Scrisorile unui maestru sufi (de Al- 'Arabi ad-Darqawi) – 3

Intenţia pură este realmente elixirul [care transformă metalul josnic al sufletului în aur] căci ea îmi dădu forţa să caut pe cel care mă va conduce spre Dumnezeu. Şi iată că l-am găsit în faţa mea, foarte aproape, ca şi cum am fi locuit în aceeaşi casă. Maestrul meu (fie ca Dumnezeu să fie satisfăcut de el) era în exterior deplină rigoare şi în interior supremă frumuseţe. Vreau să spun prin asta că practica în afară umilinţa şi servitutea, în vreme ce înăuntru era în glorie şi în libertate. Şi ce poate fi mai rău decât invers, adică o stare de glorie şi de libertate exterioare, care să fie pe dinăuntru umilinţă şi sclavie, sau un eterior tradiţional şi un interior inovator, pe dinafară conform legii şi pe dinăuntru fărădelege, în aparenţă sărbătoresc şi în fond satanic? “Nimic nu împiedică atât realizarea scopului cât faptul de a fi neglijat fundamentele.” (1)

Nu este îndoială, atunci când oameni de elită ca maestrul meu se umilesc în exterior şi din propria lor iniţiativă, Dumnezeu îi ridică în interior şi-n exterior, astfel încât ei trăiesc într-o bucurie perpetuă, în vreme ce oamenii obişnuiţi, atunci când acţionează invers, adică atunci când se glorifică în exterior, sunt coborâţi de către Dumnezeu, atât pe dinafară cât şi pe dinăuntru, astfel încât trăiesc într-o continuă tristeţe.

Maestrul meu era satisfăcut de cunoaşterea lui Dumnezeu şi nu se întoarcea deloc nici spre cele manifestate, nici spre cele ascunse. Nu era preocupat decât de relaţia sa cu Dumnezeu şi nu se ocupa nici cu lauda, nici cu blamul altuia. Adesea recita aceste versuri :

« Fie ca Tu să-mi fii dulceaţă, viaţa poate fi şi amară !
Dacă Tu eşti mulţumit, ce contează că oamenii sunt mânioşi ?
Fie ca între mine şi Tine să fie o grădină,
Şi ca între mine şi lumi să nu fie decât deşert !
Dacă am dragostea Ta, totul e uşor,
Căci nimic de pe pământ nu-i altceva decât pământ. »

Însuşi comportamentul său spunea : O, Doamne, fie ca ruşinea mea să sară în ochii creaturilor, iar integritatea mea să fie vizibilă doar pentru Tine, şi nu invers ! Dumnezeu, lăudat fie El, a spus : « Ei nu-ţi vor sluji la nimic înaintea lui Dumnezeu. » (Cea care a îngenuncheat, 19)

Ascultă, faqirule, câteva dintre cuvintele maestrului meu (fie ca Dumnezeu să fie satisfăcut de el) : « Atunci când ceilalţi oameni se ocupă cu adoraţia, ocupă-te de Adorat. Dacă se ocupă cu dragostea, ocupă-te de Iubit. Atunci când ei aspiră să facă miracole, tu să aspiri la încântările rugăciunii. În timp ce ei îşi multiplică devoţiunile, devotează-te Domnului cel Generos », şi aşa mai departe.

Mai obişnuia să spună în conversaţiile sale spirituale : « Dacă L-aţi contempla în orice luur, contemplaţia ar ascunde toate lucrurile de privirile voastre. Căci El este singurul lucru în afara căruia nu există niciun lucru.

Dacă uneşti efemerul cu eternul, efemerul dispare şi nu subzistă decât eternul.

Dacă s-ar manifesta calităţile Preaiubitului, şi voalul, şi cel a cărui vedere este vălurită s-ar topi.

Atunci când luminile contemplaţiei pure sunt revelate, atât ascetul cât şi asceza dispar.

Abţinerea de la lucruri este supraestimarea puterii lor, şi asta vine din voalul care-L ascunde pe Dumnezeu de voi. Căci dacă L-aţi contempla în lucruri, sau înainte, sau după lucruri, ele nu vi L-ar mai ascunde. Dacă aţi putea vedea existenţa lor ca emanând din El, existenţa lor nu L-ar mai ascunde de voi. Singurul lucru care se interpune între voi şi Cel pe care-L adoraţi, este bucuria pentru ceea ce posedaţi şi regretul pentru ceea ce nu aveţi. Singurul lucru care vă separă de beatitudine este această calitate blamabilă.

Dacă n-ar fi intrigantul şi spionul, bucuria voastră întru cel Preaiubit n-ar deveni niciodată perfectă. (2) Dacă n-ar fi focul şi înţepătura albinelor, nimeni n-ar putea gusta din razele soarelui şi din miere. » Şi aşa mai departe.

El mai spunea : « Acela minte care a pretins c-a băut din vinul iniţiaţilor şi a înţeles adevărurile spirituale şi în ciuda acestora nu s-a detaşat de lume. La fel cum paradisul nu este accesibil celui care n-a murit şi s-a născut din nou, paradisul cunoaşterii rămâne închis celui al cărui suflet n-a murit în această lume, faţă de dorinţa de a acţiona, de a alege, de a o poseda şi de a se bucura de ea – care n-a murit faţă de tot cu excepţia lui Dumnezeu. » (3)

Mai spunea (fie ca Dumnezeu să fie satisfăcut de el) : « Nu sppune ‘eu’ înainte de a te fi stins [în Dumnezeu]. Nu vei avea viaţă înainte de a fi îndurat moartea. Soarele nu se va ridica în tine înainte de moartea sufletelor. (4) Nu vei atinge scopul spre care aspiri, atât timp cât oamenii mai au cuvinte de laudă pentru tine. Nu vei gusta hrana credinţei înainte de a ieşi din lumile create. (5) Nu vei atinge extincţia (fana) în Dumnezeu decât după ce vei fi murit pentru lumea evanescentă. (6) Dacă voalurile s-ar retrage în faţa ta, l-a contempla pe cel Preaiubit în tine însuţi. Dacă sugestiile imaginaţiei ar înceta, L-ai contempla pe cel Etern fără încetare. Dacă sufletul tău nu te-ar îndepărta de El, n-ai vedea nicio realitate în afara Domnului. Dacă sufletul tău ar fi liber de necurăţenie, Adevărul ar veni şi vanitatea ar dispărea.

Note :

(1) Proverb sufi.

(2) « Intrigantul » şi « spionul » joacă un rol în poezia erotică şi înseamnă aici atât ostilitatea faţă de lumea profană cât şi interferenţele psihice.

(3) În arabă, toate aceste aforisme au forma versetelor ritmice.

(4) În aceste aforisme, « soarele » şi « sufletele » au formă de plural, pentru că fac aluzie la multiplele niveluri ale căii spirituale, fiecare nouă iluminare fiind precedată de moartea unui « suflet ».

(5) După Coran, credinţa (al-imân) poate creşte fără limite. La nivelurile ei spirituale, se identifică cu gnoza.

(6) Aluzie la versetul coranic : « Adevărul a venit şi vanitatea a dispărut, cu adevărat vanitatea este pieritoare. » (XVII, 81)