Parcursul spiritual este parcursul unei vieti intregi. Este vorba despre un parcurs indelungat si de o lunga ucenicie, in care se gaseste o mare baraka, insotita de o intelegere tot mai adanca a motivului pentru care ne gasim aici.
Ne indreptam spre din ce in ce mai multa intelepciune, din ce in ce mai multa lumina, ne transformam. Parcursul, insa, nu este unul linear si, la fel ca in cazul dhikr-ului (amintirea lui Dumnezeu), trebuie sa ne intoarcem mereu de unde am plecat.
Dhikr-ul este modalitatea de a lustrui inima cu un lustru zilnic, al carui fruct este o baraka (binecuvantare) ce-si gaseste implinirea in intalnire. Dhikr-ul este o ziara (intalnirea cu Seicul): ca atunci cand se merge la Maddagh, este vorba despre o intoarcere la sursa, in locul de unde radiaza sirr-ul, secretul spiritual.
Intalnirea are rolul de a ne „scutura", cu un efect salutar si benefic asupra perceptiei noastre asupra Caii. Altfel, sfarsim prin a atipi in propriile noastre obisnuinte.
Hal-ul (starea spirituala), la randul sau, ne trezeste. El ne reaminteste ca trebuie sa lucram pentru a ne pastra inima vie, pentru a ne hrani cu prezenta lui Dumnezeu, pentru a-L regasi clipa de clipa.
Viata inimii, este viata interioara. Ajungem sa facem lucrurile din obisnuinta, atunci cand ar trebui sa atingem sentimentul de a fi in permanenta „hraniti" de Dumnezeu: acesta este lucrul cel mai important. Aceasta este diferenta dintre viata si moartea inimii. Diferenta dintre cel care invoca si cel care nu invoca este aceeasi cu cea dintre un om viu si un om mort.
Orice s-ar intampla in viata, nimic nu este mai important decat vietuirea inimii. Unica finalitate este Dumnezeu: „Ce-a gasit, oare, acela care Te-a pierdut? Si ce-a pierdut, oare, acela care Te-a gasit?"
Important este sa facem lucrurile fiind intr-o buna stare de spirit si sa nu ne descurajam niciodata: „Nimic din ceea ce vrei sa obtii cu ajutorul Domnului nu este imposibil! Nimic din ceea ce vrei sa obtii prin tine insuti nu este facil!", se spune intr-un hikam.
Usurinta este un dar de la Dumnezeu. Lucram pamantul, dar inainte de sosirea ploii nu ne dam seama la ce serveste aceasta munca; lucrul este, insa, intotdeauna util, fiindca pregateste pamantul sa primeasca ploaia. Cel mai important este sa lucram asupra noastra insine: travaliul pregatirii pamantului este travaliul cel mai
important pe care-l putem intreprinde in viata aceasta.
Avem zi de zi ocazia de a „lucra", in relatiile pe care le intretinem cu cei apropiati si cu fuqara: cu prilejul retragerilor spirituale, al intalnirilor intre fuqara, al momentelor petrecute la zawiyya, in timpul ziara… iata tot atatea ocazii de a lucra asupra noastra insine.
Dhikr-ul nu trebuie sa ne faca sa uitam sa avem grija de relatiile noastre cu ceilalti. Relatia cu cei apropiati este oglinda propriului nostru progres, fiindca prin ea invatam sa ne cunoastem nafs-ul, prin ea invatam sa ne supunem.
Nafs-ul dispune de stratageme considerabile (enervarea pentru un lucru de nimic, in loc sa-l abordam cu detasare, de exemplu). Cu toate acestea, nu trebuie sa ne descurajam, fiindca relatia cu cei apropiati este cea mai dificila dintre toate.
„Semnul ca se conteaza pe actiune este diminuarea sperantei in caz de esec", spune Ibn Ata Allah intr-un hikam. Nu trebuie sa credem ca eul nostru se transforma de la sine: adevarata transformare o reprezinta aptitudinea de a primi ceea ce ne da Dumnezeu si supunerea in fata a ceva care ne depaseste.
Dhikr-ul relational hraneste inima grupului, la fel cum dhikr-ul personal ne hraneste propria inima. El intretine flacara spirituala din sanul grupului. Este vorba despre a ne da seama cum ar putea aduce fiecare membru al grupului ceva constructiv intr-o situatie data.
Absenta judecarii critice nu inseamna lipsa de discernere, ci analizarea unei situatii sau a unui sentiment si interogarea propriei persoane asupra modalitatilor de a le ameliora: „ce as putea face eu insumi/insami, cu ce as putea contribui?"
Nimic nu va fi vreodata perfect, neted si armonios. Adevarata relatie este intotdeauna complicata prin insasi natura ei. In cadrul unui grup, este imposibil sa netezesti totul…
Noi lucram in cadrul relatiei autentice si, plecand de la aceasta, ne transformam. Comportamentul exterior poate fi neted, lipsit de asperitati, dar dificultatea se afla in interior: trebuie sa ne acceptam propria fire si s-o imbunatatim in acelasi timp. Sa nu consideram niciodata ca, pe o cale spirituala, un anume comportament sau o anume atitudine nu-si au locul: acestea sunt impresii ale spiritului. Trebuie sa ne intrebam cum sa aplanam un conflict, cum sa aducem iubirea acolo unde ea lipseste si sa manifestam vigilenta in legatura cu aceste lucruri: iata calea spirituala.
Spiritualitatea trebuie traita la toate nivelurile: nu numai pentru sine, ci si la locul de munca, in familie. Profetul (slaws) a fost trimis tocmai pentru a desavarsi excelenta in comportament (akhlaq).
Procesul de perfectionare nu este inghetat, intepenit, fix, el trebuie imbunatatit in permanenta, iar acest fapt isi va manifesta consecintele in toate aspectele vietii noastre. Cand faci lucrurile pentru Dumnezeu, exista intotdeauna o solutie.
Ne aflam pe o cale a necesitatii. „Cand toate usile par inchise, El iti va arata o usa secreta pe care nu o cunoaste decat El", spune Rumi.
Dumnezeu este foarte aproape, raspunsul Sau este intotdeauna la indemana atunci cand solicitarea este sincera. Cel care este orientat spre Dumnezeu nu se afla niciodata pus in fata unui impas. Proverbul spune: „Dumnezeu nu inchide o usa decat dupa ce
a deschis alte zece".
Intotdeauna se deschid porti. „Cel care L-a gasit pe Dumnezeu, oare ce a pierdut? Cel care a gasit altceva in afara lui Dumnezeu, oare ce a gasit?"
Trebuie gasita solutia care ne va permite sa mergem mai departe, sa nu pierdem acest fir conducator si sa-l alimentam prin toate mijloacele, fiindca acesta este singurul lucru care conteaza. Cu aceasta, totul are sens; fara aceasta, nimic nu are sens. La
sfarsitul vietii ne vom intreba ce am facut cu adevarat, chiar daca am construit un imperiu.
Fie ca viata sa ne fie un dhikr permanent. Cel mai important este sa ne aflam pe cale – nu sa ajungem la destinatie, ci sa parcurgem calea. Si, orice s-ar intampla, sa ne pastram orientarea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu