1) Într-o zi, Râbi’a a fost întrebatã:
- O, Râbi’a!, îl iubesti pe Domnul cel Preaînalt?
– Oh, într-adevãr, îl iubesc.
– Si pe Saitan îl consideri un inamic?
- Îl iubesc atât de mult pe Domnul cel Preaînalt încât nu mã nelinistesc de dusmania lui Saitan.
2) Se povesteste cã Râbi’a l-a vãzut în vis pe Trimisul lui Dumnezeu, care a salutat-o si i-a zis:
- O, Râbi’a! mã iubesti?
- O, Trimis al lui Dumnezeu! rãspunse ea, ar putea cineva sã nu te iubeascã? Si totusi, dragostea pentru Dumnezeu cel Preaînalt îmi umple într-atâta inima cã nu mai rãmâne loc nici pentru prietenie, nici pentru dusmania fatã de orice altã creaturã.
3) Într-o zi Râbi’a a fost întrebatã:
- Cel pe care Îl slujesti, Îl vezi?
Ea rãspunse:
- Dacã nu L-as vedea, nu L-as sluji.
4) Într-o zi i s-a pus lui Râbi’a urmãtoarea întrebare:
- Dacã unul dintre supusi se cãeste, îi va accepta cãinta sau nu Domnul cel Preaînalt?
- Atât timp cât Dumnezeu nu acordã gratia cãintei, cum ar putea unul dintre supusi sã se cãiascã? si atunci când în sfârsit vine aceastã gratie, fãrã îndoialã cã este ca si acceptatã.
5) Se povesteste cã într-o zi Mâlik Dinâr, Hasan Basri si Chaqiq Balkhi fãcurã o vizitã la Râbi’a. Vorbind despre sinceritate, Hasan Basri spuse:
- Nu este sincer cel care nu suportã cu constantã loviturile care vin de la Domnul cel Preaînalt.
- Asta miroase a infatuare, spuse Râbi’a.
Chaqiq Balkhi spuse:
- Nu este sincer cel care nu multumeste pentru încercãrile trimise de Domnul cel Preaînalt.
- Trebuie chiar mai mult decât atât, insistã Râbi’a.
Mâlik Dinâr luã cuvântul:
- Nu este sincer cel care nu gãseste farmec în bolile trimise de Domnul cel Preaînalt.
- Si mai mult, exclamã Râbi’a.
La care ei, adresându-i-se:
- Vorbeste tu însãti.
Atunci Râbi’a:
- Nu este sincer cel care nu uitã durerea bolii care îi vine de la Dumnezeu cel Preaînalt, exact asa cum femeile Egiptului, vãzând figura lui Iosif, uitarã durerea mâinii lor.
6) Unul dintre doctorii din Basra, ajuns la Râbi’a, începu sã discute despre defectele acestei lumi.
- Ah! trebuie sã iubesti aceastã lume, observã Râbi’a, cãci dacã nu ai iubi-o, n-ai vorbi atâta despre ea. Cel care vrea sã cumpere stofe vorbeste despre ele pe sãturate. Dacã ai fi detasat de lume, cu ce ar conta meritele si defectele ei?
miercuri, aprilie 30, 2008
Cuvintele lui Mohammed Vâci’
Într-o zi cineva i-a zis lui Mohammed Vâci’ [01] : “Dã-mi un sfat.” El a rãspuns: “În aceastã lume, trãieste ca un ascet si practicã moderatia dorintelor. Nu cere nimãnui nimic. Dacã actionezi astfel, nu vei avea nevoie de nimeni, dar îi vei vedea pe toti având nevoie de tine. Ca urmare, obiceiul tãu de a te multumi cu putin va fi pentru tine un indiciu sigur cã vei fi cu adevãrat rege pe acest pãmânt si în cealaltã viatã.”
Note:
[01] Data mortii lui rãmâne obsurã.
Note:
[01] Data mortii lui rãmâne obsurã.
Cuvintele lui Mâlik Dinâr
[01] Am citit în multe cãrti cã Domnul cel Preaînalt a dat credinciosilor douã privilegii pe care nu le-a acordat niciodatã nici lui Gibril, nici lui Mikail [02]. Primul, care este numit si în Qur’an: de fiecare datã când vã amintiti de Mine, si Eu, la rândul meu, îmi voi aminti de voi. Al doilea este aceastã promisiune: de fiecare datã când îmi veti cere ceva invocând Numele Meu, vã voi îndeplini cererea.
Am citit în cartea Legii cã Domnul cel Preaînalt spune: O, oameni sinceri! bucurati-vã de binefacerile mele în aceastã lume, dar bucurati-vã amintindu-vã de mine. Cãci este o mare bucurie în aceastã lume sã mã invocati, si ca rãsplatã a invocãrii Numelui Meu pe care o veti face acolo, veti gãsi în cealaltã lume mari recompense.
Am citit în multe cãrti cã Domnul cel Preaînalt declarã: aceia dintre savanti care vor avea pasiunea lumii sensibile, le voi scoate din inimi dulceata si farmecul rugãciunii si al invocatiei [03]. Acela care în lume merge fãrã încetare însotit de poftele si dorintele sale, Sheitan nu are nevoie sã caute sã-l posede [04].
Note:
[01] S-a nãscut în anul 137 de la hijra (754-755 de la Christos).
[02] Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril.
[03] Am fost surprins sã constat cã în secolul VIII dupã Christos cineva putea anticipa decãderea spiritului stiintific modern.
[04] Într-adevãr, diavolul nu trebuie sã se chinuie sã obtinã sufletul celui ce îsi slujeste neîncetat poftele. În multe dintre cazuri, Aghiutã cascã plictisit…
Am citit în cartea Legii cã Domnul cel Preaînalt spune: O, oameni sinceri! bucurati-vã de binefacerile mele în aceastã lume, dar bucurati-vã amintindu-vã de mine. Cãci este o mare bucurie în aceastã lume sã mã invocati, si ca rãsplatã a invocãrii Numelui Meu pe care o veti face acolo, veti gãsi în cealaltã lume mari recompense.
Am citit în multe cãrti cã Domnul cel Preaînalt declarã: aceia dintre savanti care vor avea pasiunea lumii sensibile, le voi scoate din inimi dulceata si farmecul rugãciunii si al invocatiei [03]. Acela care în lume merge fãrã încetare însotit de poftele si dorintele sale, Sheitan nu are nevoie sã caute sã-l posede [04].
Note:
[01] S-a nãscut în anul 137 de la hijra (754-755 de la Christos).
[02] Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril.
[03] Am fost surprins sã constat cã în secolul VIII dupã Christos cineva putea anticipa decãderea spiritului stiintific modern.
[04] Într-adevãr, diavolul nu trebuie sã se chinuie sã obtinã sufletul celui ce îsi slujeste neîncetat poftele. În multe dintre cazuri, Aghiutã cascã plictisit…
Cuvintele lui Hasan Basri
[01] Trei lucruri nu trebuie fãcute: 1) a avea relatii cu regii; 2) a tine companie singur unei femei singure; 3) a pleca urechea la bârfe.
Cel mai trist lucru pentru un savant este ca inima lui sã moarã si el sã rãmânã în întuneric. Acest lucru li se întâmplã acelora dintre ei care au o dragoste exageratã pentru lume.
Cuvintele a patru persoane m-au stupefiat: 1) cele ale unui betivan; 2) cele ale unui efeb infam [02]; 3) cele ale unui copil; 4) cele ale unei femei. Într-o zi, cum treceam aproape de un efeb, temându-mã ca pulpana hainei sã nu-l atingã, am strâns-o în jurul meu. Iar el mi-a zis: - O, Hasan! De ce îti strângi pulpana hainei departe de mine [03]? Nimeni altul decât Domnul cel Preaînalt nu stie care va fi sfârsitul fiecãruia. Altãdatã vãzui un om beat care mergea cãzând si ridicându-se în mijlocul noroiului. I-am spus: Încearcã sã pui mai bine piciorul, ca sã nu cazi. – O, Hasan! îmi rãspunse betivanul, în ciuda strãdaniei tale, mergi tu cu un pas mai sigur pe Calea lui Allah? Dacã eu cad în noroi nu e mare lucru, dar tu, dacã vei cãdea în puturile cultului persoanei tale, niciodatã nu vei iesi curat si situatia ta va fi cu totul ruinatã. Aceste cuvinte îmi fãcurã rãu la inimã. Altãdatã un copil mergea, tinând o tortã aprinsã. De unde aduci lumina asta? îl întrebai. El, dintr-o datã, suflã în ea, o stinse si, adresându-mi-se: O, Hasan! spune-mi unde a plecat si apoi îti voi explica de unde am adus-o. Într-o zi o femeie frumoasã, cu fata neacoperitã de voal, cu bratele ridicate, venea spre mine. Ea tocmai se certase cu sotul ei, si de-abia s-a întâlnit cu mine cã si începu sã-mi repete cuvintele pe care le rostise cu acesta. O, femeie! îi spusei, acoperã-ti pentru început fata si apoi vei vorbi. – O, Hasan! îmi rãspunse ea, în pasiunea mea pentru o creaturã mi-am pierdut cumpãtul si nu stiam nici mãcar dacã am fata acoperitã. Dacã tu nu m-ai fi fãcut sã-mi dau seama, as fi intrat astfel în bazar. Dar tu, care cultivi cu asemenea zel o atât de neostenitã prietenie cu Domnul cel Preaînalt, nu ar fi trebuit sã-ti strunesti ochii pentru ca ei sã nu vadã cã sunt cu chipul descoperit? Cuvintele acestei femei îmi fãcurã o impresie deosebitã.
Hasan Basri a spus într-o zi apropiatilor sãi: “Voi semãnati cu companionii [04] Trimisului, pacea si binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!” Toti se bucurarã, dar el adaugã: “Figurile si bãrbile voastre sunt singurele asemãnãri, si nimic altceva. În plus, dacã i-ati fi vãzut, v-ar fi pãrut cu totii nebuni. În ceea ce vã priveste, dacã ei v-ar fi vãzut, n-ar fi considerat musulman pe nici unul dintre voi. În practicarea credintei, ei erau cu totii niste cãlãreti urcati pe cai iuti ca vântul, sau ca pasãrea în zbor, în timp ce noi ne târâm de parcã am cãlãri mãgari cu spinãrile zdrelite.”
Hasan Basri spunea: “Omului îi trebuie o educatie solidã si practicã [05]. Mai mult decât atât este o conduitã conform cu educatia sa. Si mai mult, trei lucruri sunt nedespãrtite de aceastã educatie si aceastã conduitã: 1) sinceritatea; 2) rãbdarea; 3) moderarea dorintelor. Cel care îndeplineste aceste trei conditii nu va fi niciodatã frustrat în sperantele lui si va avea partea sa din mila Domnului celui Preaînalt.
Oile sunt mai atente decât oamenii, pentru cã atunci când pãstorul le cheamã, ele înceteazã sã pascã, în timp ce oamenii, desi aud de atâtea ori avertismentele Domnului celui Preaînalt, nu se retin de la înfãptuirea rãului, care adesea provine din proasta companie.
Dacã cineva m-ar invita sã beau vin [06], mi-ar place mai mult asta decât dacã m-ar chema sã agonisim fãrã mãsurã bunurile acestei lumi.
Atunci când cei cãrora le este destinat paradisul vor intra în el si vor privi, vor fi loviti de o betie ca de sapte sute de mii de ani [07], pentru cã Domnul cel Preaînalt li se va revela în toatã gloria lui. Dacã îl vor contempla fatã în fatã [08], vor pierde sentimentul fiintei lor în prezenta unei maiestãti atât de impozante. La vederea frumusetii Sale, în fata multitudinii atributelor si unitãtii Sale, vor dispãrea în profunzimile dragostei si vor rãmâne ca îmbãtati [09].
Meditatia este ca o oglindã în care fiecare din cei ce o practicã, examinându-si starea, îsi vede reflectate virtutile si viciile.
Am vãzut scris în cartea Tevrit (Pentateuh) cã cel care practicã moderatia dorintelor nu are nevoie de altii. Cel care, departe de restul lumii, se retrage într-un colt, acolo se va mântui. Dacã va cãlca în picioare concupiscenta, va deveni liber. Dacã nu încearcã sentimentul invidiei, va ajunge la rangul oamenilor generosi. Dacã persevereazã pe aceastã cale, va obtine fericirea în cele douã lumi.
Nivelele fricii [de Dumnezeu] sunt în numãr de trei: primul constã din a spune întotdeauna adevãrul. Al doilea – în a-si pãstra persoana departe de toate lucrurile care nu sunt iubite de Domnul cel Preaînalt. Al treilea – din a face doar lucrurile agreate de El. Un mitsqâl (aproximativ 6 grame si jumãtate) de fricã valoreazã mai mult decât 1000 de mitsqâl de post si rugãciune. Cea mai desãvârsitã dintre toate operele este practica fricii si a meditatiei asupra propriilor acte. Cel al cãrui inimã nu este în acord cu limba, al cãrui exterior si interior nu sunt la unison, poartã asupra lui amprenta ipocriziei. Adevãratul credincios este cel care se strãduieste constant sã nu cadã în ipocrizie, care nu face nimic din ceea ce nu trebuie sã facã si care nu pronuntã niciodatã nici unul dintre cuvintele care nu trebuie pronuntate.
Existã trei feluri de oameni despre care se poate vorbi de rãu în absenta lor fãrã sã fie vorba de bârfã: 1) curvarii; 2) cei care nu disting ceea ce este nepermis de ceea ce este permis si se lasã condusi de dorintele lor dereglate; 3) opresorii. Dar dacã am spus ceva neadevãrat despre cineva [fie si de acestia], trebuie sã cerem iertare lui Dumnezeu.
Într-o zi cineva i-a zis lui Hasan Basri: “Cutare îsi dã sufletul.” La care Hasan Basri a exclamat: “Sunt saptezeci de ani de când îsi dã sufletul. Azi va fi în sfârsit usurat de acest chin.”[10]
Note:
[01] Hasan Basri a fost supranumit Abu Se’id al-Hasan ben Abil-Hasan Yesar, s-a nãscut în anul 21 de la hijra (641-642 dupã Christos) si a murit în 5 a lunii redjeb a anului 110 de la hijra (728-729).
[02] Efebii erau bãrbatii efeminati, asupra cãrora pluteau suspiciunile homosexualitãtii.
[03] Am tradus prin “hainã” substantivul arab djelabba, hainã traditionalã arabã, largã pe corp si de diferite culori, asemãnãtoare cu hainele preotesti.
[04] Sub termenul generic de “companioni” (as-sahaba în arabã) este cunoscutã generatia de aur a islamului, contemporanã Profetului Muhammad. Din multe puncte de vedere companionii pot fi asimilati apostolilor crestinismului.
[05] Nu trebuie înteles prin adjectivul “practic” nimic din ceea ce îi atribuie modernii: pragmatic, rentabil, productiv s.a.m.d. Desi pare greu de crezut, modernii nu au inventat nimic în ce priveste diferenta dintre teorie si practicã, ei doar neagã validitatea teoriei exacerbând practica de dragul practicii. Hasan Basri are în vedere capacitatea omului de a se descurca într-o societate în care banii trebuie produsi, atât cât este nevoie pentru sustinerea vietii si, dacã este cu putintã, chiar putin mai mult. El însã nu exacerbeazã nevoia de insertie economicã, nu face din ea nici mãsura valorii individului, nici nu aduce cine stie ce laude muncii în sine. Privirea lui e justã, asa cum restul textului o demonstreazã: oricine trebuie sã-si câstige pâinea, dacã se poate si friptura, dar asta nu e totul!
[06] Dupã cum se stie, vinul este interzis în shari’ah islamicã. Alãturi de jocurile de noroc, orice formã de alcool este consideratã khamr, si respinsã ca exaltare fãrã fundament, iluzorie. Totusi, este spus cã în Paradis dreptcredinciosii vor gusta vin, un alt tip de vin, cel al exaltãrii întru Dumnezeu. Pe acesta îl cântã Omar Khayyam în poemele lui spirituale, si se prea poate ca la acesta sã facã aluzie aici Hasan Basri: “Dacã cineva mã invitã sã beau vin…” – altfel spus, dacã cineva mã invitã sã invoc Numele lui Allah…
[07] Nici o comunã mãsurã între aceastã “betie” si alcooliadele penibile ale muritorilor…
[08] Aluzie la multele versete coranice în care li se promite dreptcredinciosilor contemplarea Fetei lui Dumnezeu.
[09] Aluzie la versetele în care se spune cã toti oamenii îsi gãsesc întoarcerea la Allah.
[10] Sursa: Farid-ud-Din ‘Attar, Le mémorial des saints, Seuil, 1976.
Cel mai trist lucru pentru un savant este ca inima lui sã moarã si el sã rãmânã în întuneric. Acest lucru li se întâmplã acelora dintre ei care au o dragoste exageratã pentru lume.
Cuvintele a patru persoane m-au stupefiat: 1) cele ale unui betivan; 2) cele ale unui efeb infam [02]; 3) cele ale unui copil; 4) cele ale unei femei. Într-o zi, cum treceam aproape de un efeb, temându-mã ca pulpana hainei sã nu-l atingã, am strâns-o în jurul meu. Iar el mi-a zis: - O, Hasan! De ce îti strângi pulpana hainei departe de mine [03]? Nimeni altul decât Domnul cel Preaînalt nu stie care va fi sfârsitul fiecãruia. Altãdatã vãzui un om beat care mergea cãzând si ridicându-se în mijlocul noroiului. I-am spus: Încearcã sã pui mai bine piciorul, ca sã nu cazi. – O, Hasan! îmi rãspunse betivanul, în ciuda strãdaniei tale, mergi tu cu un pas mai sigur pe Calea lui Allah? Dacã eu cad în noroi nu e mare lucru, dar tu, dacã vei cãdea în puturile cultului persoanei tale, niciodatã nu vei iesi curat si situatia ta va fi cu totul ruinatã. Aceste cuvinte îmi fãcurã rãu la inimã. Altãdatã un copil mergea, tinând o tortã aprinsã. De unde aduci lumina asta? îl întrebai. El, dintr-o datã, suflã în ea, o stinse si, adresându-mi-se: O, Hasan! spune-mi unde a plecat si apoi îti voi explica de unde am adus-o. Într-o zi o femeie frumoasã, cu fata neacoperitã de voal, cu bratele ridicate, venea spre mine. Ea tocmai se certase cu sotul ei, si de-abia s-a întâlnit cu mine cã si începu sã-mi repete cuvintele pe care le rostise cu acesta. O, femeie! îi spusei, acoperã-ti pentru început fata si apoi vei vorbi. – O, Hasan! îmi rãspunse ea, în pasiunea mea pentru o creaturã mi-am pierdut cumpãtul si nu stiam nici mãcar dacã am fata acoperitã. Dacã tu nu m-ai fi fãcut sã-mi dau seama, as fi intrat astfel în bazar. Dar tu, care cultivi cu asemenea zel o atât de neostenitã prietenie cu Domnul cel Preaînalt, nu ar fi trebuit sã-ti strunesti ochii pentru ca ei sã nu vadã cã sunt cu chipul descoperit? Cuvintele acestei femei îmi fãcurã o impresie deosebitã.
Hasan Basri a spus într-o zi apropiatilor sãi: “Voi semãnati cu companionii [04] Trimisului, pacea si binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!” Toti se bucurarã, dar el adaugã: “Figurile si bãrbile voastre sunt singurele asemãnãri, si nimic altceva. În plus, dacã i-ati fi vãzut, v-ar fi pãrut cu totii nebuni. În ceea ce vã priveste, dacã ei v-ar fi vãzut, n-ar fi considerat musulman pe nici unul dintre voi. În practicarea credintei, ei erau cu totii niste cãlãreti urcati pe cai iuti ca vântul, sau ca pasãrea în zbor, în timp ce noi ne târâm de parcã am cãlãri mãgari cu spinãrile zdrelite.”
Hasan Basri spunea: “Omului îi trebuie o educatie solidã si practicã [05]. Mai mult decât atât este o conduitã conform cu educatia sa. Si mai mult, trei lucruri sunt nedespãrtite de aceastã educatie si aceastã conduitã: 1) sinceritatea; 2) rãbdarea; 3) moderarea dorintelor. Cel care îndeplineste aceste trei conditii nu va fi niciodatã frustrat în sperantele lui si va avea partea sa din mila Domnului celui Preaînalt.
Oile sunt mai atente decât oamenii, pentru cã atunci când pãstorul le cheamã, ele înceteazã sã pascã, în timp ce oamenii, desi aud de atâtea ori avertismentele Domnului celui Preaînalt, nu se retin de la înfãptuirea rãului, care adesea provine din proasta companie.
Dacã cineva m-ar invita sã beau vin [06], mi-ar place mai mult asta decât dacã m-ar chema sã agonisim fãrã mãsurã bunurile acestei lumi.
Atunci când cei cãrora le este destinat paradisul vor intra în el si vor privi, vor fi loviti de o betie ca de sapte sute de mii de ani [07], pentru cã Domnul cel Preaînalt li se va revela în toatã gloria lui. Dacã îl vor contempla fatã în fatã [08], vor pierde sentimentul fiintei lor în prezenta unei maiestãti atât de impozante. La vederea frumusetii Sale, în fata multitudinii atributelor si unitãtii Sale, vor dispãrea în profunzimile dragostei si vor rãmâne ca îmbãtati [09].
Meditatia este ca o oglindã în care fiecare din cei ce o practicã, examinându-si starea, îsi vede reflectate virtutile si viciile.
Am vãzut scris în cartea Tevrit (Pentateuh) cã cel care practicã moderatia dorintelor nu are nevoie de altii. Cel care, departe de restul lumii, se retrage într-un colt, acolo se va mântui. Dacã va cãlca în picioare concupiscenta, va deveni liber. Dacã nu încearcã sentimentul invidiei, va ajunge la rangul oamenilor generosi. Dacã persevereazã pe aceastã cale, va obtine fericirea în cele douã lumi.
Nivelele fricii [de Dumnezeu] sunt în numãr de trei: primul constã din a spune întotdeauna adevãrul. Al doilea – în a-si pãstra persoana departe de toate lucrurile care nu sunt iubite de Domnul cel Preaînalt. Al treilea – din a face doar lucrurile agreate de El. Un mitsqâl (aproximativ 6 grame si jumãtate) de fricã valoreazã mai mult decât 1000 de mitsqâl de post si rugãciune. Cea mai desãvârsitã dintre toate operele este practica fricii si a meditatiei asupra propriilor acte. Cel al cãrui inimã nu este în acord cu limba, al cãrui exterior si interior nu sunt la unison, poartã asupra lui amprenta ipocriziei. Adevãratul credincios este cel care se strãduieste constant sã nu cadã în ipocrizie, care nu face nimic din ceea ce nu trebuie sã facã si care nu pronuntã niciodatã nici unul dintre cuvintele care nu trebuie pronuntate.
Existã trei feluri de oameni despre care se poate vorbi de rãu în absenta lor fãrã sã fie vorba de bârfã: 1) curvarii; 2) cei care nu disting ceea ce este nepermis de ceea ce este permis si se lasã condusi de dorintele lor dereglate; 3) opresorii. Dar dacã am spus ceva neadevãrat despre cineva [fie si de acestia], trebuie sã cerem iertare lui Dumnezeu.
Într-o zi cineva i-a zis lui Hasan Basri: “Cutare îsi dã sufletul.” La care Hasan Basri a exclamat: “Sunt saptezeci de ani de când îsi dã sufletul. Azi va fi în sfârsit usurat de acest chin.”[10]
Note:
[01] Hasan Basri a fost supranumit Abu Se’id al-Hasan ben Abil-Hasan Yesar, s-a nãscut în anul 21 de la hijra (641-642 dupã Christos) si a murit în 5 a lunii redjeb a anului 110 de la hijra (728-729).
[02] Efebii erau bãrbatii efeminati, asupra cãrora pluteau suspiciunile homosexualitãtii.
[03] Am tradus prin “hainã” substantivul arab djelabba, hainã traditionalã arabã, largã pe corp si de diferite culori, asemãnãtoare cu hainele preotesti.
[04] Sub termenul generic de “companioni” (as-sahaba în arabã) este cunoscutã generatia de aur a islamului, contemporanã Profetului Muhammad. Din multe puncte de vedere companionii pot fi asimilati apostolilor crestinismului.
[05] Nu trebuie înteles prin adjectivul “practic” nimic din ceea ce îi atribuie modernii: pragmatic, rentabil, productiv s.a.m.d. Desi pare greu de crezut, modernii nu au inventat nimic în ce priveste diferenta dintre teorie si practicã, ei doar neagã validitatea teoriei exacerbând practica de dragul practicii. Hasan Basri are în vedere capacitatea omului de a se descurca într-o societate în care banii trebuie produsi, atât cât este nevoie pentru sustinerea vietii si, dacã este cu putintã, chiar putin mai mult. El însã nu exacerbeazã nevoia de insertie economicã, nu face din ea nici mãsura valorii individului, nici nu aduce cine stie ce laude muncii în sine. Privirea lui e justã, asa cum restul textului o demonstreazã: oricine trebuie sã-si câstige pâinea, dacã se poate si friptura, dar asta nu e totul!
[06] Dupã cum se stie, vinul este interzis în shari’ah islamicã. Alãturi de jocurile de noroc, orice formã de alcool este consideratã khamr, si respinsã ca exaltare fãrã fundament, iluzorie. Totusi, este spus cã în Paradis dreptcredinciosii vor gusta vin, un alt tip de vin, cel al exaltãrii întru Dumnezeu. Pe acesta îl cântã Omar Khayyam în poemele lui spirituale, si se prea poate ca la acesta sã facã aluzie aici Hasan Basri: “Dacã cineva mã invitã sã beau vin…” – altfel spus, dacã cineva mã invitã sã invoc Numele lui Allah…
[07] Nici o comunã mãsurã între aceastã “betie” si alcooliadele penibile ale muritorilor…
[08] Aluzie la multele versete coranice în care li se promite dreptcredinciosilor contemplarea Fetei lui Dumnezeu.
[09] Aluzie la versetele în care se spune cã toti oamenii îsi gãsesc întoarcerea la Allah.
[10] Sursa: Farid-ud-Din ‘Attar, Le mémorial des saints, Seuil, 1976.
Cuvintele lui Dja’far Sâdiq
[01] Cel ce pretinde cã Domnul cel Preaînalt este sus, sau jos, sau în orice loc, sau cã este în vreun fel sau în altul, acela este un necredincios.
Cel ce, dupã ce a comis un pãcat, simte întâi teamã, apoi aratã cãintã si cere iertare, acela este sigur cã e aproape de mãritul Domn.
Orice act de pietate care, nepornind de la un sentiment de umilintã, sfârseste prin a da inimii o sigurantã sprijinitã pe orgoliu, acea operã îl îndepãrteazã pe credincios de la Tronul lui Dumnezeu.
Atunci când un credincios se aratã supus [lui Dumnezeu], dar este arogant si plin de orgoliu, el devine rebel. Dar dacã, devenind rebel, i se face apoi teamã, atunci acest arogant se reîntoarce în rândul servitorilor supusi.
N-am avut cunoasterea desfãvârsitã a Cãii misterelor decât în ziua în care s-a spus despre mine cã sunt nebun.
Trebuie sã vã îndepãrtati de cinci feluri de oameni: 1) mincinosii; 2) prostii care, imaginându-si cã vã vor fi utili, vã vor cauza necazuri fãrã sã-si dea seama cã vã sunt dãunãtori; 3) avarii care, în vremuri netrebnice, nu vã vor ajuta deloc si se vor arãta zgârciti fatã de voi; 4) oamenii fãrã inimã care, în circumstante critice, îsi vor întoarce fata de la voi si vã vor lãsa sã pieriti; 5) oamenii viciosi si fãrã demnitate care oricând vã vor vorbi de rãu pentru o îmbucãturã de pâine.
Domnul cel Preaînalt a creat paradisul si infernul în aceastã lume. Paradisul din aceastã lume este siguranta, infernul – nefericirea. Siguranta constã în a-ti încredinta toate treburile lumesti în mâinile Domnului cel Preaînalt si a-ti plasa încrederea în El. Nefericirea este aceea când, dirijând tu însuti propriile-ti treburi, nu vrei sã te raportezi decât la tine însuti pentru a le conduce.
Se spune cã într-o zi niste musulmani i-au spus lui Dja’far Sâdiq: “Tu ai tot felul de calitãti eminente. Tu ai cunoasterea si pietatea. Tu esti unul dintre fiii lui Muhammad [02], dar tu esti orgolios, cu inimã trufasã.” Dja’far Sâdiq rãspunse: “Nu sunt orgolios, si pentru cã am alungat orgoliul din inima mea Domnul cel Preaînalt mi-a acordat un asemenea nivel spiritual încât mã face sã par maiestuos în ochii poporului.” [03]
Note:
[01] Dja’far Sâdiq, cel de al saselea imam conform siitilor, a fost fiul lui Muhammad Bâqir, fiu al Husein, cel omorât la Kerbala, fiul al lui Ali, ginerele Profetului Muhammad. Mama sa a fost Oum Farva, fiicã a lui Muhammad, fiul al lui Abu Bakr, primul khalifa, prietenul cel mai bun al Profetului Muhammad. Nãscut la Medina în anul 83 de la hijra (702-703 dupã Christos), a murit otrãvit în 25 al lunii chevval a anului 148 de la hijra (15 decembrie 765).
[01] Este vorba de Muhammad Baqir, strãnepot al Profetului Muhammad. Acesta din urmã nu a avut nici un urmas bãrbat care sã treacã de vârsta pubertãtii.
[02] Sursa: Farid-ud-Din ‘Attar, Le mémorial des saints, Seuil, 1976.
Cel ce, dupã ce a comis un pãcat, simte întâi teamã, apoi aratã cãintã si cere iertare, acela este sigur cã e aproape de mãritul Domn.
Orice act de pietate care, nepornind de la un sentiment de umilintã, sfârseste prin a da inimii o sigurantã sprijinitã pe orgoliu, acea operã îl îndepãrteazã pe credincios de la Tronul lui Dumnezeu.
Atunci când un credincios se aratã supus [lui Dumnezeu], dar este arogant si plin de orgoliu, el devine rebel. Dar dacã, devenind rebel, i se face apoi teamã, atunci acest arogant se reîntoarce în rândul servitorilor supusi.
N-am avut cunoasterea desfãvârsitã a Cãii misterelor decât în ziua în care s-a spus despre mine cã sunt nebun.
Trebuie sã vã îndepãrtati de cinci feluri de oameni: 1) mincinosii; 2) prostii care, imaginându-si cã vã vor fi utili, vã vor cauza necazuri fãrã sã-si dea seama cã vã sunt dãunãtori; 3) avarii care, în vremuri netrebnice, nu vã vor ajuta deloc si se vor arãta zgârciti fatã de voi; 4) oamenii fãrã inimã care, în circumstante critice, îsi vor întoarce fata de la voi si vã vor lãsa sã pieriti; 5) oamenii viciosi si fãrã demnitate care oricând vã vor vorbi de rãu pentru o îmbucãturã de pâine.
Domnul cel Preaînalt a creat paradisul si infernul în aceastã lume. Paradisul din aceastã lume este siguranta, infernul – nefericirea. Siguranta constã în a-ti încredinta toate treburile lumesti în mâinile Domnului cel Preaînalt si a-ti plasa încrederea în El. Nefericirea este aceea când, dirijând tu însuti propriile-ti treburi, nu vrei sã te raportezi decât la tine însuti pentru a le conduce.
Se spune cã într-o zi niste musulmani i-au spus lui Dja’far Sâdiq: “Tu ai tot felul de calitãti eminente. Tu ai cunoasterea si pietatea. Tu esti unul dintre fiii lui Muhammad [02], dar tu esti orgolios, cu inimã trufasã.” Dja’far Sâdiq rãspunse: “Nu sunt orgolios, si pentru cã am alungat orgoliul din inima mea Domnul cel Preaînalt mi-a acordat un asemenea nivel spiritual încât mã face sã par maiestuos în ochii poporului.” [03]
Note:
[01] Dja’far Sâdiq, cel de al saselea imam conform siitilor, a fost fiul lui Muhammad Bâqir, fiu al Husein, cel omorât la Kerbala, fiul al lui Ali, ginerele Profetului Muhammad. Mama sa a fost Oum Farva, fiicã a lui Muhammad, fiul al lui Abu Bakr, primul khalifa, prietenul cel mai bun al Profetului Muhammad. Nãscut la Medina în anul 83 de la hijra (702-703 dupã Christos), a murit otrãvit în 25 al lunii chevval a anului 148 de la hijra (15 decembrie 765).
[01] Este vorba de Muhammad Baqir, strãnepot al Profetului Muhammad. Acesta din urmã nu a avut nici un urmas bãrbat care sã treacã de vârsta pubertãtii.
[02] Sursa: Farid-ud-Din ‘Attar, Le mémorial des saints, Seuil, 1976.
sâmbătă, aprilie 26, 2008
Listă de cărţi de jurisprudenţă islamică
A. Hanafite fiqh
Al Kharaj (study in public finance) by al Imam Abu Yusuf, d. 182 H, al Salafiyyah print, 1352 H.
Al Mabsut, volumatic book in Hanafite fiqh, by the sun of jurists, al Sarakhsi, d. 483 H, al Sa'adah print, 1324. It is an explanation of the book al Kafi by al Hakim al Shahid, which is a collection of the books known as Kutub Zahir al Riwayah, by al Imam Muhammad bin al Hasan al Shaibani, disciple of Abu Hanifah, d. 189 H.
Sharh Siyar al Kabir (explanations and comments on the book al Siyar al Kabir by al Imam Muhammad) by al Sarakhsi, Hyderabad print, 1335 H.
Bada'i al Sana'i (volumatic book of fiqh) by al Kasani, d. 587 H, printed by Sharikat al Matbu'at al 'Ilmiyyah, 1327 H.
Al Hidayah (volumatic book in jurisprudence) by Shaikh al Islam Burhan al Din 'Ali bin Abu Bakr al Marghinani, d. 593 H, Mustafa Muhammad print.
Sharh al 'Inayah 'Ala al Hidayah (comments on al Hidayah) by Akmal al Din Muhammad bin Mahmud al Barbarti, d. 776 H, printed on the margins of al Hidayah.
Majma al Anhur (explanation of the book Multaqa al Abhur), by Shaikh Zadah, d. 951H, printed in Istanbul.
Al Bahr al Ra'iq (an explanation of the book Kanz al Daqa'iq) by al Zain bin Nujaim, d. 870 H.
Al Durr al Mukhtar (explanation of the book Tanwir al Absar) by al Haskafi, d. 1077 H.
Durr al muntaqa (explanation of al Multaqa) printed on the margins of Majma' al Anhur, by al Haskafi.
Radd al Muhtar (comments on al Durr al Mukhtar) by the great scholar Muhammad Amin bin 'Abidin, d. 1252 H, al Maimaniyah print, and Istanbul print.
On its margins is printed al Durr al Mukhtar. This book is known as Hashiat Ibn 'Abidin.
B. Malikite fiqh
Al Mudawwanah al Kubra, by al Imam Anas bin Malik, as reported from him by al Imam Suhnun bin Sa'id al Tanukhi from al Imam 'Abd al Rahman bin al Qasim, al Khairiyyah print, 1324 H.
Al Risalah, by Ibn Abi Zaid al Qairawani, d. 386 H.
This is printed with its two explanations by Zarruq and Ibn Naji.
Al Muntaqa (explanation of Malik's al Muwatta') by al Qadi Abu al Walid Sulaiman al Baji, d. 494 H, Vol. 2, al Sa'adah print. On its margins is al Muwatta'.
Bidayatul Mujtahid, by the judge Ibn Rushd, d. 595, al Istiqamah print, 1371.
It is in fact a comparative study in jurisprudence.
Mukhtasar Khalil by Abu al Diya Khalil bin Ishaq, d. 776 H, printed with its explanation by al Dardir and commentary by al Dusuqu.
Sharh al Risalah, bin Ibn Naji, d. 837 H, al Jamaliyyah print.
Sharh al Risalah, by Zarruq, d. 899 H.
This and the previous listing are printed together with al Risalah.
Sharh al Khirshi by Abu 'Abd Allah Muhammad al Khirshi, d. 1106.
It is an explanation of Mukhtasar Khalil.
Sharh al Zurqani (explanation of al Muwatta').
Tahdhib al Furuq wa al Qawa'id al Saniyyah (commentary and notes on al Furuq) by Shaikh Muhammad 'Ali bin Shaikh Husain, a Malikite.
Al Sharh al Kabir by Ahmad bin Muhammad al 'Adawi al Khalwati, known as al Dardir, d. 1201. It is an explanation of Mukhasar Khalil.
Al Sharh al Saghir (comments on Aqrab al Masalik), both by al 'Adawi, al Halabi print.
Hashiat al Dusuqu, by Muhammad bin 'Arafah al Dusuqi, d. 1230 H.
Bulghat al Salik li Aqrab al Masalik, by Shaikh Ahmad bin Muhammad al Sawi, d. 1241 H.
C. Shafi'ite fiqh
Al Umm, by al Imam Muhammad bin Idris al Shafi'i, d. 204 H, al Amiriyyah print in Bulaq, Egypt.
Al Ahkam al Sultaniyyah (political theory and ruling related to government), by al Qadi Abu al Hasan al Mawardi, d. 450 H, al Halabi print.
Al Muhadhdhab, by Abu Ishaq al Shirazi, d. 476 H, al Muniriyyah print.
Al Wajiz, by al Imam Abu Hamid Muhammad al Ghazali, d. 505 H.
Fath al 'Aziz (explanation of al Wajiz) by al Imam al Rafi'i, d. 623 H.
Al Majmu' (explanation of al Muhadhdhab) by al Nawawi, d. 676 H. The previous four books are printed by al Muniriyyah, along with Talkhis al Qadir by al Hafiz Ibn Hajar.
Rawdat al Talibin, by al Imam al Nawawi, second volume, printed by al Maktab alIslami.
Al Minhaj, by al Nawawi, printed with its two following explanations:
- Tuhfat al Minhaj (explanation of al Minhaj) by Ibn Hajar al Haithami, d. 974 H.
- Nihayat al Muhtaj (explanation of al Minhaj) by Shams al Din al Ramli, d. 1004 H, al Halabi print, along with its two commentaries, one by al Shubramallis, d. 1087 H, and the other by al Rashidi, d. 1096 H.
D. Hanbalite fiqh
Mukhtasar al Khiraqi, by Abu al Qasim 'Umar bin Husain bin 'Abd Allah al Khiraqi, d.334 H, printed with al Mughni.
Al Ahkam al Sultaniyyah (political theory and ruling related to government) by al Qadi Abu Ya'la al Hanbali, d. 458 H, ed. Shaikh Muhammad Hamid al Faqi, al Halabi print, 1356 H.
Al Mughni, by Shaikh al Islam Ibn Qudamah al Maqdisi, d. 630 H, al Manar print.
It is an explanation of Mukhtasar al Khiraqi.
Al Kafi, by Ibn Qudamah, printed by al Maktab al Islami, Damascus.
Al Sharh al Kabir, by Ibn Qudamah, the grandson, d. 681 H.
It is an explanation of al Muqni' by the grandfather.
Fatawa Ibn Taimiyyah, Kurdistan print in Cairo, 1326 H.
Al Ikhtiyarat, by Ibn Taimiyyah, printed with the fourth edition of his Fatawa.
Al Furu' by Ibn Muflih, d. 763 H, printed with its commentary Tashih al Furd'.
Tashih al Furu' (commentary on al Furu'), by Abu al Hasan al Mawardi al Hanbali, d.875 H, printed by Dar 'Umar li al Tiba'ah, by al Mawardi, printed by Matba'at al Sunnah al Muhammadiyyah.
Al Insaf, by al Mawardi, printed by Matba'at al Sunnan al Muhammadiyyah.
Al Rawd al Murbi', (explanation of Zad al Mustaqni') by Shaikh Mansur bin Unus al Bahwati, d. 1051 H, printed with its commentary by Shaikh 'Abd al 'Aziz al'Anqari, as edited by Shaikh 'Abd al Latif al Subki, by Matba'at al Sunnah al Muhammadiyyah, 1374 H.
Ghayat al Muntaha, by Shaikh Mir'i bin Yusuf al Karmi, d. 1033 H, printed with the following explanation.
Matalib Uli al Nuha (explanation of Ghayat al Muntaha) by Shaikh Mustafa al Suyuti al Rahbani, d. 1243 H, printed by al Maktab al Islami, Damascus, first printing 1380 H.
Manar al Sabil (Sharh al Dalil) by Shaikh Ibrahim bin Muhammad bin Salim bin Dwayyan, d. 1353 H, printed by al Maktab al Islami.
Fath al 'Aliyy al Malik, by Shaikh Muhammad 'Alaish, d. 1299 H, Mustafa Muhammad print.
Al Kharaj (study in public finance) by al Imam Abu Yusuf, d. 182 H, al Salafiyyah print, 1352 H.
Al Mabsut, volumatic book in Hanafite fiqh, by the sun of jurists, al Sarakhsi, d. 483 H, al Sa'adah print, 1324. It is an explanation of the book al Kafi by al Hakim al Shahid, which is a collection of the books known as Kutub Zahir al Riwayah, by al Imam Muhammad bin al Hasan al Shaibani, disciple of Abu Hanifah, d. 189 H.
Sharh Siyar al Kabir (explanations and comments on the book al Siyar al Kabir by al Imam Muhammad) by al Sarakhsi, Hyderabad print, 1335 H.
Bada'i al Sana'i (volumatic book of fiqh) by al Kasani, d. 587 H, printed by Sharikat al Matbu'at al 'Ilmiyyah, 1327 H.
Al Hidayah (volumatic book in jurisprudence) by Shaikh al Islam Burhan al Din 'Ali bin Abu Bakr al Marghinani, d. 593 H, Mustafa Muhammad print.
Sharh al 'Inayah 'Ala al Hidayah (comments on al Hidayah) by Akmal al Din Muhammad bin Mahmud al Barbarti, d. 776 H, printed on the margins of al Hidayah.
Majma al Anhur (explanation of the book Multaqa al Abhur), by Shaikh Zadah, d. 951H, printed in Istanbul.
Al Bahr al Ra'iq (an explanation of the book Kanz al Daqa'iq) by al Zain bin Nujaim, d. 870 H.
Al Durr al Mukhtar (explanation of the book Tanwir al Absar) by al Haskafi, d. 1077 H.
Durr al muntaqa (explanation of al Multaqa) printed on the margins of Majma' al Anhur, by al Haskafi.
Radd al Muhtar (comments on al Durr al Mukhtar) by the great scholar Muhammad Amin bin 'Abidin, d. 1252 H, al Maimaniyah print, and Istanbul print.
On its margins is printed al Durr al Mukhtar. This book is known as Hashiat Ibn 'Abidin.
B. Malikite fiqh
Al Mudawwanah al Kubra, by al Imam Anas bin Malik, as reported from him by al Imam Suhnun bin Sa'id al Tanukhi from al Imam 'Abd al Rahman bin al Qasim, al Khairiyyah print, 1324 H.
Al Risalah, by Ibn Abi Zaid al Qairawani, d. 386 H.
This is printed with its two explanations by Zarruq and Ibn Naji.
Al Muntaqa (explanation of Malik's al Muwatta') by al Qadi Abu al Walid Sulaiman al Baji, d. 494 H, Vol. 2, al Sa'adah print. On its margins is al Muwatta'.
Bidayatul Mujtahid, by the judge Ibn Rushd, d. 595, al Istiqamah print, 1371.
It is in fact a comparative study in jurisprudence.
Mukhtasar Khalil by Abu al Diya Khalil bin Ishaq, d. 776 H, printed with its explanation by al Dardir and commentary by al Dusuqu.
Sharh al Risalah, bin Ibn Naji, d. 837 H, al Jamaliyyah print.
Sharh al Risalah, by Zarruq, d. 899 H.
This and the previous listing are printed together with al Risalah.
Sharh al Khirshi by Abu 'Abd Allah Muhammad al Khirshi, d. 1106.
It is an explanation of Mukhtasar Khalil.
Sharh al Zurqani (explanation of al Muwatta').
Tahdhib al Furuq wa al Qawa'id al Saniyyah (commentary and notes on al Furuq) by Shaikh Muhammad 'Ali bin Shaikh Husain, a Malikite.
Al Sharh al Kabir by Ahmad bin Muhammad al 'Adawi al Khalwati, known as al Dardir, d. 1201. It is an explanation of Mukhasar Khalil.
Al Sharh al Saghir (comments on Aqrab al Masalik), both by al 'Adawi, al Halabi print.
Hashiat al Dusuqu, by Muhammad bin 'Arafah al Dusuqi, d. 1230 H.
Bulghat al Salik li Aqrab al Masalik, by Shaikh Ahmad bin Muhammad al Sawi, d. 1241 H.
C. Shafi'ite fiqh
Al Umm, by al Imam Muhammad bin Idris al Shafi'i, d. 204 H, al Amiriyyah print in Bulaq, Egypt.
Al Ahkam al Sultaniyyah (political theory and ruling related to government), by al Qadi Abu al Hasan al Mawardi, d. 450 H, al Halabi print.
Al Muhadhdhab, by Abu Ishaq al Shirazi, d. 476 H, al Muniriyyah print.
Al Wajiz, by al Imam Abu Hamid Muhammad al Ghazali, d. 505 H.
Fath al 'Aziz (explanation of al Wajiz) by al Imam al Rafi'i, d. 623 H.
Al Majmu' (explanation of al Muhadhdhab) by al Nawawi, d. 676 H. The previous four books are printed by al Muniriyyah, along with Talkhis al Qadir by al Hafiz Ibn Hajar.
Rawdat al Talibin, by al Imam al Nawawi, second volume, printed by al Maktab alIslami.
Al Minhaj, by al Nawawi, printed with its two following explanations:
- Tuhfat al Minhaj (explanation of al Minhaj) by Ibn Hajar al Haithami, d. 974 H.
- Nihayat al Muhtaj (explanation of al Minhaj) by Shams al Din al Ramli, d. 1004 H, al Halabi print, along with its two commentaries, one by al Shubramallis, d. 1087 H, and the other by al Rashidi, d. 1096 H.
D. Hanbalite fiqh
Mukhtasar al Khiraqi, by Abu al Qasim 'Umar bin Husain bin 'Abd Allah al Khiraqi, d.334 H, printed with al Mughni.
Al Ahkam al Sultaniyyah (political theory and ruling related to government) by al Qadi Abu Ya'la al Hanbali, d. 458 H, ed. Shaikh Muhammad Hamid al Faqi, al Halabi print, 1356 H.
Al Mughni, by Shaikh al Islam Ibn Qudamah al Maqdisi, d. 630 H, al Manar print.
It is an explanation of Mukhtasar al Khiraqi.
Al Kafi, by Ibn Qudamah, printed by al Maktab al Islami, Damascus.
Al Sharh al Kabir, by Ibn Qudamah, the grandson, d. 681 H.
It is an explanation of al Muqni' by the grandfather.
Fatawa Ibn Taimiyyah, Kurdistan print in Cairo, 1326 H.
Al Ikhtiyarat, by Ibn Taimiyyah, printed with the fourth edition of his Fatawa.
Al Furu' by Ibn Muflih, d. 763 H, printed with its commentary Tashih al Furd'.
Tashih al Furu' (commentary on al Furu'), by Abu al Hasan al Mawardi al Hanbali, d.875 H, printed by Dar 'Umar li al Tiba'ah, by al Mawardi, printed by Matba'at al Sunnah al Muhammadiyyah.
Al Insaf, by al Mawardi, printed by Matba'at al Sunnan al Muhammadiyyah.
Al Rawd al Murbi', (explanation of Zad al Mustaqni') by Shaikh Mansur bin Unus al Bahwati, d. 1051 H, printed with its commentary by Shaikh 'Abd al 'Aziz al'Anqari, as edited by Shaikh 'Abd al Latif al Subki, by Matba'at al Sunnah al Muhammadiyyah, 1374 H.
Ghayat al Muntaha, by Shaikh Mir'i bin Yusuf al Karmi, d. 1033 H, printed with the following explanation.
Matalib Uli al Nuha (explanation of Ghayat al Muntaha) by Shaikh Mustafa al Suyuti al Rahbani, d. 1243 H, printed by al Maktab al Islami, Damascus, first printing 1380 H.
Manar al Sabil (Sharh al Dalil) by Shaikh Ibrahim bin Muhammad bin Salim bin Dwayyan, d. 1353 H, printed by al Maktab al Islami.
Fath al 'Aliyy al Malik, by Shaikh Muhammad 'Alaish, d. 1299 H, Mustafa Muhammad print.
Dialog intre maestru si discipol
Seicul Abu Sulaimân al-Dârâni Ahmad, unul dintre primii maestri sufi, in dialog cu unul dintre discipolii sai:
Intrebare — Ce parere ai despre sfatul venit din partea cuiva?
Raspuns — Nu te baza pe un sfat decat daca cel care ti-l da este o persoana demna de incredere.
I — Ce parere ai despre a da sfaturi altcuiva?
R — Vezi mai intai daca ceea ce spui te-ar ajuta pe tine insuti; in caz afirmativ, sfaturile tale sunt inspirate iar tu vei fi respectat si crezut.
I — Ce parere ai despre asocierea cu alte persoane?
R — Daca afli pe cineva inteligent si demn de incredere, alatura-i-te lui si fugi de ceilalti ca de animalele salbatice.
I — Care este cel mai bun mijloc pentru mine de a ma apropia de Dumnezeu?
R — Sa renunti la greselile pe care le faci in sinea ta.
I — De ce la cele pe care le fac in sinea mea si nu la cele exterioare?
R — Pentru ca evitand greselile pe care le faci in sinea ta, greselile pe care le faci in exterior vor disparea, la fel ca cele pe care le faci in sinea ta.
I — Care este greseala cea mai daunatoare?
R — Aceea despre care nu-ti dai seama ca este o greseala. Inca si mai periculoasa este aceea care este luata drept un act de virtute, atunci cand ea nu este decat o greseala.
I — Ce greseala este cea mai benefica pentru mine?
R — Aceea pe care o pastrezi in fata ochilor si de care te caiesti fara incetare, pana cand nu vei mai dori niciodata sa o savarsesti din nou. Aceasta este „cainta sincera" (C. 66, 8)
I — Care este cea mai daunatoare fapta virtuoasa?
R — Aceea care te face sa-ti uiti faptele rele; aceea pe care o pastrezi in fata ochilor si te bazezi pe ea cu toata increderea, astfel incat, in iluzia in care ai cazut, nu te temi de raul pe care l-ai facut, prin orgoliu.
I — Unde sunt cel mai bine ascuns?
R — In camera ta si in casa ta.
I — Si daca nu ma aflu in siguranta in casa mea?
R — Acolo unde dorintele nu se prind de tine, acolo unde tentatiile nu te invadeaza.
I — Care dintre harurile lui Dumnezeu este cel mai benefic pentru mine?
R — Cand te fereste sa nu-I dai ascultare si te ajuta sa I te supui.
I — Este un raspuns foarte succint. Explica-mi mai limpede.
R — Bine. Cand Dumnezeu iti daruieste trei lucruri: o ratiune care descurajeaza pasiunile, o cunoastere care este de ajuns pentru ignoranta ta si o independenta care iti alunga teama de saracie.
Sidi Sulaiman al-Darani, Damasc
Intrebare — Ce parere ai despre sfatul venit din partea cuiva?
Raspuns — Nu te baza pe un sfat decat daca cel care ti-l da este o persoana demna de incredere.
I — Ce parere ai despre a da sfaturi altcuiva?
R — Vezi mai intai daca ceea ce spui te-ar ajuta pe tine insuti; in caz afirmativ, sfaturile tale sunt inspirate iar tu vei fi respectat si crezut.
I — Ce parere ai despre asocierea cu alte persoane?
R — Daca afli pe cineva inteligent si demn de incredere, alatura-i-te lui si fugi de ceilalti ca de animalele salbatice.
I — Care este cel mai bun mijloc pentru mine de a ma apropia de Dumnezeu?
R — Sa renunti la greselile pe care le faci in sinea ta.
I — De ce la cele pe care le fac in sinea mea si nu la cele exterioare?
R — Pentru ca evitand greselile pe care le faci in sinea ta, greselile pe care le faci in exterior vor disparea, la fel ca cele pe care le faci in sinea ta.
I — Care este greseala cea mai daunatoare?
R — Aceea despre care nu-ti dai seama ca este o greseala. Inca si mai periculoasa este aceea care este luata drept un act de virtute, atunci cand ea nu este decat o greseala.
I — Ce greseala este cea mai benefica pentru mine?
R — Aceea pe care o pastrezi in fata ochilor si de care te caiesti fara incetare, pana cand nu vei mai dori niciodata sa o savarsesti din nou. Aceasta este „cainta sincera" (C. 66, 8)
I — Care este cea mai daunatoare fapta virtuoasa?
R — Aceea care te face sa-ti uiti faptele rele; aceea pe care o pastrezi in fata ochilor si te bazezi pe ea cu toata increderea, astfel incat, in iluzia in care ai cazut, nu te temi de raul pe care l-ai facut, prin orgoliu.
I — Unde sunt cel mai bine ascuns?
R — In camera ta si in casa ta.
I — Si daca nu ma aflu in siguranta in casa mea?
R — Acolo unde dorintele nu se prind de tine, acolo unde tentatiile nu te invadeaza.
I — Care dintre harurile lui Dumnezeu este cel mai benefic pentru mine?
R — Cand te fereste sa nu-I dai ascultare si te ajuta sa I te supui.
I — Este un raspuns foarte succint. Explica-mi mai limpede.
R — Bine. Cand Dumnezeu iti daruieste trei lucruri: o ratiune care descurajeaza pasiunile, o cunoastere care este de ajuns pentru ignoranta ta si o independenta care iti alunga teama de saracie.
Sidi Sulaiman al-Darani, Damasc
Abonați-vă la:
Postări (Atom)