Omul acesta era sigur ca sfarsitul lumii urma sa survina in cutare data si intelegea sa fie la inaltimea Evenimentului.
Ii aduna in jurul sau pe toti aceia care binevoiau sa-l creada. Cand sosi ziua cu pricina, omul ii conduse pe varful unui munte. In clipa in care se stransera toti pe coama sa, pamantul, instabil in locul acela, se surpa sub greutatea oamenilor si acestia cazura in adancurile unui vulcan.
Pentru ei, chiar fu sfarsitul lumii.
miercuri, octombrie 08, 2008
Inteleptul Tierno Bokar (6)
Continua sa cauti, fiindca cel care cauta, gaseste
„Dumnezeu calauzeste pe caile Pacii pe cei care cauta sa-i placa Lui. El i-a scos din intunecimi catre lumina, cu ingaduinta Sa, si ii calauzeste pe dreapta cale." (Cor, 5, 16)
Cauta prin tenebrele vietii materiale, iar steaua stralucitoare te va calauzi spre gradina frumusetilor adevarate si eterne.
Continutul invataturii lui Tierno Bokar este, in simplitatea sa evanghelica, usor de definit.
In primul rand vin iubirea de Dumnezeu si unicitatea lui Dumnezeu. Acestea sunt fundamentul, alfa si omega revelatiei:
„Scrie numele divin in fata culcusului tau astfel incat dimineata, la trezire, sa fie primul lucru care se ofera privirii tale. Cand te scoli, pronunta-l cu fervoare si convingere, el fiind primul cuvant pe care-l rostesti si care-ti ajunge la ureche. Seara, la culcare, odata ce te-ai intins in pat, priveste-l cu atentie, el fiind ultimul lucru intrevazut inainte de a te cufunda in somn.
Cu timpul, lumina continuta in secretul acestor patru litere* se va raspandi asupra ta si o scanteie din esenta divina iti va aprinde sufletul…
Repetarea fara incetare a numelui lui Allah sau a formulei atestand unicitatea lui Dumnezeu este un mijloc sigur de a introduce in interiorul nostru un suflu care va intretine caldura mistica din noi."
„Sunt cateva niveluri in cunoasterea religioasa: acela al credinciosilor obisnuiti, „ghemuiti intr-un coltisor al traditiei", apoi acela al celor care s-au angajat cu hotarare pe calea ce conduce la adevar, pe calea pe care omul si restul fiintelor vii traiesc in pace.
Cel de-al treilea nivel, insa, cine l-ar putea descrie? Lumina fara culoare, obscuritate stralucitoare, el este, in fine, sediul Adevarului absolut: cei care au fericirea sa atinga acest nivel isi pierd propria identitate si devin ceea ce devine o picatura de apa care cade in fluviul Niger sau, mai degraba, intr-o mare nesfarsita ca intindere si profunzime.. .
Uniunea cu divinul nu dispenseaza, insa - chiar dimpotriva -, de respectarea indatoririlor morale, care se rezuma in cuvinte putine: iubire, caritate, compasiune, toleranta. "
* Allah se scrie in araba cu un alif, doi lam si un ha.
„Dumnezeu calauzeste pe caile Pacii pe cei care cauta sa-i placa Lui. El i-a scos din intunecimi catre lumina, cu ingaduinta Sa, si ii calauzeste pe dreapta cale." (Cor, 5, 16)
Cauta prin tenebrele vietii materiale, iar steaua stralucitoare te va calauzi spre gradina frumusetilor adevarate si eterne.
Continutul invataturii lui Tierno Bokar este, in simplitatea sa evanghelica, usor de definit.
In primul rand vin iubirea de Dumnezeu si unicitatea lui Dumnezeu. Acestea sunt fundamentul, alfa si omega revelatiei:
„Scrie numele divin in fata culcusului tau astfel incat dimineata, la trezire, sa fie primul lucru care se ofera privirii tale. Cand te scoli, pronunta-l cu fervoare si convingere, el fiind primul cuvant pe care-l rostesti si care-ti ajunge la ureche. Seara, la culcare, odata ce te-ai intins in pat, priveste-l cu atentie, el fiind ultimul lucru intrevazut inainte de a te cufunda in somn.
Cu timpul, lumina continuta in secretul acestor patru litere* se va raspandi asupra ta si o scanteie din esenta divina iti va aprinde sufletul…
Repetarea fara incetare a numelui lui Allah sau a formulei atestand unicitatea lui Dumnezeu este un mijloc sigur de a introduce in interiorul nostru un suflu care va intretine caldura mistica din noi."
„Sunt cateva niveluri in cunoasterea religioasa: acela al credinciosilor obisnuiti, „ghemuiti intr-un coltisor al traditiei", apoi acela al celor care s-au angajat cu hotarare pe calea ce conduce la adevar, pe calea pe care omul si restul fiintelor vii traiesc in pace.
Cel de-al treilea nivel, insa, cine l-ar putea descrie? Lumina fara culoare, obscuritate stralucitoare, el este, in fine, sediul Adevarului absolut: cei care au fericirea sa atinga acest nivel isi pierd propria identitate si devin ceea ce devine o picatura de apa care cade in fluviul Niger sau, mai degraba, intr-o mare nesfarsita ca intindere si profunzime.. .
Uniunea cu divinul nu dispenseaza, insa - chiar dimpotriva -, de respectarea indatoririlor morale, care se rezuma in cuvinte putine: iubire, caritate, compasiune, toleranta. "
* Allah se scrie in araba cu un alif, doi lam si un ha.
Aparentele - Idries Shah
Referindu-se la un alt sufi, un sufi afirma:
- Citeste toate cartile pe care si le poate procura.
- Dar de ce face asta? intreba un strain care se afla de fata. Presupun ca poseda deja toate cunostintele necesare.
- Le citeste fiindca doreste sa-si exprime invatatura intr-un limbaj modern. Mai procedeaza astfel si fiindca gaseste, constant, in lucrarile contemporane, analogii actuale ale cunostintelor traditionale.
- Dar tu insuti nu recurgi la astfel de analogii: deduc de aici ca nu citesti niciodata lucrari contemporane.
- Dimpotriva, citesc tot ce gasesc.
- De ce?
- Ca sa evit sa utilizez terminologia din prezent. Daca as folosi-o, toti si-ar inchipui ca ideile mele se inspira din autorii moderni.
- Dar, totusi, despre celalalt sufi nu se afirma nimic de acest gen...
- Si iata de ce: cu toate ca, in aparenta, sunt identice, comportamentul sau si al meu in fond difera. Ori, multi oameni nu se iau decat dupa aparente. Atat timp cat nu-si vor da silinta sa adopte o alta atitudine, vor ramane la cheremul aparentelor. Din cauza ca nu tin deloc cont de acest lucru, ei nu reusesc sa comunice cu adevarat cu noi si se bazeaza pe ceea ce deduc din comportamentul nostru exterior.
- Citeste toate cartile pe care si le poate procura.
- Dar de ce face asta? intreba un strain care se afla de fata. Presupun ca poseda deja toate cunostintele necesare.
- Le citeste fiindca doreste sa-si exprime invatatura intr-un limbaj modern. Mai procedeaza astfel si fiindca gaseste, constant, in lucrarile contemporane, analogii actuale ale cunostintelor traditionale.
- Dar tu insuti nu recurgi la astfel de analogii: deduc de aici ca nu citesti niciodata lucrari contemporane.
- Dimpotriva, citesc tot ce gasesc.
- De ce?
- Ca sa evit sa utilizez terminologia din prezent. Daca as folosi-o, toti si-ar inchipui ca ideile mele se inspira din autorii moderni.
- Dar, totusi, despre celalalt sufi nu se afirma nimic de acest gen...
- Si iata de ce: cu toate ca, in aparenta, sunt identice, comportamentul sau si al meu in fond difera. Ori, multi oameni nu se iau decat dupa aparente. Atat timp cat nu-si vor da silinta sa adopte o alta atitudine, vor ramane la cheremul aparentelor. Din cauza ca nu tin deloc cont de acest lucru, ei nu reusesc sa comunice cu adevarat cu noi si se bazeaza pe ceea ce deduc din comportamentul nostru exterior.
Reflectiile unei vite-de-vie - Idries Shah
O vita-de-vie deveni intr-o zi constienta de faptul ca in fiecare an ii erau luati strugurii. Isi mai dadu seama si ca nimeni nu manifesta vreodata vreun pic de recunostinta fata de ea cu acest prilej.
Un intelept isi facu aparita si se aseza langa ea.
"Iata, gandi vita-de-vie, ocazia mult visata de a-mi lamuri acest mister."
Si i se adresa:
- Inteleptule, dupa cum ti-ai dat seama, eu sunt o vita-de-vie. Indata ce strugurii mei s-au copt, vin oamenii si mi-i iau fara sa manifeste nici cea mai mica urma de recunostinta fata de mine. Poti sa-mi lamuresti motivele acestui comportament?
Dupa o clipa de gandire, inteleptul raspunse:
- Motivul este, dupa toate probabilitatile, acela ca oamenii au impresia ca tu nu te poti impiedica sa produci struguri.
Un intelept isi facu aparita si se aseza langa ea.
"Iata, gandi vita-de-vie, ocazia mult visata de a-mi lamuri acest mister."
Si i se adresa:
- Inteleptule, dupa cum ti-ai dat seama, eu sunt o vita-de-vie. Indata ce strugurii mei s-au copt, vin oamenii si mi-i iau fara sa manifeste nici cea mai mica urma de recunostinta fata de mine. Poti sa-mi lamuresti motivele acestui comportament?
Dupa o clipa de gandire, inteleptul raspunse:
- Motivul este, dupa toate probabilitatile, acela ca oamenii au impresia ca tu nu te poti impiedica sa produci struguri.
O zi cu Profetul - Rugaciunea Witr
Ali a relatat ca Trimisul lui Allah (slaws) a spus: "Allah este singur (witr) si iubeste ceea ce este Unic, asadar impliniti rugaciunea witr, oameni ai Coranului!"
(Tirmidhi, Abu Daud)
Jabir a relatat ca Trimisul lui Allah (slaws) a spus: "Cel care se teme ca nu se va trezi in a doua parte a noptii trebuie sa implineasca rugaciunea witr in prima parte a acesteia si cel care este nerabdator sa se trezeasca in ultima parte a noptii trebuie sa implineasca rugaciunea witr atunci, caci rugaciunea in ultima parte a noptii are martori si este cu atat mai bine."
(Muslim)
(Tirmidhi, Abu Daud)
Jabir a relatat ca Trimisul lui Allah (slaws) a spus: "Cel care se teme ca nu se va trezi in a doua parte a noptii trebuie sa implineasca rugaciunea witr in prima parte a acesteia si cel care este nerabdator sa se trezeasca in ultima parte a noptii trebuie sa implineasca rugaciunea witr atunci, caci rugaciunea in ultima parte a noptii are martori si este cu atat mai bine."
(Muslim)
luni, octombrie 06, 2008
Parcursul spiritual - Sidi Faouzi Skali (noiembrie 2006)
Parcursul spiritual este parcursul unei vieti intregi. Este vorba despre un parcurs indelungat si de o lunga ucenicie, in care se gaseste o mare baraka, insotita de o intelegere tot mai adanca a motivului pentru care ne gasim aici.
Ne indreptam spre din ce in ce mai multa intelepciune, din ce in ce mai multa lumina, ne transformam. Parcursul, insa, nu este unul linear si, la fel ca in cazul dhikr-ului (amintirea lui Dumnezeu), trebuie sa ne intoarcem mereu de unde am plecat.
Dhikr-ul este modalitatea de a lustrui inima cu un lustru zilnic, al carui fruct este o baraka (binecuvantare) ce-si gaseste implinirea in intalnire. Dhikr-ul este o ziara (intalnirea cu Seicul): ca atunci cand se merge la Maddagh, este vorba despre o intoarcere la sursa, in locul de unde radiaza sirr-ul, secretul spiritual.
Intalnirea are rolul de a ne „scutura", cu un efect salutar si benefic asupra perceptiei noastre asupra Caii. Altfel, sfarsim prin a atipi in propriile noastre obisnuinte.
Hal-ul (starea spirituala), la randul sau, ne trezeste. El ne reaminteste ca trebuie sa lucram pentru a ne pastra inima vie, pentru a ne hrani cu prezenta lui Dumnezeu, pentru a-L regasi clipa de clipa.
Viata inimii, este viata interioara. Ajungem sa facem lucrurile din obisnuinta, atunci cand ar trebui sa atingem sentimentul de a fi in permanenta „hraniti" de Dumnezeu: acesta este lucrul cel mai important. Aceasta este diferenta dintre viata si moartea inimii. Diferenta dintre cel care invoca si cel care nu invoca este aceeasi cu cea dintre un om viu si un om mort.
Orice s-ar intampla in viata, nimic nu este mai important decat vietuirea inimii. Unica finalitate este Dumnezeu: „Ce-a gasit, oare, acela care Te-a pierdut? Si ce-a pierdut, oare, acela care Te-a gasit?"
Important este sa facem lucrurile fiind intr-o buna stare de spirit si sa nu ne descurajam niciodata: „Nimic din ceea ce vrei sa obtii cu ajutorul Domnului nu este imposibil! Nimic din ceea ce vrei sa obtii prin tine insuti nu este facil!", se spune intr-un hikam.
Usurinta este un dar de la Dumnezeu. Lucram pamantul, dar inainte de sosirea ploii nu ne dam seama la ce serveste aceasta munca; lucrul este, insa, intotdeauna util, fiindca pregateste pamantul sa primeasca ploaia. Cel mai important este sa lucram asupra noastra insine: travaliul pregatirii pamantului este travaliul cel mai
important pe care-l putem intreprinde in viata aceasta.
Avem zi de zi ocazia de a „lucra", in relatiile pe care le intretinem cu cei apropiati si cu fuqara: cu prilejul retragerilor spirituale, al intalnirilor intre fuqara, al momentelor petrecute la zawiyya, in timpul ziara… iata tot atatea ocazii de a lucra asupra noastra insine.
Dhikr-ul nu trebuie sa ne faca sa uitam sa avem grija de relatiile noastre cu ceilalti. Relatia cu cei apropiati este oglinda propriului nostru progres, fiindca prin ea invatam sa ne cunoastem nafs-ul, prin ea invatam sa ne supunem.
Nafs-ul dispune de stratageme considerabile (enervarea pentru un lucru de nimic, in loc sa-l abordam cu detasare, de exemplu). Cu toate acestea, nu trebuie sa ne descurajam, fiindca relatia cu cei apropiati este cea mai dificila dintre toate.
„Semnul ca se conteaza pe actiune este diminuarea sperantei in caz de esec", spune Ibn Ata Allah intr-un hikam. Nu trebuie sa credem ca eul nostru se transforma de la sine: adevarata transformare o reprezinta aptitudinea de a primi ceea ce ne da Dumnezeu si supunerea in fata a ceva care ne depaseste.
Dhikr-ul relational hraneste inima grupului, la fel cum dhikr-ul personal ne hraneste propria inima. El intretine flacara spirituala din sanul grupului. Este vorba despre a ne da seama cum ar putea aduce fiecare membru al grupului ceva constructiv intr-o situatie data.
Absenta judecarii critice nu inseamna lipsa de discernere, ci analizarea unei situatii sau a unui sentiment si interogarea propriei persoane asupra modalitatilor de a le ameliora: „ce as putea face eu insumi/insami, cu ce as putea contribui?"
Nimic nu va fi vreodata perfect, neted si armonios. Adevarata relatie este intotdeauna complicata prin insasi natura ei. In cadrul unui grup, este imposibil sa netezesti totul…
Noi lucram in cadrul relatiei autentice si, plecand de la aceasta, ne transformam. Comportamentul exterior poate fi neted, lipsit de asperitati, dar dificultatea se afla in interior: trebuie sa ne acceptam propria fire si s-o imbunatatim in acelasi timp. Sa nu consideram niciodata ca, pe o cale spirituala, un anume comportament sau o anume atitudine nu-si au locul: acestea sunt impresii ale spiritului. Trebuie sa ne intrebam cum sa aplanam un conflict, cum sa aducem iubirea acolo unde ea lipseste si sa manifestam vigilenta in legatura cu aceste lucruri: iata calea spirituala.
Spiritualitatea trebuie traita la toate nivelurile: nu numai pentru sine, ci si la locul de munca, in familie. Profetul (slaws) a fost trimis tocmai pentru a desavarsi excelenta in comportament (akhlaq).
Procesul de perfectionare nu este inghetat, intepenit, fix, el trebuie imbunatatit in permanenta, iar acest fapt isi va manifesta consecintele in toate aspectele vietii noastre. Cand faci lucrurile pentru Dumnezeu, exista intotdeauna o solutie.
Ne aflam pe o cale a necesitatii. „Cand toate usile par inchise, El iti va arata o usa secreta pe care nu o cunoaste decat El", spune Rumi.
Dumnezeu este foarte aproape, raspunsul Sau este intotdeauna la indemana atunci cand solicitarea este sincera. Cel care este orientat spre Dumnezeu nu se afla niciodata pus in fata unui impas. Proverbul spune: „Dumnezeu nu inchide o usa decat dupa ce
a deschis alte zece".
Intotdeauna se deschid porti. „Cel care L-a gasit pe Dumnezeu, oare ce a pierdut? Cel care a gasit altceva in afara lui Dumnezeu, oare ce a gasit?"
Trebuie gasita solutia care ne va permite sa mergem mai departe, sa nu pierdem acest fir conducator si sa-l alimentam prin toate mijloacele, fiindca acesta este singurul lucru care conteaza. Cu aceasta, totul are sens; fara aceasta, nimic nu are sens. La
sfarsitul vietii ne vom intreba ce am facut cu adevarat, chiar daca am construit un imperiu.
Fie ca viata sa ne fie un dhikr permanent. Cel mai important este sa ne aflam pe cale – nu sa ajungem la destinatie, ci sa parcurgem calea. Si, orice s-ar intampla, sa ne pastram orientarea.
Ne indreptam spre din ce in ce mai multa intelepciune, din ce in ce mai multa lumina, ne transformam. Parcursul, insa, nu este unul linear si, la fel ca in cazul dhikr-ului (amintirea lui Dumnezeu), trebuie sa ne intoarcem mereu de unde am plecat.
Dhikr-ul este modalitatea de a lustrui inima cu un lustru zilnic, al carui fruct este o baraka (binecuvantare) ce-si gaseste implinirea in intalnire. Dhikr-ul este o ziara (intalnirea cu Seicul): ca atunci cand se merge la Maddagh, este vorba despre o intoarcere la sursa, in locul de unde radiaza sirr-ul, secretul spiritual.
Intalnirea are rolul de a ne „scutura", cu un efect salutar si benefic asupra perceptiei noastre asupra Caii. Altfel, sfarsim prin a atipi in propriile noastre obisnuinte.
Hal-ul (starea spirituala), la randul sau, ne trezeste. El ne reaminteste ca trebuie sa lucram pentru a ne pastra inima vie, pentru a ne hrani cu prezenta lui Dumnezeu, pentru a-L regasi clipa de clipa.
Viata inimii, este viata interioara. Ajungem sa facem lucrurile din obisnuinta, atunci cand ar trebui sa atingem sentimentul de a fi in permanenta „hraniti" de Dumnezeu: acesta este lucrul cel mai important. Aceasta este diferenta dintre viata si moartea inimii. Diferenta dintre cel care invoca si cel care nu invoca este aceeasi cu cea dintre un om viu si un om mort.
Orice s-ar intampla in viata, nimic nu este mai important decat vietuirea inimii. Unica finalitate este Dumnezeu: „Ce-a gasit, oare, acela care Te-a pierdut? Si ce-a pierdut, oare, acela care Te-a gasit?"
Important este sa facem lucrurile fiind intr-o buna stare de spirit si sa nu ne descurajam niciodata: „Nimic din ceea ce vrei sa obtii cu ajutorul Domnului nu este imposibil! Nimic din ceea ce vrei sa obtii prin tine insuti nu este facil!", se spune intr-un hikam.
Usurinta este un dar de la Dumnezeu. Lucram pamantul, dar inainte de sosirea ploii nu ne dam seama la ce serveste aceasta munca; lucrul este, insa, intotdeauna util, fiindca pregateste pamantul sa primeasca ploaia. Cel mai important este sa lucram asupra noastra insine: travaliul pregatirii pamantului este travaliul cel mai
important pe care-l putem intreprinde in viata aceasta.
Avem zi de zi ocazia de a „lucra", in relatiile pe care le intretinem cu cei apropiati si cu fuqara: cu prilejul retragerilor spirituale, al intalnirilor intre fuqara, al momentelor petrecute la zawiyya, in timpul ziara… iata tot atatea ocazii de a lucra asupra noastra insine.
Dhikr-ul nu trebuie sa ne faca sa uitam sa avem grija de relatiile noastre cu ceilalti. Relatia cu cei apropiati este oglinda propriului nostru progres, fiindca prin ea invatam sa ne cunoastem nafs-ul, prin ea invatam sa ne supunem.
Nafs-ul dispune de stratageme considerabile (enervarea pentru un lucru de nimic, in loc sa-l abordam cu detasare, de exemplu). Cu toate acestea, nu trebuie sa ne descurajam, fiindca relatia cu cei apropiati este cea mai dificila dintre toate.
„Semnul ca se conteaza pe actiune este diminuarea sperantei in caz de esec", spune Ibn Ata Allah intr-un hikam. Nu trebuie sa credem ca eul nostru se transforma de la sine: adevarata transformare o reprezinta aptitudinea de a primi ceea ce ne da Dumnezeu si supunerea in fata a ceva care ne depaseste.
Dhikr-ul relational hraneste inima grupului, la fel cum dhikr-ul personal ne hraneste propria inima. El intretine flacara spirituala din sanul grupului. Este vorba despre a ne da seama cum ar putea aduce fiecare membru al grupului ceva constructiv intr-o situatie data.
Absenta judecarii critice nu inseamna lipsa de discernere, ci analizarea unei situatii sau a unui sentiment si interogarea propriei persoane asupra modalitatilor de a le ameliora: „ce as putea face eu insumi/insami, cu ce as putea contribui?"
Nimic nu va fi vreodata perfect, neted si armonios. Adevarata relatie este intotdeauna complicata prin insasi natura ei. In cadrul unui grup, este imposibil sa netezesti totul…
Noi lucram in cadrul relatiei autentice si, plecand de la aceasta, ne transformam. Comportamentul exterior poate fi neted, lipsit de asperitati, dar dificultatea se afla in interior: trebuie sa ne acceptam propria fire si s-o imbunatatim in acelasi timp. Sa nu consideram niciodata ca, pe o cale spirituala, un anume comportament sau o anume atitudine nu-si au locul: acestea sunt impresii ale spiritului. Trebuie sa ne intrebam cum sa aplanam un conflict, cum sa aducem iubirea acolo unde ea lipseste si sa manifestam vigilenta in legatura cu aceste lucruri: iata calea spirituala.
Spiritualitatea trebuie traita la toate nivelurile: nu numai pentru sine, ci si la locul de munca, in familie. Profetul (slaws) a fost trimis tocmai pentru a desavarsi excelenta in comportament (akhlaq).
Procesul de perfectionare nu este inghetat, intepenit, fix, el trebuie imbunatatit in permanenta, iar acest fapt isi va manifesta consecintele in toate aspectele vietii noastre. Cand faci lucrurile pentru Dumnezeu, exista intotdeauna o solutie.
Ne aflam pe o cale a necesitatii. „Cand toate usile par inchise, El iti va arata o usa secreta pe care nu o cunoaste decat El", spune Rumi.
Dumnezeu este foarte aproape, raspunsul Sau este intotdeauna la indemana atunci cand solicitarea este sincera. Cel care este orientat spre Dumnezeu nu se afla niciodata pus in fata unui impas. Proverbul spune: „Dumnezeu nu inchide o usa decat dupa ce
a deschis alte zece".
Intotdeauna se deschid porti. „Cel care L-a gasit pe Dumnezeu, oare ce a pierdut? Cel care a gasit altceva in afara lui Dumnezeu, oare ce a gasit?"
Trebuie gasita solutia care ne va permite sa mergem mai departe, sa nu pierdem acest fir conducator si sa-l alimentam prin toate mijloacele, fiindca acesta este singurul lucru care conteaza. Cu aceasta, totul are sens; fara aceasta, nimic nu are sens. La
sfarsitul vietii ne vom intreba ce am facut cu adevarat, chiar daca am construit un imperiu.
Fie ca viata sa ne fie un dhikr permanent. Cel mai important este sa ne aflam pe cale – nu sa ajungem la destinatie, ci sa parcurgem calea. Si, orice s-ar intampla, sa ne pastram orientarea.
duminică, octombrie 05, 2008
Mâna
(yâd; aydin)
Dintre toate părţile corpului, mâna (împreună cu inima şi ochiul) este cea care drenează cel mai dens simbolism. Cuplu de nedespărţit, binomul ochi-mână pare astfel, el singur, să ofere tot imaginarul descântecului.
Mâna protecţiei trimite la origini: în Maghreb ea poartă numele de "mâna Fatmei" sau "mâna Fatimei" (fiica Profetului şi mama tuturor credincioşilor), ba chiar Keff Maryam (mâna Mariei).
A întinde palma mâinii deschise în faţa unui duşman sau a unui potenţial pericol este un gest de apărare cunoscut încă din Antichitate. Este întâlnit tot atât de bine în Palestina, cât şi la Neapole, în Italia, unde trebuie să îndepărteze ochhis-ul, deochiul, gândul rău aruncat asupra cuiva (al-ayn).
"Se pare, notează Probst-Biraben, că oamenii de altădată au strâns în acest pentacul uşor de trasat, o mare parte a ştiinţei şi magiei lor. Este simbolul superiorităţii oamenilor asupra animalelor şi al stăpânirii lor asupra naturii neînsufleţite prin industrie".
Mâna simbolizează persoana în sura coranică a lui Abu-Lahab (CXI,1): "Să-i piară mâinile lui Abu Lahab şi el însuşi să piară".
Dar echivalenţele metonimice ale mâinii sunt numeroase:
- Mâna "posedă", ca în expresia: "Tot ceea ce [mâinile] voastre drepte (aymanukum) au posedat (malakat)" - se subînţelege: robii din casa voastră.
- Mâna "se emoţionează", refuză, exprimă teama, regretul sau zgârcenia: "Şi îşi strâng (yaqbundunma) ei mâinile" (IX, 68) (Sabbagh)
- Mâna primeşte o semnificaţie distinctă. Mâna dreaptă este pozitivă şi benefică; mâna stângă este nefastă. Se spune în Coran: "Celui ce i se va da cartea sa [în care sunt transcrise toate faptele de aici, de jos] în mâna stângă va spune: "Vai mie! Ce bine ar fi fost de nu mi s-ar fi dat cartea şi nu mi-aş fi ştiut socoteala!"(LXIX, 25)". În schimb: "Cel care va primi Cartea Sa cu mâna dreaptă, va fi judecat cu blândeţe" (LXXXIV, 7-8).
Coranul evocă de asemenea "Mâna", "Cele două mâini ale lui Dumnezeu". Adesea mâna este corelată cu suveranitatea divină (mulk). Este şi Graţia, Harul lui Dumnezeu (fadl) ca în versetul (LVII, 29).
Când este folosită expresia "Cele două mâini", ca în acest verset: "Mărire Celui ce ţine în mâna Sa împărăţia fiecărui lucru! La El veţi fi întorşi!" (XXXVI, 83), este vorba numai despre Creatorul antropomorfizat.
Rene Guenon merge mai departe: "În ceea ce priveşte însuşi Numele lui Allah, el este format cu degetele în felul următor: degetul mic corespunde lui lam (literă dublă), iar degetul mare lui ha (care, cu regularitate, trebuie aşezat în forma lui "deschisă"), de unde originea divină a mâinii şi a cifrei 5, simboluri foarte răspândite în lumea islamică".
Ghazali semnalează că: "în cazul în care există deasupra celui ce gravează cunoştinţele Ceva care dispune de el, simbolul acesta este Mâna. Această prezenţă, în calitatea în care ea înglobează Mâna, Tabla, Calamul, Scriptura, conform unei ordini armonioase, se spune în mod simbolic că posedă o formă."
Dintre toate părţile corpului, mâna (împreună cu inima şi ochiul) este cea care drenează cel mai dens simbolism. Cuplu de nedespărţit, binomul ochi-mână pare astfel, el singur, să ofere tot imaginarul descântecului.
Mâna protecţiei trimite la origini: în Maghreb ea poartă numele de "mâna Fatmei" sau "mâna Fatimei" (fiica Profetului şi mama tuturor credincioşilor), ba chiar Keff Maryam (mâna Mariei).
A întinde palma mâinii deschise în faţa unui duşman sau a unui potenţial pericol este un gest de apărare cunoscut încă din Antichitate. Este întâlnit tot atât de bine în Palestina, cât şi la Neapole, în Italia, unde trebuie să îndepărteze ochhis-ul, deochiul, gândul rău aruncat asupra cuiva (al-ayn).
"Se pare, notează Probst-Biraben, că oamenii de altădată au strâns în acest pentacul uşor de trasat, o mare parte a ştiinţei şi magiei lor. Este simbolul superiorităţii oamenilor asupra animalelor şi al stăpânirii lor asupra naturii neînsufleţite prin industrie".
Mâna simbolizează persoana în sura coranică a lui Abu-Lahab (CXI,1): "Să-i piară mâinile lui Abu Lahab şi el însuşi să piară".
Dar echivalenţele metonimice ale mâinii sunt numeroase:
- Mâna "posedă", ca în expresia: "Tot ceea ce [mâinile] voastre drepte (aymanukum) au posedat (malakat)" - se subînţelege: robii din casa voastră.
- Mâna "se emoţionează", refuză, exprimă teama, regretul sau zgârcenia: "Şi îşi strâng (yaqbundunma) ei mâinile" (IX, 68) (Sabbagh)
- Mâna primeşte o semnificaţie distinctă. Mâna dreaptă este pozitivă şi benefică; mâna stângă este nefastă. Se spune în Coran: "Celui ce i se va da cartea sa [în care sunt transcrise toate faptele de aici, de jos] în mâna stângă va spune: "Vai mie! Ce bine ar fi fost de nu mi s-ar fi dat cartea şi nu mi-aş fi ştiut socoteala!"(LXIX, 25)". În schimb: "Cel care va primi Cartea Sa cu mâna dreaptă, va fi judecat cu blândeţe" (LXXXIV, 7-8).
Coranul evocă de asemenea "Mâna", "Cele două mâini ale lui Dumnezeu". Adesea mâna este corelată cu suveranitatea divină (mulk). Este şi Graţia, Harul lui Dumnezeu (fadl) ca în versetul (LVII, 29).
Când este folosită expresia "Cele două mâini", ca în acest verset: "Mărire Celui ce ţine în mâna Sa împărăţia fiecărui lucru! La El veţi fi întorşi!" (XXXVI, 83), este vorba numai despre Creatorul antropomorfizat.
Rene Guenon merge mai departe: "În ceea ce priveşte însuşi Numele lui Allah, el este format cu degetele în felul următor: degetul mic corespunde lui lam (literă dublă), iar degetul mare lui ha (care, cu regularitate, trebuie aşezat în forma lui "deschisă"), de unde originea divină a mâinii şi a cifrei 5, simboluri foarte răspândite în lumea islamică".
Ghazali semnalează că: "în cazul în care există deasupra celui ce gravează cunoştinţele Ceva care dispune de el, simbolul acesta este Mâna. Această prezenţă, în calitatea în care ea înglobează Mâna, Tabla, Calamul, Scriptura, conform unei ordini armonioase, se spune în mod simbolic că posedă o formă."
Abonați-vă la:
Postări (Atom)