Lăudat fie Dumnezeu, Domnul lumilor. Fie ca pacea şi salutările să fie asupra Ultimului Mesager al lui Dumnezeu, precum şi asupra tuturor celor ce-l urmează până în Ultima Zi. Să începem: Fraţilor şi Surorilor întru Islam, trebuie să fiţi conştienţi că sunt privinţe care anulează credinţa voastră în Islam. Vă rog să reflectaţi asupra lor:
1. Asocierea cuiva sau a ceva lui Dumnezeu (şirk). Dumnezeu cel Preaînalt spune:
“Dumnezeu le opreşte Raiul celor care-i alătură pe alţii lui Dumnezeu. Limanul lor va fi Focul. Cei nedrepţi nu au ajutoare.” (Sura al-Maaidah, ayah 72)
Chemarea celor morţi, implorarea ajutorului lor, sau oferirea de daruri sau sacrificii pentru cei morţi sunt cu toate forme de şirk.
2. Căutarea unui intermediar între sine şi Allah, îndreptarea rugăciunilor către acesta, solicitarea unei mijlociri cu Allah, precum şi plasarea încrederii cuiva în ei este necredinţă (kufr).
3. Cel care nu-i consideră pe politeişti (muşrikeen) ca fiind necredincioşi, sau care are dubii în privinţa necredinţei lor, sau consideră calea lor ca fiind corectă, este el însuşi (ea însăşi) necredincios (kaafir).
4. Oricine consideră că o altă direcţie, sau o altă decizie decât cea a Profetului este mai bună, este un necredincios. Aceasta se aplică tuturor celor care preferă domnia Răului (Taghoot) regulilor Profetului. Câteva exemple sunt:
a) A considera că sistemele sau legile elaborate de oameni sunt mai bune decât Şaree’ah Islamului. De exemplu: ideea că sistemul islamic nu mai este ceva de dorit în secolul XX-XXI. Ideea că Islamul este cauza înapoierii musulmanilor. Sau că Islamul este o relaţie exclusiv între Dumnezeu şi musulmani care nu ar trebui să interfereze în alte aspecte ale vieţii.
b) A spune că punerea în aplicare a pedepselor prescrise de Dumnezeu, ca de exemplu tăierea mâinii hoţului şi omorârea cu pietre a celor vinovaţi de adulter, nu mai este de dorit în zilele noastre.
c) A crede că este permisă formularea unei legi pornind de la ceva nerevelat de Dumnezeu în privinţa tranzacţiilor şi a problemelor legale islamice, a pedepselor sau a altor privinţe. Deşi cel care face acest păcat nu crede că legea creată de el ar fi superioară Şaree’ah, totuşi declară implicit asta în momentul în care consideră că un lucru pe care Dumnezeu l-a interzis în totalitate, ca de exemplu adulterul, alcoolul sau camăta, ar fi permis. Conform consensului tuturor musulmanilor, cel care declară asemenea lucruri ca fiind permise este un necredincios (kaafir).
5. Oricine urăşte orice parte din ceea ce Mesagerul lui Dumnezeu (sal-Allaahu ‘alayhe wa salaam) a declarat că este legal îşi pune în pericol credinţa, chiar dacă actele sale sunt în acord cu Islamul. Dumnezeu cel Preaînalt a declarat:
“Căci au urât ceea ce Dumnezeu a pogorât. Dumnezeu le va zădărnici faptele.” (Sura Muhammad, aayah 9)
6. Oricine ridiculizează orice aspect al religiei Trimisului lui Dumnezeu (sal-Allaahu ‘alayhe wa salaam), sau oricare dintre recompensele sau pedepsele ei, devine un necredincios. Dumnezeu cel Preaînalt spune:
“Vă bateţi joc de Dumnezeu, de semnele Sale şi de Trimisul Său? Nu vă dezvinovăţiţi, căci aţi căzut în tăgadă după credinţă.” (Sura at-Towbah, aayah 65-66)
7. Practicarea magiei. Se include în asta, de exemplu, cauzarea unei unei rupturi între un bărbat şi soţia sa prin schimbarea dragostei lui pentru ea în ură, sau tentarea unei persoane ca să facă lucruri care-i displac prin utilizarea artelor negre. Cel care porneşte pe acest drum sau care se foloseşte de acest gen de practici iese din rândurile Islamului. Dumnezeu cel Preaînalt spune:
“Nu Solomon a fost necredincios, ci diavolii au fost cei tăgăduitori, învăţându-i pe oameni vrăjitoria şi ceea ce fusese pogorât asupra celor doi îngeri din Babilon, Harut şi Marut. Aceştia nu învaţă pe nimeni fără să-i spună: “Noi suntem doar ispită. Nu fi tăgăduitor!” De la ei au învăţat să dezbine bărbatul pe nevasta sa. Nu pot face însă nici un rău nimănui, fără îngăduinţa lui Dumnezeu. Ei învaţă ceea ce le păgubeşte şi nu ceea ce foloseşte. Ei ştiu că cel care cumpără aceasta nu va avea parte în Viaţa de Apoi. Pe lucru de nimic şi-au vândut sufletele!” (Sura al-Baqarah, aayah 102)
8. Ajutarea politeiştilor împotriva musulmanilor. Dumnezeu cel Preaînalt spune:
“Cel, dintre voi, care îşi ia oblăduitori, este de-al lor. Dumnezeu nu călăuzeşte poporul nedrept.” (Sura al-Maadihah, aayah 51)
9. Oricine care crede că unui popor i se permite să devieze de la Şaree’ah lui Muhammad (sal-Allaahu ‘alayhe wa salaam) este un necredincios, după cuvântul lui Dumnezeu cel Preaînalt:
“Cel care caută în afara Islamului (Supunerii) o altă lege să ştie că aceasta nu este primită, iar el, în Viaţa de Apoi, va fi dintre cei pierduţi.” (Sura al-‘Imraan, aayah 85)
10. Cel care întoarce complet spatele relgiei lui Dumnezeu, fie prin neînvăţarea preceptelor sale, fie prin neluarea lor în seamă în fapte. Dumnezeu cel Preaînalt spune:
“Cine este mai nedrept decât cel care se întoarce de la semnele Domnului său după ce i-au fost amintite? Noi ne răzbunăm pe nelegiuiţi.” (Sura as-Sajdah, aayah 22)
Şi tot El a mai spus:
“Necredincioşii întorc spatele în faţa avertismentelor.”
Nu contează dacă aceste violări sunt comise în glumă, sau în serios, sau din teamă, excepţie cazurile în care sunt făcute sub ameninţarea pierderii vieţii.
Căutăm pavăza lui Dumnezeu împotriva acestor fapte, ca singura ce ne poate feri de mânia şi pedeapsa Lui.
Shaikh Ibn Baaz
duminică, octombrie 15, 2006
Fatwa despre puritate şi ostentaţie
Întrebare: De multe ori un om se gândeşte dacă să facă o faptă bună sau nu, şi atunci Satan vine la el şi-i şopteşte: “Vrei să faci acest lucru ostentativ, ca să fii văzut ca un om cu reputaţie bună.” Iar această idee îl face să se îndepărteze de faptele bune. Cum poate să se elibereze un om de acest pericol?
Răspuns: Oricine poate să scape de asemenea împrejurări căutând refugiu întru Dumnezeu împotriva blestematului Satan, continuând să facă fapte bune ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Nu trebuie acordată atenţie unor asemenea idei al cărui efect este oprirea de la faptele bune. Dacă un om întoarce spatele acestor sugestii şi caută refugiu întru Dumnezeu, ele vor înceta cu permisiunea lui Dumnezeu.
Shaikh Ibn ‘Uthaymeen
Răspuns: Oricine poate să scape de asemenea împrejurări căutând refugiu întru Dumnezeu împotriva blestematului Satan, continuând să facă fapte bune ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Nu trebuie acordată atenţie unor asemenea idei al cărui efect este oprirea de la faptele bune. Dacă un om întoarce spatele acestor sugestii şi caută refugiu întru Dumnezeu, ele vor înceta cu permisiunea lui Dumnezeu.
Shaikh Ibn ‘Uthaymeen
sâmbătă, octombrie 14, 2006
luni, octombrie 09, 2006
Comentarii la un Hadith de At-Tirmidhi
“Fii cu băgare de seamă la Dumnezeu, Îl vei găsi în faţa ţa. Aminteşte-ţi de Dumnezeu în vremuri de belşug, Îl vei găsi în vremuri de restrişte.
Află că ceea ce ţi-a lipsit nu-ţi era destinat şi că ceea ce ţi-a fost dat nu putea să-ţi lipsească.
Află ca izbânda însoţeşte capacitatea de a răbda şi că alinarea soseşte după suferinţă, la fel cum facilitatea urmează după dificultate.”
Ameţitor!
Georges Bernanos, în Sous le soleil de Satan: "Hazardul ne seamănă."
Aşadar, hazardul nu este rece, probabilistic, echidistant, ci prietenos sau ironic, partizan sau maliţios. Hazardul are sens :-)
Aşa stând lucrurile, mai are rost să vorbim de hazard? Poate acel CEVA ce guvernează lumea noastră să poarte acest nume filosoficard?
Ştim cu certitudine că există CEVA, că viziunea noastră despre catastrofă este complet greşită. Catastrofa, în fapt, este NORMALA, ca şi miracolul (nu întâmplător, cei care cred în accidente au concomitent o imagine greşită despre minuni).
Iar dacă acest CEVA nu este "hazardul", atunci poate fi sedus. Şi cel mai bun lucru ca să Îl seducem este să devenim parte din El, să ne identificăm cu El.
Pe tabla verde a unei mese de tripou un jucător scuipă superstiţios de trei ori jetoanele înainte de a le aşeza pe negru. Rugăciune de parior...
Află că ceea ce ţi-a lipsit nu-ţi era destinat şi că ceea ce ţi-a fost dat nu putea să-ţi lipsească.
Află ca izbânda însoţeşte capacitatea de a răbda şi că alinarea soseşte după suferinţă, la fel cum facilitatea urmează după dificultate.”
Ameţitor!
Georges Bernanos, în Sous le soleil de Satan: "Hazardul ne seamănă."
Aşadar, hazardul nu este rece, probabilistic, echidistant, ci prietenos sau ironic, partizan sau maliţios. Hazardul are sens :-)
Aşa stând lucrurile, mai are rost să vorbim de hazard? Poate acel CEVA ce guvernează lumea noastră să poarte acest nume filosoficard?
Ştim cu certitudine că există CEVA, că viziunea noastră despre catastrofă este complet greşită. Catastrofa, în fapt, este NORMALA, ca şi miracolul (nu întâmplător, cei care cred în accidente au concomitent o imagine greşită despre minuni).
Iar dacă acest CEVA nu este "hazardul", atunci poate fi sedus. Şi cel mai bun lucru ca să Îl seducem este să devenim parte din El, să ne identificăm cu El.
Pe tabla verde a unei mese de tripou un jucător scuipă superstiţios de trei ori jetoanele înainte de a le aşeza pe negru. Rugăciune de parior...
joi, octombrie 05, 2006
Privire asupra Islamului Luminilor. Despre ce-a de-a noua serie de întâlniri mediteraneene pe tema sufismului (de Cyril Coste)
Pentru al nouălea an consecutiv, asociaţia Isthme în parteneriat cu asociaţia marseieză D’un monde à l’autre şi revista Soufisme d’Orient et d’Occident, au propus o serie de întâlniri în perioada 2-17 aprilie 2004, acoperind arcul sud-estic al Franţei, de la Montpellier la Cannes, trecând prin oraşele Avignon, Aix-en-Province et Marseille. Tematica acestui an, Înţelepciunea islamică, dobândea o rezonanţă şi o semnificaţie cu totul particuliere în contextul pe care îl cunoaştem...
Spiritul întâlnirilor
A alătura cei doi termeni « înţelepciune » şi « islam » căpăta în sine valoare de program... Întâlnirile, fidele proiectului lor iniţial au vrut într-adevăr, încă o dată, să valorizeze şi să facă cunoscut islamul pornind de la cultura sa spirituală, sufismul. În contraponderea imaginilor vehiculate cu regularitate de către mass-media despre « talibanii spiritului », figuri ale barbariei a căror brutalitate fizică, dar de asemeni morală şi intelectuală rănesc atâtea conştiinţe în zilele noastre, întâlnirile au dorit crearea unui spaţiu şi a unui timp publice, o tribună care să poată să reamintească, modest dar cu hotărâre, ca să reluăm un slogan al editorului Albin Michel (şi el partener al acestei ediţii), că « Islamul Luminilor există ». Că nu se pot reduce 14 secole de cultură, de civilizaţie, de parcursuri umane, intelectuale, spirituale legate de o tradiţie religioasă prezentă pe aproape toate continentele lumii, la derivele formaliste şi la ideologiile univoce extreme pe care le exprimă o minoritate de comunităţi « musulmane » azi.
Înţelepciunea Islamului care a fost subiectul acestei ediţii, este deci cea a itinerariilor, a parcursurilor, a privirilor bărbaţilor şi ale femeilor care, ca artişti, intelectuali, oameni de cultură, în domeniile lor de activitate, erau în perspectiva unui Islam al sensului, a întrebării şi a deschiderii. În această privinţă, organizatorii n-au dorit « să apere » un punct de vedere particular într-o dezbatere complexă care priveşte Islamul azi, ci să se situeze dincolo de asta, într-un câmp al întrebării şi al dialogului în care spiritualitatea se exprimă, se împărtăşeşte, găseşte « drumurile sale intime », mai degrabă decât se fâlfâie sau se defineşte. Un alt mod de a vorbi despre Islam, cultivând cuvântul liber şi pluralist, revenind la sentimentul sacrului şi la viaţa spiritului, ireductibile la un sistem de gândire oarecare sau la o ideologie, oricare ar fi ea.
O privire fugară asupra conţinutului întâlnirilor
Prima întâlnire a fost marseieză, în Cité de la musique, cu cântăreaţa « divă a Nadha » (renaştere a muzicii clasice arabe) Aïcha Rédouane, precedată în prima parte de Ansamblul Jilani, formaţie corală a confreriei marocane Qadiria Boudchichia. Vocalizele interminabile şi extatice ale cântăreţei marocane, virtuozitatea muzicienilor ei, puterea cântecelor rituale sufite interpretate de Jilani au plasat dintru început întâlnirile, în cursul acelei seri, sub semnul emoţiei concomitent estetice şi interioare. Programul marseiez, pus în operă dinamic de asociaţia D’un monde à l’autre, a cuprins încă două momente privilegiate, unul dintre ele fiind întâlnirea dintre Frédéric Lenoir [1] şi Faouzi Skali [2], pe tema « Sacrul azi ». Intervenţiile celor doi, de o reală complementaritate, au exprimat numeroase idei adecvate subiectului, printre care cele, pentru sociologul specialist în comportamente religioase contemporane, ale unei întoarceri la sacru manifestă şi crescândă azi, mergând până la a caracteriza o formă de ultra modernitate, de « post post-modernism ».
Acest fenomen, explicabil prin desprinderea valorilor tradiţionale izvorâte din iudeo-creştinism, la fel ca şi marile paradigme intelectuale ale secolului XX (marxism, structuralism, existenţialism) şi a certitudinilor scientiste ale secolului XIX, se caracterizează în termenii săi printr-o abordare mai individualizată a spiritualităţii. Apariţia sacrului nu mai este, în cazul de faţă, strict sinonim cu reînnoirea religioasă. Căutarea sensului şi a « mai binelui » este însoţită de câteva decenii de o creştere a puterii metodelor, grupelor şi a învăţământului aflat, cel mai adesea, în influenţa marilor căi religioase tradiţionale.
În această privinţă, Faouzi Skali, intelectual angajat, iniţiator al forumului internaţional de la Fes Un suflet pentru mondializare, a ridicat importanta chestiune a raţiunii de a fi a cadrului religios tradiţional şi al iniţierii spirituale în sânul său în perspectiva unui autentic demers şi a unei transformări spirituale. Riscul unei « spiritualităţi la liberă alegere » fiind acela de a hrăni ceea ce el a desemnat ca forma ultimă a expresiei materialiste şi individualiste a societăţilor contemporane : tentativa de acaparare a spiritualităţii înseşi de către « individul egotic » ; tendinţă în egală măsură calificată drept « materialism spiritual » de către Frédéric Lenoir, citând un maestru contemporan buddhist.
Cei doi vorbitori au dorit, în concluzie, o reîntoarcere la sacru reinvestind în mod nou şi viu marile căi spirituale tradiţionale în scopul permiterii timpului nostru autenticul supliment de suflet de care are nevoie.
Faouzi Skali, prezent şi la Montpellier şi la Cannes, în compania Ansamblului Jilani, a reamintit în faţa unei săli din Espace République plină, în legătură cu cântecele şi poezia sufite, tema intervenţiei sale, că aceste moduri de expresie, ca şi religia însăşi, nu căpătă sens decât pornind de la o experienţă a sacrului, intimă şi non-verbală, la care trimit.
Au avut loc întrebări şi schimburi care au permis să se înţeleagă mai bine în ce fel o religie practicată în mod literalist şi dispreţuind dimensiunea interiorizată interpelată în textele sacre prin intermediul simbolului, aluziei şi al parabolei, constituie în definitiv o necunoaştere profundă şi periculoasă a vocaţiei religiei de permitere a reînnoirii legăturii cu fiinţa, de deschidere a accesului la dimensiunea spiritului şi a sacrului.
Două alte întâlniri la Avignon şi la Aix-en-Province au fost la fel de intense în prezenţa lui Abd al-Malik, tânăr lider al grupului rap NAP, autor al unui recent album solo Le face à face des cœurs şi a unei autobiografii dedicate ţării care l-a primit ca imigrant, Qu’Allah bénisse la France.
Cuvintele lui Abd al-Malik, care suscită un adevărat interes mediatic acum, sunt fructul unui parcurs neobişnuit, mergând de la ura împotriva ghettoului (a crescut în subursbia Neuhoff din Strasbourg) la experienţa spiritualizată a dragostei în cadrul ataşamentului de o confrerie sufită. El defineşte « rap-ul său » ca un « rap al dragostei », perspectivă eminamente subversivă într-un mediu care cultivă contestaţia. La sursa demersului său se află o întrebare-căutare : « Ce mai este după revoltă şi căutarea identităţii ? » Aşadar, Abd al-Malik a venit să-şi evoce parcursul, dar şi întâlnirea cu Jean Mouttapa, director al departamentului spiritualitate în editura Albin Michel, în cursul pelerinajului la Auschwitz iniţiat în 2003 de Emile Şoufani, « preotul de la Nazareth », pentru memorie şi pentru pace.
Această întâlnire a fost la originea cărţii sale şi a unei sfâşietoare relaţii de prietenie, de respect şi de înţelegere reciprocă, în cadrul căreia seara pe tema « Limbajul inimii » de la Teatrul Chêne noir de la Avignon a introdus publicul în prezenţa celor doi autori.
În această seară, animată de către Marie Hélène Dassa, redactor-şef al revistei Soufisme d’Orient et d’Occident, a fost un moment rar, bulversant pentru mulţi, în cadrul căreia, dincolo de diferenţele de sex, de origine, de religie, vorbitorii au dat dovadă de o extraordinară putere de a-l asculta, de a-l recunoaşte şi de a-l primi pe celălalt, fondată pe o percepţie comună şi fină de a partaja aceeaşi condiţie de Om.
O lecţie de viaţă, de toleranţă, de deschidere, o zguduire a conştiinţei prin care, fără nici o îndoială, în intimitatea participanţilor s-au născut alte priviri asupra Iudaismului, Creştinismului şi Islamului şi a capacităţii lor de a vorbi o limbă comună, cea a inimii, cea a posibilului şi a esenţialului.
Note :
[1] Sociolog şi istoric al religiilor, colaborator al L’Express şi Le Nouvel Observateur, a publicat recent la Fayard Les métamorphoses de Dieu. Este autorul mai multor alte lucrări şi a coordonat elaborarea lucrării Dictionnaire encyclopédique des religions la acelaşi editor.
[2] Antropolog, specialist în mistica musulmană, Faouzi Skali este autorul mai multor lucrări pe acest subiect. Este printre altele fondatorul Festivalului de la Fès al muzicilor sacre din întreaga lume şi a forumului internaţional Un suflet pentru mondializare. A fost recent solicitat de preşedintele Comisiei Europene să facă parte din Comitetul Întelepţilor Uniunii.
(sursa : Revue Soufisme d’Orient et d’Occident, no 10, juin 2006, La Relation de maître à disciple)
Spiritul întâlnirilor
A alătura cei doi termeni « înţelepciune » şi « islam » căpăta în sine valoare de program... Întâlnirile, fidele proiectului lor iniţial au vrut într-adevăr, încă o dată, să valorizeze şi să facă cunoscut islamul pornind de la cultura sa spirituală, sufismul. În contraponderea imaginilor vehiculate cu regularitate de către mass-media despre « talibanii spiritului », figuri ale barbariei a căror brutalitate fizică, dar de asemeni morală şi intelectuală rănesc atâtea conştiinţe în zilele noastre, întâlnirile au dorit crearea unui spaţiu şi a unui timp publice, o tribună care să poată să reamintească, modest dar cu hotărâre, ca să reluăm un slogan al editorului Albin Michel (şi el partener al acestei ediţii), că « Islamul Luminilor există ». Că nu se pot reduce 14 secole de cultură, de civilizaţie, de parcursuri umane, intelectuale, spirituale legate de o tradiţie religioasă prezentă pe aproape toate continentele lumii, la derivele formaliste şi la ideologiile univoce extreme pe care le exprimă o minoritate de comunităţi « musulmane » azi.
Înţelepciunea Islamului care a fost subiectul acestei ediţii, este deci cea a itinerariilor, a parcursurilor, a privirilor bărbaţilor şi ale femeilor care, ca artişti, intelectuali, oameni de cultură, în domeniile lor de activitate, erau în perspectiva unui Islam al sensului, a întrebării şi a deschiderii. În această privinţă, organizatorii n-au dorit « să apere » un punct de vedere particular într-o dezbatere complexă care priveşte Islamul azi, ci să se situeze dincolo de asta, într-un câmp al întrebării şi al dialogului în care spiritualitatea se exprimă, se împărtăşeşte, găseşte « drumurile sale intime », mai degrabă decât se fâlfâie sau se defineşte. Un alt mod de a vorbi despre Islam, cultivând cuvântul liber şi pluralist, revenind la sentimentul sacrului şi la viaţa spiritului, ireductibile la un sistem de gândire oarecare sau la o ideologie, oricare ar fi ea.
O privire fugară asupra conţinutului întâlnirilor
Prima întâlnire a fost marseieză, în Cité de la musique, cu cântăreaţa « divă a Nadha » (renaştere a muzicii clasice arabe) Aïcha Rédouane, precedată în prima parte de Ansamblul Jilani, formaţie corală a confreriei marocane Qadiria Boudchichia. Vocalizele interminabile şi extatice ale cântăreţei marocane, virtuozitatea muzicienilor ei, puterea cântecelor rituale sufite interpretate de Jilani au plasat dintru început întâlnirile, în cursul acelei seri, sub semnul emoţiei concomitent estetice şi interioare. Programul marseiez, pus în operă dinamic de asociaţia D’un monde à l’autre, a cuprins încă două momente privilegiate, unul dintre ele fiind întâlnirea dintre Frédéric Lenoir [1] şi Faouzi Skali [2], pe tema « Sacrul azi ». Intervenţiile celor doi, de o reală complementaritate, au exprimat numeroase idei adecvate subiectului, printre care cele, pentru sociologul specialist în comportamente religioase contemporane, ale unei întoarceri la sacru manifestă şi crescândă azi, mergând până la a caracteriza o formă de ultra modernitate, de « post post-modernism ».
Acest fenomen, explicabil prin desprinderea valorilor tradiţionale izvorâte din iudeo-creştinism, la fel ca şi marile paradigme intelectuale ale secolului XX (marxism, structuralism, existenţialism) şi a certitudinilor scientiste ale secolului XIX, se caracterizează în termenii săi printr-o abordare mai individualizată a spiritualităţii. Apariţia sacrului nu mai este, în cazul de faţă, strict sinonim cu reînnoirea religioasă. Căutarea sensului şi a « mai binelui » este însoţită de câteva decenii de o creştere a puterii metodelor, grupelor şi a învăţământului aflat, cel mai adesea, în influenţa marilor căi religioase tradiţionale.
În această privinţă, Faouzi Skali, intelectual angajat, iniţiator al forumului internaţional de la Fes Un suflet pentru mondializare, a ridicat importanta chestiune a raţiunii de a fi a cadrului religios tradiţional şi al iniţierii spirituale în sânul său în perspectiva unui autentic demers şi a unei transformări spirituale. Riscul unei « spiritualităţi la liberă alegere » fiind acela de a hrăni ceea ce el a desemnat ca forma ultimă a expresiei materialiste şi individualiste a societăţilor contemporane : tentativa de acaparare a spiritualităţii înseşi de către « individul egotic » ; tendinţă în egală măsură calificată drept « materialism spiritual » de către Frédéric Lenoir, citând un maestru contemporan buddhist.
Cei doi vorbitori au dorit, în concluzie, o reîntoarcere la sacru reinvestind în mod nou şi viu marile căi spirituale tradiţionale în scopul permiterii timpului nostru autenticul supliment de suflet de care are nevoie.
Faouzi Skali, prezent şi la Montpellier şi la Cannes, în compania Ansamblului Jilani, a reamintit în faţa unei săli din Espace République plină, în legătură cu cântecele şi poezia sufite, tema intervenţiei sale, că aceste moduri de expresie, ca şi religia însăşi, nu căpătă sens decât pornind de la o experienţă a sacrului, intimă şi non-verbală, la care trimit.
Au avut loc întrebări şi schimburi care au permis să se înţeleagă mai bine în ce fel o religie practicată în mod literalist şi dispreţuind dimensiunea interiorizată interpelată în textele sacre prin intermediul simbolului, aluziei şi al parabolei, constituie în definitiv o necunoaştere profundă şi periculoasă a vocaţiei religiei de permitere a reînnoirii legăturii cu fiinţa, de deschidere a accesului la dimensiunea spiritului şi a sacrului.
Două alte întâlniri la Avignon şi la Aix-en-Province au fost la fel de intense în prezenţa lui Abd al-Malik, tânăr lider al grupului rap NAP, autor al unui recent album solo Le face à face des cœurs şi a unei autobiografii dedicate ţării care l-a primit ca imigrant, Qu’Allah bénisse la France.
Cuvintele lui Abd al-Malik, care suscită un adevărat interes mediatic acum, sunt fructul unui parcurs neobişnuit, mergând de la ura împotriva ghettoului (a crescut în subursbia Neuhoff din Strasbourg) la experienţa spiritualizată a dragostei în cadrul ataşamentului de o confrerie sufită. El defineşte « rap-ul său » ca un « rap al dragostei », perspectivă eminamente subversivă într-un mediu care cultivă contestaţia. La sursa demersului său se află o întrebare-căutare : « Ce mai este după revoltă şi căutarea identităţii ? » Aşadar, Abd al-Malik a venit să-şi evoce parcursul, dar şi întâlnirea cu Jean Mouttapa, director al departamentului spiritualitate în editura Albin Michel, în cursul pelerinajului la Auschwitz iniţiat în 2003 de Emile Şoufani, « preotul de la Nazareth », pentru memorie şi pentru pace.
Această întâlnire a fost la originea cărţii sale şi a unei sfâşietoare relaţii de prietenie, de respect şi de înţelegere reciprocă, în cadrul căreia seara pe tema « Limbajul inimii » de la Teatrul Chêne noir de la Avignon a introdus publicul în prezenţa celor doi autori.
În această seară, animată de către Marie Hélène Dassa, redactor-şef al revistei Soufisme d’Orient et d’Occident, a fost un moment rar, bulversant pentru mulţi, în cadrul căreia, dincolo de diferenţele de sex, de origine, de religie, vorbitorii au dat dovadă de o extraordinară putere de a-l asculta, de a-l recunoaşte şi de a-l primi pe celălalt, fondată pe o percepţie comună şi fină de a partaja aceeaşi condiţie de Om.
O lecţie de viaţă, de toleranţă, de deschidere, o zguduire a conştiinţei prin care, fără nici o îndoială, în intimitatea participanţilor s-au născut alte priviri asupra Iudaismului, Creştinismului şi Islamului şi a capacităţii lor de a vorbi o limbă comună, cea a inimii, cea a posibilului şi a esenţialului.
Note :
[1] Sociolog şi istoric al religiilor, colaborator al L’Express şi Le Nouvel Observateur, a publicat recent la Fayard Les métamorphoses de Dieu. Este autorul mai multor alte lucrări şi a coordonat elaborarea lucrării Dictionnaire encyclopédique des religions la acelaşi editor.
[2] Antropolog, specialist în mistica musulmană, Faouzi Skali este autorul mai multor lucrări pe acest subiect. Este printre altele fondatorul Festivalului de la Fès al muzicilor sacre din întreaga lume şi a forumului internaţional Un suflet pentru mondializare. A fost recent solicitat de preşedintele Comisiei Europene să facă parte din Comitetul Întelepţilor Uniunii.
(sursa : Revue Soufisme d’Orient et d’Occident, no 10, juin 2006, La Relation de maître à disciple)
luni, octombrie 02, 2006
Fatwa: Sfaturi pentru Ramadhaan
Întrebare: Ce cuvinte de îndrumare aveţi pentru comunitatea islamică, cu ocazia lumii islamice?
Răspuns: În numele lui Dumnezeu, toată lauda este numai pentru Dumnezeu, şi fie ca Dumnezeu să binecuvânteze Profetul nostru (sal-Allaahu `alayhe wa sallam), pe familia sa şi pe tovarăşii lui precum şi pe oricine este îndrumat pe calea cea dreaptă. Să începem:
Desigur, în ceea ce priveşte apropierea lunii binecuvântate a Ramadhaan-ului, îi sfătuiesc pe fraţii mei musulmani din toată lumea să aibă taqwa în Dumnezeu, Cel Puternic şi Cel Maiestuos. Să se străduiască să facă fapte bune. Să dea sfaturi bune şi să fie răbdători în sfaturi. Să se ajute unul pe celălalt în fapte bune şi în pietate. Să fie prudenţi faţă de toate păcatele interzise de Dumnezeu, oricare ar fi ele, mai ales în timpul acestei luni nobile – pentru că într-adevăr este o lună extraordinară, în timpul căreia răsplata pentru acţiunile bune este multiplicată.
Greşelile sunt iertate în timpul acestei luni pentru toţi cei care postesc şi fac rugăciuni suplimentare, cu credinţă sinceră şi speranţa de a obţine răsplata lui Dumnezeu.
Profetul (sal-Allaahu `alayhe wa sallam) a spus:
“Cel care posteşte în timpul lunii Ramadhaan, cu credinţă sinceră şi speranţa de a obţine răsplata lui Dumnezeu, acela îşi va vedea toate păcatele dinainte iertate.”
Profetul (sal-Allaahu `alayhe wa sallam) a mai spus:
“Atunci când luna Ramadhaan începe, porţile Raiului sunt deschise şi porţile Iadului închise, iar diavolii sunt înlănţuiţi.”
Profetul (sal-Allaahu `alayhe wa sallam) a mai spus:
“Postul este un scut de protecţie în calea focului şi a păcatului. Dacă unul dintre voi posteşte, el trebuie să evite relaţiile intime cu soţia sa şi cearta, iar dacă cineva vrea să se lupte sau să se certe cu el, atunci trebuie să spună: “Postesc.”
Profetul (sal-Allaahu `alayhe wa sallam) a mai spus (cu autoritatea lui Dumnezeu):
“Toate faptele fiilor lui Aadam sunt pentru ei înşişi. O faptă bună obţine de zece ori echivalentul ei, cu excepţia postului, care cu siguranţă este pentru Mine, şi voi aduce răsplata pentru el. Cel ce posteşte îşi lasă deoparte dorinţele, mâncare, băutura de dragul Meu. Două placeri sunt pentru cel ce posteşte, una este timpul ruperii postului, iar cealaltă este timpul când se va întâlni cu Domnul său. Mirosul neplăcut al gurii unui om care posteşte este mai plăcut lui Dumnezeu decât mirosul moscului.”
Profetul (sal-Allaahu `alayhe wa sallam) obişnuia să des veşti bune la începerea lunii Ramadhaan companionilor săi, şi le spunea:
“Luna Ramadhaan a venit la voi. Este luna binecuvântărilor. În timpul acestei luni, Dumnezeu vă trimite milă, vă iartă unele greşeli, vă îndeplineşte rugăciunile şi vă laudă în prezenţa îngerilor. Cu siguranţă, nefericit este omul căruia Dumnezeu îi refuză mila Sa.”
Profetul (sal-Allaahu `alayhe wa sallam) a spus:
“Cel care nu renunţă la vorbe şi acţiuni urâte, Dumnezeu nu are nevoie de el şi-i lasă mâncarea şi băutura [deci nu-l aduce la post]”.
Sunt multe astfel de ahadeeth privitoare la superioritatea lunii Ramadhaan şi strădania de a face fapte bune în timpul ei.
Aşadar, îi sfătuiesc pe fraţii mei musulmani să fie sinceri şi drepţi în timpul acestor zile şi nopţi, să se lupte întrecându-se în fapte bune. Iar printre aceste fapte bune se află: cititul din Nobilul Qur’aan, cu înţelegerea şi contemplaţia. Apoi glorificarea lui Dumnezeu [subhaan-Allaah] (at-Tasbeeh), mulţumirea lui Dumnezeu [al-Hamdu-Lillaah] (at-Tahmeed), declararea că nimeni nu merită să fie adorat decât Dumnezeu [Laa ilaaha ill-Allaah] (at-Tahleel), declararea măreţiei lui Dumnezeu [Allaahu Akbar] (at-Takbeer), căutarea iertării lui Dumnezeu [Astaghfi-rullaah] (al-Istighfaar), şi alte invocaţii.
De asemeni îi sfătuiesc pe fraţii mei musulmani să fie şi mai caritabili în timpul acestei luni, aducând mângâiere celor săraci şi dezmoşteniţi. Să facă orice efort ca să împartă Zakaah celor în nevoie. Să facă orice efort ca să cheme la (drumul lui) Dumnezeu pe cei nefericiţi. Să facă binele şi să interzică răul cu amabilitate, înţelepciune şi cu cele mai bune maniere cu putinţă. Să avertizeze împotriva răului şi să se căiască sincer, conform cuvintelor lui Dumnezeu:
“Întoarceţi-vă cu toţii către Dumnezeu. Poate veţi fi fericiţi!” (Surat an-Noor, Aayah 31)
Şi a cuvintelor lui Dumnezeu:
“Cei care spun: “Domnul nostru este Dumnezeu!” şi merg drept, nu vor cunoaşte nici teamă şi nici tristeţe. Aceştia sunt soţii Raiului, unde vor veşnici ca răsplată a ceea ce au făptuit.” (Surat al-Ahqaaf, aayah 13-14)
Fie ca Dumnezeu să dea fiecăruia biruinţă în ceea ce-I place şi să protejeze pe fiecare de ispitele care rătăcesc precum şi de orice seducţie satanică. Pentru că Dumnezeu este generos şi bun.
Shaykh 'Ibn Baaz
Fataawa Ramadhaan - Volum 1, Pagina 32, Fatwa No.7;
Majmoo' Fataawa Samaahatu as-Shaykh 'Abdul-'Azeez Ibn Baaz - Volum 3, Paginile 147-148
Răspuns: În numele lui Dumnezeu, toată lauda este numai pentru Dumnezeu, şi fie ca Dumnezeu să binecuvânteze Profetul nostru (sal-Allaahu `alayhe wa sallam), pe familia sa şi pe tovarăşii lui precum şi pe oricine este îndrumat pe calea cea dreaptă. Să începem:
Desigur, în ceea ce priveşte apropierea lunii binecuvântate a Ramadhaan-ului, îi sfătuiesc pe fraţii mei musulmani din toată lumea să aibă taqwa în Dumnezeu, Cel Puternic şi Cel Maiestuos. Să se străduiască să facă fapte bune. Să dea sfaturi bune şi să fie răbdători în sfaturi. Să se ajute unul pe celălalt în fapte bune şi în pietate. Să fie prudenţi faţă de toate păcatele interzise de Dumnezeu, oricare ar fi ele, mai ales în timpul acestei luni nobile – pentru că într-adevăr este o lună extraordinară, în timpul căreia răsplata pentru acţiunile bune este multiplicată.
Greşelile sunt iertate în timpul acestei luni pentru toţi cei care postesc şi fac rugăciuni suplimentare, cu credinţă sinceră şi speranţa de a obţine răsplata lui Dumnezeu.
Profetul (sal-Allaahu `alayhe wa sallam) a spus:
“Cel care posteşte în timpul lunii Ramadhaan, cu credinţă sinceră şi speranţa de a obţine răsplata lui Dumnezeu, acela îşi va vedea toate păcatele dinainte iertate.”
Profetul (sal-Allaahu `alayhe wa sallam) a mai spus:
“Atunci când luna Ramadhaan începe, porţile Raiului sunt deschise şi porţile Iadului închise, iar diavolii sunt înlănţuiţi.”
Profetul (sal-Allaahu `alayhe wa sallam) a mai spus:
“Postul este un scut de protecţie în calea focului şi a păcatului. Dacă unul dintre voi posteşte, el trebuie să evite relaţiile intime cu soţia sa şi cearta, iar dacă cineva vrea să se lupte sau să se certe cu el, atunci trebuie să spună: “Postesc.”
Profetul (sal-Allaahu `alayhe wa sallam) a mai spus (cu autoritatea lui Dumnezeu):
“Toate faptele fiilor lui Aadam sunt pentru ei înşişi. O faptă bună obţine de zece ori echivalentul ei, cu excepţia postului, care cu siguranţă este pentru Mine, şi voi aduce răsplata pentru el. Cel ce posteşte îşi lasă deoparte dorinţele, mâncare, băutura de dragul Meu. Două placeri sunt pentru cel ce posteşte, una este timpul ruperii postului, iar cealaltă este timpul când se va întâlni cu Domnul său. Mirosul neplăcut al gurii unui om care posteşte este mai plăcut lui Dumnezeu decât mirosul moscului.”
Profetul (sal-Allaahu `alayhe wa sallam) obişnuia să des veşti bune la începerea lunii Ramadhaan companionilor săi, şi le spunea:
“Luna Ramadhaan a venit la voi. Este luna binecuvântărilor. În timpul acestei luni, Dumnezeu vă trimite milă, vă iartă unele greşeli, vă îndeplineşte rugăciunile şi vă laudă în prezenţa îngerilor. Cu siguranţă, nefericit este omul căruia Dumnezeu îi refuză mila Sa.”
Profetul (sal-Allaahu `alayhe wa sallam) a spus:
“Cel care nu renunţă la vorbe şi acţiuni urâte, Dumnezeu nu are nevoie de el şi-i lasă mâncarea şi băutura [deci nu-l aduce la post]”.
Sunt multe astfel de ahadeeth privitoare la superioritatea lunii Ramadhaan şi strădania de a face fapte bune în timpul ei.
Aşadar, îi sfătuiesc pe fraţii mei musulmani să fie sinceri şi drepţi în timpul acestor zile şi nopţi, să se lupte întrecându-se în fapte bune. Iar printre aceste fapte bune se află: cititul din Nobilul Qur’aan, cu înţelegerea şi contemplaţia. Apoi glorificarea lui Dumnezeu [subhaan-Allaah] (at-Tasbeeh), mulţumirea lui Dumnezeu [al-Hamdu-Lillaah] (at-Tahmeed), declararea că nimeni nu merită să fie adorat decât Dumnezeu [Laa ilaaha ill-Allaah] (at-Tahleel), declararea măreţiei lui Dumnezeu [Allaahu Akbar] (at-Takbeer), căutarea iertării lui Dumnezeu [Astaghfi-rullaah] (al-Istighfaar), şi alte invocaţii.
De asemeni îi sfătuiesc pe fraţii mei musulmani să fie şi mai caritabili în timpul acestei luni, aducând mângâiere celor săraci şi dezmoşteniţi. Să facă orice efort ca să împartă Zakaah celor în nevoie. Să facă orice efort ca să cheme la (drumul lui) Dumnezeu pe cei nefericiţi. Să facă binele şi să interzică răul cu amabilitate, înţelepciune şi cu cele mai bune maniere cu putinţă. Să avertizeze împotriva răului şi să se căiască sincer, conform cuvintelor lui Dumnezeu:
“Întoarceţi-vă cu toţii către Dumnezeu. Poate veţi fi fericiţi!” (Surat an-Noor, Aayah 31)
Şi a cuvintelor lui Dumnezeu:
“Cei care spun: “Domnul nostru este Dumnezeu!” şi merg drept, nu vor cunoaşte nici teamă şi nici tristeţe. Aceştia sunt soţii Raiului, unde vor veşnici ca răsplată a ceea ce au făptuit.” (Surat al-Ahqaaf, aayah 13-14)
Fie ca Dumnezeu să dea fiecăruia biruinţă în ceea ce-I place şi să protejeze pe fiecare de ispitele care rătăcesc precum şi de orice seducţie satanică. Pentru că Dumnezeu este generos şi bun.
Shaykh 'Ibn Baaz
Fataawa Ramadhaan - Volum 1, Pagina 32, Fatwa No.7;
Majmoo' Fataawa Samaahatu as-Shaykh 'Abdul-'Azeez Ibn Baaz - Volum 3, Paginile 147-148
duminică, octombrie 01, 2006
“Islamul a fost răspândit cu sabia” – cealaltă faţă a istoriei
Musulmanii au fost suveranii Spaniei pentru 800 de ani. În perioada Califatului de la Cordoba nu s-a înregistrat nici o persecuţie a creştinilor şi a evreilor. Mai mult, după reconquista catolică, evreii au preferat în cea mai mare parte să plece în ţările islamice. Cei rămaşi s-au confruntat cu un proces lent dar brutal de asimilare.
14 milioane de arabi sunt creştini copţi. Musulmanii au fost suverani ai ţărilor arabe timp de 1400 de ani. Totuşi, astăzi există 14 milioane de creştini care îşi păstrează religia din generaţie în generaţie. Dacă musulmanii ar fi folosit sabia ca să-şi răspândească credinţa, ar fi fost timp suficient ca nici urmă de creştin să nu mai rămână în dar-el-islam (pământul islamului).
Populaţia Indiei este în proporţie de 80% non-islamică. Musulmanii au condus India timp de aproape 1000 de ani. Dacă ar fi vrut, ar fi avut puterea să-l convertească pe fiecare non-musulman indian la Islam. Astăzi, toţi aceşti hinduşi aduc mărturie pentru faptul că Islamul nu a fost propagat cu sabia.
Indonezia este ţara cu cei mai mulţi musulmani din lume. Majoritatea oamenilor din Malaezia sunt şi ei musulmani. Pot să întreb: “Care arma islamică a cucerit vreodată Indonezia şi Malaezia?”
În mod similar, Islamul s-a răspândit rapid pe Coasta de Est a Africii. Pot să întreb încă odată: “Ce armată musulmană a fost vreodată în Coasta de Est a Africii?”
Un articol din Reader’s Digest ‘Almanac’ furnizează statistici despre creşterea procentuală a marilor religii ale lumii între 1934 şi 1986. În top se află Islamul, cu o creştere de 235%, în timp ce creştinismul creşte doar cu 47%. Oricine se poate întreba: "Ce sabie a convertit la Islam între 1934 şi 1986?"
14 milioane de arabi sunt creştini copţi. Musulmanii au fost suverani ai ţărilor arabe timp de 1400 de ani. Totuşi, astăzi există 14 milioane de creştini care îşi păstrează religia din generaţie în generaţie. Dacă musulmanii ar fi folosit sabia ca să-şi răspândească credinţa, ar fi fost timp suficient ca nici urmă de creştin să nu mai rămână în dar-el-islam (pământul islamului).
Populaţia Indiei este în proporţie de 80% non-islamică. Musulmanii au condus India timp de aproape 1000 de ani. Dacă ar fi vrut, ar fi avut puterea să-l convertească pe fiecare non-musulman indian la Islam. Astăzi, toţi aceşti hinduşi aduc mărturie pentru faptul că Islamul nu a fost propagat cu sabia.
Indonezia este ţara cu cei mai mulţi musulmani din lume. Majoritatea oamenilor din Malaezia sunt şi ei musulmani. Pot să întreb: “Care arma islamică a cucerit vreodată Indonezia şi Malaezia?”
În mod similar, Islamul s-a răspândit rapid pe Coasta de Est a Africii. Pot să întreb încă odată: “Ce armată musulmană a fost vreodată în Coasta de Est a Africii?”
Un articol din Reader’s Digest ‘Almanac’ furnizează statistici despre creşterea procentuală a marilor religii ale lumii între 1934 şi 1986. În top se află Islamul, cu o creştere de 235%, în timp ce creştinismul creşte doar cu 47%. Oricine se poate întreba: "Ce sabie a convertit la Islam între 1934 şi 1986?"
Abonați-vă la:
Postări (Atom)