Un om li se adresa unor tarani, pe un camp:
- Fratilor, ii intreba el, n-ati vazut trecand prin locurile acestea un om sfant? Imi caut maestrul, despre care stiu ca a trecut cu putin inaintea mea pe acest drum.
- Cum sa nu, raspunsera taranii, a trecut cineva pe aici. Avea chipul nobil, dar purtarea simpla. Uite, poti vedea urma pasilor sai acolo, unde-i iarba culcata.
Discipolul se apleca si, cu mult respect, culese un fir de iarba pe care-l privi cu admiratie.
Taranii incepura sa rada, iar unul dintre ei exclama:
- Ia te uita! Zice ca-si cauta maestrul si, de fapt, venereaza un fir de iarba!
Discipolul fu atat de indurerat, de jignit in amorul sau propriu, incat isi inchipui ca prin acest repros pertinent facut cu cele mai bune intentii, taranul voise sa se arate lipsit de respect la adresa sa. In loc sa traga invatamintele necesare din acest incident, el raspunse:
- Nici unul dintre noi, cei aici de fata, nu a fost onorat precum acest fir de iarba, fiindca acesta din urma a atins picioarele maestrului!
Se simtise jignit nu fiindca i se paruse ca maestrul sau fusese considerat ca fiind mai putin important decat credea el ca ar fi, ci fiindca avusese impresia ca el, discipolul sau, fusese luat drept un imbecil. Ori, nici spusele, nici atitudinea taranilor nu exprimau si nu insinuau nimic de acest gen.
Cat despre tarani, acestia se simtira ofensati sa fie considerati "mai prejos chiar si decat un fir de iarba". Bunavointa pe care o manifestasera la inceput fata de discipol disparu si totul degenera in cearta.
Tocmai fiindca au tendinte de aceasta natura, cautatorii Adevarului sunt numiti "cautatori" si nu "gasitori".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu