplicam corectia.
Când cineva lucreazã, el nu stã întotdeauna sã explice unor vizitatori ocazionali, oricât de interesati s-ar crede acestia. Când o actiune este în plinã desfãsurare, ceea ce conteazã este operatiunea corectã. În acest conditii, evaluarea externã devine o preocupare cu totul secundarã.”

02. Bahaudin stãtea împreunã cu câtiva discipoli în sala de conferinte, când înãuntru pãtrunserã câtiva adepti.
El-Shah îl pofti pe rând pe fiecare sã spunã de ce se gãsea acolo.
Primul zise: “Sunteti cel mai mare om de pe pãmânt.”
“I-am dat un leac când era bolnav, iar acum crede cã sunt cel mai mare om de pe pãmânt,” zise El-Shah.
Al doilea zise: “Viata mea spiritualã s-a deschis asemenea unei flori de când mi-a fost îngãduit sã vã vizitez.”
“Era nesigur si stingher, si nimeni nu stãtea sã-l asculte. Eu am stat cu el, iar seninãtãtii care a rezultat din asta, el îi zice viatã spiritualã,” spuse El-Shah.
Al treilea zise: “Maestrul mã întelege, si nu cer decât sã-mi îngãdui sã-i aud cuvintele de învãtãturã, pentru binele sufletului meu.”
“Are nevoie de atentie si vrea sã fie bãgat în seamnã, chiar dacã pentru a fi criticat,” spuse El-Shah. “Acestui fapt el îi spune ‘binele sufletului meu’.”
Al patrulea spuse: “Am mers de la un maestru la altul, practicând învãtãtura datã de ei. Dar numai când mi-ati dat un wadhifa (exercitiu), am simtit cu adevãrat iluminarea legãturii cu Maestrul.”
“Exercitiul pe care i l-am dat acestui om,” spuse El-Shah, “a fost o scornealã, fãrã nici o legãturã cu viata ‘spiritualã’. Trebuia sã-i demonstrez iluzia spiritualitãtii sale ca sã pot ajunge la acea parte din ei care este cu adevãrat spiritualã, nu sentimentalã.”

03. Într-o viziune cu ochii deschisi, Bahaudin se întoarse înapoi în timp.
El le spuse unui grup de cãutãtori care se aflau în vizitã:
“Tocmai i-am vãzut pe maestrii din cele mai vechi timpuri, socotiti a fi de mult morti, si m-am întretinut cu ei.”
Cãutãtorii spuserã: “Vã rugãm spuneti-ne cum pãreau sã fie.”
Bahaudin rãspunse: “Pentru atitudinea pe care o arãtati fatã de învãtãturã, ei v-ar fi luat pe voi drept demoni!
Maestrii sunt astfel încât, dacã i-ati vedea, voi i-ati lua pe ei drept tovarãsi cu totul nepotriviti pentru voi. Si nu ati pune întrebãri despre ei.”

04. Într-o zi un om veni la marele maestru Bahaudin, pentru a-i cere ajutorul în problemele pe care le întâmpina precum si aleasã îndrumare pe calea Învãtãturii.
Bahaudin îi spuse sã lase studiile spirituale si sã plece de îndatã de la curtea lui.
Un vizitator blând din fire începu sã protesteze fatã de Bahaudin.
“Ti se va servi o demonstratie,” îi spuse Bahaudin.
În acea clipã, o pasãre pãtrunse în încãpere, zburãtãcind de colo-colo, nestiind pe unde s-o ia ca sã scape.
Marele sufi asteptã pânã ce pasãrea se asezã lângã singura fereastrã deschisã din încãpere. Atunci, dintr-o datã, bãtu din palme. Speriatã, pasãrea zburã drept pe fereastra deschisã, recâstigându-si libertatea.
“Acel zgomot trebuie cã a fost pentru ea aproape un soc, chiar un afront, nu crezi?” zise Bahaudin.

05. Un discipol sosise la maestrul El-Shah Bahaudin Nasqshband din Bukhara.
Dupã ce sezu în adunare pret de câteva zile, discipolul-sef al lui Bahaudin îi fãcu un semn sã se apropie de Shaikh si sã-i vorbeascã.
“Am venit,” spuse omul, “de la Shaikh-ul Ridwan. Nãdãjduiesc cã îmi veti da ceva.”
“De la cine?”
“De la Shaikh-ul Ridwan.”
Bahaudin îi ceru omului sã repete ce zisese. Apoi îi ceru din nou si din nou acelasi lucru, pânã ce omul se încredintã cã maestrul era surd si probabil greu de cap.
Acest schimb de cuvinte dura de mai multe de un ceas, când Bahaudin zise:
“Nu te pot auzi. N-am auzit un cuvânt din ce ai zis.”
Discipolul se ridicã si dãdu sã plece, bodogãnind: “Sã te ierte Dumnezeu!”
El-Shah, pãrãsit dintr-o datã de surzenie, rãspunse imediat: “Si pe tine, si pe Shaikh-ul Ridwan.”

06. Se spune cã regele din Bukhara a trimis odatã dupã Bahaudin pentru a-i cere sfatul într-o oarecare privintã.
Mesajul lui suna astfel: “Un ambasador e pe drum, si când va fi aici trebuie sã te am lângã mine, pentru a te consulta. Te rog vino de îndatã.”
Bahaudin îi trimise urmãtorul rãspuns:
“”Nu pot veni deoarece în momentul de fatã sunt dependent de aerul din Qasr-El-Arifin, si nu am nici un mijloc de a-l aduce cu mine îmbuteliat.”
Regele fu mai întâi uluit, si pe urmã iritat. În ciuda marii importante a lui Bahaudin ca întelept, luã hotãrârea sã-l mustre pentru lipsa-i de curtenie.
Între timp, vizita ambasadorului fu amânatã, iar regele nu mai avu de dat piept cu el pânã la urmã.
Într-o zi, dupã mai multe luni, regele se afla în mijlocul curtii sale, când un asasin sãri la el sã-l omoare. Bahaudin Naqshband, care tocmai intrase în acea luptã în sala tronului, se nãpusti asupra omului si-l dezarmã.
“Desi esti lipsit de curtenie, îti sunt îndatorat, Hadrat El-Shah,” îi spuse regele.
“Curtenia celor care stiu este a fi disponibili când e nevoie de ei, nu a sta degeaba în asteptarea unor ambasadori care oricum nu vor sosi,” rãspunse Bahaudin.

07. Multe întrebãri, un singur rãspuns.
Am ajuns într-un oras, unde oamenii s-au strâns în preajmã-mi...
Au zis: “De unde esti?”
Au zis: “Încotro te duci?”
Au zis: “Cu cine cãlãtoresti?”
Au zis: “De ce neam esti?”
Au zis: “Ce mostenire ai?”
Au zis: “Ce mostenire lasi?”
Au zis: “Pe cine întelegi?”
Au zis: “Cine te întelege pe tine?”
Au zis: “Ce învãtãturã dai?”
Au zis: “Cine detine întreaga învãtãturã?”
Au zis: “Cine nu are nici o învãtãturã?”
Eu le-am rãspuns: “Ceea ce vouã vi se pare cã sunt multi, sunt de fapt unul. Ceea ce vouã vi se pare simplu, nu este. Ceea ce vouã vi se pare complicat, e usor. Rãspunsul pentru toate întrebãrile este: sufitii.”

08. Dervisul Maulana, sef al ordinului naqshbandi si unul din maestrii sãi cei mai mari, sedea într-o zi în zawiya sa când un cleric mânios îsi croi drum cu forta înãuntru.
“Stai acolo”, zbierã intrusul, “câine ce esti, înconjurat de discipoli care te ascultã în fiecare privintã! Eu, pe de altã parte, îi chem pe oameni sã se strãduiascã dupã îndurarea dumnezeiascã prin rugãciuni si asprimi, asa cum ni se porunceste prin lege.”
La auzul cuvântului “câine”, câtiva cãutãtori se ridicarã pentru a-l da afarã pe fanatic.
“Stati,” zise Maulana, “acest ‘câine’ e un cuvânt bun si într-adevãr mi se potriveste. Sunt un câine care-si ascultã stãpânul, arãtând oilor prin semne interpretarea dorintelor Stãpânului nostru. Ca un câine, îi scot din sãrite pe vagabonzi si pe hoti. În schimb, dau din coadã de bucurie când Prietenii stãpânului meu vin sã-i stea alãturi.
Asa cum lãtratul si datul din coadã si iubirea de stãpân sunt atributele câinelui, asa le practicãm si noi; cãci Stãpânul nostru ne are pe noi, si nu se ocupã de lãtrat si de dat din coadã.”

09. Rudhbari a spus: “De la inimã la inimã este mijlocul esential de transmitere a secretelor Cãii.”

10. Maghribi a spus: “Învãtarea are loc în activitate. Învãtarea numai prin vorbe este o activitate minorã.”

11. Khurqani a spus: “La un anumit moment, prin distragerea atentiei nefolositoare se poate preda sau exprima mai mult decât prin atragerea ei.”

12. Gurgani a spus: “Împreunã, învãtãtorul si învãtãcelul produc învãtãtura.”

13. Parmadhi a spus: “Experienta extremelor este singura cale cãtre întelegerea si functionarea corectã a ‘mijlocului’ în studiu.”

14. Hamadani a spus: “A sluji umanitatea nu este numai de folos pentru a trãi corect. Prin aceastã slujire, cunoasterea lãuntricã poate fi pãstratã, concentratã si transmisã.”

15. Yasavi a spus: “Activitatea acolo unde te afli este cheia Cãii Dervisului.”

16. Barqi a spus: “Estetica este doar forma cea mai de jos a perceptiei Realitãtii.”

17. Andaki a spus: “Efortul nu e efort fãrã zaman, makan, ikhwan (timpul potrivit, locul potrivit, oamenii potriviti).”

18. Ghajdawani a spus: “Noi lucrãm tot timpul si în tot locul. Oamenii cred cã un om este important dacã e faimos. Si reciproca poate fi tot atât de adevãratã. [Un om fãrã faimã poate fi important.]”

19. Ahmad Sadiq a spus: “Semnul unui om care a Atins este cã nu ia semnul figurat drept specific sau sensul literal drept simbolic.”

20. Faghnavi a spus: “Stiinta noastrã nu este a lumii, ea este a lumilor.”

21. Rewgari a spus: “Stupiditatea înseamnã a cãuta ceva acolo unde imaginatia neinstruitã se asteaptã sã-l gãseascã. În realitate, acest ceva se aflã în orice loc de unde poate fi extras.”

22. Ramitani a spus: “Informatia se fãrâmiteazã, cunoasterea nu. Cauza fragmentãrii informatiei trebuie cãutatã în academism, în cãrturãria de dragul cãrturãriei.”

23. Samasi a spus: “Omul gândeste multe lucruri. Crede cã e Unul. De obicei este mai multi. Pânã ce devine Unul, nu poate avea nici o idee corectã despre ce este el cu adevãrat.”

24. Sohkari a spus: “Trimitem un gând în China, si acesta devine chinez, se spune, pentru cã omul care l-a trimis nu poate fi vãzut. Trimitem un om în India, si oamenii spun cã e doar un turkestanez.”

25. Naqshband a spus: “Când oamenii spun ‘Plângi’, nu vor sã spunã ‘Plângi întotdeauna’. Când spun ‘Nu plânge’, nu vor sã-ti spunã sã fii permanent un bufon.”

26. Attar a spus: “Un adevãrat document poate contine sapte straturi de adevãr. O scriere sau o cuvântare în aparentã lipsitã de semnificatie poate avea tot atâtea straturi de adevãr.”

27. Khamosh a spus: “Nu este important dacã înveti prin tãcere, prin cuvânt, prin efort, sau prin supunere. Important este cum se face asta, si nu faptul de a se face (asa si nu altfel).”

28. Khashgari a spus: “Dacã tot mã întrebi: ‘De ce cutare sau cutãricã si-a predat învãtãtura în maniera respectivã, si cum se aplicã ea în cazul meu?’ nu esti în stare sã întelegi rãspunsul destul de profund.”

29. Charkhi a spus: “Indiferent unde s-ar afla adevãrul în cazul tãu, învãtãtorul tãu te va ajuta sã-l gãsesti. Dacã doar aplicã tuturor o aceeasi serie de metode, acela nu e un învãtãtor, si cu atât mai putin al tãu.”

30. Samarqandi a spus: “În fiecare truc si în fiecare închipuire existã o realitate pe care acestea o contrafac.”

31. Al-Lahi a spus: “Noi nu trãim în est sau în vest; nu studiem la nord, nici nu predãm la sud. Noi nu suntem astfel legati dar se poate sã fim obligati sã vorbim astfel.”

32. Al-Bokhari a spus: “Calea se poate împlini printr-o picãturã de apã. La fel de bine poate sã treacã printr-o prescriptie sau ordonantã complexã.”

33. Zahid a spus: “Când vezi un sufi care studiazã sau îi învatã pe altii ceva ce pare sã tinã de un alt domeniu decât cel al spiritualitãtii, trebuie sã stii cã acolo se gãseste spiritualitatea acelui timp.”

34. Dervish a spus: “Când e vremea de nemiscare, nemiscare; când e vremea de tovãrãsie, tovãrãsie; la locul de efort, efort. La timpul si locul pentru orisice, orisice.”

35. Samarkandi Aminki a spus: “Treci de la timp si loc la non-timp (eternitate) si non-loc (simultaneitate), la celelalte lumi. Acolo este originea noastrã.”

36. Simaqi a spus: “Dacã iei ceea ce e relativ drept absolut, poti fi pierdut. Mai bine sã nu iei nimic, decât acest risc.”

37. Sirhindi a spus: “Nu vorbi doar de cele Patru Cãi sau de Saptezeci si douã Cãrãri, sau de ‘tot atâtea cãrãri câte suflete de oameni’. Vorbeste mai degrabã despre Cale si despre realizare. Totul îi este subordonat.”

38. Masum a spus: “Esenta (Dhat) se manifestã numai în întelegere.”

39. Arif a spus: “Dar se poate dezvolta independent de aceasta. Acesti oameni numiti dervisi nu sunt ce gânditi voi cã sunt. Gânditi asadar la Realitate. Este ceva asemenea cu ceea ce voi gânditi cã este.”

40. Badauni a spus: “Nu ne puteti distruge dacã sunteti împotriva noastrã. Dar puteti îngreuna mersul treburilor noastre chiar dacã sunteti convinsi cã ne ajutati.”

41. Jan-i-Janan a spus: “Omul poate avea parte de Vesnicie. El nu face asta crezând cã se poate gândi la el.”

42. Dehlavi a spus: “Cheltuim un rãstimp într-un loc. Nu pune un semn pentru a marca locul acela. Mai degrabã ia din materialul care aderã la acel loc, cât mai e încã acolo.”

43. Qandahari a spus: “Voi ati auzit cuvintele mele. Auziti si cã existã si alte cuvinte decât ale mele. Acestea nu sunt fãcute pentru a fi auzite cu urechea de carne. Pentru cã mã vedeti doar pe mine, vã închipuiti cã nu existã sufism în afara mea. Voi vã aflati aici pentru a deprinde învãtãtura, nicidecum pentru a culege date istorice.”

44. Jan-Fishan a spus: “Poate cã urmezi firul unei ape. Realizeazã cã duce la Ocean. Nu confunda pârâul acesta cu Oceanul.”

45. Odatã, Bahaudin primi vizita unui Qalandar cersetor care se oferi sã facã minuni pentru a dovedi cã era reprezentantul celui mai mare dintre toti maestrii mistici.
El-Shah spuse:
“Aici în Bukhara noi suntem singura comunitate a cãrei credintã nu este nici produsã, nici sustinutã, în cea mai neînsemnatã privintã, de acele întâmplãri neobisnuite cãrora li se spune minuni. Dar pentru tine e un lucru de valoare sã dai o reprezentatie în fata întregii adunãri de dervisi precum si a tuturor celor care vin sã ne vadã.”
Asa încât aranjã cã, în urmãtoarea zi de sãrbãtoare din calendar, sã aibã loc reprezentatia doritã de ciudatul Qalandar.
O zi întreagã, cersetorul fãcu minune dupã minune: readuse mortii la viatã, umblã pe deasupra apelor, fãcu un cap retezat sã vorbeascã, si multe altele.
Cetãtenii din Bukhara erau în fierbere. Unii spuneau cã omul era cu sigurantã un ucenic al diavolului, cãci nu vroiau sã-i adopte felul de viatã sau sã-l crediteze cu vreo putere beneficã. Unii dintre adeptii mai din marginea grupului lui El-Shah se declararã satisfãcuti cã “a rãsãrit un nou Soare” si încercarã sã aranjeze în asa fel încât sã plece cu el la mãnãstirea de unde era, oriunde s-ar fi aflat ea. Unii discipoli mai noi ai Maestrului îl implorau sã facã si el minuni asemãnãtoare, pentru a arãta cã era în stare de asa ceva.
Bahaudin nu fãcu nimic vreme de trei zile. Apoi, în fata unei imense adunãri de oameni, începu sã facã lucruri ce nu puteau fi numite decât minuni. Oamenii vãzurã, unul dupã altul, lucruri de necrezut. Vãzurã, auzirã si pipãirã lucruri neînchipuite, necunoscute în nici o traditie, privind minunile fãcute de marii sfinti ai tuturor timpurilor.
Apoi, Bahaudin le arãtã, unul dupã altul, cum erau executate aceste trucuri, si cã erau doar atât – simple trucuri.
“Cei care sunteti cãutãtori de jonglerii – urmati calea jongleriei,” spuse el. “Treaba mea e mult mai serioasã.”

46. Într-o noapte un hot, încercând sã intre pe fereastra de la etaj a unei case de unde avea de gând sã fure, cãzu din cauzã cã rama ferestrei se rupse, si îsi fracturã piciorul.
Se prezentã la judecãtorie pentru a-l reclama pe proprietarul casei pentru neglijentã. Acesta zise:
“Dã-l în judecatã pe dulgherul care a pus fereastra.”
Dulgherul zise: “Zidarul este cel care n-a fãcut deschizãtura pentru fereastrã asa cum trebuie.”
Când fu chemat, zidarul spuse: “Pricina greselii mele a fost o femeie frumoasã care tocmai trecea pe acolo când eu lucram la zidãria ferestrei.”
Femeia fu gãsitã, si ea zise: “Purtam o rochei frumoasã în ziua aceea. De obicei, nu se uitã nimeni la mine. Rochia a fost de vinã, pentru cã era dintr-o pânzã pictatã mestesugit în dungi de mai multe culori.”
“În sfârsit, avem vinovatul,” spuse judecãtorul. “Chemati-l pe omul care a vopsit pânza, si acesta va fi socotit rãspunzãtor pentru rãul pricinuit piciorului hotului.”
Când au dat de vopsitor, acesta era sotul femeii. Iar acesta era chiar hotul care cãzuse.

47. Într-o zi un om venit sã-l caute pe un maestru sufi îi relatã cum un anumit fals învãtãtor prescria exercitii pentru adeptii sãi.
“E limpede cã omul este un impostor. Le cere discipolilor ‘sã nu gândeascã nimic’. Usor de zis, pentru cã-i poate impresiona pe unii. Dar este imposibil sã nu gândesti nimic.”
Maestrul îl întrebã:
“De ce ai venit la mine?”
“Pentru a arãta absurditatea acestui om, si de asemenea pentru a discuta unele chestiuni legate de misticism.”
“Nu doar pentru a câstiga sprijin pentru decizia ta cã omul acesta e un sarlatan?”
“Nu, asta stiam dinainte.”
“Nu cumva pentru a ne arãta acelora dintre noi care stãm aici în jurul tãu cã stii mai multe decât un om obisnuit, usor de dus de nas?”
“Nu. În fapt, doresc sã mã îndrumati.”
“Foarte bine. Cea mai lungã îndrumare pe care ti-o pot da este povata – sã nu gândesti nimic.”
Imediat, omul se retrase din compania maestrului, convins cã era un impostor.
Dar un strãin care scãpase prima parte a acestui schimb de cuvinte, intrând în salã exact în clipa când maestrul spunea “Cea mai bunã îndrumare pe care ti-o pot da este povata sã nu gândesti nimic” fu profund impresionat.
“Sã nu gândesti nimic: ce sublimã conceptie!” îsi zise în sinea lui. Si dupã ce adunarea din ziua aceea luã sfârsit, strãinul îsi vãzu de drum; nu auzise nimic în tot restul zilei care sã contrazicã ideea de a nu gândi nimic.
În ziua urmãtoare, unul din ucenici îl întrebã pe maestru care din cei doi oameni întelesese corect.
“Nici unul,” spuse el. “Mai au încã de învãtat cã lãcomia lor este un vãl, o opreliste, o piedicã. Rãspunsul pe care-l cautã nu este într-un singur cuvânt, într-o vizitã, într-o solutie lesnicioasã. Numai prin contact neîntrerupt cu o învãtãturã, ucenicul absoarbe, putin câte putin, ceea ce treptat se acumuleazã într-o întelegere a adevãrului. Astfel cãutãtorul devine un descoperitor.
Maestrul Rumi a spus: ‘Doi oameni vin la tine, unul dupã ce a visatul raiul, celãlalt, iadul. Cum rãspunzi? Rãspunsul este sã iei aminte la tot ce-ti spune maestrul pânã ce esti în armonie.”

48. Shaikh-ul Rewgari primi vizita unui om care îl rugã îndelung si cu însufletire sã fie acceptat ca discipol.
Shaikh-ul vorbi cu el despre viata lui si despre problemele pe care le avea, si în cele din urmã îl trimise înapoi în lume, zicându-i: “Rãspunsul îti va fi trimis la timpul cuvenit.”
Apoi, shaikh-ul îl chemã pe unul din discipolii sãi mai vechi si-i spuse: “Du-te la casa lui Cutare (aspirantul de mai sus) si fãrã a pomeni numele meu, oferã-i o slujbã sigurã si profitabilã în compania ta de caravane.”
La scurtã vreme, shaikh-ul primi urmãtorul mesaj de la aspirantul cu pricina:
“Vã rog sã mã iertati cã nu vã pot urma, însã de curând soarta a hotãrât ca sã mi se ofere o slujbã foarte bunã într-una din cele mai mari companii de negot din acest oras, si sunt convins cã este în interesul familiei mele sã-mi dedic tot timpul acestei îndatoriri.”
Cu multe alte prilejuri, Shaikh-ul Rewgari a deslusit corect motivul pentru care primea vizita unor oameni, care îl cãutau doar pentru cã suferiserã dezamãgiri în viatã. Iar acesta nu este singurul exemplu când shaik-ul a actionat astfel.

49. Bahaudin Naqshband a spus: “Fiecare Om Desãvârsit este într-un sens la fel ca fiecare altul. Aceasta înseamnã cã, acordat corect la acea ‘lungime de undã’, prin energia Scolii, un discipol poate intra în comunicare cu toti Cei Mari, asa cum ei însisi comunicã între ei, dincolo de timp si loc.
Noi am reînnoit substanta traditiei Celor Vechi. Multi dervisi devotati nu au fãcut-o, si noi trebuie sã-i lãsãm sã practice ce vor ei. Nu intrati în disputã cu ei. ‘Tu cu Calea ta, eu cu a mea.’
Datoriile si practicile Scolii alcãtuiesc un întreg: Adevãrul, felul de predare si participantii formeazã o singurã mânã, în care ignorantii vãd numai deosebirea dintre degete, nu si actiunea întrunitã a mâinii însesi.”