Manastirea magica - Idries Shah

Vom zabovi din cand in cand, incepand din momentul de fata, asupra culegerii de povestiri si pilde traditionale - majoritatea inedite - si istorioare sufite compuse chiar de Idries Shah, publicata sub titlul de "Manastirea magica" si alcatuind un esantion reprezentativ al invataturii sufite.

Titlul original al lucrarii: "The Magic Monastery", The Octagon Press, POB 227, London.

***

Manastirea magica

Un dervis taciturn de felul lui isi facuse obiceiul de a asista la mesele oferite in fiecare saptamana de catre un om generos si cultivat. Dervisul nu lua niciodata parte la conversatie. Intra, strangea mana, surazand, tuturor celor prezenti, se ducea sa se aseze intr-un colt al incaperii si manca ceea ce i se oferea. Cand reuniunea lua sfarsit, se ridica, rostea cateva cuvinte de multumire si de ramas bun si se indrepta spre usa.

Nimeni nu stia nimic despre acest dervis. Prima oara cand se prezentase, unii soptisera:
- Se spune dspre el ca ar fi un sfant...

Cei care faceau parte din respectivul cerc - Adunarea Literatilor, cum i se spunea - crezura multa vreme ca aveau de-a face cu un om devotat cunoasterii si sacrului, si asteptasera cu nerabdare momentul in care dervisul le va transmite ceva din propria sa intelepciune. Unii chiar se laudau fata de prietenii lor ca dervisul alesese sa
participe la reuniunile lor, lasand sa se inteleaga ca simpla sa prezenta reprezenta pentru ei o mare onoare.

Neconstatand, insa, niciun progres in raporturile lor cu el, ajunsera sa-l considere, putin cate putin, drept un impostor. Mai multi dintre ei incepura sa se simta stingheriti in prezenta dervisului. Este adevarat ca acesta nu facea nimic sa intre in atmosfera, ca nu era preocupat sa contribuie la conversatie nici macar cu vreun proverb - aceasta conversatie instructiva pe care o apreciau intr-atat incat le devenise indispensabila. Altii, in schimb, nici macar nu observau ca se afla acolo, fiindca dervisul nu atragea atentia asupra lui.

Intr-o zi, dervisul le spuse:
- Va invit pe toti maine seara sa-mi vizitati manastirea si sa luati masa impreuna cu mine.
Aceasta invitatie neasteptata prilejui diverse schimbari bruste de opinie. Dervisul fiind imbracat extrem de modest, unii il crezura nebun si cu totul incapabil sa le ofere ceva. Dupa altii, comportamentul lui din trecut nu avusese alt scop decat sa-i puna la incercare: acum dervisul avea sa le rasplateasca rabdarea de a fi suportat atata vreme o companie atat de plictisitoare.
Altii murmurara:
- Aveti grija1 Poate ca incearca sa ne farmece ca sa ne aiba in puterea sa.
Curiozitatea ii impinse insa pe toti, inclusiv pe gazda, sa-i accepte invitatia.

In seara urmatoare, dervisul ii conduse de la casa gazdei lor pana la o manastire ascunsa ale carei dimensiuni si splendoare ii uluira. Cladirile erau intesate de discipoli ocupati cu tot felul de sarcini si practici spirituale. Strabatura o sala de meditatie plina de intelepti avand un aer distins, care se ridicara si se inclinara la trecerea dervisului.
In ceea ce priveste festinul care urma, cuvintele care sa-l descrie lipsesc cu desavarsire. Vizitatorii erau coplesiti si cu totii il implorara pe stapanul locului sa ii accepte pe data drept discipoli. Tuturor rugamintilor lor, insa, nu le dadu decat un singur raspuns:
- Asteptati pana maine.

A doua zi dimineata, in loc sa se trezeasca in paturile somptuoase in care fusesera condusi noaptea anterioara, imbracati in haine de ceremonie, invitatii se regasira culcati de-a valma pe pamant, chirciti, langa zidul unei cladiri in ruina ridicata pe coasta arida a unui deal.
Nici urma de dervis, nici de biblioteci, de arabescuri magnifice, de covoare, de fantani.
- Mizerabilul asta si-a batut joc de noi, cu magia lui perfida! strigara ei. Rand pe rand, se compatimeau reciproc pentru tot ce indurasera si se felicitau unii pe ceilalti ca descoperisera, in sfarsit, adevaratele intentii ale sceleratului ale carui vraji se destramasera, dupa cate se parea, inainte ca el sa fi reusit sa-si
duca la indeplinire necuratele urzezli.
Multi considerau ca scapasera numai si numai datorita puritatii sufletului lor.

Ceea ce ignorau, era faptul ca dervisul se folosise de acelasi procedeu pentru a face sa apara manastirea, iar mai apoi pentru a-i determina sa creada ca fusesera abandonati printre ruine. De fapt, nu se gaseau in nici unul dintre aceste locuri.

Facandu-si parca aparitia de nicaieri, dervisul se indrepta spre ei si le spuse:
- Sa ne intoarcem la manastire.
Si facu un gest din mana. Toti se regasira in salile monumentale si atunci se caira, fiindca se convinsesera pe data ca ruinele trebuie sa fi fost o incercare, iar manastirea reprezenta adevarata realitate.
Unii spusera cu voce soptita:
- Ce bine ca nu ne-a auzit criticile. Chiar daca nu ne va invata decat aceasta arta necunoscuta, si tot nu ne vom fi pierdut timpul degeaba!

Dervisul facu un alt gest din mana si se regasira la masa gazdei lor, pe care, de altfel, nici nu o parasisera in tot acest rastimp. El era asezat in locul lui obisnuit si manca in tacere, tot ca de obicei, portia lui de orez cu mirodenii.

In timp ce-l urmareau cu ingrijorare, toti ii auzira vocea adresandu-li-se, ca si cand ar fi venit din propriul lor piept. Buzele dervisului nu se miscau:
- Atat timp cat lacomia va impiedica sa deosebiti iluzia de realitate, un dervis nu va poate arata nimic real. Nu va poate arata decat ceva iluzoriu. Celor care se hranesc cu iluzii si vise, nu li se poate da drept hrana decat iluzoriul si imaginarul.

Toti participantii continuara sa frecventeze masa omului cel generos. Dervisul, insa, nu li se mai adresa niciodata. Membrii Adunarii Literatilor observara curand ca locul in care dervisul obisnuia sa se aseze ramanea, de la o vreme, tot timpul
gol.