Lăudat fie Dumnezeu, Domnul lumilor. Fie ca pacea şi salutările să fie asupra Ultimului Mesager al lui Dumnezeu, precum şi asupra tuturor celor ce-l urmează până în Ultima Zi. Să începem: Fraţilor şi Surorilor întru Islam, trebuie să fiţi conştienţi că sunt privinţe care anulează credinţa voastră în Islam. Vă rog să reflectaţi asupra lor:
1. Asocierea cuiva sau a ceva lui Dumnezeu (şirk). Dumnezeu cel Preaînalt spune:
“Dumnezeu le opreşte Raiul celor care-i alătură pe alţii lui Dumnezeu. Limanul lor va fi Focul. Cei nedrepţi nu au ajutoare.” (Sura al-Maaidah, ayah 72)
Chemarea celor morţi, implorarea ajutorului lor, sau oferirea de daruri sau sacrificii pentru cei morţi sunt cu toate forme de şirk.
2. Căutarea unui intermediar între sine şi Allah, îndreptarea rugăciunilor către acesta, solicitarea unei mijlociri cu Allah, precum şi plasarea încrederii cuiva în ei este necredinţă (kufr).
3. Cel care nu-i consideră pe politeişti (muşrikeen) ca fiind necredincioşi, sau care are dubii în privinţa necredinţei lor, sau consideră calea lor ca fiind corectă, este el însuşi (ea însăşi) necredincios (kaafir).
4. Oricine consideră că o altă direcţie, sau o altă decizie decât cea a Profetului este mai bună, este un necredincios. Aceasta se aplică tuturor celor care preferă domnia Răului (Taghoot) regulilor Profetului. Câteva exemple sunt:
a) A considera că sistemele sau legile elaborate de oameni sunt mai bune decât Şaree’ah Islamului. De exemplu: ideea că sistemul islamic nu mai este ceva de dorit în secolul XX-XXI. Ideea că Islamul este cauza înapoierii musulmanilor. Sau că Islamul este o relaţie exclusiv între Dumnezeu şi musulmani care nu ar trebui să interfereze în alte aspecte ale vieţii.
b) A spune că punerea în aplicare a pedepselor prescrise de Dumnezeu, ca de exemplu tăierea mâinii hoţului şi omorârea cu pietre a celor vinovaţi de adulter, nu mai este de dorit în zilele noastre.
c) A crede că este permisă formularea unei legi pornind de la ceva nerevelat de Dumnezeu în privinţa tranzacţiilor şi a problemelor legale islamice, a pedepselor sau a altor privinţe. Deşi cel care face acest păcat nu crede că legea creată de el ar fi superioară Şaree’ah, totuşi declară implicit asta în momentul în care consideră că un lucru pe care Dumnezeu l-a interzis în totalitate, ca de exemplu adulterul, alcoolul sau camăta, ar fi permis. Conform consensului tuturor musulmanilor, cel care declară asemenea lucruri ca fiind permise este un necredincios (kaafir).
5. Oricine urăşte orice parte din ceea ce Mesagerul lui Dumnezeu (sal-Allaahu ‘alayhe wa salaam) a declarat că este legal îşi pune în pericol credinţa, chiar dacă actele sale sunt în acord cu Islamul. Dumnezeu cel Preaînalt a declarat:
“Căci au urât ceea ce Dumnezeu a pogorât. Dumnezeu le va zădărnici faptele.” (Sura Muhammad, aayah 9)
6. Oricine ridiculizează orice aspect al religiei Trimisului lui Dumnezeu (sal-Allaahu ‘alayhe wa salaam), sau oricare dintre recompensele sau pedepsele ei, devine un necredincios. Dumnezeu cel Preaînalt spune:
“Vă bateţi joc de Dumnezeu, de semnele Sale şi de Trimisul Său? Nu vă dezvinovăţiţi, căci aţi căzut în tăgadă după credinţă.” (Sura at-Towbah, aayah 65-66)
7. Practicarea magiei. Se include în asta, de exemplu, cauzarea unei unei rupturi între un bărbat şi soţia sa prin schimbarea dragostei lui pentru ea în ură, sau tentarea unei persoane ca să facă lucruri care-i displac prin utilizarea artelor negre. Cel care porneşte pe acest drum sau care se foloseşte de acest gen de practici iese din rândurile Islamului. Dumnezeu cel Preaînalt spune:
“Nu Solomon a fost necredincios, ci diavolii au fost cei tăgăduitori, învăţându-i pe oameni vrăjitoria şi ceea ce fusese pogorât asupra celor doi îngeri din Babilon, Harut şi Marut. Aceştia nu învaţă pe nimeni fără să-i spună: “Noi suntem doar ispită. Nu fi tăgăduitor!” De la ei au învăţat să dezbine bărbatul pe nevasta sa. Nu pot face însă nici un rău nimănui, fără îngăduinţa lui Dumnezeu. Ei învaţă ceea ce le păgubeşte şi nu ceea ce foloseşte. Ei ştiu că cel care cumpără aceasta nu va avea parte în Viaţa de Apoi. Pe lucru de nimic şi-au vândut sufletele!” (Sura al-Baqarah, aayah 102)
8. Ajutarea politeiştilor împotriva musulmanilor. Dumnezeu cel Preaînalt spune:
“Cel, dintre voi, care îşi ia oblăduitori, este de-al lor. Dumnezeu nu călăuzeşte poporul nedrept.” (Sura al-Maadihah, aayah 51)
9. Oricine care crede că unui popor i se permite să devieze de la Şaree’ah lui Muhammad (sal-Allaahu ‘alayhe wa salaam) este un necredincios, după cuvântul lui Dumnezeu cel Preaînalt:
“Cel care caută în afara Islamului (Supunerii) o altă lege să ştie că aceasta nu este primită, iar el, în Viaţa de Apoi, va fi dintre cei pierduţi.” (Sura al-‘Imraan, aayah 85)
10. Cel care întoarce complet spatele relgiei lui Dumnezeu, fie prin neînvăţarea preceptelor sale, fie prin neluarea lor în seamă în fapte. Dumnezeu cel Preaînalt spune:
“Cine este mai nedrept decât cel care se întoarce de la semnele Domnului său după ce i-au fost amintite? Noi ne răzbunăm pe nelegiuiţi.” (Sura as-Sajdah, aayah 22)
Şi tot El a mai spus:
“Necredincioşii întorc spatele în faţa avertismentelor.”
Nu contează dacă aceste violări sunt comise în glumă, sau în serios, sau din teamă, excepţie cazurile în care sunt făcute sub ameninţarea pierderii vieţii.
Căutăm pavăza lui Dumnezeu împotriva acestor fapte, ca singura ce ne poate feri de mânia şi pedeapsa Lui.
Shaikh Ibn Baaz
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu