Viaţa şi învăţătura lui Tierno Bokar (1)

Cine este Tierno Bokar ?

Tierno Bokar s-a născut în 1875 la Ségou, pe malul drept al fluviului Niger. După mamă, este nepotul lui El Hadj Seydou Hann, mare maestru sufi haoussa din Sokoto (NV Nigeriei de astăzi), stabilit la Ségou în 1862 la invitaţia lui El Hadj Omar, care dorea să dezvolte învăţătura Islamului după tradiţia tariqah Tijaniya. După tată, este prinţ Toucouleur din familia lui El Hadj Omar, el însuşi discipol Tijaniya. Astfel, propria sa obârşie familială îi aduce, pe lângă unitatea sufismului, şi diversitatea tradiţiilor africane.

La acest sfârşit de secol al XIX-lea, Sudanul (cunoscut în antichitate sub numele de Ţara Kuş sau Nubia) suferă zvârcolirile războaielor intestine africane şi instalarea colonizării franceze. Cu toate acestea, copilăria şi adolescenţa lui Tierno Bokar se desfăşoară în serenitatea pioasă întreţinută de mătuşa şi de mama sa, beneficiare ale învăţăturii lui Seydou Hann şi fidele „marelui Jihad” împotriva [slăbiciunilor] propriei persoane. În pofida rumorii armelor şi a bătăliilor, familia lui Tierno Bokar îşi duce existenţa în căutarea carităţii şi a iubirii.

Această influenţă din partea familiei îl marchează profund pe Tierno Bokar, a cărui întreagă viaţă se orientează spre căutarea relaţiei intime cu Dumnezeu.

În urma cuceririi de către francezi a Sudanului, familia lui Tierno Bokar se vede nevoită să părăsească Ségou; se stabileşte la Bandiagara, in ţinutul Dogonilor, în Mali. Aici, Tierno Bokar ia contact cu învăţătura unui mare maestru sufi mistic Tijani, Amadou Tafsirou Bâ, care îi pune lucrările din propria sa bibliotecă la dispoziţie şi îi permite să descopere gândirea lui El Hadj Omar şi, mai ales, pe aceea a lui Si Ahmed Tijani, întemeietorul confreriei sufi cu acelaşi nume.

Cu toate că îi mediază accesul la toată această învăţătură scrisă, Amadou Tafsirou Bâ îl pune foarte ferm în gardă pe Tierno Bokar faţă de utilizarea textelor greşit înţelese, reiterând prin aceasta angajamentul faţă de „marele Jihad” pe care i-l inculcase exemplul familial: efortul apropierii de Dumnezeu trece, înainte de orice, printr-o luptă împotriva propriei persoane.

În 1908, după decesul lui Amadou Tafsirou Bâ, Tierno Bokar îşi întemeiază propria zawiyya, adică şcoala sa coranică, la care îi adaugă un internat.

Viaţa în comun de acolo respectă reguli foarte stricte. În fiecare dimineaţă, maestrul se trezeşte la ora trei şi meditează până la răsăritul soarelui. Atunci îşi trezeşte elevii pentru prima rugăciune, pe care aceştia o îndeplinesc în zawiyya, iar Tierno Bokar se duce la moschee.

După cea dintâi masă a zilei luată în comun, începe predarea învăţăturilor, care durează până la masa de prânz şi la cea de-a doua rugăciune. Predarea se reia până la rugăciunea de după-amiază, după care elevii sunt liberi.

Începând de la rugăciunea de la Maghreb (la apusul soarelui) şi până la cea de seară, Tierno Bokar se află la moschee. După această ultimă rugăciune [obligatorie], ia o masă uşoară şi conduce invocaţia colectivă.

De miercuri la prânz şi până vineri seara, elevii se bucură de o pauză. Ritmul vieţii din zawiyya nu se schimbă decât iarna, când toată lumea ia parte la lucrările câmpului; atunci, intervalele de predare a învăţăturii se răresc. Lecţiile sunt gratuite.

Viaţa în zawiyya este simplă, dar nu puritană, Tierno Bokar opunându-se cu putere puritanismului musulman de tip wahhabit.

Mai multe zeci de copii primesc astfel învăţătura lui Tierno Bokar, al cărui sfârşit de viaţă este, totuşi, dramatic marcat de izolare: colonizarea franceză, insuficient informată despre disputele religioase şi familiale ale Africii negre, nu ştie să recunoască profunzimea mesajului de iubire şi de pace al lui Tierno Bokar.

Prost sfătuită şi incapabilă să înţeleagă atitudinea fundamental pacifistă a maestrului, ea îl constrânge să închidă zawiyya şi interzice orice luare de contact cu acesta. Tierno Bokar, care a înţeles că era vorba despre o interpretare greşită, trăieşte, în pofida izolării, cu speranţa şi în căutarea Cunoaşterii şi a Adevărului, singurele capabile să aducă reconcilierea religioasă şi iubirea.
În afară de nedreptatea care i s-a făcut, îngrijorarea lui Tierno Bokar - în ajunul morţii survenite spre finele anilor 1930 -, este dată mai ales de amara constatare a declinului spiritualităţii şi a rolului crescând pe care-l capătă banul.