Ibn `Abidin relatează în lucrarea lui al Durr al mukhtar că Imam Abu Hanifa a spus: “Dacă n-ar fi existat anumiţi doi ani, eu aş fi pierit.”
Ibn `Abidin comentează această afirmaţie astfel:
Timp de doi ani [Abu Hanifa] l-a însoţit pe Sayyidina Ja`far al-Sadiq şi a dobândit cunoaşterea spirituală care a făcut din el un gnostic al Căii…
Abu `Ali Daqqaq (Şeicul Imamului Qushayri) a primit pactul de la Abu al-Qasim al-Nasirabadi, care l-a primit de la al Shibli, care l-a primit de la Sari al-Saqati care l-a primit de la al Ma`ruf al Karkhi, care l-a primit de la Dawud at Ta’i, care a dobândit cunoaşterea, atât exterioară cât şi interioară, de la Imam Abi Hanifa.(1)
Nota: (1) Ibn `Abidin, Hashiyat radd al-muhtar `ala al-durr al-mukhtar 1:43.
vineri, august 24, 2007
luni, august 20, 2007
Al-Hasan al-Basri (d. 110 AH)
Unul dintre primii sufiţi recunoscuţi atât la modul general, cât şi în cel literal, pentru că a purtat întreaga sa viaţă o manta din lână (suf). Fiu al unei sclave eliberate care îi aparţinuse lui Umm Salama (soţie a Profetului) şi al unui sclav eliberat al lui Zayd ibn Thabit (fiul vitreg al Profetului), acest ilustru imam din Basra, corifeu al sfinţilor şi învăţaţilor din vremea lui, era cunoscut pentru respectarea strictă şi în detaliu a Sunnei Profetului. A rămas vestit şi pentru extrem de vastele lui cunoştinţe, austeritatea şi ascetismul lui, pentru protestele lui neînfricate la adresa autorităţilor vremii, cât şi pentru charisma lui, manifestată prin discurs şi înfăţişare.
Ibn al-Jawzi a scris o carte de o sută de pagini despre viaţa şi caracterul lui, intitulată Adab al-Shaykh al-Hasan ibn Abi al-Hasan al-Basri. În capitolul despre al-Hasan din Sifat al-safwa, el menţionează o relatare conform căreia al-Hasan a lăsat în urma sa o manta albă (jubba) din lână pe care o purtase neîncetat în ultimii douăzeci de ani de viaţă, fie iarnă, fie vară şi care, în momentul morţii lui, se afla într-o stare de imaculată frumuseţe, curăţenie şi de o perfectă calitate.(1)
În cartea pe care a dedicat-o aforismelor şi faptelor sufiţilor, Rawdat al-muhibbin wa nuzhat al-mushtaqin (“Grădina îndrăgostiţilor şi călătoria nostalgicilor”), Ibn Qayyim relatează:
Un grup de femei au ieşit afară într-o zi de `Eid şi au început să privească oamenii. Cineva le-a întrebat: “Cine a fost persoana cea mai frumoasă pe care aţi văzut-o astăzi?” Au răspuns: “A fost un şeic care purta un turban negru.” Se refereau la Hasan al-Basri.(2)
Maestrul în hadith-uri Abu Nu`aym al-Isfanahi (d. 430 AH) aminteşte, în lucrarea sa despre biografiile sufiţilor intitulată Hilyat al-awliya’ (“Bijuteriile sfinţilor”), că discipolul lui al-Hasan, `Abd al-Wahid ibn Zayd (d. 177 AH), a fost primul care a ridicat o khaniqa sufită - o casă de oaspeţi şi şcoală - la Abadan, aflat în prezent la graniţa dintre Iran şi Irak.(3)
Datorită lui Hasan al-Basri şi a faimei de sufiţi a discipolilor săi, Ibn Taymiyya a afirmat, în eseul al-Sufiyya wa al-fuqara că: “Locul de origine al tasawwuf este Basra”.(4) Aceasta este o declaraţie la fel de eronată ca şi aceea prin care al-Hasan ar fi incriminat de inventarea sufismului. Basra este, mai degrabă, cel dintâi dintre locurile renumite pentru dezvoltarea oficială a şcolilor de purificare care au ajuns să fie cunoscute drept tasawwuf, dar ale căror principii nu sunt altele decât Qur’anul şi Sunna, aşa cum am demonstrat deja în mod repetat.
Ghazali redă cuvintele lui al-Hasan despre “Jihad al-nafs” în secţiunea operei lui, Ihya’, intitulată Kitab riyadat al-nafs wa tahdhib al- akhlaq wa mu`alajat amrad al-qalb (Cartea educării ego-ului şi disciplinarea comportamentului şi vindecarea maladiilor inimii):
Două gânduri dau târcoale sufletului, unul venind de la Allah, altul de la duşman. Allah îşi arată mizericordia faţă de supusul care se opreşte la gândul care vine de la El. Supusul îmbrăţişează gândul care vine de la Allah şi luptă împotriva celui care vine din partea duşmanului. Pentru a ilustra atracţia mutuală dintre aceste două forţe, Profetul a spus: “Inima credinciosului se află între două degete ale Milostivului”(5)… Degetele simbolizează tulburarea şi şovăirea din inimă… Dacă omul cedează impulsurilor mâniei şi lăcomiei, stăpânirea lui Satan se manifestă în el prin pasiuni nedemne (hawa), iar inima lui devine cuibul şi conţinătorul lui Satan, care se hrăneşte din aceste pasiuni. Dacă omul se luptă cu propriile pasiuni şi nu le lasă să-i domine nafs-ul, imitând în felul acesta atitudinea îngerilor, atunci inima lui devine locul de adăstare al acestora şi ei se aşează în acel loc.
O măsură a extinderii temerii manifestate de Hasan al-Basri faţă de Dumnezeu şi a imensei lui scrupulozităţi (wara’) este oferită de următoarea lui afirmaţie, citată şi de Ghazali:
“Uitarea şi speranţa sunt două mari binecuvântări de care au parte copiii lui Adam; dacă n-ar fi acestea, musulmanii n-ar mai trebui să păşească pe străzi.”(6)
Note: (1) Ibn al-Jawzi, Sifat al-safwa 2(4):10 (#570). (2) Ibn al-Qayyim, Rawdat al-muhibbin p. 225. (3) Abu Nu`aym, Hilyat al-awliya’ 6:155. (4) Ibn Taymiyya, al-Tasawwuf în Majmu`a al-fatawa al-kubra 11:16. (5) Relatat de Muslim, Ahmad, Tirmidhi şi Ibn Majah. (6) În Ghazali, trad. T.J. Winter, The remembrance of death p. 18.
Ibn al-Jawzi a scris o carte de o sută de pagini despre viaţa şi caracterul lui, intitulată Adab al-Shaykh al-Hasan ibn Abi al-Hasan al-Basri. În capitolul despre al-Hasan din Sifat al-safwa, el menţionează o relatare conform căreia al-Hasan a lăsat în urma sa o manta albă (jubba) din lână pe care o purtase neîncetat în ultimii douăzeci de ani de viaţă, fie iarnă, fie vară şi care, în momentul morţii lui, se afla într-o stare de imaculată frumuseţe, curăţenie şi de o perfectă calitate.(1)
În cartea pe care a dedicat-o aforismelor şi faptelor sufiţilor, Rawdat al-muhibbin wa nuzhat al-mushtaqin (“Grădina îndrăgostiţilor şi călătoria nostalgicilor”), Ibn Qayyim relatează:
Un grup de femei au ieşit afară într-o zi de `Eid şi au început să privească oamenii. Cineva le-a întrebat: “Cine a fost persoana cea mai frumoasă pe care aţi văzut-o astăzi?” Au răspuns: “A fost un şeic care purta un turban negru.” Se refereau la Hasan al-Basri.(2)
Maestrul în hadith-uri Abu Nu`aym al-Isfanahi (d. 430 AH) aminteşte, în lucrarea sa despre biografiile sufiţilor intitulată Hilyat al-awliya’ (“Bijuteriile sfinţilor”), că discipolul lui al-Hasan, `Abd al-Wahid ibn Zayd (d. 177 AH), a fost primul care a ridicat o khaniqa sufită - o casă de oaspeţi şi şcoală - la Abadan, aflat în prezent la graniţa dintre Iran şi Irak.(3)
Datorită lui Hasan al-Basri şi a faimei de sufiţi a discipolilor săi, Ibn Taymiyya a afirmat, în eseul al-Sufiyya wa al-fuqara că: “Locul de origine al tasawwuf este Basra”.(4) Aceasta este o declaraţie la fel de eronată ca şi aceea prin care al-Hasan ar fi incriminat de inventarea sufismului. Basra este, mai degrabă, cel dintâi dintre locurile renumite pentru dezvoltarea oficială a şcolilor de purificare care au ajuns să fie cunoscute drept tasawwuf, dar ale căror principii nu sunt altele decât Qur’anul şi Sunna, aşa cum am demonstrat deja în mod repetat.
Ghazali redă cuvintele lui al-Hasan despre “Jihad al-nafs” în secţiunea operei lui, Ihya’, intitulată Kitab riyadat al-nafs wa tahdhib al- akhlaq wa mu`alajat amrad al-qalb (Cartea educării ego-ului şi disciplinarea comportamentului şi vindecarea maladiilor inimii):
Două gânduri dau târcoale sufletului, unul venind de la Allah, altul de la duşman. Allah îşi arată mizericordia faţă de supusul care se opreşte la gândul care vine de la El. Supusul îmbrăţişează gândul care vine de la Allah şi luptă împotriva celui care vine din partea duşmanului. Pentru a ilustra atracţia mutuală dintre aceste două forţe, Profetul a spus: “Inima credinciosului se află între două degete ale Milostivului”(5)… Degetele simbolizează tulburarea şi şovăirea din inimă… Dacă omul cedează impulsurilor mâniei şi lăcomiei, stăpânirea lui Satan se manifestă în el prin pasiuni nedemne (hawa), iar inima lui devine cuibul şi conţinătorul lui Satan, care se hrăneşte din aceste pasiuni. Dacă omul se luptă cu propriile pasiuni şi nu le lasă să-i domine nafs-ul, imitând în felul acesta atitudinea îngerilor, atunci inima lui devine locul de adăstare al acestora şi ei se aşează în acel loc.
O măsură a extinderii temerii manifestate de Hasan al-Basri faţă de Dumnezeu şi a imensei lui scrupulozităţi (wara’) este oferită de următoarea lui afirmaţie, citată şi de Ghazali:
“Uitarea şi speranţa sunt două mari binecuvântări de care au parte copiii lui Adam; dacă n-ar fi acestea, musulmanii n-ar mai trebui să păşească pe străzi.”(6)
Note: (1) Ibn al-Jawzi, Sifat al-safwa 2(4):10 (#570). (2) Ibn al-Qayyim, Rawdat al-muhibbin p. 225. (3) Abu Nu`aym, Hilyat al-awliya’ 6:155. (4) Ibn Taymiyya, al-Tasawwuf în Majmu`a al-fatawa al-kubra 11:16. (5) Relatat de Muslim, Ahmad, Tirmidhi şi Ibn Majah. (6) În Ghazali, trad. T.J. Winter, The remembrance of death p. 18.
duminică, august 19, 2007
Faouzi Skali, un mistic în cetate
Nu poartă djellaba, nu afişează nici un fel de simbol religios în mod ostentativ şi nu-şi dă aere de vedetă. Stă cu urechea lipită de telefonul mobil şi are agenda încărcată a unui ministru. Omul ştie, fără îndoială, să stea liniştit când trebuie, să asculte cu atenţie şi să răspundă cumpătat. Un gen de distanţare îl pune la adăpost de agitaţia din exterior. Aceea însăşi care, în schimb, cuprinde Fes-ul, oraşul său natal în care, o dată pe an - din 3 până în 11 iunie - esplanade, muzee şi riyad-uri sunt animate de rugăciunile si procesiunile tuturor religiilor.
Şi, totuşi, el însuşi se află la originea acestei agitaţii, el, omul tăcerii şi al reculegerii care a ales să-şi facă oraşul să răsune de cele mai frumoase sunete sacre ale lumii.
Faouzi Skali este sufit şi nu ascunde acest lucru. Intrarea lui într-o tariqa (confrerie sau cale mistică) datează din 1977. Avea 24 de ani şi nici o predispoziţie spre spiritualitate. Studentul care debarcase în 1973 la Paris alesese, intr-adevăr, să studieze matematica. Se credea departe de chestiunile religioase. Iată, însă, că începe să-şi pună întrebări despre sensul lumii - în general, al tradiţiilor sacre - în particular. Abandonează matematica pentru întocmirea unei teze de antropologie. Prima carte care îi provoacă « un şoc spiritual » : "Cartea despre Cale si virtute" de Lao Tze. Continuă cu lectura Coranului, pe care mărturiseşte ca nu-l citise niciodată până atunci cu adevărat şi cu operele de iniţiere în sufism ale Evei de Vitray-Meyerovitch : „Am devenit atunci conştient de închisoarea ideologiilor şi a falselor reprezentări politice din lume.”
El, care credea că sufismul avea drept patrie unică Orientul, îşi dă seama că mistica musulmană este ancorată în Maghreb, şi chiar în ţara lui. Mai mult decât atât - în propria sa familie. Cei din familia Skali au dat chiar numele unei căi spirituale, tariqa sqaliyya. Faouzi îşi aduce atunci aminte cum, copil fiind, îi plăcea să-i privească pe cei doi bunici ai lui, teologi la moscheea Al Karaouiyyine, unul - şezând pe o banchetă, recitând dhikr cu un tasbih în mână, celălalt intrând în transă, cu turbanul desfăcut, psalmodiind rugăciuni. Abia mai târziu va face legătura dintre căutarea sa personală şi trecutul familial. Este, însă, convins că setea lui de spiritualitate vine de şi mai departe. De fapt, nu numai repere conştiente îl îndeamnă spre această cale, mai sunt şi visuri care îl înrădăcinează acolo şi pe care el le interpretează ca pe nişte chemări.
Revenit în Maroc, cu soţia sa de origine franceză şi cei trei copii ai lor, Skali este hotărât să intre într-o cale mistică. Nu va fi aceea a părinţilor lui, ci qadriyya, o tariqa pe care o îmbrăţişează prin intermediul Şeicului Hamza, acelaşi care i-a apărut într-un vis şi pe care-l recunoaşte până în cel mai mic detaliu. În micul sat Madagh, şapte zile nu iese din zawwiya maestrului său. Şi întreaga viaţă îşi va aduce aminte de fraza cu care s-a încheiat întâlnirea dintre ei: „Tu vei readuce sufletul la propria lui origine. Aşadar, pregăteşte-te!”, îi prezisese Şeicul Hamza. Când Faouzi s-a reîntors la propria-i familie, aceasta se temea că va vedea revenind un bărbos fanatic şi sectar. Descoperă un fiu care nu are decât un ţel: „să lucreze asupra propriei persoane, pentru a lucra mai bine asupra societăţii”; o deviză: „lucrul cel mai bun pe care-l poţi face pentru oameni este să fii cât mai puţin calomniator”; şi o convingere: „activităţi precum politica înseamnă ego!”.
Din 1977 în 1990, bilanţul este cel al unei căutări personale : viaţa familială şi aprofundarea spirituală în sânul tariqa, drumuri dus-întors între Maroc şi Franţa, susţinerea doctoratului în antropologie şi publicarea, în 1985, a « Căii sufite » la Albin Michel, care va fi urmată de alte patru cărţi în acelaşi registru.
Un eveniment îi va bulversa parcursul - primul război din Golf : « M-am surprins angajat în întregime în această poveste. Eram revoltat împotriva minciunii organizate, de modul în care identităţile erau deformate. Am fost tentat să iau parte la ce se întâmpla în lume, în loc doar să suport. »
Ca reacţie la Operaţiunea «Furtună în deşert» a lui Bush-tatăl, Faouzi Skali iniţiază o « Întâlnire a marilor tradiţii ale lumii : vocea păcii şi învăţăturile deşertului ». Zece cineaşti sunt invitaţi să-şi prezinte, în Maroc, filmele despre diferitele culturi spirituale ale lumii. De ce cinematografie? Fiindcă imaginea - utilizată ca armă de război - poate fi şi o armă a păcii. De ce « ale deşertului » ? Fiindcă deşertul este leagănul limbajului.
Lucru straniu, momentele cele mai intense de comuniune sunt cele în care invitaţii ascultă muzica [mistică a] confreriilor [sufite]. « Muzica este un mesaj mai bun decât imaginea », conchide Skali. Ideea Festivalului de muzică sacră a încolţit. Şi iniţiatorul ei îi găseşte motto-ul, genial : « Un suflet pentru mondializare ».
Prima ediţie are loc în 1994. Ea îi seduce pe regele Hassan al II-lea şi pe ministrul său de finanţze şi consilier Mohamed Kabbaj. În 1996 regele trimite un avion militar la Sarayevo, iar festivalul se deschide cu o orchestră filarmonică alcătuită din sârbi, croaţi şi musulmani : frumos bobârnac peste nasul războiului! De la o ediţie la alta, organizarea devine tot mai bună. Proiectul depăşeşte expectativele. Festivalul este recunoscut de ONU, bugetul alocat lui se situează în jurul cifrei de 13 milioane dirhami (1,2 milioane Euro). Publicul este internaţional, ajungând, în unele seri, la vreo 100.000 de spectatori între Bab Makina şi Bab Boujloud, esplanadele unde au loc marile concerte.
Ce anume determină acest succes ? Nu numai organizarea sau acoperirea mediatică : lumea era însetată de această comuniune mai presus de discursuri. Culturile trebuiau cu orice preţ făcute să dialogheze în afara conclavelor obişnuite. « Nu pentru că am fi descoperit noi ideea secolului, crede Skali, ci fiindcă totul corespunde unui moment din Istorie. » Poate că acesta este secretul lui : să găsească expresia care trebuie la momentul potrivit ; să demonstreze că parcursul personal se poate intersecta cu parcursul Istoriei.
Profitând de prezenţa factorilor culturali, economici şi politici atraşi de festival, Faouzi îi adaugă un forum care doreşte să creeze condiţiile pentru ca oamenii să se asculte, să scoată în evidenţă vocea societăţii civile, să sape la temelia neînţelegerilor care ocultează politica şi a limbii de lemn. » Pe scurt, « să schimbe lumea ». Întâlnirile de la Fes vin să se adauge festivalului în 2001. Banca Mondială va aloca ansamblului 100.000 dolari anual. Sunt programate tematici despre pace, memorie sau democraţie. Se văd succedându-se intelectuali laici, imami şi rabini, diplomaţi şi scriitori, altermondialişti şi frecventatori obişnuiţi ai Davosului.
Desigur, atmosfera are un aer puţin « Peace and love ». Toată lumea se aşează în cerc, plânge de emoţie, lansează porumbei în aer. Nu are importanţă. Skali a înlocuit constructele ideologice cu limbajul inimilor şi cu murmurul sufletelor!
Festivalul şi Întâlnirile sunt astăzi de notorietate mondială. Creează o veritabilă reţea de dialog cultural care încearcă să deschidă poarta unui alt islam, celui adevărat, celui al « luminilor », cel care ni i-a dăruit pe Maimonides şi pe Averroes. Iar câmpul de lucru se extinde încă şi mai mult, cu o « Fundaţie a Fesului » despre dialogul cultural, iar în 2006 cu un Institut de diplomaţie interculturală şi interreligioasă înfiinţat la Ifran (Maroc).
Fes-ul a câştigat, cu siguranţă, o importantă reputaţie şi beneficiază de consecinţe deloc neglijabile pe plan turistic, dar scopul este acela de a crea un « Forum mondial al culturii » după exemplul celui de la Barcelona. În sfârşit, ceea ce se numeşte îndeobşte « spiritul Fes-ului » se exportă şi altundeva în lume. La Madrid, Murcia, Florenţa sau Milano există de acum înainte institute şi evenimente culturale inspirate de acelaşi concept. Faouzi Skali este invitatul celor mai mari organisme, pentru a explica viziunea sa asupra lumii. I se decernează distincţii internaţionale, a fost reţinut de ONU printre cele şapte personalităţi mondiale care lucrează la dialogul dintre civilizaţii, este membru al Consiliului celor o sută de personalităţi din Forumul de la Davos…
Se întâmplă să ne întrebăm dacă omul nu joacă cartea sufismului împotriva celei a islamismului şi să încercăm să găsim « politicul » în acţiunile sale. El răspunde : « Sufismul nu se află aici ca să lupte împotriva acestui alt islam care s-a dezvoltat pe fondul unei deculturalizări şi a fost denaturat de wahabism. Islamul nostru există dintotdeauna, un islam al originilor în care este vorba doar de revenirea la sursă, pur şi simplu. »
Traducere a articolului : Faouzi Skali un mystique dans la cité
- MAROC - 10 juillet 2005 - par FAWZIA ZOUARI
http://www.jeuneafrique.com/jeune_afrique/article_jeune_afrique.asp?art_cle=LIN10075faouzticals0
Şi, totuşi, el însuşi se află la originea acestei agitaţii, el, omul tăcerii şi al reculegerii care a ales să-şi facă oraşul să răsune de cele mai frumoase sunete sacre ale lumii.
Faouzi Skali este sufit şi nu ascunde acest lucru. Intrarea lui într-o tariqa (confrerie sau cale mistică) datează din 1977. Avea 24 de ani şi nici o predispoziţie spre spiritualitate. Studentul care debarcase în 1973 la Paris alesese, intr-adevăr, să studieze matematica. Se credea departe de chestiunile religioase. Iată, însă, că începe să-şi pună întrebări despre sensul lumii - în general, al tradiţiilor sacre - în particular. Abandonează matematica pentru întocmirea unei teze de antropologie. Prima carte care îi provoacă « un şoc spiritual » : "Cartea despre Cale si virtute" de Lao Tze. Continuă cu lectura Coranului, pe care mărturiseşte ca nu-l citise niciodată până atunci cu adevărat şi cu operele de iniţiere în sufism ale Evei de Vitray-Meyerovitch : „Am devenit atunci conştient de închisoarea ideologiilor şi a falselor reprezentări politice din lume.”
El, care credea că sufismul avea drept patrie unică Orientul, îşi dă seama că mistica musulmană este ancorată în Maghreb, şi chiar în ţara lui. Mai mult decât atât - în propria sa familie. Cei din familia Skali au dat chiar numele unei căi spirituale, tariqa sqaliyya. Faouzi îşi aduce atunci aminte cum, copil fiind, îi plăcea să-i privească pe cei doi bunici ai lui, teologi la moscheea Al Karaouiyyine, unul - şezând pe o banchetă, recitând dhikr cu un tasbih în mână, celălalt intrând în transă, cu turbanul desfăcut, psalmodiind rugăciuni. Abia mai târziu va face legătura dintre căutarea sa personală şi trecutul familial. Este, însă, convins că setea lui de spiritualitate vine de şi mai departe. De fapt, nu numai repere conştiente îl îndeamnă spre această cale, mai sunt şi visuri care îl înrădăcinează acolo şi pe care el le interpretează ca pe nişte chemări.
Revenit în Maroc, cu soţia sa de origine franceză şi cei trei copii ai lor, Skali este hotărât să intre într-o cale mistică. Nu va fi aceea a părinţilor lui, ci qadriyya, o tariqa pe care o îmbrăţişează prin intermediul Şeicului Hamza, acelaşi care i-a apărut într-un vis şi pe care-l recunoaşte până în cel mai mic detaliu. În micul sat Madagh, şapte zile nu iese din zawwiya maestrului său. Şi întreaga viaţă îşi va aduce aminte de fraza cu care s-a încheiat întâlnirea dintre ei: „Tu vei readuce sufletul la propria lui origine. Aşadar, pregăteşte-te!”, îi prezisese Şeicul Hamza. Când Faouzi s-a reîntors la propria-i familie, aceasta se temea că va vedea revenind un bărbos fanatic şi sectar. Descoperă un fiu care nu are decât un ţel: „să lucreze asupra propriei persoane, pentru a lucra mai bine asupra societăţii”; o deviză: „lucrul cel mai bun pe care-l poţi face pentru oameni este să fii cât mai puţin calomniator”; şi o convingere: „activităţi precum politica înseamnă ego!”.
Din 1977 în 1990, bilanţul este cel al unei căutări personale : viaţa familială şi aprofundarea spirituală în sânul tariqa, drumuri dus-întors între Maroc şi Franţa, susţinerea doctoratului în antropologie şi publicarea, în 1985, a « Căii sufite » la Albin Michel, care va fi urmată de alte patru cărţi în acelaşi registru.
Un eveniment îi va bulversa parcursul - primul război din Golf : « M-am surprins angajat în întregime în această poveste. Eram revoltat împotriva minciunii organizate, de modul în care identităţile erau deformate. Am fost tentat să iau parte la ce se întâmpla în lume, în loc doar să suport. »
Ca reacţie la Operaţiunea «Furtună în deşert» a lui Bush-tatăl, Faouzi Skali iniţiază o « Întâlnire a marilor tradiţii ale lumii : vocea păcii şi învăţăturile deşertului ». Zece cineaşti sunt invitaţi să-şi prezinte, în Maroc, filmele despre diferitele culturi spirituale ale lumii. De ce cinematografie? Fiindcă imaginea - utilizată ca armă de război - poate fi şi o armă a păcii. De ce « ale deşertului » ? Fiindcă deşertul este leagănul limbajului.
Lucru straniu, momentele cele mai intense de comuniune sunt cele în care invitaţii ascultă muzica [mistică a] confreriilor [sufite]. « Muzica este un mesaj mai bun decât imaginea », conchide Skali. Ideea Festivalului de muzică sacră a încolţit. Şi iniţiatorul ei îi găseşte motto-ul, genial : « Un suflet pentru mondializare ».
Prima ediţie are loc în 1994. Ea îi seduce pe regele Hassan al II-lea şi pe ministrul său de finanţze şi consilier Mohamed Kabbaj. În 1996 regele trimite un avion militar la Sarayevo, iar festivalul se deschide cu o orchestră filarmonică alcătuită din sârbi, croaţi şi musulmani : frumos bobârnac peste nasul războiului! De la o ediţie la alta, organizarea devine tot mai bună. Proiectul depăşeşte expectativele. Festivalul este recunoscut de ONU, bugetul alocat lui se situează în jurul cifrei de 13 milioane dirhami (1,2 milioane Euro). Publicul este internaţional, ajungând, în unele seri, la vreo 100.000 de spectatori între Bab Makina şi Bab Boujloud, esplanadele unde au loc marile concerte.
Ce anume determină acest succes ? Nu numai organizarea sau acoperirea mediatică : lumea era însetată de această comuniune mai presus de discursuri. Culturile trebuiau cu orice preţ făcute să dialogheze în afara conclavelor obişnuite. « Nu pentru că am fi descoperit noi ideea secolului, crede Skali, ci fiindcă totul corespunde unui moment din Istorie. » Poate că acesta este secretul lui : să găsească expresia care trebuie la momentul potrivit ; să demonstreze că parcursul personal se poate intersecta cu parcursul Istoriei.
Profitând de prezenţa factorilor culturali, economici şi politici atraşi de festival, Faouzi îi adaugă un forum care doreşte să creeze condiţiile pentru ca oamenii să se asculte, să scoată în evidenţă vocea societăţii civile, să sape la temelia neînţelegerilor care ocultează politica şi a limbii de lemn. » Pe scurt, « să schimbe lumea ». Întâlnirile de la Fes vin să se adauge festivalului în 2001. Banca Mondială va aloca ansamblului 100.000 dolari anual. Sunt programate tematici despre pace, memorie sau democraţie. Se văd succedându-se intelectuali laici, imami şi rabini, diplomaţi şi scriitori, altermondialişti şi frecventatori obişnuiţi ai Davosului.
Desigur, atmosfera are un aer puţin « Peace and love ». Toată lumea se aşează în cerc, plânge de emoţie, lansează porumbei în aer. Nu are importanţă. Skali a înlocuit constructele ideologice cu limbajul inimilor şi cu murmurul sufletelor!
Festivalul şi Întâlnirile sunt astăzi de notorietate mondială. Creează o veritabilă reţea de dialog cultural care încearcă să deschidă poarta unui alt islam, celui adevărat, celui al « luminilor », cel care ni i-a dăruit pe Maimonides şi pe Averroes. Iar câmpul de lucru se extinde încă şi mai mult, cu o « Fundaţie a Fesului » despre dialogul cultural, iar în 2006 cu un Institut de diplomaţie interculturală şi interreligioasă înfiinţat la Ifran (Maroc).
Fes-ul a câştigat, cu siguranţă, o importantă reputaţie şi beneficiază de consecinţe deloc neglijabile pe plan turistic, dar scopul este acela de a crea un « Forum mondial al culturii » după exemplul celui de la Barcelona. În sfârşit, ceea ce se numeşte îndeobşte « spiritul Fes-ului » se exportă şi altundeva în lume. La Madrid, Murcia, Florenţa sau Milano există de acum înainte institute şi evenimente culturale inspirate de acelaşi concept. Faouzi Skali este invitatul celor mai mari organisme, pentru a explica viziunea sa asupra lumii. I se decernează distincţii internaţionale, a fost reţinut de ONU printre cele şapte personalităţi mondiale care lucrează la dialogul dintre civilizaţii, este membru al Consiliului celor o sută de personalităţi din Forumul de la Davos…
Se întâmplă să ne întrebăm dacă omul nu joacă cartea sufismului împotriva celei a islamismului şi să încercăm să găsim « politicul » în acţiunile sale. El răspunde : « Sufismul nu se află aici ca să lupte împotriva acestui alt islam care s-a dezvoltat pe fondul unei deculturalizări şi a fost denaturat de wahabism. Islamul nostru există dintotdeauna, un islam al originilor în care este vorba doar de revenirea la sursă, pur şi simplu. »
Traducere a articolului : Faouzi Skali un mystique dans la cité
- MAROC - 10 juillet 2005 - par FAWZIA ZOUARI
http://www.jeuneafrique.com/jeune_afrique/article_jeune_afrique.asp?art_cle=LIN10075faouzticals0
miercuri, august 15, 2007
Teme pentru contemplatia sufi solitarã
01. Abu Said a spus: “A fi sufi înseamnã sã dai deoparte tot ce e în capul tãu – adevãruri închipuite de tine, prejudecãti, conditionãri – si sã înfrunti tot ce ti se poate întâmpla."
02. Abu Said a spus: “Pânã ce seminar si minaret nu se vor fi prãbusit, astã sfântã lucrare nu vom fi desãvârsit. Pânã ce credinta devine tãgadã, si tãgada devine credintã nu va exista adevãrat credincios.”
03. Rabi’a a spus: “O, Doamne! De mã închin tie din teamã de iad, aruncã-mã în iad. De mã închin tie din dorinta de rai, refuzã-mi raiul.
04. Salih din Qazwin îsi învãta astfel discipolii: “Oricui bate la poartã fãrã încetare, i se va deschide.”
Auzindu-l într-o zi, Rabi’a îi zise: “Cât ai sã tot spui: ‘Se va deschide’? Poarta n-a fost niciodatã închisã.”
05. Hasan din Basra merse la Rabi’a. O aflã sezând în mijlocul unui numãr de animale. Dar de îndatã ce Hasan se apropie, acestea fugirã.
Hasan întrebã: “De ce-au fugit?”
Rabi’a îi spuse: “Tu ai mâncat carne, pe când tot ce-am mâncat eu e pâine uscatã.”
06. Habib El-Ajami a spus: “Pentru un mãgar, un scaiete-i poamã delicioasã. Mãgarul mãnâncã scaietele. Rãmâne un mãgar.”
07. Când filosoful Ibn Sina (Avicenna) si sufi Abu Said s-au întâlnit, se spune cã Ibn Sina ar fi zis: “Ceea ce eu stiu, el vede.” Abu Said remarcã la rându-i: “Ce vãd eu, el stie.”
08. Salik Hamzavi a spus: “Rãspunde la chemarea sufismului, din toate puterile, în aceastã lume, cu inima deschisã si iubitoare. Atunci esti cu adevãrat la adãpost de orice primejdie în aceastã lume si în toate celelalte lumi.”
09. Harith Muhasibi a spus: “Dacã ospãtezi un dervis, tine minte cã pentru el e îndeajuns pâinea uscatã.”
10. Al-Nasafi a spus: “Cei mai multi oameni nu stiu ce este în interesul lor sã stie. Le displace tocmai ceea ce pânã la urmã le va fi de folos.”
11. Mirza Khan a spus: “Pentru cel pãcãtos si corupt eu sunt rãu, dar pentru cel bun – eu sunt de folos.”
12. Tirmizi a spus: “Cine nu stie sã slujeascã stie si mai putin sã stãpâneascã.”
13. Haji Bektash a spus: “Pentru cel ager, un simplu semn e îndeajuns. Dar pentru cel cu gândul aiurea, nu ajung nici o mie de explicatii.”
14. Ibn El-Jalali a spus: “Sufismul este adevãr fãrã formã.”
15. Sayed Imam Ali Shah a spus: “A fi un sufi înseamnã sã devii ceea ce poti deveni, si nu sã încerci sã urmãresti ceea ce, pe o anume treaptã, e o iluzie.
Înseamnã sã devii constient de ceea ce îti stã în puteri, si nu sã te crezi constient de lucruri pe care, de fapt, nu le iei în seamã.
Sufismul este stiinta potolirii a ceea ce trebuie potolit, si a trezirii a ce trebuie trezit; si nu a crede cã poti potoli sau trezi ce nu poti, sau cã e nevoie s-o faci când nu e nevoie.
A urma Calea Dervisului înseamnã a urmãri o unitate ascunsã în ciuda, si nu cu ajutorul, afirmatiilor de diversitate.
Înseamnã a lua în considerare mijloacele care se prezintã în diversitate, fãrã a avea credinta cã aspectele exterioare ale diversitãtii au vreo însemnãtate în ele însele.
Pentru a te apropia de ea, trebuie sã înveti cum sã înveti; nu sã încerci sã dobândesti cunoasterea ei fãrã practica corectã a apropierii de ea.
Te apropii de a deveni un sufi prin realizarea cã obiceiurile mentale si preconceptiile sunt esentiale numai în anumite studii; nu formându-ti obiceiuri si judecând prin prisma unor preconceptii nepotrivite.
Trebuie sã devii tot atât de constient de neînsemnãtate pe cât crezi cã esti de însemnãtate; nu sã cauti doar sentimentele de însemnãtate.
Umilii sunt umili doar pentru cã trebuie sã fie umili; si cei mai rãi oameni, bãrbati sau femei, sunt cei care practicã umilinta pentru a se mândri cu ea, si nu ca simplã metodã de lucru, ca mijloc de cãlãtorie.
Metoda sufismului este, asa cum a fost dintotdeauna, de a adopta ceea ce e de valoare, unde, când si cu cine e de valoare; si nicidecum de a imita din veneratie sau uimire, sau de a copia din spirit de imitatie.
Omul izbuteste sã se ridice mai sus prin efortul corect si metoda corectã, si nu doar nutrind aspiratia corectã sau ascultând cuvintele altora adresate tot altora.
E ca si cum ai da de o capcanã pentru elementul ignobil din tine atunci când un om, o carte, un ceremonial, o organizatie, o metodã îti pare, nemijlocit sau prin recomandarea cuiva, sã aibã ceva aplicabil tuturor, sau te atrage puternic însã incorect.”
16. Shabistari a spus: “Fiinta este absolut bunã. De contine ceva rãu, nu e Fiinta.”
17. Hazrat Ali a spus: “Leacul tãu este în tine, si tie nu-ti pasã. Suferinta ta este din tine, si tu nu o bagi în seamã.”
18. Shabistari a spus: “Lumea nu are existentã decât ca o aparentã; de la un cap la altul starea ei e joc si joacã.”
19. Hafiz a spus: “Dacã învãtãtorul tãu îti dã poruncã, vopseste-ti covorul de rugãciune cu vin. Cãutãtorul nu trebuie sã ignore tehnicile Treptelor.”
20. Ajmal din Badakhshan a spus: “Sunt trei feluri de a prezenta orice. Primul e de a prezenta tot. Al doilea, de a prezenta ce vor oamenii. Al treilea, de a prezenta ce le va fi cel mai de folos. Dacã prezinti totul, rezultatul poate fi îndoparea. Dacã prezinti ce vor oamenii, s-ar putea sã-i sufoce. Dacã prezinti ce le va fi cel mai de folos, lucrul cel mai rãu ar fi ca, nepricepând, sã ti se opunã. Dar dacã le-ai fost de folos, indiferent de aparente, si tu, de asemenea, indiferent de aparente, trebuie sã beneficiezi din asta.
21. Nizami a spus: “El ia limba celor ce împart secretul, ca nicicând sã nu mai poatã rosti secretul regelui.”
22. Bayazid a spus: “Mai bine decât sã fii ce-ti închipui tu cã înseamnã bun, este sã stai laolaltã cu cei care într-adevãr sunt buni. Mai rãu decât sã faci ceva rãu este sã stai laolaltã cu cei care sunt rãi.”
23. Uwais El-Qarni a spus: “Dormi cu amintirea mortii, si trezeste-te cu gândul cã nu vei trãi mult.”
24. Sahl a spus: “În sufism, trebuie practicate opt calitãti. Un adevãrat sufi are:
Vederi largi, precum a avut Abraham.
Împãcarea de a-si primi soarta, asa cum Ismael si-a primit-o.
Rãbdare precum Iov.
Capacitatea de a comunica simbolic, asemenea lui Zaharia.
Înstrãinare de propriul popor, cum s-a petrecut cu Ioan.
Vesmânt de lânã, precum mantia de pãstor a lui Moise.
Peregrinarea, cum Iisus a avut de cãlãtorit.
Smerenia, precum Mohammed care a fost smerit în duh.
25. Hasan din Basra a spus: “Am vãzut un copil care ducea o luminã. L-am întrebat de unde a adus-o. El o stinse, si-apoi: “Acum spune-mi tu unde s-a dus.”
26. Simabi a spus: “Cei care se aseamãnã simt o afinitate. Atractia opuselor e altceva. Dar adesea oameni asemãnãtori sunt luati în mod superficial drept oameni care se deosebesc.
De pildã, un om este lacom de iubire, altul este lacom sã iubeascã. Un observator neatent sau nestiutor îsi va imagina imediat si va sustine cã aceste douã tendinte sunt contradictorii, când în realitate, lucrurile nu stau deloc altfel. Factorul comun, fireste, este lãcomia. Amândoi oamenii în cauzã sunt lacomi.
Un om de renume si discipolul sãu sunt uneori la fel. Unul vrea sã dea atentie, celãlalt sã o atragã. Amândoi sunt obsedati de atentie, înlãntuiti de aceastã obsesie, zburând împreunã, “hulub cu hulub, soim cu soim”.
27. El-Zubeir ibn Abu Bakr a spus: “Telul tãu trebuie sã fie cunoasterea. Dacã vei sãrãci, va fi pentru tine o bogãtie; dacã te vei îmbogãti, te va împodobi.”
28. Zulfikar ibn Jangi a spus: “Cu o Cãlãuzã poti deveni cu adevãrat Om. Fãrã Cãlãuzã vei rãmâne în principal Animal. Dacã poti încã sã spui: “Nu m-as putea supune cuiva”, esti încã nevrednic de drum. Dar dacã spui: “Vreau sã mã supun” într-un fel prost, drumul nu te va gãsi vreodatã, si te-ai rãtãcit.”
29. Abu Hasan El-Shadhili a spus: “Cunoasterea înainteazã de la: “Ce sunt eu?” la: “Nu stiu ce sunt”. La ceva între: “Poate cã nu sunt” si “Mã voi gãsi”; si apoi la ceva între: “Mã voi gãsi” si “Eu sunt”, la “Eu sunt ceea ce stiu cã sunt”, la “Eu sunt”.
30. Ibn Ikbal a spus: “Un cersetor crede cã un pumn de mãruntis e o avere. Nu este. Pentru a se ridica de la treapta de cersetor, omul trebuie sã se ridice deasupra “mãruntisului”, chiar dacã îl întrebuinteazã ca mijloc. Luat ca scop în sine, va deveni un scop.”
31. Ali a spus: “Cunoasterea e mai bunã decât bogãtia. Bogãtiei trebuie sã-i porti de grijã, cunoasterea îti poartã ea de grijã.”
32. Profetul Muhammad a spus: “Trei lucruri în viata aceasta sunt distrugãtoare: Mânia, Lãcomia si Trufia.”
02. Abu Said a spus: “Pânã ce seminar si minaret nu se vor fi prãbusit, astã sfântã lucrare nu vom fi desãvârsit. Pânã ce credinta devine tãgadã, si tãgada devine credintã nu va exista adevãrat credincios.”
03. Rabi’a a spus: “O, Doamne! De mã închin tie din teamã de iad, aruncã-mã în iad. De mã închin tie din dorinta de rai, refuzã-mi raiul.
04. Salih din Qazwin îsi învãta astfel discipolii: “Oricui bate la poartã fãrã încetare, i se va deschide.”
Auzindu-l într-o zi, Rabi’a îi zise: “Cât ai sã tot spui: ‘Se va deschide’? Poarta n-a fost niciodatã închisã.”
05. Hasan din Basra merse la Rabi’a. O aflã sezând în mijlocul unui numãr de animale. Dar de îndatã ce Hasan se apropie, acestea fugirã.
Hasan întrebã: “De ce-au fugit?”
Rabi’a îi spuse: “Tu ai mâncat carne, pe când tot ce-am mâncat eu e pâine uscatã.”
06. Habib El-Ajami a spus: “Pentru un mãgar, un scaiete-i poamã delicioasã. Mãgarul mãnâncã scaietele. Rãmâne un mãgar.”
07. Când filosoful Ibn Sina (Avicenna) si sufi Abu Said s-au întâlnit, se spune cã Ibn Sina ar fi zis: “Ceea ce eu stiu, el vede.” Abu Said remarcã la rându-i: “Ce vãd eu, el stie.”
08. Salik Hamzavi a spus: “Rãspunde la chemarea sufismului, din toate puterile, în aceastã lume, cu inima deschisã si iubitoare. Atunci esti cu adevãrat la adãpost de orice primejdie în aceastã lume si în toate celelalte lumi.”
09. Harith Muhasibi a spus: “Dacã ospãtezi un dervis, tine minte cã pentru el e îndeajuns pâinea uscatã.”
10. Al-Nasafi a spus: “Cei mai multi oameni nu stiu ce este în interesul lor sã stie. Le displace tocmai ceea ce pânã la urmã le va fi de folos.”
11. Mirza Khan a spus: “Pentru cel pãcãtos si corupt eu sunt rãu, dar pentru cel bun – eu sunt de folos.”
12. Tirmizi a spus: “Cine nu stie sã slujeascã stie si mai putin sã stãpâneascã.”
13. Haji Bektash a spus: “Pentru cel ager, un simplu semn e îndeajuns. Dar pentru cel cu gândul aiurea, nu ajung nici o mie de explicatii.”
14. Ibn El-Jalali a spus: “Sufismul este adevãr fãrã formã.”
15. Sayed Imam Ali Shah a spus: “A fi un sufi înseamnã sã devii ceea ce poti deveni, si nu sã încerci sã urmãresti ceea ce, pe o anume treaptã, e o iluzie.
Înseamnã sã devii constient de ceea ce îti stã în puteri, si nu sã te crezi constient de lucruri pe care, de fapt, nu le iei în seamã.
Sufismul este stiinta potolirii a ceea ce trebuie potolit, si a trezirii a ce trebuie trezit; si nu a crede cã poti potoli sau trezi ce nu poti, sau cã e nevoie s-o faci când nu e nevoie.
A urma Calea Dervisului înseamnã a urmãri o unitate ascunsã în ciuda, si nu cu ajutorul, afirmatiilor de diversitate.
Înseamnã a lua în considerare mijloacele care se prezintã în diversitate, fãrã a avea credinta cã aspectele exterioare ale diversitãtii au vreo însemnãtate în ele însele.
Pentru a te apropia de ea, trebuie sã înveti cum sã înveti; nu sã încerci sã dobândesti cunoasterea ei fãrã practica corectã a apropierii de ea.
Te apropii de a deveni un sufi prin realizarea cã obiceiurile mentale si preconceptiile sunt esentiale numai în anumite studii; nu formându-ti obiceiuri si judecând prin prisma unor preconceptii nepotrivite.
Trebuie sã devii tot atât de constient de neînsemnãtate pe cât crezi cã esti de însemnãtate; nu sã cauti doar sentimentele de însemnãtate.
Umilii sunt umili doar pentru cã trebuie sã fie umili; si cei mai rãi oameni, bãrbati sau femei, sunt cei care practicã umilinta pentru a se mândri cu ea, si nu ca simplã metodã de lucru, ca mijloc de cãlãtorie.
Metoda sufismului este, asa cum a fost dintotdeauna, de a adopta ceea ce e de valoare, unde, când si cu cine e de valoare; si nicidecum de a imita din veneratie sau uimire, sau de a copia din spirit de imitatie.
Omul izbuteste sã se ridice mai sus prin efortul corect si metoda corectã, si nu doar nutrind aspiratia corectã sau ascultând cuvintele altora adresate tot altora.
E ca si cum ai da de o capcanã pentru elementul ignobil din tine atunci când un om, o carte, un ceremonial, o organizatie, o metodã îti pare, nemijlocit sau prin recomandarea cuiva, sã aibã ceva aplicabil tuturor, sau te atrage puternic însã incorect.”
16. Shabistari a spus: “Fiinta este absolut bunã. De contine ceva rãu, nu e Fiinta.”
17. Hazrat Ali a spus: “Leacul tãu este în tine, si tie nu-ti pasã. Suferinta ta este din tine, si tu nu o bagi în seamã.”
18. Shabistari a spus: “Lumea nu are existentã decât ca o aparentã; de la un cap la altul starea ei e joc si joacã.”
19. Hafiz a spus: “Dacã învãtãtorul tãu îti dã poruncã, vopseste-ti covorul de rugãciune cu vin. Cãutãtorul nu trebuie sã ignore tehnicile Treptelor.”
20. Ajmal din Badakhshan a spus: “Sunt trei feluri de a prezenta orice. Primul e de a prezenta tot. Al doilea, de a prezenta ce vor oamenii. Al treilea, de a prezenta ce le va fi cel mai de folos. Dacã prezinti totul, rezultatul poate fi îndoparea. Dacã prezinti ce vor oamenii, s-ar putea sã-i sufoce. Dacã prezinti ce le va fi cel mai de folos, lucrul cel mai rãu ar fi ca, nepricepând, sã ti se opunã. Dar dacã le-ai fost de folos, indiferent de aparente, si tu, de asemenea, indiferent de aparente, trebuie sã beneficiezi din asta.
21. Nizami a spus: “El ia limba celor ce împart secretul, ca nicicând sã nu mai poatã rosti secretul regelui.”
22. Bayazid a spus: “Mai bine decât sã fii ce-ti închipui tu cã înseamnã bun, este sã stai laolaltã cu cei care într-adevãr sunt buni. Mai rãu decât sã faci ceva rãu este sã stai laolaltã cu cei care sunt rãi.”
23. Uwais El-Qarni a spus: “Dormi cu amintirea mortii, si trezeste-te cu gândul cã nu vei trãi mult.”
24. Sahl a spus: “În sufism, trebuie practicate opt calitãti. Un adevãrat sufi are:
Vederi largi, precum a avut Abraham.
Împãcarea de a-si primi soarta, asa cum Ismael si-a primit-o.
Rãbdare precum Iov.
Capacitatea de a comunica simbolic, asemenea lui Zaharia.
Înstrãinare de propriul popor, cum s-a petrecut cu Ioan.
Vesmânt de lânã, precum mantia de pãstor a lui Moise.
Peregrinarea, cum Iisus a avut de cãlãtorit.
Smerenia, precum Mohammed care a fost smerit în duh.
25. Hasan din Basra a spus: “Am vãzut un copil care ducea o luminã. L-am întrebat de unde a adus-o. El o stinse, si-apoi: “Acum spune-mi tu unde s-a dus.”
26. Simabi a spus: “Cei care se aseamãnã simt o afinitate. Atractia opuselor e altceva. Dar adesea oameni asemãnãtori sunt luati în mod superficial drept oameni care se deosebesc.
De pildã, un om este lacom de iubire, altul este lacom sã iubeascã. Un observator neatent sau nestiutor îsi va imagina imediat si va sustine cã aceste douã tendinte sunt contradictorii, când în realitate, lucrurile nu stau deloc altfel. Factorul comun, fireste, este lãcomia. Amândoi oamenii în cauzã sunt lacomi.
Un om de renume si discipolul sãu sunt uneori la fel. Unul vrea sã dea atentie, celãlalt sã o atragã. Amândoi sunt obsedati de atentie, înlãntuiti de aceastã obsesie, zburând împreunã, “hulub cu hulub, soim cu soim”.
27. El-Zubeir ibn Abu Bakr a spus: “Telul tãu trebuie sã fie cunoasterea. Dacã vei sãrãci, va fi pentru tine o bogãtie; dacã te vei îmbogãti, te va împodobi.”
28. Zulfikar ibn Jangi a spus: “Cu o Cãlãuzã poti deveni cu adevãrat Om. Fãrã Cãlãuzã vei rãmâne în principal Animal. Dacã poti încã sã spui: “Nu m-as putea supune cuiva”, esti încã nevrednic de drum. Dar dacã spui: “Vreau sã mã supun” într-un fel prost, drumul nu te va gãsi vreodatã, si te-ai rãtãcit.”
29. Abu Hasan El-Shadhili a spus: “Cunoasterea înainteazã de la: “Ce sunt eu?” la: “Nu stiu ce sunt”. La ceva între: “Poate cã nu sunt” si “Mã voi gãsi”; si apoi la ceva între: “Mã voi gãsi” si “Eu sunt”, la “Eu sunt ceea ce stiu cã sunt”, la “Eu sunt”.
30. Ibn Ikbal a spus: “Un cersetor crede cã un pumn de mãruntis e o avere. Nu este. Pentru a se ridica de la treapta de cersetor, omul trebuie sã se ridice deasupra “mãruntisului”, chiar dacã îl întrebuinteazã ca mijloc. Luat ca scop în sine, va deveni un scop.”
31. Ali a spus: “Cunoasterea e mai bunã decât bogãtia. Bogãtiei trebuie sã-i porti de grijã, cunoasterea îti poartã ea de grijã.”
32. Profetul Muhammad a spus: “Trei lucruri în viata aceasta sunt distrugãtoare: Mânia, Lãcomia si Trufia.”
sâmbătă, august 04, 2007
Ibn ‘Ata’ Allah, Cuvintele de întelepciune (XXVI)
251. Asa cum luminile cerului nu apar decât în regnul vizibil, tot asa valoarea luminilor inimilor si a constiintelor nu va fi cunoscutã decât în regatul invizibil.
252. A gusta fructul bunelor opere în imediat anuntã practicantilor cã recompensa existã în lumea de dincolo.
253. Cum poti cere o compensatie pentru o lucrare pe care El însusi ti-o dã în dar? Sau o recompensã pentru un act de sinceritate pe care ti-L dãruieste El însusi?
254. Pentru unii, iluminarea precede dhikr, pentru altii dhikr precede iluminarea. Si sunt din cei care nu au parte nici de dhikr, nici de iluminare pe care ni le oferã Dumnezeu.
255. Unul si-L aminteste pe Dumnezeu pentru a avea inima iluminatã, iar altul, pentru cã inima lui are deja lumina nu înceteazã sã si-L aminteascã pe Dumnezeu. Iar cel la care iluminarea si dhikr sunt în pãrti egale ar trebui sã fie instigatorul tuturor actelor [este vrednic, deci sã fie shaikh] si iluminarea sa, un far de urmat.
256. Niciodatã nu a existat dhikr exterior pentru altceva decât pentru cã existã contemplare si mediere interioarã.
257. El te-a fãcut martor, înainte de a cere mãrturia ta. Şi în timp ce aparentele Îi proclamau divinitatea, inimile si constiintele realizau adevãrul unicitãtii Sale.
258. El te-a onorat cu trei haruri:
El te face sã-ti amintesti de El, si fãrã harul Sãu, niciodatã nu ai fi demn ca amintirea Sa sã fie evocatã de tine.
A fãcut ca tu sã fii amintit în El, confirmându-Se legãtura Sa cu tine.
În cele din urmã, El face ca tu sã fii amintit în preajma Sa, culminându-Si astfel binefacerea.
259. Existã vieti lungi în duratã dar putin bogate în ajutoare divine. Altele sunt scurte în duratã, dar bogate în ajutoare divine.
260. Cel a cãrui viatã este binecuvântatã, strânge în putin timp favoruri divine atâtea câte depãsesc domeniul oricãrei expresii si orice aluzie.
261. Suprema decãdere este atunci când, eliberat de orice grijã, nu te îndrepti deloc spre El, si nu pornesti spre El, atunci când obstacolele au diminuat.
262. Meditatia este rãtãcirea inimii prin spatiile creaturilor.
263. Ea este luminãtorul inimii. Dacã meditatia dispare, nu mai este luminã în ea.
264. Natura meditatiei este dublã: asentiment si credintã, contemplatie si viziune. Prima apartine celor care sunt experti în reflectie, a doua maestrilor contemplãrii si a discernãmântului.
252. A gusta fructul bunelor opere în imediat anuntã practicantilor cã recompensa existã în lumea de dincolo.
253. Cum poti cere o compensatie pentru o lucrare pe care El însusi ti-o dã în dar? Sau o recompensã pentru un act de sinceritate pe care ti-L dãruieste El însusi?
254. Pentru unii, iluminarea precede dhikr, pentru altii dhikr precede iluminarea. Si sunt din cei care nu au parte nici de dhikr, nici de iluminare pe care ni le oferã Dumnezeu.
255. Unul si-L aminteste pe Dumnezeu pentru a avea inima iluminatã, iar altul, pentru cã inima lui are deja lumina nu înceteazã sã si-L aminteascã pe Dumnezeu. Iar cel la care iluminarea si dhikr sunt în pãrti egale ar trebui sã fie instigatorul tuturor actelor [este vrednic, deci sã fie shaikh] si iluminarea sa, un far de urmat.
256. Niciodatã nu a existat dhikr exterior pentru altceva decât pentru cã existã contemplare si mediere interioarã.
257. El te-a fãcut martor, înainte de a cere mãrturia ta. Şi în timp ce aparentele Îi proclamau divinitatea, inimile si constiintele realizau adevãrul unicitãtii Sale.
258. El te-a onorat cu trei haruri:
El te face sã-ti amintesti de El, si fãrã harul Sãu, niciodatã nu ai fi demn ca amintirea Sa sã fie evocatã de tine.
A fãcut ca tu sã fii amintit în El, confirmându-Se legãtura Sa cu tine.
În cele din urmã, El face ca tu sã fii amintit în preajma Sa, culminându-Si astfel binefacerea.
259. Existã vieti lungi în duratã dar putin bogate în ajutoare divine. Altele sunt scurte în duratã, dar bogate în ajutoare divine.
260. Cel a cãrui viatã este binecuvântatã, strânge în putin timp favoruri divine atâtea câte depãsesc domeniul oricãrei expresii si orice aluzie.
261. Suprema decãdere este atunci când, eliberat de orice grijã, nu te îndrepti deloc spre El, si nu pornesti spre El, atunci când obstacolele au diminuat.
262. Meditatia este rãtãcirea inimii prin spatiile creaturilor.
263. Ea este luminãtorul inimii. Dacã meditatia dispare, nu mai este luminã în ea.
264. Natura meditatiei este dublã: asentiment si credintã, contemplatie si viziune. Prima apartine celor care sunt experti în reflectie, a doua maestrilor contemplãrii si a discernãmântului.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)