1/25. Abu Malik al-Harith ibn ‘Asim al-As’ari (Allah sã-l aibã în mila Sa!) relateazã cã Trimisul lui Allah (pacea si binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a spus: “Curãtenia înseamnã jumãtate din credintã. Rostirea frazei: “Toatã lauda se cuvine lui Allah!” umple spatiul dintre ceruri si pãmânt, pentru cã rugãciunea înseamnã luminã. Milostenia este încercarea credintei. Rãbdarea este o strãlucire, iar Coranul este un mijloc care te sprijinã sau care ti se opune. Fiecare om începe dimineata pregãtit sã facã un târg cu sufletul sãu, supunându-se astfel la riscuri – el îsi poate rãscumpãra sufletul sau îl poate pierde.
(relatat de Muslim)
2/26. Abu Sa’id Khudri (Allah sã-l aibã în mila Sa!) relateazã cã unii dintre Ansari au cersit de la Trimisul lui Allah (pacea si binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) si el le-a dat. Apoi au cersit iarãsi de la el, si el le-a dat tot ce a avut si nu a mai rãmas cu nimic. Atunci Profetul a zis: “Nu voi ascunde de voi nimic dintre lucrurile bune pe care le am. Oricine va fi cumpãtat la toate, Allah îl va face sã rãmânã cumpãtat, si cine este independent, Allah îi va da în continuare independentã, iar cel ce va avea rãbdare, Allah îl va coplesi cu rãbdare. Si nici unul dintre daruri nu este mai bun ca rãbdarea.”
(hadith convenit)
3/27. Abu Yahya Suhaib ibn Sinan (Allah sã-l aibã în mila Sa!) a spus cã Trimisul lui Allah a zis: “Ce minunatã este starea unui slujitor credincios: el reuseste în toate lucrurile si numai el are parte de asta. Dacã este cuprins de bunãstare, el îsi aratã recunostinta fatã de Allah, si acest lucru îi face bine; si dacã îl loveste nenorocirea, el îndurã cu rãbdare, si aceasta îi face si mai bine.”
(relatat de Muslim)
4/28. Anas (Allah sã-l aibã în mila Sa!) povesteste cã atunci când Trimisul lui Allah a cãzut în necunostintã din cauza bolii sale, Fatima (Allah sã o aibã în mila Sa!) a jelit la suferinta pãrintelui ei drag. El i-a spus: “Tatãl tãu n-o sã mai sufere dupã ce trece ziua de azi.” Când el a murit, ea a zis: “Vai, pãrinte al meu, Allah te-a chemat înapoi si tu ai rãspuns la Chemarea Sa, o, tatã! Grãdina Paradisului este lãcasul tãu. Ah, tatã! Noi înstiintãm pe Gavriil de moartea ta.”
Când a fost îngropat, ea a zis: “Cum de s-au împãcat inimile voastre sã puneti pãmânt peste Trimisul lui Allah?”
(relatat de Bukhari)
5/29. Usama ibn Zaid a povestit cã fiica Trimisului lui Allah a trimis dupã el, fiindcã pruncul ei se înãbusea. Dar Profetul l-a trimis înapoi pe mesagerul ei, împreunã cu urãrile sale de bine, spunând: “Orice ia înapoi Allah Îi apartine, si tot ce este de la El are un timp bine stabilit în aceastã lume. Deci ea sã aibã rãbdare si sã spere la rãsplata divinã.”
Ea a trimis din nou dupã el, implorându-l sã vinã. Trimisul lui Allah (pacea si binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) s-a ridicat, iar odatã cu el si Sa’d ibn ‘Ubada, Mu’adh ibn Jabal, Ubayy ibn Ka’b, Zaid ibn Thabit si alti câtiva oameni. Copilul a fost înmânat Trimisului lui Allah în vreme ce-si trãgea cu greu rãsuflarea. Vãzând acestea, Profetul a izbucnit în lacrimi. Sa’d a spus: “O, Trimis al lui Allah! Ce înseamnã asta?” El i-a rãspuns: “Este mila pe care Allah a adãpostit-o în inimile slujitorilor Sãi, iar Allah este milostiv cu aceia dintre slujitorii Sãi care sunt milosi cu altii.”
(hadith convenit)
6/30. Suhaib (Allah sã-l aibã în mila Sa!) a relatat cã Trimisul lui Allah a povestit: “Înaintea noastrã trãia un rege, si la curtea sa era un mag. Când magul a îmbãtrânit, i-a spus regelui: Acum sunt bãtrân, trimite deci la mine un tânãr, ca sã-l pot învãta vrãjitoria. Regele i-a trimis un flãcãiandru. În drum spre mag, acesta s-a întâlnit cu un pustnic. Impresionat de discutia pe care a avut-o cu el, si-a fãcut un obicei ca de fiecare datã când merge la mag sã se întâlneascã si cu pustnicul, asa cã întârzia de fiecare datã la mag. Acesta îl bãtea din pricina întârzierii, încât flãcãiandrul s-a plâns pustnicului, care i-a spus: Când te cuprinde frica de mag, sã spui: “Membrii familiei mele m-au retinut”, Iar când ti-e fricã de familia ta, sã spui: “Magul m-a oprit mai mult ca de obicei.”
Într-o zi a apãrut un animal de pradã urias care atinea calea oamenilor. Tânãrul a zis în sinea sa: “Astãzi voi afla cine este mai bun, magul sau pustnicul.” Asa cã a ridicat o piatrã de jos si a zis: “O, Allah, dacã lucrurile pe care le face pustnicul sunt mai plãcute Tie decât îndeletnicirile magului, trimite moartea asupra acestui animal, astfel ca oamenii sã poatã umbla nestingheriti dupã treburile lor.” A aruncat cu piatra în bestie si a ucis-o, iar oamenii au reînceput sã umble nestingheriti pe acolo. Tânãrul a mers apoi la pustnic si i-a povestit totul, iar acesta a zis: “Fiule, astãzi ai devenit mai bun ca mine. Îndeletnicirea ta a ajuns într-un loc unde cred cã vei fi pus în curând la încercare, si în cazul ãsta sã nu mã trãdezi.”
Tânãrul a început sã lecuiascã orbii si pe cei care sufereau de leprã, printre multe alte boli. Când un însotitor al regelui care orbise a aflat despre el, a venit cu o multime de daruri si i-a spus: “Dacã mã vindeci, toate acestea sunt ale tale.” Flãcãiandrul i-a rãspuns: “Eu însumi nu pot vindeca pe nimeni. Allah este cel care vindecã, si dacã ai credintã în Allah, Îl voi implora sã te vindece.” Omul si-a declarat credinta, iar Allah l-a vindecat, dupã care s-a dus la rege, lângã care s-a asezat ca mai înainte. Regele i-a zis: “Cine ti-a redat vederea?” Dregãtorul i-a rãspuns: “Stãpânul meu.” Regele a mai spus: “Asta înseamnã cã Domnul tãu este cel de lângã tine.” Dregãtorul l-a contrazis: “Domnul meu si Domnul tãu este numai Allah.” La care regele l-a înhãtat si l-a supus la cazne, pânã când i-a spus despre tânãr. A fost si acesta chemat, si regele i-a zis: “O, tinere, am fost înstiintat cã ai devenit atât de priceput în magie încât îi vindeci pe orbi si pe cei suferinzi de leprã, si mai faci cutare si cutare lucruri.” Tânãrul i-a spus: “Eu nu vindec pe nimeni, Allah este Acela care vindecã.” Dar regele l-a prins, si l-a dat la cazne. În cele din urmã, tânãrul a spus despre pustnic. A fost chemat si acesta, iar regele i-a spus: “Trebuie sã renunti la religia ta.” Însã el a refuzat. Regele a poruncit sã i se aducã un ferestrãu pe care i l-a asezat în mijlocul capului, si a început sã taie pânã ce o bucatã a cãzut jos.
Apoi a fost adus flãcãiandrul, si i-a zis si acestuia: “Renuntã la religia ta.” Acesta a refuzat, si atunci când i s-a asezat ferestrãul pe mijlocul capului, i-a zis din nouã: “Renuntã la religia ta”. El iarãsi a refuzat, si atunci a fost predat unui grup de curteni, cãrora regele le-a spus: “Duceti-l la cutare munte, obligati-l sã urce pe muntele acela si când ajunge în vârf, cereti-i rã renunte la credinta lui, iar dacã refuzã aruncati-l în prãpastie.” Acestia l-au luat si l-au dus la locul stabilit, dar tânãrul a zis: “O, Allah, salveazã-mã de ei pe calea pe care voiesti Tu”, si muntele a început sã se cutremure si însotitorii au cãzut cu totii pe jos, asa încât prinsul a putut sã se întoarcã la rege pe picioare.
Regele l-a întrebat: “Ce s-a întâmplat cu însotitorii sãi?” Tânãrul a rãspuns: “Allah m-a scãpat de ei.” Regele l-a dat iar în seama unor curteni de-ai lui, si le-a zis: “Luati-l si puneti-l într-o barcã micã, iar când ajungeti în mijlocul mãrii, cereti-i sã renunte la religia lui, dar dacã nu vrea, aruncati-l în apã.” Asa cã acestia l-au luat, iar ajunsi în locul cu pricina tânãrul a zis: “O, Allah, scapã-mã de ei si de ce vor sã-mi facã. La putin timp, barca s-a rãsturnat si curtenii s-au înecat, în vreme ce tânãrul s-a putut întoarce la rege.
Acesta l-a întrebat din nou: “Ce s-a întâmplat cu însotitorii tãi?” Flãcãul a rãspuns: “Allah m-a scãpat din mâinile lor”, dupã care a adãugat: “Nu mã poti ucide înainte de a împlini ceea ce-ti spun eu.” Regele l-a întrebat: “Care este acest lucru?” Si tânãrul a rãspuns: “Adunã lumea pe o câmpie si leagã-mã de trunchiul unui copac. Apoi sã iei o sãgeatã din tolbã si sã spui: În numele lui Allah, Stãpânul lumilor, dupã care sã o slobozi înspre mine.” Asa a si fãcut regele, si sãgeata l-a lovit pe ucenicul pustnicului în tâmplã.
Acesta l-a întrebat din nou: “Ce s-a întâmplat cu însotitorii tãi?” Flãcãul a rãspuns: “Allah m-a scãpat din mâinile lor”, dupã care a adãugat: “Nu mã poti ucide înainte de a împlini ceea ce-ti spun eu.” Regele l-a întrebat: “Care este acest lucru?” Si tânãrul a rãspuns: “Adunã lumea pe o câmpie si leagã-mã de trunchiul unui copac. Apoi sã iei o sãgeatã din tolbã si sã spui: În numele lui Allah, Stãpânul lumilor, dupã care sã o slobozi înspre mine.” Asa a si fãcut regele, si sãgeata l-a lovit pe ucenicul pustnicului în tâmplã, astfel încât acesta a murit. Oamenii au spus: “Ne mãrturisim credinta în Domnul acestuia.” Curtenii au mers la rege si i-au spus: “Sã stii cã Allah ti-a fãcut voia doar ca s te previnã. Oamenii si-au mãrturisit credinta în Domnul.” Supãrat, regele a poruncit sã se sape gropi în care au fost aprinse focuri, si le-a zis credinciosilor: “Cei care nu renuntã la religia bãiatului, va fi azvârlit în foc.” Oamenii au preferat însã moartea, pânã când o femeie a venit cu copilul ei, condindu-se sã sarã în foc. Însã acesta i-a zis mamei sale: “O, maicã! Îndurã, pentru cã este bine ceea ce faci.”
(relatat de Muslim)
7/31. Anas (Allah să-l aibă în mila Sa!) a relatat că Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) trecea pe lângă o femeie ce plângea lângă un mormânt şi a zis: Teme-te de Allah şi ai răbdare. Ea a spus: Nu te apropia de mine! Nenorocirea mea nu s-a întins asupra capului tău şi tu nu ai cunoştinţă de ea. Mai târziu, femeii i s-a spus că acela a fost Profetul şi atunci ea a venit la uşa lui, dar n-a găsit nici un păzitor. Ea a zis: O, Profet al lui Allah! N-am ştiut de tine. Trimisul lui Allah a zis: Răbdarea este primită cum se cuvine doar atunci când durerea loveşte pentru prima oară.
(hadith convenit)
Într-o altă versiune a acestui hadith, oferită de Muslim, femeia plângea după fiul ei.
8/32. Abu Huraira povesteşte că Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a spus: Allah Preaînaltul spune: Pentru un slujitor credincios al Meu care rămâne răbdător când îl chem la Mine pe cei dragi ai lui dintre cele pământeşti, nu am altă răsplată decât Paradisul.
(relatat de Bukhari)
9/33. A’işa (Allah să o aibă în mila sa!) a zis: L-am întrebat pe Trimisul lui Allah despre ciumă şi el mi-a răspuns că este o pedeapsă pe care Allah o trimite cui voieşte El, dar a făcut-o o binecuvântare pentru credincioşi. Când vine ciuma, cel care rămâne răbdător în oraşul său, aşteptându-şi răsplata de la Allah, ştiind că doar ceea ce i-a hărăzit Allah i se poate întâmpla, va avea parte de o răsplată egală cu aceea a unui martir.
(relatat de Bukhari)
10/34. Anas (Allah să-l aibă în mila Sa!) a relatat că l-a auzit pe Trimisul lu Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) declarând că Allah, care este Glorios şi Preaînalt, zice: Când Eul îl fac pe slujitorul Meu să sufere pentru cele două lucruri dragi lui (ochii săi) şi el îndură cu răbdare, îl voi răsplăti în loc cu Paradisul.
(relatat de Bukhari)
11/35. ‘Ata’ ibn Abu Rabah a zis: Ibn ‘Abbas (Allah să-l aibă în mila Sa!) l-a rugat să-i arate o femeie care va merge în Paradis. După ce i-a răspuns că da, îi va arăta, a continuat: Această negresă a venit la Trimisul lui Allah şi i-a zis: Trimis al lui Allah, eu sufăr de epilepsie şi atunci rămân descoperită (de haine); roagă-te lui Allah pentru mine. El i-a răspuns: Cum ai dori, să poţi îndura şi apoi să fii răsplătită cu Paradisul sau ai vrea să mă rog lui Allah să te vindece? Ea a zis: Voi îndura. Apoi ea a adăugat: dar din pricină că mă descopăr, roagă-te lui Allah să nu se mai întâmple acest lucru. Atunci Profetul s-a rugat pentru ea.
(hadith convenit)
12/36. ‘Abdullah ibn Mas’ud (Allah să-l aibă în mila Sa!) a relatat: Am simţirea că-l văd înaintea ochilor pe Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) care relata despre un profet dintre profeţi. Cei din poporul său îl batjocoreau şi îi vărsau sângele. În vreme ce-şi ştergea sângele de pe faţă, el spunea: O, Allah! iartă poporului meu, căci nu ştie ce face.
(hadith convenit)
[Aluzia este desigur la Iisus Hristos. – R. I.]
13/37. Abu Sa’id şi Abu Huraira (Allah să-i aibă în mila Sa!) au relatat că l-au auzit pe Profet spunând: Un credincios nu este lovit niciodată de nenorocire: greutăţi, boli, supărare sau chiar griji, fără ca păcatele să-i fie ispăşite.
(hadith convenit)
14/38. Ibn Mas’ud (Allah să-l aibă în mila Sa!) a zis: Am mers în vizită la Profet (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) pe când suferea de febră şi, atingându-l cu mâna, i-am zis: Eşti grav bolnav de febră, Trimis al lui Allah. Profetul a răspuns: Da, sunt de două ori mai chinuit de febră decât oricare dintre voi. Eu am zis: Asta din pricină că răsplata ta este îndoită. El a răspuns că aşa era şi apoi a zis: Nici un musulman nu suferă dintr-o pricină, fie ea boală sau altceva, fără ca Allah să-i şteargă păcatele, aşa cum un copac îşi leapădă frunzele.
(hadith convenit)
15/39. Abu Huraira (Allah să-l aibă în mila Sa!) a relatat că Trimisul lui Allah a spus: Cel căruia Allah îi hărăzeşte binele, trebuie să sufere vreo nenorocire.
(relatat de Bukhari)
16/40. Anas (Allah să-l aibă în mila Sa!) a relatat că Trimisul lui Allah a spus: Nici unul dintre voi nu trebuie să-şi dorească moartea din cauza nenorocirilor ce cad asupra capului tău. Dacă totuşi nu se poate înfrâna, atunci să spună: O, Allah, ţine-mă în viaţă atâta vreme cât viaţa este bună pentru mine, dar trimite moartea să mă ia, dacă pentru mine aceasta este mai bună.
(hadith convenit)
17/41. Khabab ibn al-Art (Allah să-l aibă în mila Sa!) a povestit: Ne-am prezentat la Trimisul lui Allah cu o plângere împotriva persecuţiilor ce le sufeream de pe urma necredincioşilor. El era întins la umbra Ka’b-ei, având sub cap o pernă făcută din pânza sa. Noi am spus: De ce nu te rogi pentru izbânda noastră (asupra potrivnicilor). El a răspuns: Între cei dinaintea noastră era un om care a fost prins şi aruncat într-o groapă care fusese săpată în pământ pentru el, apoi capul i-a fost despicat în două şi carnea i-a fost sfâşiată de pe oase cu un pieptene de fier, şi cu toate acestea nu a renunţat la credinţa sa. Pe Allah, El nu va pune capăt acestei pricini până ce un călăreţ nu va merge de la San’a şi până la Hadamaut, fără să aibă frică decât de Allah şi de lupul ce-i pândeşte oile, dar voi sunteţi prea grăbiţi.
(relatat de Bukhari)
18/42. Ibn Mas’ud (Allah să-l aibă în mila Sa!) a povestit: După bătălia de la Hunain, Trimisul lui Allah a ales câţiva oameni ca să împartă prăzile. El a dat lui Aqra’ ibn Habis şi lui ‘Uyaina ibn Hissn câte o sută de cămile şi a arătat bunăvoinţă şi faţă de câteva alte persoane onorabile dintre arabi. Cineva a zis: Această împărţire nu este dreaptă, pentru a face voia lui Allah. M-am hotărât să aduc la cunoştinţa Trimisului lui Allah această (nemulţumire). Am mers deci la el şi l-am informat. Faţa i s-a înroşit şi a zis: Dacă Trimisul lui Allah nu face dreptate, atunci cine face astfel? Apoi a adăugat: Allah să aibă milă de Moise (pacea fie asupra lui!), căruia i s-a făcut mai mult rău decât acesta, dar a rămas răbdător. Când am auzit aceste cuvinte, mi-am zis în sine: Niciodată nu o să-i mai dezvălui lucruri de acest fel de acum încolo.
(hadith convenit)
19/43. Anas (Allah să-l aibă în mila Sa!) a relatat că Trimisul lui Allah a spus: Când Allah are un scop bun cu slujitorul Său, îi dă pedeapsă dinainte, în lumea aceasta, iar când are un scop rău cu slujitorul Său, se înfrânează să-i cerceteze păcatul până ce nu îi plăteşte pe deplin pentru acesta în Ziua Judecăţii.
(relatat de Tirmidhi)
20/44. Anas (Allah să-l aibă în mila Sa!) a povestit: Unul dintre fiii lui Abu Talha era suferind. El a ieşit afară şi în lipsa lui băiatul a murit. Când s-a întors, a întrebat: Cum se simte băiatul? Umm Sullaim, mama copilului, a răspuns: Mai bine ca înainte. Apoi i-a adus cina şi omul a mâncat, iar în cele din urmă s-a culcat cu ea. L-a sfârşit femeia a zis: Fă pregătirile pentru îngropăciunea băiatului. Dimineaţa, Abu Talha a mers la Trimisul lui Allah şi i-a spus despre întâmplare. El a întrebat: Aţi fost împreună noaptea trecută? Abu Talha a aprobat, la care Profetul s-a rugat: Allah să vă binecuvânteze pe amândoi. Mai târziu femeia a dat naştere unui alt băiat. Abu Talha i-a zis: ia copilul în braţe, să-l ducem Profetului, iar el a lut cu sine şi nişte curmale. Profetul a întrebat: Aţi adus ceva cu voi? Iar Abu Talha i-a răspuns: Da, nişte curmale. Profetul a luat o curmală, şi, după ce a mestecat-o, a pus-o în gura copilului şi l-a numit ‘Abdullah.
(hadith convenit)
Versiunea lui Bukhari completează: Ibn ‘Uyaina relatează că unul dintre Ansari i-a spus că a văzut nouă fii ai acestui ‘Abdullah şi că toţi deveniseră recitatori ai Sfântului Coran.
21/45. Abu Huraira (Allah să-l aibă în mila Sa!) povesteşte că Trimisul lui Allah a spus: Omul puternic nu este acela care se luptă, ci acela care se stăpâneşte când îl cuprinde mânia.
(hadith convenit)
22/46. Sulaiman ibn Surad (Allah să-l aibă în mila Sa!) relatează că doi oameni au început să se certe înaintea Profetului, iar faţa unuia dintre ei s-a înroşit de mânie, în timp ce venele gâtului i se umflaseră. La care Trimisul lui Allah a zis: Cunosc o zicere, dacă el ar rosti-o, mânia i s-ar risipi. Zicerea este: La Allah caut adăpost de Satana, cel blestemat. Tovarăşii omului i-au spus: Trimisul lui Allah îţi spune să rosteşti: La Allah caut adăpost de Satana, cel blestemat.
(hadith convenit)
23/47. Mu’adh ibn Anas (Allah să-l aibă în mila Sa!) a relatat despre cuvintele Profetului: Cel ce-şi înghite mânia, chiar dacă are puterea de a-şi lăsa mânia să se manifeste, va fi chemat de Allah Preaînaltul, în faţa tuturor, în Ziua Judecăţii, şi va putea să aleagă orice fecioară cu ochii limpezi, care îi va fi lui pe plac.
(relatat de Abu Dawud şi Tirmidhi)
24/48. Abu Huraira (Allah să-l aibă în mila Sa!) a relatat că un om a cerut de la Trimisul lui Allah să-i dea nişte sfaturi şi el a zis: Nu te mânia. Omul a repetat rugămintea de mai multe ori şi Profetul a răspuns: Nu te mânia.
(relatat de Bukhari)
25/49. Abu Huraira (Allah să-l aibă în mila Sa!) relatează că Trimisul lui Allah a spus: Un musulman, fie că este bărbat sau femeie, este pus la încercare în privinţa vieţii sale, a averii sale şi a copiilor săi până ce ajunge înaintea lui Allah Preaînaltul în starea în care toate păcatele îi sunt ispăşite.
(relatat de Tirmidhi)
26/50. A spus Ibn ‘Abbas (Allah să-l aibă în mila Sa!) că ‘Uyaina ibn Hissn a venit la Medina şi a stat la nepotul său Hurr ibn Qais, ce făcea parte dintre cei care aveau cale deschisă la ‘Umar (Allah să-l aibă în mila Sa!). El obişnuia să le ceară sfaturi. ‘Uyaina i-a zis lui Hurr: Nepoate al meu, tu ai acces la căpetenia credincioşilor. N-ai vrea să obţii pentru mine îngăduinţa să intru la el? Hurr a cerut îngăduinţa şi ‘Umar i-a acordat-o. Când ‘Uyaina a ajuns înaintea lui ‘Umar, i s-a adresat astfel: O, fiu al lui Khattab, nici nu ne dăruieşti multe, nici nu ne faci dreptate. ‘Umar (Allah să-l aibă în mila Sa!) s-a înfuriat şi a vrut să-l pedepsească pe ‘Uyaina, când Hurr i-a zis: O, Căpetenie a Credincioşilor, Allah a spus Profetului său (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!): Fii cu iertare, porunceşte ceea ce este bun şi îndepărtează-te de neştiutori! (7: 199). Acesta este unul dintre cei neştiutori. ‘Umar a rămas pironit pe locul său, căci el acţiona întotdeauna cu stricteţe după Cartea lui Allah.
(relatat de Bukhari)
27/51. Ibn Mas’ud (Allah să-l aibă în mila Sa!) povesteşte că Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a spus: După mine, veţi vedea deosebire şi veţi vedea lucruri cu care nu veţi fi de acord. Ei i-au zis: Ce ne porunceşti să facem (în astfel de împrejurări)? El le-a răspuns: Achitaţi-vă de datoriile voastre şi cereţi-vă drepturile de la Allah.
(hadith convenit)
28/52. Usaid ibn Hudair (Allah să-l aibă în mila Sa!) a relatat că un om dintre Ansari a zis: O, Trimis al lui Allah! Tu ai numit pe cutare şi cutare persoană, dar de ce nu m-ai ales pe mine? Profetul i-a zis: După mine vei vedea deosebire (alţii vor ajunge la putere în prezenţa ta), dar trebuie să ai răbdare, până ce mă vei întâlni la Kauthar, în Paradis.
(hadith convenit)
28/53. ‘Abdullah ibn Abi Aufa (Alllah să-l aibă în mila Sa!) relatează că Trimisul lui Allah conducea o bătălie împotriva duşmanilor şi aştepta să apună soarele, când s-a ridicat în picioare şi a zis: O, oameni! Nu tânjiţi după o înfruntare cu duşmanul şi rugaţi-vă lui Allah să vă apere. Aşadar, atunci când trebuie să daţi fuga cu duşmanul, înarmaţi-vă cu răbdare şi gândiţi-vă că Paradisul se întinde sub umbra sabiilor. Apoi el i-a s-a rugat: Allah, cel care ai dezvăluit Cartea, Cel care risipeşti norii şi pui pe fugă pe cei nepoftiţi, alungă-i pe duşmanii noştri şi ajută-ne să-i învingem.
(hadith convenit)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu