Cea mai veche moschee de pe teritoriul României este
la Babadag şi a fost construită în secolul al XVII-lea. Locul nu a fost
ales întâmplător.
Moscheea lui Ali Gaza Pașa este una
dintre cele mai vestite lăcaşe de cult musulmane din România. Geamia a
fost ridicată în secolul al XVII-lea, de generalul Ali Gaza.
Conducătorul de oști și-a mutat reședința în această zonă, pentru a
putea contracara mai eficient mișcările țariștilor. Fermecat de
dealurile acoperite cu păduri de stejar, salcâm şi tei și de un izvor pe
care îl considera sfânt, Ali Gaza a decis să ridice aici și frumoasa
moschee.
În timpul războiului ruso-turc geamia a
luat foc, iar incendiul a lăsat urme adânci în clădire. Chiar și așa,
moscheea lui, a atras până în 1989 mii de pelerini, fermecați de istoria
de peste 400 de ani a lăcașului de cult, dar și de peisajul de basm în
care este amplasată.
În 1990, o fundație din Turcia a decis să
renoveze geamia. Cei care îi trec pragul pot admira în interior unele
dintre cele mai frumoase decoraţiuni sculptate în lemn din zonă
europeană şi covoare persane vechi de sute de ani aduse din Turcia. Tot
aici este adăpostit şi cavoul monumental al temutului paşă, care a iubit
atât de mult zona.
sursa: digi24.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu