marți, septembrie 22, 2009
joi, septembrie 17, 2009
Cine a construit Ka`bah?
Întrebare:
Din câte am înţeles din Qur'an şi tafsir (termenul în limba arabă pentru “exegeza Qur'an-ului”), Profetul Ibrahim (as) şi fiul său, Isma`il (as) au scos la suprafaţă temeliile Ka`bah, care zăceau sub nisipuri. Aş dori să ştiu cine a construit-o iniţial: Profetul Adam (slaws)?
Răspuns:
Învăţaţii şi istoricii susţin că Ka`bah ar fi fost reconstruită între 5 şi 12 ori. După unii dintre aceştia, construcţia iniţială a Ka`bah a fost realizată de Profetul Adam (as), după care a fost reconstruită de Profetul Ibrahim (as) şi de Isma`il (as).
Ca răspuns la întrebarea ta, Şeicul Ahmad Kutty, conferenţiar şi specialist în islam la Institutul Islamic din Toronto, Ontario, Canada, a opinat:
„Nu avem dovezi clare în surse despre aceasta, deşi există câteva relatări care indică faptul că Ka`bah a fost ridicată de Profetul Adam (as) şi că era cunoscută drept loc de pelerinaj din timpuri străvechi; în această calitate, Ka`bah a fost vizitată de diverşi profeţi. Aceste relatări, totuşi, nu reuşesc să treacă de standardele riguroase ale verificării ştiinţifice stabilite de savanţii în Hadith-uri.
Se poate, desigur, deduce din Qur'an că numai Profetul Ibrahim (as) şi fiul său Isma`il (as) au reconstruit Ka`bah şi că Profetul Ibrahim (slaws) a fost condus pe cale subtilă până la sit. Hadith-urile arată că aceasta era în ruine şi îngropată sub mormane de nisip. În lipsa unor dovezi irefutabile în surse nu putem merge mai departe în elaborarea detaliilor.
Este mai bine să lăsăm chestiunea construirii Ka`bah în acest stadiu şi să renunţăm la orice speculaţie asupra acestor lucruri, lăsându-le în seama cunoaşterii lui Dumnezeu.”
Din câte am înţeles din Qur'an şi tafsir (termenul în limba arabă pentru “exegeza Qur'an-ului”), Profetul Ibrahim (as) şi fiul său, Isma`il (as) au scos la suprafaţă temeliile Ka`bah, care zăceau sub nisipuri. Aş dori să ştiu cine a construit-o iniţial: Profetul Adam (slaws)?
Răspuns:
Învăţaţii şi istoricii susţin că Ka`bah ar fi fost reconstruită între 5 şi 12 ori. După unii dintre aceştia, construcţia iniţială a Ka`bah a fost realizată de Profetul Adam (as), după care a fost reconstruită de Profetul Ibrahim (as) şi de Isma`il (as).
Ca răspuns la întrebarea ta, Şeicul Ahmad Kutty, conferenţiar şi specialist în islam la Institutul Islamic din Toronto, Ontario, Canada, a opinat:
„Nu avem dovezi clare în surse despre aceasta, deşi există câteva relatări care indică faptul că Ka`bah a fost ridicată de Profetul Adam (as) şi că era cunoscută drept loc de pelerinaj din timpuri străvechi; în această calitate, Ka`bah a fost vizitată de diverşi profeţi. Aceste relatări, totuşi, nu reuşesc să treacă de standardele riguroase ale verificării ştiinţifice stabilite de savanţii în Hadith-uri.
Se poate, desigur, deduce din Qur'an că numai Profetul Ibrahim (as) şi fiul său Isma`il (as) au reconstruit Ka`bah şi că Profetul Ibrahim (slaws) a fost condus pe cale subtilă până la sit. Hadith-urile arată că aceasta era în ruine şi îngropată sub mormane de nisip. În lipsa unor dovezi irefutabile în surse nu putem merge mai departe în elaborarea detaliilor.
Este mai bine să lăsăm chestiunea construirii Ka`bah în acest stadiu şi să renunţăm la orice speculaţie asupra acestor lucruri, lăsându-le în seama cunoaşterii lui Dumnezeu.”
marți, septembrie 15, 2009
Tilawati al-Qur'an
(Psalmodierea Coranului)
Psalmodierea se face în funcţie de modalităţi fonetice precise. Ortoepia Coranului trebuie să fie deosebită. Una este simpla lectură (qira'a, de unde probabil numele de Qur'an - "lectură"), alta este tilawa, cu sau fără modulaţie şi mai ales fără să se recurgă la vulgata şi altfel este chemarea la rugăciune (adhân).
Tajwid-ul este o declamare lentă şi melodioasă a surelor Coranului, recitarea fiind adesea afectată de variaţiuni melodice bogate care contrastează cu lungi momente de pauză (qifa).
În recitarea Coranului se disting mai multe ritmuri: tartil - recitare lentă, tadwir - recitare normală şi hadr - recitare rapidă, aşadar scandări mai tonice.
Şapte psalmodieri ale Coranului, al-qiraât as-sab' sunt preconizate şi admise de şcolile teologice tradiţionale. Mai mult chiar decât lecturile cu adevărat distincte, aceste diverse modalităţi de enunţare a textului sacru în public se diferenţiază prin conotaţia lor lingvistică sau fonetică:
I. fatha - o vocalizare a literei cu e sau a;
II. damma - o vocalizare a literei cu u;
III. khafid - coborârea vocii la pronunţarea unei consoane;
IV. sukun (lit. "linişte") - faptul de a nu pronunţa o consoană;
V. raum - a mima o vocală;
VI. ichman (lit. "acţiunea de a simţi un parfum, un miros") - se aplică unei pronunţări foarte uşoare a unei litere sau a unui grup de litere;
VII. tafkhim (lit. "a înfrumuseţa") - a scoate o treime sau un sfert din vocală.
Deşi cele şapte psalmodieri canonice ale Coranului sunt autentificate, numărul celor practicate realmente nu depăşeşte trei sau patru.
Psalmodierea se face în funcţie de modalităţi fonetice precise. Ortoepia Coranului trebuie să fie deosebită. Una este simpla lectură (qira'a, de unde probabil numele de Qur'an - "lectură"), alta este tilawa, cu sau fără modulaţie şi mai ales fără să se recurgă la vulgata şi altfel este chemarea la rugăciune (adhân).
Tajwid-ul este o declamare lentă şi melodioasă a surelor Coranului, recitarea fiind adesea afectată de variaţiuni melodice bogate care contrastează cu lungi momente de pauză (qifa).
În recitarea Coranului se disting mai multe ritmuri: tartil - recitare lentă, tadwir - recitare normală şi hadr - recitare rapidă, aşadar scandări mai tonice.
Şapte psalmodieri ale Coranului, al-qiraât as-sab' sunt preconizate şi admise de şcolile teologice tradiţionale. Mai mult chiar decât lecturile cu adevărat distincte, aceste diverse modalităţi de enunţare a textului sacru în public se diferenţiază prin conotaţia lor lingvistică sau fonetică:
I. fatha - o vocalizare a literei cu e sau a;
II. damma - o vocalizare a literei cu u;
III. khafid - coborârea vocii la pronunţarea unei consoane;
IV. sukun (lit. "linişte") - faptul de a nu pronunţa o consoană;
V. raum - a mima o vocală;
VI. ichman (lit. "acţiunea de a simţi un parfum, un miros") - se aplică unei pronunţări foarte uşoare a unei litere sau a unui grup de litere;
VII. tafkhim (lit. "a înfrumuseţa") - a scoate o treime sau un sfert din vocală.
Deşi cele şapte psalmodieri canonice ale Coranului sunt autentificate, numărul celor practicate realmente nu depăşeşte trei sau patru.
miercuri, august 26, 2009
Ce înseamnă să nu judeci [pe cineva]? (cuvintele lui Sidi Hamza)
• Iubiţi toate creaturile, oricare le-ar fi religia, neamul sau opiniile! Fiecare este în locul în care l-a pus Dumnezeu, şi nu ni se cade nouă să judecăm asta.
• Nu trebuie să dezvăluim defectele cuiva şi să ne lăsăm antrenat în critică şi judecare. Dacă nu, sfârşim prin a uita propriile noastre defecte. Cum ar putea un bolnav să-i reproşeze altui bolnav că nu e sănătos? Este deci important să lăudăm. Cel care-l preamăreşte pe Şeicul său, îşi preamăreşte mai apoi fraţii.
• Priviţi-i pe fraţii voştri ca fiind perfecţi, pornind de la simplul fapt că sunt pe Cale. Puţin câte puţin, vă veţi da seama că întreaga creaţie divină este perfectă. Cel care vede un defect în altcineva, nu vede de fapt decât unul dintre propriile sale defecte. Fiţi paznicii inimii voastre şi făceţi-o mai curată şi mai pură decât un loc de rugăciune!
• Păstraţi intimitatea (‘awra – secretele, defectele, viaţa lor privată) faqirilor şi păziţi-vă să-i judecaţi.
• Prin uşa aceasta faqirul poate pierde totul. Cu toţii sunteţi copiii mei, oricare ar fi limba sau naţionalitatea voastră: “O, copiii ai stăpânului meu, printre voi niciunul nu-i cel din urmă!”
• Fraţii trebuie să se păzească să nu judece, căci asta e nefast. Două feluri de foqara nu se unesc cu Dumnezeu: cei care se întorc de la Şeicul lor, şi cei care judecă.
Cei care privesc defectele altor fraţi, sfârşesc prin a le uita pe ale lor, şi asta dăunează parcursului lor spiritual. Dimpotrivă, cei care nu judecă pot să-şi vadă defectele şi să progreseze.
• Nu desconsideraţi niciodată un frate în ochii altora. Cel care face aşa, se va trezi singur.
• Cel care-i critică pe alţii, fie nu face dhikr, fie nu e orientat. Îi cunosc pe cei care sunt bine orientaţi şi cei care nu sunt, dar nu dezvălui nimic.
Nu bârfiţi niciodată unui frate pe alt frate. Cel care face astfel, îi face jocul lui Iblis (djinul care se afla printre îngeri şi a căzut pentru că nu i s-a supus lui Dumnezeu).
• Dacă cineva îşi critică prea mult fraţii şi moqaddemul, sirr-ul îl respinge.
• Distrugeţi balanţa (judecata) între voi şi fiţi uniţi. Distrugerea balanţei este una dintre caracteristicile Căii noastre.
• (Despre faqir care făcea un compliment la adresa altuia) Sidi Hamza a spus: “Priviţi, tăceţi şi nu judecaţi.”
• Dacă îmi place cineva în ciuda comportamentului său, trebuie să-l iubiţi, căci nu ştiţi ceea ce ştiu eu despre el.
• Şi mai ales să nu dezvăluiţi defectele unora şi ale altora. Faqirul trebuie să protejeze pudoarea fraţilor săi şi trebuie să se comporte ca un infirmier: de fiecare dată când vede o rană, trebuie sa presare unguent. Exact aşa trebuie să fie între un faqir şi altul.
• Calea e ca un mare spital. Există medicul (Şeicul), dar şi infirmierii, cei care pun bandajele, etc... Trebuie să ne vindecăm unii pe alţii, graţie orientării şi frecventării discipolilor între ei.
• (Despre cel care se judecă el însuşi constant) Sidi Hamza a spus: “Când o picătură din sfinţenia lui îi atinge conştiinţa, faqirul petrece timpul judecându-se. În punctul acela, numai şari’a îl poate ajuta.”
• Nu trebuie să dezvăluim defectele cuiva şi să ne lăsăm antrenat în critică şi judecare. Dacă nu, sfârşim prin a uita propriile noastre defecte. Cum ar putea un bolnav să-i reproşeze altui bolnav că nu e sănătos? Este deci important să lăudăm. Cel care-l preamăreşte pe Şeicul său, îşi preamăreşte mai apoi fraţii.
• Priviţi-i pe fraţii voştri ca fiind perfecţi, pornind de la simplul fapt că sunt pe Cale. Puţin câte puţin, vă veţi da seama că întreaga creaţie divină este perfectă. Cel care vede un defect în altcineva, nu vede de fapt decât unul dintre propriile sale defecte. Fiţi paznicii inimii voastre şi făceţi-o mai curată şi mai pură decât un loc de rugăciune!
• Păstraţi intimitatea (‘awra – secretele, defectele, viaţa lor privată) faqirilor şi păziţi-vă să-i judecaţi.
• Prin uşa aceasta faqirul poate pierde totul. Cu toţii sunteţi copiii mei, oricare ar fi limba sau naţionalitatea voastră: “O, copiii ai stăpânului meu, printre voi niciunul nu-i cel din urmă!”
• Fraţii trebuie să se păzească să nu judece, căci asta e nefast. Două feluri de foqara nu se unesc cu Dumnezeu: cei care se întorc de la Şeicul lor, şi cei care judecă.
Cei care privesc defectele altor fraţi, sfârşesc prin a le uita pe ale lor, şi asta dăunează parcursului lor spiritual. Dimpotrivă, cei care nu judecă pot să-şi vadă defectele şi să progreseze.
• Nu desconsideraţi niciodată un frate în ochii altora. Cel care face aşa, se va trezi singur.
• Cel care-i critică pe alţii, fie nu face dhikr, fie nu e orientat. Îi cunosc pe cei care sunt bine orientaţi şi cei care nu sunt, dar nu dezvălui nimic.
Nu bârfiţi niciodată unui frate pe alt frate. Cel care face astfel, îi face jocul lui Iblis (djinul care se afla printre îngeri şi a căzut pentru că nu i s-a supus lui Dumnezeu).
• Dacă cineva îşi critică prea mult fraţii şi moqaddemul, sirr-ul îl respinge.
• Distrugeţi balanţa (judecata) între voi şi fiţi uniţi. Distrugerea balanţei este una dintre caracteristicile Căii noastre.
• (Despre faqir care făcea un compliment la adresa altuia) Sidi Hamza a spus: “Priviţi, tăceţi şi nu judecaţi.”
• Dacă îmi place cineva în ciuda comportamentului său, trebuie să-l iubiţi, căci nu ştiţi ceea ce ştiu eu despre el.
• Şi mai ales să nu dezvăluiţi defectele unora şi ale altora. Faqirul trebuie să protejeze pudoarea fraţilor săi şi trebuie să se comporte ca un infirmier: de fiecare dată când vede o rană, trebuie sa presare unguent. Exact aşa trebuie să fie între un faqir şi altul.
• Calea e ca un mare spital. Există medicul (Şeicul), dar şi infirmierii, cei care pun bandajele, etc... Trebuie să ne vindecăm unii pe alţii, graţie orientării şi frecventării discipolilor între ei.
• (Despre cel care se judecă el însuşi constant) Sidi Hamza a spus: “Când o picătură din sfinţenia lui îi atinge conştiinţa, faqirul petrece timpul judecându-se. În punctul acela, numai şari’a îl poate ajuta.”
marți, august 25, 2009
Sidi Hamza descrie sufismul
• Nivelul Excelenţei, este atunci când tu îl adori pe Dumnezeu ca şi cum l-ai vedea, iar dacă tu nu-L vezi, El te vede. Este un stâlp printre stâlpii Islamului. Individul nu poate să acceadă acolo şi să-l guste decât graţie cunoscătorilor acestei arte.
• Nu poţi ieşi şi intra în nivelul excelenţei dacă nu eşti alături de oamenii care-l deţin. Dacă nu-ţi dai sufletul şi inima, orientându-te spre Domnul Dumnezeu, avansând spre ei şi primind educaţia lor, nu poţi gusta din acest nivel.
• Sufismul este o experienţă care necesită negarea sinelui. Omul trebuie să se ascundă în tranşee, să ia armele şi să tragă cu gloanţe ca să-şi atingă scopul. Dar dacă tu nu faci decât să vorbeşti [fără să experimentezi] despre ştiinţă, aceasta nu va fi [pentru tine] decât o cunoaştere dobândită pe care o găseşti la toţi savanţii [teoreticieni].
• Inima novicelui este ca o cameră întunecată. Primul lucru care trebuie făcut, înainte de a face ordine în această cameră, este să faci lumină. Odată ce inima iradiază, odată ce a putut “gusta” din această înfrumuseţare, este predispusă pentru cea de-a doua etapă, cea a golirii!
• Dacă Omul nu va intra în ocean şi nu se va scufunda până în adâncimile lui, nu va şti ce ascunde fundul lui. Este normal ca cel care nu recunoaşte Sufismul să spună că nu există. Oamenii care au intrat în ocean şi ştiu ce conţine, aceia îl recunosc.
• Dar eu spun că Sufismul este întotdeauna acelaşi. El este azi aşa cum a fost altădată. Acolo unde sufitul îl aducea pe discipolul său, la “marele suk” care este Adunarea lui Dumnezeu şi a Profetului Său, îl aduce şi azi. Acolo unde te-a dus primul, te duce şi cel de-al doilea.
• Altădată, o anumită categorie de sufiţi nu era în starea în care suntem noi astăzi. Sufitul era cunoscut pentru faptul că locuieşte în grote, că mănâncă iarbă ca iepurii. Se îmbrăca în haine cârpite şi-şi petrecea noaptea în peşteri. Mergea de ici colo... Şi muncile deplorabile şi dificile erau pentru el. Dar astăzi situaţia s-a schimbat. Sufiţii secolelor V şi VI s-au dus. În vremurile acelea aşa era, dar noi în epoca noastră...
Pe când trăia Sidi Abu Mediene, nu erau saltele. Era o casă în munţi. Ne aşezam pe rogojini. Oamenii nu stăteau confortabil. Rogojinile erau găurite şi nu existau perne. Lumea folosea o piatră sau papucii drept pernă.
Se mânca tchicha (fiertură de orz) şi asta fără comentarii. Mâncai ce găseai şi dacă nu găseai nimic, nu aveai a te plânge căci scopul tău era Dumnezeu.
Azi, nu! Faqirul, dacă nu găseşte saltea şi cuvertură la 300 sau 400 de dirhami, carne, mâncare bună şi alte alea, pleacă şi nu-l mai găseşti. Îţi spune: “O Sidi, nu sunt capabil să suport Calea asta.”
Trebuie să ne adaptăm la epoca asta. Şi în plus, sufismul şi Cunoaşterea lui Dumnezeu nu se practică doar în haine cârpite. Nu doar exilându-te într-o grotă îl vei cunoaşte pe Dumnezeu.
Faqirul trebuie să aparţină timpului său, nu se poate izola de lume ca un ermit. Nu numai că trebuie să fie din timpul său, ci chiar în avans faţă de el, să anticipeze lucrurile.
Scopul acestei conversaţii spirituale, este ca faqirul să asculte, să devină conştient şi să fie la curent. Să cunoască diferenţa dintre Sufismul dinainte şi Sufismul de azi şi să înveţe să cunoască ceea ce este adevărul Sufismului, adevărul Cunoaşterii divine şi căile care conduc spre Dumnezeu.
Toate lucrurile despre care vă vorbesc sunt în scop educativ. În ceea ce priveşte ştiinţa, toţi sunteţi nişte savanţi. Nu suntem limitaţi la actele obligatorii ale rugăciunii, ale zakatului, ale postului şi ale pelerinajului. Acestea sunt lucruri cunoscute. Dar ştiinţa despre care vi se vorbeşte aici, nu este cunoscută şi nu este accesibilă prin studiu. Persoana o prinde de la inimă la inimă. Şi din inimă ţâşneşte lumina originară.
• Eram trei, Sidi Abu Mediene, Sidi Al Hadj Al Abbâs şi cu mine. Sidi Abu Mediene întrebă: “Sidi Al Abbâs, ai maşină sau nu?” În momentul acela, Sidi Hamza ni se adresează spunându-ne: “Ascultaţi şi meditaţi.” Deci îi spune: “Ai maşină sau nu?”, acela fiind printre cei mai bogaţi.
Sidi Al Abbâs îi răspunse: “O, Sidi, n-am.”
Sidi Abu Mediene îi spuse: “N-ai cu ce să-ţi cumperi?”
El îi răspunse: “Aş putea să-mi cumpăr chiar şi zece.”
Sidi Abu Mediene ştia, dar îl întreba pentru că scopul lui era să-l ridice [spiritual]. Îl întrebă: “Şi de ce, atunci?”
Acesta îi răspunse: “Noi urmăm calea Domnului Dumnezeu, Sidi rabbi, calea strămoşilor noştri, care era o cale a umilinţei.”
Sidi Abu Mediene îi spuse atunci: “Deci asta era, Sidi Al-Abbâs? Asta nu ţine de Cunoaşterea divină şi nu e corect.”
Şi mai zise: “Ascultă: îmbracă-te bine cu veşminte scumpe şi cumpără-ţi o maşină, sau chiar un avion. Locuieşte confortabil şi construieşte-ţi bine casa. Instalează-te în cer dacă poţi şi fă ce vrei. Ceea ce este licit e licit, şi ilicitul e ilicit. Noi, care-L căutăm pe Dumnezeu şi-L invocăm pe Dumnezeu, totul ne şade bine. Dimpotrivă, imprudenţilor care nu-L cunosc pe Dumnezeu, orice ar face nu li se potriveşte. Aceasta este doctrina mea, şi nu cer Omului să se îmbrace cu haine cârpite şi să locuiască într-o grotă ca să-L cunoască pe Dumnezeu.”
Mai adăugă: “Sau să postească tot timpul, sau să mănânce pâine de orz sau pâine amară pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu.”
Îi mai spuse: “Asta este o cunoaştere defectuoasă şi nu este o cunoaştere [autentică]. Cel care ajunge la Dumnezeu, Îl cunoaşte în Maiestatea (al-jalâl) şi Frumuseţea (al-jamâl) Sa. Îl percepe în toate lucrurile.”
Sidi Hamza urmă: “Dar dacă noi începem să facem aceste lucruri [să îmbrăcăm haine cârpite şi să locuim în peşteri], Îl restrângem pe Dumnezeu, şi aceasta nu este cunoaşterea.”
• Doctrina noastră de azi este aceasta, indiferent dacă cineva îşi bate joc de voi spunând că voi faceţi cutare, sau faceţi cutare. Oamenii aceştia nu cunosc sufismul. Ei nu cunosc nimic şi mint. Fiecare epocă are ceea ce i se potriveşte!
• Invocaţi-L pe Dumnezeu, munciţi şi faceţi ceea ce toată lumea face în societate. Patriotismul este pentru toţi şi ţara este a tuturor. Trebuie să fim respectuoşi faţă de datoriile şi interdicţiile care împodobesc caracterele muhamadiene.
• Dintre numeroasele definiţii care au fost date sufismului până în prezent, sufismul este “thabat” (înrădăcinare, consecvenţă).
• Sidi Abu Mediene spunea că multe lucruri fuseseră spuse şi scrise despre sufism. Pentru el, sufismul era răbdare şi înrădăcinare.
El mai spunea că perseverând în practica dhikr-ului, discipolul obţine totul în această lume şi în cealaltă.
Mai spunea şi că shari’ah este uşa care dă spre haqiqa.
• Nu poţi ieşi şi intra în nivelul excelenţei dacă nu eşti alături de oamenii care-l deţin. Dacă nu-ţi dai sufletul şi inima, orientându-te spre Domnul Dumnezeu, avansând spre ei şi primind educaţia lor, nu poţi gusta din acest nivel.
• Sufismul este o experienţă care necesită negarea sinelui. Omul trebuie să se ascundă în tranşee, să ia armele şi să tragă cu gloanţe ca să-şi atingă scopul. Dar dacă tu nu faci decât să vorbeşti [fără să experimentezi] despre ştiinţă, aceasta nu va fi [pentru tine] decât o cunoaştere dobândită pe care o găseşti la toţi savanţii [teoreticieni].
• Inima novicelui este ca o cameră întunecată. Primul lucru care trebuie făcut, înainte de a face ordine în această cameră, este să faci lumină. Odată ce inima iradiază, odată ce a putut “gusta” din această înfrumuseţare, este predispusă pentru cea de-a doua etapă, cea a golirii!
• Dacă Omul nu va intra în ocean şi nu se va scufunda până în adâncimile lui, nu va şti ce ascunde fundul lui. Este normal ca cel care nu recunoaşte Sufismul să spună că nu există. Oamenii care au intrat în ocean şi ştiu ce conţine, aceia îl recunosc.
• Dar eu spun că Sufismul este întotdeauna acelaşi. El este azi aşa cum a fost altădată. Acolo unde sufitul îl aducea pe discipolul său, la “marele suk” care este Adunarea lui Dumnezeu şi a Profetului Său, îl aduce şi azi. Acolo unde te-a dus primul, te duce şi cel de-al doilea.
• Altădată, o anumită categorie de sufiţi nu era în starea în care suntem noi astăzi. Sufitul era cunoscut pentru faptul că locuieşte în grote, că mănâncă iarbă ca iepurii. Se îmbrăca în haine cârpite şi-şi petrecea noaptea în peşteri. Mergea de ici colo... Şi muncile deplorabile şi dificile erau pentru el. Dar astăzi situaţia s-a schimbat. Sufiţii secolelor V şi VI s-au dus. În vremurile acelea aşa era, dar noi în epoca noastră...
Pe când trăia Sidi Abu Mediene, nu erau saltele. Era o casă în munţi. Ne aşezam pe rogojini. Oamenii nu stăteau confortabil. Rogojinile erau găurite şi nu existau perne. Lumea folosea o piatră sau papucii drept pernă.
Se mânca tchicha (fiertură de orz) şi asta fără comentarii. Mâncai ce găseai şi dacă nu găseai nimic, nu aveai a te plânge căci scopul tău era Dumnezeu.
Azi, nu! Faqirul, dacă nu găseşte saltea şi cuvertură la 300 sau 400 de dirhami, carne, mâncare bună şi alte alea, pleacă şi nu-l mai găseşti. Îţi spune: “O Sidi, nu sunt capabil să suport Calea asta.”
Trebuie să ne adaptăm la epoca asta. Şi în plus, sufismul şi Cunoaşterea lui Dumnezeu nu se practică doar în haine cârpite. Nu doar exilându-te într-o grotă îl vei cunoaşte pe Dumnezeu.
Faqirul trebuie să aparţină timpului său, nu se poate izola de lume ca un ermit. Nu numai că trebuie să fie din timpul său, ci chiar în avans faţă de el, să anticipeze lucrurile.
Scopul acestei conversaţii spirituale, este ca faqirul să asculte, să devină conştient şi să fie la curent. Să cunoască diferenţa dintre Sufismul dinainte şi Sufismul de azi şi să înveţe să cunoască ceea ce este adevărul Sufismului, adevărul Cunoaşterii divine şi căile care conduc spre Dumnezeu.
Toate lucrurile despre care vă vorbesc sunt în scop educativ. În ceea ce priveşte ştiinţa, toţi sunteţi nişte savanţi. Nu suntem limitaţi la actele obligatorii ale rugăciunii, ale zakatului, ale postului şi ale pelerinajului. Acestea sunt lucruri cunoscute. Dar ştiinţa despre care vi se vorbeşte aici, nu este cunoscută şi nu este accesibilă prin studiu. Persoana o prinde de la inimă la inimă. Şi din inimă ţâşneşte lumina originară.
• Eram trei, Sidi Abu Mediene, Sidi Al Hadj Al Abbâs şi cu mine. Sidi Abu Mediene întrebă: “Sidi Al Abbâs, ai maşină sau nu?” În momentul acela, Sidi Hamza ni se adresează spunându-ne: “Ascultaţi şi meditaţi.” Deci îi spune: “Ai maşină sau nu?”, acela fiind printre cei mai bogaţi.
Sidi Al Abbâs îi răspunse: “O, Sidi, n-am.”
Sidi Abu Mediene îi spuse: “N-ai cu ce să-ţi cumperi?”
El îi răspunse: “Aş putea să-mi cumpăr chiar şi zece.”
Sidi Abu Mediene ştia, dar îl întreba pentru că scopul lui era să-l ridice [spiritual]. Îl întrebă: “Şi de ce, atunci?”
Acesta îi răspunse: “Noi urmăm calea Domnului Dumnezeu, Sidi rabbi, calea strămoşilor noştri, care era o cale a umilinţei.”
Sidi Abu Mediene îi spuse atunci: “Deci asta era, Sidi Al-Abbâs? Asta nu ţine de Cunoaşterea divină şi nu e corect.”
Şi mai zise: “Ascultă: îmbracă-te bine cu veşminte scumpe şi cumpără-ţi o maşină, sau chiar un avion. Locuieşte confortabil şi construieşte-ţi bine casa. Instalează-te în cer dacă poţi şi fă ce vrei. Ceea ce este licit e licit, şi ilicitul e ilicit. Noi, care-L căutăm pe Dumnezeu şi-L invocăm pe Dumnezeu, totul ne şade bine. Dimpotrivă, imprudenţilor care nu-L cunosc pe Dumnezeu, orice ar face nu li se potriveşte. Aceasta este doctrina mea, şi nu cer Omului să se îmbrace cu haine cârpite şi să locuiască într-o grotă ca să-L cunoască pe Dumnezeu.”
Mai adăugă: “Sau să postească tot timpul, sau să mănânce pâine de orz sau pâine amară pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu.”
Îi mai spuse: “Asta este o cunoaştere defectuoasă şi nu este o cunoaştere [autentică]. Cel care ajunge la Dumnezeu, Îl cunoaşte în Maiestatea (al-jalâl) şi Frumuseţea (al-jamâl) Sa. Îl percepe în toate lucrurile.”
Sidi Hamza urmă: “Dar dacă noi începem să facem aceste lucruri [să îmbrăcăm haine cârpite şi să locuim în peşteri], Îl restrângem pe Dumnezeu, şi aceasta nu este cunoaşterea.”
• Doctrina noastră de azi este aceasta, indiferent dacă cineva îşi bate joc de voi spunând că voi faceţi cutare, sau faceţi cutare. Oamenii aceştia nu cunosc sufismul. Ei nu cunosc nimic şi mint. Fiecare epocă are ceea ce i se potriveşte!
• Invocaţi-L pe Dumnezeu, munciţi şi faceţi ceea ce toată lumea face în societate. Patriotismul este pentru toţi şi ţara este a tuturor. Trebuie să fim respectuoşi faţă de datoriile şi interdicţiile care împodobesc caracterele muhamadiene.
• Dintre numeroasele definiţii care au fost date sufismului până în prezent, sufismul este “thabat” (înrădăcinare, consecvenţă).
• Sidi Abu Mediene spunea că multe lucruri fuseseră spuse şi scrise despre sufism. Pentru el, sufismul era răbdare şi înrădăcinare.
El mai spunea că perseverând în practica dhikr-ului, discipolul obţine totul în această lume şi în cealaltă.
Mai spunea şi că shari’ah este uşa care dă spre haqiqa.
duminică, august 23, 2009
Frivolitate - de Idries Shah
Referindu-se la un sufi, un print ii spuse unui savant:
- Conversatia acestui sufi este atat de frivola, de generala! Imi vine greu sa cred ca poate fi un maestru autentic.
- O, emir al seicilor! ii raspunse savantul, afla ca exista trei forme de cunoastere profunda: 1. cunoasterea profunda ignorata de toata lumea; 2. cunoasterea profunda transmisa prin efectele unui discurs complex; 3. cunoasterea profunda comunicata prin mijloace aparent frivole.
Dupa ce au ascultat o gluma desprinsa de pe buzele acestui sufi, o suta dintre discipolii sai au atins sanctitatea. Alti "maestri spirituali", cu toata infatisarea lor austera si discursurile severe, n-au reusit sa obtina decat niste momai.
"Unui om i se oferi o cupa
Plina cu Apa Vietii.
El refuza sa bea din ea: cupa avea o forma
Care ii displacea.
Tu, cel atasat de "forma",
De ce vorbesti despre "profunzime" ?"
- Conversatia acestui sufi este atat de frivola, de generala! Imi vine greu sa cred ca poate fi un maestru autentic.
- O, emir al seicilor! ii raspunse savantul, afla ca exista trei forme de cunoastere profunda: 1. cunoasterea profunda ignorata de toata lumea; 2. cunoasterea profunda transmisa prin efectele unui discurs complex; 3. cunoasterea profunda comunicata prin mijloace aparent frivole.
Dupa ce au ascultat o gluma desprinsa de pe buzele acestui sufi, o suta dintre discipolii sai au atins sanctitatea. Alti "maestri spirituali", cu toata infatisarea lor austera si discursurile severe, n-au reusit sa obtina decat niste momai.
"Unui om i se oferi o cupa
Plina cu Apa Vietii.
El refuza sa bea din ea: cupa avea o forma
Care ii displacea.
Tu, cel atasat de "forma",
De ce vorbesti despre "profunzime" ?"
Scrisorile unui maestru sufi (de Al- 'Arabi ad-Darqawi) – 10
Voi nu puteţi concepe ca faqîrul să fie detaşat de toate lucrurile şi să nu fie în prezenţa lui Dumnezeu. Este imposibil, căci cel a cărui aspiraţie spirituală se ridică deasupra lucrurilor create, Îl atinge pe Creator, şi a-L atinge, este a-L cunoaşte. Părăsiţi deci fără ezitare toate lucrurile pe care vă bazaţi, oricare ar fi, şi să nu vă încredeţi în ele.
« Oricine se mulţumeşte cu altceva decât Tine, piere.
Şi cel care se îndreaptă spre ceea ce este departe de Tine, se pierde. Orice lucru pe care tu-l părăseşti, poate fi înlocuit, dar nu există pentru Dumnezeu, dacă-L înlocuieşti, un înlocuitor. »
Să ştiţi că eram cu fratele meu întru Dumnezeu, piosul şi nobilul Hassani Abul-‘Abbâs Ahmed at-Tâhir (fie ca Mila lui Dumnezeu să fie cu el) în moscheia al-Qarawiyin, şi eram amândoi intens cufundaţi în contemplaţie. Şi iată că dintr-o dată tovarăşul meu se lăsă distras, sau înmuiat – până într-acolo încât căzu în vorbăraie ca cei mai mulţi dintre oameni. Atunci îi spusei brusc şi mânios : « Dacă vrei să câştigi, loveşte şi aruncă ! »
I-am spus unui anume frate : « Nu-l lovi nici pe evreu, nici pe creştin, nici pe musulman, ci loveşte-ţi propriul suflet (nafs), şi nu înceta să loveşti până când moare ! » Şi fără teamă, fără teamă, şi voi, fraţii mei, respingeţi negreşit vorbăraia, căci este una dintre cele mai rele tentaţii şi nu convine nivelului vostru, nici stării voastre spirituale. Şi nu-i pomeniţi pe oameni decât în cele bune, căci nu are recunoştinţă faţă de Dumnezeu cel care nu are recunoştinţă faţă de oameni », cum spune Profetul (fie binecuvântarea şi pacea asupra lui). Noi mai constatăm de altfel – şi Dumnezeu ştie mai mult – că cel care nu-i ia în consideraţie pe oameni, adică cel care-i ignora, nu-L contemplă nici pe Dumnezeu în mod perfect, căci perfect este cel pentru care creatura nu-L ascunde pe Creator, nici Creatorul pe creatură. Cunoaşterea distinctivă nu-i ascunde cunoaşterea unitivă, nici aceasta pe cealaltă. Efectul nu-i ascunde cauza, nici cauza efectul, legea religioasă (shar’ia) nu-i ascunde adevărul spiritual (haqiqah), nici adevărul spiritual legea religioasă. Metoda (suluk) nu-i ascunde atracţia interioară (jadhb), nici atracţia interioară metoda, şi aşa mai departe. El este cel care a realizat scopul. El este perfect, cunoscătorul. În vreme ce opusul său e rătăcitul. Nu vorbim aici despre nebunul întru Dumnezeu (majdhûb) care a fost răpit dincolo de simţurile sale, căci acesta nu este deloc rătăcit [1].
[1] Majdhûb, cel atras de jadhb (atracţia) divină), este omul al cărui spirit este continuu absent de pe planul simţurilor şi al raţiunii, astfel încât apare ca un nebun sau ca un somnambul.
« Oricine se mulţumeşte cu altceva decât Tine, piere.
Şi cel care se îndreaptă spre ceea ce este departe de Tine, se pierde. Orice lucru pe care tu-l părăseşti, poate fi înlocuit, dar nu există pentru Dumnezeu, dacă-L înlocuieşti, un înlocuitor. »
Să ştiţi că eram cu fratele meu întru Dumnezeu, piosul şi nobilul Hassani Abul-‘Abbâs Ahmed at-Tâhir (fie ca Mila lui Dumnezeu să fie cu el) în moscheia al-Qarawiyin, şi eram amândoi intens cufundaţi în contemplaţie. Şi iată că dintr-o dată tovarăşul meu se lăsă distras, sau înmuiat – până într-acolo încât căzu în vorbăraie ca cei mai mulţi dintre oameni. Atunci îi spusei brusc şi mânios : « Dacă vrei să câştigi, loveşte şi aruncă ! »
I-am spus unui anume frate : « Nu-l lovi nici pe evreu, nici pe creştin, nici pe musulman, ci loveşte-ţi propriul suflet (nafs), şi nu înceta să loveşti până când moare ! » Şi fără teamă, fără teamă, şi voi, fraţii mei, respingeţi negreşit vorbăraia, căci este una dintre cele mai rele tentaţii şi nu convine nivelului vostru, nici stării voastre spirituale. Şi nu-i pomeniţi pe oameni decât în cele bune, căci nu are recunoştinţă faţă de Dumnezeu cel care nu are recunoştinţă faţă de oameni », cum spune Profetul (fie binecuvântarea şi pacea asupra lui). Noi mai constatăm de altfel – şi Dumnezeu ştie mai mult – că cel care nu-i ia în consideraţie pe oameni, adică cel care-i ignora, nu-L contemplă nici pe Dumnezeu în mod perfect, căci perfect este cel pentru care creatura nu-L ascunde pe Creator, nici Creatorul pe creatură. Cunoaşterea distinctivă nu-i ascunde cunoaşterea unitivă, nici aceasta pe cealaltă. Efectul nu-i ascunde cauza, nici cauza efectul, legea religioasă (shar’ia) nu-i ascunde adevărul spiritual (haqiqah), nici adevărul spiritual legea religioasă. Metoda (suluk) nu-i ascunde atracţia interioară (jadhb), nici atracţia interioară metoda, şi aşa mai departe. El este cel care a realizat scopul. El este perfect, cunoscătorul. În vreme ce opusul său e rătăcitul. Nu vorbim aici despre nebunul întru Dumnezeu (majdhûb) care a fost răpit dincolo de simţurile sale, căci acesta nu este deloc rătăcit [1].
[1] Majdhûb, cel atras de jadhb (atracţia) divină), este omul al cărui spirit este continuu absent de pe planul simţurilor şi al raţiunii, astfel încât apare ca un nebun sau ca un somnambul.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)