Aceastã rugãciune se împlineşte atunci când inamicul este aproape.
Jumãtate din grup începe în spatele imamului,
Cealaltă stă de pază. Când jumătate din rugăciune
E terminată, imamul se ridică. Primul grup termină
Singur. În acest timp, imamul aşteaptă în picioare.
Al doilea grup soseşte şi intră în rugăciune. Atunci,
Imamul sfârşeşte ce-a mai rămas din rugăciune, şi al doilea
Grup termină ceea ce primul începuse.
Dacă inamicul este acolo şi nu se poate face rugăciunea în grup,
Fiecare se roagă singur, chiar dacă trupele sunt în faţă.
vineri, iulie 27, 2007
Cântul 22. Rugăciunea de vineri
Rugăciunea de Vineri este wajib pentru bărbaţii
Apţi, sănătoşi, care nu călătoresc,
Care se găsesc la o distanţă de aproximativ şase kilometri
De o moscheie unde se face sau se pronunţă adhan.
Alţii vor avea credit sau merit dacă o împlinesc.
Cei care o fac sunt dispensaţi de Dhuhr, în ziua aceea.
Timpul ei se întinde de la amiază la apus.
Este mandub să se înceapă puţin după amiază.
Atunci când adhan este rostit pentru a anunţa predica,
Afacerile încetează până la salam-ul imamului.
Trebuie cel puţin doisprezece bărbaţi pentru predică.
Rămâneţi calmi chiar dacă nu ajunge la urechile voastre.
Imamul trebuie să fie în picioare, cu faţa la credincioşi,
Şi să trateze două subiecte înainte de a începe rugăciunea.
Trebuie să vorbească suficient de tare ca toată lumea să-l audă.
El poate spune formulele pe care le vom cita.
Pronunţă cuvintele : « Ittaqu l-laha fi ma amar »,
Apoi adaugă : « Wa n-tahu ‘amma naha wa zajar ».
Cerând oamenilor să facă ce le ordonă Dumnezeu,
Să se îndepărteze de rău şi de păcat aşa cum El o cere.
Înainte de admonestare, este sunnah să fie aşezat.
Şi face acelaşi lucru înainte de a doua parte a predicii.
Pentru a saluta oamenii, imamul nu spune salam.
Este mandub să binecuvânteze Profetul şi să-l salute,
Să-l laude pe Dumnezeu la începutul admonestărilor,
Si să recite pasaje din Coran în timpul predicii.
Apoi, este sunnah să se facă chemarea la rugăciune.
Atunci când aceasta începe, seamănă cu cea pentru Subh.
Nu sunt rugăciuni fadilah, nici înainte, nici după.
Este sunnah să se facă o baie înainte de a asista la ea.
Este mandub să se pornească la drum [spre moscheie] atunci când soarele este sus
Şi să se poarte veşminte frumoase, şi să fie parfumat.
Este blamabil să se ia o zi liberă pentru această rugăciune,
Puteţi munci înainte şi după această rugăciune
Nu este corect să călătoriţi în momentul rugăciunii,
Dar după această rugăciune in grup puteţi pleca imediat.
Apţi, sănătoşi, care nu călătoresc,
Care se găsesc la o distanţă de aproximativ şase kilometri
De o moscheie unde se face sau se pronunţă adhan.
Alţii vor avea credit sau merit dacă o împlinesc.
Cei care o fac sunt dispensaţi de Dhuhr, în ziua aceea.
Timpul ei se întinde de la amiază la apus.
Este mandub să se înceapă puţin după amiază.
Atunci când adhan este rostit pentru a anunţa predica,
Afacerile încetează până la salam-ul imamului.
Trebuie cel puţin doisprezece bărbaţi pentru predică.
Rămâneţi calmi chiar dacă nu ajunge la urechile voastre.
Imamul trebuie să fie în picioare, cu faţa la credincioşi,
Şi să trateze două subiecte înainte de a începe rugăciunea.
Trebuie să vorbească suficient de tare ca toată lumea să-l audă.
El poate spune formulele pe care le vom cita.
Pronunţă cuvintele : « Ittaqu l-laha fi ma amar »,
Apoi adaugă : « Wa n-tahu ‘amma naha wa zajar ».
Cerând oamenilor să facă ce le ordonă Dumnezeu,
Să se îndepărteze de rău şi de păcat aşa cum El o cere.
Înainte de admonestare, este sunnah să fie aşezat.
Şi face acelaşi lucru înainte de a doua parte a predicii.
Pentru a saluta oamenii, imamul nu spune salam.
Este mandub să binecuvânteze Profetul şi să-l salute,
Să-l laude pe Dumnezeu la începutul admonestărilor,
Si să recite pasaje din Coran în timpul predicii.
Apoi, este sunnah să se facă chemarea la rugăciune.
Atunci când aceasta începe, seamănă cu cea pentru Subh.
Nu sunt rugăciuni fadilah, nici înainte, nici după.
Este sunnah să se facă o baie înainte de a asista la ea.
Este mandub să se pornească la drum [spre moscheie] atunci când soarele este sus
Şi să se poarte veşminte frumoase, şi să fie parfumat.
Este blamabil să se ia o zi liberă pentru această rugăciune,
Puteţi munci înainte şi după această rugăciune
Nu este corect să călătoriţi în momentul rugăciunii,
Dar după această rugăciune in grup puteţi pleca imediat.
Cântul 21. Rugăciunea de grup
Cel care conduce rugăciunea trebuie să fie un bărbat.
O femeie şi un copil nu pot.
Imamul trebuie să fie musulman, sănătos, cunoscător al regulilor
Rugăciunii şi al modului îndeplinirii ei. El trebuie :
Să se roage toate wajib datorate, să nu schimbe
Ceea ce trebuie spus, să se căiască de tot răul, să conducă [rugăciunea] singur,
Să nu fie în timpul călătoriei în cazul rugăciunii de vineri.
Apoi, sunt alte persoane inapte pentru a conduce [rugăciunea] :
Imamul de la ţară pentru oraş, cineva care nu este iubit de oamenii pioşi,
Care are o continuă problemă de abluţiune,
Sau care are răni care supurează,
Care nu-şi poate mişca mâna sau n-o are,
Care este bastard, castrat, necircumcis, necunoscut,
Care nu are veşmânt tradiţional sau are proastă reputaţie.
Este apt să dirijeze rugăciunea dacă este impotent,
Dacă e zâzâit sau are o altă problemă de pronunţie,
Dacă este orb sau suferă de o lepră lejeră.
Şi iată cum se organizează un grup de rugăciune.
Pentru un grup de doi oameni, imamul trebuie să se
Aşeze la stânga. Celălalt e la dreapta sa.
În cazul unui grup mai numeros, imamul stă înainte.
Rugăciunea este corectă şi dacă se petrece altfel.
Femeile se roagă în spate sau într-o latură, la distanţă.
Pe aceeaşi linie cu bărbaţii, este blamabil.
Un rând de femei sau de bărbaţi într-un
Rând de bărbaţi sau de femei este blamabil.
Este blamabil ca un rând să fie întrerupt de stâlpi,
Sau ca cei din spate să se găsească în faţa imamului,
Sau să fie, pentru aceeaşi rugăciune, un al doilea grup
După ce s-a constituit deja unul.
Cei din spate îl imită pe imam în tot ceea ce face,
Dar dacă a greşit ceva, trebuie să-l corecteze.
Dacă ajungeţi cu întârziere în grupul de rugăciune,
Începeţi cu takbir, dacă ceilalţî sunt înclinaţi
Sau în prosternare, adăugaţi un takbir. Luaţi-vă
După postura imamului şi repetaţi tot ceea ce face.
Atunci când spune salam, ridicaţi-vă, gata să recuperaţi
Recitările, respectând numărul de unităţi.
Ridicaţi-vă cu takbir, dacă aţi putut asista
La două unităţi sau la nici una, nici mai mult nici mai puţin de două.
Dacă intraţi şi vă prosternaţi înainte ca imamul
Să se ridice, unitatea contează, dacă nu, trebuie refăcută.
Dacă aţi prins o unitate şi imamul adaugă
Prosternări pentru uitare, făceţi-le înainte de salam.
Când aţi terminat, recuperaţi-le pe cele pe care le-a adăugat.
Deci ridicaţi-vă după pronunţarea primului salam.
Dacă aţi prins o unitate, prosternaţi-vă
Pentru eroarea lui, chiar dacă nu eraţi încă acolo.
Recuperaţi doar părţile pe care le-aţi pierdut.
Dacă din întâmplare rugăciunea imamului este invalidată,
Cea a tuturor celor din spatele lui este invalidată şi ea.
Există două excepţii, îndeobşte, la această regulă :
Fie îşi aminteşte că nu era în stare de puritate,
Fie nu se stăpâneşte şi pierde starea de puritate.
În aceste cazuri, el numeşte pe cineva pentru a continua.
Dacă nu, cei din spatele său o fac sau termină singuri.
O femeie şi un copil nu pot.
Imamul trebuie să fie musulman, sănătos, cunoscător al regulilor
Rugăciunii şi al modului îndeplinirii ei. El trebuie :
Să se roage toate wajib datorate, să nu schimbe
Ceea ce trebuie spus, să se căiască de tot răul, să conducă [rugăciunea] singur,
Să nu fie în timpul călătoriei în cazul rugăciunii de vineri.
Apoi, sunt alte persoane inapte pentru a conduce [rugăciunea] :
Imamul de la ţară pentru oraş, cineva care nu este iubit de oamenii pioşi,
Care are o continuă problemă de abluţiune,
Sau care are răni care supurează,
Care nu-şi poate mişca mâna sau n-o are,
Care este bastard, castrat, necircumcis, necunoscut,
Care nu are veşmânt tradiţional sau are proastă reputaţie.
Este apt să dirijeze rugăciunea dacă este impotent,
Dacă e zâzâit sau are o altă problemă de pronunţie,
Dacă este orb sau suferă de o lepră lejeră.
Şi iată cum se organizează un grup de rugăciune.
Pentru un grup de doi oameni, imamul trebuie să se
Aşeze la stânga. Celălalt e la dreapta sa.
În cazul unui grup mai numeros, imamul stă înainte.
Rugăciunea este corectă şi dacă se petrece altfel.
Femeile se roagă în spate sau într-o latură, la distanţă.
Pe aceeaşi linie cu bărbaţii, este blamabil.
Un rând de femei sau de bărbaţi într-un
Rând de bărbaţi sau de femei este blamabil.
Este blamabil ca un rând să fie întrerupt de stâlpi,
Sau ca cei din spate să se găsească în faţa imamului,
Sau să fie, pentru aceeaşi rugăciune, un al doilea grup
După ce s-a constituit deja unul.
Cei din spate îl imită pe imam în tot ceea ce face,
Dar dacă a greşit ceva, trebuie să-l corecteze.
Dacă ajungeţi cu întârziere în grupul de rugăciune,
Începeţi cu takbir, dacă ceilalţî sunt înclinaţi
Sau în prosternare, adăugaţi un takbir. Luaţi-vă
După postura imamului şi repetaţi tot ceea ce face.
Atunci când spune salam, ridicaţi-vă, gata să recuperaţi
Recitările, respectând numărul de unităţi.
Ridicaţi-vă cu takbir, dacă aţi putut asista
La două unităţi sau la nici una, nici mai mult nici mai puţin de două.
Dacă intraţi şi vă prosternaţi înainte ca imamul
Să se ridice, unitatea contează, dacă nu, trebuie refăcută.
Dacă aţi prins o unitate şi imamul adaugă
Prosternări pentru uitare, făceţi-le înainte de salam.
Când aţi terminat, recuperaţi-le pe cele pe care le-a adăugat.
Deci ridicaţi-vă după pronunţarea primului salam.
Dacă aţi prins o unitate, prosternaţi-vă
Pentru eroarea lui, chiar dacă nu eraţi încă acolo.
Recuperaţi doar părţile pe care le-aţi pierdut.
Dacă din întâmplare rugăciunea imamului este invalidată,
Cea a tuturor celor din spatele lui este invalidată şi ea.
Există două excepţii, îndeobşte, la această regulă :
Fie îşi aminteşte că nu era în stare de puritate,
Fie nu se stăpâneşte şi pierde starea de puritate.
În aceste cazuri, el numeşte pe cineva pentru a continua.
Dacă nu, cei din spatele său o fac sau termină singuri.
Cântul 20. Tipuri de rugăciune
Cei responsabili trebuie să facă cinci rugăciuni pe zi.
Bărbaţii trebuie să se roage în grup vinerea.
Unii trebuie să-i spele, să-i acopere [cu linţoliu] pe morţi,
Alţii, să facă rugăciunile mortului, să-l îngroape.
În afară de wajib, faceţi sunnah confirmate.
După ‘Isha’, săvârşiţi witr de o unitate.
Începeţi şi recitaţi. Înclinaţi-vă. Ridicaţi-vă.
Staţi drept, apoi faceţi prosternarea.
După prosternări, aşezaţi-vă, apoi
Mărturisiţi. Lăudaţi-l pe Profet. Faceţi salam.
Faceţi cele două rugăciuni ‘Id înainte de prânz, în grup.
Faceţi ca pentru Subh, dar iată diferenţele :
Nu faceţi Adhan, care este Chemarea la Rugăciune,
Spuneţi şase takbir fără yam – întrerupere.
Nu ridicaţi mâinile pentru aceste şase takbir.
Apoi recitaţi Fatihah, apoi Coran şi continaţi
Ca pentru o rugăciune obişnuită până la a doua unitate.
Spuneţi cinci takbir, de această dată.
Sfârşiţi ca orice rugăciune normală. Aşezaţi-vă.
Rămâneţi calmi şi ascultaţi predica imamului.
Imamul va trebui să se aşeze, apoi să se ridice pentru o altă
Predică. Apoi, va spune takbir încă şi încă.
Pentru ‘Id de sacrificiu, observaţi ce anume face imamul.
Apoi, este sunnah să se sacrifice o oaie,
Care are mai mult de un an şi fără defect.
Dacă nu, sacrificaţi o vacă sau o cămilă.
Este mandub să se spună takbir dupa fiecare rugăciune,
Începând cu Dhuhr şi până la Subh a celei de a patra zile.
Se pronunţă « Allahu akbar » de trei ori, nu mai mult,
Este cea mai bună metodă, dar mai sunt şi altele.
Faceţi o rugăciune sunnah înainte de amiază, o rugăciune
De două unităţi, dar există o variantă puţin diferită :
La fiecare unitate, înclinaţi-vă de două ori, ridicaţi-vă
Şi recitaţi din Coran de două ori mai mult.
Pe timp de secetă, este sunnah să faceţi
În grup o rugăciune de două unităţi pentru ploaie.
Cereţi iertare cu sinceritate şi ploaia
Va cădea. Astfel ne învaţă Coranul.
Acestea au fost sunnah. Fajr este raghibah în zori
Şi înainte de Subh, şi nu este făcută înainte de prânz.
Rugăciunea Fajr este spusă cu voce joasă, şi e formată
Doar din Fatihah, din două unităţi.
Fadilah sunt rugăciunea de Masjid
Şi Tarawih-urile făcute la voi sau la moscheie
Sunt cele zece unităţi de rugăciune făcute după Isha
Sau înaintea zorilor în timpul lunii Ramadan.
Tarawih-urile conţin versete de Coran.
Faceţi rugăciunea dimineţii şi Wudu’.
Faceţi şi rugăciuni după Dhuhr şi Maghrib
Precum şi înainte de Dhuhr şi ‘Asr. În toate cazurile, rugaţi-vă.
Cele patru din urmă vor conţine două unităţi sau mai multe.
Faceţi rugăciunea Shaf, de două unităţi chiar înainte de Witr.
În timpul nopţii, faceţi rugăciuni formate din două unităţî.
Cât priveşte rugăciunile nafilah, faceţi când puteţi.
Dacă aţi făcut ceva rău şi vreţi să vă corectaţi
Faceţi o rugăciune de două unităţi şi căiţi-vă.
Dacă aveţi mare nevoie de ceva,
Faceţi rugăciunea pentru nevoie, care conţine două unităţi.
Dacă nu ştiţi pentru ce vreţi
Să imploraţi, cereţi Preaînaltului să vă lumineze.
Mai sunt şi alte nafilah, dar este suficient pentru început.
Acum, [trebuie ştiut] că nu se fac rugăciuni mandub,
La răsăritul şi al apusul soarelui, la orele rugăciunilor wajib,
Vinerea la intrarea imamului [în moscheie] şi în timpul predicii,
Când abia aveţi timp pentru rugăciunile wajib,
Şi în timpul săvârşirii unei rugăciuni de grup.
După ‘Asr şi la răsărit rugăciunile mandub sunt blamabile,
Dar sunt permise în alte momente.
Nu este blamabil să faceţi Fajr sau Witr după
Răsăritul zorilor, având în vedere că este momentul celui de-al doilea timp [pentru ele].
Bărbaţii trebuie să se roage în grup vinerea.
Unii trebuie să-i spele, să-i acopere [cu linţoliu] pe morţi,
Alţii, să facă rugăciunile mortului, să-l îngroape.
În afară de wajib, faceţi sunnah confirmate.
După ‘Isha’, săvârşiţi witr de o unitate.
Începeţi şi recitaţi. Înclinaţi-vă. Ridicaţi-vă.
Staţi drept, apoi faceţi prosternarea.
După prosternări, aşezaţi-vă, apoi
Mărturisiţi. Lăudaţi-l pe Profet. Faceţi salam.
Faceţi cele două rugăciuni ‘Id înainte de prânz, în grup.
Faceţi ca pentru Subh, dar iată diferenţele :
Nu faceţi Adhan, care este Chemarea la Rugăciune,
Spuneţi şase takbir fără yam – întrerupere.
Nu ridicaţi mâinile pentru aceste şase takbir.
Apoi recitaţi Fatihah, apoi Coran şi continaţi
Ca pentru o rugăciune obişnuită până la a doua unitate.
Spuneţi cinci takbir, de această dată.
Sfârşiţi ca orice rugăciune normală. Aşezaţi-vă.
Rămâneţi calmi şi ascultaţi predica imamului.
Imamul va trebui să se aşeze, apoi să se ridice pentru o altă
Predică. Apoi, va spune takbir încă şi încă.
Pentru ‘Id de sacrificiu, observaţi ce anume face imamul.
Apoi, este sunnah să se sacrifice o oaie,
Care are mai mult de un an şi fără defect.
Dacă nu, sacrificaţi o vacă sau o cămilă.
Este mandub să se spună takbir dupa fiecare rugăciune,
Începând cu Dhuhr şi până la Subh a celei de a patra zile.
Se pronunţă « Allahu akbar » de trei ori, nu mai mult,
Este cea mai bună metodă, dar mai sunt şi altele.
Faceţi o rugăciune sunnah înainte de amiază, o rugăciune
De două unităţi, dar există o variantă puţin diferită :
La fiecare unitate, înclinaţi-vă de două ori, ridicaţi-vă
Şi recitaţi din Coran de două ori mai mult.
Pe timp de secetă, este sunnah să faceţi
În grup o rugăciune de două unităţi pentru ploaie.
Cereţi iertare cu sinceritate şi ploaia
Va cădea. Astfel ne învaţă Coranul.
Acestea au fost sunnah. Fajr este raghibah în zori
Şi înainte de Subh, şi nu este făcută înainte de prânz.
Rugăciunea Fajr este spusă cu voce joasă, şi e formată
Doar din Fatihah, din două unităţi.
Fadilah sunt rugăciunea de Masjid
Şi Tarawih-urile făcute la voi sau la moscheie
Sunt cele zece unităţi de rugăciune făcute după Isha
Sau înaintea zorilor în timpul lunii Ramadan.
Tarawih-urile conţin versete de Coran.
Faceţi rugăciunea dimineţii şi Wudu’.
Faceţi şi rugăciuni după Dhuhr şi Maghrib
Precum şi înainte de Dhuhr şi ‘Asr. În toate cazurile, rugaţi-vă.
Cele patru din urmă vor conţine două unităţi sau mai multe.
Faceţi rugăciunea Shaf, de două unităţi chiar înainte de Witr.
În timpul nopţii, faceţi rugăciuni formate din două unităţî.
Cât priveşte rugăciunile nafilah, faceţi când puteţi.
Dacă aţi făcut ceva rău şi vreţi să vă corectaţi
Faceţi o rugăciune de două unităţi şi căiţi-vă.
Dacă aveţi mare nevoie de ceva,
Faceţi rugăciunea pentru nevoie, care conţine două unităţi.
Dacă nu ştiţi pentru ce vreţi
Să imploraţi, cereţi Preaînaltului să vă lumineze.
Mai sunt şi alte nafilah, dar este suficient pentru început.
Acum, [trebuie ştiut] că nu se fac rugăciuni mandub,
La răsăritul şi al apusul soarelui, la orele rugăciunilor wajib,
Vinerea la intrarea imamului [în moscheie] şi în timpul predicii,
Când abia aveţi timp pentru rugăciunile wajib,
Şi în timpul săvârşirii unei rugăciuni de grup.
După ‘Asr şi la răsărit rugăciunile mandub sunt blamabile,
Dar sunt permise în alte momente.
Nu este blamabil să faceţi Fajr sau Witr după
Răsăritul zorilor, având în vedere că este momentul celui de-al doilea timp [pentru ele].
Cântul 19. Acte care anulează rugăciunea şi cele care nu o fac
După primul takbir sunt acte pe care
Nu puteţi să le faceţi fără să anulaţi rugăciunea.
Actele următoare, făcute cu intenţie, anulează rugăciunea :
Ratarea unui wajib, adăugarea unuia de natură non-verbală :
Mâncatul, băutul, vomatul, vorbitul, mormăitul,
Pronunţarea « salam » înainte de a fi sfârşit rugăciunea.
La fel şi pentru actele următoare, chiar fără intenţie :
Mişcatul prea mult (rămâneţi imobili !),
Petele de impuritatea, pierderea stării de puritate,
Râsul foarte puternic, dezbrăcarea grosolană,
Deturnarea completă de la direcţia rugăciunii,
Ocuparea cu altceva decât cu actul wajib,
Aminterea câtorva rugăciuni pierdute,
Omiterea prosternărilor sunnah neglijate
(Dacă vi le amintiţi după o lungă pauză),
Dublarea, din eroare, a numărului de unităţi ale unei rugăciuni.
Actele următoare nu anulează rugăciunea :
Ascultarea celui care are ceva să vă spună,
Semnul făcut cuiva, gemutul de durere,
Strigătul de teamă de Allah, avansarea sau datul înapoi,
Luarea unui vesmânt care a căzut la pământ,
Mâna dusă la gură în cazul celui ce cască, scărpinarea unei răni,
Recitarea Coranului în a treia sau a patra
Unitate sau a unor versete diferite [decât textul recitat],
În aceeaşi unitate. Recitarea Coranului cu voce tare sau în gând
Atunci când trebuia făcut contrariul,
Dregerea vocii, râgâitul sau scuipatul,
Omorârea unui scorpion, a unui şarpe sau a unei alte fiare.
Mai există şi alte cazuri, dar am menţionat destule,
Pentru a indica ce trebuie să faceţi şi ce nu.
Nu puteţi să le faceţi fără să anulaţi rugăciunea.
Actele următoare, făcute cu intenţie, anulează rugăciunea :
Ratarea unui wajib, adăugarea unuia de natură non-verbală :
Mâncatul, băutul, vomatul, vorbitul, mormăitul,
Pronunţarea « salam » înainte de a fi sfârşit rugăciunea.
La fel şi pentru actele următoare, chiar fără intenţie :
Mişcatul prea mult (rămâneţi imobili !),
Petele de impuritatea, pierderea stării de puritate,
Râsul foarte puternic, dezbrăcarea grosolană,
Deturnarea completă de la direcţia rugăciunii,
Ocuparea cu altceva decât cu actul wajib,
Aminterea câtorva rugăciuni pierdute,
Omiterea prosternărilor sunnah neglijate
(Dacă vi le amintiţi după o lungă pauză),
Dublarea, din eroare, a numărului de unităţi ale unei rugăciuni.
Actele următoare nu anulează rugăciunea :
Ascultarea celui care are ceva să vă spună,
Semnul făcut cuiva, gemutul de durere,
Strigătul de teamă de Allah, avansarea sau datul înapoi,
Luarea unui vesmânt care a căzut la pământ,
Mâna dusă la gură în cazul celui ce cască, scărpinarea unei răni,
Recitarea Coranului în a treia sau a patra
Unitate sau a unor versete diferite [decât textul recitat],
În aceeaşi unitate. Recitarea Coranului cu voce tare sau în gând
Atunci când trebuia făcut contrariul,
Dregerea vocii, râgâitul sau scuipatul,
Omorârea unui scorpion, a unui şarpe sau a unei alte fiare.
Mai există şi alte cazuri, dar am menţionat destule,
Pentru a indica ce trebuie să faceţi şi ce nu.
vineri, iulie 13, 2007
Înţelegerea profundă - Rais Tchaqmaqzade
Intrebare: De câtă vreme există sufismul?
Răspuns: Sufismul a existat dintotdeauna. A fost practicat în câte şi câte feluri, deosebite unele de altele şi numai prin învelişul lor exterior. Neştiutorii s-au grăbit să creadă, din această pricină, că între ele ar exista deosebiri de esenţă.
I: Sufismul este doar înţelesul interior al Islamului sau poate avea o mai largă aplicaţie?
R: Sufismul înseamnã cunoaştere. Prin ea, omul se poate realiza pe sine şi poate atinge permanenţa, realitatea. Sufiţii pot împărtăşi această cunoaştere prin orice vehicul, oricare i-ar fi numele. Vehiculele religioase au avut de-a lungul istoriei nume diferite.
I: De ce este nevoie ca omul să studieze sufismul?
R: Pentru că a fost creat pentru a o face; este următoarea sa treaptă.
I: Cu toate acestea, mulţi oameni cred că treapta lor următoare este studiul altor doctrine decât cea sufită.
R: Asta datorită particularităţilor umane de a avea două forme de inteligenţă: Inteligenţă Superioară şi Inteligenţă Inferioară. Inteligenţa Superioară se manifestă atunci când cineva vrea să înţeleagă dar, în loc de asta, dezvoltă doar convingerea că o anumită cale este singura adevărată. Inteligenţa Inferioară este o umbră a Inteligenţei Superioare. Întocmai ca umbra, e o deformare a realitãţii, reţinând doar o parte din original.
I: Faptul că sufiţii au fost şi sunt personalităţi atât de renumite şi venerate nu-i atrage oare pe oameni să studieze sufismul?
R: Sufiţii cunoscuţi de lume sunt doar o mică parte din totalul sufiţilor: sunt cei care n-au putut sta departe de proeminenţă. Atracţia faţă de o personalitate venerabilă pe care o poate resimţi un potenţial discipol face parte din Inteligenţa Inferioară. Mai târziu, probabil ca va şti mai bine.
I: Există vreun conflict între sufism şi alte moduri de a gândi?
R: Nu poate exista, pentru că sufismul încorporează toate modurile de gândire; fiecare îşi are utilitatea sa.
I: Oare sufismul este restrâns doar la o anumită limbă, la o anumită comunitate, la o anumită perioadă istorică?
R: Faţa vizibilă a sufismului poate deseori să se schimbe în funcţie de un anume loc, o anume perioadă şi o anume comunitate, fiindcă sufismul trebuie să se prezinte într-o formă perceptibilă pentru toţi oamenii.
I: Oare acesta să fie motivul pentru care au existat maeştri sufiţi cu sisteme de învăţământ atât de diferite şi care au înflorit în atâtea ţări diferite?
R: Nu există altul.
I: Şi totuşi oamenii călătoresc în ţări îndepărtate, pentru a vizita învăţători a căror limbă uneori nici nu o cunosc.
R: Asemenea acţiuni, afară de cazul când sunt întreprinse din porunca maestrului, pot fi de folos numai pentru Inteligenţa Inferioară.
I: Există oare vreo diferenţă între ceea ce un om, bărbat sau femeie, vrea sa găsească, şi ceea ce are nevoie sa găsească, pentru împlinirea vieţii sale lăuntrice?
R: Da, aproape întotdeauna. Este funcţia maestrului să potrivească astfel lucrurile încât învăţătura dată să răspundă nevoilor, şi nicidecum dorinţelor elevului. Dorinţele ţin de sfera Inteligenţei Inferioare.
I: Această împărţire pe care o faceţi în Inteligenţă Superioară şi Inteligenţă Inferioară este comună tuturor sufiţilor?
R: Nimic pus în cuvinte nu este comun tuturor sufiţilor.
I: Ce este comun tuturor formelor de sufism?
R: Fiinţa învăţătorului, capacitatea învăţăceilor, particularităţile individuale, interacţiunea dintre membrii comunităţii, Realitatea dincolo şi din spatele formelor.
I: De ce unii maeştri sufiţi acordă iniţierea în mai multe ordine iniţiatice deosebite?
R: Pentru că aceste ordine reprezintă posibilităţi de învăţare, edificate pentru a se ocupa de cei pe care-i includ conform individualităţilor acestora. Oamenii se deosebesc între ei.
I: Dar adunarea de informaţii despre sufism şi învăţăturile lor nu poate fi totuşi decât un răspuns pozitiv, nu-i aşa? Care va duce la cunoaştere?
R: Aceasta e o treabă pentru Inteligenţa Inferioară. Informaţia despre activităţile unui grup de sufiţi poate fi chiar dăunătoare potenţialului unui alt grup.
I: De ce există oare atât de puţine indicaţii despre şcolile lui Ahmad Yasnavi din Turkestan şi Ibn El-Arabi din Andaluzia?
R: Pentru că în sfera Inteligenţei Superioare, atelierul se desfiinţează după ce lucrarea este terminată.
Răspuns: Sufismul a existat dintotdeauna. A fost practicat în câte şi câte feluri, deosebite unele de altele şi numai prin învelişul lor exterior. Neştiutorii s-au grăbit să creadă, din această pricină, că între ele ar exista deosebiri de esenţă.
I: Sufismul este doar înţelesul interior al Islamului sau poate avea o mai largă aplicaţie?
R: Sufismul înseamnã cunoaştere. Prin ea, omul se poate realiza pe sine şi poate atinge permanenţa, realitatea. Sufiţii pot împărtăşi această cunoaştere prin orice vehicul, oricare i-ar fi numele. Vehiculele religioase au avut de-a lungul istoriei nume diferite.
I: De ce este nevoie ca omul să studieze sufismul?
R: Pentru că a fost creat pentru a o face; este următoarea sa treaptă.
I: Cu toate acestea, mulţi oameni cred că treapta lor următoare este studiul altor doctrine decât cea sufită.
R: Asta datorită particularităţilor umane de a avea două forme de inteligenţă: Inteligenţă Superioară şi Inteligenţă Inferioară. Inteligenţa Superioară se manifestă atunci când cineva vrea să înţeleagă dar, în loc de asta, dezvoltă doar convingerea că o anumită cale este singura adevărată. Inteligenţa Inferioară este o umbră a Inteligenţei Superioare. Întocmai ca umbra, e o deformare a realitãţii, reţinând doar o parte din original.
I: Faptul că sufiţii au fost şi sunt personalităţi atât de renumite şi venerate nu-i atrage oare pe oameni să studieze sufismul?
R: Sufiţii cunoscuţi de lume sunt doar o mică parte din totalul sufiţilor: sunt cei care n-au putut sta departe de proeminenţă. Atracţia faţă de o personalitate venerabilă pe care o poate resimţi un potenţial discipol face parte din Inteligenţa Inferioară. Mai târziu, probabil ca va şti mai bine.
I: Există vreun conflict între sufism şi alte moduri de a gândi?
R: Nu poate exista, pentru că sufismul încorporează toate modurile de gândire; fiecare îşi are utilitatea sa.
I: Oare sufismul este restrâns doar la o anumită limbă, la o anumită comunitate, la o anumită perioadă istorică?
R: Faţa vizibilă a sufismului poate deseori să se schimbe în funcţie de un anume loc, o anume perioadă şi o anume comunitate, fiindcă sufismul trebuie să se prezinte într-o formă perceptibilă pentru toţi oamenii.
I: Oare acesta să fie motivul pentru care au existat maeştri sufiţi cu sisteme de învăţământ atât de diferite şi care au înflorit în atâtea ţări diferite?
R: Nu există altul.
I: Şi totuşi oamenii călătoresc în ţări îndepărtate, pentru a vizita învăţători a căror limbă uneori nici nu o cunosc.
R: Asemenea acţiuni, afară de cazul când sunt întreprinse din porunca maestrului, pot fi de folos numai pentru Inteligenţa Inferioară.
I: Există oare vreo diferenţă între ceea ce un om, bărbat sau femeie, vrea sa găsească, şi ceea ce are nevoie sa găsească, pentru împlinirea vieţii sale lăuntrice?
R: Da, aproape întotdeauna. Este funcţia maestrului să potrivească astfel lucrurile încât învăţătura dată să răspundă nevoilor, şi nicidecum dorinţelor elevului. Dorinţele ţin de sfera Inteligenţei Inferioare.
I: Această împărţire pe care o faceţi în Inteligenţă Superioară şi Inteligenţă Inferioară este comună tuturor sufiţilor?
R: Nimic pus în cuvinte nu este comun tuturor sufiţilor.
I: Ce este comun tuturor formelor de sufism?
R: Fiinţa învăţătorului, capacitatea învăţăceilor, particularităţile individuale, interacţiunea dintre membrii comunităţii, Realitatea dincolo şi din spatele formelor.
I: De ce unii maeştri sufiţi acordă iniţierea în mai multe ordine iniţiatice deosebite?
R: Pentru că aceste ordine reprezintă posibilităţi de învăţare, edificate pentru a se ocupa de cei pe care-i includ conform individualităţilor acestora. Oamenii se deosebesc între ei.
I: Dar adunarea de informaţii despre sufism şi învăţăturile lor nu poate fi totuşi decât un răspuns pozitiv, nu-i aşa? Care va duce la cunoaştere?
R: Aceasta e o treabă pentru Inteligenţa Inferioară. Informaţia despre activităţile unui grup de sufiţi poate fi chiar dăunătoare potenţialului unui alt grup.
I: De ce există oare atât de puţine indicaţii despre şcolile lui Ahmad Yasnavi din Turkestan şi Ibn El-Arabi din Andaluzia?
R: Pentru că în sfera Inteligenţei Superioare, atelierul se desfiinţează după ce lucrarea este terminată.
joi, iulie 12, 2007
Sufismul şi islamul - Muhammad Ali El-Misri
Întrebare: Care sunt bazele sufismului?
Răspuns: Temeiul principal al sufismului este credinţa. Credinţa islamică (iman) are şase stâlpi. Aceştia sunt: Dumnezeu Există; Dumnezeu este Unul; Există Îngeri; Există Profeţi; Există o Zi a
Mântuirii; Există Providenţă.
I: Cum trebuie înţelese aceste lucruri, întrucât nici unul dintre ele nu poate fi obiectul unei verificări obişnuite de către marea majoritate a oamenilor?
R: Ele sunt înscrise şi păstrate în minte, trăite şi realizate în "inimă".
I: Care este scopul sufismului?
R: Perceperea afirmaţiilor de mai sus în "inimă".
I: Care e diferenţa între Cei Transformaţi şi restul omenirii?
R: Înţelegerea Celor Transformaţi este altceva decât ceea ce oamenii obişnuiţi numesc cunoaştere.
I: Ce este cunoaşterea în sensul pe care i-l dau în mod obişnuit oamenii de rând?
R: Este imitaţie; învăţată prin instruirea dată de alţii, presupuşi învăţători; presupusă a fi reală, deşi nu este.
I: Cum credeţi că se poate dezvolta credinţa adevărată?
R: Ajungând, prin anumite practici, la Calea care e doar una din cele şaptezeci şi două de Căi posibile deschise omului. Este posibil, după ce omul a urmat o Cale imitativă, să se ridice la una reală, dar e dificil.
I: Ce forme religioase exterioare urmează Cei Transformaţi?
R: Majoritatea urmează riturile şi respectă legile islamului şi ale Oamenilor Tradiţiei, precum şi direcţia riturilor stabilită de Şeicul Mataridi din Samarkand. Cei care practică Islamul în cadrul celor Patru Mari Şcoli sunt în general numiţi Oamenii Mântuirii.
I: Când a fost întrebat de ce şcoală ţine, Bayazid Bistami a răspuns, "Eu ţin de Şcoala lui Dumnezeu". Ce înseamnă acest răspuns?
R: Toate diviziunile confesionale pe care le-am menţionat mai devreme sunt considerate a ţine de Şcoala lui Dumnezeu.
I: Sufiţii se referă la ei înşişi ca la nişte fenomene, idei, animale şi plante. De ce?
R: Profetul a spus că în Ziua de Apoi, omul este rechemat în forma acelui animal care îi reprezintă caracteristica principală. Forma lui pare a se preface în aceea a animalului sau a altceva cu care el se aseamănă înlăuntrul său, mai degrabă decât în cea umană. În somn, omul se poate vedea ca om, dar se poate vedea, după tendinţa sa dominantă şi ca oaie, maimuţă sau purcel. Neînţelegerea acestui fapt este cea care a dat naştere credinţei că viaţa omului trece în cea de animal (reîncarnarea), interpretată ad litteram de către ignoranţi lipsiţi de orice intuiţie intelectuală.
I: Sufiţii întrebuinţează simboluri şi apără idei care se opun cerinţelor aşezământului social, şi care sunt totodată străine de frazeologia folosită în mod normal pentru lucrurile înalte. Se
vorbeşte în sufism de iubiţi, de cupe de vin, şi tot aşa. Cum poate fi înţeles acest limbaj?
R: Pentru sufiţi, religia aşa cum este înţeleasă de omul obişnuit este un lucru grosolan, exterior. Simbolurile sufite indică anumite stări. Ele sunt la fel de legitime ca întrebuinţarea simbolului
de "Dumnezeu" pentru ceva care ne este complet necunoscut, afară de iluzia de Dumnezeu pe care o creează emoţia.
I: Cum poate fi Koranul sprânceana unei amante?
R: Cum pot fi nişte semne făcute cu cărbune şi gumă pe nişte bucăţi de hârtie din stuful dintr-o mlaştină?
I: Dervişii spun ca îl văd pe Dumnezeu. Cum poate fi posibil aşsa ceva?
R: Nu este o afirmaţie ce trebuie înţeleasă literal, ci ca emblemă a unor stări de conştiinţă.
I: Poate un individ să nu fie văzut prin intermediul exteriorului său sau al manifestărilor lui?
R: Nu un individ; numai exteriorul şi manifestările lui sunt văzute. Când vezi pe cineva venind spre tine, îţi zici: "L-am văzut pe Zaid", dar tu n-ai văzut decât ce poţi vedea din exteriorul şi suprafaţa lui Zaid.
I: În credinţa musulmană este o blasfemie din partea dervişilor să spună (aşa cum o fac): "Nu ne temem de iad, nu râvnim raiul."
R: Nu asta vor ei să spună. Ei vor să spună că omul nu trebuie antrenat să se teamă şi să dorească.
I: Susţineţi că nu există nici o contradicţie între comportamentul şi credinţa exterioare şi percepţia interioară a sufiţilor. Dacă este aşa, de ce persistă sufiţii în a ascunde unele lucruri de ceilalţi (musulmani)?
R: Ceea ce este ascuns nu contrazice comportamentul corect, ci înţelegerea obişnuită. Cărturarul cel mai distins nu poate înţelege ce nu a încercat el însuşi, şi de aceea lucrul acela, lui, îi e
ascuns.
I: Dacă cineva cunoaşte doar credinţa religioasă (exoterică) şi nu ştiinţa specială a sufismului (ezoterică), oare credinţa sa religioasă va fi inferioară celei a unui sufi?
R: Nu, credinţa sa ar fi cea mai desăvârşită credinţă religioasă, şi n-ar putea fi inferioară credinţei unui sufi.
I: Care e diferenţa dintre profeţi, sfinţi, cei care au înalta cunoaştere, şi iniţiaţi?
R: Dacă au credinţă, credinţa lor este la toţi la fel. Diferenţa apare în sfera cunoaşterii şi nu a sentimentelor. Un rege seamănă cu supuşii săi prin faptul de a avea doi ochi, un nas, o gură. Diferă de ei prin caracter şi prin însărcinări.
Răspuns: Temeiul principal al sufismului este credinţa. Credinţa islamică (iman) are şase stâlpi. Aceştia sunt: Dumnezeu Există; Dumnezeu este Unul; Există Îngeri; Există Profeţi; Există o Zi a
Mântuirii; Există Providenţă.
I: Cum trebuie înţelese aceste lucruri, întrucât nici unul dintre ele nu poate fi obiectul unei verificări obişnuite de către marea majoritate a oamenilor?
R: Ele sunt înscrise şi păstrate în minte, trăite şi realizate în "inimă".
I: Care este scopul sufismului?
R: Perceperea afirmaţiilor de mai sus în "inimă".
I: Care e diferenţa între Cei Transformaţi şi restul omenirii?
R: Înţelegerea Celor Transformaţi este altceva decât ceea ce oamenii obişnuiţi numesc cunoaştere.
I: Ce este cunoaşterea în sensul pe care i-l dau în mod obişnuit oamenii de rând?
R: Este imitaţie; învăţată prin instruirea dată de alţii, presupuşi învăţători; presupusă a fi reală, deşi nu este.
I: Cum credeţi că se poate dezvolta credinţa adevărată?
R: Ajungând, prin anumite practici, la Calea care e doar una din cele şaptezeci şi două de Căi posibile deschise omului. Este posibil, după ce omul a urmat o Cale imitativă, să se ridice la una reală, dar e dificil.
I: Ce forme religioase exterioare urmează Cei Transformaţi?
R: Majoritatea urmează riturile şi respectă legile islamului şi ale Oamenilor Tradiţiei, precum şi direcţia riturilor stabilită de Şeicul Mataridi din Samarkand. Cei care practică Islamul în cadrul celor Patru Mari Şcoli sunt în general numiţi Oamenii Mântuirii.
I: Când a fost întrebat de ce şcoală ţine, Bayazid Bistami a răspuns, "Eu ţin de Şcoala lui Dumnezeu". Ce înseamnă acest răspuns?
R: Toate diviziunile confesionale pe care le-am menţionat mai devreme sunt considerate a ţine de Şcoala lui Dumnezeu.
I: Sufiţii se referă la ei înşişi ca la nişte fenomene, idei, animale şi plante. De ce?
R: Profetul a spus că în Ziua de Apoi, omul este rechemat în forma acelui animal care îi reprezintă caracteristica principală. Forma lui pare a se preface în aceea a animalului sau a altceva cu care el se aseamănă înlăuntrul său, mai degrabă decât în cea umană. În somn, omul se poate vedea ca om, dar se poate vedea, după tendinţa sa dominantă şi ca oaie, maimuţă sau purcel. Neînţelegerea acestui fapt este cea care a dat naştere credinţei că viaţa omului trece în cea de animal (reîncarnarea), interpretată ad litteram de către ignoranţi lipsiţi de orice intuiţie intelectuală.
I: Sufiţii întrebuinţează simboluri şi apără idei care se opun cerinţelor aşezământului social, şi care sunt totodată străine de frazeologia folosită în mod normal pentru lucrurile înalte. Se
vorbeşte în sufism de iubiţi, de cupe de vin, şi tot aşa. Cum poate fi înţeles acest limbaj?
R: Pentru sufiţi, religia aşa cum este înţeleasă de omul obişnuit este un lucru grosolan, exterior. Simbolurile sufite indică anumite stări. Ele sunt la fel de legitime ca întrebuinţarea simbolului
de "Dumnezeu" pentru ceva care ne este complet necunoscut, afară de iluzia de Dumnezeu pe care o creează emoţia.
I: Cum poate fi Koranul sprânceana unei amante?
R: Cum pot fi nişte semne făcute cu cărbune şi gumă pe nişte bucăţi de hârtie din stuful dintr-o mlaştină?
I: Dervişii spun ca îl văd pe Dumnezeu. Cum poate fi posibil aşsa ceva?
R: Nu este o afirmaţie ce trebuie înţeleasă literal, ci ca emblemă a unor stări de conştiinţă.
I: Poate un individ să nu fie văzut prin intermediul exteriorului său sau al manifestărilor lui?
R: Nu un individ; numai exteriorul şi manifestările lui sunt văzute. Când vezi pe cineva venind spre tine, îţi zici: "L-am văzut pe Zaid", dar tu n-ai văzut decât ce poţi vedea din exteriorul şi suprafaţa lui Zaid.
I: În credinţa musulmană este o blasfemie din partea dervişilor să spună (aşa cum o fac): "Nu ne temem de iad, nu râvnim raiul."
R: Nu asta vor ei să spună. Ei vor să spună că omul nu trebuie antrenat să se teamă şi să dorească.
I: Susţineţi că nu există nici o contradicţie între comportamentul şi credinţa exterioare şi percepţia interioară a sufiţilor. Dacă este aşa, de ce persistă sufiţii în a ascunde unele lucruri de ceilalţi (musulmani)?
R: Ceea ce este ascuns nu contrazice comportamentul corect, ci înţelegerea obişnuită. Cărturarul cel mai distins nu poate înţelege ce nu a încercat el însuşi, şi de aceea lucrul acela, lui, îi e
ascuns.
I: Dacă cineva cunoaşte doar credinţa religioasă (exoterică) şi nu ştiinţa specială a sufismului (ezoterică), oare credinţa sa religioasă va fi inferioară celei a unui sufi?
R: Nu, credinţa sa ar fi cea mai desăvârşită credinţă religioasă, şi n-ar putea fi inferioară credinţei unui sufi.
I: Care e diferenţa dintre profeţi, sfinţi, cei care au înalta cunoaştere, şi iniţiaţi?
R: Dacă au credinţă, credinţa lor este la toţi la fel. Diferenţa apare în sfera cunoaşterii şi nu a sentimentelor. Un rege seamănă cu supuşii săi prin faptul de a avea doi ochi, un nas, o gură. Diferă de ei prin caracter şi prin însărcinări.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)