Nu orice cunoaştere este utilă, şi nu toţi erudiţii sunt egali.
Există o cunoaştere care împietrieşte inima, provocând mândria savantului şi făcându-l să-L uite pe Dumnezeu.
La fel, există savanţi care nu vor avea altă recompensă, în Ziua Judecăţii, decât pedeapsa şi mustrarea.
Putem citi în poem Şeikh-ului Al-Hilali (Dumnezeu cel Preaînalt să fie mulţumit de el):
“Adevărata cunoaştere este cea care duce la frica de Dumnezeu cel Atotcunoscător. Cel ce n-o obţine este un ignorant vrednic de dispreţ.”
Cunoaşterea dobândită pentru a fi admirat şi lăudat nu va sluji cu nimic servitorului în Ziua Învierii.
Nici cea dobândită din spirit de competiţie, de rivalitate sau mistificare, nici cea acumulată pentru plăcerea dominării, de a fi singurul care informează sau acordă judecăţi vătămătoare, nici cea pe care omul a căutat-o in intenţia de a-i ţine pe fraţii săi credincioşi în servitute, nici cea cu care petrecem timpul jucându-ne sau distrându-ne, o fraţi ai mei, daţi-vă seama bine de pertinenţa acestor cuvinte.
Nici cea care umple inima de gelozie, de ranchiună sau de mândrie şi care-l îndepărteşte pe savant de la rectitudine, nici cea care-l incită la ură surdă sau vădită, la dispută, la polemici şi controverse, nici cea care-l împinge pe om la nebuna trufie, la egoism, sau care dă naştere certurilor şi schismei, nici cea care suscită mânia, încăpăţânarea în eroare şi rătăcire, în antipatie şi în luptă, nici cea care porneşte intriga, serveşte drept mijloc pentru deturnarea sau sustragerea bunurilor altuia, tezaurizării banilor sau suscitării bârfelor.
Nu! Cunoaşterea utilă este cea care-l face pe om să-şi cunoască propriile defecte într-un mod clar, care-l incită la răbdare, la generozitate, la bunătate, la puritate, la onestitate şi la scrupul, la dragostea pentru adevăr, la recluziunea spirituală, la meditaţie, la reflexie şi la aplicarea riguroasă a regulilor bunei conduite.
Este cea care-i dă omului bunele calităţi morale, intelectuale şi spirituale, cea care-l deschide spre teama de Dumnezeu, îl dispune spre abandon [întru Dumnezeu], spre asceză, spre speranţa bine fondată, spre îndepărtarea de vâltoarea lumii, spre ataşamentul faţă de Dumnezeu, într-un mod fără întoarcere.
Cea care exclude dorinţele excesive, pofta şi lacrimile uşoare, cea care alungă gelozia, mândria, rătăcirea, ura şi trufia, care-l incită pe om la înţelepciune şi la întreţinerea bunelor relaţii cu fraţii musulmani, fără să-l obosească [de acestea].
Cunoaşterea nu poate decât să-l conducă pe om spre înţelepciune sau să-l împingă la pierzanie.
Oricine ajută un căutător de cunoaştere sau de orice altceva pentru [dobândirea] dragostei de Dumnezeu, va avea partea acestuia în tot ce a obţinut ca recompensă; la fel, cel care va fi vândut o armă unui tâlhar vădit, se va scălda în crimele şi fărădelegile acestuia.
Calitatea de savant nu-i este atribuită omului pentru marele număr de cuvinte pe care-l debitează, căci cunoaşterea este o Lumină adăpostită în Inima lui. Caut-o numai pentru Faţa lui Dumnezeu cel Preaînalt, şi vei fi răsplătit cu bucurii nesfârşite.
Cu adevărat, cel care nu se teme de Dumnezeu nu este Cunoscător nici dacă epuizează toate disciplinele ştiinţei.
(Fragment din Massalik al-djinan)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu