Era odata un rege caruia ii era sete dar care nu-si dadea seama ce se intampla.
- Imi simt gatul uscat, spuse el.
Deindata, servitorii alergara sa caute ceva care sa-l aline si se intoarsera cu putin ulei.
Dupa ce regele il inghiti, nu-si mai simti gatul uscat, insa ceva parca tot nu era asa cum ar fi trebuit. Uleiul ii lasase un gust neplacut in gura.
- Simt o senzatie oribila pe limba. E vascoasa, se planse el cu voce ragusita.
Medicul personal ii prescrise pe data castraveti si alte legume si fructe conservate in otet, pe care regele le manca. Dar, culmea ghinionului, nu trecu mult si incepu sa aiba dureri de stomac, iar ochii ii lacrimara.
- Cred ca e tot din cauza setei, mormai el.
Suferintele prin care trecea il facusera sa cugete.
- Setea n-a facut niciodata, pe nimeni, sa lacrimeze, isi spusera curtenii. Pe de alta parte, regii au deseori tot felul de capricii. Mersera, deci, repede, si-i adusera apa de trandafiri si vinuri parfumate si dulci, demne de un rege.
Monarhul le bau pe toate, insa nu numai ca nu simti nici o ameliorare, dar reusi sa-si strice stomacul de tot.
Asa stateau lucrurile, cand isi facu aparitia un intelept.
- Maiestatea sa, spuse acesta, are nevoie de apa obisnuita.
Curtenii protestara:
- Cum sa bea un rege apa pe care o bea toata lumea?!
- Este evident, intari si regele. In calitate de suveran, ca si in postura mea de bolnav, gasesc aceasta sugestie chiar foarte jignitoare. Este, desigur, cu neputinta ca un rau atat de cumplit si care se agraveaza pe zi ce trece sa poata fi vindecat atat de simplu. O asemenea idee nu numai ca este lipsita de ratiune, dar ea il face
de rusine pe cel care a lansat-o si, in plus, este o jignire la adresa bolnavilor.
... si astfel inteleptul fu, de atunci incolo, numit "nebun".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu