Un seic anunta in cafenea: "Califul a interzis cantatul!" Un dervis, auzind aceasta, se intrista atat de tare incat fiinta lui launtrica se stranse ghem si o boala grava puse stapanire pe el. Avand experienta, hakimul a fost chemat la patul lui de suferinta. I-a luat pulsul si l-a examinat dupa toate regulile artei sale, dar nu putu potrivi boala dervisului cu ceea ce citise in marile carti de medicina si nici cu experientele anilor sai multi de practica medicala.
Dervisul isi dadu ultima suflare si hakimul, insetat de cunoastere, deschise cadavrul. Acolo unde dervisul simtise cea mai mare durere, gasi un bulgare mare, rosu ca un rubin. Mai pe urma, cand problemele financiare ajunsera sa il chinuie, hakimul vandu piatra. Ea trecu apoi din mana in mana, pana ajunse, in cele din urma, in posesia califului. Acesta puse sa fie montata intr-un inel.
Intr-o zi, in timp ce purta inelul, califul incepu sa cante. In aceeasi clipa, vesmantul i se umplu de sange, fara ca trupul sa aiba vreo rana. Plin de uimire, califul urmari cu privirea cum rubinul sau clocotea ca uleiul incins si se imprastia ca sangele pe haina lui. Socat de acest miracol, vru sa afle secretul rubinului. I-a chemat pe proprietarii anteriori, unul cate unul, pana cand dadu de hakim. Acesta fu, atunci, in stare sa-i explice misterul.
joi, februarie 19, 2009
Oglinda, cupa si mestesugarul - Idries Shah
Un mestesugar petrecu ani de zile faurind o oglinda si o cupa, ambele cu puteri magice: cel caruia ii va reveni oglinda, va putea vedea oglindindu-se in ea pe oricare dintre prietenii sai care avea sa se afle, la un moment dat, la stramtoare. Atunci va fi de ajuns sa lase sa cada o pietricica in cupa, pentru ca acesta sa vada problemele disparandu-i. Cupa mai avea si proprietatea de a-l imbogati pe posesorul ei. Acestea erau principalele insusiri ale celor doua obiecte magice.
Mestesugarul, insa, nu putea face uz de nici unul dintre ele; un singur fel de om avea aceasta putere. Cum isi dores sa puna rodul muncii sale la dispozitia celui care s-ar fi putut folosi de obiecte, mestesugarul strabatu orase si sate in cautarea sa. Sfarsi prin a intalni la Bukhara un gravor care intrunea caracteristicile cerute. Mestesugarul ii intinse atunci obiectele de pret magice, spunandu-i urmatoarele:
- Foloseste-le asa cum trebuie. Voi reveni intr-o zi, sa ma conving ca ti-au adus prosperitatea.
Cand gravorul privi pentru prima oara in oglinda, il vazu pe mestesugar, care, prins de o valtoare, tocmai era pe punctul sa se inece. Arunca o pietricica in cupa si constata ca omul scapase de la moarte. A doua oara cand se uita in oglinda, vazu ca mestesugarul era inconjurat de dusmani periculosi si perfizi. Cu ajutorul cupei, reusi sa-i puna pe acestia pe fuga. A treia oara cand se uita in oglinda, vazu ca prietenii, asociatii si parintii mestesugarului se zbateau in nevoi. Recurse iarasi la cupa si reusi sa-i ajute sa iasa la liman. Cand privi odata in plus in oglinda, gravorul observa ca el insusi urma sa aiba neplaceri. Arunca o pietricica in cupa si ceea ce-l ameninta disparu.
Luni de zile mai tarziu, mestesugarul se intoarse la Bukhara si trecu pe la atelierul gravorului. Acesta continua sa practice meseria migaloasa care-i deteriora vederea. Oglinda si cupa se prafuiau, asezate pe un raft. Mestesugarul fu cumplit de iritat la vederea lor.
- Cand ma gandesc, striga el furios, cat m-am chinuit sa fauresc obiectele acestea cu proprietati magice si sa gasesc pe cineva demn sa le intrebuinteze! Iar tu, tu... le neglijezi, le lasi sa se umple de praf intr-un colt al atelierului, de parca n-ar avea nici cea mai neinsemnata valoare. Nu te folosesti de ele nici macar ca sa vii in ajutorul prietenilor tai! De ce nu te-ai imbogatit pana acum?
Gravorul nu rosti nici un cuvant. Cum sa faci sa priceapa un om care, oricat de extraordinar i-ar fi fost talentul, tragea concluzii la repezeala, fara sa incerce macar sa gandeasca sau sa informeze? Lua cupa magica si o pietricica pe care o gasi in apropiere. Mestesugarul fusese cuprins de o furie atat de cumplita, incat nu se
mai putea stapani. Agita bratele, ameninta, profera insulte. Gravorul, neplacut surprins de acest spectacol, lasa sa-i scape din greseala pietricica in cupa. Veghetorul Cupei, vazand ca mestesugarul adoptase o atitudine amenintatoare, il facu, intr-o clipa, sa dispara. Nu a mai fost revazut niciodata.
Mestesugarul, insa, nu putea face uz de nici unul dintre ele; un singur fel de om avea aceasta putere. Cum isi dores sa puna rodul muncii sale la dispozitia celui care s-ar fi putut folosi de obiecte, mestesugarul strabatu orase si sate in cautarea sa. Sfarsi prin a intalni la Bukhara un gravor care intrunea caracteristicile cerute. Mestesugarul ii intinse atunci obiectele de pret magice, spunandu-i urmatoarele:
- Foloseste-le asa cum trebuie. Voi reveni intr-o zi, sa ma conving ca ti-au adus prosperitatea.
Cand gravorul privi pentru prima oara in oglinda, il vazu pe mestesugar, care, prins de o valtoare, tocmai era pe punctul sa se inece. Arunca o pietricica in cupa si constata ca omul scapase de la moarte. A doua oara cand se uita in oglinda, vazu ca mestesugarul era inconjurat de dusmani periculosi si perfizi. Cu ajutorul cupei, reusi sa-i puna pe acestia pe fuga. A treia oara cand se uita in oglinda, vazu ca prietenii, asociatii si parintii mestesugarului se zbateau in nevoi. Recurse iarasi la cupa si reusi sa-i ajute sa iasa la liman. Cand privi odata in plus in oglinda, gravorul observa ca el insusi urma sa aiba neplaceri. Arunca o pietricica in cupa si ceea ce-l ameninta disparu.
Luni de zile mai tarziu, mestesugarul se intoarse la Bukhara si trecu pe la atelierul gravorului. Acesta continua sa practice meseria migaloasa care-i deteriora vederea. Oglinda si cupa se prafuiau, asezate pe un raft. Mestesugarul fu cumplit de iritat la vederea lor.
- Cand ma gandesc, striga el furios, cat m-am chinuit sa fauresc obiectele acestea cu proprietati magice si sa gasesc pe cineva demn sa le intrebuinteze! Iar tu, tu... le neglijezi, le lasi sa se umple de praf intr-un colt al atelierului, de parca n-ar avea nici cea mai neinsemnata valoare. Nu te folosesti de ele nici macar ca sa vii in ajutorul prietenilor tai! De ce nu te-ai imbogatit pana acum?
Gravorul nu rosti nici un cuvant. Cum sa faci sa priceapa un om care, oricat de extraordinar i-ar fi fost talentul, tragea concluzii la repezeala, fara sa incerce macar sa gandeasca sau sa informeze? Lua cupa magica si o pietricica pe care o gasi in apropiere. Mestesugarul fusese cuprins de o furie atat de cumplita, incat nu se
mai putea stapani. Agita bratele, ameninta, profera insulte. Gravorul, neplacut surprins de acest spectacol, lasa sa-i scape din greseala pietricica in cupa. Veghetorul Cupei, vazand ca mestesugarul adoptase o atitudine amenintatoare, il facu, intr-o clipa, sa dispara. Nu a mai fost revazut niciodata.
Ceapa - Idries Shah
A fost o vreme cand, in tara in care are loc povestea de fata, cepele erau extrem de rar intalnite, fiind cvasi-inexistente. Intr-o zi, cineva aseza in piata mare din capitala respectivei tari o ceapa mare si frumoasa.
Obiectul acesta neobisnuit atrase repede atentia trecatorilor, sau, oricum, a celei mai mari parti a lor: era vorba, dupa toate aparentele, despre un fel de leguma.
Primul care indrazni sa se apropie de ceapa fiind, din intamplare, cuprins de un acces de tuse chiar in acel moment, se duse imediat sa-i instiinteze pe ceilalti ca "cepele te fac sa tusesti".
Un altul constata ca ceapa degaja un miros foarte puternic. Tocmai se pregatea sa guste o bucata din ea, cand se gandi: "Daca exteriorul miroase asa de intens, inseamna ca interiorul o fi imposibil de suportat". Si nu se atinse de ea.
Un al treilea facu o crestatura in ceapa si primul strat se desprinse.- Este un obiect miraculos, le facu el cunoscut celor din jur, are insusiri magice: cand il tai isi desprinde partea exterioara, dand la iveala un interior absolut identic!
Un al patrulea mai inlatura un strat de ceapa. Il duse acasa, il fierse, il manca si i se paru delicios. Multi il imitara.
"Oricare ar fi numarul de straturi care sunt indepartate, leguma aceasta nemaipomenita da la iveala de fiecare data alt strat: este ca un fel de recolta perpetua!" se auzea, acum, de pretutindeni.
- Dar parca, totusi, se micsoreaza, observs cineva.
- E o simpla iluzie optica, raspunsera cei care vroiau sa creada ca ceapa era ceva fara de sfarsit.
Ce se intampla cand si ultimul strat de ceapa fu indepartat? Oamenii exclamara:
- Extraordinar! Miraculoasa, fara-ndoiala, dar si perfida! Nu numai ca-i in stare sa se faca nevazuta, dar mai si dispare fara avertisment!
Dupa care admisera - si, intr-adevar, era lucrul cel mai rezonabil - ca, una peste alta, lumea era mai fericita fara cepe.
Obiectul acesta neobisnuit atrase repede atentia trecatorilor, sau, oricum, a celei mai mari parti a lor: era vorba, dupa toate aparentele, despre un fel de leguma.
Primul care indrazni sa se apropie de ceapa fiind, din intamplare, cuprins de un acces de tuse chiar in acel moment, se duse imediat sa-i instiinteze pe ceilalti ca "cepele te fac sa tusesti".
Un altul constata ca ceapa degaja un miros foarte puternic. Tocmai se pregatea sa guste o bucata din ea, cand se gandi: "Daca exteriorul miroase asa de intens, inseamna ca interiorul o fi imposibil de suportat". Si nu se atinse de ea.
Un al treilea facu o crestatura in ceapa si primul strat se desprinse.- Este un obiect miraculos, le facu el cunoscut celor din jur, are insusiri magice: cand il tai isi desprinde partea exterioara, dand la iveala un interior absolut identic!
Un al patrulea mai inlatura un strat de ceapa. Il duse acasa, il fierse, il manca si i se paru delicios. Multi il imitara.
"Oricare ar fi numarul de straturi care sunt indepartate, leguma aceasta nemaipomenita da la iveala de fiecare data alt strat: este ca un fel de recolta perpetua!" se auzea, acum, de pretutindeni.
- Dar parca, totusi, se micsoreaza, observs cineva.
- E o simpla iluzie optica, raspunsera cei care vroiau sa creada ca ceapa era ceva fara de sfarsit.
Ce se intampla cand si ultimul strat de ceapa fu indepartat? Oamenii exclamara:
- Extraordinar! Miraculoasa, fara-ndoiala, dar si perfida! Nu numai ca-i in stare sa se faca nevazuta, dar mai si dispare fara avertisment!
Dupa care admisera - si, intr-adevar, era lucrul cel mai rezonabil - ca, una peste alta, lumea era mai fericita fara cepe.
sâmbătă, februarie 14, 2009
marți, februarie 10, 2009
O zi, un gand: Sidi Abdellaziz Tabba'a
Invatati cunoasterea care va apropie de Dumnezeu. Aceasta intareste intelegerea faptului ca singura adevarata ambitie pentru un discipol este hikma, ambitia de a-l gasi pe Dumnezeu.
Perspective de viitor - Idries Shah
Ramida accepta sa discute, in cursul aceleiasi dupa-amieze, cu saisprezece dervisi care se aflau in trecere.
Un vecin ii spuse:
- Te consider un sfant! Bunatatea ta este fara de margini; acorzi din timpul tau fara sa pregeti chiar si atunci cand alte treburi, mai urgente, iti reclama atentia.
Ramida raspunse:
- Dervisii au insistat sa fie primiti atunci cand acest lucru era convenabil pentru ei. Au obtinut ce si-au dorit, dar nu au avut nimic de castigat din aceasta.
Treburile mele au suferit o amanare de o jumatate de zi. Perspectivele lor de viitor au fost amanate, poate, cu mai multi ani de zile. Daca as fi refuzat sa-i primesc, lucrurile n-ar fi stat mai prost pentru ei in sfera Realitatii.
Un vecin ii spuse:
- Te consider un sfant! Bunatatea ta este fara de margini; acorzi din timpul tau fara sa pregeti chiar si atunci cand alte treburi, mai urgente, iti reclama atentia.
Ramida raspunse:
- Dervisii au insistat sa fie primiti atunci cand acest lucru era convenabil pentru ei. Au obtinut ce si-au dorit, dar nu au avut nimic de castigat din aceasta.
Treburile mele au suferit o amanare de o jumatate de zi. Perspectivele lor de viitor au fost amanate, poate, cu mai multi ani de zile. Daca as fi refuzat sa-i primesc, lucrurile n-ar fi stat mai prost pentru ei in sfera Realitatii.
luni, februarie 09, 2009
Povestea Aveniei (2) - Idries Shah
Avenismul daduse, bineinteles, nastere unei culturi bogate si promitatoare. Ca sa ne facem o idee este destul sa amintim cateva adagii si proverbe, perle ale intelepciunii avenice.
Cand, insa, nu se dispunea de prea mult timp si era nevoie de concizie, inspiratia isi putea gasi izvorul in sloganuri mobilizatoare de genul: „Este imposibil ca nouazeci de milioane de avenezi sa se insele."
Si cine ar fi putut sa-i acuze pe avenezi de ingustime de spirit? Ideile cu adevarat noi suscitau cel mai viu interes. Un filosof avenian demonstra prolificitatea continua a rasei, proclamand: „Sunt un om din terci de ovaz, deci exist!"
Mai aparea, in rastimpuri, cate un tiran care sa afirme: „Terciul? Terciul sunt eu!", dar el si cei asemenea lui sfarseau, mai devreme sau mai tarziu, prin a muri, iar splendoarea si validitatea ovazului ramaneau indiscutabile.
„Avenia pentru totdeauna" era titlul unui cantec traditional foarte emotionant, care incepea asa: „Ovaz plin de gratie,/ Sfant ovaz,/ Ovaz iubitor si generos… Ovaz! Ovaz! Ovaz!"
Revolutiile intelectuale mai rasturnau din cand in cand ordinea fireasca a lucrurilor din Avenia si cate unii incepeau sa ponegreasca sentimentele invechite. Asa se face ca anumiti autori de avangarda incepusera sa exploreze noi modalitati de expresie a eului lor interior.
Strofa urmatoare, reprezentativa pentru noul curent poetic, demonstreaza ca mintea umana nu-si pierduse nici un strop din vitalitatea sa:
"OVAZ
ZAVO
O VAZ
VAZO!"
Eliberarea in felul acesta din lanturile unui traditionalism meschin conferea un sentiment mereu proaspat si, cu siguranta, unic in felul sau.
Doctrinarii avenisti foloseau, in sprijinul convingerilor lor, argumente sofisticate si selective extrase din scrierile fundamentale ale avenismului. Daca cineva invoca alte scrieri, acelea erau, fireste, „regresive", „dubioase". Interpretarile recente ale scrierilor fundamentale erau admise sau respinse in masura in care erau - sau nu - avenofile.
Inainte ca sarcasmul sa-i fi redus definitiv la tacere, se sustine ca unii disidenti ar fi declarat: „Nu abandonati ovazul, ci adaugati elemente suplimentare vietii voastre. Puteti face acest lucru." Au fost facuti mincinosi, nemultumiti, au fost acuzati ca tulburau mintile oamenilor.
Cu toate ca societatea evolua neincetat, unii continuau sa respecte vechile traditii. Se depuneau flori la picioarele statuii lui Avena Intaiul si a celei a Martirului Avenist care afirmase: „Puteti sa-mi luati trupul, puteti sa-mi luati sufletul, dar ovazul meu nu-l veti avea niciodata!"
Elementele conservatoare ale acestei societati deschise si ideale in care toate genurile de opinii puteau fi liber exprimate nu ezitau sa remarce: „Daca ar fi existat si o alta solutie, ovazul nu s-ar fi utilizat, totusi, vreme de cincizeci de mii de ani!"
Progresistii erau de alta parere: „Exista o solutie de inlocuire a sa, simpla, desi diferita, replicau ei, iar acesta este terciul!" In ceea ce-i privea pe liberali, acestia sperau sa gaseasca un compromis bazat pe adoptarea biscuitilor din ovaz ca mod de viata.
De la aceasta civilizatie prestigioasa s-au pastrat cateva adagii, considerate demne de fiii si fiicele cei mai eminenti ai ei: „Daca fiertura ta de ovaz este calie, fa-ti o cataplasma. Daca nu, pune-o la incalzit!"
„Ovazuire rimeaza cu potrivire. In afara de asta, nici o asemanare intre cele doua."
„Nu tot ce fierbe e ovaz."
„Ovaz la masã, cea mai buna mancare din casa."
...
Ce s-a mai intamplat cu oamenii din Avenia? Trebuie sa recunosc, o ignor. Unii spun ca rasa aveneza ar fi disparut. Cel mai probabil este ca asemenea calomnie sa fi luat nastere in mintea invidioasa a ponegritorilor sai…
Cand, insa, nu se dispunea de prea mult timp si era nevoie de concizie, inspiratia isi putea gasi izvorul in sloganuri mobilizatoare de genul: „Este imposibil ca nouazeci de milioane de avenezi sa se insele."
Si cine ar fi putut sa-i acuze pe avenezi de ingustime de spirit? Ideile cu adevarat noi suscitau cel mai viu interes. Un filosof avenian demonstra prolificitatea continua a rasei, proclamand: „Sunt un om din terci de ovaz, deci exist!"
Mai aparea, in rastimpuri, cate un tiran care sa afirme: „Terciul? Terciul sunt eu!", dar el si cei asemenea lui sfarseau, mai devreme sau mai tarziu, prin a muri, iar splendoarea si validitatea ovazului ramaneau indiscutabile.
„Avenia pentru totdeauna" era titlul unui cantec traditional foarte emotionant, care incepea asa: „Ovaz plin de gratie,/ Sfant ovaz,/ Ovaz iubitor si generos… Ovaz! Ovaz! Ovaz!"
Revolutiile intelectuale mai rasturnau din cand in cand ordinea fireasca a lucrurilor din Avenia si cate unii incepeau sa ponegreasca sentimentele invechite. Asa se face ca anumiti autori de avangarda incepusera sa exploreze noi modalitati de expresie a eului lor interior.
Strofa urmatoare, reprezentativa pentru noul curent poetic, demonstreaza ca mintea umana nu-si pierduse nici un strop din vitalitatea sa:
"OVAZ
ZAVO
O VAZ
VAZO!"
Eliberarea in felul acesta din lanturile unui traditionalism meschin conferea un sentiment mereu proaspat si, cu siguranta, unic in felul sau.
Doctrinarii avenisti foloseau, in sprijinul convingerilor lor, argumente sofisticate si selective extrase din scrierile fundamentale ale avenismului. Daca cineva invoca alte scrieri, acelea erau, fireste, „regresive", „dubioase". Interpretarile recente ale scrierilor fundamentale erau admise sau respinse in masura in care erau - sau nu - avenofile.
Inainte ca sarcasmul sa-i fi redus definitiv la tacere, se sustine ca unii disidenti ar fi declarat: „Nu abandonati ovazul, ci adaugati elemente suplimentare vietii voastre. Puteti face acest lucru." Au fost facuti mincinosi, nemultumiti, au fost acuzati ca tulburau mintile oamenilor.
Cu toate ca societatea evolua neincetat, unii continuau sa respecte vechile traditii. Se depuneau flori la picioarele statuii lui Avena Intaiul si a celei a Martirului Avenist care afirmase: „Puteti sa-mi luati trupul, puteti sa-mi luati sufletul, dar ovazul meu nu-l veti avea niciodata!"
Elementele conservatoare ale acestei societati deschise si ideale in care toate genurile de opinii puteau fi liber exprimate nu ezitau sa remarce: „Daca ar fi existat si o alta solutie, ovazul nu s-ar fi utilizat, totusi, vreme de cincizeci de mii de ani!"
Progresistii erau de alta parere: „Exista o solutie de inlocuire a sa, simpla, desi diferita, replicau ei, iar acesta este terciul!" In ceea ce-i privea pe liberali, acestia sperau sa gaseasca un compromis bazat pe adoptarea biscuitilor din ovaz ca mod de viata.
De la aceasta civilizatie prestigioasa s-au pastrat cateva adagii, considerate demne de fiii si fiicele cei mai eminenti ai ei: „Daca fiertura ta de ovaz este calie, fa-ti o cataplasma. Daca nu, pune-o la incalzit!"
„Ovazuire rimeaza cu potrivire. In afara de asta, nici o asemanare intre cele doua."
„Nu tot ce fierbe e ovaz."
„Ovaz la masã, cea mai buna mancare din casa."
...
Ce s-a mai intamplat cu oamenii din Avenia? Trebuie sa recunosc, o ignor. Unii spun ca rasa aveneza ar fi disparut. Cel mai probabil este ca asemenea calomnie sa fi luat nastere in mintea invidioasa a ponegritorilor sai…
Abonați-vă la:
Postări (Atom)