joi, martie 08, 2007

Ahadeeth despre faptele bune

1/87. Abu Huraira (Dumnezeu să-l aibă în mila Sa!) povesteşte că Trimisul lui Dumnezeu a spus: Fii ager la fapte bune înainte de a fi copleşit de mânie, ca de o noapte întunecoasă. [În aceste vremuri] omul se comportă ca un musulman dimineaţa şi ca un necredincios seara, sau ca un credincios seara şi necredincios dimineaţa, strigându-şi credinţa la mezat pentru bunuri lumeşti.

(relatat de Muslim)

2/88. ‘Uqba ibn al-Harith (Dumnezeu să-l aibă în mila Lui!) a zis că odată, când îşi făcea rugăciunea de după-amiază, în Medina, în spatele Profetului, acesta s-a ridicat iute după ce a rostit urarea şi, trecând peste oameni, a intrat într-una din încăperile nevestelor lui. Lumea s-a speriat de graba lui, dar când a ieşit afară şi le-a văzut feţele uimite din cauza grabei sale, le-a zis: Mi-am amintit că aveam nişte aur şi nu am vrut să mă aflu în robia lui, de aceea am poruncit să fie împărţit.

(relatat de Bukhari)

3/89. Jabir (Dumnezeu să-l aibă în mila Sa!) a povestit că în timpul bătăliei de la Uhud un om a spus Profetului: Spune-mi unde voi fi eu dacă voi fi ucis? Iar când Profetul i-a răspuns că va fi în Rai, a aruncat nişte curmale pe care le avea în mână şi a luptat până când a căzut ucis.

(hadith convenit)

4/90. Abu Huraira (Dumnezeu să-l aibă în mila Sa!) a povestit că la Profet a venit o persoană care i-a zis: O, Trimis al lui Dumnezeu, ce fel de milostenie este mai bine primită? La care a primit răspuns: Cea mai bună este milostenia pe care o faci sănătos şi avar, bântuit de teama sărăciei şi cu speranţa de a te îmbogăţi. Şi nu trebuie să tărăgănezi până când te afli în pragul morţii şi spui: Aceasta este pentru cutare şi cutare lucru, iar aceasta pentru cutare şi cutare. Căci milostenia a ajuns deja.

(hadith convenit)

5/91. Anas (Dumnezeu să-l aibă în mila Sa!) a povestit că Trimisul lui Dumnezeu a luat o sabie în ziua bătăliei de la Uhud şi a zis: Cine va lua această sabie de la mine? Toţi şi-au întins mâinile spunând: Eu, eu. Profetul a spus: Cine îşi va lua responsabilitatea deplină asupra ei? Tovarăşii lui au ezitat. Abu Dujana (Dumnezeu să-l aibă în mila Sa!) a spus: O voi lua eu. Şi cu ea a crăpat căpăţânile necredincioşilor.

(relatat de Muslim)

6/92. Zubair ibn ‘Adi a zis: Ne-am dus la Anas ibn Malik (Dumnezeu să-l aibă în mila Sa!) şi ne-am plâns de ceea ce sufeream din mâna lui al-Hajjaj, iar el a răspuns: Fiţi răbdători, că până ce-l veţi întâlni pe Domnul vostru, vor veni peste voi vremuri şi mai rele decât aceasta. Am auzit lucrul acesta de la Profetul vostru (pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra lui!).

(relatat de Bukhari)

7/93. Abu Huraira (Dumnezeu să-l aibă în mila Sa!) povesteşte că Trimisul lui Dumnezeu a zis: Grăbiţi-vă să faceţi fapte bune înainte ca una dintre cele şapte nenorociri să vină peste voi. Apoi a mai zis: Vă aşteaptă o asemenea foamete încât veţi uita de credinţă, sau o aşa bunăstare că toţi veţi fi corupţi, sau o asemenea boală că veţi fi secaţi de puteri, sau o aşa ramoleală că veţi avea minţile rătăcite, ori o moarte neaşteptată, ori Dajjal – care este cel mai greu de închipuit, ori Ceasul, dar Ceasul va fi cel mai dureros dar şi cel mai bun.

(relatat de Tirmidhi)

8/94. Abu Huraira (Dumnezeu să-l aibă în mila Sa!) a povestit că în ziua bătăliei de la Khaibar, Trimisul lui Dumnezeu a spus: Voi înmâna acest stindard celui care-l iubeşte pe Dumnezeu şi pe Trimisul Său şi, prin el, Dumnezeu va dărui victoria. ‘Umar (Dumnezeu să-l aibă în mila Sa!) spune: Niciodată nu am tânjit după o poruncă, dar în ziua aceea speram să fiu chemat. Totuşi, Trimisul lui Dumnezeu l-a chemat pe ‘Ali ibn Abi Talib (Dumnezeu să-l aibă în mila Sa!), i-a înmânat stindardul şi a zis: Mergi înainte şi nu te îngriji de altcineva, până ce Dumnezeu nu-ţi dăruieşte victoria.
‘Ali a pornit, a mers puţin, apoi s-a oprit şi fără să se întoarcă a întrebat cu glas tare: O, Trimis al lui Dumnezeu, pentru ce să lupt împotriva lor? Profetul a răspuns: Să lupţi până ce ei mărturisesc că nimănui nu i se cuvine lauda şi închinarea în afară de Dumnezeu şi că Muhammad este Trimisul lui Dumnezeu, dacă mărturisesc aceasta, vieţile şi averile lor vor fi asigurate împotriva ta, iar dacă se supun îndatoririlor lor potrivit Islamului, vor da socoteală în faţa lui Dumnezeu.

(relatat de Muslim)

Niciun comentariu: