Cele şase aspecte ale căii: II. Dhikr şi comportamentul (al-akhlaq) (1)

A Dhikr

1) Despre dhikr-ul individual

a) Dhikr-ul individual în Coran

- „Amintiţi-vă de Mine şi îmi voi aminti de voi.” (II, 152)

- „Rămâi cu cei care, dimineaţa şi seara, Îl cheamă pe Domnul lor, căutând spre faţa Sa. Ochii tăi să nu se desprindă de ei căutând poleiala Vieţii de Acum. Nu-i da ascultare celui a cărui inimă am făcut-o nepăsătoare la amintirea Noastră, căci el îşi urmează poftele, iar purtarea lui este desfrânată.” (XVIII, 28)

- „O, voi cei ce credeţi! Amintiţi-L întotdeauna pe Dumnezeu! Preamăriţi-L dimineaţa şi seara!” (XXXIII, 41-42)

- „Aminteşte-ţi de Domnul tău, în sufletul tău, cu voce înceată, cu smerenie şi teamă, dimineaţa şi seara. Nu fi dintre cei nepăsători.” (VII, 205)

- „(Lampa este) în casele ce Dumnezeu a îngăduit să fie înălţate şi numele Său să fie amintit în ele, şi în ele Îl preamăresc, în zori şi în amurg, bărbaţi pe care nici un negoţ şi nici o vânzare nu îi abate de la amintirea lui Dumnezeu (…)” (XXIV, 36-37)

- „Domnul vostru spuse: „Chemaţi-Mă şi vă voi răspunde.”(XL, 60)

- „Chemaţi-L pe Domnul vostru, cu smerenie şi în taină. El nu-i iubeşte pe călcătorii de lege.” (VII, 55)

- „Eu răspund la chemarea celui ce Mă cheamă, atunci când Mă cheamă.” (II, 186)

- „Nu fiţi asemenea celei care-şi destramă urzeala după ce o ţesuse cu migală.” (XVI, 92)

- „Închină-te Domnului tău până ce-ţi va veni încrederea deplină!” (XV, 99)

- „ amintirea lui Dumnezeu este cea mai măreaţă!” (XXIX, 45)

- „Amintiţi-L pe Dumnezeu mereu! Poate veţi fi fericiţi!” (LXII, 10)

- „În crearea cerurilor şi a pământului, în deosebirea nopţii şi a zilei, sunt semne pentru cei dăruiţi cu minte, pentru cei care se gândesc la Dumnezeu, stând jos, în picioare, ori culcaţi (…)” (III, 190-191)

- „O, voi cei ce credeţi. Fiţi tari când întâlniţi o ceată (de vrăjmaşi). Amintiţi-vă întotdeauna de Dumnezeu.” (VIII, 45)

- „pe cei care cred şi ale căror inimi îşi află tihna în amintirea lui Dumnezeu – nu-şi află inimile tihna în amintirea lui Dumnezeu, oare?” (XIII, 28)

- „în afară de cei care (…) şi-L amintesc pe Dumnezeu adesea” (XXVI, 227)

- „Cei pe care îi chemaţi afară de El, nu au putere nici cât o pieliţă de sâmbure de curmală.” (XXXV, 13)


b) Dhikr-ul individual în Hadith-uri

- „Sunt cu servitorul Meu atunci când acesta Mă aminteşte, iar buzele sale se mişcă prin voia Mea."

- „Fie ca limba ta să nu înceteze niciodată să-L evoce pe Dumnezeu."

- „Invocaţi-L pe Dumnezeu în aşa fel încât ipocriţii să spună despre voi că o faceţi în mod ostentativ."

- „Sunt aşa cum slujitorul Meu se aşteaptă să fiu şi Eu sunt cu el, atunci când Mă pomeneşte. Dacă el Mă pomeneşte în inima sa, de asemenea îl pomenesc şi Eu în inima Mea. Dacă Mă pomeneşte într-un grup, îl pomenesc şi Eu într-un grup mai bun (al îngerilor). Dacă se apropie de Mine cu o lăţime de palmă, mă apropii şi Eu cu lungimea unui braţ. Dacă se apropie de Mine cu lungimea unui braţ, Mă apropii şi Eu de el cu lungimea unei mâini. Dacă el se îndreaptă spre Mine umblând, Eu pornesc către el în fugă."

- „- Care este fapta cea mai iubită de Dumnezeu?- Este să mori cu limba umedă de invocaţia lui Dumnezeu."

- „Pentru orice există o modalitate de purificare şi, cu certitudine, modalitatea de purificare a inimilor este invocarea (dhikr) lui Allah."

- „Un om este urmărit de aproape de duşmanii săi, dar ajunge la o fortăreaţă în care se adăposteşte şi care-i oferă siguranţă; tot astfel, servitorul nu este la adăpost de Satana decât prin dhikr-ul lui Allah."

- „Cel care-L invocă pe Dumnezeu şi cel care nu-L invocă, pot fi comparaţi cu un om viu, respectiv cu un om mort."

- „Invocă-L mult pe Allah, până când vor spune despre tine: e nebun!"

- „Satana stă cu gura lipită de inima omului; dacă omul îl invocă pe Dumnezeu, Satana se retrage; dacă omul uită [să-L invoce], Satana îl prinde de inimă."

- „Nu există nici zi, nici noapte în care Allah, lăudat şi slăvit fie El, să nu facă un act de milostenie prin care să-l răsplătească pe oricare dintre servitori voieşte El. Ori, Allah nu acordă o răsplată mai mare decât aceea de a îndemna la amintirea Sa."

- „Oamenii din Rai nu vor regreta nimic, în afara momentelor în care nu L-au invocat pe Allah."

- „Cel care nu-şi aminteşte des de Dumnezeu, este rupt de credinţă."

- „Allah a spus: „O, fiu al lui Adam, atunci când Mă aminteşti, îmi mulţumeşti, iar atunci când Mă uiţi, îmi eşti necredincios”.”

- „Nu înceta să rosteşti rugăciuni şi invocaţii când îl aminteşti pe Allah, fie că stai în picioare sau aşezat, fie că te afli la târg sau într-o adunare."

- „Acela, dintre nepăsători, care-L invocă pe Dumnezeu, este precum un lăstar verde care creşte pe un trunchi uscat."

- „Amintirea lui Dumnezeu este vindecarea inimilor."

- „Sunt prietenul cel mai bun al celui care Mă invocă, şi acestuia îi ţin tovărăşie."

- „Musa întrebă:- Doamne, care este fapta care iţi place cel mai mult?"- Să-ţi aminteşti de Mine des, în orice situaţie te-ai afla", răspunse Allah.


c) Dhikr-ul individual în adagii sufite

- „Nu abandona invocaţia pentru că, în timp ce limba ta îl invocă pe Dumnezeu, inima nu ţi-e prezentă, căci mai rea ar fi absenţa completă a invocaţiei lui Dumnezeu, decât invocaţia Sa fără implicarea inimii. Se poate ca Dumnezeu să te ridice de la invocaţia făcuta cu neglijenţă, la invocaţia făcuta cu concentrare, apoi, la o invocaţie în care ţi-e prezentă şi inima, iar de la aceasta, la invocaţia în care nu mai există nimic în afară de obiectul invocaţiei: “Aceasta nu este greu pentru Dumnezeu” (XIV, 20). (hikam)

- „Dacă vezi un credincios pe care Dumnezeu îl menţine în săvârşirea constantă a practicilor spirituale (wird), şi îl dăruieşte cu mult ajutor divin, nu dispreţui ceea ce Domnul îi dă pentru că nu vezi în el nici semnul gnosticilor ('arifin), nici bucuria celor care Îl iubesc pe Dumnezeu (muhibbin). Dacă nu ar avea inspiraţii divine (warid), nu ar persevera în practica exerciţiilor spirituale.” (hikma)

- „Doar ignorantul dispreţuieşte wird-ul. Inspiraţia divină (warid) va exista şi în cealaltă lume, în timp ce wird-ul va dispărea odată cu viaţa din lumea aceasta. Ne cere mai multă atenţie ceea ce este de neînlocuit. Wird-ul este ceea ce El cere de la tine, iar inspiraţia divină este ceea ce ceri tu de la El. Ce diferenţă, între ceea ce-ţi cere El, şi ceea ce-I ceri tu! (hikma)

- „Nu ne reamintim decât ceva susceptibil de a fi uitat; nu ordonăm decât ceva apt să devină dezordonat.” (hikma)

- „Pentru unii, luminile (inimii lor) preced invocaţiile; pentru alţii, invocaţiile preced aceste lumini. Unul Îl aminteşte pe Dumnezeu pentru ca inima să-i fie iluminată; un altul Îl aminteşte tocmai fiindcă inima îi este iluminată.” (hikma)

- „El ţi-a dăruit trei favoruri însemnate (karamat):
* permiţându-ţi să-L invoci, fiindcă fără mila Sa n-ai fi demn de practica invocării Sale;
* acordându-ţi favoarea de a fi amintit de El, confirmând în acest fel legătura dintre tine şi El;
* făcându-ţi cinstea de a fi amintit în preajma Sa, prin care a desăvârşit mărinimia Sa faţă de tine.” (hikma)

- „Dumnezeu i-a revelat lui David (pacea fie asupra sa): „O David, spune-le celor care îmi sunt cu adevărat credincioşi, să se veselească şi să se dedice bucuriei de a Mă invoca (dhikr)”.” (hikma)

- „Tu eşti Cel care Ţi-ai rostit numele înainte de a o face ceilalţi.” (hikma)

- „Voi aţi fost aleşi de Dumnezeu să vă număraţi printre invocatorii Lui.” (Seiyyd, Paris 1992)

- „Dumnezeu însuşi se invocă pe Sine în noi.”(Seiyyd)

- „Invocaţi, manifestaţi sârguinţă pentru lucrurile exterioare (dhikr, orientare), şi lăsaţi-mă pe mine să mă ocup de interioritatea voastră.”(Seiyyd)

- „Singura fericire reală se află în la ilaha illa Llah.”(Seiyyd)

- „Invocaţia este mijlocul prin care se stabileşte legătura spirituală între Maestru şi discipol” (Seiyyd)

- „Toţi oamenii sunt sclavi a ceva, mai puţin aceia liberi în interior. Invocaţi-L pe Dumnezeu pentru a deveni liberi” (Seiyyd)

- „Dhikr-ul este hrana inimii.”(Seiyyd)

- „Eu vă ofer tot timpul, neîncetat. Totul depinde de receptivitatea voastră, de capacitatea voastră de a primi, de a vă orienta spre mine.”(Seiyyd)

- „Fiţi constanţi în dhikr-ul vostru.” (Seiyyd)

- „Două lucruri sunt necesare şi complementare în practică: invocaţia şi orientarea. În cazul în care avem de-a face cu o oglindă murdară şi ruginită şi dorim ca ea să reflecte perfect lumina soarelui, trebuie efectuate două operaţiuni:
* şlefuirea oglinzii: această curăţare se face cu ajutorul invocaţiei;
* orientarea oglinzii către soare, astfel încât acesta să se reflecte perfect în ea.
De aceea este orientarea extrem de importantă.” (Seiyyd, Paris, 1992 şi 1993).

- „Dhikr-ul face să dispară progresiv dorinţele şi gândurile impure” (Seiyyd)

- „Numele divin îşi extrage influenţa şi puterea din idhn (autorizare); prin reducere la absurd, dacă denumirea de „cartof” ar beneficia de idhn, ea ar deveni un nume divin. ”(Seiyyd)

- „Realizarea spirituală este, în acelaşi timp, lucrul cel mai uşor şi lucrul cel mai dificil: cel mai uşor, fiindcă este suficient să-ţi aminteşti de Dumnezeu; cel mai dificil, fiindcă este în firea omului să-L uite.”(F. Schuon).

Mi'raj

(lit. "Înălţare" [la Cer])

Legendă hagiografică, dar transmisă în Coran, conform căreia Profetul ar fi efectuat, pe un cal fabulos numit al-Buraq, o ascensiune (mi'raj) la cel de-al şaptelea Cer, în anul 615, în ziua de 27 a lunii Rajab.
El ar fi plecat de la Mecca, unde se află Moscheea Sacră, s-ar fi oprit la Ierusalim, la cea mai îndepărtată moschee (poate Paradisul), după care ar fi atins Cerul.

Mi'raj are sensul de "înălţare" sau "scară" - simboluri ale urcuşului mitic.
Tradiţia afirmă că Îngerul Jibril s-a ocupat de pregătirile aşa-zisei călătorii, l-a uns pe Profet, i-a spălat viscerele şi inima în apa sfântă din Zamzam, pe urmă a închis pieptul celui care dormea, fără ca acesta să-şi dea seama.

Pe de altă parte, Sura 17 este intitulată "Călătoria în noapte", al-Isra şi prezintă prima parte a mi'rajului, cea care desparte Mecca de Moscheea Sacră (din Ierusalim):

"Mărire Celui ce l-a purtat în noapte pe robul Său de la Moscheea cea Sfântă* la Moscheea cea Îndepărtată**" (XVII, 1).

Această ascensiune simbolizează realizarea Profetului în sensul pe care îl înţelege Djalal ud-Din Rumi, un mi'raj conceput ca fiinţă a omului respiritualizat, în măsura în care această înălţare este în ea însăşi o interiorizare.


* Moscheea Sfântă (sau Interzisă, Intangibilă, datorită sacralităţii sale): Moscheea din Mecca.
** Moscheea Îndepărtată: după unii comentatori, ar fi vorba de o moschee cerească (aluzie la vizita Profetului Muhammad în ceruri - al-mi'raj), şi nu de moscheea omonimă de la Ierusalim - care a fost construită mult mai târziu.

Cele şase aspecte ale căii: I. Shari'a

În cele ce urmează, vom începe expunerea "Celor şase aspecte: culegere de versete coranice, hadith-uri şi adagii sufite", material al Tariqa Qadiriyya Boutchichiyya care punctează cele şase mari domenii şi cunoştinţele pe care un faqir este bine să le stăpânească în vederea unui parcurs corect şi lin al căii sufite.

Acestea sunt:

I. Shari'a - pe care fiecare faqir va trebui să o respecte cât mai fidel îi stă în putinţă;

II. Dhikr-ul - în vederea dobândirii excelenţei în comportament;

III. Ştiinţa ('ilm) - pentru propria noastră cunoaştere, dar utilă şi în diverse dezbateri;

IV. Generozitatea faţă de fuqara, dăruirea de sine;

V: Vizitele între fraţi (companionajul);

VI. Comunicarea informaţiilor despre cale (tariqa) – oricărei persoane care manifestă o dorinţă profundă şi sinceră de a o cunoaşte.

Menţiuni:

* De fiecare dată când este menţionat numele Profetului Muhammad, i se alătură expresia "salallahu 'alaihy wa salaam " ("pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa").

* Prin hikam (pl. hikma) se înţeleg "Cuvintele de înţelepciune" ale lui Ibn 'Ata' Allah.


I. SHARI’A

a) Shari'a în Coran

- "O, voi ce credeţi! Când vă ridicaţi la rugăciune, spălaţi-vă feţele şi mâinile până la coate. Frecaţi-vă capetele şi picioarele până la călcâie. Dacă aveţi vreo necurăţenie, curăţaţi-vă. Dacă sunteţi bolnavi, ori în călătorie, dacă vreunul dintre voi vine de la locul tăinuit, dacă v-aţi atins de femei şi nu veţi găsi apă, atunci folosiţi nisip curat cu care vă veţi şterge feţele şi mâinile voastre. Dumnezeu nu vrea să vă împovăreze, ci El vrea să vă curăţească şi să desăvârşească harul Lui în voi. Poate veţi mulţumi!" (V, 6)

- "Rugăciunea îi îndepărtează pe oameni de la mârşăvie şi urâciune." (XXIX, 45)

- "Săvârşiţi-vă rugăciunea, daţi milostenie!" (II, 43)

- "Nu li s-a poruncit decât să se închine lui Dumnezeu, curaţi Lui în credinţă, precum credincioşii dintâi, să-şi facă rugăciunea şi să dea milostenie. Aceasta este Legea cea Dreaptă." (XCVIII, 5)

- "Dumnezeu vrea pentru voi ceea ce este uşor, şi nu ceea ce este greu." (II, 185)

- "Ta. Ha. Noi nu am pogorât asupra ta Coranul ca să te năpăstuim." (XX,1-2)

- "Ceea ce vă dă Trimisul, luaţi! Ceea ce vă opreşte, lăsaţi!" (LIX, 7)

- "Aceasta este calea Mea cea dreaptă. Urmaţi-o! Nu urmaţi cărările care vă îndepărtează de calea lui Dumnezeu." (VI, 153)

- "Cine preamăreşte însemnele lui Dumnezeu, ştie că ele sunt din pioşenia inimilor." (XXII, 32)

- "Stăruiţi în rugăciuni şi, mai ales, în rugăciunea de la mijlocul zilei. Sculaţi-vă pentru a vă ruga lui Dumnezeu cu pioşenie." (II, 238)


b) Shari'a în Hadith-uri

- "Acela care încearcă să domine această religie, va sfârşi prin a fi dominat de ea."

- "În ceea ce priveşte faptele, nu vă sunt impuse decât acelea de care sunteţi capabili."

- "Cei care dau dovadă de exces de zel, merg spre pierzanie."

- "Această religie este uşor de practicat; totuşi, oricine manifestă un zel exagerat în materie de credinţă, va fi învins de aceasta. Daţi, deci, dovada de moderaţie, mulţumiţi-vă să tindeţi [spre perfecţiune fără să aveţi pretenţia de a o atinge vreodată] şi bucuraţi-vă [de recompensele pe care le veţi dobândi pentru faptele voastre]."

- "O, credincioşilor, nu săvârşiţi mai mult decât sunteţi în stare să duceţi la bun sfârşit, căci, cu siguranţă, Dumnezeu nu vă va lăsa de izbelişte atunci când voi veţi fi lăsat deja ceea ce faceţi deizbelişte; fapta cea mai bună în ochii lui Dumnezeu este aceea săvârşită constant, chiar dacă săvârşirea ei este de scurtă durată."

- "Lăsaţi-Mă [fără să puneţi întrebări] atât cât vă las şi Eu [fără să vă spun nimic despre un lucru]; cei dinaintea voastră au pierit ca urmare a întrebărilor lor nestăvilite şi a divergenţelor legate de profeţii lor. Abţineţi-vă de la ceea ce v-am interzis şi săvârşiţi ceea ce v-am permis, pe măsura capacităţilor voastre."

- "Săvârşeşte-ţi rugăciunea ca şi când aceea ar fi ultima rugăciune din viaţa ta."

- "Orice lucru a fost făcut să fie uşor de întrebuinţat, în scopul pentru care a fost creat."

- "Religia este, în principiu, uşor de practicat. Nimeni să nu încerce să manifeste rigoare excesivă în respectarea religiei, fiindcă, altfel, se va prăbuşi [sub povară]. Urmaţi, în aceasta, calea de mijloc."

- "Cele cinci rugăciuni sunt asemenea unui fluviu mare care curge prin faţa uşii voastre şi în care vă spălaţi de cinci ori pe zi."

- "Faptele n-au valoare decât prin intenţiile care le animă."

- "Renunţă la ceea ce iţi provoacă îndoiala, în favoarea lucrului de care eşti sigur."

- "Dumnezeu Preaînaltul este, fără îndoială, gelos. Gelozia Sa se manifestă atunci când credinciosul săvârşeşte ceva ce Dumnezeu Preaînaltul a interzis."

- "Cea mai bună religie este aceea practicată cu asiduitate."

- "Religia este uşor de practicat; oricine i se împotriveşte, va fi învins de către ea."

- "În rugăciunea rituală îmi aflu limpezirea ochilor." (citat în hikam-uri)

- "Renunţă la ceea ce ţi se pare îndoielnic, în favoarea a ceea ce nu este. Sinceritatea aduce după sine seninătatea, dar minciuna dă naştere îndoielii."

- "Ceea ce este permis este evident, la fel - şi ceea ce este interzis. Între cele două [categorii], însă, există un număr de lucruri echivoce pe care multă lume le ignoră. Oricine se fereşte de ceea ce este ambiguu, îşi prezervă credinţa şi onoarea."

- "Acela care se complace în ambiguitate, sfârşeşte prin a cădea în ilicit, la fel ca pastorul care îşi duce turma să pască pe un teren privat şi care este chiar pe punctul de a pătrunde în acel spaţiu. Nu este, oare, adevărat, că orice rege are un domeniu rezervat numai lui? Nu este, oare, adevărat, că domeniul privat al lui Dumnezeu este ceea ce El a declarat ca fiind interzis? Nu este oare, adevărat, că în trup se afla o bucată de carne care, dacă este sănătoasă, conferă sănătate întregului trup, iar dacă este vătămată, aduce vătămarea întregului trup? Această bucată de carne este inima."

- "Întreabă-ţi inima. Binele este ceea ce aduce linişte sufletului şi inimii; păcatul este ceea ce te tulbură interior şi te chinuieşte în ciuda numeroaselor sfaturi primite."

- "Se va respinge orice inovaţie adusă învăţăturilor noastre."

- "Allah, slăvit fie El, a prescris anumite îndatoriri: nu le neglijaţi! A trasat limite: nu le încălcaţi! A interzis anumite lucruri: nu le săvârşiţi! A rămas tăcut cu privire la alte lucruri din mizericordie, nu pentru că ar fi uitat de ele: nu căutaţi să le cunoaşteţi!"

- "V-am lăsat pe o cale mare şi luminoasă, atât noaptea cât şi ziua. Această [cale] este Cartea lui Dumnezeu şi Sunnah Profetului. Nu se îndepărtează de ea decât cei rătăciţi."


c) Shari'a în adagii sufite

- "Operele sunt forme fixe; viaţa pătrunde în ele prin secretul intenţiei pure." (hikma)

- „Nici un păcat nu este prea mic în faţa justiţiei lui Dumnezeu; nici un păcat nu este prea mare în faţa milosteniei Sale." (hikma)

- „Dacă, după ce a încălcat regulile de bună purtare faţă de Dumnezeu, novicele vede că pedeapsa întârzie să vină, este o dovadă de ignoranţă din partea sa, să-şi spună: „Dacă aş fi încălcat regulile de bună purtare, binefacerile divine ar fi încetat şi, inexorabil, aş fi fost pedepsit prin îndepărtarea de Dumnezeu." Se poate ca acele binefaceri să-i fi fost retrase într-un mod necunoscut lui, fie şi numai prin aceea că a fost privat de orice evoluare. Astfel, vei fi plasat în staţiunea îndepărtării de El fără să-ţi dai seama, fie şi lăsându-te pradă capriciilor tale." (hikma)

- „Atunci când Dumnezeu iţi dăruieşte puterea de a I te supune şi de a nu te gândi decât la El, uitând chiar şi de această supunere, afla că El, atunci, te-a copleşit cu harurile Sale vizibile şi ascunse." (hikma)

- „Cel mai bun lucru pe care poţi să I-l ceri, este ceea ce El însuşi iţi cere!" (hikma)

- „Să te întristezi pentru că ai uitat să dai ascultare unei porunci divine, fără să faci eforturi pentru a corecta această scăpare, este semn de orbire." (hikma)

- „Ştiind că în tine există o tendinţă spre delăsare, Dumnezeu a diversificat formele practicilor pioase; cunoscându-ţi nerăbdarea, El a determinat pentru acestea ore fixe, astfel încât să te preocupe maimult perfecţiunea îndeplinirii rugăciunii rituale, şi nu actul rugăciunii în sine. Nu orice practicant este şi un orant." (hikma)

- „Rugăciunea rituală purifică inima şi deschide uşa misterelor." (hikma)

- „Cunoscându-ţi slăbiciunea, El a diminuat numărul rugăciunilor, dar ştiind cât de mult ai nevoie de favoarea Sa, El i-a înmulţit fructele." (hikma)

- „Semnul că dai curs unei pasiuni: să te grăbeşti să îndeplineşti acte pioase opţionale şi să te plictisească îndeplinirea celor obligatorii." (hikma)

- „Dumnezeu a fixat anumite momente pentru actele de supunere, pentru ca tu să nu fii privat de ele prin tentaţia de a le amâna pentru mai târziu; pentru îndeplinirea fiecărui act de supunere a stabilit,însă, un interval de timp generos, pentru ca tu să poţi face uz de libera alegere." (hikma)

- „Cunoscând puţina dorinţă pe care o au credincioşii Săi să-L servească, El le-a impus îndeplinirea actelor de supunere, conducându-i astfel spre El în lanţurile obligaţiei. "Domnul tău se miră deoamenii conduşi spre Paradis în lanţuri. (hadith)" (hikma)

- „El te obligă să-L serveşti prin anumite acte; de fapt, El nu te obligă decât sa intri în Paradisul Său!" (hikma)

- „Nici supunerea ta nu-I este utilă, nici nesupunerea dăunătoare. El îţi porunceşte un act anume şi îţi interzice un altul numai şi numai în propriul tău interes." (hikma)

- „Doamne, speranţa mea în Tine este neţărmurită, chiar şi după ce nu Ţi-am dat ascultare, şi nu încetez sa mă tem de Tine nici după ce Te-am ascultat." (hikma)

- „Respectul faţă de prescripţiile Shari'a joaca acelaşi rol ca ceara ce constituie dopul unei sticle, care împiedică lichidul să se răspândească în afară." (Sidi Hamza)

- „O rugăciune îndeplinită fără orientare nu poate fi agreată de Dumnezeu; o rugăciune îndeplinită cu o minimă orientare va fi agreată, dacă este însoţită de căinţă şi de intenţia de a te orienta mai bine data viitoare." (Sidi Hamza)

- „Shari'a nu trebuie trăită ca o constrângere, ci ca o necesitate interioară: la un moment dat, faqirul îşi dă seama că doreşte să păstreze ceea ce a dobândit prin dhikr; are nevoie de un cadru, de o pavăză, iar Shari'a constituie un fundament, o temelie indispensabilă progresării sale." (Sidi Hamza)

- „Aplicaţi Shari'a după propria voastră capacitate." (Sidi Hamza)

Viaţa şi învăţătura lui Tierno Bokar (3)

În ce constă învăţătura lui Tierno Bokar ?

Această învăţătură precizează, mai întâi, ce este religia şi ce este credinţa.
În ceea ce priveşte religia, Tierno Bokar deosebeşte sharia şi mistica. Pentru el, sharia este doar ansamblul regulilor menite să apere omul de “libertinaj şi nereligie”. Sharia este, deci, un cod.

Mistica, în schimb, duce la cunoaştere şi provine din două surse :

- revelaţia dăruită de Dumnezeu unui profet;

- experienţa credinciosului, izvorâtă dintr-o îndelungă meditare şi o practică religioasă aprofundată.

Înţeleptul care, prin mistică, atinge cunoaşterea, poate ulterior să-şi adapteze învăţătura la condiţiile locale în care trăieşte. Respectarea tradiţiilor – pe care o susţine Tierno Bokar – se înscrie în acest context.

Sharia, ca şi mistica, determină întreaga atitudine în viaţă a credinciosului.


Credinţa corespunde relaţiei omului cu Dumnezeu şi presupune, mai întâi, devotamentul faţă de Dumnezeu. Dar ea corespunde şi „cantităţii de încredere pe care o avem în Dumnezeu”, şi „nivelului atins de propria-ne convingere”.


Tierno Bokar deosebeşte trei niveluri ale credinţei care determină, în mod corespunzător, fiecare dintre tipurile de relaţie pe care credinciosul le stabileşte cu celelalte comunităţi umane:

- primul nivel al credinţei este „credinţa sulbu” sau „credinţa solidă”: este credinţa majorităţii oamenilor şi a numeroşi marabuţi. Ataşată exclusiv literei Scripturii, credinţa sulbu promovează intransigenţa religioasă şi culminează cu războiul armat.

- al doilea nivel al credinţei este „credinţa sa’ ilu” sau „credinţa lichidă”: este credinţa celor care caută Adevărul şi îl descoperă prin Cunoaştere. Ea promovează toleranţa, instituie relaţii paşnice cu ansamblul lumii vii şi se declară ferm împotriva războiului.

- al treilea nivel al credinţei este „credinţa ghaziya”, un „abur gazos”, apanajul elitei elitei. Prin ea, Înţeleptul atinge Adevărul divin, în iubire şi caritate.


Astfel, pentru Tierno Bokar religia şi credinţa stabilesc regulile de relaţionare cu ceilalţi. Pornind de la Coran (XXX, 22): „Dintre semnele Sale: crearea cerurilor şi a pământului, deosebirea graiurilor şi a culorilor voastre. Întru acestea sunt semne pentru cei care ştiu”, Tierno Bokar enunţă două parabole: „Curcubeul” şi „Copiii aceluiaşi tată”.

La fel cum în curcubeu se unesc culori diferite, tot aşa, fiii aceluiaşi tată sunt diferiţi ca aspect, şi, totuşi, rămân fraţi între ei şi copii legitimi. Astfel, pentru infideli „Dumnezeu este Iubire şi Putere… A dispreţui ceva produs de voinţa divină, care acţionează din Iubire, înseamnă să contrazici vrerea divină şi să-i conteşti înţelepciunea. Excluderea unei fiinţe din Iubirea primordială înseamnă manifestarea unei ignoranţe capitale… Să nu iubeşti decât ceea ce îţi seamănă înseamnă să nu te iubeşti decât pe tine însuţi, ceea ce nu înseamnă să iubeşti.”


Pentru Tierno Bokar, relaţia credinciosului cu infidelul trebuie să fie o relaţie de toleranţă. Această toleranţă se sprijină totodată pe studiul tradiţiilor şi pe înţelegerea celorlalte religii, refuzând orice idee de superioritate a uneia faţă de o alta. Această toleranţă implică, însă, şi o profundă cunoaştere de sine şi, deci, o imensă suspiciune vizavi de sine însuşi.

Regăsim aici modestia şi umilinţa întregii existenţe a lui Tierno Bokar, angajat încă din copilărie, prin exemplul familial, în „marele Jihad”.

Credinciosul nu îi este superior necredinciosului, fiindcă, pentru Tierno Bokar, religia este Una. Asemenea copacului, toate religiile posedă un trunchi comun. Fiecare dintre ele, la fel ca ramurile unui copac, nu este decât expresia religioasă adaptată unui loc sau unei epoci:

„Spuneţi: „Credem în Dumnezeu şi în ceea ce ne-a fost pogorât nouă, în ceea ce a fost pogorât lui Abraham, lui Ismail, lui Isaac, lui Iacob, triburilor, în ceea ce i s-a dat lui Moise, lui Iisus, în ceea ce li s-a dat profeţilor de la Domnul lor şi nu facem nici o deosebire între ei, căci noi Lui îi suntem supuşi.”” Coran (II, 136)


În contextul eminamente dramatic al lumii contemporane, ni se pare important să amintim aceste voci numeroase, de pe toate continentele, care s-au ridicat împotriva manipulărilor religioase prin intermediul armelor şi al forţei. Africa, mai mult decât niciodată continentul uitat, poartă în adâncul ei învăţături inestimabile de toleranţă şi de generozitate.

În aceste vremuri, în care unii agită viguros spectrul şocului ineluctabil dintre civilizaţii, şi în particular pe acela al opoziţiei dintre Islam şi Creştinism, ni se pare imperativ să facem auzite alte voci, mai puţin mediatizate fiindcă sunt mai modeste şi mai umile, izvorâte din aceste intersectări de civilizaţii, rămase într-o atentă ascultare şi convinse de Adevărul cuprins într-un mesaj de pace şi de iubire. Faptul că acest mesaj provine dintr-o Africă uitată şi abandonată propriilor ei drame, îi conferă o forţă încă şi mai aparte.


«Viaţa şi învăţătura lui Tierno Bokar, înţeleptul din Bandiagara» de Amadou Hampâté Bâ (Seuil, Coll. Points Sagesse, 1980, 288 p.) – traducere a prezentării realizate de Lucienne Nicolini şi Jean-Louis Nicolini.
http://www.arelc.org/article.php3?id_article=34

Viaţa şi învăţătura lui Tierno Bokar (2)

Ce metodă aplică Tierno Bokar în învăţătura sa?

Învăţătura sa se întemeiază, desigur, pe o cunoaştere aprofundată a Coranului şi a [metodelor] maeştrilor sufi din tariqa Tijaniya, situată în Maghreb. Se fundamentează, însă, şi pe un model de viaţă.

Pentru Tierno Bokar, mărturia relaţiei cu Dumnezeu se înscrie, înainte de orice, în fiecare act din cotidian. De altfel, înainte de a aborda studiul învăţăturii lui Tierno Bokar, trebuie mai întâi observat cum pune el însuşi în practică metoda sa de predare. Aceasta se sprijină pe un model de viaţă fondat pe simplitate şi modestie:

- simplitatea cadrului de viaţă: zawiyya de la Bandiagara este coliba africană cu solul acoperit de rogojini;

- modestia lui Tierno Bokar, care condamnă orice ostentaţie (în special ostentaţia religioasă, care perverteşte mintea) şi laudă umilinţa, ce permite afirmarea egalităţii tuturor fiinţelor umane şi înţelegerea echităţii valorii tuturor creaturilor divine.

El practică această umilinţă în faţa creaţiei în orice faptă de-a sa. Revoltându-se, de exemplu, împotriva indiferenţei elevilor săi la o pasăre căzută din cuib sau minunându-se, în prezenţa lor, în faţa vitalităţii acestei mărunte făpturi. Întâlnim, aici, un fel de ecou al învăţăturilor Sfântului Francisc de Assisi.

În acest fel, Tierno Bokar dezvoltă în fiecare elev simţul datoriei, şi, simultan, exigenţa unei dreptăţi care angajează responsabilitatea morală a tuturor. Acest tip de învăţătură nu este doar teoretică şi spirituală: este un clăditor de personalitate prin modelul de educaţie pe care-l propune.

Puterea acestui model rezidă, totuşi, într-o profundă relaţie interioară cu Dumnezeu, relaţie care iradiază din fiecare act şi fiecare spusă a maestrului. Această relaţie cu Dumnezeu se întemeiază, totodată, pe o desăvârşită cunoaştere a Coranului şi pe stăpânirea la perfecţie a mai multor tradiţii coranice şi africane.

Într-adevăr, la Tierno Bokar se întâlnesc tradiţiile coranice ale Islamului andaluz, ale sufismului african şi al tariqa Tijaniya Toucouleur – confrerie religioasă consecutivă cuceririi Ségou de către El Hadj Omar, în 1861. Aceste tradiţii coranice, însă, se adaugă tradiţiilor africane Bambara, Haoussa, Peul, Dogon, transmise lui Tierno Bokar prin moştenire familială (în special pe linie maternă) şi prin descoperirile făcute cu ocazia întâlnirilor cu sau a călătoriilor în diferite civilizaţii ale Africii de Vest.

Astfel, studiul şi gândirea lui Tierno Bokar, fundamentate pe inteligenţă şi raţiune, îl vor face să susţină respectarea tradiţiilor: „Respectaţi-le, spune el, ele constituie moştenirea spirituală a celor care ne-au precedat şi care nu s-au rupt de Dumnezeu.”

Această fixare în tradiţie, însă, nu înseamnă nicidecum arhaism şi repliere asupra propriei persoane. Dimpotrivă, modelul de viaţă trebuie să permită adaptarea şi evoluarea în construirea identităţii de sine a fiecăruia. Această edificare nu se realizează printr-o imitare oarbă, ci prin îmbogăţire - prin întâlnire şi schimb de idei - la interacţiunea cu celălalt.

Omul nu trăieşte o relaţie intimă cu Dumnezeu decât evoluând, fiindcă „a evolua înseamnă a ne îmbogăţi propriul patrimoniu, care nu este alcătuit doar din casele noastre şi din pământurile pe care le lucrăm; înseamnă şi să ne ordonăm gândirea şi felul de a fi”.

În concluzie, acest gen de învăţătură se înscrie adânc în tradiţia orală africană, fiindcă dacă el străbate prin fapte, străbate şi prin cuvinte - prin cuvinte despre viaţă şi despre iubire.

Acest Cuvânt creator constituie mărturia relaţiei interioare cu Dumnezeu şi „însoţeşte şi luminează fiecare clipă trăită în lumea aceasta”.
Dar această relaţie cu Dumnezeu nu se realizează decât prin deschiderea spre creaţie, deci în căutarea unei relaţii de toleranţă între oameni, toţi fiind purtători „ai unei scântei de spirit divin”.

Acest Cuvânt - care-şi găseşte sursa de inspiraţie în exemple din cotidian şi se exprimă prin parabole - este revelatorul unei vieţi întemeiate pe caritate şi iubire. Prin aceasta este viaţa lui Tierno Bokar reflexul metodei sale de răspândire a învăţăturii.

Viaţa şi învăţătura lui Tierno Bokar (1)

Cine este Tierno Bokar ?

Tierno Bokar s-a născut în 1875 la Ségou, pe malul drept al fluviului Niger. După mamă, este nepotul lui El Hadj Seydou Hann, mare maestru sufi haoussa din Sokoto (NV Nigeriei de astăzi), stabilit la Ségou în 1862 la invitaţia lui El Hadj Omar, care dorea să dezvolte învăţătura Islamului după tradiţia tariqah Tijaniya. După tată, este prinţ Toucouleur din familia lui El Hadj Omar, el însuşi discipol Tijaniya. Astfel, propria sa obârşie familială îi aduce, pe lângă unitatea sufismului, şi diversitatea tradiţiilor africane.

La acest sfârşit de secol al XIX-lea, Sudanul (cunoscut în antichitate sub numele de Ţara Kuş sau Nubia) suferă zvârcolirile războaielor intestine africane şi instalarea colonizării franceze. Cu toate acestea, copilăria şi adolescenţa lui Tierno Bokar se desfăşoară în serenitatea pioasă întreţinută de mătuşa şi de mama sa, beneficiare ale învăţăturii lui Seydou Hann şi fidele „marelui Jihad” împotriva [slăbiciunilor] propriei persoane. În pofida rumorii armelor şi a bătăliilor, familia lui Tierno Bokar îşi duce existenţa în căutarea carităţii şi a iubirii.

Această influenţă din partea familiei îl marchează profund pe Tierno Bokar, a cărui întreagă viaţă se orientează spre căutarea relaţiei intime cu Dumnezeu.

În urma cuceririi de către francezi a Sudanului, familia lui Tierno Bokar se vede nevoită să părăsească Ségou; se stabileşte la Bandiagara, in ţinutul Dogonilor, în Mali. Aici, Tierno Bokar ia contact cu învăţătura unui mare maestru sufi mistic Tijani, Amadou Tafsirou Bâ, care îi pune lucrările din propria sa bibliotecă la dispoziţie şi îi permite să descopere gândirea lui El Hadj Omar şi, mai ales, pe aceea a lui Si Ahmed Tijani, întemeietorul confreriei sufi cu acelaşi nume.

Cu toate că îi mediază accesul la toată această învăţătură scrisă, Amadou Tafsirou Bâ îl pune foarte ferm în gardă pe Tierno Bokar faţă de utilizarea textelor greşit înţelese, reiterând prin aceasta angajamentul faţă de „marele Jihad” pe care i-l inculcase exemplul familial: efortul apropierii de Dumnezeu trece, înainte de orice, printr-o luptă împotriva propriei persoane.

În 1908, după decesul lui Amadou Tafsirou Bâ, Tierno Bokar îşi întemeiază propria zawiyya, adică şcoala sa coranică, la care îi adaugă un internat.

Viaţa în comun de acolo respectă reguli foarte stricte. În fiecare dimineaţă, maestrul se trezeşte la ora trei şi meditează până la răsăritul soarelui. Atunci îşi trezeşte elevii pentru prima rugăciune, pe care aceştia o îndeplinesc în zawiyya, iar Tierno Bokar se duce la moschee.

După cea dintâi masă a zilei luată în comun, începe predarea învăţăturilor, care durează până la masa de prânz şi la cea de-a doua rugăciune. Predarea se reia până la rugăciunea de după-amiază, după care elevii sunt liberi.

Începând de la rugăciunea de la Maghreb (la apusul soarelui) şi până la cea de seară, Tierno Bokar se află la moschee. După această ultimă rugăciune [obligatorie], ia o masă uşoară şi conduce invocaţia colectivă.

De miercuri la prânz şi până vineri seara, elevii se bucură de o pauză. Ritmul vieţii din zawiyya nu se schimbă decât iarna, când toată lumea ia parte la lucrările câmpului; atunci, intervalele de predare a învăţăturii se răresc. Lecţiile sunt gratuite.

Viaţa în zawiyya este simplă, dar nu puritană, Tierno Bokar opunându-se cu putere puritanismului musulman de tip wahhabit.

Mai multe zeci de copii primesc astfel învăţătura lui Tierno Bokar, al cărui sfârşit de viaţă este, totuşi, dramatic marcat de izolare: colonizarea franceză, insuficient informată despre disputele religioase şi familiale ale Africii negre, nu ştie să recunoască profunzimea mesajului de iubire şi de pace al lui Tierno Bokar.

Prost sfătuită şi incapabilă să înţeleagă atitudinea fundamental pacifistă a maestrului, ea îl constrânge să închidă zawiyya şi interzice orice luare de contact cu acesta. Tierno Bokar, care a înţeles că era vorba despre o interpretare greşită, trăieşte, în pofida izolării, cu speranţa şi în căutarea Cunoaşterii şi a Adevărului, singurele capabile să aducă reconcilierea religioasă şi iubirea.
În afară de nedreptatea care i s-a făcut, îngrijorarea lui Tierno Bokar - în ajunul morţii survenite spre finele anilor 1930 -, este dată mai ales de amara constatare a declinului spiritualităţii şi a rolului crescând pe care-l capătă banul.

Al-Ghazali: The Alchemist of Happiness (Part 1 of 8)