„Europa catedralelor”, cum a numit-o unul din parintii Uniunii Europene Robert Schuman, ar putea deveni o Europa a moscheielor. Aceste temeri au aparut la institutiile media si activisti crestini dupa ce doua lacasuri crestine din Berlin au fost vandute comunitatilor musulmane si in prezent au devenit puternice centre islamice. „Dumnezeul crestinilor nu este si un Dumnezeu al musulmanilor”, protesteaza fete bisericesti. Tot mai multe biserici crestine sunt transformate in moscheie”, se revolta Bild.
Reprezentantul oficial al arhiepiscopului berlinului Stefan Forner nu exclude faptul ca alte cateva biserici catolice vor fi vandute musulmanilor. Organizatiile islamice, intre timp, si-au propus sa dubleze numarul moscheielor.
Vanzarea celor doua biserici a devenit un adevarat scandal. Aceste obiecte de cult se afla in cartierele Noikeuln si Tempelcof, unde majoritatea populatiei este musulmana, care in Germania reprezinta 3,4 milioane. Organul, amvonul si alte simboluri crestine vor fi demontate.
Comunitatile crestine in prezent se confrunta cu o puternica criza de bani si credinciosi. Din aceasta cauza vor fi inchise peste 10 mii de biserici. Intre timp numarul moscheielor musulmane continua sa creasca progresiv. In prezent pe teritoriul Germaniei exista 154 de moscheie cu cupola si minaret, explica Salim Abdala, presedintele Institului Central German al arhivelor islamice. „Am elaborat peste 184 de proiecte de constructie a noilor moschei”.
Deja a devenit o tendinta convertirea tinerilor germani la islam. In Berlin deja au trecut la islam peste 8500 de persoane. „In fiecare zi la noi vin in jur de 15 persoane”, afirma Mohammed Herzog membrul comunitatii musulmanilor „germanofoni” din raionul Schoneberg. Acesta s-a nascut intr-o familie de protestanti, a fost diacon si in 1979 a trecut la islam.
Printre preotii de mir creste ingrijorarea. Despre acest lucru scrie publicatia Tagesspiegel, de orientare liberala de stanga. „Sunt socat, pentru ca biserica a fost intotdeauna simbolul poporului german”, spune Bernd Schimanski, unul din conducatorii comunitatii luterane. „Noi, crestinii, credem in Sfanta Treime, acesta este un Dumnezeu, iar musulmanii cred cu totul in alt Dumnezeu”, spune Bernhard Motter din comunitatea Santa Klara. Dar nu toti au aceeasi opinie: „mai bine sa se vanda bisericile decat sa fie transformate in supermarkete sau banci, cum s-a mai intamplat”, spune parintele Michael Rannerborg, a carui biserica din Moabit este pustie de cativa ani, „nu are nimic impotriva „vanzarii bisericilor musulmanilor”.
Insa enoriasii acestuia sunt categoric impotriva unei astfel de idei.
luni, iunie 16, 2008
Islamul va deveni prima religie
IN 20 DE ANI, capitala europeanã va fi preponderent musulmanã, conform unui studiu publicat în cotidianul La Libre Belgique. Aproape o treime din populatia Bruxellesului este deja musulmanã, precizeazã sociologul Olivier Servais, iar practicantii Islamului vor deveni, gratiei ratei ridicate a natalitãtii, majoritari „în 15-20 de ani”. Din 2001, Mohamed este, în fiecare an si de departe, primul nume dat bãietilor nãscuti la Bruxelles. Potrivit La Libre Belgique, dacã pãrintii nu erau deloc practicanti pentru a facilita integrarea în tara de primire, „tinerii marcheazã o reîntoarcere importantã cãtre religie“.
Circa 75% dintre musulmani se declarã astãzi practicanti. Jurnalistul flamand Hind Fraihi merge mai departe si prezintã adevãratul pericol. „Tinerii sunt din ce în ce mai radicali. Resping valorile occidentale, chiar pãrintii lor sunt îngrijorati din acest motiv. La Bruxelles, existã insule, precum Molenbeek, unde îti vine greu sã crezi cã esti într-adevãr în Belgia”, a spus ziaristul. Bazar, muzicã din Maghreb, femei acoperite cu vãl si comencianti care vorbesc arabã, asa aratã Molenbeek, cartierul marocan din Bruxelles. „Ne simtim mai bine aici decât în Spania sau Franta, pentru cã suntem o mare comunitate. Este ca în tara noastrã”, a declarat administratorul unui magazin de haine.
Pentru moment, Islamul în Belgia nu reprezintã o amenintare, dar într-o zi adeptii acestei religii ar putea emite pretentii, a subliniat Olivier Servais, care nu exclude la un moment dat „explozii sociale”, mai ales dacã situatia va fi exploatatã politic. Jean-François Bastin, un belgian de 65 de ani, se numeste astãzi Abdullah Abu Abdulaziz Bastin, dupã ce s-a convertit la Islam. În 2004 a fondat Partidul tinerilor musulmani. „Am putea profita de acest studii pentru a cere mai multe moschei vizibile, scoli, azile, cimitire. Eu le spun musulmanilor: învãtati din spiritul colonistilor! Ei v-au alungat din Algeria, este probabil ceea ce se întâmplã aici”, a declarat pe un ton agitat belgianul convertit, citat de Le Figaro. „Imigrantii au fãcut deja prea multe pentru a se integra. E momentul ca Belgia sã se adapteze”, a conchis Abdulaziz Bastin.
Putem inchide ochii oare la acest fenomen? Sustinatorii multiculturalismului si ai corectitudinii politice ar vrea acest lucru! Insa realitatea cruda e ca Europa, cultura si civilizatia ei milenara sunt pe moarte. Islamizarea Europei este un fenomen care nu poate si nu trebuie ignorat! Valorile libertatii individuale, traditiile si cultura europene, inclusiv “drepturile omului” pe care maharii UE pretind ca le respecta vor fi inlocuite de legea islamica sharia, de hijab, de prohibitia alcoolului etc. De fapt, acest fenomen nu e singular in istorie. Imperiul roman a fost distrus tot de valuri succesive de imigranti, nu atat prin atacuri directe.
Circa 75% dintre musulmani se declarã astãzi practicanti. Jurnalistul flamand Hind Fraihi merge mai departe si prezintã adevãratul pericol. „Tinerii sunt din ce în ce mai radicali. Resping valorile occidentale, chiar pãrintii lor sunt îngrijorati din acest motiv. La Bruxelles, existã insule, precum Molenbeek, unde îti vine greu sã crezi cã esti într-adevãr în Belgia”, a spus ziaristul. Bazar, muzicã din Maghreb, femei acoperite cu vãl si comencianti care vorbesc arabã, asa aratã Molenbeek, cartierul marocan din Bruxelles. „Ne simtim mai bine aici decât în Spania sau Franta, pentru cã suntem o mare comunitate. Este ca în tara noastrã”, a declarat administratorul unui magazin de haine.
Pentru moment, Islamul în Belgia nu reprezintã o amenintare, dar într-o zi adeptii acestei religii ar putea emite pretentii, a subliniat Olivier Servais, care nu exclude la un moment dat „explozii sociale”, mai ales dacã situatia va fi exploatatã politic. Jean-François Bastin, un belgian de 65 de ani, se numeste astãzi Abdullah Abu Abdulaziz Bastin, dupã ce s-a convertit la Islam. În 2004 a fondat Partidul tinerilor musulmani. „Am putea profita de acest studii pentru a cere mai multe moschei vizibile, scoli, azile, cimitire. Eu le spun musulmanilor: învãtati din spiritul colonistilor! Ei v-au alungat din Algeria, este probabil ceea ce se întâmplã aici”, a declarat pe un ton agitat belgianul convertit, citat de Le Figaro. „Imigrantii au fãcut deja prea multe pentru a se integra. E momentul ca Belgia sã se adapteze”, a conchis Abdulaziz Bastin.
Putem inchide ochii oare la acest fenomen? Sustinatorii multiculturalismului si ai corectitudinii politice ar vrea acest lucru! Insa realitatea cruda e ca Europa, cultura si civilizatia ei milenara sunt pe moarte. Islamizarea Europei este un fenomen care nu poate si nu trebuie ignorat! Valorile libertatii individuale, traditiile si cultura europene, inclusiv “drepturile omului” pe care maharii UE pretind ca le respecta vor fi inlocuite de legea islamica sharia, de hijab, de prohibitia alcoolului etc. De fapt, acest fenomen nu e singular in istorie. Imperiul roman a fost distrus tot de valuri succesive de imigranti, nu atat prin atacuri directe.
sâmbătă, iunie 14, 2008
Cuvintele lui Habib ‘Adjemi
Se povesteşte că Imamul Châfi’i şi Imamul Ahmed Hanbal erau aşezaţi amândoi, ocupaţi cu o discuţie, atunci când apăru Habib ‘Adjemi. Ahmed Hanbal spuse:
- Trebuie să-i punem o întrebare lui Habib.
- Fereşte-te, obiectă Châfi’i, căci este un om extraordinar. Totuşi, Ahmed Hanbal se adresă lui Habib:
- O Habib! cineva este dator cu una dintre cele cinci rugăciuni canonice, dar nu ştie cu care. Ce trebuie făcut cu el?
- Aceasta, răspunse Habib, este fapta unui om a cărui inimă nu se îngrijeşte deloc de Domnul cel Preaînalt. Trebuie corectat şi să i se ceară să facă toate cele cinci rugăciuni.
Ahmed Hanbal rămase stupefiat de răspuns.
- Nu te avertizasem, observă Châfi’i, să te abţii să-l întrebi ceva?
Se povesteşte că Habib avea o servitoare care era în casa lui de treizeci de ani, timp în care el nu-i văzuse niciodată faţa. Într-o zi, Habib îi spuse:
- Femeie, cheam-o deci pe servitoarea noastră.
- Dar servitoarea dumneavoastră sunt eu însăşi, observă această.
Şi Habib îi răspunse:
- În timpul ultimelor treizeci de ani, n-am avut niciodată forţa de a privi pe altcineva decât Dumnezeu, iată de ce nu te cunoşteam.
Se povesteşte că Habib ‘Adjemi, aşezat într-un colţ, spunea: “Cui nu-i place alături de Tine, să nu fie niciodată fericit! Cui nu i se iluminează ochiul la lumina Ta, să nu fie niciodată luminat! Cine nu Te iubeşte, fie ca nimeni să nu-l iubească!”
Fu întrebat Habib ‘Adjemi unde putea să se simtă bine Domnul cel Preaînalt. “Într-o inimă, răspunse el, în care nu se găseşte ipocrizie nici cât un fir de praf.”
De fiecare dată când se recita în faţa lui Coranul, Habib începea să plângă amar. - - Dar, i se obiectă, tu eşti un barbar (‘adjemi), Coranul este în arabă şi tu nu-i pricepi sensul. De ce plângi astfel?
- Este adevărat, răspunse el, că limba mea este barbară, dar inima mea este arabă.
- Trebuie să-i punem o întrebare lui Habib.
- Fereşte-te, obiectă Châfi’i, căci este un om extraordinar. Totuşi, Ahmed Hanbal se adresă lui Habib:
- O Habib! cineva este dator cu una dintre cele cinci rugăciuni canonice, dar nu ştie cu care. Ce trebuie făcut cu el?
- Aceasta, răspunse Habib, este fapta unui om a cărui inimă nu se îngrijeşte deloc de Domnul cel Preaînalt. Trebuie corectat şi să i se ceară să facă toate cele cinci rugăciuni.
Ahmed Hanbal rămase stupefiat de răspuns.
- Nu te avertizasem, observă Châfi’i, să te abţii să-l întrebi ceva?
Se povesteşte că Habib avea o servitoare care era în casa lui de treizeci de ani, timp în care el nu-i văzuse niciodată faţa. Într-o zi, Habib îi spuse:
- Femeie, cheam-o deci pe servitoarea noastră.
- Dar servitoarea dumneavoastră sunt eu însăşi, observă această.
Şi Habib îi răspunse:
- În timpul ultimelor treizeci de ani, n-am avut niciodată forţa de a privi pe altcineva decât Dumnezeu, iată de ce nu te cunoşteam.
Se povesteşte că Habib ‘Adjemi, aşezat într-un colţ, spunea: “Cui nu-i place alături de Tine, să nu fie niciodată fericit! Cui nu i se iluminează ochiul la lumina Ta, să nu fie niciodată luminat! Cine nu Te iubeşte, fie ca nimeni să nu-l iubească!”
Fu întrebat Habib ‘Adjemi unde putea să se simtă bine Domnul cel Preaînalt. “Într-o inimă, răspunse el, în care nu se găseşte ipocrizie nici cât un fir de praf.”
De fiecare dată când se recita în faţa lui Coranul, Habib începea să plângă amar. - - Dar, i se obiectă, tu eşti un barbar (‘adjemi), Coranul este în arabă şi tu nu-i pricepi sensul. De ce plângi astfel?
- Este adevărat, răspunse el, că limba mea este barbară, dar inima mea este arabă.
Cuvintele lui Khwaja din Erivan
Khwaja din Erivan a spus: “Omul este un simbol. La fel e orice obiect, un desen. Trebuie sã pãtrunzi dincolo de mesajul exterior al simbolului, ori de nu te adormi singur. Înlãuntrul simbolului existã un plan activ. Aflã aceastã structurã, acest plan. Pentru asta ai nevoie de o Cãlãuzã. Dar înainte ca acesta sã te poatã ajuta, trebuie sã fii pregãtit, fiind cinstit si sincer fatã de telul cãutãrii tale. Dacã într-adevãr cauti adevãrul si cunoasterea, le vei dobândi. Dar de cauti ceva numai pentru tine, s-ar putea sã-l câstigi, si sã-ti pierzi astfel toate posibilitãtile mai înalte.”
Cuvintele lui Hakim Tahirjan din Kafkaz
Hakim Tahirjan a spus: “Când un sufi spune: “Doar asta e adevãrat”, el spune: “Pentru momentul acesta si pentru omul acesta si pentru scopul acesta, trebuie sã ne fixãm atentia ca si cum doar asta e adevãrat.”
Când face asta, mestrul te ajutã sã întelegi întocmai ca un dascãl de citire care zice: “Acesta e A si acela e B, si doar asta e adevãrat pe timpul cât învãtãm literele.” În felul acesta omul învatã literele. În felul acesta învatã metafizica.
Cei prea sensibili dar putin atenti, din cauza nerãbdãrii si a lipsei lor de cooperare, îi atacã deseori pe sufiti pentru aceastã metodã pedagogicã. Dacã nu-i dai voie unui mester sã-si facã treaba, nu vei fi îndreptãtit sã-l acuzi de exces de zel.
Tine minte, dacã un câine latrã si te enerveazã, poate cã el semnaleazã o primejdie – în vreme ce tu crezi cã la tine latrã. Tu nu l-ai înteles.”
Când face asta, mestrul te ajutã sã întelegi întocmai ca un dascãl de citire care zice: “Acesta e A si acela e B, si doar asta e adevãrat pe timpul cât învãtãm literele.” În felul acesta omul învatã literele. În felul acesta învatã metafizica.
Cei prea sensibili dar putin atenti, din cauza nerãbdãrii si a lipsei lor de cooperare, îi atacã deseori pe sufiti pentru aceastã metodã pedagogicã. Dacã nu-i dai voie unui mester sã-si facã treaba, nu vei fi îndreptãtit sã-l acuzi de exces de zel.
Tine minte, dacã un câine latrã si te enerveazã, poate cã el semnaleazã o primejdie – în vreme ce tu crezi cã la tine latrã. Tu nu l-ai înteles.”
joi, iunie 12, 2008
Abû Mâlik ‘Abdul Al-Wâhid Ibn Ahmad Ibn ‘Ali Ibn ‘Âshir Al-Ansârî
De origine medineză, s-a născut în 990 AH (1582), a trăit la Fes şi s-a stins din viaţă în 1040 AH (1631).
A fost specialist în jurisprudenţă islamică, savant pios şi plin de virtute, a învăţat Coranul de la Imâm Abî Al-‘Abbâs Ahmad, fiul specialistului în jurisprudenţă Sidi ‘Uthmân Al-Lamtî, a învăţat cele şapte predici (al-qirââtu) cu Imâm Abî Al-‘abbâs Ahmad Al-Kafîf, apoi cu Imâmul şi savantul Abî ‘Abdillah Muhammad As-Sharîf Al-Marrî at-Tilimsânî.
A învăţat gramatica de la câţiva mari cunoscători ai vremii, cum ar fi: Muftiul Fesului - Abû ‘Abdillah Ibn Al-Qâsim Al-Qassâr Al-Qaysî şi Imam Ibn Al-Qâdî.
Şi-a însuşit ştiinţele hadîthelor de la Imâm Al-Qassâr, Imâm Ibn ‘Azîz, Imâm Ibn Al-Qâdî, Imâm Safiyy Ed-dîn Muhammad Ibn Yahyâ Al-‘Izzî Al-Shâfi‘î în Orient (cu ocazia pelerinajului său din anul 1008 al hegirei) şi de la numeroşi alţi învăţaţi.
Studiază „Muwatta’ " Imâmului Mâlik cu Imam Sidi Abî ‘Abdillah Muhammad Al-Jinân, si „Shamâil At-Tirmithî” cu Imâmul şi Şeicul Sidi Abû Al-Hasan ‘Ali Al-Btîwî.
Stăpânea ştiinţele Coranului, cunoştea gramatica, interpretarea Coranului, logica, matematica, Usûl-ul şi numeroase alte discipline.
Printre discipolii şi elevii săi cei mai cunoscuţi se numără: Abû ‘Abdillah Muhammad Ibn Ahmad Mayyâra (autorul Mudawanna care comentează şi explică „Matn” al lui Ibn ‘Âshir), Şeicul ‘Abdelqâdir Al-Fâsî, Abu Al-‘Abbâs Ahmad Ibn ‘Ali As-Sûsî.
A fost un ascet, un mudjahid şi un sufi pios.
Printre operele sale se numără:
- Matn: Al-murshidu al-mu‘înu ‘alâ ad-darûrî min ‘ulûmi ed-dîn: care a avut un succes semnificativ atât în Maghreb, cât şi în Africa sub-Sahariană, unde a fost - şi este încă - învăţat şi recitat la reuniunile sufite şi în moschei;
- Tanbîhu al-khillâni fî ‘ilmi rasmi al-Qur-ân;
- ’Ilmu ar-rub‘i al-majîdi;
- Shifâu al-qalbi al-jarîhi fî sharhi burdati al-madîhi ş.a.
A fost specialist în jurisprudenţă islamică, savant pios şi plin de virtute, a învăţat Coranul de la Imâm Abî Al-‘Abbâs Ahmad, fiul specialistului în jurisprudenţă Sidi ‘Uthmân Al-Lamtî, a învăţat cele şapte predici (al-qirââtu) cu Imâm Abî Al-‘abbâs Ahmad Al-Kafîf, apoi cu Imâmul şi savantul Abî ‘Abdillah Muhammad As-Sharîf Al-Marrî at-Tilimsânî.
A învăţat gramatica de la câţiva mari cunoscători ai vremii, cum ar fi: Muftiul Fesului - Abû ‘Abdillah Ibn Al-Qâsim Al-Qassâr Al-Qaysî şi Imam Ibn Al-Qâdî.
Şi-a însuşit ştiinţele hadîthelor de la Imâm Al-Qassâr, Imâm Ibn ‘Azîz, Imâm Ibn Al-Qâdî, Imâm Safiyy Ed-dîn Muhammad Ibn Yahyâ Al-‘Izzî Al-Shâfi‘î în Orient (cu ocazia pelerinajului său din anul 1008 al hegirei) şi de la numeroşi alţi învăţaţi.
Studiază „Muwatta’ " Imâmului Mâlik cu Imam Sidi Abî ‘Abdillah Muhammad Al-Jinân, si „Shamâil At-Tirmithî” cu Imâmul şi Şeicul Sidi Abû Al-Hasan ‘Ali Al-Btîwî.
Stăpânea ştiinţele Coranului, cunoştea gramatica, interpretarea Coranului, logica, matematica, Usûl-ul şi numeroase alte discipline.
Printre discipolii şi elevii săi cei mai cunoscuţi se numără: Abû ‘Abdillah Muhammad Ibn Ahmad Mayyâra (autorul Mudawanna care comentează şi explică „Matn” al lui Ibn ‘Âshir), Şeicul ‘Abdelqâdir Al-Fâsî, Abu Al-‘Abbâs Ahmad Ibn ‘Ali As-Sûsî.
A fost un ascet, un mudjahid şi un sufi pios.
Printre operele sale se numără:
- Matn: Al-murshidu al-mu‘înu ‘alâ ad-darûrî min ‘ulûmi ed-dîn: care a avut un succes semnificativ atât în Maghreb, cât şi în Africa sub-Sahariană, unde a fost - şi este încă - învăţat şi recitat la reuniunile sufite şi în moschei;
- Tanbîhu al-khillâni fî ‘ilmi rasmi al-Qur-ân;
- ’Ilmu ar-rub‘i al-majîdi;
- Shifâu al-qalbi al-jarîhi fî sharhi burdati al-madîhi ş.a.
Simboluri musulmane: Ploaia
(matâr; hidhab; ghît/ghaît; shita)
Simbol coranic, ploaia reprezintă "binecuvântarea" pe care Dumnezeu, în îndurarea sa supremă, o acordă sau o refuă oamenilor. În măsura în care de ea depinde regenerarea regnului vegetal, ea este un dar al lui Dumnezeu, un dar confirmat de Coran: "Noi facem să cadă din cer o apă binecuvântată cu care facem să crească grădini şi grâne de secerat" (L, 9).
În acest fel, Coranul evocă ploaia de peste treizeci şi cinci de ori: "Dumnezeu! El este Cel ce a creat cerurile şi pământul şi trimite din cer apă cu care dă la iveală roade pentru traiul vostru" (XIV, 32).
O tradiţie islamică, fără îndoială apocrifă, consideră ploaia drept "lacrimile îngerilor" (...).
În rest, ca manifestare meteorologică evidentă, ploaia a servit adesea prezicerilor astromagice pentru numeroase acţiuni colective legate de viaţa comunităţii arabe.
Arabii se expun ploii ca unei binecuvântări divine, relevând în mod direct îndurarea (rahma, un alt termen pentru ploaie) lui Allah, întreaga generozitate a Creatorului. Apariţia norilor deasupra combatanţilor este un semn de bun augur; la înmormântarea unui om sfânt se menţionează cu plăcere că a plouat.
Una din primele manifestări păgâne, cea mai spectaculoasă fără îndoială, este procesiunea ploii urmată de o rugăciune publică numită "rugăciunea ploii" (salat al-istirka), a cărei origine ar fi abrahamică. Ulterior, în folclor, puterea de a aduce ploaia este conferită unor anume wali (sfinţi): o deschidere în cupola mormântului lor simbolizează această putere.
Acest fenomen se va dezvolta şi mai mult în Maghreb, unde supravieţuiesc, de altfel, la berberi, rituri păgâne care datează din cea mai îndepărtată antichitate. Accepţia maghrebiană a cuvântului ghaith (ploaie care cade după salat al-istirka, "Invocaţia ploii") corespunde, pe scurt, ideii puterii divine exprimată în versetul 28 din sura XLII: "El este Cel ce face să cadă ploaia când oamenii sunt deznădăjduiţi".
Simbol coranic, ploaia reprezintă "binecuvântarea" pe care Dumnezeu, în îndurarea sa supremă, o acordă sau o refuă oamenilor. În măsura în care de ea depinde regenerarea regnului vegetal, ea este un dar al lui Dumnezeu, un dar confirmat de Coran: "Noi facem să cadă din cer o apă binecuvântată cu care facem să crească grădini şi grâne de secerat" (L, 9).
În acest fel, Coranul evocă ploaia de peste treizeci şi cinci de ori: "Dumnezeu! El este Cel ce a creat cerurile şi pământul şi trimite din cer apă cu care dă la iveală roade pentru traiul vostru" (XIV, 32).
O tradiţie islamică, fără îndoială apocrifă, consideră ploaia drept "lacrimile îngerilor" (...).
În rest, ca manifestare meteorologică evidentă, ploaia a servit adesea prezicerilor astromagice pentru numeroase acţiuni colective legate de viaţa comunităţii arabe.
Arabii se expun ploii ca unei binecuvântări divine, relevând în mod direct îndurarea (rahma, un alt termen pentru ploaie) lui Allah, întreaga generozitate a Creatorului. Apariţia norilor deasupra combatanţilor este un semn de bun augur; la înmormântarea unui om sfânt se menţionează cu plăcere că a plouat.
Una din primele manifestări păgâne, cea mai spectaculoasă fără îndoială, este procesiunea ploii urmată de o rugăciune publică numită "rugăciunea ploii" (salat al-istirka), a cărei origine ar fi abrahamică. Ulterior, în folclor, puterea de a aduce ploaia este conferită unor anume wali (sfinţi): o deschidere în cupola mormântului lor simbolizează această putere.
Acest fenomen se va dezvolta şi mai mult în Maghreb, unde supravieţuiesc, de altfel, la berberi, rituri păgâne care datează din cea mai îndepărtată antichitate. Accepţia maghrebiană a cuvântului ghaith (ploaie care cade după salat al-istirka, "Invocaţia ploii") corespunde, pe scurt, ideii puterii divine exprimată în versetul 28 din sura XLII: "El este Cel ce face să cadă ploaia când oamenii sunt deznădăjduiţi".
Abonați-vă la:
Postări (Atom)