Cele trei lumini
Ochiul ('ayn), care se afla in interiorul fiecaruia dintre noi, are nevoie de lumina ca sa vada lumea asa cum este ea si, mai ales, ca sa perceapa Realitatile divine. Dar nu toate cararile sunt accesibile tuturor.
Intr-o zi, cand Tierno Bokar tinea un curs despre notiunea de lumina („nur" in araba), l-am intrebat:
- Tierno, cate lumini mistice exista?
- O, prietene, nu sunt eu omul care sa fi vazut toate luminile. Iti voi vorbi, totusi, despre trei dintre luminile simbolice:
Prima este aceea pe care o obtinem din materie prin frecare, aducand-o in stare de combustie. Aceasta lumina nu poate incalzi si lumina decat un spatiu limitat.
Simbolic, ea corespunde marii majoritati a indivizilor putin evoluati pe calea mistica.
La acest nivel, adeptii nu pot merge mai departe de imitare („taqlid") si de litera. Obscuritatea si superstitia ii inconjoara, frigul absentei intelegerii ii face sa se zgribuleasca. Ei raman imobilizati intr-un mic colt al traditiei si fac cat mai putin zgomot cu putinta. Aceasta lumina este aceea care-i anima pe credinciosi atunci cand se gasesc la nivelul credintei numite „sulbu" (solide).
Cea de-a doua lumina este aceea a soarelui, fiind superioara primeia prin aceea ca este mai generala si mai puternica. Ea lumineaza tot ce exista pe pamant, iar pe acesta din urma il incalzeste.
Lumina aceasta simbolizeaza nivelul median al caii mistice. La fel ca soarele, ea risipeste tenebrele indata ce intra in contact cu ele si este un izvor insufletitor pentru toate creaturile. Ea simbolizeaza luminile pe care le poseda discipolii ajunsi la nivelul mistic al credintei numite „sa'ilu" (lichide).
La fel cum soarele material lumineaza si incalzeste toate fiintele care, din acel moment, devin infratite, tot astfel discipolii ajunsi la lumina mediana privesc drept frati si trateaza ca atare tot ceea ce fiinteaza sub soare si ii primeste lumina. Ei nu dispretuiesc prima lumina datorita rolului pregatitor indispensabil pe care-l are aceasta, dar nu mai sunt asemenea ganganiilor ce danseaza in jurul unei flacari, uneori arzandu-se in ea.
Prima lumina, la fel ca si flacara pe care o simbolizeaza, poate, in functie de imprejurari, sa fie stinsa sau reaprinsa, poate fi transportata dintr-un loc intr-altul; cu alte cuvinte, isi poate schimba forma si intensitatea, pe cand cea de-a doua lumina ramane constanta si imuabila in perenitatea ei, la fel ca lumina soarelui. Ea va proveni intotdeauna din aceeasi sursa si va ramane egala cu ea insasi de-a lungul timpului.
Cea de-a treia lumina este aceea a centrului existentei, este lumina lui Dumnezeu. Cine s-ar putea incumeta sa o descrie? Este o obscuritate mai stralucitoare decat toate luminile puse laolalta; este lumina Adevarului. Cei care au fericirea sa ajunga la ea isi pierd identitatea, devenind ceea ce devine o picatura de apa cazuta in Niger sau, mai degraba, intr-o mare infinit mai vasta ca intindere si profunzime. La acest nivel, Iisus a devenit Duhul lui Dumnezeu, Moise - Interlocutorul Sau, Abraham - prietenul Sau si, in fine, Muhammad – Sigiliul misiunilor Sale."
***
Cu acest material ia sfarsit seria dedicata maestrului Tierno Bokar, inspirata din cartea Vie et enseignement de Tierno Bokar, de Amadou Hampaté Bâ, Éditions du Seuil, collection Points, série Sagesse, n° 23 si din L'Émeraude des Garamantes de Théodore Monod, Collection Terres d'Aventures, Éditions Actes Sud.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu