131. Dacã vãlul bunãtãtii Sale nu s-ar aseza peste actiunile tale, nici una nu ar merita sã fie agreatã.
132. Ai mai mare nevoie de clementa Lui când I te supui decât atunci când te revolti.
133. Sunt douã feluri de a fi pãzit de nesupunere: fie înainte, fie în timpul ei. Cei mai multi dintre credinciosi îi cer lui Dumnezeu sã fie pãziti în timpul ei, de teama de a fi discreditati în ochii celorlalti. Dar cei alesi Îi cer sã fie pãziti înainte, de teama de a deveni vrednici de dispret în ochii Regelui lumilor.
134. Cel ce te onoreazã, onoreazã în fapt voalul bunãtãtii Sale. Lui trebuie sã-I multumesti, si nu celui ce te onoreazã sau îti multumeste.
135. Adevãratul însotitor este cel care, cunoscându-ti defectele, rãmâne totusi cu tine. Or, acest lucru nu este valabil decât despre Domnul, Cel Generos. Cãci cel mai bun însotitor este cel care te cautã pentru tine însuti si nu pentru vreun câstig.
136. Dacã lumea certitudinii ar strãluci, ai vedea cealaltã lume prea aproape de tine pentru a mai trebui sã te îndrepti spre ea. Si ai vedea eclipsa anihilãrii acoperind deja frumusetile acestei lumi.
137. Nu o fiintã coexistând lui Dumnezeu ti-L învãluie, pentru cã nimic nu-I coexistã! Dar ai iluzia cã ceva coexistã cu El, si asta ti-L acoperã cu un voal.
138. Dacã El n-ar fi transparent în creaturi, nici una n-ar fi vizibilã. Iar dacã atributele Sale ar apãrea, creaturile Sale ar dispãrea.
139. Pentru cã El este ascuns, face sã aparã toate lucrurile. Dar, fiind matricea, El acoperã fiinta tuturor lucrurilor.
140. El ti-a permis sã privesti ce este în creaturi, dar nu ti-a permis sã te atasezi de creaturi însele: “Spune: priviti ce este în ceruri.” (Yunus, 101). Spunând: “Priviti ce este în ceruri”, El ti-a deschis portile intelectiei. Dar El nu spune: “Privi cerurile”, pentru ca sã nu te orientezi spre existenta astrelor.
duminică, martie 18, 2007
Ibn ‘Ata’ Allah, Cuvintele de întelepciune (121-130)
121. Ceri ceva în schimbul actiunii tale? Atunci ti se va cere si tie ca ea sã fie fãcutã cu sinceritate. Celui în care nu se poate avea încredere, este suficient sã i se ofere securitatea.
122. Nu cere nimic în schimbul unei opere al cãrei autor nu esti. Recompensa suficientã pentru actiunea ta este ca El sã binevoiascã s-o primeascã.
123. Vrând sã-Si manifeste bunãvointa în ceea ce te priveste, El îti atribuie ceea ce El însusi creeazã.
124. Fãrã limite este blamul pe care îl meriti dacã El te abandoneazã tie însuti, dar inepuizabile sunt laudele ce ti se cuvin dacã El revelã în tine generozitatea Sa.
125. Fii legat de atributele Domniei sale, realizând în tine atributele servitutii.
126. Dacã El ti-a interzis sã-ti însusesti ceea ce nu-ti apartine tie, ci celorlalte creaturi, cum ar suporta El sã-ti însusesti ceea ce este doar calitatea Lui: “Rege al lumilor” (Al-Fatiha, 2)?
127. Cum s-ar întrerupe pentru tine cursul obisnuit al lucrurilor, când tu nu întrerupi în sufletul tãu proastele obiceiuri?
128. Nu este important sã ceri, ci sã primesti o bunã conduitã.
129. Cea mai bunã rugãciune prin care ceri ceva este o prostie extremã. Sãrãcia cu duhul – iatã ce atrage în tine foarte repede darurile.
130. Dacã ar trebui, pentru a-L atinge, sã-ti suprimi pentru început viciile si sã-ti anulezi pretentiile, niciodatã nu a-i ajunge la El fãrã ca El sã vrea asta. El îti acoperã calitãtile cu calitãtile Sale si atributele cu atributele Sale. Si atunci, El te face sã ajungi la El, nu prin ceea ce merge de la tine la El, ci prin ceea ce vine de la El la tine.
122. Nu cere nimic în schimbul unei opere al cãrei autor nu esti. Recompensa suficientã pentru actiunea ta este ca El sã binevoiascã s-o primeascã.
123. Vrând sã-Si manifeste bunãvointa în ceea ce te priveste, El îti atribuie ceea ce El însusi creeazã.
124. Fãrã limite este blamul pe care îl meriti dacã El te abandoneazã tie însuti, dar inepuizabile sunt laudele ce ti se cuvin dacã El revelã în tine generozitatea Sa.
125. Fii legat de atributele Domniei sale, realizând în tine atributele servitutii.
126. Dacã El ti-a interzis sã-ti însusesti ceea ce nu-ti apartine tie, ci celorlalte creaturi, cum ar suporta El sã-ti însusesti ceea ce este doar calitatea Lui: “Rege al lumilor” (Al-Fatiha, 2)?
127. Cum s-ar întrerupe pentru tine cursul obisnuit al lucrurilor, când tu nu întrerupi în sufletul tãu proastele obiceiuri?
128. Nu este important sã ceri, ci sã primesti o bunã conduitã.
129. Cea mai bunã rugãciune prin care ceri ceva este o prostie extremã. Sãrãcia cu duhul – iatã ce atrage în tine foarte repede darurile.
130. Dacã ar trebui, pentru a-L atinge, sã-ti suprimi pentru început viciile si sã-ti anulezi pretentiile, niciodatã nu a-i ajunge la El fãrã ca El sã vrea asta. El îti acoperã calitãtile cu calitãtile Sale si atributele cu atributele Sale. Si atunci, El te face sã ajungi la El, nu prin ceea ce merge de la tine la El, ci prin ceea ce vine de la El la tine.
Ibn ‘Ata’ Allah, Cuvintele de întelepciune (111-120)
111. Cel care cu certitudine a fost ales, nu a si atins în mod obligatoriu perfecta eliberare.
112. Doar ignorantul dispretuieste practicarea devotiunilor exterioare. Atingerea misticã existã în cealaltã lume, în timp ce practicarea devotiunilor dispare odatã cu lumea aceastã. Si este mai urgent sã ne ocupãm pentru început cu lucrurile pieritoare.
De altminteri, practicarea devotiunilor este ceea ce El cere de la tine, în timp ce atingerea misticã este ceea ce tu soliciti de la El. Ce comunã mãsurã poate exista între ceea ce El cere si tu soliciti?
113. Ajutorul [lui Dumnezeu] dã nãvalã în functie de predispozitii, iar luminile strãlucesc dupã puritatea constiintei.
114. Nepãsãtorul se trezeste spunându-si: ce voi face? Iar înteleptul: ce va face Dumnezeu cu mine?
115. Devotii si ascetii se tem de orice, pentru cã orice îi face absenti pentru Dumnezeu. Dacã L-ar vedea în orice lucru, nu s-ar teme de nimic.
116. În aceastã lume El îti ordonã sã-i pãzesti creaturile, iar în cealaltã îti va dezvãlui perfectiunea esentei Sale.
117. Stiind cã esti nerãbdãtor sã-L cunosti, ti-a arãtat ceea ce provine de la El.
118. Pentru cã Dumnezeu stia cã te cuprinde lesne plictiseala, variazã pentru tine prescriptiile Sale. Dar stiind de asemenea cã te cuprinde lesne graba, a pregãtit momente pentru îndeplinirea rugãciunilor, astfel încât grija ta sã fie rugãciunea în sine si nu observanta ritualului. Cãci nu tot cel ce îndeplineste ritualul cu strictete este si un rugãtor.
119. Rugãciunea purificã inimile si deschide portile necunoscutului.
120. Rugãciunea este locul întâlnirii [cu Dumnezeu] si sursa fidelitãtii [omului]. În ea se lãrgeste câmpul constiintei si strãluceste podoaba luminilor. Cunoscându-ti slãbiciunea, El a diminuat numãrul rugãciunilor, dar stiind cât de mult ai nevoie de favoarea Sa, El i-a înmultit fructele.
112. Doar ignorantul dispretuieste practicarea devotiunilor exterioare. Atingerea misticã existã în cealaltã lume, în timp ce practicarea devotiunilor dispare odatã cu lumea aceastã. Si este mai urgent sã ne ocupãm pentru început cu lucrurile pieritoare.
De altminteri, practicarea devotiunilor este ceea ce El cere de la tine, în timp ce atingerea misticã este ceea ce tu soliciti de la El. Ce comunã mãsurã poate exista între ceea ce El cere si tu soliciti?
113. Ajutorul [lui Dumnezeu] dã nãvalã în functie de predispozitii, iar luminile strãlucesc dupã puritatea constiintei.
114. Nepãsãtorul se trezeste spunându-si: ce voi face? Iar înteleptul: ce va face Dumnezeu cu mine?
115. Devotii si ascetii se tem de orice, pentru cã orice îi face absenti pentru Dumnezeu. Dacã L-ar vedea în orice lucru, nu s-ar teme de nimic.
116. În aceastã lume El îti ordonã sã-i pãzesti creaturile, iar în cealaltã îti va dezvãlui perfectiunea esentei Sale.
117. Stiind cã esti nerãbdãtor sã-L cunosti, ti-a arãtat ceea ce provine de la El.
118. Pentru cã Dumnezeu stia cã te cuprinde lesne plictiseala, variazã pentru tine prescriptiile Sale. Dar stiind de asemenea cã te cuprinde lesne graba, a pregãtit momente pentru îndeplinirea rugãciunilor, astfel încât grija ta sã fie rugãciunea în sine si nu observanta ritualului. Cãci nu tot cel ce îndeplineste ritualul cu strictete este si un rugãtor.
119. Rugãciunea purificã inimile si deschide portile necunoscutului.
120. Rugãciunea este locul întâlnirii [cu Dumnezeu] si sursa fidelitãtii [omului]. În ea se lãrgeste câmpul constiintei si strãluceste podoaba luminilor. Cunoscându-ti slãbiciunea, El a diminuat numãrul rugãciunilor, dar stiind cât de mult ai nevoie de favoarea Sa, El i-a înmultit fructele.
Ibn ‘Ata’ Allah, Cuvintele de întelepciune (101-110)
101. Atunci când te însingureazã de creaturile Sale, sã stii cã vrea sã-ti deschidã poarta intimitãtii cu El.
102. Atunci când El pune pe limba ta o cerere, sã stii cã vrea sã ti-o îndeplineascã.
103. Gnosticul simte întotdeauna cã munceste enorm pentru foarte putin si nu-si gãseste niciodatã stabilitatea în afara lui Dumnezeu.
104. El a luminat lucrurile vizibile cu luminile creaturilor Sale, si constiintele cu luminile atributelor Sale. De aceea luminile lucrurilor vizibile se eclipseazã, în timp ce luminile inimilor si ale constiintelor nu se pot eclipsa.
Si s-a mai spus cã soarele zilei se culcã noaptea, dar cel al inimilor nu dispare niciodatã.
105. Fie ca greutatea necazului tãu sã fie usuratã de faptul cã El este cel care te încearcã. Cãci Cel ale cãrui hotãrâri se îndreaptã împotriva ta este de asemenea Cel care, de obice, alege pentru tine binele.
106. Sã-ti imaginezi cã bunãvointa Sa este separatã de hotãrârile Sale este a da dovadã de vedere scurtã.
107. Nu trebuie sã te temi cã drumul tãu va deveni încurcat, ci cã pasiunea te va lua sub dominatia ei.
108. Laudã Celui care a învãluit secretul ridicãrii la sfintenie sub aparentele umanitãtii si care S-a manifestat în majestatea Domniei, fãcând sã aparã servitutea!
109. Nu-l acuza pe Domnul tãu cã întârzie sã-ti îndeplineascã dorintele. Acuzã-te mai degrabã pe tine cã întârzii în adoptarea conduitei potrivite.
110. Atunci când El îti dã de executat, exterior, poruncile Sale, si sã te abandonezi, interior, constrângerii Sale, te copleseste cu o mare favoare.
102. Atunci când El pune pe limba ta o cerere, sã stii cã vrea sã ti-o îndeplineascã.
103. Gnosticul simte întotdeauna cã munceste enorm pentru foarte putin si nu-si gãseste niciodatã stabilitatea în afara lui Dumnezeu.
104. El a luminat lucrurile vizibile cu luminile creaturilor Sale, si constiintele cu luminile atributelor Sale. De aceea luminile lucrurilor vizibile se eclipseazã, în timp ce luminile inimilor si ale constiintelor nu se pot eclipsa.
Si s-a mai spus cã soarele zilei se culcã noaptea, dar cel al inimilor nu dispare niciodatã.
105. Fie ca greutatea necazului tãu sã fie usuratã de faptul cã El este cel care te încearcã. Cãci Cel ale cãrui hotãrâri se îndreaptã împotriva ta este de asemenea Cel care, de obice, alege pentru tine binele.
106. Sã-ti imaginezi cã bunãvointa Sa este separatã de hotãrârile Sale este a da dovadã de vedere scurtã.
107. Nu trebuie sã te temi cã drumul tãu va deveni încurcat, ci cã pasiunea te va lua sub dominatia ei.
108. Laudã Celui care a învãluit secretul ridicãrii la sfintenie sub aparentele umanitãtii si care S-a manifestat în majestatea Domniei, fãcând sã aparã servitutea!
109. Nu-l acuza pe Domnul tãu cã întârzie sã-ti îndeplineascã dorintele. Acuzã-te mai degrabã pe tine cã întârzii în adoptarea conduitei potrivite.
110. Atunci când El îti dã de executat, exterior, poruncile Sale, si sã te abandonezi, interior, constrângerii Sale, te copleseste cu o mare favoare.
duminică, martie 11, 2007
Ibn ‘Ata’ Allah, Cuvintele de întelepciune (91-100)
91. Celor ce actioneazã pentru El le ajunge ca recompensã ceea ce El aratã inimilor lor atunci când I se supun, si ceea ce El le dãruieste fãcându-i sã gãseascã intimitatea Sa.
92. Cel care Îl adorã pentru un lucru pe care îl sperã de la El sau pentru a evita, prin supunere, pedeapsa care vine de la El, este injust cu drepturile ce decurg din atributele Sale.
93. Dãruindu-ti, îti revelã bunãtatea Sa. Privându-te, îti revelã puterea Sa. În ambele cazuri El ti se face cunoscut si vine cãtre tine cu amabilitate.
94. Lipsurile te fac sã suferi pentru cã nu descoperi în ele intentia lui Dumnezeu.
95. Se poate ca El sã-ti deschidã usa supunerii fãrã sã-ti deschidã pe cea a harului Sãu. Se poate si ca El sã hotãrascã pentru tine pãcatul, si ca aceasta sã fie cauza iesirii tale [la El].
96. O nesupunere care duce la umilintã si sãrãcie cu duhul e mai bunã ca o supunere care inspirã mândrie si orgoliu.
97. Douã haruri pe care nu le poate evita nici o fiintã si de care orice creaturã are nevoie: sã primeascã existenta, apoi ajutorul divin.
98. El îti face întâi darul existentei tale, apoi continuã sã vegheze asupra ta.
99. Sãrãcia ta cu duhul îti este intrinsecã. Ceea ce o mentine aminteste doar ceea ce îti rãmâne ascuns din ea. Or, o sãrãcie cu duhul esentialã nu poate fi suprimatã printr-o întâmplare.
100. Cel mai bun dintre momentele tale este acela în care îti vezi mizeria, si dupã care esti redus la o stare vrednicã de dispret.
92. Cel care Îl adorã pentru un lucru pe care îl sperã de la El sau pentru a evita, prin supunere, pedeapsa care vine de la El, este injust cu drepturile ce decurg din atributele Sale.
93. Dãruindu-ti, îti revelã bunãtatea Sa. Privându-te, îti revelã puterea Sa. În ambele cazuri El ti se face cunoscut si vine cãtre tine cu amabilitate.
94. Lipsurile te fac sã suferi pentru cã nu descoperi în ele intentia lui Dumnezeu.
95. Se poate ca El sã-ti deschidã usa supunerii fãrã sã-ti deschidã pe cea a harului Sãu. Se poate si ca El sã hotãrascã pentru tine pãcatul, si ca aceasta sã fie cauza iesirii tale [la El].
96. O nesupunere care duce la umilintã si sãrãcie cu duhul e mai bunã ca o supunere care inspirã mândrie si orgoliu.
97. Douã haruri pe care nu le poate evita nici o fiintã si de care orice creaturã are nevoie: sã primeascã existenta, apoi ajutorul divin.
98. El îti face întâi darul existentei tale, apoi continuã sã vegheze asupra ta.
99. Sãrãcia ta cu duhul îti este intrinsecã. Ceea ce o mentine aminteste doar ceea ce îti rãmâne ascuns din ea. Or, o sãrãcie cu duhul esentialã nu poate fi suprimatã printr-o întâmplare.
100. Cel mai bun dintre momentele tale este acela în care îti vezi mizeria, si dupã care esti redus la o stare vrednicã de dispret.
Ibn ‘Ata’ Allah, Cuvintele de întelepciune (81-90)
81. Mai mult decât de dezolare, gnosticii se tem de consolare. Putini, în consolare, pãstreazã limitele curtoaziei.
82. Cãci, în consolare, sufletul îsi gãseste partea sa: bucuria. Dar nimic nu este pentru el în dezolare.
83. Se poate ca umplându-te, Dumnezeu sã te priveze, si se poate ca lipsindu-te, sã te copleseascã.
84. Dacã, într-adevãr, privându-te, El îti deschide usa întelegerii, atunci lipsa devine ea însãsi un dar.
85. Exteriorul creaturilor este o amãgire, interiorul – un avertisment. Sufletul admirã aparentele înselãtoare, în timp ce inima pãtrunde intimitatea avertismentului.
86. Vrei o putere care nu piere? Sã nu te reazimi pe o putere destinatã distrugerii.
87. Adevãrata traversare miraculoasã este aceea în urma cãreia, alungând de la tine spaţiul lumii, vezi Lumea Cealaltã mai aproape de tine decât tu însuti.
88. Darurile care vin de la creaturi sunt niste privatiuni. Privatiunile care vin de la Dumnezeu sunt niste binefaceri.
89. Dumnezeu este prea mare pentru a-Si recompensa servitorul la timp, atunci când acesta îl serveste cu precizie.
90. Ca recompensã pentru supunerea ta e suficient ca El sã te considere demn de ea.
82. Cãci, în consolare, sufletul îsi gãseste partea sa: bucuria. Dar nimic nu este pentru el în dezolare.
83. Se poate ca umplându-te, Dumnezeu sã te priveze, si se poate ca lipsindu-te, sã te copleseascã.
84. Dacã, într-adevãr, privându-te, El îti deschide usa întelegerii, atunci lipsa devine ea însãsi un dar.
85. Exteriorul creaturilor este o amãgire, interiorul – un avertisment. Sufletul admirã aparentele înselãtoare, în timp ce inima pãtrunde intimitatea avertismentului.
86. Vrei o putere care nu piere? Sã nu te reazimi pe o putere destinatã distrugerii.
87. Adevãrata traversare miraculoasã este aceea în urma cãreia, alungând de la tine spaţiul lumii, vezi Lumea Cealaltã mai aproape de tine decât tu însuti.
88. Darurile care vin de la creaturi sunt niste privatiuni. Privatiunile care vin de la Dumnezeu sunt niste binefaceri.
89. Dumnezeu este prea mare pentru a-Si recompensa servitorul la timp, atunci când acesta îl serveste cu precizie.
90. Ca recompensã pentru supunerea ta e suficient ca El sã te considere demn de ea.
Ibn ‘Ata’ Allah, Cuvintele de întelepciune (71-80)
71. El nu a situat în Lumea Cealaltã locul recompensei servitorilor sãi decât pentru cã aceastã lume nu poate contine ceea ce El vrea sã le dea, si pentru cã El le pretuieste mult prea mult valoarea pentru a-i recompensa într-o lume trecãtoare.
72. A gãsi fructul actiunii în aceastã lume este dovada cã ea este agreatã în cealaltã.
73. Vrei sã-ti cunosti valoarea în fata Lui? Priveste la ce te foloseste.
74. Atunci când El te face supus si, în supunerea ta, detasat pentru El, sã stii cã te acoperã de haruri exterioare si interioare.
75. Cel mai bun lucru pe care poti sã I-l ceri este ceea ce El însusi îti cere!
76. Sã te întristezi pentru acte de nesupunere fãrã sã faci eforturi pentru a te corecta este semn de iluzie.
77. Gnosticul nu este cel care, prin limbaj aluziv, îl gãseste pe Dumnezeu mai apropiat de sine decât aluzia sa, ci cel care nu mai posedã limbajul aluziv, fiind anihilat în fata lui Dumnezeu si concentrat în contemplarea Sa.
78. Speranta este ceea ce e însotit de actiune. Dacã nu, e o veleitate.
79. Ceea ce gnosticii îi cer lui Dumnezeu: sinceritatea în îndeplinirea operelor si pãzirea celor cuvenite Domnului.
80. El te aseazã în consolare ca sã nu te lase în dezolare, si te aseazã în dezolare pentru a nu te lãsa în consolare. Apoi El te smulge uneia si alteia pentru ca sã nu apartii nimãnui decât Lui.
72. A gãsi fructul actiunii în aceastã lume este dovada cã ea este agreatã în cealaltã.
73. Vrei sã-ti cunosti valoarea în fata Lui? Priveste la ce te foloseste.
74. Atunci când El te face supus si, în supunerea ta, detasat pentru El, sã stii cã te acoperã de haruri exterioare si interioare.
75. Cel mai bun lucru pe care poti sã I-l ceri este ceea ce El însusi îti cere!
76. Sã te întristezi pentru acte de nesupunere fãrã sã faci eforturi pentru a te corecta este semn de iluzie.
77. Gnosticul nu este cel care, prin limbaj aluziv, îl gãseste pe Dumnezeu mai apropiat de sine decât aluzia sa, ci cel care nu mai posedã limbajul aluziv, fiind anihilat în fata lui Dumnezeu si concentrat în contemplarea Sa.
78. Speranta este ceea ce e însotit de actiune. Dacã nu, e o veleitate.
79. Ceea ce gnosticii îi cer lui Dumnezeu: sinceritatea în îndeplinirea operelor si pãzirea celor cuvenite Domnului.
80. El te aseazã în consolare ca sã nu te lase în dezolare, si te aseazã în dezolare pentru a nu te lãsa în consolare. Apoi El te smulge uneia si alteia pentru ca sã nu apartii nimãnui decât Lui.
Ibn ‘Ata’ Allah, Cuvintele de întelepciune (61-70)
61. Nimic nu te conduce atât cât iluzia!
62. Esti liber atunci când nu mai speri la un anumit lucru, sclav atunci când râvnesti la el.
63. Cel care nu merge spre Dumnezeu pornind de la mângâierile binefacerilor Sale, va fi condus spre El cu lanturile încercãrilor.
64. Cel care nu primeste favorurile divine cu actiuni mistice, riscã sã le piardã. Cel care le primeste cu recunostintã, le retine ca înlãntuite.
65. Ai grijã: dacã îti trimite favorurile Sale, iar tu continui sã actionezi gresit, El te conduce usor spre pierdere: “Noi îi vom conduce spre pierdere pe cãi pe care ei nu le cunosc” (Al-A’raf 182)
66. Dacã pedeapsa întârzie sã vinã, în timp ce el se comportã rãu cu Dumnezeu, novicele îsi spune în ignoranta sa: dacã faptele mele ar fi condamnabile, de mult ar fi oprit El ajutorul Sãu, îndepãrtându-mã de El. În realitate, el le-a oprit deja, si tu o ignori, fie si privându-te de reînnoirea harului. Si te-a aruncat departe de El, fãrã ca tu s-o stii, fie si lãsându-te pradã capriciilor tale.
67. Dacã vezi un credincios pe care Dumnezeu îl constrânge la practica devotiunilor externe, si îl mentine mult timp în ea, chiar dupã ce l-a dãruit cu mult har, nu dispretui ceea ce Domnul îi dã pentru cã nu vezi în el nici semnul gnosticilor nici bucuria amantilor. Nu ar exista practica devotiunilor externe dacã nu ar avea si atingeri mistice.
68. Pe unii, Dumnezeu îi tine pentru serviciul Sãu, pe altii, îi onoreazã cu dragostea Sa: “Noi îi vom ajuta pe toti, pe acestia ca si pe ceilalti, cu harul Domnului, si harul Domnului nu poate fi împiedicat” (Al-Isra, 20).
69. Sunt rare vizitele divine care nu sunt subtile, astfel ca nimeni sã nu creadã cã le-a meritat prin predispozitiile sale.
70. Dacã vezi pe cineva rãspunzând tuturor întrebãrilor, exteriorizând tot ceea ce contemplã si povestind tot ceea ce învatã, poti concluziona cã e un ignorant.
62. Esti liber atunci când nu mai speri la un anumit lucru, sclav atunci când râvnesti la el.
63. Cel care nu merge spre Dumnezeu pornind de la mângâierile binefacerilor Sale, va fi condus spre El cu lanturile încercãrilor.
64. Cel care nu primeste favorurile divine cu actiuni mistice, riscã sã le piardã. Cel care le primeste cu recunostintã, le retine ca înlãntuite.
65. Ai grijã: dacã îti trimite favorurile Sale, iar tu continui sã actionezi gresit, El te conduce usor spre pierdere: “Noi îi vom conduce spre pierdere pe cãi pe care ei nu le cunosc” (Al-A’raf 182)
66. Dacã pedeapsa întârzie sã vinã, în timp ce el se comportã rãu cu Dumnezeu, novicele îsi spune în ignoranta sa: dacã faptele mele ar fi condamnabile, de mult ar fi oprit El ajutorul Sãu, îndepãrtându-mã de El. În realitate, el le-a oprit deja, si tu o ignori, fie si privându-te de reînnoirea harului. Si te-a aruncat departe de El, fãrã ca tu s-o stii, fie si lãsându-te pradã capriciilor tale.
67. Dacã vezi un credincios pe care Dumnezeu îl constrânge la practica devotiunilor externe, si îl mentine mult timp în ea, chiar dupã ce l-a dãruit cu mult har, nu dispretui ceea ce Domnul îi dã pentru cã nu vezi în el nici semnul gnosticilor nici bucuria amantilor. Nu ar exista practica devotiunilor externe dacã nu ar avea si atingeri mistice.
68. Pe unii, Dumnezeu îi tine pentru serviciul Sãu, pe altii, îi onoreazã cu dragostea Sa: “Noi îi vom ajuta pe toti, pe acestia ca si pe ceilalti, cu harul Domnului, si harul Domnului nu poate fi împiedicat” (Al-Isra, 20).
69. Sunt rare vizitele divine care nu sunt subtile, astfel ca nimeni sã nu creadã cã le-a meritat prin predispozitiile sale.
70. Dacã vezi pe cineva rãspunzând tuturor întrebãrilor, exteriorizând tot ceea ce contemplã si povestind tot ceea ce învatã, poti concluziona cã e un ignorant.
vineri, martie 09, 2007
Ibn ‘Ata’ Allah, Cuvintele de întelepciune (51-60)
51. Opera de la care inimile pot spera cel mai mare folos este aceea pe care tu nici mãcar nu o remarci si a cãrei existentã ti se pare nedemnã.
52. El nu-ti trimite o atingere misticã decât pentru ca, prin ea, sã vii la El.
53. El ti-o trimite pentru a te sustrage mâinilor altora si sã te elibereze de sclavia creaturilor.
54. El ti-o trimite pentru a te smulge închisorii fiintei tale si a te arunca în aerul liber al contemplatiei.
55. Luminile sunt vehicule pentru inimi si pentru constiinte.
56. Lumina este armata inimii, la fel cum întunericul este armata sufletului. Atunci când Dumnezei ia apãrarea servitorului Sãu, îi trimite în ajutor armata luminii, si îndepãrteazã de la el fortele întunericului, si tot ce este altceva decât El.
57. Rostul luminii este sã dezvãluie, rostul ochiului interior este sã judece, si inimii, sã înainteze sau sã dea înapoi.
58. Fie ca observanta ta sã nu te bucure ca venind de la tine, ci ca purcezând de la Dumnezeu prin tine.
“Spune: prin gratia lui Dumnezeu si milostenia Sa. În asta sã se bucure, cãci asta este mai bun decât ce strâng ei.” (Yunus, 58).
59. El îi priveazã pe cei ce se îndreaptã spre El si pe cei care au ajuns la El sã-si vadã actele si sã-si contemple stãrile mistice. Pe primii, pentru cã n-au realizat încã starea de sinceritate cu El, pe ultimii deoarece, contemplându-L, au pierdut orice interes pentru ceea ce nu e El.
60. Josnicia sufletului nu se dezvoltã decât pornind de la sãmânta cupiditãtii.
52. El nu-ti trimite o atingere misticã decât pentru ca, prin ea, sã vii la El.
53. El ti-o trimite pentru a te sustrage mâinilor altora si sã te elibereze de sclavia creaturilor.
54. El ti-o trimite pentru a te smulge închisorii fiintei tale si a te arunca în aerul liber al contemplatiei.
55. Luminile sunt vehicule pentru inimi si pentru constiinte.
56. Lumina este armata inimii, la fel cum întunericul este armata sufletului. Atunci când Dumnezei ia apãrarea servitorului Sãu, îi trimite în ajutor armata luminii, si îndepãrteazã de la el fortele întunericului, si tot ce este altceva decât El.
57. Rostul luminii este sã dezvãluie, rostul ochiului interior este sã judece, si inimii, sã înainteze sau sã dea înapoi.
58. Fie ca observanta ta sã nu te bucure ca venind de la tine, ci ca purcezând de la Dumnezeu prin tine.
“Spune: prin gratia lui Dumnezeu si milostenia Sa. În asta sã se bucure, cãci asta este mai bun decât ce strâng ei.” (Yunus, 58).
59. El îi priveazã pe cei ce se îndreaptã spre El si pe cei care au ajuns la El sã-si vadã actele si sã-si contemple stãrile mistice. Pe primii, pentru cã n-au realizat încã starea de sinceritate cu El, pe ultimii deoarece, contemplându-L, au pierdut orice interes pentru ceea ce nu e El.
60. Josnicia sufletului nu se dezvoltã decât pornind de la sãmânta cupiditãtii.
Ibn ‘Ata’ Allah, Cuvintele de întelepciune (41-50)
41. Ceea ce este cu adevãrat uimitor este cã oamenii vor sã fugã de ceea ce este inevitabil si cautã ceea ce este intangibil: “Nu ochii sunt orbiti, ci inimile din piepturi sunt orbite.” (Al-Hajj 46)
42. Asemeni unui mãgar care întoarce roata morii si al cãrui punct de sosire este acelasi cu punctul de plecare, asa vei fi dacã mergi de la o creaturã la alta. Mergi mai degrabã de la creaturi spre Creator, pentru cã “totul îsi are întoarcerea spre Domnul” (An-Najm 42).
Si fii cu bãgare de seamã la cuvântul Profetului: “cel care se îndreaptã spre Dumnezeu si spre Profetul Sãu, spre ei se îndreaptã. Si cel care se îndreaptã spre un lucru din aceastã lume, sau spre o femeie pe care vrea s-o ia în cãsãtorie, doar spre ele se îndreaptã.” Întelege cuvântul “doar spre ele se îndreaptã” si mediteazã la acest lucru, dacã esti dotat cu inteligentã.
43. Sã nu fii tovarãs celui al cãrui exemplu nu te îndreaptã spre bine, si ale cãrui cuvinte nu te îndreaptã spre Dumnezeu!
44. Cu un tovarãs mai rãu ca tine risti sã te crezi bun, desi poate cã nu e mare lucru nici de capul tãu.
45. Nici o lucrare nu e micã, dacã vine dintr-o inimã detasatã, precum nici una nu e importantã, dacã vine dintr-o inimã plinã de dorinte.
46. Operele bune sunt consecinta stãrilor bune. Acestea din urmã sunt fructul înrãdãcinãrii în nivelurile spirituale în care ne aflãm.
47. Nu abandona invocatia pentru cã nu esti prezent lui Dumnezeu, cãci neglijenta în invocatie este mai rea decât neglijarea invocatiei. Se poate ca Dumnezeu sã te ridice de la invocatie fãcutã cu neglijentã la una fãcutã cu vigilentã, si de la aceasta la o invocatie în care Îi devii prezent, si de la asta la alta în care esti absent pentru tot ce nu este obiectul invocatiei: “Si asta pentru Dumnezeu nu este deloc dificil.” (Ibrahim 20)
48. Un semn al mortii inimii: sã nu te întristezi pentru actele de supunere pe care ai omis sã le îndeplinesti, si sã nu regreti greselile pe care într-adevãr le-ai comis.
49. Oricât de mare ar fi pãcatul tãu, sã ai încredere în Dumnezeu.
Cel care îl cunoaste pe Domnul stie cã pãcatul sãu e nimic în fata generozitãtii Sale.
50. Nici un pãcat nu este prea mic, dacã El te cautã cu justitia Sa. Nici un pãcat nu este prea mare, dacã El te primeste cu milostenia Sa.
42. Asemeni unui mãgar care întoarce roata morii si al cãrui punct de sosire este acelasi cu punctul de plecare, asa vei fi dacã mergi de la o creaturã la alta. Mergi mai degrabã de la creaturi spre Creator, pentru cã “totul îsi are întoarcerea spre Domnul” (An-Najm 42).
Si fii cu bãgare de seamã la cuvântul Profetului: “cel care se îndreaptã spre Dumnezeu si spre Profetul Sãu, spre ei se îndreaptã. Si cel care se îndreaptã spre un lucru din aceastã lume, sau spre o femeie pe care vrea s-o ia în cãsãtorie, doar spre ele se îndreaptã.” Întelege cuvântul “doar spre ele se îndreaptã” si mediteazã la acest lucru, dacã esti dotat cu inteligentã.
43. Sã nu fii tovarãs celui al cãrui exemplu nu te îndreaptã spre bine, si ale cãrui cuvinte nu te îndreaptã spre Dumnezeu!
44. Cu un tovarãs mai rãu ca tine risti sã te crezi bun, desi poate cã nu e mare lucru nici de capul tãu.
45. Nici o lucrare nu e micã, dacã vine dintr-o inimã detasatã, precum nici una nu e importantã, dacã vine dintr-o inimã plinã de dorinte.
46. Operele bune sunt consecinta stãrilor bune. Acestea din urmã sunt fructul înrãdãcinãrii în nivelurile spirituale în care ne aflãm.
47. Nu abandona invocatia pentru cã nu esti prezent lui Dumnezeu, cãci neglijenta în invocatie este mai rea decât neglijarea invocatiei. Se poate ca Dumnezeu sã te ridice de la invocatie fãcutã cu neglijentã la una fãcutã cu vigilentã, si de la aceasta la o invocatie în care Îi devii prezent, si de la asta la alta în care esti absent pentru tot ce nu este obiectul invocatiei: “Si asta pentru Dumnezeu nu este deloc dificil.” (Ibrahim 20)
48. Un semn al mortii inimii: sã nu te întristezi pentru actele de supunere pe care ai omis sã le îndeplinesti, si sã nu regreti greselile pe care într-adevãr le-ai comis.
49. Oricât de mare ar fi pãcatul tãu, sã ai încredere în Dumnezeu.
Cel care îl cunoaste pe Domnul stie cã pãcatul sãu e nimic în fata generozitãtii Sale.
50. Nici un pãcat nu este prea mic, dacã El te cautã cu justitia Sa. Nici un pãcat nu este prea mare, dacã El te primeste cu milostenia Sa.
Ibn ‘Ata’ Allah, Cuvintele de întelepciune (32-40)
32. A scruta defectele ascunse în tine e mai important decât a cãuta sã descoperi lucrurile invisibile care îti sunt ascunse [cu un voal].
33. Dumnezeu nu este ascuns [cu un voal]: ochii tãi poartã un voal. Cãci pentru a-I pune lui Dumnezeu un voal, ar trebui sã-L acoperim, iar a-L acoperi înseamnã a-L contine si a-L domina: “Or Dumnezeu dominã deasupra tuturor servitorilor Sãi” (Al-An’am 18)
34. Pentru a fi în ascultarea chemãrii lui Dumnezeu si aproape de prezenta Sa, suprimã din umanitatea ta orice atribut contrariu stãrii de servitute.
35. A fi satisfãcut de tine însuti este rãdãcina oricãrei nesupuneri, a oricãrei neglijente si a oricãrei pasiuni. A nu fi niciodatã multumit de tine este sursa oricãrei supuneri, a oricãrei vigilente si a oricãrei puritãti. Dacã iei drept tovarãs un ignorant nemultumit de sine e mai bine pentru tine decât un savant satisfãcut de sine! De altminteri, ce valoreazã stiinta unui savant multumit de sine? Si mai este încã ignorant cel care nu este satisfãcut de sine?
36. Raza privirii tale interioare te face sã vezi apropierea Sa de tine. Realitatea privirii tale interioare te face sã vezi neantul tãu în fata fiintei Sale. Adevãrul privirii tale interioare te face sã vezi fiinta Sa, fãrã neantul tãu si fãrã fiinta ta.
37. Dumnezeu era, si nimic nu era cu El. El este acum, asa cum era El atunci!
38. Fie ca intentionalitatea ambitiei tale sã nu vizeze pe cineva dincolo de El. Cel Generos nu este niciodatã depãsit de sperantele îndreptate asupra Sa!
39. Nu arãta nimãnui o nevoie a cãrui autor este El. Cine poate sã suprime ceea ce El a impus?
Într-adevãr, cel ce nu se poate ajuta singur, cum ar putea sã-l ajute ceilalti?
40. Dacã nu poti avea o prejudecatã favorabilã despre El pornind de la atributele Sale, ai o prejudecatã favorabilã pornind de la felul în care te-a tratat. Cu ce-ai fost obisnuit dacã nu cu bunãtate, si cu ce te-a coplesit dacã nu cu binefaceri?
33. Dumnezeu nu este ascuns [cu un voal]: ochii tãi poartã un voal. Cãci pentru a-I pune lui Dumnezeu un voal, ar trebui sã-L acoperim, iar a-L acoperi înseamnã a-L contine si a-L domina: “Or Dumnezeu dominã deasupra tuturor servitorilor Sãi” (Al-An’am 18)
34. Pentru a fi în ascultarea chemãrii lui Dumnezeu si aproape de prezenta Sa, suprimã din umanitatea ta orice atribut contrariu stãrii de servitute.
35. A fi satisfãcut de tine însuti este rãdãcina oricãrei nesupuneri, a oricãrei neglijente si a oricãrei pasiuni. A nu fi niciodatã multumit de tine este sursa oricãrei supuneri, a oricãrei vigilente si a oricãrei puritãti. Dacã iei drept tovarãs un ignorant nemultumit de sine e mai bine pentru tine decât un savant satisfãcut de sine! De altminteri, ce valoreazã stiinta unui savant multumit de sine? Si mai este încã ignorant cel care nu este satisfãcut de sine?
36. Raza privirii tale interioare te face sã vezi apropierea Sa de tine. Realitatea privirii tale interioare te face sã vezi neantul tãu în fata fiintei Sale. Adevãrul privirii tale interioare te face sã vezi fiinta Sa, fãrã neantul tãu si fãrã fiinta ta.
37. Dumnezeu era, si nimic nu era cu El. El este acum, asa cum era El atunci!
38. Fie ca intentionalitatea ambitiei tale sã nu vizeze pe cineva dincolo de El. Cel Generos nu este niciodatã depãsit de sperantele îndreptate asupra Sa!
39. Nu arãta nimãnui o nevoie a cãrui autor este El. Cine poate sã suprime ceea ce El a impus?
Într-adevãr, cel ce nu se poate ajuta singur, cum ar putea sã-l ajute ceilalti?
40. Dacã nu poti avea o prejudecatã favorabilã despre El pornind de la atributele Sale, ai o prejudecatã favorabilã pornind de la felul în care te-a tratat. Cu ce-ai fost obisnuit dacã nu cu bunãtate, si cu ce te-a coplesit dacã nu cu binefaceri?
Ibn ‘Ata’ Allah, Cuvintele de întelepciune (21-31)
21. A-I cere ceva, înseamnã a-L suspecta,
A-L cãuta înseamnã a fi absent de la El
A cãuta pe cineva înseamnã a fi lipsit de pudoare fatã de El,
A cere ceva cuiva înseamnã a fi departe de El!
22. Nici un suflu nu iese din tine fãrã ca El sã realizeze în tine una dintre poruncile Sale.
23. Nu astepta sã înceteze în tine transformãrile.
Asta te împiedicã, în starea în care te transpune, sã-ti concentrezi atentia asupra Lui.
24. Atâta timp cât esti în aceastã lume, nu te mira de suferintele ei.
Acestea nu fac decât sã reveleze ce meritã lumea ca atribute si cum trebuie sã fie consideratã.
25. Nimic din ceea ce vrei sã obtii cu ajutorul Domnului nu este imposibil!
Nimic din ceea ce vrei sã obtii prin tine însuti nu este facil!
26. Semnul succesului final: întoarcerea în începuturi, la Dumnezeu.
27. Ceea ce are începuturi în luminã, va avea si sfârsitul în luminã.
28. Ceea ce este depus în invizibilul constiintelor transpare în mãrturia aparentelor.
29. Ce distantã între cel care dovedeste prin El si cel care cautã sã-I dovedeascã existenta!
Primul recunoaste adevãrul acolo unde este el si afirmã totul pornind de la existenta principiului, al doilea, dovedind existenta lui Dumnezeu aratã cât de departe este de El.
Altfel, când a fost El absent pentru a fi nevoie sã I se dovedeascã existenta?
Sau când a fost El el îndepãrtat, pentru ca sã conducã la El creaturile?
30. “Cel care este în lãrgime sã cheltuiascã dupã lãrgimea sa” (At-Talaq 7) – acestia sunt cei care au ajuns la El. “Si cel a cãrui atributie a fost mãsuratã” (ibid.) – acestia sunt cei care cãlãtoresc încã spre El.
31. Acestia din urmã sunt condusi la El cu luminile orientãrii, în timp ce primii posedã luminile punerii înainte. Unii sunt pentru lumini, altii au luminile pentru ei, cãci sunt pentru Dumnezeu si nimic altceva: “Spune: Dumnezeu, si apoi lasã-i în pierduti în discutiile lor” (Al-An’am, 91).
A-L cãuta înseamnã a fi absent de la El
A cãuta pe cineva înseamnã a fi lipsit de pudoare fatã de El,
A cere ceva cuiva înseamnã a fi departe de El!
22. Nici un suflu nu iese din tine fãrã ca El sã realizeze în tine una dintre poruncile Sale.
23. Nu astepta sã înceteze în tine transformãrile.
Asta te împiedicã, în starea în care te transpune, sã-ti concentrezi atentia asupra Lui.
24. Atâta timp cât esti în aceastã lume, nu te mira de suferintele ei.
Acestea nu fac decât sã reveleze ce meritã lumea ca atribute si cum trebuie sã fie consideratã.
25. Nimic din ceea ce vrei sã obtii cu ajutorul Domnului nu este imposibil!
Nimic din ceea ce vrei sã obtii prin tine însuti nu este facil!
26. Semnul succesului final: întoarcerea în începuturi, la Dumnezeu.
27. Ceea ce are începuturi în luminã, va avea si sfârsitul în luminã.
28. Ceea ce este depus în invizibilul constiintelor transpare în mãrturia aparentelor.
29. Ce distantã între cel care dovedeste prin El si cel care cautã sã-I dovedeascã existenta!
Primul recunoaste adevãrul acolo unde este el si afirmã totul pornind de la existenta principiului, al doilea, dovedind existenta lui Dumnezeu aratã cât de departe este de El.
Altfel, când a fost El absent pentru a fi nevoie sã I se dovedeascã existenta?
Sau când a fost El el îndepãrtat, pentru ca sã conducã la El creaturile?
30. “Cel care este în lãrgime sã cheltuiascã dupã lãrgimea sa” (At-Talaq 7) – acestia sunt cei care au ajuns la El. “Si cel a cãrui atributie a fost mãsuratã” (ibid.) – acestia sunt cei care cãlãtoresc încã spre El.
31. Acestia din urmã sunt condusi la El cu luminile orientãrii, în timp ce primii posedã luminile punerii înainte. Unii sunt pentru lumini, altii au luminile pentru ei, cãci sunt pentru Dumnezeu si nimic altceva: “Spune: Dumnezeu, si apoi lasã-i în pierduti în discutiile lor” (Al-An’am, 91).
Ibn ‘Ata’ Allah, Cuvintele de întelepciune (11-20)
11. Acoperã-te cu o viatã obscurã, pentru cã ceea ce încolteste înainte de a fi pus în pãmânt nu ajunge la maturitate.
12. Nimic nu este util inimii cât singurãtatea care o face sã intre în domeniul meditatiei.
13. Cum ar primi inima iluminarea, dacã oglinda ei reflectã imaginea creaturilor?
Sau cum se poate ca cineva sã se îndrepte spre Dumnezeu, înlãntuit fiind de pasiunile sale?
Poate el dori sã intre în prezenta lui Dumnezeu, dacã nu este întâi purificat de neglijentele lui?
Sau sã doreascã întelegerea intimã a misterelor, dacã nu s-a cãit de cele mai mici defecte?
14. Lumea întreagã e în întuneric: doar epifania lui Dumnezeu în ea o ilumineazã.
Cel care, contemplând lumea, nu-L discerne pe Dumnezeu în ea, sau aproape de el, sau înaintea lui, sau în spatele lui, încâ nu are luminã în el.
Între el si astrele cunoasterii îsi ridicã vãlul norii creaturilor.
15. Iatã proba atotputerniciei Lui: El se ascunde în fata ta prin ceea ce nu are fiintã cu El. [1]
16. Este de conceput ca ceva sã-L ascundã, pe El care dezvãluie orice lucru, si Se dezvãluie prin orice lucru si în orice lucru?
El care Se dezvãluie oricãrui lucru, înainte de orice lucru, cum ar putea ceva sã-L ascundã? Ce crezi cã ar putea sã-L ascundã?
El este mai evident decât orice! El este Unicul, si nimic nu existã cu El: ce L-ar putea ascunde?
El e mai aproape de tine care orice: ce crezi cã L-ar putea ascunde? Nimic nu este fãrã El!
Cel mai mare mister este acela cã Fiinta apare în neant si timpul subsistã cu Cel care posedã atributul eternitãtii!
17. Toatã ignoranta este epuizatã de cel care vrea, în clipa prezentã, sã se întâmple altceva decât manifestã Dumnezeu [în ea]. [2]
18. Sã-ti amâni operele [3] pentru un moment în care vei fi liber, înseamnã sã sacrifici defectelor sufletesti.
19. Nu cere lui Dumnezeu sã te scoatã dintr-o stare pentru a te utiliza în alta.
Dacã El ar voi-o, S-ar servi de tine fãrã ca tu sã-ti schimbi starea.
20. Niciodatã cãlãtorul nu-si opri ambitia la ceea ce i-a fost dezvãluit, fãrã a auzi imediat vocile adevãrului: Cel pe care-L cauti este înainte! Si dacã aparentele creaturilor fac sã luceascã farmecele lor, imediat realitãtile lor profunde îti strigã: “Suntem o ispitã, nu fi necredincios” (Al-Baqara, 102). [4]
Note:
[1] Prin “ceea ce nu are fiintã cu El” trebuie înteles ceea ce nu I se asociazã, ceea ce nu are comunã mãsurã cu El.
[2] Acesta este probabil unul dintre cele mai frumoase hikam-uri ale lui Ibn ‘Ata’ Allah pe tema supunerii desãvârsite a omului în fata vointei divine. Se poate spune cã însãsi esenta islamului (al cãrui sens este cel de “supunere”) este surprinsã aici.
[3] Reamintesc cã prin “opere” se are în vedere orice act ritualic sãvârsit în acord cu credinta: rugãciunile, postul, pelerinajul, milostenia, faptele bune.
[4] Aya 102 din Al-Baqara este: “Si au urmat ceea ce seitanii au nãscocit în timpul împãrãtiei lui Solomon, dar nu a fost necredincios Solomon, ci seitanii au fost necredinciosi. Ei i-au învãtat pe oameni vrãjitoria si ceea ce a fost trimis celor doi îngeri din Babel, lui Harut si Marut. Dar ei oi nu învãtau pe nimeni înainte de a-i spune: “Noi suntem o ispitã, deci nu fi necredincios!” Si au învãtat de la ei cum sã semene dezbinare între bãrbat si soata lui. Însã ei nu puteau sã facã rãu nimãnui, fãrã îngãduinta lui Allah. Ei au învãtat ceea ce le aduce rãu si nu le foloseste si totusi au stiut cã cei care vor dobândi aceasta nu vor avea parte în Viata de Apoi. Ce lucru de nimic au dobândit în schimbul vinderii sufletelor lor! Dacã ei ar fi stiut!”
Acest aya face referire la evreii care începuserã sã se dedea la practici magice în robia Babilonului. Dar sensulului istoric i se adaugã un sens teologic: acela cã orice om poate discerne o ispitã si i se poate opune pânã în ultimul moment. Existã, asadar, în orice tentatie un avertisment care poate fi citit desi este cel mai adesea ignorat: “Noi suntem o ispitã, deci nu fi necredincios!” La un nivel si mai subtil încã, se poate considera cã fiecare om posedã un simt aparte pentru ceea ce se poate numi “principiul realitãtii”, care îl face sã discearnã tot ce i se opune (tentatiile fiind, prin natura lor, a-reale, iluzorii, de partea simulacrului). Mai vedem iarãsi cã esenta ispitei rezidã în natura ei confuzionalã (Harut si Marut, amintind de perechea biblicã Gog si Magog, care îndeplineste aceleasi functii de obscurare), ei opunându-i-se tot ce e clar si luminos. Remarcãm în treacãt constructia superlativã “cum sã semene dezbinare între bãrbat si soata lui”, care nu întâmplãtor apare, ci tocmai pentru a arãta pânã unde poate ajunge victoria fortelor tenebroase, dezacordul conjugal fiind în orice societate traditionalã ilustrarea celei mai mari decãderi spirituale.
Nivelul la care ajunge exegeza shaikh-ului Ibn ‘Ata’ Allah este unul dintre cele mai subtile cu putintã: Singurul care existã este Dumnezeu, restul sunt doar aparente, al cãror singur rost este de a spune cã sunt aparente în raport cu Dumnezeu.
12. Nimic nu este util inimii cât singurãtatea care o face sã intre în domeniul meditatiei.
13. Cum ar primi inima iluminarea, dacã oglinda ei reflectã imaginea creaturilor?
Sau cum se poate ca cineva sã se îndrepte spre Dumnezeu, înlãntuit fiind de pasiunile sale?
Poate el dori sã intre în prezenta lui Dumnezeu, dacã nu este întâi purificat de neglijentele lui?
Sau sã doreascã întelegerea intimã a misterelor, dacã nu s-a cãit de cele mai mici defecte?
14. Lumea întreagã e în întuneric: doar epifania lui Dumnezeu în ea o ilumineazã.
Cel care, contemplând lumea, nu-L discerne pe Dumnezeu în ea, sau aproape de el, sau înaintea lui, sau în spatele lui, încâ nu are luminã în el.
Între el si astrele cunoasterii îsi ridicã vãlul norii creaturilor.
15. Iatã proba atotputerniciei Lui: El se ascunde în fata ta prin ceea ce nu are fiintã cu El. [1]
16. Este de conceput ca ceva sã-L ascundã, pe El care dezvãluie orice lucru, si Se dezvãluie prin orice lucru si în orice lucru?
El care Se dezvãluie oricãrui lucru, înainte de orice lucru, cum ar putea ceva sã-L ascundã? Ce crezi cã ar putea sã-L ascundã?
El este mai evident decât orice! El este Unicul, si nimic nu existã cu El: ce L-ar putea ascunde?
El e mai aproape de tine care orice: ce crezi cã L-ar putea ascunde? Nimic nu este fãrã El!
Cel mai mare mister este acela cã Fiinta apare în neant si timpul subsistã cu Cel care posedã atributul eternitãtii!
17. Toatã ignoranta este epuizatã de cel care vrea, în clipa prezentã, sã se întâmple altceva decât manifestã Dumnezeu [în ea]. [2]
18. Sã-ti amâni operele [3] pentru un moment în care vei fi liber, înseamnã sã sacrifici defectelor sufletesti.
19. Nu cere lui Dumnezeu sã te scoatã dintr-o stare pentru a te utiliza în alta.
Dacã El ar voi-o, S-ar servi de tine fãrã ca tu sã-ti schimbi starea.
20. Niciodatã cãlãtorul nu-si opri ambitia la ceea ce i-a fost dezvãluit, fãrã a auzi imediat vocile adevãrului: Cel pe care-L cauti este înainte! Si dacã aparentele creaturilor fac sã luceascã farmecele lor, imediat realitãtile lor profunde îti strigã: “Suntem o ispitã, nu fi necredincios” (Al-Baqara, 102). [4]
Note:
[1] Prin “ceea ce nu are fiintã cu El” trebuie înteles ceea ce nu I se asociazã, ceea ce nu are comunã mãsurã cu El.
[2] Acesta este probabil unul dintre cele mai frumoase hikam-uri ale lui Ibn ‘Ata’ Allah pe tema supunerii desãvârsite a omului în fata vointei divine. Se poate spune cã însãsi esenta islamului (al cãrui sens este cel de “supunere”) este surprinsã aici.
[3] Reamintesc cã prin “opere” se are în vedere orice act ritualic sãvârsit în acord cu credinta: rugãciunile, postul, pelerinajul, milostenia, faptele bune.
[4] Aya 102 din Al-Baqara este: “Si au urmat ceea ce seitanii au nãscocit în timpul împãrãtiei lui Solomon, dar nu a fost necredincios Solomon, ci seitanii au fost necredinciosi. Ei i-au învãtat pe oameni vrãjitoria si ceea ce a fost trimis celor doi îngeri din Babel, lui Harut si Marut. Dar ei oi nu învãtau pe nimeni înainte de a-i spune: “Noi suntem o ispitã, deci nu fi necredincios!” Si au învãtat de la ei cum sã semene dezbinare între bãrbat si soata lui. Însã ei nu puteau sã facã rãu nimãnui, fãrã îngãduinta lui Allah. Ei au învãtat ceea ce le aduce rãu si nu le foloseste si totusi au stiut cã cei care vor dobândi aceasta nu vor avea parte în Viata de Apoi. Ce lucru de nimic au dobândit în schimbul vinderii sufletelor lor! Dacã ei ar fi stiut!”
Acest aya face referire la evreii care începuserã sã se dedea la practici magice în robia Babilonului. Dar sensulului istoric i se adaugã un sens teologic: acela cã orice om poate discerne o ispitã si i se poate opune pânã în ultimul moment. Existã, asadar, în orice tentatie un avertisment care poate fi citit desi este cel mai adesea ignorat: “Noi suntem o ispitã, deci nu fi necredincios!” La un nivel si mai subtil încã, se poate considera cã fiecare om posedã un simt aparte pentru ceea ce se poate numi “principiul realitãtii”, care îl face sã discearnã tot ce i se opune (tentatiile fiind, prin natura lor, a-reale, iluzorii, de partea simulacrului). Mai vedem iarãsi cã esenta ispitei rezidã în natura ei confuzionalã (Harut si Marut, amintind de perechea biblicã Gog si Magog, care îndeplineste aceleasi functii de obscurare), ei opunându-i-se tot ce e clar si luminos. Remarcãm în treacãt constructia superlativã “cum sã semene dezbinare între bãrbat si soata lui”, care nu întâmplãtor apare, ci tocmai pentru a arãta pânã unde poate ajunge victoria fortelor tenebroase, dezacordul conjugal fiind în orice societate traditionalã ilustrarea celei mai mari decãderi spirituale.
Nivelul la care ajunge exegeza shaikh-ului Ibn ‘Ata’ Allah este unul dintre cele mai subtile cu putintã: Singurul care existã este Dumnezeu, restul sunt doar aparente, al cãror singur rost este de a spune cã sunt aparente în raport cu Dumnezeu.
joi, martie 08, 2007
Ahadeeth despre faptele bune
1/87. Abu Huraira (Dumnezeu să-l aibă în mila Sa!) povesteşte că Trimisul lui Dumnezeu a spus: Fii ager la fapte bune înainte de a fi copleşit de mânie, ca de o noapte întunecoasă. [În aceste vremuri] omul se comportă ca un musulman dimineaţa şi ca un necredincios seara, sau ca un credincios seara şi necredincios dimineaţa, strigându-şi credinţa la mezat pentru bunuri lumeşti.
(relatat de Muslim)
2/88. ‘Uqba ibn al-Harith (Dumnezeu să-l aibă în mila Lui!) a zis că odată, când îşi făcea rugăciunea de după-amiază, în Medina, în spatele Profetului, acesta s-a ridicat iute după ce a rostit urarea şi, trecând peste oameni, a intrat într-una din încăperile nevestelor lui. Lumea s-a speriat de graba lui, dar când a ieşit afară şi le-a văzut feţele uimite din cauza grabei sale, le-a zis: Mi-am amintit că aveam nişte aur şi nu am vrut să mă aflu în robia lui, de aceea am poruncit să fie împărţit.
(relatat de Bukhari)
3/89. Jabir (Dumnezeu să-l aibă în mila Sa!) a povestit că în timpul bătăliei de la Uhud un om a spus Profetului: Spune-mi unde voi fi eu dacă voi fi ucis? Iar când Profetul i-a răspuns că va fi în Rai, a aruncat nişte curmale pe care le avea în mână şi a luptat până când a căzut ucis.
(hadith convenit)
4/90. Abu Huraira (Dumnezeu să-l aibă în mila Sa!) a povestit că la Profet a venit o persoană care i-a zis: O, Trimis al lui Dumnezeu, ce fel de milostenie este mai bine primită? La care a primit răspuns: Cea mai bună este milostenia pe care o faci sănătos şi avar, bântuit de teama sărăciei şi cu speranţa de a te îmbogăţi. Şi nu trebuie să tărăgănezi până când te afli în pragul morţii şi spui: Aceasta este pentru cutare şi cutare lucru, iar aceasta pentru cutare şi cutare. Căci milostenia a ajuns deja.
(hadith convenit)
5/91. Anas (Dumnezeu să-l aibă în mila Sa!) a povestit că Trimisul lui Dumnezeu a luat o sabie în ziua bătăliei de la Uhud şi a zis: Cine va lua această sabie de la mine? Toţi şi-au întins mâinile spunând: Eu, eu. Profetul a spus: Cine îşi va lua responsabilitatea deplină asupra ei? Tovarăşii lui au ezitat. Abu Dujana (Dumnezeu să-l aibă în mila Sa!) a spus: O voi lua eu. Şi cu ea a crăpat căpăţânile necredincioşilor.
(relatat de Muslim)
6/92. Zubair ibn ‘Adi a zis: Ne-am dus la Anas ibn Malik (Dumnezeu să-l aibă în mila Sa!) şi ne-am plâns de ceea ce sufeream din mâna lui al-Hajjaj, iar el a răspuns: Fiţi răbdători, că până ce-l veţi întâlni pe Domnul vostru, vor veni peste voi vremuri şi mai rele decât aceasta. Am auzit lucrul acesta de la Profetul vostru (pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra lui!).
(relatat de Bukhari)
7/93. Abu Huraira (Dumnezeu să-l aibă în mila Sa!) povesteşte că Trimisul lui Dumnezeu a zis: Grăbiţi-vă să faceţi fapte bune înainte ca una dintre cele şapte nenorociri să vină peste voi. Apoi a mai zis: Vă aşteaptă o asemenea foamete încât veţi uita de credinţă, sau o aşa bunăstare că toţi veţi fi corupţi, sau o asemenea boală că veţi fi secaţi de puteri, sau o aşa ramoleală că veţi avea minţile rătăcite, ori o moarte neaşteptată, ori Dajjal – care este cel mai greu de închipuit, ori Ceasul, dar Ceasul va fi cel mai dureros dar şi cel mai bun.
(relatat de Tirmidhi)
8/94. Abu Huraira (Dumnezeu să-l aibă în mila Sa!) a povestit că în ziua bătăliei de la Khaibar, Trimisul lui Dumnezeu a spus: Voi înmâna acest stindard celui care-l iubeşte pe Dumnezeu şi pe Trimisul Său şi, prin el, Dumnezeu va dărui victoria. ‘Umar (Dumnezeu să-l aibă în mila Sa!) spune: Niciodată nu am tânjit după o poruncă, dar în ziua aceea speram să fiu chemat. Totuşi, Trimisul lui Dumnezeu l-a chemat pe ‘Ali ibn Abi Talib (Dumnezeu să-l aibă în mila Sa!), i-a înmânat stindardul şi a zis: Mergi înainte şi nu te îngriji de altcineva, până ce Dumnezeu nu-ţi dăruieşte victoria.
‘Ali a pornit, a mers puţin, apoi s-a oprit şi fără să se întoarcă a întrebat cu glas tare: O, Trimis al lui Dumnezeu, pentru ce să lupt împotriva lor? Profetul a răspuns: Să lupţi până ce ei mărturisesc că nimănui nu i se cuvine lauda şi închinarea în afară de Dumnezeu şi că Muhammad este Trimisul lui Dumnezeu, dacă mărturisesc aceasta, vieţile şi averile lor vor fi asigurate împotriva ta, iar dacă se supun îndatoririlor lor potrivit Islamului, vor da socoteală în faţa lui Dumnezeu.
(relatat de Muslim)
(relatat de Muslim)
2/88. ‘Uqba ibn al-Harith (Dumnezeu să-l aibă în mila Lui!) a zis că odată, când îşi făcea rugăciunea de după-amiază, în Medina, în spatele Profetului, acesta s-a ridicat iute după ce a rostit urarea şi, trecând peste oameni, a intrat într-una din încăperile nevestelor lui. Lumea s-a speriat de graba lui, dar când a ieşit afară şi le-a văzut feţele uimite din cauza grabei sale, le-a zis: Mi-am amintit că aveam nişte aur şi nu am vrut să mă aflu în robia lui, de aceea am poruncit să fie împărţit.
(relatat de Bukhari)
3/89. Jabir (Dumnezeu să-l aibă în mila Sa!) a povestit că în timpul bătăliei de la Uhud un om a spus Profetului: Spune-mi unde voi fi eu dacă voi fi ucis? Iar când Profetul i-a răspuns că va fi în Rai, a aruncat nişte curmale pe care le avea în mână şi a luptat până când a căzut ucis.
(hadith convenit)
4/90. Abu Huraira (Dumnezeu să-l aibă în mila Sa!) a povestit că la Profet a venit o persoană care i-a zis: O, Trimis al lui Dumnezeu, ce fel de milostenie este mai bine primită? La care a primit răspuns: Cea mai bună este milostenia pe care o faci sănătos şi avar, bântuit de teama sărăciei şi cu speranţa de a te îmbogăţi. Şi nu trebuie să tărăgănezi până când te afli în pragul morţii şi spui: Aceasta este pentru cutare şi cutare lucru, iar aceasta pentru cutare şi cutare. Căci milostenia a ajuns deja.
(hadith convenit)
5/91. Anas (Dumnezeu să-l aibă în mila Sa!) a povestit că Trimisul lui Dumnezeu a luat o sabie în ziua bătăliei de la Uhud şi a zis: Cine va lua această sabie de la mine? Toţi şi-au întins mâinile spunând: Eu, eu. Profetul a spus: Cine îşi va lua responsabilitatea deplină asupra ei? Tovarăşii lui au ezitat. Abu Dujana (Dumnezeu să-l aibă în mila Sa!) a spus: O voi lua eu. Şi cu ea a crăpat căpăţânile necredincioşilor.
(relatat de Muslim)
6/92. Zubair ibn ‘Adi a zis: Ne-am dus la Anas ibn Malik (Dumnezeu să-l aibă în mila Sa!) şi ne-am plâns de ceea ce sufeream din mâna lui al-Hajjaj, iar el a răspuns: Fiţi răbdători, că până ce-l veţi întâlni pe Domnul vostru, vor veni peste voi vremuri şi mai rele decât aceasta. Am auzit lucrul acesta de la Profetul vostru (pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra lui!).
(relatat de Bukhari)
7/93. Abu Huraira (Dumnezeu să-l aibă în mila Sa!) povesteşte că Trimisul lui Dumnezeu a zis: Grăbiţi-vă să faceţi fapte bune înainte ca una dintre cele şapte nenorociri să vină peste voi. Apoi a mai zis: Vă aşteaptă o asemenea foamete încât veţi uita de credinţă, sau o aşa bunăstare că toţi veţi fi corupţi, sau o asemenea boală că veţi fi secaţi de puteri, sau o aşa ramoleală că veţi avea minţile rătăcite, ori o moarte neaşteptată, ori Dajjal – care este cel mai greu de închipuit, ori Ceasul, dar Ceasul va fi cel mai dureros dar şi cel mai bun.
(relatat de Tirmidhi)
8/94. Abu Huraira (Dumnezeu să-l aibă în mila Sa!) a povestit că în ziua bătăliei de la Khaibar, Trimisul lui Dumnezeu a spus: Voi înmâna acest stindard celui care-l iubeşte pe Dumnezeu şi pe Trimisul Său şi, prin el, Dumnezeu va dărui victoria. ‘Umar (Dumnezeu să-l aibă în mila Sa!) spune: Niciodată nu am tânjit după o poruncă, dar în ziua aceea speram să fiu chemat. Totuşi, Trimisul lui Dumnezeu l-a chemat pe ‘Ali ibn Abi Talib (Dumnezeu să-l aibă în mila Sa!), i-a înmânat stindardul şi a zis: Mergi înainte şi nu te îngriji de altcineva, până ce Dumnezeu nu-ţi dăruieşte victoria.
‘Ali a pornit, a mers puţin, apoi s-a oprit şi fără să se întoarcă a întrebat cu glas tare: O, Trimis al lui Dumnezeu, pentru ce să lupt împotriva lor? Profetul a răspuns: Să lupţi până ce ei mărturisesc că nimănui nu i se cuvine lauda şi închinarea în afară de Dumnezeu şi că Muhammad este Trimisul lui Dumnezeu, dacă mărturisesc aceasta, vieţile şi averile lor vor fi asigurate împotriva ta, iar dacă se supun îndatoririlor lor potrivit Islamului, vor da socoteală în faţa lui Dumnezeu.
(relatat de Muslim)
Ahadeeth despre statornicie
1/85. Sufyan ibn ‘Abdullah (Dumnezeu să-l aibă în mila Sa!) a povestit că el a zis: O, trimis al lui Dumnezeu, spune-mi nişte lucruri limpezi cu privire la Islam, care să-mi îngăduie să fac după cum gândesc, fără să mai cer şi părerea altcuiva. El i-a răspuns: Spune: Dumnezeu este Cel care mă întăreşte şi apoi fii statornic.
(relatat de Muslim)
2/86. Abu Huraira (Dumnezeu să-l aibă în mila Sa!) a relatat că trimisul lui Dumnezeu a spus: Urmaţi calea dreaptă a credinţei şi fiţi statornici şi nu uitaţi că nimeni nu poate dobândi mântuirea prin faptele sale. Cineva l-a întrebat: Nici chiar tu, Trimis al lui Dumnezeu? El i-a răspuns: Nici eu, dacă Dumnezeu nu-şi revarsă mila şi harul Său (asupra mea).
(relatat de Muslim)
(relatat de Muslim)
2/86. Abu Huraira (Dumnezeu să-l aibă în mila Sa!) a relatat că trimisul lui Dumnezeu a spus: Urmaţi calea dreaptă a credinţei şi fiţi statornici şi nu uitaţi că nimeni nu poate dobândi mântuirea prin faptele sale. Cineva l-a întrebat: Nici chiar tu, Trimis al lui Dumnezeu? El i-a răspuns: Nici eu, dacă Dumnezeu nu-şi revarsă mila şi harul Său (asupra mea).
(relatat de Muslim)
luni, martie 05, 2007
Ahadeeth despre credinţa statornică şi încrederea deplină în Dumnezeu
1/74. Ibn ‘Abbas (Dumnezeu să-l aibă în mila Sa!) a povestit că Trimisul lui Dumnezeu (pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra lui!) a zis: Mi s-au arătat mai multe popoare. Am văzut un profet care era însoţit doar de una sau două persoane şi unii care nu erau urmaţi de nimeni. Dintr-o dată mi s-a arătat o mulţime uriaşă şi am crezut că era poporul meu, dar mi s-a spus: Acesta este Moise şi poporul său, dar ridică-ţi privirea către orizont şi iată că se vedea o mare mulţime. Mi s-a spus:L Acesta este poporul tău şi dintre ei vor fi şaptezeci de mii ce vor ajunge în Paradis, fără să fie traşi la răspundere sau chinuiţi. Apoi, Profetul s-a ridicat şi a intrat în casa lui, iar companionii săi au început să-şi dea cu părerea în legătură cu cei ce vor merge în Rai, fără să aibă parte de chinuri sau să dea socoteală. Unii au zis: Poate că sunt cei ce l-au însoţit pe Profet. Alţii au spus: Poate că sunt cei ce s-au născut musulmani şi n-au asociat niciodată pe altcineva cu Dumnezeu, şi tot aşa. Atunci Profetul a ieşit din casă şi a întrebat: Despre ce vorbiţi? Şi ei i-au spus. El a zis: Aceştia sunt cei care nu-şi fac talismane şi nici nu le caută nici nu caută semnele rele, ci au încredere în Domnul lor. Când a auzit asta, ‘Ukkaşa ibn Muhssine s-a ridicat şi l-a rugat: imploră-L pe Dumnezeu să mă facă unul dintre ei. Profetul i-a răspuns: Tu eşti unul dintre ei. Apoi s-a ridicat altul şi l-a rugat acelaşi lucru. Profetul i-a răspuns şi lui: ‘Ukkaşa te-a întrecut.
(hadith convenit)
2/75. Ibn ‘Abbas (Dumnezeu să-l aibă în mila Sa!) a relatat că Trimisul lui Dumnezeu se ruga astfel: Doamne! Ţie m-am supus şi de Tine ascult, în Tine cred şi în Tine îmi pun încrederea, la Tine alerg şi la Tine îmi caut înţelepciunea. Doamne, sub aripa Ta caut adăpost; nimeni nu este vrednic de laudă în afară de Tine, căci Tu mă păzeşti de stricăciune. Tu eşti Cel Veşnic, Care nu moare niciodată, în vreme ce fiinţele omeneşti şi Djinii vor muri cu toţii.
(hadith convenit)
3/76. Ibn ‘Abbas (Dumnezeu să-l aibă în mila Sa!) povesteşte că atunci când Avraam (pacea fie asupra lui!) a fost aruncat în foc, el a rostit: Pentru noi Dumnezeu este de ajuns. El este cel mai bun Împărţitor al lucrurilor. Tot aşa a făcut şi Trimisul lui Dumnezeu când a fost înştiinţat că o armată de oameni s-a adunat împotriva lui. Acest avertisment n-a făcut decât să sporească credinţa musulmanilor, şi au spus: Dumnezeu este de ajuns pentru noi şi El este Cel Mai Minunat Păzitor, în El ne punem încrederea)
(relatat de Bukhari)
4/77. Abu Huraira (Dumnezeu să-l aibă în mila Sa!) povesteşte că Trimisul lui Dumnezeu a spus: Mulţi oameni ale căror inimi vor fi uçoare ca inimile păsărilor vor ajunge în Paradis.
(relatat de Muslim)
5/78. Jabir (Dumnezeu să-l aibă în mila Sa!) a spus că el a luptat împreună cu Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra lui!) în apropiere de Najd. Când Profetul s-a întors, şi Jabir s-a întors împreună cu el. Atunci, pe la prânz, somnul i-a cuprins într-o vale plină de pietre. Trimisul lui Dumnezeu a descălecat şi oamenii s-au împrăştiat în jur, căutând umbră sub un copac mare şi el şi-a agăţat sabia de copac. A mai zis: Noi dormeam liniştiţi când, iată, Trimisul lui Dumnezeu ne-a strigat şi noi am văzut cu uimire că lângă el se afla un arab din deşert. Profetul a povestit ulterior: Fără îndoială, omul agita sabia mea deasupra capului meu, în vreme ce eu încă dormeam. M-am trezit şi am văzut că ţinea sabia mea în mână, fără să o fi scos din teacă. M-a întrebat: Cine te va apăra împotriva mea? I-am răspuns: Dumnezeu – de trei ori. Nu l-am pedepsit, iar el a şezut jos.
(hadith convenit)
6/79. ‘Umar ibn al-Khattab (Dumnezeu să-l aibă în mila Sa!) a povestit: L-am auzit pe Trimisul lui Dumnezeu spunând: Dacă aţi avea încredere cu adevărat în Dumnezeu, El v-ar asigura hrana aşa cum le-o dă păsărilor, care dimineaţa se trezesc flămânde şi seara se întorc cu guşa plină.
(relatat de Tirmidhi)
7/80. Al-Bara’ ibn ‘Azib (Dumnezeu să-l aibă în mila Sa!) a povestit că Trimisul lui Dumnezeu îl îndemna să recite întotdeauna când merge la culcare: O, Doamne, m-am predat Ţie, către Tine mi-am întors faţa. Şi m-am încredinţat Ţie, din dorinţă şi frică faţă de Tine (cu speranţă pentru răsplata Ta şi frică de pedeapsa Ta). Nimeni nu se poate ascunde de Tine, decât dacă de la Tine îi vine puterea. Cred în Cartea pe care ai revelat-o şi în Profetul pe care l-ai trimis.
Trimisul lui Dumnezeu a spus că dacă cineva repeta aceste cuvinte şi se întâmpla să moară în acea noapte, el murea în adevărata religie. În cazul în care trăieşte până dimineaţa, el va avea parte de bine.
(hadith convenit)
8/81. Uma Abu Bakr Siddiq, ‘Abdullah ibn Osman ibn ‘Amir ibn ‘Amr ibn Ka’b ibn Sa’d ibn Taim şi ceilalţi strămoşi ai lui, inclusiv mama lui (Dumnezeu să-i aibă în mila Sa!) povestesc: Când Trimisul lui Dumnezeu şi cu mine ne aflam în peşteră, Thaur şi cu mine am văzut picioarele politeiştilor la gura peşterii (este în legătură cu evenimentul emigrării de la Mekka la Medina), iar eu am rostit: O, Trimis al lui Dumnezeu! Dacă vreunul intre ei s-ar uita în jos, ne-ar putea vedea. El a răspuns: O, Abu Bakr! Ce părere ai despre doi oameni, pe lângă care al treilea este Dumnezeu?
(hadith convenit)
9/82. Umm al mo’minin Umm Salama povesteşte că Trimisul lui Dumnezeu spunea întotdeauna când ieşea din casă: (Pornesc) în numele lui Dumnezeu, în Dumnezeu cred. O, Doamne! La Tine caut adăpost, ca să nu mă rătăcesc sau să nu mă las dus în rătăcire, ca să nu alunec de pe calea dreaptă, să nu nedreptăţesc pe nimeni, sau să fiu nedreptăţit, să nu fac rău şi să nu mi se facă rău.
(potrivit lui Tirmidhi, aceasta este o tradiţie Hasan Sahih, dar cuvintele îi aparţin lui Abu Dawud.)
10/83. Anas (Dumnezeu să-l aibă în mila Sa!) relatează că l-a auzit pe Trimisul lui Dumnezeu spunând: Când un om iese afară din casă şi rosteşte: În numele lui Dumnezeu, în Dumnezeu mă încred; nu există altă putere mai mare decât Dumnezeu, pe dată ii vor fi spuse următoarele: Eşti călăuzit, apărat şi protejat. Diavolul se va îndepărta de el.
(hadith relatat de Abu Dawud, Tirmidhi şi Nasa’i)
Abu Dawud a transmis acest hadit adăugând: Un diavol va spune altuia: Cum să ai de-a face cu un om care a fost călăuzit, apărat şi protejat?
11/84. Anas (Dumnezeu să-l aibă în mila Sa!) povesteşte că pe vremea Profetului erau doi fraţi. Unul dintre ei avea obiceiul să se ţină după Profet, iar celălalt învăţase o meserie (pentru a-şi câştiga existenţa). Odată acesta din urmă s-a dus la Profet cu o plângere împotriva primului, pe motiv că acesta nu era interesat să câştige. Profetul i-a răspuns: Poate că ţie ţi se oferă câştigul tocmai datorită lui.
(hadith relatat de Tirmidhi)
(hadith convenit)
2/75. Ibn ‘Abbas (Dumnezeu să-l aibă în mila Sa!) a relatat că Trimisul lui Dumnezeu se ruga astfel: Doamne! Ţie m-am supus şi de Tine ascult, în Tine cred şi în Tine îmi pun încrederea, la Tine alerg şi la Tine îmi caut înţelepciunea. Doamne, sub aripa Ta caut adăpost; nimeni nu este vrednic de laudă în afară de Tine, căci Tu mă păzeşti de stricăciune. Tu eşti Cel Veşnic, Care nu moare niciodată, în vreme ce fiinţele omeneşti şi Djinii vor muri cu toţii.
(hadith convenit)
3/76. Ibn ‘Abbas (Dumnezeu să-l aibă în mila Sa!) povesteşte că atunci când Avraam (pacea fie asupra lui!) a fost aruncat în foc, el a rostit: Pentru noi Dumnezeu este de ajuns. El este cel mai bun Împărţitor al lucrurilor. Tot aşa a făcut şi Trimisul lui Dumnezeu când a fost înştiinţat că o armată de oameni s-a adunat împotriva lui. Acest avertisment n-a făcut decât să sporească credinţa musulmanilor, şi au spus: Dumnezeu este de ajuns pentru noi şi El este Cel Mai Minunat Păzitor, în El ne punem încrederea)
(relatat de Bukhari)
4/77. Abu Huraira (Dumnezeu să-l aibă în mila Sa!) povesteşte că Trimisul lui Dumnezeu a spus: Mulţi oameni ale căror inimi vor fi uçoare ca inimile păsărilor vor ajunge în Paradis.
(relatat de Muslim)
5/78. Jabir (Dumnezeu să-l aibă în mila Sa!) a spus că el a luptat împreună cu Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra lui!) în apropiere de Najd. Când Profetul s-a întors, şi Jabir s-a întors împreună cu el. Atunci, pe la prânz, somnul i-a cuprins într-o vale plină de pietre. Trimisul lui Dumnezeu a descălecat şi oamenii s-au împrăştiat în jur, căutând umbră sub un copac mare şi el şi-a agăţat sabia de copac. A mai zis: Noi dormeam liniştiţi când, iată, Trimisul lui Dumnezeu ne-a strigat şi noi am văzut cu uimire că lângă el se afla un arab din deşert. Profetul a povestit ulterior: Fără îndoială, omul agita sabia mea deasupra capului meu, în vreme ce eu încă dormeam. M-am trezit şi am văzut că ţinea sabia mea în mână, fără să o fi scos din teacă. M-a întrebat: Cine te va apăra împotriva mea? I-am răspuns: Dumnezeu – de trei ori. Nu l-am pedepsit, iar el a şezut jos.
(hadith convenit)
6/79. ‘Umar ibn al-Khattab (Dumnezeu să-l aibă în mila Sa!) a povestit: L-am auzit pe Trimisul lui Dumnezeu spunând: Dacă aţi avea încredere cu adevărat în Dumnezeu, El v-ar asigura hrana aşa cum le-o dă păsărilor, care dimineaţa se trezesc flămânde şi seara se întorc cu guşa plină.
(relatat de Tirmidhi)
7/80. Al-Bara’ ibn ‘Azib (Dumnezeu să-l aibă în mila Sa!) a povestit că Trimisul lui Dumnezeu îl îndemna să recite întotdeauna când merge la culcare: O, Doamne, m-am predat Ţie, către Tine mi-am întors faţa. Şi m-am încredinţat Ţie, din dorinţă şi frică faţă de Tine (cu speranţă pentru răsplata Ta şi frică de pedeapsa Ta). Nimeni nu se poate ascunde de Tine, decât dacă de la Tine îi vine puterea. Cred în Cartea pe care ai revelat-o şi în Profetul pe care l-ai trimis.
Trimisul lui Dumnezeu a spus că dacă cineva repeta aceste cuvinte şi se întâmpla să moară în acea noapte, el murea în adevărata religie. În cazul în care trăieşte până dimineaţa, el va avea parte de bine.
(hadith convenit)
8/81. Uma Abu Bakr Siddiq, ‘Abdullah ibn Osman ibn ‘Amir ibn ‘Amr ibn Ka’b ibn Sa’d ibn Taim şi ceilalţi strămoşi ai lui, inclusiv mama lui (Dumnezeu să-i aibă în mila Sa!) povestesc: Când Trimisul lui Dumnezeu şi cu mine ne aflam în peşteră, Thaur şi cu mine am văzut picioarele politeiştilor la gura peşterii (este în legătură cu evenimentul emigrării de la Mekka la Medina), iar eu am rostit: O, Trimis al lui Dumnezeu! Dacă vreunul intre ei s-ar uita în jos, ne-ar putea vedea. El a răspuns: O, Abu Bakr! Ce părere ai despre doi oameni, pe lângă care al treilea este Dumnezeu?
(hadith convenit)
9/82. Umm al mo’minin Umm Salama povesteşte că Trimisul lui Dumnezeu spunea întotdeauna când ieşea din casă: (Pornesc) în numele lui Dumnezeu, în Dumnezeu cred. O, Doamne! La Tine caut adăpost, ca să nu mă rătăcesc sau să nu mă las dus în rătăcire, ca să nu alunec de pe calea dreaptă, să nu nedreptăţesc pe nimeni, sau să fiu nedreptăţit, să nu fac rău şi să nu mi se facă rău.
(potrivit lui Tirmidhi, aceasta este o tradiţie Hasan Sahih, dar cuvintele îi aparţin lui Abu Dawud.)
10/83. Anas (Dumnezeu să-l aibă în mila Sa!) relatează că l-a auzit pe Trimisul lui Dumnezeu spunând: Când un om iese afară din casă şi rosteşte: În numele lui Dumnezeu, în Dumnezeu mă încred; nu există altă putere mai mare decât Dumnezeu, pe dată ii vor fi spuse următoarele: Eşti călăuzit, apărat şi protejat. Diavolul se va îndepărta de el.
(hadith relatat de Abu Dawud, Tirmidhi şi Nasa’i)
Abu Dawud a transmis acest hadit adăugând: Un diavol va spune altuia: Cum să ai de-a face cu un om care a fost călăuzit, apărat şi protejat?
11/84. Anas (Dumnezeu să-l aibă în mila Sa!) povesteşte că pe vremea Profetului erau doi fraţi. Unul dintre ei avea obiceiul să se ţină după Profet, iar celălalt învăţase o meserie (pentru a-şi câştiga existenţa). Odată acesta din urmă s-a dus la Profet cu o plângere împotriva primului, pe motiv că acesta nu era interesat să câştige. Profetul i-a răspuns: Poate că ţie ţi se oferă câştigul tocmai datorită lui.
(hadith relatat de Tirmidhi)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)