11. Acoperã-te cu o viatã obscurã, pentru cã ceea ce încolteste înainte de a fi pus în pãmânt nu ajunge la maturitate.
12. Nimic nu este util inimii cât singurãtatea care o face sã intre în domeniul meditatiei.
13. Cum ar primi inima iluminarea, dacã oglinda ei reflectã imaginea creaturilor?
Sau cum se poate ca cineva sã se îndrepte spre Dumnezeu, înlãntuit fiind de pasiunile sale?
Poate el dori sã intre în prezenta lui Dumnezeu, dacã nu este întâi purificat de neglijentele lui?
Sau sã doreascã întelegerea intimã a misterelor, dacã nu s-a cãit de cele mai mici defecte?
14. Lumea întreagã e în întuneric: doar epifania lui Dumnezeu în ea o ilumineazã.
Cel care, contemplând lumea, nu-L discerne pe Dumnezeu în ea, sau aproape de el, sau înaintea lui, sau în spatele lui, încâ nu are luminã în el.
Între el si astrele cunoasterii îsi ridicã vãlul norii creaturilor.
15. Iatã proba atotputerniciei Lui: El se ascunde în fata ta prin ceea ce nu are fiintã cu El. [1]
16. Este de conceput ca ceva sã-L ascundã, pe El care dezvãluie orice lucru, si Se dezvãluie prin orice lucru si în orice lucru?
El care Se dezvãluie oricãrui lucru, înainte de orice lucru, cum ar putea ceva sã-L ascundã? Ce crezi cã ar putea sã-L ascundã?
El este mai evident decât orice! El este Unicul, si nimic nu existã cu El: ce L-ar putea ascunde?
El e mai aproape de tine care orice: ce crezi cã L-ar putea ascunde? Nimic nu este fãrã El!
Cel mai mare mister este acela cã Fiinta apare în neant si timpul subsistã cu Cel care posedã atributul eternitãtii!
17. Toatã ignoranta este epuizatã de cel care vrea, în clipa prezentã, sã se întâmple altceva decât manifestã Dumnezeu [în ea]. [2]
18. Sã-ti amâni operele [3] pentru un moment în care vei fi liber, înseamnã sã sacrifici defectelor sufletesti.
19. Nu cere lui Dumnezeu sã te scoatã dintr-o stare pentru a te utiliza în alta.
Dacã El ar voi-o, S-ar servi de tine fãrã ca tu sã-ti schimbi starea.
20. Niciodatã cãlãtorul nu-si opri ambitia la ceea ce i-a fost dezvãluit, fãrã a auzi imediat vocile adevãrului: Cel pe care-L cauti este înainte! Si dacã aparentele creaturilor fac sã luceascã farmecele lor, imediat realitãtile lor profunde îti strigã: “Suntem o ispitã, nu fi necredincios” (Al-Baqara, 102). [4]
Note:
[1] Prin “ceea ce nu are fiintã cu El” trebuie înteles ceea ce nu I se asociazã, ceea ce nu are comunã mãsurã cu El.
[2] Acesta este probabil unul dintre cele mai frumoase hikam-uri ale lui Ibn ‘Ata’ Allah pe tema supunerii desãvârsite a omului în fata vointei divine. Se poate spune cã însãsi esenta islamului (al cãrui sens este cel de “supunere”) este surprinsã aici.
[3] Reamintesc cã prin “opere” se are în vedere orice act ritualic sãvârsit în acord cu credinta: rugãciunile, postul, pelerinajul, milostenia, faptele bune.
[4] Aya 102 din Al-Baqara este: “Si au urmat ceea ce seitanii au nãscocit în timpul împãrãtiei lui Solomon, dar nu a fost necredincios Solomon, ci seitanii au fost necredinciosi. Ei i-au învãtat pe oameni vrãjitoria si ceea ce a fost trimis celor doi îngeri din Babel, lui Harut si Marut. Dar ei oi nu învãtau pe nimeni înainte de a-i spune: “Noi suntem o ispitã, deci nu fi necredincios!” Si au învãtat de la ei cum sã semene dezbinare între bãrbat si soata lui. Însã ei nu puteau sã facã rãu nimãnui, fãrã îngãduinta lui Allah. Ei au învãtat ceea ce le aduce rãu si nu le foloseste si totusi au stiut cã cei care vor dobândi aceasta nu vor avea parte în Viata de Apoi. Ce lucru de nimic au dobândit în schimbul vinderii sufletelor lor! Dacã ei ar fi stiut!”
Acest aya face referire la evreii care începuserã sã se dedea la practici magice în robia Babilonului. Dar sensulului istoric i se adaugã un sens teologic: acela cã orice om poate discerne o ispitã si i se poate opune pânã în ultimul moment. Existã, asadar, în orice tentatie un avertisment care poate fi citit desi este cel mai adesea ignorat: “Noi suntem o ispitã, deci nu fi necredincios!” La un nivel si mai subtil încã, se poate considera cã fiecare om posedã un simt aparte pentru ceea ce se poate numi “principiul realitãtii”, care îl face sã discearnã tot ce i se opune (tentatiile fiind, prin natura lor, a-reale, iluzorii, de partea simulacrului). Mai vedem iarãsi cã esenta ispitei rezidã în natura ei confuzionalã (Harut si Marut, amintind de perechea biblicã Gog si Magog, care îndeplineste aceleasi functii de obscurare), ei opunându-i-se tot ce e clar si luminos. Remarcãm în treacãt constructia superlativã “cum sã semene dezbinare între bãrbat si soata lui”, care nu întâmplãtor apare, ci tocmai pentru a arãta pânã unde poate ajunge victoria fortelor tenebroase, dezacordul conjugal fiind în orice societate traditionalã ilustrarea celei mai mari decãderi spirituale.
Nivelul la care ajunge exegeza shaikh-ului Ibn ‘Ata’ Allah este unul dintre cele mai subtile cu putintã: Singurul care existã este Dumnezeu, restul sunt doar aparente, al cãror singur rost este de a spune cã sunt aparente în raport cu Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu