Fraternitatea spirituală
Fuqara sunt fraţi fiindcă se înfruptă din laptele aceluiaşi tată.
Iubirea
Coeziunea grupului, iubirea autentică a fraţilor între ei, uniunea inimilor în orientarea lor câtre Shaykh sunt lucruri importante.
Iubiţi-vă unii pe ceilalţi, fiţi uniţi.
Profeţii au venit şi ca să instaureze iubirea între oameni. Uniunea inimilor se desăvârşeşte prin idhn, conform versetului din Coran: El le-a unit inimile. Dacă ai fi dat totul pe pământ, tu nu le-ai fi putut uni inimile, însă Dumnezeu le-a unit. El este Puternic, Înţelept. (Cor 8, 63)
Când trăim într-o tovărăşie spirituală, într-o relaţie de frăţie (şi aici nu mă refer la frăţie în sens general, ci la o frăţie învesmântată în iubire, în care inimile sunt la unison, iar minţile – în afinitate), atunci curge din abundenţă un atât de minunat vin al iubirii! Aceasta este, cu adevărat, împărăţia lui Dumnezeu!
Iubirea dintre discipoli şi iubirea dintre fuqqara şi maestru este nesfârşită şi ea continuă să sporească neîncetat. Această iubire se datorează secretului spiritual (sirr) şi este reală, pentru că noi ne reunim doar de dragul lui Dumnezeu. Iubirea aceasta învinge toate diferenţele culturale.
Iubirea este aceea care te face să înaintezi pe cale. Se relatează că un discipol care simţise o mare răcire interioară care îl împinsese să comită anumite abateri, se dusese la maestrul său, Sidi Muhammad al-Habri şi-i ceruse să reînnoiască pactul spiritual dintre ei. Maestrul îl chestionă asupra motivului acestei solicitări. Când discipolul îi mărturisi că acesta era răcirea sa interioară, maestrul îi răspunse: „Ia aminte, fiul meu: eu nu sunt dintre aceia care reînnoiesc pactul spiritual. Tu eşti discipolul meu, la fel ca şi ceilalţi. Dacă ţi s-a întâmplat să cunoşti o răcire interioară sau să comiţi abateri este suficient ca, prin contactul cu ceilalţi fraţi ai tăi, să regăseşti în tine însuţi un nou suflu şi o nouă energie. Cei care ar trebui, poate, să reînnoiască pactul, sunt aceia care nu mai au inclinaţie pentru acest gen de întâlniri, care nu încearcă să-şi întâlnească restul fraţilor. Dacă, la ei în sat, îl aud venind pe unul dintr-ai lor care rosteşte jalala, nu se grăbesc să vină în întâmpinarea sa. În ceea ce-i priveşte, intr-adevăr, răul care i-a cuprins este unul mare!”
Sprijinul şi generozitatea
(Cu referire la un frate care făcuse un drum cu maşina ca să meargă să ia un alt frate de la gară şi, după ce-l adusese, plecase din nou să ia un al doilea frate de la aeroport): „Aşa trebuie procedat, în felul acesta veţi avea de câştigat!”
Iubiţi-vă unii pe ceilalţi şi nu puneţi în evidenţă latura negativa a celuilalt. Dimpotrivă, consideraţi-vă unii pe ceilalţi perfecţi.
Nu trebuie să vă lăudaţi atunci când faceţi ceva pentru fraţii voştri (dăruindu-le din banii voştri, din timpul vostru etc.). Să vă lăudaţi cu aşa ceva este mai rău decât dacă nu aţi fi făcut nimic pentru ei, fiindcă a vă lăuda înseamnă a distruge toate binefacerile darului pe care l-aţi făcut.
Trebuie să daţi dovadă de adab faţă de fraţii voştri: politeţe, servire, răbdare. Faqirul trebuie să fie ca un covor de rugăciune pe care fraţii săi să poată îngenunchea, fără ca faqirul să spună nici măcar „vai!”. Fuqqara îşi datorează unii altora adab (politeţe) şi mahabba (iubire spirituală). Ei trebuie, prin urmare, nu numai să se protejeze reciproc, ci şi să se sfătuiască unii pe ceilalţi, să se într-ajute. Fuqqara trebuie să-şi glorifice fraţii aflaţi pe Cale, să-i aşeze înaintea a orice altceva. Această glorificare, acest respect neţărmurit este simbolizat prin formula de politeţe „Si” sau „Sidi” în cazul fraţilor, respectiv „La” sau „Lalla” în cazul surorilor. Fiecare faqir este bine să se abţină să-şi interpeleze fratele/sora doar cu prenumele, ori cu apelative de genul „Hei, tu!”; trebuie să le preceadă prenumele de Sidi/Lalla.
A fi conştient de propriile defecte, mai degrabă decât de acelea ale fraţilor/surorilor din tariqa
Nu trebuie să pui în evidenţă defectele fraţilor/surorilor, nu trebuie să le critici. În caz contrar, vei ajunge să-ţi uiţi propriile defecte. Calea este ca un mare spital, Şeicul fiind unicul medic. Cum ar putea un bolnav să-i reproşeze unui altuia faptul că nu se simte bine? Când vezi defectele altora, le uiţi pe ale tale. Glorificarea (ta'zim) este importantă. Acela care-şi glorifică Şeicul, îşi glorifică ulterior şi fraţii. Priviţi-vă fraţii ca şi cum ar fi perfecţi, pentru simplul motiv că se află pe Cale (cf. povestirii despre Isus şi cadavrul câinelui). Treptat vă veţi da seama că întreaga creaţie este perfectă, iar această măreţie se va extinde deasupra tuturor lucrurilor. Dacă văd un defect în celălalt, acest lucru se întâmplă pentru că el există în mine, altfel nu l-aş fi putut vedea. Nu trebuie lăsate să vă intre în inimă sugestiile negative la adresa fraţilor. Vegheaţi asupra inimii voastre, faceţi-o să fie curată şi imaculată ca o zawwiya.
Iubirea dintre fraţi are o deosebită importanţă. Nu vă criticaţi fraţii dacă remarcaţi la ei un comportament condamnabil, ci daţi dovadă de compasiune. Altfel, dacă emiteţi critici şi judecăţi de valoare, riscaţi să prejudiciaţi legătură spirituală (madad) discipol-Şeic. Trebuie, dimpotrivă, să-l glorificaţi pe celălalt. Nu ne este, oricum, de ajuns o viaţă întreagă ca să ne străduim să ne corectăm defectele; nu mai este cazul, aşadar, să ne concentrăm şi asupra defectelor celorlalţi.
Judecarea critică a altor fuqqara este o maladie a inimii, fie că se manifestă prin vorbe, fie numai în gând. Remediul ei este glorificarea (ta’zim).
Fraţii trebuie să fie atenţi să nu se judece între ei (mizan), fiindcă aceasta este o acţiune nefastă. Două categorii de fraţi nu se pot uni cu Dumnezeu: cei care se dezic de Şeicul lor şi cei care-şi judecă fraţii. Cei care se opresc asupra defectelor fraţilor lor, sfârşesc prin a le uita pe ale lor şi acest lucru impietează asupra parcursului lor spiritual. Dimpotrivă, aceia care nu-i judecă critic pe alţii sunt capabili să-şi evalueze propriile defecte şi, astfel, să progreseze pe Cale.
Judecăţile de valoare şi denigrarea altora
Judecăţile de valoare şi denigrarea afectează mahabba (iubirea spirituala) şi unitatea grupului. Încetaţi cu denigrările. Toată lumea este la fel, secretul spiritual (sirr) este al meu şi nimeni nu are nimic de transmis; totul trece prin mine, iar eu dăruiesc tuturor.
Nu trebuie să existe competiţie între voi, între diferite grupuri.
Fiecare dintre voi este responsabil de Cale. Nu se poate vorbi despre „muqaddim şi alti responsabili” pe de o parte, şi despre „restul celorlalţi” pe de altă parte. Calea priveşte pe fiecare dintre voi şi fiecare dintre voi este reprezentantul ei (de unde necesitatea implicării).
Toţi ne punem speranţa în milostivenia lui Dumnezeu, chiar şi eu, dar pentru aceasta trebuie lucrat. Eu nu mă aşez niciodată într-o inimă făţarnică.
Toţi discipolii trebuie glorificaţi şi respectaţi.
Nu există vreun maqam (staţiune spirituală) special(ă). Un faqir poate întreprinde o acţiune pozitivă însă, dacă, după aceea o urmează de o faptă negativă, este ca şi cum ar fi făcut doi paşi înapoi. Este cam ca un asin care s-ar învârti în cerc. Trebuie lucrat asupra propriei persoane, comportamentul trebuie stăpânit.
(Seyyid a spus toate acestea cu o voce blândă, abia auzită. Apoi s-a ridicat, iar vocea sa a devenit mai puternică, mai energică, tonul ramânând, însă, de o infinită blândeţe.)
„Secretul ştie unde se aşază: el coboară într-o inimă curată. - Es-Sir ka-ya‘raf fin yenzel: ka-yenzel fi l-qalb es-sâfî” (repetă el de cel puţin două ori).
O inimă maculată nu poate fi locul în care secretul spiritual să vină să adaste, oricât de infimă ar fi pata.
Nu dezvăluiţi în public defectele fraţilor şi ale surorilor voastre, pentru a nu promova o imagine negativă a Căii. Ce mod ciudat de a mulţumi Caii, acela de a scoate în evidenţă defectele celorlalţi!
Evitarea disensiunilor
In tariqa nu ne interesează preocupările politice sau mondene. Această cale este Calea lui Dumnezeu. Feriţi-vă de ură şi de orice fel de disensiuni. Dumnezeu nu vizitează o inimă ranchiunoasă.
Nu vorbiţi despre politică între voi şi nici atunci când le vorbiţi altora despre Cale.
Conflictele existente între diferitele comunităţi etnice sau religioase sunt legate de trecut şi de istorie; noi nu trebuie să fim preocupaţi de acestea.
Feriţi-vă de oratorii iscusiţi, care ştiu multe lucruri şi care v-ar putea seduce cu discursurile lor; vă previn în legătură cu acest lucru.
Ignoraţi denigrările. Faqirul trebuie să se orienteze, să nu le dea nici o atenţie, să-şi astupe ochii şi urechile, să continue să lucreze cum ştie mai bine.
Calea nu este nicidecum o anarhie în care totul este permis. Dacă cineva îşi critică prea mult fraţii şi muqaddimul, sirrul îl va respinge. Nu ascultaţi de nimeni altcineva în afară de mine. Cei care seamănă zâzanie nu pot acţiona în felul acesta fără consecinţe. Sirrul supraveghează totul.
Eu sunt întotdeauna în spatele vostru. Nu ascultaţi niciodată de cei care seamănă discordie. Aceasta din urma distruge mahabba (iubirea spirituala) sau o împiedică să se consolideze, atunci când este puternică.
Nu desconsideraţi niciodată un frate în ochii celorlalţi fraţi. Cel care acţionează în felul acesta se va regăsi izolat. Străduiţi-vă, nu vă mulţumiţi doar să ascultaţi, puneţi acest lucru şi în practică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu