Nafaqa poate fi tradusă prin „dăruire de sine”. Ea se referă în special la dăruirea de bani în cadrul căii, dar mai poate îmbrăca şi forma punerii la dispoziţie a anumitor competenţe sau a timpului personal pentru lucrul în cadrul căii.
Nafaqa este considerată un instrument de purificare (mai ales atunci când este vorba despre oferirea de bani) şi de progres spiritual.
Seyyid spune: Acela care-şi face dhikrul, care lucrează pe cale şi care, în afara acestora, practică nafaqa este o „stea căzătoare”, este „inatacabil” (o altă traducere posibilă: „face parte din elita elitei sfinţilor”).
Seyyid mai spune: Există trei porţi (dhikrul, lucrul pe cale şi nafaqa). Nafaqa e singura poartă în faţa căreia este lume puţină; această poartă este calea regală.
Tot Seyyid spune şi că: Lucrul cel mai respingător este un sufi zgârcit.
Din cele de mai sus, reiese importanţa pe care Seyyidi Hamza o acordă acestui instrument de avansare pe cale numit nafaqa. De asemenea, pentru înţelegerea realei importanţe a nafaqa, este necesară practicarea dhikrului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu