Un murid ii spuse unui intelept:
- Iata cateva zile de cand te aud condamnand atitudini, idei si chiar un mod de a actiona care nu sunt nicidecum ale mele si care nici nu au fost vreodata. In ce scop vorbesti in felul acesta?
- Scopul, raspunse inteleptul, este acela ca tu sa incetezi intr-o buna zi sa-ti inchipui ca toate acestea nu au fost niciodata ale tale si sa iesi din iluzia ca nu sunt ale tale chiar in momentul de fata.
joi, septembrie 11, 2008
miercuri, septembrie 10, 2008
Muhammad ibn al-Husayn Sulamî, Luciditatea implacabilă. Epistola Oamenilor Blamului (I)
Laudă lui Dumnezeu, care a ales printre Servitorii săi bărbaţi pe care i-a sortit ghizi spirituali (imâm) pe pământul Său! Ca efect al adoraţiei pe care I-o dăruiesc, El le-a dat frumuseţea a ceea ce ei arată din persoana lor în comportament, şi graţie cunoaşterii (ma’rifa) pe care o au despre El şi dragostei (mahabba) pe care I-o poartă, El le-a făcut să strălucească fiinţa intimă. I-a făcut să înţeleagă ce este propriul lor suflet (nafs), făcându-i capabili să-l stăpânească şi instruindu-i în privinţa vicleniilor sale, şi i-a ajutat să-l trateze cu dispreţ. Astfel, ei sunt savanţii (‘ulamâ’), în tot ceea ce este legat de Dumnezeu şi regulile (ahkâm) pe care El le-a instituit, şi ei sunt cei care menţin ordinea (amr) pe care El a stabilit-o şi care-i înţeleg binefacerile, “şi Dumnezeu alege pentru milostivenia Sa pe cine voieşte” (Coran, II, 105 şi III, 74).
Îmi ceruseşi – şi fie ca Dumnezeu să te aibă în grijă! – să-ţi expun care este calea spirituală a Oamenilor Blamului (Malâmatiyya), precum şi principiile lor morale şi stările lor mistice (ahwâl). Trebuie să ştii că ei nu au scris nici un tratat doctrinal, nici nu au redactat vreo operă biografică. Nu se poate găsi în ceea ce-i priveşte decât morală, virtuţi şi disciplină spirituală (riyâda). Deci nu voi menţiona, în măsura mijloacelor şi a posibilităţilor mele, decât câteva elemente care ţin de toate acestea, dar susceptibile să sugereze ceea ce se află dincolo de ele şi care se învecinează cu atitudinea lor interioară şi cu stările lor mistice.
Să ştii – şi fie ca Dumnezeu să te vegheze pe drumul drept! – că maeştrii în materie de ştiinţe şi de stări spirituale se împart în trei categorii:
Prima îi cuprinde pe cei care se consacră ştiinţelor regulilor generale şi care se străduiesc să le compileze, să le pună la adăpost, să le răspândească şi să le lase moştenire [posterităţii]. Dar nu au nici o competenţă în ceea ce este domeniul elitei spirituale (al-khawass), oamenii practicilor mistice, a experienţelor interioare şi a contemplaţiilor. Ei sunt savanţi în tot ceea ce ţine de aspectul exterior al islamului, şi au devenit maeştri în ceea ce ţine de punctele de divergenţă şi chestiunile juridice. Astfel ei sunt gardienii bazelor Legii şi ai fundamentelor Religiei. La ei se face referinţă atunci când trebuie verificată corectitudinea practicilor în sânul comunităţii, şi trebuie determinate în funcţie de Cartea sfântă şi tradiţiile Profetului (sunna). Ei sunt deci savanţii Legii şi ghizii Religiei, dar atât timp cât vanităţiile lumii noastre efemere nu vin să se amestece cu actele lor şi să le murdărească în virtutea tendinţelor lor naturale, căci atunci n-ar mai trebui să-i urmăm şi ei n-ar mai fi demni de aceasta.
