131. Dacã vãlul bunãtãtii Sale nu s-ar aseza peste actiunile tale, nici una nu ar merita sã fie agreatã.
132. Ai mai mare nevoie de clementa Lui când I te supui decât atunci când te revolti.
133. Sunt douã feluri de a fi pãzit de nesupunere: fie înainte, fie în timpul ei. Cei mai multi dintre credinciosi îi cer lui Dumnezeu sã fie pãziti în timpul ei, de teama de a fi discreditati în ochii celorlalti. Dar cei alesi Îi cer sã fie pãziti înainte, de teama de a deveni vrednici de dispret în ochii Regelui lumilor.
134. Cel ce te onoreazã, onoreazã în fapt voalul bunãtãtii Sale. Lui trebuie sã-I multumesti, si nu celui ce te onoreazã sau îti multumeste.
135. Adevãratul însotitor este cel care, cunoscându-ti defectele, rãmâne totusi cu tine. Or, acest lucru nu este valabil decât despre Domnul, Cel Generos. Cãci cel mai bun însotitor este cel care te cautã pentru tine însuti si nu pentru vreun câstig.
136. Dacã lumea certitudinii ar strãluci, ai vedea cealaltã lume prea aproape de tine pentru a mai trebui sã te îndrepti spre ea. Si ai vedea eclipsa anihilãrii acoperind deja frumusetile acestei lumi.
137. Nu o fiintã coexistând lui Dumnezeu ti-L învãluie, pentru cã nimic nu-I coexistã! Dar ai iluzia cã ceva coexistã cu El, si asta ti-L acoperã cu un voal.
138. Dacã El n-ar fi transparent în creaturi, nici una n-ar fi vizibilã. Iar dacã atributele Sale ar apãrea, creaturile Sale ar dispãrea.
139. Pentru cã El este ascuns, face sã aparã toate lucrurile. Dar, fiind matricea, El acoperã fiinta tuturor lucrurilor.
140. El ti-a permis sã privesti ce este în creaturi, dar nu ti-a permis sã te atasezi de creaturi însele: “Spune: priviti ce este în ceruri.” (Yunus, 101). Spunând: “Priviti ce este în ceruri”, El ti-a deschis portile intelectiei. Dar El nu spune: “Privi cerurile”, pentru ca sã nu te orientezi spre existenta astrelor.
duminică, martie 18, 2007
Ibn ‘Ata’ Allah, Cuvintele de întelepciune (121-130)
121. Ceri ceva în schimbul actiunii tale? Atunci ti se va cere si tie ca ea sã fie fãcutã cu sinceritate. Celui în care nu se poate avea încredere, este suficient sã i se ofere securitatea.
122. Nu cere nimic în schimbul unei opere al cãrei autor nu esti. Recompensa suficientã pentru actiunea ta este ca El sã binevoiascã s-o primeascã.
123. Vrând sã-Si manifeste bunãvointa în ceea ce te priveste, El îti atribuie ceea ce El însusi creeazã.
124. Fãrã limite este blamul pe care îl meriti dacã El te abandoneazã tie însuti, dar inepuizabile sunt laudele ce ti se cuvin dacã El revelã în tine generozitatea Sa.
125. Fii legat de atributele Domniei sale, realizând în tine atributele servitutii.
126. Dacã El ti-a interzis sã-ti însusesti ceea ce nu-ti apartine tie, ci celorlalte creaturi, cum ar suporta El sã-ti însusesti ceea ce este doar calitatea Lui: “Rege al lumilor” (Al-Fatiha, 2)?
127. Cum s-ar întrerupe pentru tine cursul obisnuit al lucrurilor, când tu nu întrerupi în sufletul tãu proastele obiceiuri?
128. Nu este important sã ceri, ci sã primesti o bunã conduitã.
129. Cea mai bunã rugãciune prin care ceri ceva este o prostie extremã. Sãrãcia cu duhul – iatã ce atrage în tine foarte repede darurile.
130. Dacã ar trebui, pentru a-L atinge, sã-ti suprimi pentru început viciile si sã-ti anulezi pretentiile, niciodatã nu a-i ajunge la El fãrã ca El sã vrea asta. El îti acoperã calitãtile cu calitãtile Sale si atributele cu atributele Sale. Si atunci, El te face sã ajungi la El, nu prin ceea ce merge de la tine la El, ci prin ceea ce vine de la El la tine.
122. Nu cere nimic în schimbul unei opere al cãrei autor nu esti. Recompensa suficientã pentru actiunea ta este ca El sã binevoiascã s-o primeascã.
123. Vrând sã-Si manifeste bunãvointa în ceea ce te priveste, El îti atribuie ceea ce El însusi creeazã.
124. Fãrã limite este blamul pe care îl meriti dacã El te abandoneazã tie însuti, dar inepuizabile sunt laudele ce ti se cuvin dacã El revelã în tine generozitatea Sa.
125. Fii legat de atributele Domniei sale, realizând în tine atributele servitutii.
126. Dacã El ti-a interzis sã-ti însusesti ceea ce nu-ti apartine tie, ci celorlalte creaturi, cum ar suporta El sã-ti însusesti ceea ce este doar calitatea Lui: “Rege al lumilor” (Al-Fatiha, 2)?
127. Cum s-ar întrerupe pentru tine cursul obisnuit al lucrurilor, când tu nu întrerupi în sufletul tãu proastele obiceiuri?
128. Nu este important sã ceri, ci sã primesti o bunã conduitã.
129. Cea mai bunã rugãciune prin care ceri ceva este o prostie extremã. Sãrãcia cu duhul – iatã ce atrage în tine foarte repede darurile.
130. Dacã ar trebui, pentru a-L atinge, sã-ti suprimi pentru început viciile si sã-ti anulezi pretentiile, niciodatã nu a-i ajunge la El fãrã ca El sã vrea asta. El îti acoperã calitãtile cu calitãtile Sale si atributele cu atributele Sale. Si atunci, El te face sã ajungi la El, nu prin ceea ce merge de la tine la El, ci prin ceea ce vine de la El la tine.
Ibn ‘Ata’ Allah, Cuvintele de întelepciune (111-120)
111. Cel care cu certitudine a fost ales, nu a si atins în mod obligatoriu perfecta eliberare.
112. Doar ignorantul dispretuieste practicarea devotiunilor exterioare. Atingerea misticã existã în cealaltã lume, în timp ce practicarea devotiunilor dispare odatã cu lumea aceastã. Si este mai urgent sã ne ocupãm pentru început cu lucrurile pieritoare.
De altminteri, practicarea devotiunilor este ceea ce El cere de la tine, în timp ce atingerea misticã este ceea ce tu soliciti de la El. Ce comunã mãsurã poate exista între ceea ce El cere si tu soliciti?
113. Ajutorul [lui Dumnezeu] dã nãvalã în functie de predispozitii, iar luminile strãlucesc dupã puritatea constiintei.
114. Nepãsãtorul se trezeste spunându-si: ce voi face? Iar înteleptul: ce va face Dumnezeu cu mine?
115. Devotii si ascetii se tem de orice, pentru cã orice îi face absenti pentru Dumnezeu. Dacã L-ar vedea în orice lucru, nu s-ar teme de nimic.
116. În aceastã lume El îti ordonã sã-i pãzesti creaturile, iar în cealaltã îti va dezvãlui perfectiunea esentei Sale.
117. Stiind cã esti nerãbdãtor sã-L cunosti, ti-a arãtat ceea ce provine de la El.
118. Pentru cã Dumnezeu stia cã te cuprinde lesne plictiseala, variazã pentru tine prescriptiile Sale. Dar stiind de asemenea cã te cuprinde lesne graba, a pregãtit momente pentru îndeplinirea rugãciunilor, astfel încât grija ta sã fie rugãciunea în sine si nu observanta ritualului. Cãci nu tot cel ce îndeplineste ritualul cu strictete este si un rugãtor.
119. Rugãciunea purificã inimile si deschide portile necunoscutului.
120. Rugãciunea este locul întâlnirii [cu Dumnezeu] si sursa fidelitãtii [omului]. În ea se lãrgeste câmpul constiintei si strãluceste podoaba luminilor. Cunoscându-ti slãbiciunea, El a diminuat numãrul rugãciunilor, dar stiind cât de mult ai nevoie de favoarea Sa, El i-a înmultit fructele.
112. Doar ignorantul dispretuieste practicarea devotiunilor exterioare. Atingerea misticã existã în cealaltã lume, în timp ce practicarea devotiunilor dispare odatã cu lumea aceastã. Si este mai urgent sã ne ocupãm pentru început cu lucrurile pieritoare.
De altminteri, practicarea devotiunilor este ceea ce El cere de la tine, în timp ce atingerea misticã este ceea ce tu soliciti de la El. Ce comunã mãsurã poate exista între ceea ce El cere si tu soliciti?
113. Ajutorul [lui Dumnezeu] dã nãvalã în functie de predispozitii, iar luminile strãlucesc dupã puritatea constiintei.
114. Nepãsãtorul se trezeste spunându-si: ce voi face? Iar înteleptul: ce va face Dumnezeu cu mine?
115. Devotii si ascetii se tem de orice, pentru cã orice îi face absenti pentru Dumnezeu. Dacã L-ar vedea în orice lucru, nu s-ar teme de nimic.
116. În aceastã lume El îti ordonã sã-i pãzesti creaturile, iar în cealaltã îti va dezvãlui perfectiunea esentei Sale.
117. Stiind cã esti nerãbdãtor sã-L cunosti, ti-a arãtat ceea ce provine de la El.
118. Pentru cã Dumnezeu stia cã te cuprinde lesne plictiseala, variazã pentru tine prescriptiile Sale. Dar stiind de asemenea cã te cuprinde lesne graba, a pregãtit momente pentru îndeplinirea rugãciunilor, astfel încât grija ta sã fie rugãciunea în sine si nu observanta ritualului. Cãci nu tot cel ce îndeplineste ritualul cu strictete este si un rugãtor.
119. Rugãciunea purificã inimile si deschide portile necunoscutului.
120. Rugãciunea este locul întâlnirii [cu Dumnezeu] si sursa fidelitãtii [omului]. În ea se lãrgeste câmpul constiintei si strãluceste podoaba luminilor. Cunoscându-ti slãbiciunea, El a diminuat numãrul rugãciunilor, dar stiind cât de mult ai nevoie de favoarea Sa, El i-a înmultit fructele.
Ibn ‘Ata’ Allah, Cuvintele de întelepciune (101-110)
101. Atunci când te însingureazã de creaturile Sale, sã stii cã vrea sã-ti deschidã poarta intimitãtii cu El.
102. Atunci când El pune pe limba ta o cerere, sã stii cã vrea sã ti-o îndeplineascã.
103. Gnosticul simte întotdeauna cã munceste enorm pentru foarte putin si nu-si gãseste niciodatã stabilitatea în afara lui Dumnezeu.
104. El a luminat lucrurile vizibile cu luminile creaturilor Sale, si constiintele cu luminile atributelor Sale. De aceea luminile lucrurilor vizibile se eclipseazã, în timp ce luminile inimilor si ale constiintelor nu se pot eclipsa.
Si s-a mai spus cã soarele zilei se culcã noaptea, dar cel al inimilor nu dispare niciodatã.
105. Fie ca greutatea necazului tãu sã fie usuratã de faptul cã El este cel care te încearcã. Cãci Cel ale cãrui hotãrâri se îndreaptã împotriva ta este de asemenea Cel care, de obice, alege pentru tine binele.
106. Sã-ti imaginezi cã bunãvointa Sa este separatã de hotãrârile Sale este a da dovadã de vedere scurtã.
107. Nu trebuie sã te temi cã drumul tãu va deveni încurcat, ci cã pasiunea te va lua sub dominatia ei.
108. Laudã Celui care a învãluit secretul ridicãrii la sfintenie sub aparentele umanitãtii si care S-a manifestat în majestatea Domniei, fãcând sã aparã servitutea!
109. Nu-l acuza pe Domnul tãu cã întârzie sã-ti îndeplineascã dorintele. Acuzã-te mai degrabã pe tine cã întârzii în adoptarea conduitei potrivite.
110. Atunci când El îti dã de executat, exterior, poruncile Sale, si sã te abandonezi, interior, constrângerii Sale, te copleseste cu o mare favoare.
102. Atunci când El pune pe limba ta o cerere, sã stii cã vrea sã ti-o îndeplineascã.
103. Gnosticul simte întotdeauna cã munceste enorm pentru foarte putin si nu-si gãseste niciodatã stabilitatea în afara lui Dumnezeu.
104. El a luminat lucrurile vizibile cu luminile creaturilor Sale, si constiintele cu luminile atributelor Sale. De aceea luminile lucrurilor vizibile se eclipseazã, în timp ce luminile inimilor si ale constiintelor nu se pot eclipsa.
Si s-a mai spus cã soarele zilei se culcã noaptea, dar cel al inimilor nu dispare niciodatã.
105. Fie ca greutatea necazului tãu sã fie usuratã de faptul cã El este cel care te încearcã. Cãci Cel ale cãrui hotãrâri se îndreaptã împotriva ta este de asemenea Cel care, de obice, alege pentru tine binele.
106. Sã-ti imaginezi cã bunãvointa Sa este separatã de hotãrârile Sale este a da dovadã de vedere scurtã.
107. Nu trebuie sã te temi cã drumul tãu va deveni încurcat, ci cã pasiunea te va lua sub dominatia ei.
108. Laudã Celui care a învãluit secretul ridicãrii la sfintenie sub aparentele umanitãtii si care S-a manifestat în majestatea Domniei, fãcând sã aparã servitutea!
109. Nu-l acuza pe Domnul tãu cã întârzie sã-ti îndeplineascã dorintele. Acuzã-te mai degrabã pe tine cã întârzii în adoptarea conduitei potrivite.
110. Atunci când El îti dã de executat, exterior, poruncile Sale, si sã te abandonezi, interior, constrângerii Sale, te copleseste cu o mare favoare.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)