Steaua şi semiluna alcătuiesc, împreună, un binecunoscut simbol care se regăseşte pe drapelele multor ţări din lumea islamică, exemplul cel mai pregnant fiind cel al Turciei, al Malaeziei sau al Pakistanului.
În pofida părerii generale, acest simbol nu este de origine musulmană. El a fost, mai degrabă, o reprezentare politeistă adoptată în timpul răspândirii Islamului, iar utilizarea sa în prezent este, uneori, controversată în lumea islamică.
Despre stea şi semilună se susţine frecvent că sunt simboluri islamice, însă istoricii afirmă că acestea erau însemnul Imperiului Otoman, nu al Islamului în ansamblul său.
Steaua şi semiluna, ca simbol, este unul foarte vechi, datând din civilizaţia Sumeriană timpurie când era asociat cu Zeul Soarelui şi cu Zeiţa Lunii (menţionat încă din 2100 î. Cr.), iar mai târziu cu Zeiţa Tanit şi, ulterior, chiar cu Diana. Acest simbol a fost utilizat aproape constant de-a lungul timpului, fiind ulterior preluat pe drapelul de luptă al Dinastiei otomane, care este "responsabilă", în mare măsură, de asocierea stelei şi semilunii cu Islamul.
De amintit şi că în Coran nu există nici o menţiune a unui astfel de simbol, neexistând nici o legătură între stea, semilună şi Profet (slaws), al cărui drapel era alb şi negru, purtând inscripţia Nasr um min Allah ("Cu ajutorul lui Allah").
Este important de reţinut că Islamul deţine puţine simboluri tradiţionale, iar semiluna şi steaua nu fac parte dintre cele recunoscute ca atare de către musulmani. Simbolul se datorează difuziunii culturale şi răspândirii Islamului printre turcii otomani, care au stăpânit o mare parte a lumii, turci care au ales semiluna şi steaua drept simboluri care să figureze pe drapelul lor naţional. În acest context, ele au ajuns să fie asociate cu Islamul.
sâmbătă, februarie 23, 2008
joi, februarie 14, 2008
miercuri, februarie 13, 2008
Moscheea Al-Azhar
Situată în El Hussein Square, Moscheea Al-Azhar (“Cea mai înfloritoare"), înfiinţată în 972 (361 H), în stil porticoid, la scurt timp după întemeierea Cairoului însuşi, a fost proiectată de generalul Fatimid Jawhar El-Sequili (Gawhara Qunqubay, Gawhar al-Sakkaly) şi construită la ordinul califului Muezz Li-Din Allah.
Aflată în centrul unei zone împânzite de cele mai frumoase monumente islamice din secolul al X-lea, a fost denumită “Al-Azhar” după Fatama al-Zahraa, fiica Profetului Muhammad (pacea şi binecuvantarea lui Dumnezeu fie asupra sa).
Se inspiră atât din moscheea Amr Ibn El-As cât şi din moscheea Ibn Tulun.
Primul monument Fatimid din Egipt, Azharul a fost un loc de întâlnire pentru studenţii Shi'a şi, de-a lungul secolelor, a rămas punctul central al universităţii de renume care s-a dezvoltat în jurul ei. Sub Yaqoub Ibn Cals moscheea a devenit un lăcaş de învăţătură.
Al-Azhar este cea mai veche universitate din lume, în care primele cursuri au fost ţinute în 975 AD. Astăzi, universitatea construită în jurul moscheii este cea mai prestigioasă dintre instituţiile de învăţământ musulmane, iar studenţii ei sunt foarte apreciaţi pentru pregătirea lor tradiţională.
Deşi cândva au învăţat aici zece mii de studenţi, cursurile universităţii se desfăşoară în zilele noastre în clădirile adiacente, moscheea fiind rezervată rugăciunilor. Studiilor religioase li s-au adăugat şcoli de medicină modernă, de ştiinţe şi de limbi străine.
Din punct de vedere arhitectural, moscheea este un palimpsest al tuturor stilurilor şi influenţelor care au străbătut în timp Egiptul, o mare parte din ea fiind renovată de Abdarrahman Khesheda. Are cinci minarete foarte frumoase, cu mici balcoane şi coloane sculptate. Are şase intrări, intrarea principală - Bab el-Muzayini (poarta bărbierului) - datând din secolul al XVIII-lea şi fiind situată chiar acolo unde studenţii erau, pe vremuri, bărbieriţi. Această poartă se deschide spre o curte interioară mică de unde se poate ajunge, la stânga, la Aqbaughawiya Madrasa, construită în 1340 şi care serveşte drept bibliotecă. La dreapta se află Taybarsiya Madrasa, construită în 1310, care are un mihrab foarte frumos. Intrarea Qaitbay datează din 1469 şi are construit un minaret în partea de sus. Înăuntru se deschide o curte interioară mare, de cca 80m/30m, înconjurată de porticuri susţinute de peste trei mii de coloane din marmură, foarte vechi. La est se află locul de rugăciune, mai mare decât curtea şi străjuit de mai multe şiruri de coloane din marmură.
Inscripţia kufică din interiorul mihrabului este originală, deşi mihrabul a suferit câteva modificări de-a lungul timpului. În spate se află o sală adăugată în 1753 de Abd el-Rahman Katkhuda. La capătul nordic se afla mormântul şi madrasa lui Jawhar El-Sequili.
Bine dotaţi cu fotografii, descrieri şi dor de ducă, nu ne rămâne, deci, decât s-o (re)vizităm.
Aflată în centrul unei zone împânzite de cele mai frumoase monumente islamice din secolul al X-lea, a fost denumită “Al-Azhar” după Fatama al-Zahraa, fiica Profetului Muhammad (pacea şi binecuvantarea lui Dumnezeu fie asupra sa).
Se inspiră atât din moscheea Amr Ibn El-As cât şi din moscheea Ibn Tulun.
Primul monument Fatimid din Egipt, Azharul a fost un loc de întâlnire pentru studenţii Shi'a şi, de-a lungul secolelor, a rămas punctul central al universităţii de renume care s-a dezvoltat în jurul ei. Sub Yaqoub Ibn Cals moscheea a devenit un lăcaş de învăţătură.
Al-Azhar este cea mai veche universitate din lume, în care primele cursuri au fost ţinute în 975 AD. Astăzi, universitatea construită în jurul moscheii este cea mai prestigioasă dintre instituţiile de învăţământ musulmane, iar studenţii ei sunt foarte apreciaţi pentru pregătirea lor tradiţională.
Deşi cândva au învăţat aici zece mii de studenţi, cursurile universităţii se desfăşoară în zilele noastre în clădirile adiacente, moscheea fiind rezervată rugăciunilor. Studiilor religioase li s-au adăugat şcoli de medicină modernă, de ştiinţe şi de limbi străine.
Din punct de vedere arhitectural, moscheea este un palimpsest al tuturor stilurilor şi influenţelor care au străbătut în timp Egiptul, o mare parte din ea fiind renovată de Abdarrahman Khesheda. Are cinci minarete foarte frumoase, cu mici balcoane şi coloane sculptate. Are şase intrări, intrarea principală - Bab el-Muzayini (poarta bărbierului) - datând din secolul al XVIII-lea şi fiind situată chiar acolo unde studenţii erau, pe vremuri, bărbieriţi. Această poartă se deschide spre o curte interioară mică de unde se poate ajunge, la stânga, la Aqbaughawiya Madrasa, construită în 1340 şi care serveşte drept bibliotecă. La dreapta se află Taybarsiya Madrasa, construită în 1310, care are un mihrab foarte frumos. Intrarea Qaitbay datează din 1469 şi are construit un minaret în partea de sus. Înăuntru se deschide o curte interioară mare, de cca 80m/30m, înconjurată de porticuri susţinute de peste trei mii de coloane din marmură, foarte vechi. La est se află locul de rugăciune, mai mare decât curtea şi străjuit de mai multe şiruri de coloane din marmură.
Inscripţia kufică din interiorul mihrabului este originală, deşi mihrabul a suferit câteva modificări de-a lungul timpului. În spate se află o sală adăugată în 1753 de Abd el-Rahman Katkhuda. La capătul nordic se afla mormântul şi madrasa lui Jawhar El-Sequili.
Bine dotaţi cu fotografii, descrieri şi dor de ducă, nu ne rămâne, deci, decât s-o (re)vizităm.
miercuri, februarie 06, 2008
Imam Abu Mansur `Abd al-Qahir al-Baghdadi (d. 429)
Unul dintre cei care deţineau o cunoaştere cuprinzătoare a perspectivelor şi convingerilor diverse ale musulmanilor şi nemusulmanilor. Scrie el în lucrarea Farq bayn al-firaq:
"Află că Ahl al-Sunna wa al-Jama`a sunt împărţiţi în opt categorii de oameni (…), cea de-a şasea categorie fiind asceţii sufiţi (al-zuhhad al-sufiyya), care au văzut lucrurile aşa cum sunt şi, ca urmare, s-au abţinut, care au cunoscut prin experienţă [directă] şi, ca urmare, au luat observarea fenomenelor în serios, care au acceptat ce le-a oferit Allah şi s-au mulţumit cu ceea ce aveau la îndemână.
Ei au înţeles că auzul, văzul şi gândirea sunt, toate, responsabile pentru binele lor şi pentru răul lor, şi că nu cântăresc nici cât un atom. Prin urmare, ei s-au înhămat cu hamul cel mai bun la pregătirea Zilei întoarcerii. Vorba lor a urmat cele două căi - a preceptelor şi a aluziilor subtile – după exemplul Oamenilor Hadith-urilor-, însă fără să urmărească ţinerea de discursuri inutile.
Ei n-au căutat să se pună în valoare făcând binele, nici n-au renunţat la facerea de bine din sfială.
Religia lor este mărturisirea unicităţii şi tăgăduirea existenţei asociaţilor. Învăţătura lor constă în încredinţarea tuturor lucrurilor lui Allah, în bizuirea pe El, în supunerea în faţa poruncilor Sale, în a se mulţumi cu ceea ce au primit de la El şi în evitarea emiterii oricărei obiecţii faţă de El. “Acesta este harul lui Dumnezeu pe care El îl dăruieşte cui voieşte. Dumnezeu este Stăpânul Harului cel Mare!” "(57:21).(1)
Imam `Abd al-Qahir al-Baghdadi scrie în Usul al-din:
"Lucrarea Tarikh al-sufiyya (“Istoria sufiţilor”, mai cunoscută ca Tabaqat al-sufiyya sau “Nivelele sufiţilor”) de Abu `Abd al-Rahman Sulami conţine biografiile a aproape o mie de şeici sufiţi, nici unul dintre aceştia neaparţinând vreunei secte eretice şi toţi aparţinând comunităţii sunnite, cu excepţia a doar trei dintre ei: Abu Hilman din Damasc, care pretindea că este sufit dar care credea, de fapt, în reîncarnare (hulul); Husayn ibn Mansur al-Hallaj, al cărui caz rămâne problematic deşi Ibn `Ata’ Allah, Ibn Khafif şi Abu al-Qasim al-Nasir Abadi erau de acord cu el [la fel ca şi hanbaliţii Ibn `Aqil, Ibn Qudama şi al-Tufi]; şi al-Qannad, pe care sufiţii l-au acuzat că era un Mu`tazilit şi l-au respins, fiindcă cei buni nu-i acceptă pe cei vicleni."(2)
Note:
(1) `Abd al-Qahir al-Baghdadi, al-Farq bayn al-firaq (Beirut: dar al-kutub al-`ilmiyya, n.d.) 242-243.
(2) `Abd al-Qahir al-Baghdadi, Usul al-din p. 315-16.
"Află că Ahl al-Sunna wa al-Jama`a sunt împărţiţi în opt categorii de oameni (…), cea de-a şasea categorie fiind asceţii sufiţi (al-zuhhad al-sufiyya), care au văzut lucrurile aşa cum sunt şi, ca urmare, s-au abţinut, care au cunoscut prin experienţă [directă] şi, ca urmare, au luat observarea fenomenelor în serios, care au acceptat ce le-a oferit Allah şi s-au mulţumit cu ceea ce aveau la îndemână.
Ei au înţeles că auzul, văzul şi gândirea sunt, toate, responsabile pentru binele lor şi pentru răul lor, şi că nu cântăresc nici cât un atom. Prin urmare, ei s-au înhămat cu hamul cel mai bun la pregătirea Zilei întoarcerii. Vorba lor a urmat cele două căi - a preceptelor şi a aluziilor subtile – după exemplul Oamenilor Hadith-urilor-, însă fără să urmărească ţinerea de discursuri inutile.
Ei n-au căutat să se pună în valoare făcând binele, nici n-au renunţat la facerea de bine din sfială.
Religia lor este mărturisirea unicităţii şi tăgăduirea existenţei asociaţilor. Învăţătura lor constă în încredinţarea tuturor lucrurilor lui Allah, în bizuirea pe El, în supunerea în faţa poruncilor Sale, în a se mulţumi cu ceea ce au primit de la El şi în evitarea emiterii oricărei obiecţii faţă de El. “Acesta este harul lui Dumnezeu pe care El îl dăruieşte cui voieşte. Dumnezeu este Stăpânul Harului cel Mare!” "(57:21).(1)
Imam `Abd al-Qahir al-Baghdadi scrie în Usul al-din:
"Lucrarea Tarikh al-sufiyya (“Istoria sufiţilor”, mai cunoscută ca Tabaqat al-sufiyya sau “Nivelele sufiţilor”) de Abu `Abd al-Rahman Sulami conţine biografiile a aproape o mie de şeici sufiţi, nici unul dintre aceştia neaparţinând vreunei secte eretice şi toţi aparţinând comunităţii sunnite, cu excepţia a doar trei dintre ei: Abu Hilman din Damasc, care pretindea că este sufit dar care credea, de fapt, în reîncarnare (hulul); Husayn ibn Mansur al-Hallaj, al cărui caz rămâne problematic deşi Ibn `Ata’ Allah, Ibn Khafif şi Abu al-Qasim al-Nasir Abadi erau de acord cu el [la fel ca şi hanbaliţii Ibn `Aqil, Ibn Qudama şi al-Tufi]; şi al-Qannad, pe care sufiţii l-au acuzat că era un Mu`tazilit şi l-au respins, fiindcă cei buni nu-i acceptă pe cei vicleni."(2)
Note:
(1) `Abd al-Qahir al-Baghdadi, al-Farq bayn al-firaq (Beirut: dar al-kutub al-`ilmiyya, n.d.) 242-243.
(2) `Abd al-Qahir al-Baghdadi, Usul al-din p. 315-16.
sâmbătă, ianuarie 26, 2008
Cântul 31. Reglementare legală pentru Hajj
Hajjul este wajib pentru bărbaţi şi femei
O dată în viaţă, dacă sunt sănătoşi şi capabili.
O femeie nu poate merge acolo fără soţul său,
O rudă de sex bărbătesc sau un grup protector.
Există patru stâlpi esenţiali, nu trebuie ratat niciunul
Dacă nu, Hajjul vostru va fi anulat fără speranţa de a-l corecta:
Să ai o intenţie fermă de intrare în starea de sacralitate,
Să alergi între cele două coloane din apropierea Moscheii Sacre,
Să te opreşti la ‘Arafah în ajunul ‘Id al-Adha,
În a zecea zi a lunii Dhu l-Hijjah
Înainte de călătoria de noapte la Muzdalifah
Să înconjuri Ka’bah în Tawwaf final,
După oprirea la Muzdalifah, acesta este circuitul final.
Celelalte wajib sunt legate de sacrificiul ofrandei.
Aceste wajib sunt în număr de doisprezece: să spui talbiyah,
Să nu porţi haine cusute, pentru bărbaţi,
Să înconjuri Ka’bah,
Să faci o rugăciune de două unităţi, după acestea,
Să alergi între cele două coline Safa şi Marwah
Să cobori la Muzdalifah,
Să petreci trei nopţi la Mina,
Să intri în starea de sacralitate înainte de punctul de trecere,
Să stai în picioare la Arafah, să lapidezi
Cei trei stâlpi, să-ţi razi capul sau să-ţi tai pletele.
Este wajib să intri în starea de puritate înconjurând
Casa aflată în stânga ta.
Să înconjuri de şapte ori, începând din dreptul Pietrei
Şi fiind în afara zonei circulare,
Şi să nu te opreşti fără motiv,
Dar dacă rugăciunea începe, puteţi.
Este wajib să faci de şapte ori parcursul colinelor,
Începând cu Safa şi terminând cu Marwah.
Pentru această parte, este mandub să fii acoperit şi pur,
Şi de asemenea să te opreşti pe coline şi să te rogi la Dumnezeu.
Am omis în ultimul cânt să menţionăm
Două băi: la început şi înainte de a intra la Mekka.
Apoi, vom vorbi despre cinci locuri de sacralitate,
Sau puncte de trecere; Profetul le-a numit.
Cele cinci locuri sunt punctele în care se intră în sacralitate
Dacă cineva are intenţia să împlinească ‘Umrah sau Hajj.
Locul ales depinde de direcţia de unde se vine.
Primul loc se găseşte tocmai în sudul Medinei.
Al doilea, la nouăzeci de kilometri în nord-est
De Mekka. Al treilea, la nouăzeci de kilometri în est.
Al patrulea este situat la şaizeci de kilometri în sud.
Al cincilea, la o sută nouăzeci de kilometri în nord-vest.
Acesta din urmă este pentru pelerinii care vin dinspre vest.
Al patrulea este pentru cei din sud şi din est.
Al treilea, pentru cei din Riyadh şi din regiunea sa.
Al doilea, pentru naţiunile din Valea Tigrului.
Primul este rezervat locuitorilor Medinei.
Alegeţi locul care se găseşte pe traseul vostru.
Dacă depăşiţi locul vostru de trecere fără să fi [intrat]
În stare de sacralitate, trebuie să sacrificaţi o oaie.
Pelerinii în sacralitate nu trebuie să omoare
Fiarele, mai puţin viperele, scorpionii,
Câinii turbaţi, şobolanii sau corbii,
Nici să utilizeze parfumuri sau uleiuri pentrui corp
Sau păr. Nu pot omorâ păduchii
Nici să-şi taie unghiile sau pletele, nici să-şi frece pielea.
Bărbaţii nu-şi pot acoperi capul sau faţa,
Nici femeile nu pot purta mănuşi sau să-şi ascundă chipul.
Bărbaţii nu pot purta ceas sau brăţară,
Pot purta o centură în care să-şi păstreze aceste obiecte.
Dacă încalcă aceasta, trebuie să postească trei zile,
Să sacrifice o oaie sau să dea mâncare la şase săraci.
Dacă omoară o fiară, trebuie să plătească o amendă
Calculată, cel mai adesea, după mărimea creaturii.
Nu trebuie să se mângâie sau să se sărute, este ilicit.
Cât despre făcut dragoste, aceasta anulează ‘Umrah sau Hajjul
Şi va trebui să refaceţi pelerinajul în alt an.
Dar, numai în timpul celor zece zile rituale,
Este permisă adăpostirea la umbra unui edificiu,
Purtarea a ceva pe cap, spălatul fără
Săpun, dormitul pe un pat cu pernă, schimbatul
Veşmintelor, scărpinatul pielii, purtatul unui bandaj.
Mai sunt şi alte reguli pentru acest cânt.
Le vom pune în următorul, pentru a nu lungi din cale afară.
O dată în viaţă, dacă sunt sănătoşi şi capabili.
O femeie nu poate merge acolo fără soţul său,
O rudă de sex bărbătesc sau un grup protector.
Există patru stâlpi esenţiali, nu trebuie ratat niciunul
Dacă nu, Hajjul vostru va fi anulat fără speranţa de a-l corecta:
Să ai o intenţie fermă de intrare în starea de sacralitate,
Să alergi între cele două coloane din apropierea Moscheii Sacre,
Să te opreşti la ‘Arafah în ajunul ‘Id al-Adha,
În a zecea zi a lunii Dhu l-Hijjah
Înainte de călătoria de noapte la Muzdalifah
Să înconjuri Ka’bah în Tawwaf final,
După oprirea la Muzdalifah, acesta este circuitul final.
Celelalte wajib sunt legate de sacrificiul ofrandei.
Aceste wajib sunt în număr de doisprezece: să spui talbiyah,
Să nu porţi haine cusute, pentru bărbaţi,
Să înconjuri Ka’bah,
Să faci o rugăciune de două unităţi, după acestea,
Să alergi între cele două coline Safa şi Marwah
Să cobori la Muzdalifah,
Să petreci trei nopţi la Mina,
Să intri în starea de sacralitate înainte de punctul de trecere,
Să stai în picioare la Arafah, să lapidezi
Cei trei stâlpi, să-ţi razi capul sau să-ţi tai pletele.
Este wajib să intri în starea de puritate înconjurând
Casa aflată în stânga ta.
Să înconjuri de şapte ori, începând din dreptul Pietrei
Şi fiind în afara zonei circulare,
Şi să nu te opreşti fără motiv,
Dar dacă rugăciunea începe, puteţi.
Este wajib să faci de şapte ori parcursul colinelor,
Începând cu Safa şi terminând cu Marwah.
Pentru această parte, este mandub să fii acoperit şi pur,
Şi de asemenea să te opreşti pe coline şi să te rogi la Dumnezeu.
Am omis în ultimul cânt să menţionăm
Două băi: la început şi înainte de a intra la Mekka.
Apoi, vom vorbi despre cinci locuri de sacralitate,
Sau puncte de trecere; Profetul le-a numit.
Cele cinci locuri sunt punctele în care se intră în sacralitate
Dacă cineva are intenţia să împlinească ‘Umrah sau Hajj.
Locul ales depinde de direcţia de unde se vine.
Primul loc se găseşte tocmai în sudul Medinei.
Al doilea, la nouăzeci de kilometri în nord-est
De Mekka. Al treilea, la nouăzeci de kilometri în est.
Al patrulea este situat la şaizeci de kilometri în sud.
Al cincilea, la o sută nouăzeci de kilometri în nord-vest.
Acesta din urmă este pentru pelerinii care vin dinspre vest.
Al patrulea este pentru cei din sud şi din est.
Al treilea, pentru cei din Riyadh şi din regiunea sa.
Al doilea, pentru naţiunile din Valea Tigrului.
Primul este rezervat locuitorilor Medinei.
Alegeţi locul care se găseşte pe traseul vostru.
Dacă depăşiţi locul vostru de trecere fără să fi [intrat]
În stare de sacralitate, trebuie să sacrificaţi o oaie.
Pelerinii în sacralitate nu trebuie să omoare
Fiarele, mai puţin viperele, scorpionii,
Câinii turbaţi, şobolanii sau corbii,
Nici să utilizeze parfumuri sau uleiuri pentrui corp
Sau păr. Nu pot omorâ păduchii
Nici să-şi taie unghiile sau pletele, nici să-şi frece pielea.
Bărbaţii nu-şi pot acoperi capul sau faţa,
Nici femeile nu pot purta mănuşi sau să-şi ascundă chipul.
Bărbaţii nu pot purta ceas sau brăţară,
Pot purta o centură în care să-şi păstreze aceste obiecte.
Dacă încalcă aceasta, trebuie să postească trei zile,
Să sacrifice o oaie sau să dea mâncare la şase săraci.
Dacă omoară o fiară, trebuie să plătească o amendă
Calculată, cel mai adesea, după mărimea creaturii.
Nu trebuie să se mângâie sau să se sărute, este ilicit.
Cât despre făcut dragoste, aceasta anulează ‘Umrah sau Hajjul
Şi va trebui să refaceţi pelerinajul în alt an.
Dar, numai în timpul celor zece zile rituale,
Este permisă adăpostirea la umbra unui edificiu,
Purtarea a ceva pe cap, spălatul fără
Săpun, dormitul pe un pat cu pernă, schimbatul
Veşmintelor, scărpinatul pielii, purtatul unui bandaj.
Mai sunt şi alte reguli pentru acest cânt.
Le vom pune în următorul, pentru a nu lungi din cale afară.
Cântul 30. Împlinirea Hajjului
Hajjul este pelerinajul la Mekka.
Oamenii merg acolo pe drum, pe mare sau prin aer.
Înainte de a ajunge la punctul de trecere stabilit,
Oamenii îmbracă două straie albe necusute
Pentru a se acoperi, şi sandale. Înnoadă un strai
În jurul taliei şi-l aruncă pe celălalt pe umărul stâng,
Acoperind spatele, trecându-l sub braţul drept,
Şi-l aduc sub umărul şi braţul stâng.
Ei nu-şi acoperă capul. Femeile-şi păstrează
Hainele, dar îşi descoperă mâinile şi faţa.
Apoi şi unii şi alţii împlinesc două unităţi mandub,
Şi spun talbiyah pentru a intra în starea de sacralitate.
Spun: "Labbayk Allahumma labbayk labbayk."
Apoi pronunţă: "La sharika laka labbayk
Inna l-hamda wa n-na’ mata laka wa l-mulk(a)."
Şi sfârşesc afirmând: "La sharika lak(a)."
Ei trebuie să pronunţe o intenţie pentru ‘Umrah
Sau pentru Hajj. Apoi, ei reîncep talbiyah.
Când se deplasează şi după sfârşitul rugăciunii
Trebuie să simtă că răspund Domnului lor.
Atunci când ajung la Moscheia sacră, tac
Şi intră acolo cum se cuvine prin Poarta as-Salaam.
Trebuie să meargă la Ka’bah şi să se îndrepte spre Piatra
Aşează într-unul din colţurile sale. Este Piatra Neagră sacră.
Pot s-o sărute, s-o atingă dacă nu sunt prea mulţi oameni împrejur.
În această situaţie stau la rând. Apoi spun cu voce tare:
"Allahu Akbar". Apoi merg în jurul Casei Sacre,
Având-o pe ea la stânga, o înconjoară de şapte ori.
Când ajung din nou la Piatră, spun
Takbirul, o ating sau o sărută, dacă este cu putinţă.
Pot şi să atingă colţul dinainte al Pietrei
Zicând "Allahu Akbar" atunci când sunt în apropiere.
Când o înconjoară, fac rugăciuni neîncetat
Implorându-l pe Dumnezeu insistent să le dea binele.
Bărbaţii pot alerga trei tururi, şi să meargă
Patru. Apoi, bărbat şi femeie trebuie să se roage două rak’ah
Pot să-i ceară binele lui Dumnezeu, în stânga porţii
Apoi, pot să atingă Piatra Neagră deja menţionată.
Apoi merg la colina Safa, se îndreaptă cu faţa la Ka’bah,
Pronunţă takbirul de trei ori şi declară: Dumnezeu este Unul.
Apoi merg pe colina Marwah; bărbaţii
Poit alerga în valea dintre cele două coline.
Pe Marwah, fac ceea ce au făcut pe Safa.
Fac şapte dus-întors şi au terminat cu această parte.
Dacă fac numai ‘Umrah, îşi taie părul
Dacă fac Hajj, continuă să fie în stare de sacralitate.
Dacă fac numai ‘Umrah, acum au terminat,
Dacă fac Hajj, ritualul abia începe.
Atunci, reîncep talbiyah.
La a şaptea oară, fac rugăciunea Dhuhr la Ka’bah.
Apoi, imamul face predica pentru a învăţa despre Hajj.
În a opta zi din Dhu l-Hijjah, la ora [rugăciunii] Dhuhr,
Părăsesc Mekka pentru a merge la Mina, unde se roagă
Dhuhr, ‘Asr, Maghrib, ‘Işa’, şi Subh.
Dar fac rugăciunile de patru unităţi câte doi.
În a noua zi, după apusul soarelui, merg
La ‘Arafah, se opresc într-un loc numit Nimrah.
După amiază, merg la moscheia din Nimrah.
Opresc talbiyah ajungând la această moscheie
Unde află în cursul a două predici, ceea ce rămâne de făcut.
Atunci ascultă şi se alătură [rugăciunilor] Dhuhr şi ‘Asr.
Apoi merg la muntele ‘Arafah. Acolo este mandub
Pentru ei să stea în picioare, să se îndrepte spre qiblah.
Să-l binecuvânteze pe Profet, şi să afirme la ilaha illa l-lah.
Încearcă să rămână puri şi-I cer favoruri lui Dumnezeu.
Continuă astfel până la apusul soarelui.
Apoi, fără să-şi facă rugăciunile, îşi fac bagajele
Şi iau drumul spre Muzdalifah, prin vale.
Ajunşi la Muzdalifah, îşi fac rugăciunile de noapte
Grupaţi, aşa cum le-au făcut pe cele de peste zi.
Fac două unităţi pentru ‘Isha, trei pentru Maghrib,
Apoi împlinesc o noapte întreagă de rugăciuni.
În zori fac rugăciunea Subh şi merg aproape de Maş’ aru l-Haram.
Acolo, îl laudă pe Dumnezeu şi fac invocaţii până în zori.
Apoi, de acolo, strâng şapte pietricele,
Pe care le vor arunca împotriva stâlpului cel mare
La Mina înghesuindu-se acolo unde sunt morţi elefanţii.
Aruncă înspre stâlp de şapte ori pronunţând takbirul.
Cu aceasta, jumătate din sacralitatea lor i-a părăsit.
Atunci intră într-un cort la Mina pentru a rămâne acolo.
Unii sacrifică o oaie sau plătesc pe cineva s-o facă pentru ei,
Apoi îşi rad capul sau îşi taie pletele.
După care, merg la Ka’bah pentru a îndeplini mai multe
Mişcări de rotaţie în jurul ei, şi fac o rugăciune de două unităţi,
Acum, ei nu mai sunt în stare de sacralitate.
Merg la Mine pentru a face rugăciunea Dhuhr.
Petrec acolo restul celei de-a zecea zile
Şi noaptea. Într-a unsprezecea, când soarele este sus
Adună douăzeci şi unu de pietre pentru a le arunca
Înspre cele trei coloane pronunţând takbirul
Şapte pentru fiecare. Încep cu cea mai mică.
După primele două, se opresc şi în picioare
Îi cer îndelung lui Dumnezeu ceea ce doresc.
Într-a douăsprezecea zi refac pentru ultima oară lapidarea.
Apoi pot pleca înainte de apusul soarelui
Hajjul lor este terminat. Să sperăm că va fi primit.
Oamenii merg acolo pe drum, pe mare sau prin aer.
Înainte de a ajunge la punctul de trecere stabilit,
Oamenii îmbracă două straie albe necusute
Pentru a se acoperi, şi sandale. Înnoadă un strai
În jurul taliei şi-l aruncă pe celălalt pe umărul stâng,
Acoperind spatele, trecându-l sub braţul drept,
Şi-l aduc sub umărul şi braţul stâng.
Ei nu-şi acoperă capul. Femeile-şi păstrează
Hainele, dar îşi descoperă mâinile şi faţa.
Apoi şi unii şi alţii împlinesc două unităţi mandub,
Şi spun talbiyah pentru a intra în starea de sacralitate.
Spun: "Labbayk Allahumma labbayk labbayk."
Apoi pronunţă: "La sharika laka labbayk
Inna l-hamda wa n-na’ mata laka wa l-mulk(a)."
Şi sfârşesc afirmând: "La sharika lak(a)."
Ei trebuie să pronunţe o intenţie pentru ‘Umrah
Sau pentru Hajj. Apoi, ei reîncep talbiyah.
Când se deplasează şi după sfârşitul rugăciunii
Trebuie să simtă că răspund Domnului lor.
Atunci când ajung la Moscheia sacră, tac
Şi intră acolo cum se cuvine prin Poarta as-Salaam.
Trebuie să meargă la Ka’bah şi să se îndrepte spre Piatra
Aşează într-unul din colţurile sale. Este Piatra Neagră sacră.
Pot s-o sărute, s-o atingă dacă nu sunt prea mulţi oameni împrejur.
În această situaţie stau la rând. Apoi spun cu voce tare:
"Allahu Akbar". Apoi merg în jurul Casei Sacre,
Având-o pe ea la stânga, o înconjoară de şapte ori.
Când ajung din nou la Piatră, spun
Takbirul, o ating sau o sărută, dacă este cu putinţă.
Pot şi să atingă colţul dinainte al Pietrei
Zicând "Allahu Akbar" atunci când sunt în apropiere.
Când o înconjoară, fac rugăciuni neîncetat
Implorându-l pe Dumnezeu insistent să le dea binele.
Bărbaţii pot alerga trei tururi, şi să meargă
Patru. Apoi, bărbat şi femeie trebuie să se roage două rak’ah
Pot să-i ceară binele lui Dumnezeu, în stânga porţii
Apoi, pot să atingă Piatra Neagră deja menţionată.
Apoi merg la colina Safa, se îndreaptă cu faţa la Ka’bah,
Pronunţă takbirul de trei ori şi declară: Dumnezeu este Unul.
Apoi merg pe colina Marwah; bărbaţii
Poit alerga în valea dintre cele două coline.
Pe Marwah, fac ceea ce au făcut pe Safa.
Fac şapte dus-întors şi au terminat cu această parte.
Dacă fac numai ‘Umrah, îşi taie părul
Dacă fac Hajj, continuă să fie în stare de sacralitate.
Dacă fac numai ‘Umrah, acum au terminat,
Dacă fac Hajj, ritualul abia începe.
Atunci, reîncep talbiyah.
La a şaptea oară, fac rugăciunea Dhuhr la Ka’bah.
Apoi, imamul face predica pentru a învăţa despre Hajj.
În a opta zi din Dhu l-Hijjah, la ora [rugăciunii] Dhuhr,
Părăsesc Mekka pentru a merge la Mina, unde se roagă
Dhuhr, ‘Asr, Maghrib, ‘Işa’, şi Subh.
Dar fac rugăciunile de patru unităţi câte doi.
În a noua zi, după apusul soarelui, merg
La ‘Arafah, se opresc într-un loc numit Nimrah.
După amiază, merg la moscheia din Nimrah.
Opresc talbiyah ajungând la această moscheie
Unde află în cursul a două predici, ceea ce rămâne de făcut.
Atunci ascultă şi se alătură [rugăciunilor] Dhuhr şi ‘Asr.
Apoi merg la muntele ‘Arafah. Acolo este mandub
Pentru ei să stea în picioare, să se îndrepte spre qiblah.
Să-l binecuvânteze pe Profet, şi să afirme la ilaha illa l-lah.
Încearcă să rămână puri şi-I cer favoruri lui Dumnezeu.
Continuă astfel până la apusul soarelui.
Apoi, fără să-şi facă rugăciunile, îşi fac bagajele
Şi iau drumul spre Muzdalifah, prin vale.
Ajunşi la Muzdalifah, îşi fac rugăciunile de noapte
Grupaţi, aşa cum le-au făcut pe cele de peste zi.
Fac două unităţi pentru ‘Isha, trei pentru Maghrib,
Apoi împlinesc o noapte întreagă de rugăciuni.
În zori fac rugăciunea Subh şi merg aproape de Maş’ aru l-Haram.
Acolo, îl laudă pe Dumnezeu şi fac invocaţii până în zori.
Apoi, de acolo, strâng şapte pietricele,
Pe care le vor arunca împotriva stâlpului cel mare
La Mina înghesuindu-se acolo unde sunt morţi elefanţii.
Aruncă înspre stâlp de şapte ori pronunţând takbirul.
Cu aceasta, jumătate din sacralitatea lor i-a părăsit.
Atunci intră într-un cort la Mina pentru a rămâne acolo.
Unii sacrifică o oaie sau plătesc pe cineva s-o facă pentru ei,
Apoi îşi rad capul sau îşi taie pletele.
După care, merg la Ka’bah pentru a îndeplini mai multe
Mişcări de rotaţie în jurul ei, şi fac o rugăciune de două unităţi,
Acum, ei nu mai sunt în stare de sacralitate.
Merg la Mine pentru a face rugăciunea Dhuhr.
Petrec acolo restul celei de-a zecea zile
Şi noaptea. Într-a unsprezecea, când soarele este sus
Adună douăzeci şi unu de pietre pentru a le arunca
Înspre cele trei coloane pronunţând takbirul
Şapte pentru fiecare. Încep cu cea mai mică.
După primele două, se opresc şi în picioare
Îi cer îndelung lui Dumnezeu ceea ce doresc.
Într-a douăsprezecea zi refac pentru ultima oară lapidarea.
Apoi pot pleca înainte de apusul soarelui
Hajjul lor este terminat. Să sperăm că va fi primit.
joi, ianuarie 24, 2008
Caligrafie
('ilm al-khatt)
Caligrafia este una din mărcile cele mai vizibile ale culturii şi civilizaţiei arabo-persane. Născută odată cu Islamul scriptic, ea are o funcţie de mediere cu Universalul, în măsura în care rămâne suportul privilegiat al slăvirii lui Allah.
Datorită caligrafierii textului sacru, copiştii (kuttab) constituiau o clasă de învăţaţi deosebit de respectată, adesea având un rol important în menţinerea emblemelor şi simbolurilor imperiale. Reprezentanţii ei aveau avantaje echivalente rangului lor, legiferau natura Frumosului ce trebuia transmis şi articulau memoria vizuală a secolului lor privind patrimoniul grafic al Islamului clasic, prin toate ramurile: frize, epigrafii în Kufi, legături ale Coranului, litere plasate la începutul cărţii sau al unui poem în nukshi, în tuluth, în diwani turc sau în pahlavi, adică în persană (taliq), basmallah reluate peste tot în toate stilurile, decorarea moscheilor etc.
Începând cu dinastia Abbasizilor irakieni, în timpul căreia a luat fiinţă cea mai prestigioasă şcoală de caligrafie, până la Imperiul Otoman, Frumosul a constituit adesea o afacere de stat.
De asemenea, eleganţa liniilor (în stilurile tuluth şi naskhi, dar şi muhaqqaq, raihani şi taliq), semnificaţia ezoterică a literelor alfabetului arab şi a corespondenţelor lor numerologice fac din această artă un talisman propice pentru numeroase stări fizice şi o măsură de apărare magică împotriva Răului.
Dincolo de valoarea intrinsecă a componentelor sale (litere, forme geometrice, intenţia stilului etc.), caligrafia devine astfel unul din blazoanele Islamului, ocultând în parte emergenţa emblemelor, armoariilor, monogramelor, aşa cum se poate observa în culturile învecinate.
Caligrafia este una din mărcile cele mai vizibile ale culturii şi civilizaţiei arabo-persane. Născută odată cu Islamul scriptic, ea are o funcţie de mediere cu Universalul, în măsura în care rămâne suportul privilegiat al slăvirii lui Allah.
Datorită caligrafierii textului sacru, copiştii (kuttab) constituiau o clasă de învăţaţi deosebit de respectată, adesea având un rol important în menţinerea emblemelor şi simbolurilor imperiale. Reprezentanţii ei aveau avantaje echivalente rangului lor, legiferau natura Frumosului ce trebuia transmis şi articulau memoria vizuală a secolului lor privind patrimoniul grafic al Islamului clasic, prin toate ramurile: frize, epigrafii în Kufi, legături ale Coranului, litere plasate la începutul cărţii sau al unui poem în nukshi, în tuluth, în diwani turc sau în pahlavi, adică în persană (taliq), basmallah reluate peste tot în toate stilurile, decorarea moscheilor etc.
Începând cu dinastia Abbasizilor irakieni, în timpul căreia a luat fiinţă cea mai prestigioasă şcoală de caligrafie, până la Imperiul Otoman, Frumosul a constituit adesea o afacere de stat.
De asemenea, eleganţa liniilor (în stilurile tuluth şi naskhi, dar şi muhaqqaq, raihani şi taliq), semnificaţia ezoterică a literelor alfabetului arab şi a corespondenţelor lor numerologice fac din această artă un talisman propice pentru numeroase stări fizice şi o măsură de apărare magică împotriva Răului.
Dincolo de valoarea intrinsecă a componentelor sale (litere, forme geometrice, intenţia stilului etc.), caligrafia devine astfel unul din blazoanele Islamului, ocultând în parte emergenţa emblemelor, armoariilor, monogramelor, aşa cum se poate observa în culturile învecinate.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)