A fost odata un om pentru care ovazul reprezenta scopul scopurilor sale.
Motivul care-l facuse sa ajunga la aceasta convingere nu a fost nici un moment pus in discutie de numerosii sai discipoli, care au sfarsit prin a considera intelepciunea acestei alegeri ca fiind de la sine inteleasa.
Denigratorii sai, care, evident, nu puteau fi decat partinitori, s-au interogat multa vreme asupra motivatiilor sale. Sa fi fost faptul ca numele lui era Avena, cuvant care inseamna "ovaz" in latina, sau poate ca se lasase sedus de vreun fel de multumire de sine, intretinuta de ceea ce el considera a fi o intelegere innascuta a
modului in care trebuiau sa stea lucrurile?
Lui Avena ii placea ovazul, desigur, daca e sa dam crezare vechilor cronici. Ovaz frumos, ovaz gustos, ovaz hranitor, ovaz universal: nu trecu mult pana convinse numerosi oameni ca ovazul poseda toate aceste calitati si inca multe altele.
Idealismul lui, spiritul sau logic, devotamentul fata de cauza, viata sa exemplara ii confereau, fireste, o autoritate fireasca.
Pana si terciul, cum reusi fara dificultate Avena sa demonstreze, oferea aplicabilitati atat practice, cat si teorectice: inventii, dezvoltari in numeroase directii, interpretari lirice.
Avena si primii sai asociati cultivau ovazul, il inspirau sub forma de praf, produceau alifii pe baza de ovaz. I se descoperira diverse intrebuintari: din el se puteau face clei, caramizi, hartie, carton, cu el se puteau hrani sobolanii si, in scurt timp, patrunse si in practica religioasa.
Copt in cuptor, pulverizat, colorat, tratat prin mii de proceduri, substanta aceasta deveni, pentru generatii intregi de experimentatori eroici si neobositi, unul din instrumentele de eliberare a omului si un mijloc de infrumusetare a vietii.
Diversitatea aplicatiilor ovazului ii incita pe oameni sa realizeze neincetat noi performante. Cine s-ar fi putut indoi de valoarea si, plecand de aici, de caracterul indispensabil al unei descoperiri de acest gen?
Ovazul parea din ce in ce mai mult sa fie fundamentul insusi al intregii civilizatii. Prin semnificatiile sale simbolice, analogice si prin raporturile inca si mai subtile pe care le avea cu toate lucrurile, ovazul juca un rol cheie in viata culturala.
Astfel lua nastere Avenia. Avantul exceptional al geniului avenic a facut ca aceasta sa fie numita, la inceput, "Tara Ovazului". Apoi, atunci cand printr-o evolutie perfect logica, insusi cuvantul "ovaz" ajunse sa desemneze perfectiunea, Avenia vazu conferindu-i- se titlul de "Ovaz al tuturor tarilor".
Avenismul deveni un sistem venerat, perpetuu: rezultatele sale erau confirmate de propriile postulate, postulatele - de rezultate.
Avenia concepuse un sistem educativ caracteristic. Acesta era, bineinteles, singurul sistem de educatie admis. Cine ar mai ridicat scoli, daca n-ar fi trebuit transmise valorile si gandirea avenice? Cum s-ar fi putut dezvolta civilizatia fara ovaz si fara institutiile care promovau o educatie avenica, pentru a permite tinerei generatii sa beneficieze de un patrimoniu pentru care suferisera atatea fiinte
omenesti si pe care atatea altele se caznisera sa-l consolideze cu pretul unei munci rabdatoare si trudnice?
Daca asemenea scoli n-ar fi fost create omul ar fi ramas, fara indoiala, cufundat in ignoranta si depravare.
Un alt fel de desfasurare a evolutiei ar fi fost de neconceput. Cum sa-si fi imaginat ei un alt curs al lucrurilor, atunci cand se stia ca omul are nevoie de ovaz, traieste datorita ovazului, se gandeste doar la ovaz? Ovazul nu era, oare, bunul sau cel mai de pret, chezasul libertatii sale de gandire? Stomacul sau nu refuza, oare, ingestia oricarui alt gen de aliment?
"Asa-zisi dizidenti au sugerat ca omul putea digera si alte alimente in afara de ovaz. "Rationamentul" care se subintelege din aceasta presupunere este remarcabil de ingenios: daca omul nu putea digera decat ovaz, sustineau ei, asta se-ntampla fiindca manca ovaz de atata vreme incat aceasta devenise o adevarata "limitare". Corolarul periculos al acestei afirmatii absurde era ca omul ar fi putut incerca sa se lipseasca de ovaz sau se obisnuiasca sa manance si altceva decat ovaz.
Este de la sine inteles ca doar credulii si esoteristii sariti de pe fix puteau fi ademeniti sa faca asemenea tentative. In plus, ar fi existat un mare risc de a vedea instalandu-se subnutritia, care nu ar fi intarziat sa provoace moartea timpurie a unei parti din populatie." ["Erori si erezii", vol. 99, publicatie a Consiliului de
Aparare al Aveniei]
Se intampla, cateodata, ca instigatori si oameni indrazneti sa-i intrebe pe avenieni:
- Voi de ce nu mancati fructe?
Acestora li se raspundea imediat, cu o logica implacabila:
- Oricarui cetatean liber al acestei tari ii repugna sa manance fructe.
Unii netoti lipsiti de minte se mai obrazniceau, uneori, sa mai intrebe de ce nu se construiau casele cu caramizi din lut. Cand cineva catadicsea sa le raspunda, o facea doar ca sa-i puna, fara menajamente, la locul lor:
- Lutul e bun doar pentru cartite. Si apoi, Avena Intaiul, ilustrul nostru intemeietor, ar fi recomandat si reglementat utilizarea lutului daca acest material ar fi avut vreo utilitate oarecare.
Cand alti iresponsabili declarau: "Metalul ar putea folosi la fabricarea uneltelor", li se replica: "O unealta din ovaz este o adevarata unealta. Un metal din ovaz ar fi un metal adevarat."
Dar competenta avenisticienilor nu se oprea la apararea terciului, la studierea neobosita a proprietatilor si intrebuintarilor sale. Filosofii acestia, cu ajutorul unei dialectici irefutabile, puteau desfide pe oricine:
"Daca vreuna dintre ideile delirante straina avenismului ar fi susceptibila de aplicabilitate in viata curenta, ea ar putea fi explicata in aveneza, limba cea mai bogata, cea mai nobila pe care omul a inventat-o vreodata."
Un teoretician avenist remarca intr-o zi:
"Voi, neavenistii, nu sunteti decat o adunatura de mistici, de esoteristi, de magicieni, de ocultisti, de samani, de nebuni, de baieti virgini si fete mari refulati, sunteti niste naivi, niste obsedati, niste irecuperabili. "
Neavenistii protestara, dar trebuie sa admitem ca, in marea lor majoritate, erau exact asta. Si ironia sortii facea ca ei sa fi devenit astfel, in cea mai mare parte, ca urmare a ostilitatii avenistilor.
Neavenistii adevarati, spre deosebire de amatorii de senzational, fura nevoiti sa se organizeze intr-un grup solidar si discret pentru a se proteja atat de avenistii cei mai inversunati, cat si de dizidentii care cereau cu surle si trambite sa fie admisi printre ei si care, in numele anti-avenismului, faceau mai multa galagie decat toti ceilalti la un loc.
Avenistii nu aveau decat sa arate cu degetul spre acesti rebeli, care nu stiau nici macar sa cultive ovazul, ca sa demonstreze ca toti neavenistii erau deranjati la cap.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu