Contrariu tuturor ideilor-de-a-gata, Islamul poate să aducă azi o dimensiune a înţelepciunii şi a reflecţiei de care lumea noastră are cea mai mare nevoie. Această înţelepciune, din nefericire foarte adesea ocultată, poate totuşi să fie percepută de-a lungul itinerariului exemplar al bărbaţilor şi al femeilor remarcabile care au putut să se inspire de la sursele tradiţiei musulmane şi care au ştiut să lanseze poduri între universuri pe care totul părea să le aşeze în opoziţie.
Să ne amintim de dimensiunea universală a sufitului andaluz Ibn Arabî. Să ne gândim la comportamentul emirului Abdelkader care a salvat, în 1860 de Damasc, viaţa mai multor mii de creştini ameninţaţi de linşaj. Să nu uităm opera Evei de Vitray-Meyerovitch (1910-1999), islamolog francez şi traducătoare a lui Rûmi. Sau Amadou Hampaté Bâ (1901-1991), cu siguranţă cea mai mare personalitate a culturii maliene. Să evocăm şi nobila figură a comandantului Massud a cărui pietate, bravură şi deschidere de spirit încă străluceau până nu demult într-un Afghanistan profund torturat şi sfâşiat.
Aceşti bărbaţi şi aceste femei, care puteau să împingă departe frontierele dintre Oameni şi să dezamorseze astfel clivajele, au ca punct comun faptul de a fi fost hrăniţi cu învăţătura sufismului şi de a fi dus-o mai departe prin acţiunea lor în lume. Sufismul, inimă a moştenirii islamice, acordă preeminenţa « spiritului » asupra « literei » şi vehiculează moştenirea Căii conducând la cunoaşterea Sinelui şi la dragostea pentru ceilalţi. În acestea se află uşa spre o adevărată comunicare de la suflet la suflet. El încarnează o şansă inestimabilă pentru a răspunde uneia dintre provocările majore ale secolului XXI : stabilirea unei mai bune înţelegeri reciproce între Islam şi Occident, condiţie prealabilă pentru pacea dintre popoare.
Departe de a fi naivă sau ideologică, viziunea sufită asupra lumii consideră că schimbările şi reformele nu se decretează, ci că ele reprezintă încoronarea muncii de profunzime care acţionează asupra vieţii interioare a oamenilor, cu toate repercusiunile pe care un asemenea efort le poate avea asupra comportamentului şi vieţii în societate. Ne regăsim aici la antipozii viziunii în care ar fi vorba de lansat, prin intermediul statului, un program ideologic de transformare a populaţiei. Pentru înţelepţii Islamului, numai transformarea individului poate permite reuşita deplină a oricărei transformări sociale, particularul fiind atunci în armonie cu universalul.
Transformarea individuală trece printr-o vigilenţă privitoare la propria sa atitudine şi prin promovarea valorilor educative aflate în ruptură cu conceptele egoiste de viaţă uşoară şi de căutare a puterii, pentru care aparenţele exterioare şi profitul imediat sunt criteriile principale. Ea procură conştientizarea propriei sale părţi de responsabilitate în înlănţuirea evenimentelor care ne ating şi care sunt în legătură directă cu mediul în care ne aflăm.
Astfel, plecând de la aceste câteva axe de activitate, ar putea să se deseneze progresiv apariţia unei conştiinţe mondializate a prezervării planetei noastre comune în care dimensiunea umană ar fi cu adevărat în centrul unei dezvoltări economice atentă la globalitatea punctelor de vedere.
Umanitatea, în lupta ei pentru păstrarea diversităţii culturale, nu se poate priva de o reabilitare a Islamului, şi această reabilitare trece prin redescoperirea înţelepciunii eterne care rămâne, intactă, neatinsă de zgâlţâirile actualităţii.
(sursa : Revue Soufisme d’Orient et d’Occident, no 10, juin 2006, La Relation de maître à disciple)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu