“Sufismul este in intregime excelenta in comportament (al ihsan). Cel ce te depaseste in excelenta comportamentului, te depaseste in sufism.”
Asa spun sufitii. Rezuma toata stiinta cunoasterii lui Dumnezeu la o unica atitudine. Ce sa intelegem dintr-o asemenea afirmatie, care ne infatiseaza desavarsirea spirituala a fiintei umane drept perfectiune in actiune ? Sa vrea sa insemne ca orizontul spiritual al Caii Sufite se limiteaza la planul exterior? La faptele noastre?
Bineinteles ca nu. Cand se afirma ca intreg sufismul este cuprins in excelenta in comportament, aceasta aluzie arata ca excelenta in comportament reprezinta traducerea pe plan exterior a unui eveniment spiritual situat in afara oricarei comparatii : prezenta divina din inima omului sfant al lui Dumnezeu (a sufitului).
Este asa cum a descris si Ibn Ata Allah : “Frumusetea actiunilor precede frumusetea starilor sufletesti (hal), iar frumusetea acestor stari vine din confirmarea in statiunile spirituale (maqamat) unde coboara, in inimi, favorurile divine.”
Calea este, in intregime, pura experienta spirituala, ea se inscrie in experienta traita intim si profund a fiecaruia din cei ce o parcurg. Calea nu inseamna un construct ipotetic si, cu atat mai putin, eruditie. Ea este intelegerea directa a luminii divine prin inima.
“Stiinta utila este aceea ale carei raze se raspandesc in piept si aceea care ridica voalurile de pe inima.” (Ibn Ata Allah)
Nimic surprinzator, prin urmare, atunci cand Calea se prezinta - in exterior - ca orientare catre un model de comportament, adica spre o experienta de viata pentru care singurele instrumente necesare sunt de genul : spontaneitate, intentie pura si sinceritate, nu coeficient de inteligenta si capacitate de gandire. Simplitatea este esentiala pe drumul spre Dumnezeu.
Din perspectiva sufita, calitatea actelor transcende individul care le infaptuieste si se repercuteaza direct asupra planului Fiintei. Calea initiatica vie, pentru ca aceasta se plaseaza in optica unei transformari interioare, nu poate sa fie restransa la cercul simplei morale. Calea transcende aceasta morala fara a-i nega, insa, virtutile sociale. Diferenta sta in faptul ca, in acest caz, un bun comportament nu este o norma sociala ci, pur si simplu, un mijloc de educare spirituala.
Intr-adevar, in masura in care cautarea excelentei in comportament nu se mai limiteaza la o simpla atitudine mentala si la actele corespunzatoare acesteia, intreaga Fiinta a discipolului se gaseste implicata, depasind infinit cadrul simplei individualitati psihologice pentru a atinge ceea ce este universal in fiecare dintre noi.
Cautand cu sinceritate binele semenului sau, discipolul isi plaseaza constiinta intr-o orientare care il sustrage de la perceperea propriei sale individualitati, fie si pentru o clipa. In aceasta clipa scurta situata in afara timpului, el nu-si mai are atentia fixata asupra sa sau asupra altuia. Intreaga sa aspiratie se concentreaza atunci spre o constiinta superioara care duce la depasirea limitelor propriei individualitati.
Aceasta excelenta in comportament consta in a se afla constant in serviciul celuilalt (al oricui altcuiva, nu numai in serviciul fuqqara - al fratilor si al surorilor din tariqah) si in a practica generozitatea fata de semenul sau. Inseamna a da intaietate celuilalt, nu tie insuti. Este ceea ce sufitii numesc al ithar. Ei compara aceasta atitudine cu o lumanare : aceasta lumineaza in exterior, consumandu-se pe ea insasi.
Astfel, conformandu-se acestei stari de a fi si intensificand-o pana cand devine un veritabil elan al inimii, discipolul pune in el insusi bazele reflexului unei atitudini interioare care contine in germene potentialitatea de a-l elibera complet de ego-ul sau, adica de constiinta iluzorie a existentei individualitatii sale in calitate de realitate autonoma care-si este suficienta siesi. Dar, cum s-a mai spus deja, nu este vorba decat de o potentialitate, o conditie necesara dar nu si suficienta. Atitudinea de cautare a excelentei in comportament este ca o samanta semanata in pamant, primul stadiu al cresterii fiind spargerea cojii.
Ca sa creasca, insa, o samanta are nevoie de apa de ploaie datatoare de viata. In lipsa ei, nu va exista crestere, nu va exista copac, nu vor exista fructe. Aceasta apa din ceruri ne este adusa de ghidul spiritual viu. Prin prezenta sa sfintita si autorizata este insufletita inima discipolului. Fiecare dintre actele discipolului aflat pe drumul spre Dumnezeu - adica in cautarea excelentei de comportament - este atunci invaluit de o apa binefacatoare si transformatoare : Gratia divina foarte speciala care emana de la cel care detine Sirr-ul, secretul spiritual.
Aceasta Gratie cu totul speciala trezeste inima si vederea discipolului la Prezenta divina aflata in orice lucru. Cei care urmeaza Calea cu inima sunt precum “cei care isi cheltuiesc averile, cautand sa-i placa lui Dumnezeu si sa-si intareasca sufletele, sunt asemenea unei gradini sadite pe un deal : daca o ploaie zdravana o atinge, ea va da de doua ori mai multe roade, insa daca nu o atinge nici o ploaie zdravana, atunci si roua ii este de ajuns.” (Cor II, 265)
Ghidul spiritual viu este ca acest deal de care ni se vorbeste in Coran. Solurile de pe el sunt, datorita prezentei sale, inaltate intr-un loc deosebit de bine expus si favorabil irigatiilor celeste. Ariditatea pamantului a devenit imposibila si el rodeste abundent, pentru ca dealul pune capat uscaciunii desertului.
Pe Cale, legatura stransa existenta intre frumusetea actelor si realizarea spirituala isi gaseste sursa originala in insasi persoana Profetului Muhammad (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa), asa cum o atesta acest hadith : “Eu nu am fost trimis decat pentru a desavarsi nobletea in comportament.”
Prin intermediul influentei realitatii spirituale a lui Muhammad se infaptuieste iluminarea Inimii. Este o transformare care se poate rezuma, in interior si la exterior, la atingerea nobletei in comportament.
Un alt aspect important este ca aceasta excelenta in comportament care infloreste in inimi este cea a lui Muhammad insusi. Intr-adevar, asa cum a enuntat si Ibn Arabi, realitatea spirituala a Profetului (El Haqiqah El Muhammadyah) este modelul prin excelenta al tipului de realizare spirituala proprie unui sufi. In Coran se spune : “Voi aveti in trimisul lui Dumnezeu o frumoasa pilda” (Cor XXXIII, 21).
Astfel, avansarea spirituala pe o Cale vie dupa modelul excelentei in comportament conduce la mostenirea cu adevarat a calitatilor proprii Profetului Muhammad, adica la o perfectiune interioara prin proximitatea divina si la una exterioara prin manifestarea calitatilor servitorului sincer, pios si recunoscator. Discipolul, pe masura ce progreseaza, actualizeaza in el insusi aceasta lumina a Profetului.
Este de retinut de aici faptul ca apropierea de Dumnezeu trece prin apropierea de aceasta realitate spirituala a Profetului. Fiecare ajunge sa-l cunoasca pe Dumnezeu in functie de gradul sau de participare la aceasta din urma. Allah i-a spus lui Muhammad : “Cei care iti jura tie credinta, Ii jura credinta lui Dumnezeu.” (Cor. XLVIII, 10).
Asadar, problema cruciala care se pune este aceea de a avea acces la aceasta realitate spirituala a lui Muhammad. Pentru aceasta nu exista decat o singura solutie : gasirea unui om la care aceasta apropiere s-a realizat deja, pentru ca prin mijlocirea prezentei sale si cu conditia ca el sa fi obtinut autorizatia divina, acest om sa fie intermediarul (al wassita) prin care vor strabate Calea cei care aspira la Uniunea cu Dumnezeu.
In concluzie, excelenta in comportament este in acelasi timp un germen si un fruct al Caii. Unealta necesara in vederea progresarii, aceasta este totodata si manifestarea realitatii spirituale a Profetului Muhammad (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa).
Revenind, deci, la adagiul sufit din introducerea acestui text, putem afirma ca sufismul este, in intregime, manifestarea si prezenta luminii Profetului Muhammad (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu