Să fiţi curaţi. Să fiţi puri. Îmbrăcaţi-vă. Ridicaţi-vă.
Îndreptaţi-vă spre Ka’bah. Formulaţi intenţia şi spuneţi :
« Allahu akbar. » Lăsaţi mâinile jos. Lăsaţi-le să atârne.
Începeţi prin [a recita] Fatihah. Mişcaţi limba [în gură].
Apoi, recitaţi un alt fragment din Coran. Spuneţi : « Allahu akbar, »
Înclinaţi-vă. Priviţi înspre pământ.
[Aplecaţi-vă în unghi de 90o şi] ţineţi-vă genunchii [cu palmele]. Lăudaţi-l pe Allah.
Redresaţi-vă, lăudaţi-l pe Allah, apoi proclamaţi : « Allahu akbar. »
Aşezaţi-vă palmele pe pământ, apoi genunchii, şi în cele din urmă
Faţa. Reveniţi [în genunchi] şi spuneţi : « Allahu akbar. »
Rămânţi drept. Reîncepeţi prin a pronunţa « Allahu akbar. »
Puneţi faţa pe pământ.
Lăudaţi-l pe Domnul. Împingeţi palmele
Spunând : « Allahu akbar ». Ridicaţi-vă în picioare.
Aceasta este o unitate. Acum urmaţi [lectura].
Rugăciunile au una, două, trei sau patru unităţi.
Începeţi [a doua unitate] cu primul capitol [din Coran] încă o dată,
Apoi un alt extras din Coran, ceva mai scurt de data asta.
Apoi, înclinaţi-vă [în unghi de 90o]. Reveniţi la poziţia iniţîală. Prosternaţi-vă.
Aşezaţi-vă [în genunchi]. Prosternaţi-vă. Apoi, aşezaţi-vă [în genunchi], drepţi
Ridicând piciorul drept şi menţinând detegele de la picior
Pe pământ. Plasaţi piciorul stâng sub cel drept.
Coapsa şi piciorul stâng ating solul.
Plasaţi mâna stângă cu palma pe coapsa stângă.
Pliaţi cele trei degete ale mâinii drepte,
Vârfurile lor atingând palma, aproape de police.
Sunt posibile mai multe poziţii, dar oricum,
Policele şi indexul sunt îndreptate înainte.
Mişcaţi indexul precum acele unui ceasornic,
În cerc îngust, încercând să-l păstraţi drept.
Recitaţi salutările şi mărturiile, apoi
Laudele la adresa Profetului şi cererile.
Apoi, puneţi-vă mâna dreaptă pe coapsă.
Spuneţi : « Assalamu ‘Alaykum » o dată, şi s-a terminat.
Uneori, numărul unităţilor [de rugăciune] este patru.
Sau chiar trei, doar una în plus [faţă de ceea ce s-a descris anterior].
Recitaţi Coranul doar în timpul primei
Perechi de unităţi, dar Fatihah de fiecare dată.
Vă aşezaţi la a adoua şi a patra unitate,
Dar şi la a treia pentru rugăciunea Maghreb.
Subh are două unităţi. Dhuhr, ‘Asr,
Şi ‘Isha’ au patru. Maghreb are trei.
sâmbătă, februarie 03, 2007
Cântul 11. Orarul celor Cinci Rugăciuni
Rugăciunile sunt în număr de cinci, să nu rataţi niciuna.
Fiecare are timpul ei, deci rugaţi-vă în primul timp.
Subh este rugăciunea de dimineaţă, al cărei timp începe în zori,
Dhuhr este cea de după-amiază, când se desenează umbrele,
‘Asr este rugăciunea de după-amiază când se etalează umbrele,
Maghreb este rugăciunea de după apusul soarelui,
‘Isha’ este rugăciunea de după căderea nopţii.
Faceţi Subh când stelele încă mai lucesc,
Faceţi Dhuhr până când umbra voastră nu e mai
Mare ca voi, şi ‘Asr câtă vreme soarele este încă galben.
Faceţi Maghreb puţin după apusul soarelui,
Şi ‘Isha’ până la sfârşitul primei treimi a nopţii.
Al doilea timp al rugăciunii Subh durează până la răsăritul soarelui,
Şi cel al Dhuhr şi ‘Asr atâta vreme câtă soarele încă mai luceşte.
Al doilea timp al rugăciunilor Maghreb şi ‘Isha’ durează până în zori,
Pentru cei a căror spirit a fost absent [la primul timp],
Care erau leşinaţi, adormiţi, sau uitaseră,
Cei care n-au putut găsi nici apă nici piatră,
Şi pentru femeile care sângerau până la al doilea
Timp. Pentru ceilalţi, este rău să aştepte acest timp.
Rugăciunile ar trebui să fie săvârsite atunci când
Soseşte timpul lor. Deci, rugaţi-vă la vreme, atâta timp cât trăiţi.
Fiecare are timpul ei, deci rugaţi-vă în primul timp.
Subh este rugăciunea de dimineaţă, al cărei timp începe în zori,
Dhuhr este cea de după-amiază, când se desenează umbrele,
‘Asr este rugăciunea de după-amiază când se etalează umbrele,
Maghreb este rugăciunea de după apusul soarelui,
‘Isha’ este rugăciunea de după căderea nopţii.
Faceţi Subh când stelele încă mai lucesc,
Faceţi Dhuhr până când umbra voastră nu e mai
Mare ca voi, şi ‘Asr câtă vreme soarele este încă galben.
Faceţi Maghreb puţin după apusul soarelui,
Şi ‘Isha’ până la sfârşitul primei treimi a nopţii.
Al doilea timp al rugăciunii Subh durează până la răsăritul soarelui,
Şi cel al Dhuhr şi ‘Asr atâta vreme câtă soarele încă mai luceşte.
Al doilea timp al rugăciunilor Maghreb şi ‘Isha’ durează până în zori,
Pentru cei a căror spirit a fost absent [la primul timp],
Care erau leşinaţi, adormiţi, sau uitaseră,
Cei care n-au putut găsi nici apă nici piatră,
Şi pentru femeile care sângerau până la al doilea
Timp. Pentru ceilalţi, este rău să aştepte acest timp.
Rugăciunile ar trebui să fie săvârsite atunci când
Soseşte timpul lor. Deci, rugaţi-vă la vreme, atâta timp cât trăiţi.
duminică, ianuarie 28, 2007
Ibn Battuta – marele călător
Abd Abdullah Muhammad Ibn Battuta, cunoscut şi sub numele de Şams ad-Din, a fost născut la Tanger, Maroc, în ziua de 24 februarie 1304 d.H. (703 Hijra). A părăsit Tanger în ziua de 14 iunie 1325 (a doua zi a lunii Rajab, 725 Hijra), pe când avea vârsta de 21 de ani. Călătoriile sale au durat mai mult de 31 de ani, după care s-a reîntors la Fez, Maroc, la curtea Sultanului Abu ‘Inan şi i-a dictat povestea sa lui Ibn Juzay. Scrierile rezultate sunt cunoscute ca faoimoasa operă Călătoriile (Rihala) lui Ibn Battuta. A murit la Fez în 1369 d.H.
Ibn Battuta a fost singurul călător medieval despre care se ştie cu certitudine că a vizitat pământurile fiecărui şef politic musulman contemporan lui. A călătorit şi în Ceylon (azi Sri Lanka), China, Bizanţ şi Sudul Rusiei. Simpla adiţionare a călătoriilor sale este estimată la nu mai puţin de 75.000 de mile terestre, o cantitate care probabil că nu a fost depăşită înainte de inventarea motorului cu aburi.
Călătoriile
În cursul primei sale călătorii, Ibn Battuta a traversat Algeria, Tunisia, Egiptul, Palestina şi Siria, ajungând până la Makkah. După ce a vizitat Iraqul, Şirazul şi Mesopotamia s-a întors din nou pentru a împlini Hajj-ul la Makkah, unde a rămas timp de trei ani. Apoi călătorind spre Jeddah, a ajuns în Yemen pe mare, a vizitat Aden şi apoi a plutit spre Mombasa, Estul Africii. După ce a ajuns la Kulwa, s-a întors la Oman şi a repetat pelerinajul la Makkah în 1332 d.H. prin Hormuz, Siraf, Bahrain şi Yamama. Ulterior plănuieşte să ajungă în India, dar odată ajuns la Jeddah, pare să se răzgândească (probabil datorită lipsei unui vas care să ajungă cu el în India), şi vizitează a doua oară Cairo, Palestina şi Siria, ajungând apoi la Aleya (în Asia Mică) pe apă şi călătorind prin Anatolia şi Sinope. Navighează pe Marea Neagră şi după multe peripeţii ajunge la Constantinopole prin Sudul Ukrainei.
La întoarcere, a vizitat Khurasanul prin Khawarism (Khiva) şi cunoscând toate oraşele importante ca Bukhara, Balkh, Herat, Tus, Maşhad şi Nişapur, traversează munţii Hindukuş prin trecătoarea Khawak ajungând în Afghanistan, după care trece prin Ghani şi Kabul pentru a intra în India. După ce vizitează Lahri (lângă oraşul Karachi de astăzi), Sukkur, Multan, Sirsa şi Hansi, ajunge la Delhi. Timp de câţiva ani Ibn Battuta se bucură de ocrotirea Sultanului Muhammad Tughlaq, şi în cele din urmă este trimis de acesta ca ambasador în China. Trecând prin India Centrală şi Malwa, închiriază un vas din Kambay până la Goa, şi după ce vizitează multe porturi înfloritoare de-a lungul coastei Malabar ajunge în Insulele Maldive, de unde se îndreaptă spre Ceylon. Continuându-şi călătoria, debarcă pe coasta Ma’bar (Coromandal) şi se întoarce din nou în Maldive, de unde se îndreaptă spre Bengal şi vizitează Kamrup, Sylhet şi Sonargaon (lângă Dhaka). Navigând de-a lungul coastei Arakan ajunge în Sumatra şi mai târziu ancorează la Canton după ce trecuse prin Malaya şi Cambodgia. În China călătoreşte spre nord până la Pekin prin Hangşow. Reîntorcându-se pe propriile urme ajunge la Calicut şi ia un vas până la Dhafari şi Muscat, de unde trecând prin Paris (Iran), Iraq, Syria, Palestina şi Egipt împlineşte cel de-al şaptelea şi ultimul pelerinaj la Makkah în noiembrie 1348 d.H., după care se întoarce în oraşul natal Fez. Călătoriile sale nu se încheie aici – mai târziu vizitează Spania musulmană şi pământurile Nigerului, dincolo de Sahara.
La întoarcerea la Fez, Ibn Battuta şi-a dictat relatările călătoriilor sale lui Ibn Juzay al-Kalbi (1321-1356 d.H.) la curtea Sultanului Abu Inan (1348-1358 d.H.). Lui Ibn Juzay i-au trebuit trei luni ca să-şi ducă la bun sfârşit munca, pe care a terminat-o în ziua de 9 decembrei 1355 d.H.
Cf. sursa.
Ibn Battuta a fost singurul călător medieval despre care se ştie cu certitudine că a vizitat pământurile fiecărui şef politic musulman contemporan lui. A călătorit şi în Ceylon (azi Sri Lanka), China, Bizanţ şi Sudul Rusiei. Simpla adiţionare a călătoriilor sale este estimată la nu mai puţin de 75.000 de mile terestre, o cantitate care probabil că nu a fost depăşită înainte de inventarea motorului cu aburi.
Călătoriile
În cursul primei sale călătorii, Ibn Battuta a traversat Algeria, Tunisia, Egiptul, Palestina şi Siria, ajungând până la Makkah. După ce a vizitat Iraqul, Şirazul şi Mesopotamia s-a întors din nou pentru a împlini Hajj-ul la Makkah, unde a rămas timp de trei ani. Apoi călătorind spre Jeddah, a ajuns în Yemen pe mare, a vizitat Aden şi apoi a plutit spre Mombasa, Estul Africii. După ce a ajuns la Kulwa, s-a întors la Oman şi a repetat pelerinajul la Makkah în 1332 d.H. prin Hormuz, Siraf, Bahrain şi Yamama. Ulterior plănuieşte să ajungă în India, dar odată ajuns la Jeddah, pare să se răzgândească (probabil datorită lipsei unui vas care să ajungă cu el în India), şi vizitează a doua oară Cairo, Palestina şi Siria, ajungând apoi la Aleya (în Asia Mică) pe apă şi călătorind prin Anatolia şi Sinope. Navighează pe Marea Neagră şi după multe peripeţii ajunge la Constantinopole prin Sudul Ukrainei.
La întoarcere, a vizitat Khurasanul prin Khawarism (Khiva) şi cunoscând toate oraşele importante ca Bukhara, Balkh, Herat, Tus, Maşhad şi Nişapur, traversează munţii Hindukuş prin trecătoarea Khawak ajungând în Afghanistan, după care trece prin Ghani şi Kabul pentru a intra în India. După ce vizitează Lahri (lângă oraşul Karachi de astăzi), Sukkur, Multan, Sirsa şi Hansi, ajunge la Delhi. Timp de câţiva ani Ibn Battuta se bucură de ocrotirea Sultanului Muhammad Tughlaq, şi în cele din urmă este trimis de acesta ca ambasador în China. Trecând prin India Centrală şi Malwa, închiriază un vas din Kambay până la Goa, şi după ce vizitează multe porturi înfloritoare de-a lungul coastei Malabar ajunge în Insulele Maldive, de unde se îndreaptă spre Ceylon. Continuându-şi călătoria, debarcă pe coasta Ma’bar (Coromandal) şi se întoarce din nou în Maldive, de unde se îndreaptă spre Bengal şi vizitează Kamrup, Sylhet şi Sonargaon (lângă Dhaka). Navigând de-a lungul coastei Arakan ajunge în Sumatra şi mai târziu ancorează la Canton după ce trecuse prin Malaya şi Cambodgia. În China călătoreşte spre nord până la Pekin prin Hangşow. Reîntorcându-se pe propriile urme ajunge la Calicut şi ia un vas până la Dhafari şi Muscat, de unde trecând prin Paris (Iran), Iraq, Syria, Palestina şi Egipt împlineşte cel de-al şaptelea şi ultimul pelerinaj la Makkah în noiembrie 1348 d.H., după care se întoarce în oraşul natal Fez. Călătoriile sale nu se încheie aici – mai târziu vizitează Spania musulmană şi pământurile Nigerului, dincolo de Sahara.
La întoarcerea la Fez, Ibn Battuta şi-a dictat relatările călătoriilor sale lui Ibn Juzay al-Kalbi (1321-1356 d.H.) la curtea Sultanului Abu Inan (1348-1358 d.H.). Lui Ibn Juzay i-au trebuit trei luni ca să-şi ducă la bun sfârşit munca, pe care a terminat-o în ziua de 9 decembrei 1355 d.H.
Cf. sursa.
Câtiva cercetãtori europeni despre Profetul Muhammad
01. “Istoria ne aratã clar cã legenda musulmanilor fanatici, mãturând lumea si impunând Islamul cu vârful sabiei raselor cucerite este unul dintre miturile cele mai absurde care au fost vreodatã construite de istorici.”
(De Lacy O’Leary, Islam At The Crossroad, Londres, 1923, p. 8)
02. “Profetul (Muhammad) stabilise un document care stipula printre altele: evreii si crestinii vor fi protejati împotriva tuturor insultelor sau vexatiilor, ei vor avea aceleasi drepturi ca si musulmanii la protectia si serviciile noastre, iar în plus, îsi vor practica religia la fel de liber ca si musulmanii.”
(Huston Smith, The World’s Religions, Ed. Harper Collins, 1991, p. 256)
03. “Dacã grandoarea scopului, nimicnicia mijloacelor, imensitatea rezultatului sunt cele trei mãsuri ale geniului omului, cine va îndrãzni sã compare la scarã umanã un mare om al istoriei moderne cu Muhammad? Cei mai faimosi n-au pus în miscare decât arme, legi, imperii; ei nu au fondat (atunci când au fondat ceva) decât puteri materiale nãruite adesea înaintea lor. Acesta a pus în miscare armate, legislatii, imperii, popoare, dinastii, milioane de oameni aflati pe o treime din globul locuit; dar a mai pus în miscare în plus si altare, zei, religii, idei, credinte, suflete,... mãrinimia sa în victorie, ambitia sa ideaticã, si câtusi de putin imperialã, rugãciunea sa fãrã sfârsit, conversatia sa cu Dumnezeu, moartea si triumful de dupã mormânt atestã mai mult decât o imposturã, o convingere. Aceastã convingere a fost ceea ce i-a dat puterea de a restaura o dogmã. Aceastã dogmã era dublã, unicitatea lui Dumnezeu pe de o parte, faptul cã nimic nu e în afara acestei unicitãti pe de altã parte; prima rãstoarnã cu sabia pe zeii mincinosi, cealaltã inaugureazã cu cuvântul o idee! Filosof, orator, apostol, legislator, rãzboinic, cuceritor al ideilor, restaurator al dogmelor rationale, a unui cult fãrã imagini, fondator a douãzeci de imperii terestre si a unui imperiu spiritual, iatã-l pe Muhammad! Dupã toate scãrile cu care se mãsoarã grandoarea umanã, care om a fost mai mare?”
(Alphonse de Lamartine, Histoire de la Turquie, Paris, 1854, Tome 1 si Livre 1, p.280)
04. “Nu propagarea, ci permanenta religiei sale meritã uimirea noastrã: aceeasi impresie, purã si perfectã, pe care a lãsat-o la Mecca si la Medina, se regãseste, douãsprezece secole mai târziu, la indienii, africanii si turcii, prozeliti ai Coranului... Musulmanii au stiut sã reziste, uniform, tentatiei de a reduce obiectul credintei si al devotiunii lor la nivelul simturilor si a imaginatiei omului. “Cred într-un singur Dumnezeu si în Muhammad, profetul Sãu” – aceastã afirmatie cuprinde profesiunea de credintã a Islamului, într-un mod simplu si invariabil. Imaginea intelectualã a Divinitãtii nu s-a vãzut niciodatã degradatã printr-un idol oarecare, omagiile aduse profetului nu au depãsit niciodatã mãsura unei virtuti umane, iar preceptele sale vii au restrâns recunostinta discipolilor sãi în limitele ratiunii si ale religiei.”
(Edward Gibbon si Simon Ocklay, History of the Saracen Empire)
05. “Era Cezar si Papã reuniti în unul singur; dar era Papã fãrã a avea pretentiile unui Papã, si Cezar fãrã a avea legiunile unui Cezar: fãrã arme, fãrã gardã de corp, fãrã palat, fãrã venit fix; dacã a existat un om care sã aibã dreptul de a spune cã domneste prin vointa divinã, acesta a fost Muhammad, pentru cã a avut toatã puterea fãrã sã fi avut nici instrumentele, nici suportul ei.”
(Bosworth Smith, Mohammad and Mohammadanism, Londres, 1874, p. 92)
06. “Este imposibil, pentru cineva care studiazã viata si caracterul marelui Profet al Arabiei, pentru cineva care stie cum a predicat si cum a trãit, sã aibã alt sentiment decât de respect pentru acest profet prodigios, unul dintre marii mesageri ai Fiintei Supreme. Si chiar dacã discursurile mele contine destule lucruri care sunt familiare multora dintre voi, de fiecare datã când eu însumi le recitesc, simt crescând în mine un nou val de admiratie, o nouã reverentã sfântã pentru acest prodigios maestru arab.”
(Annie Besant, The Life and Teachings of Muhammad, Madras, 1932, p. 4)
07. “Modul în care acceptã persecutiile datorate credintelor sale, înalta moralitate a oamenilor care trãirã alãturi de el si care îl luarã drept ghid, grandoarea operei sale, toate acestea nu fac decât sã demonstreze integritatea sa fundamentalã. Supozitia conform cãreia Muhammad ar fi un impostor ridicã mai multe probleme decât rezolvã. Totusi, nici una dintre marile figuri ale istoriei nu este atât de putin apreciatã în Occident ca Profetul Muhammad.”
(W. Montgomery, Mohammad at Mecca, Oxford, 1953, p. 52)
08. “Om de afaceri prosper încã de la vârsta de douãzeci de ani, avea sã devinã în curând seful unei caravane de cãmile apartinând unei vãduve bogate. Aceasta, recunoscându-i meritele, îi propuse sã-i devinã sotie. Desi fu cu paisprezece ani mai în vârstã ca el, o luã de nevastã si fu un sot devotat pânã la moartea ei. Asa ca si cei mai multi dintre marii profeti care îl precedarã, Muhammad cãutã sã evite onoarea de a transmite cuvântul divin, considerându-se nedemn pentru a duce la bun sfârsit aceastã sarcinã. Dar îngerul îi comandã: “Citeste!”. Din ceea ce cunoastem despre viata sa, stim cã Muhammad nu stia nici sã citeascã, nici sã scrie, dar începu sã recite cuvintele cu care era inspirat, si care aveau în curând sã transforme o mare parte a globului prin versetul: “nu existã decât Un singur Dumnezeu!”. Pe toate planurile, Muhammad a fost un spirit eminamente practic. Atunci când fiul sãu iubit, Ibrahim, muri, avu loc o eclipsã, si anumite zvonuri spuserã cã Dumnezeu i-a exprimat personal condoleantele Sale. Or, se spune cã Muhammad însusi afirmã cã o eclipsã fiind un fenomen natural, era lipsit de sens sã i se atribuie acestui gen de fenomen o legãturã oarecare cu nasterea sau moartea unei fiinte umane. La moartea sa, unii voirã sã-l transforme într-un zeu, dar succesorul sãu administrativ [Abu Bakr] puse capãt valului de isterie prin unele din cele mai frumoase cuvinte din istoria religiei: “Dacã unul dintre voi îi va face un cult lui Muhammad, el este mort. Dar dacã îi va face un cult lui Dumnezeu, va trãi vesnic.”
(James A. Michener, Islam : The Misunderstood Religion, în Reader’s Digest (editia americanã), numãrul din mai 1955, p. 68-70)
09. “Unii lectori vor fi poate surprinsi sã mã vadã plasându-l pe Muhammad în fruntea personalitãtilor care au exersat cea mai mare influentã în lume, iar altii vor contesta probabil alegerea mea. Totusi, Muhammad este singurul om din lume care a reusit prin excelentã pe douã planuri: secular si religios.”
(Michael H. Hart, The 100 : A Ranking of the Most Influential Persons in History, New York : Hart Publishing Company, Inc. 1978, p. 33).
(De Lacy O’Leary, Islam At The Crossroad, Londres, 1923, p. 8)
02. “Profetul (Muhammad) stabilise un document care stipula printre altele: evreii si crestinii vor fi protejati împotriva tuturor insultelor sau vexatiilor, ei vor avea aceleasi drepturi ca si musulmanii la protectia si serviciile noastre, iar în plus, îsi vor practica religia la fel de liber ca si musulmanii.”
(Huston Smith, The World’s Religions, Ed. Harper Collins, 1991, p. 256)
03. “Dacã grandoarea scopului, nimicnicia mijloacelor, imensitatea rezultatului sunt cele trei mãsuri ale geniului omului, cine va îndrãzni sã compare la scarã umanã un mare om al istoriei moderne cu Muhammad? Cei mai faimosi n-au pus în miscare decât arme, legi, imperii; ei nu au fondat (atunci când au fondat ceva) decât puteri materiale nãruite adesea înaintea lor. Acesta a pus în miscare armate, legislatii, imperii, popoare, dinastii, milioane de oameni aflati pe o treime din globul locuit; dar a mai pus în miscare în plus si altare, zei, religii, idei, credinte, suflete,... mãrinimia sa în victorie, ambitia sa ideaticã, si câtusi de putin imperialã, rugãciunea sa fãrã sfârsit, conversatia sa cu Dumnezeu, moartea si triumful de dupã mormânt atestã mai mult decât o imposturã, o convingere. Aceastã convingere a fost ceea ce i-a dat puterea de a restaura o dogmã. Aceastã dogmã era dublã, unicitatea lui Dumnezeu pe de o parte, faptul cã nimic nu e în afara acestei unicitãti pe de altã parte; prima rãstoarnã cu sabia pe zeii mincinosi, cealaltã inaugureazã cu cuvântul o idee! Filosof, orator, apostol, legislator, rãzboinic, cuceritor al ideilor, restaurator al dogmelor rationale, a unui cult fãrã imagini, fondator a douãzeci de imperii terestre si a unui imperiu spiritual, iatã-l pe Muhammad! Dupã toate scãrile cu care se mãsoarã grandoarea umanã, care om a fost mai mare?”
(Alphonse de Lamartine, Histoire de la Turquie, Paris, 1854, Tome 1 si Livre 1, p.280)
04. “Nu propagarea, ci permanenta religiei sale meritã uimirea noastrã: aceeasi impresie, purã si perfectã, pe care a lãsat-o la Mecca si la Medina, se regãseste, douãsprezece secole mai târziu, la indienii, africanii si turcii, prozeliti ai Coranului... Musulmanii au stiut sã reziste, uniform, tentatiei de a reduce obiectul credintei si al devotiunii lor la nivelul simturilor si a imaginatiei omului. “Cred într-un singur Dumnezeu si în Muhammad, profetul Sãu” – aceastã afirmatie cuprinde profesiunea de credintã a Islamului, într-un mod simplu si invariabil. Imaginea intelectualã a Divinitãtii nu s-a vãzut niciodatã degradatã printr-un idol oarecare, omagiile aduse profetului nu au depãsit niciodatã mãsura unei virtuti umane, iar preceptele sale vii au restrâns recunostinta discipolilor sãi în limitele ratiunii si ale religiei.”
(Edward Gibbon si Simon Ocklay, History of the Saracen Empire)
05. “Era Cezar si Papã reuniti în unul singur; dar era Papã fãrã a avea pretentiile unui Papã, si Cezar fãrã a avea legiunile unui Cezar: fãrã arme, fãrã gardã de corp, fãrã palat, fãrã venit fix; dacã a existat un om care sã aibã dreptul de a spune cã domneste prin vointa divinã, acesta a fost Muhammad, pentru cã a avut toatã puterea fãrã sã fi avut nici instrumentele, nici suportul ei.”
(Bosworth Smith, Mohammad and Mohammadanism, Londres, 1874, p. 92)
06. “Este imposibil, pentru cineva care studiazã viata si caracterul marelui Profet al Arabiei, pentru cineva care stie cum a predicat si cum a trãit, sã aibã alt sentiment decât de respect pentru acest profet prodigios, unul dintre marii mesageri ai Fiintei Supreme. Si chiar dacã discursurile mele contine destule lucruri care sunt familiare multora dintre voi, de fiecare datã când eu însumi le recitesc, simt crescând în mine un nou val de admiratie, o nouã reverentã sfântã pentru acest prodigios maestru arab.”
(Annie Besant, The Life and Teachings of Muhammad, Madras, 1932, p. 4)
07. “Modul în care acceptã persecutiile datorate credintelor sale, înalta moralitate a oamenilor care trãirã alãturi de el si care îl luarã drept ghid, grandoarea operei sale, toate acestea nu fac decât sã demonstreze integritatea sa fundamentalã. Supozitia conform cãreia Muhammad ar fi un impostor ridicã mai multe probleme decât rezolvã. Totusi, nici una dintre marile figuri ale istoriei nu este atât de putin apreciatã în Occident ca Profetul Muhammad.”
(W. Montgomery, Mohammad at Mecca, Oxford, 1953, p. 52)
08. “Om de afaceri prosper încã de la vârsta de douãzeci de ani, avea sã devinã în curând seful unei caravane de cãmile apartinând unei vãduve bogate. Aceasta, recunoscându-i meritele, îi propuse sã-i devinã sotie. Desi fu cu paisprezece ani mai în vârstã ca el, o luã de nevastã si fu un sot devotat pânã la moartea ei. Asa ca si cei mai multi dintre marii profeti care îl precedarã, Muhammad cãutã sã evite onoarea de a transmite cuvântul divin, considerându-se nedemn pentru a duce la bun sfârsit aceastã sarcinã. Dar îngerul îi comandã: “Citeste!”. Din ceea ce cunoastem despre viata sa, stim cã Muhammad nu stia nici sã citeascã, nici sã scrie, dar începu sã recite cuvintele cu care era inspirat, si care aveau în curând sã transforme o mare parte a globului prin versetul: “nu existã decât Un singur Dumnezeu!”. Pe toate planurile, Muhammad a fost un spirit eminamente practic. Atunci când fiul sãu iubit, Ibrahim, muri, avu loc o eclipsã, si anumite zvonuri spuserã cã Dumnezeu i-a exprimat personal condoleantele Sale. Or, se spune cã Muhammad însusi afirmã cã o eclipsã fiind un fenomen natural, era lipsit de sens sã i se atribuie acestui gen de fenomen o legãturã oarecare cu nasterea sau moartea unei fiinte umane. La moartea sa, unii voirã sã-l transforme într-un zeu, dar succesorul sãu administrativ [Abu Bakr] puse capãt valului de isterie prin unele din cele mai frumoase cuvinte din istoria religiei: “Dacã unul dintre voi îi va face un cult lui Muhammad, el este mort. Dar dacã îi va face un cult lui Dumnezeu, va trãi vesnic.”
(James A. Michener, Islam : The Misunderstood Religion, în Reader’s Digest (editia americanã), numãrul din mai 1955, p. 68-70)
09. “Unii lectori vor fi poate surprinsi sã mã vadã plasându-l pe Muhammad în fruntea personalitãtilor care au exersat cea mai mare influentã în lume, iar altii vor contesta probabil alegerea mea. Totusi, Muhammad este singurul om din lume care a reusit prin excelentã pe douã planuri: secular si religios.”
(Michael H. Hart, The 100 : A Ranking of the Most Influential Persons in History, New York : Hart Publishing Company, Inc. 1978, p. 33).
Cântul 10. Abluţiunea uscată
Dacă nu este apă, sau [apa] vă poate dăuna,
Faceţi abluţiunea cu nisip sau cu o piatră,
Faceţi o singură rugăciune wajib la timpul ei.
Nu mai mult. Dar puteţi face rugăciunea pentru cel mort,
Sau alte acte de cult suplimentare, sau chiar,
Rugăciunea de Vineri, dacă sunteţi bolnav sau în călătorie.
Trebuie să atingeţi piatra cu intenţia [de a face abluţiunea], să vă ştergeţi
Obrajii, mâinile până la încheietură [1] şi între degete.
Nu faceţi pauză între gesturi
Şi actul rugăciunii pe care doriţi s-o împliniţi.
Pentru rugăciunile wajib, aşteptaţi vremea lor înainte
De a face tayamum, dar ascultaţi versetele următoare:
Aşteptaţi sfârşitul primului timp, dacă aveţi
Speranţa să găsiţi apă sau atunci aşteptaţi până la mijloc.
Nu aşteptaţi deloc, dacă aţi pierdut speranţa [de a găsi apă].
Aşteptarea este mandub, pentru primul timp.
Sensul expresiei « pereche de timp » va fi dat
În cântul următor. Atunci, să-l învăţaţi.
Sunnah spune să fie atinsă cu piatra:
Faţa, mâinile, apoi braţele până la coate.
Fadilah impune să se tacă, să se spună bismillah,
Să se săvârşească [tayamum] cu graţie, îndreptat spre qiblah.
Ceea ce duce la pierderea ‘wudu, este valabil şi acum.
Dar, dacă aveţi apă înainte de rugăciune, utilizaţi-o.
Dacă este apă după rugăciune, este mandub
Să fie utilizată [la ‘wudu], şi să se refacă rugăciunea. Este meritoriu.
Acest lucru contează numai pentru primul timp,
Dar nu şi pentru al doilea.
Note:
[1] Este vorba de încheietura care uneşte oasele palmei şi oasele antebraţului (cubitus şi radius).
Faceţi abluţiunea cu nisip sau cu o piatră,
Faceţi o singură rugăciune wajib la timpul ei.
Nu mai mult. Dar puteţi face rugăciunea pentru cel mort,
Sau alte acte de cult suplimentare, sau chiar,
Rugăciunea de Vineri, dacă sunteţi bolnav sau în călătorie.
Trebuie să atingeţi piatra cu intenţia [de a face abluţiunea], să vă ştergeţi
Obrajii, mâinile până la încheietură [1] şi între degete.
Nu faceţi pauză între gesturi
Şi actul rugăciunii pe care doriţi s-o împliniţi.
Pentru rugăciunile wajib, aşteptaţi vremea lor înainte
De a face tayamum, dar ascultaţi versetele următoare:
Aşteptaţi sfârşitul primului timp, dacă aveţi
Speranţa să găsiţi apă sau atunci aşteptaţi până la mijloc.
Nu aşteptaţi deloc, dacă aţi pierdut speranţa [de a găsi apă].
Aşteptarea este mandub, pentru primul timp.
Sensul expresiei « pereche de timp » va fi dat
În cântul următor. Atunci, să-l învăţaţi.
Sunnah spune să fie atinsă cu piatra:
Faţa, mâinile, apoi braţele până la coate.
Fadilah impune să se tacă, să se spună bismillah,
Să se săvârşească [tayamum] cu graţie, îndreptat spre qiblah.
Ceea ce duce la pierderea ‘wudu, este valabil şi acum.
Dar, dacă aveţi apă înainte de rugăciune, utilizaţi-o.
Dacă este apă după rugăciune, este mandub
Să fie utilizată [la ‘wudu], şi să se refacă rugăciunea. Este meritoriu.
Acest lucru contează numai pentru primul timp,
Dar nu şi pentru al doilea.
Note:
[1] Este vorba de încheietura care uneşte oasele palmei şi oasele antebraţului (cubitus şi radius).
Cântul 9. Baia pentru purificare
Dacă aţi avut raporturi sexuale finalizate cu ejaculare
Sau fie şi dacă aţi ajuns până la penetrare
‘Wudu simplu nu ajunge pentru curăţare,
Veţi avea nevoie de ghusl.
Fără săvârşirea acestui ritual,
Să nu citiţi Cartea, să nu mergeţi la moscheie.
Doamnelor, dacă sunteţi în perioada menstruaţiei sau aveţi o sângerare
Post-natală, săvârşiţi ghusl când au luat sfârşit.
Atât timp cât menstruaţiile nu au luat sfârşit
Nu puteţi face dragoste, nici să postiţi.
Nu puteţi nici să săvârşiţi alte ritualuri,
Afară doar de recitarea Coranului din memorie.
Dacă sângerarea menstruală durează mai mult de paisprezece zile
Sau mai mult de trei zile decât aveţi obicei,
Excedentul de sânge este pur, şi vă puteţi face rugăciunile,
Să postiţi şi să faceţi dragoste, chiar dacă sângerarea persistă.
La fel, dacă menstruaţia începe prea devreme
În raport cu ciclul precedent.
În cele ce urmează, vom arâta cum trebuie săvârşit ghusl.
Este ceva uşor, care nu cere concentrare.
Patru elemente sunt necesare în vederea ritualului ghusl:
Formulaţi intenţia, la fel ca şi pentru ‘wudu,
Treceţi-vă mâna peste corpul ud,
Sau utilizaţi o mănuşă, o ţesătură sau un prosop.
« Atingeţi toate părţile ascunse », spune Ibn Rushd [1],
« Precum subsuorile sau partea dintre fese. »
Spălaţi-vă pletele. Cozile trebuie să fie desfăcute
Nu luaţi nici o pauză înainte de a fi sfârşit [ritualul].
Sunnah spune că trebuie început cu mâinile,
Apoi, să se spele gura, nasul, interiorul urechii.
Fadilah impune să se înceapă cu [recitarea formulei] bismillah,
Apoi să se spele impurităţile părţilor intime;
Apoi, să se evite atingerea lor cu degetele
Sau cu palmele, în caz contrar impunându-se abluţiunea
Spălaţi membrele la fel ca în abluţiune, înaintea
A ceea ce mai rămâne, începându-se cu susul şi cu dreapta.
Spălaţi-vă pletele trecând cu mâna peste rădăcina părului,
« Vărsaţi apă peste cap de trei ori », spune Sidi Khalil.
Note:
[1] Cunoscut în Europa medievală şi sub numele de Averroes.
(Ibn ‘Aşir, Ghidul esenţial al ştiinţelor religioase)
Sau fie şi dacă aţi ajuns până la penetrare
‘Wudu simplu nu ajunge pentru curăţare,
Veţi avea nevoie de ghusl.
Fără săvârşirea acestui ritual,
Să nu citiţi Cartea, să nu mergeţi la moscheie.
Doamnelor, dacă sunteţi în perioada menstruaţiei sau aveţi o sângerare
Post-natală, săvârşiţi ghusl când au luat sfârşit.
Atât timp cât menstruaţiile nu au luat sfârşit
Nu puteţi face dragoste, nici să postiţi.
Nu puteţi nici să săvârşiţi alte ritualuri,
Afară doar de recitarea Coranului din memorie.
Dacă sângerarea menstruală durează mai mult de paisprezece zile
Sau mai mult de trei zile decât aveţi obicei,
Excedentul de sânge este pur, şi vă puteţi face rugăciunile,
Să postiţi şi să faceţi dragoste, chiar dacă sângerarea persistă.
La fel, dacă menstruaţia începe prea devreme
În raport cu ciclul precedent.
În cele ce urmează, vom arâta cum trebuie săvârşit ghusl.
Este ceva uşor, care nu cere concentrare.
Patru elemente sunt necesare în vederea ritualului ghusl:
Formulaţi intenţia, la fel ca şi pentru ‘wudu,
Treceţi-vă mâna peste corpul ud,
Sau utilizaţi o mănuşă, o ţesătură sau un prosop.
« Atingeţi toate părţile ascunse », spune Ibn Rushd [1],
« Precum subsuorile sau partea dintre fese. »
Spălaţi-vă pletele. Cozile trebuie să fie desfăcute
Nu luaţi nici o pauză înainte de a fi sfârşit [ritualul].
Sunnah spune că trebuie început cu mâinile,
Apoi, să se spele gura, nasul, interiorul urechii.
Fadilah impune să se înceapă cu [recitarea formulei] bismillah,
Apoi să se spele impurităţile părţilor intime;
Apoi, să se evite atingerea lor cu degetele
Sau cu palmele, în caz contrar impunându-se abluţiunea
Spălaţi membrele la fel ca în abluţiune, înaintea
A ceea ce mai rămâne, începându-se cu susul şi cu dreapta.
Spălaţi-vă pletele trecând cu mâna peste rădăcina părului,
« Vărsaţi apă peste cap de trei ori », spune Sidi Khalil.
Note:
[1] Cunoscut în Europa medievală şi sub numele de Averroes.
(Ibn ‘Aşir, Ghidul esenţial al ştiinţelor religioase)
Cântul 8. Acţiuni care duc la pierderea abluţiunii
Să ştiţi că puritatea [rituală] este pierdută dacă urinaţi,
Dacă produceţi fecale sau flatulenţe,
Dacă aveţi o emisie post-urinară
Sau o descărcare pre-seminală, faceţi abluţiunea.
Pentru aceasta din urmă, trebuie să vă spălaţi părţile
Intime, dar nu trebuie să faceţi o baie dacă este doar atât [1].
Dacă ejaculaţi, puritatea rituală s-a pierdut,
Dacă este o problemă constantă [2] puritatea subzistă.
Dacă intraţi într-un somn profund, în timpul căruia
Nu mai auziţi nici un sunet din ambianţa înconjurătoare [3], puritatea voastră s-a pierdut.
Dacă vă îmbătaţi, leşinaţi sau aveţi
Un acces de nebunie, nu mai sunteţi pur. Rugaţi-vă după.
Dacă îmbrăţişaţi sau mângâiaţi pielea unei persoane
De alt sex, cu senzualitate, lucrurile stau la fel [4],
Chiar dacă nu ajungeţi la scop [5];
Săruturile pe gură, de asemeni, duc la pierderea purităţii.
Tinerilor, dacă vă atingeţi organul sexual cu degetele
Sau cu palma ; tinere fete, dacă vă puneţi mâna
În părţile intime ; să ştiţi că aceste cazuri
Vor duce la pierderea purităţii, să nu vă îndoiţi de acest lucru.
La fel, cel care-şi părăseşte religia, este şi el impur.
Urmăriţi ca cererea naturii să ajungă la final,
Scuturaţi-vă penisul până când nu mai curge urină.
Tineri şi tinere, utilizaţi apa pentru a vă spăla [organele genitale],
Puteţi utiliza o ţesătură sau o piatră
Sau altceva de acest gen, pur şi simplu.
Acest lucru [6], doar dacă mizeria nu este în jurul vostru,
În acest caz trebuie să utilizaţi apa, sau amândouă [7].
Dacă alăptaţi, acest lucru nu duce la pierderea purităţii,
După cum nici schimbarea scutecelor bebeluşului.
Veţi rămâne puri dacă transpiraţi sau sângeraţi
Din cauza unei răni, sau mâncaţi ceva ars.
Cu alte cuvinte, cele mai multe dintre celelalte lucruri [nepomenite aici]
Precum transportarea unui mort, nu duc la pierderea purităţii [rituale].
Să ştiţi că atunci când aveţi nevoie de o abluţiune [8]
Nu puteţi face nici rugăciunea nici o circumambulaţiune [9],
Nu puteţi nici să atingeţi Coranul, nici să vă
Prosternaţi. Astfel, puritatea şi rugăciunea sunt în legătură.
Note:
[1] Dacă nu are loc contactul sexual.
[2] Dacă ejacularea are loc în cazul unei maladii, fără să implice nimic de natură sexuală.
[3] Este exceptat cazul unei aţipiri de câteva minute, fără somn profund.
[4] Deci, şi în acest caz puritatea rituală este pierdută.
[5] Chiar dacă actul sexual propriu-zis nu are loc.
[6] Se are în vedere posibilitatea spălării fără apă, în deşert de exemplu.
[7] Adică atât apa cât şi un material uscat, dar curat.
[8] Deci, sunteţi în stare de impuritate rituală.
[9] Adică un cerc în jurul Kaabei.
(Ibn ‘Aşir, Ghidul esenţial al ştiinţelor religioase)
Dacă produceţi fecale sau flatulenţe,
Dacă aveţi o emisie post-urinară
Sau o descărcare pre-seminală, faceţi abluţiunea.
Pentru aceasta din urmă, trebuie să vă spălaţi părţile
Intime, dar nu trebuie să faceţi o baie dacă este doar atât [1].
Dacă ejaculaţi, puritatea rituală s-a pierdut,
Dacă este o problemă constantă [2] puritatea subzistă.
Dacă intraţi într-un somn profund, în timpul căruia
Nu mai auziţi nici un sunet din ambianţa înconjurătoare [3], puritatea voastră s-a pierdut.
Dacă vă îmbătaţi, leşinaţi sau aveţi
Un acces de nebunie, nu mai sunteţi pur. Rugaţi-vă după.
Dacă îmbrăţişaţi sau mângâiaţi pielea unei persoane
De alt sex, cu senzualitate, lucrurile stau la fel [4],
Chiar dacă nu ajungeţi la scop [5];
Săruturile pe gură, de asemeni, duc la pierderea purităţii.
Tinerilor, dacă vă atingeţi organul sexual cu degetele
Sau cu palma ; tinere fete, dacă vă puneţi mâna
În părţile intime ; să ştiţi că aceste cazuri
Vor duce la pierderea purităţii, să nu vă îndoiţi de acest lucru.
La fel, cel care-şi părăseşte religia, este şi el impur.
Urmăriţi ca cererea naturii să ajungă la final,
Scuturaţi-vă penisul până când nu mai curge urină.
Tineri şi tinere, utilizaţi apa pentru a vă spăla [organele genitale],
Puteţi utiliza o ţesătură sau o piatră
Sau altceva de acest gen, pur şi simplu.
Acest lucru [6], doar dacă mizeria nu este în jurul vostru,
În acest caz trebuie să utilizaţi apa, sau amândouă [7].
Dacă alăptaţi, acest lucru nu duce la pierderea purităţii,
După cum nici schimbarea scutecelor bebeluşului.
Veţi rămâne puri dacă transpiraţi sau sângeraţi
Din cauza unei răni, sau mâncaţi ceva ars.
Cu alte cuvinte, cele mai multe dintre celelalte lucruri [nepomenite aici]
Precum transportarea unui mort, nu duc la pierderea purităţii [rituale].
Să ştiţi că atunci când aveţi nevoie de o abluţiune [8]
Nu puteţi face nici rugăciunea nici o circumambulaţiune [9],
Nu puteţi nici să atingeţi Coranul, nici să vă
Prosternaţi. Astfel, puritatea şi rugăciunea sunt în legătură.
Note:
[1] Dacă nu are loc contactul sexual.
[2] Dacă ejacularea are loc în cazul unei maladii, fără să implice nimic de natură sexuală.
[3] Este exceptat cazul unei aţipiri de câteva minute, fără somn profund.
[4] Deci, şi în acest caz puritatea rituală este pierdută.
[5] Chiar dacă actul sexual propriu-zis nu are loc.
[6] Se are în vedere posibilitatea spălării fără apă, în deşert de exemplu.
[7] Adică atât apa cât şi un material uscat, dar curat.
[8] Deci, sunteţi în stare de impuritate rituală.
[9] Adică un cerc în jurul Kaabei.
(Ibn ‘Aşir, Ghidul esenţial al ştiinţelor religioase)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)