A doua categorie cuprinde elita celor cărora Dumnezeu le-a hărăzit în mod special să-L cunoască, şi pe care El i-a rupt definitiv de toate preocupările şi de toate dorinţele care sunt soarta altor oameni. Pentru aceşti aleşi, Dumnezeu este singura lor preocupare şî singura lor dorinţă. Spre deosebire de toţi, ei nu participă câtuşi de puţin la realităţile cele de jos, a căror valoare nu este decât relativă. Nu au nici cea mai mică aspiraţie pentru această lume în care sunt aruncaţi, sau, mai exact, aspiraţiile lor nu sunt decât una, mulţumită Lui, şi tind spre El. Tovărăşia lumii n-ar putea să le ofere nici cel mai mic răgaz, în vreme ce pentru celelalte fiinţe este imposibil să fie astfel. Ca să fim încă şi mai precişi, ei constituie “elita elitelor” (khawâss al-khawâss), cei cărora Dumnezeu le rezervă cu precădere tot felul de favorurir excepţionale (sau “charisme”, karâmât), şi cei în intimitatea cea mai profundă a cărora El i-a rupt de realităţile create, astfel că ei nu există decât pentru El, prin El şi spre El. Şi asta după ce ei au urmat perfect calea practicilor spirituale, şi s-au salvat de sufletul lor prin intermediul mortificărilor. Partea secretă a fiinţei lor priveşte spre Realitatea divină (al-Haqq) şi se întoarce spre misterele divine (al-ghuyub), în timp ce membrele lor sunt îmbrăcate cu frumuseţea actelor de adoraţie pe care le îndeplinesc. În exterior, nimic de-al lor nu este în dezacord cu regulile Legii, în timp ce în interior ei nu încetează să contempleze lumea ascunsă. Lor li se cuvine acest cuvânt al Profetului: “Pe cei care şi-au unit aspiraţiile într-una singură, Dumnezeu i-a compleşit cu toate” [1]. Iată care sunt “oamenii cunoaşterii lui Dumnezeu”.
A treia categorie este reprezentată de cei cărora li s-a dat numele de Malâmatiyya (Oamenii Blamului), pe care Dumnezeu i-a îmbrăcat cu frumuseţea interioară a favorurilor Sale excepţionale, ca faptul de a fi răsplătiţi cu “proximitatea” Sa (qurba), cu onoarea însemnată de a fi admişi în prezenţa Sa (zulfa), şi de a fi reuniţi în El (ittisâl). În cel mai profund secret al fiinţéi lor, ei au realizat cu adevărat tot ceea ce implică noţiunea de “unire” (jam’), pentru că pentru ei orice separaţie a devenit imposibilă în orice stare se găsesc. Confirmaţi în gradele sublime ale uniunii, ale proximităţii, ale relaţiilor intime (uns) cu Dumnezeu, şi ale “legăturii” (wasla) cu El, ei sunt obiectul grijii geloase a Fiinţei divine. De aceea El i-a ascuns lumii, nearătând din ei creaturilor decât aspectul lor exterior, ceea ce implică faptul că ei apar ca fiind separaţi de Dumnezeu, dăruiţi ştiinţelor exoterice, studiului dispoziţiilor Legii şi bunelor maniere (adab), şi practicilor religioase asidue, în acelaşi timp în care este păstrată starea lor de uniune totală (jam’ al-jam’) cu Fiinţa divină şi de “apropiere”. În virtutea acestei stări spirituale sublime, realitatea interioară a fiinţei lor nu lasă nici o urmă în exterior. Aşa a fost pentru Profet, care a fost ridicat la cele mai înalte nivele ale proximităţii divine şi ale apropierii de Dumnezeu (dunû), “la distanţă de două arcuri, sau chiar încă şi mai aproape” (Coran, LIII, 9), dar care, apoi, atunci când reveni la creaturi, nu vorbi cu ele decât despre lucruri exterioare, fără ca vreo urmă a acestei apropieri şi a acestei proximităţi să fi apărut cuiva. Starea spirituală despre care am vorbit este, în ceea ce-o priveşte, comparabilă cu aceea a lui Moise, căruia nimeni nu-i putu privi chipul după ce Dumnezeu îi vorbise. Este asemănătoare cu aceea a sufiţilor, care constituie a doua categorie pe care am menţionat-o, şi care lasă să se întrevadă luminile cu care fiinţa lor intimă a fost dăruită.
Note:
[1]: Cf. culegerea de hadith-uri a lui Ibn Mâja, Sunan, capitolul 37, secţiunea 2, şi Kalâbâdhî, Tratat despre sufism, pagina 132.
Îmi ceruseşi – şi fie ca Dumnezeu să te aibă în grijă! – să-ţi expun care este calea spirituală a Oamenilor Blamului (Malâmatiyya), precum şi principiile lor morale şi stările lor mistice (ahwâl). Trebuie să ştii că ei nu au scris nici un tratat doctrinal, nici nu au redactat vreo operă biografică. Nu se poate găsi în ceea ce-i priveşte decât morală, virtuţi şi disciplină spirituală (riyâda). Deci nu voi menţiona, în măsura mijloacelor şi a posibilităţilor mele, decât câteva elemente care ţin de toate acestea, dar susceptibile să sugereze ceea ce se află dincolo de ele şi care se învecinează cu atitudinea lor interioară şi cu stările lor mistice.
Să ştii – şi fie ca Dumnezeu să te vegheze pe drumul drept! – că maeştrii în materie de ştiinţe şi de stări spirituale se împart în trei categorii:
Prima îi cuprinde pe cei care se consacră ştiinţelor regulilor generale şi care se străduiesc să le compileze, să le pună la adăpost, să le răspândească şi să le lase moştenire [posterităţii]. Dar nu au nici o competenţă în ceea ce este domeniul elitei spirituale (al-khawass), oamenii practicilor mistice, a experienţelor interioare şi a contemplaţiilor. Ei sunt savanţi în tot ceea ce ţine de aspectul exterior al islamului, şi au devenit maeştri în ceea ce ţine de punctele de divergenţă şi chestiunile juridice. Astfel ei sunt gardienii bazelor Legii şi ai fundamentelor Religiei. La ei se face referinţă atunci când trebuie verificată corectitudinea practicilor în sânul comunităţii, şi trebuie determinate în funcţie de Cartea sfântă şi tradiţiile Profetului (sunna). Ei sunt deci savanţii Legii şi ghizii Religiei, dar atât timp cât vanităţiile lumii noastre efemere nu vin să se amestece cu actele lor şi să le murdărească în virtutea tendinţelor lor naturale, căci atunci n-ar mai trebui să-i urmăm şi ei n-ar mai fi demni de aceasta.
A doua categorie cuprinde elita celor cărora Dumnezeu le-a hărăzit în mod special să-L cunoască, şi pe care El i-a rupt definitiv de toate preocupările şi de toate dorinţele care sunt soarta altor oameni. Pentru aceşti aleşi, Dumnezeu este singura lor preocupare şî singura lor dorinţă. Spre deosebire de toţi, ei nu participă câtuşi de puţin la realităţile cele de jos, a căror valoare nu este decât relativă. Nu au nici cea mai mică aspiraţie pentru această lume în care sunt aruncaţi, sau, mai exact, aspiraţiile lor nu sunt decât una, mulţumită Lui, şi tind spre El. Tovărăşia lumii n-ar putea să le ofere nici cel mai mic răgaz, în vreme ce pentru celelalte fiinţe este imposibil să fie astfel. Ca să fim încă şi mai precişi, ei constituie “elita elitelor” (khawâss al-khawâss), cei cărora Dumnezeu le rezervă cu precădere tot felul de favorurir excepţionale (sau “charisme”, karâmât), şi cei în intimitatea cea mai profundă a cărora El i-a rupt de realităţile create, astfel că ei nu există decât pentru El, prin El şi spre El. Şi asta după ce ei au urmat perfect calea practicilor spirituale, şi s-au salvat de sufletul lor prin intermediul mortificărilor. Partea secretă a fiinţei lor priveşte spre Realitatea divină (al-Haqq) şi se întoarce spre misterele divine (al-ghuyub), în timp ce membrele lor sunt îmbrăcate cu frumuseţea actelor de adoraţie pe care le îndeplinesc. În exterior, nimic de-al lor nu este în dezacord cu regulile Legii, în timp ce în interior ei nu încetează să contempleze lumea ascunsă. Lor li se cuvine acest cuvânt al Profetului: “Pe cei care şi-au unit aspiraţiile într-una singură, Dumnezeu i-a compleşit cu toate” [1]. Iată care sunt “oamenii cunoaşterii lui Dumnezeu”.
A treia categorie este reprezentată de cei cărora li s-a dat numele de Malâmatiyya (Oamenii Blamului), pe care Dumnezeu i-a îmbrăcat cu frumuseţea interioară a favorurilor Sale excepţionale, ca faptul de a fi răsplătiţi cu “proximitatea” Sa (qurba), cu onoarea însemnată de a fi admişi în prezenţa Sa (zulfa), şi de a fi reuniţi în El (ittisâl). În cel mai profund secret al fiinţéi lor, ei au realizat cu adevărat tot ceea ce implică noţiunea de “unire” (jam’), pentru că pentru ei orice separaţie a devenit imposibilă în orice stare se găsesc. Confirmaţi în gradele sublime ale uniunii, ale proximităţii, ale relaţiilor intime (uns) cu Dumnezeu, şi ale “legăturii” (wasla) cu El, ei sunt obiectul grijii geloase a Fiinţei divine. De aceea El i-a ascuns lumii, nearătând din ei creaturilor decât aspectul lor exterior, ceea ce implică faptul că ei apar ca fiind separaţi de Dumnezeu, dăruiţi ştiinţelor exoterice, studiului dispoziţiilor Legii şi bunelor maniere (adab), şi practicilor religioase asidue, în acelaşi timp în care este păstrată starea lor de uniune totală (jam’ al-jam’) cu Fiinţa divină şi de “apropiere”. În virtutea acestei stări spirituale sublime, realitatea interioară a fiinţei lor nu lasă nici o urmă în exterior. Aşa a fost pentru Profet, care a fost ridicat la cele mai înalte nivele ale proximităţii divine şi ale apropierii de Dumnezeu (dunû), “la distanţă de două arcuri, sau chiar încă şi mai aproape” (Coran, LIII, 9), dar care, apoi, atunci când reveni la creaturi, nu vorbi cu ele decât despre lucruri exterioare, fără ca vreo urmă a acestei apropieri şi a acestei proximităţi să fi apărut cuiva. Starea spirituală despre care am vorbit este, în ceea ce-o priveşte, comparabilă cu aceea a lui Moise, căruia nimeni nu-i putu privi chipul după ce Dumnezeu îi vorbise. Este asemănătoare cu aceea a sufiţilor, care constituie a doua categorie pe care am menţionat-o, şi care lasă să se întrevadă luminile cu care fiinţa lor intimă a fost dăruită.
Note:
[1]: Cf. culegerea de hadith-uri a lui Ibn Mâja, Sunan, capitolul 37, secţiunea 2, şi Kalâbâdhî, Tratat despre sufism, pagina 132.
marți, septembrie 09, 2008
Nafaqa
Nafaqa poate fi tradusă prin „dăruire de sine”. Ea se referă în special la dăruirea de bani în cadrul căii, dar mai poate îmbrăca şi forma punerii la dispoziţie a anumitor competenţe sau a timpului personal pentru lucrul în cadrul căii.
Nafaqa este considerată un instrument de purificare (mai ales atunci când este vorba despre oferirea de bani) şi de progres spiritual.
Seyyid spune: Acela care-şi face dhikrul, care lucrează pe cale şi care, în afara acestora, practică nafaqa este o „stea căzătoare”, este „inatacabil” (o altă traducere posibilă: „face parte din elita elitei sfinţilor”).
Seyyid mai spune: Există trei porţi (dhikrul, lucrul pe cale şi nafaqa). Nafaqa e singura poartă în faţa căreia este lume puţină; această poartă este calea regală.
Tot Seyyid spune şi că: Lucrul cel mai respingător este un sufi zgârcit.
Din cele de mai sus, reiese importanţa pe care Seyyidi Hamza o acordă acestui instrument de avansare pe cale numit nafaqa. De asemenea, pentru înţelegerea realei importanţe a nafaqa, este necesară practicarea dhikrului.
Nafaqa este considerată un instrument de purificare (mai ales atunci când este vorba despre oferirea de bani) şi de progres spiritual.
Seyyid spune: Acela care-şi face dhikrul, care lucrează pe cale şi care, în afara acestora, practică nafaqa este o „stea căzătoare”, este „inatacabil” (o altă traducere posibilă: „face parte din elita elitei sfinţilor”).
Seyyid mai spune: Există trei porţi (dhikrul, lucrul pe cale şi nafaqa). Nafaqa e singura poartă în faţa căreia este lume puţină; această poartă este calea regală.
Tot Seyyid spune şi că: Lucrul cel mai respingător este un sufi zgârcit.
Din cele de mai sus, reiese importanţa pe care Seyyidi Hamza o acordă acestui instrument de avansare pe cale numit nafaqa. De asemenea, pentru înţelegerea realei importanţe a nafaqa, este necesară practicarea dhikrului.
luni, septembrie 01, 2008
Inteleptul Tierno Bokar (4)
Scoala coranica
Va incepe curand sa predea el insusi, iar in 1907 deschide, cu numai cinci elevi, o modesta scoala coranica.
„Timp de treizeci de ani, viata de zi cu zi a lui Tierno Bokar va fi cat se poate de monotona in ceea priveste desfasurarea ei vizibila. Un program invariabil, o desavarsita absenta a evenimentelor, a neprevazutului, a agitatiei exterioare. Nu este nimic de povestit: un marunt marabut dintr-un sat isi insira mataniile cand afara e inca noapte, iar zilele si le imparte intre conducerea rugaciunii la moschee si invatatura pe care o preda."
Asta era tot.
„In aparenta, nu se intampla nimic, nimic mai mult decat la Ierusalim, de altfel, in vremea cand acolo traise, isi raspandise invatatura si murise un alt maestru, la fel de putin cunoscut de catre „inalta societate" si de catre „nobilime".
Sa fie, oare, asta pentru ca adevarata aventura este invizibila, interioara, fiindca adevarata maretie se ascunde mai mult in fiinta decat in fapta ei, pentru ca nu exista o alta domnie durabila si netarmurita in afara aceleia a spiritelor si ca, alaturi de un sfant, califi, sultani, viziri, capetenii de razboi sau alti conducatori nu sunt decat umbre trecatoare sau aparitii efemere?
O viata lipsita de evenimente, traita in intregime intre pereti de lut muscati de soare – intre cei ai locuintei, intre cei ai stradutelor stramte ale micutei asezari, intre cei ai umilei moschei.
O viata austera si saraca - in sensul in care intelegem noi cuvintele acestea -, lipsita de orice confort, de orice distractie, fara cinema, fara radio, fara ziare, fara reviste. Nicidecum supraumanã, bineinteles, nici macar ascetica – celibatul,
in islam, fiind ignorat pana si de oamenii de inalta spiritualitate si de mistici -, o viata limitata in cunostinte dar care poate ca se limita la esential.
Acest esential care, prin definitie, este de ajuns unei existente larg deschise - prin poarta meditatiei si a pioseniei -, asupra adancurilor vietii spirituale, asupra realitatilor invizibile, asupra problemelor fiintei - clarificate de altfel in lumina ortodoxiei coranice -, ca si asupra acelora, nu mai putin grave, ale moralei practice: eupraxie ulterior ortodoxiei si o rectitudine a conduitei care stia, atunci cand era cazul, luand-o pe scurtatura, sa dea un ghiont bland rectitudinii credintei."
Va incepe curand sa predea el insusi, iar in 1907 deschide, cu numai cinci elevi, o modesta scoala coranica.
„Timp de treizeci de ani, viata de zi cu zi a lui Tierno Bokar va fi cat se poate de monotona in ceea priveste desfasurarea ei vizibila. Un program invariabil, o desavarsita absenta a evenimentelor, a neprevazutului, a agitatiei exterioare. Nu este nimic de povestit: un marunt marabut dintr-un sat isi insira mataniile cand afara e inca noapte, iar zilele si le imparte intre conducerea rugaciunii la moschee si invatatura pe care o preda."
Asta era tot.
„In aparenta, nu se intampla nimic, nimic mai mult decat la Ierusalim, de altfel, in vremea cand acolo traise, isi raspandise invatatura si murise un alt maestru, la fel de putin cunoscut de catre „inalta societate" si de catre „nobilime".
Sa fie, oare, asta pentru ca adevarata aventura este invizibila, interioara, fiindca adevarata maretie se ascunde mai mult in fiinta decat in fapta ei, pentru ca nu exista o alta domnie durabila si netarmurita in afara aceleia a spiritelor si ca, alaturi de un sfant, califi, sultani, viziri, capetenii de razboi sau alti conducatori nu sunt decat umbre trecatoare sau aparitii efemere?
O viata lipsita de evenimente, traita in intregime intre pereti de lut muscati de soare – intre cei ai locuintei, intre cei ai stradutelor stramte ale micutei asezari, intre cei ai umilei moschei.
O viata austera si saraca - in sensul in care intelegem noi cuvintele acestea -, lipsita de orice confort, de orice distractie, fara cinema, fara radio, fara ziare, fara reviste. Nicidecum supraumanã, bineinteles, nici macar ascetica – celibatul,
in islam, fiind ignorat pana si de oamenii de inalta spiritualitate si de mistici -, o viata limitata in cunostinte dar care poate ca se limita la esential.
Acest esential care, prin definitie, este de ajuns unei existente larg deschise - prin poarta meditatiei si a pioseniei -, asupra adancurilor vietii spirituale, asupra realitatilor invizibile, asupra problemelor fiintei - clarificate de altfel in lumina ortodoxiei coranice -, ca si asupra acelora, nu mai putin grave, ale moralei practice: eupraxie ulterior ortodoxiei si o rectitudine a conduitei care stia, atunci cand era cazul, luand-o pe scurtatura, sa dea un ghiont bland rectitudinii credintei."
Reflectii de pisica - Idries Shah
Era odata o pisica.
Intr-o zi, cineva a dus-o sa vada un tigru care era de cincizeci de ori mai mare decat ea.
"O creatura de asemenea dimensiuni, gandi pisica, probabil ca nu are cine stie ce valoare. Daca era ceva de capul ei, n-ar fi avut nevoie sa fie atat de mare."
Intr-o zi, cineva a dus-o sa vada un tigru care era de cincizeci de ori mai mare decat ea.
"O creatura de asemenea dimensiuni, gandi pisica, probabil ca nu are cine stie ce valoare. Daca era ceva de capul ei, n-ar fi avut nevoie sa fie atat de mare."
O zi cu Profetul - Pomana (Sadaqa)
Anas a relatat ca Trimisul lui Allah (slaws) a spus: "Pomana stinge mania lui Allah si apara de o moarte rea."
(Tirmidhi)
Asma' bint Abu Bakr a relatat ca ea a venit la Profet (slaws), iar el a spus: "Nu strange gura pungii cu bani, caci si Allah isi va opri binecuvantarile. Cheltuieste (pe calea lui Allah) atat cat iti permiti."
(Bukhari)
Anas a relatat ca Trimisul lui Allah (slaws) a spus: "Cea mai buna pomana este hranirea unui stomac infometat."
(Baihaqi)
'Adi ibn Hatim a relatat ca Trimisul lui Allah (slaws) a spus: "Protejati-va de Foc chiar si numai oferind o curmala si, daca cineva nu isi permite nici macar atat, atunci sa spuna o vorba buna."
(Muslim)
Abu Dharr a relatat ca Trimisul lui Allah (slaws) a spus: "Nu priviti cu dispret nimic din ceea ce este bun, chiar daca asta inseamna sa il intampini pe fratele tau cu o fata vesela."
(Muslim)
(Tirmidhi)
Asma' bint Abu Bakr a relatat ca ea a venit la Profet (slaws), iar el a spus: "Nu strange gura pungii cu bani, caci si Allah isi va opri binecuvantarile. Cheltuieste (pe calea lui Allah) atat cat iti permiti."
(Bukhari)
Anas a relatat ca Trimisul lui Allah (slaws) a spus: "Cea mai buna pomana este hranirea unui stomac infometat."
(Baihaqi)
'Adi ibn Hatim a relatat ca Trimisul lui Allah (slaws) a spus: "Protejati-va de Foc chiar si numai oferind o curmala si, daca cineva nu isi permite nici macar atat, atunci sa spuna o vorba buna."
(Muslim)
Abu Dharr a relatat ca Trimisul lui Allah (slaws) a spus: "Nu priviti cu dispret nimic din ceea ce este bun, chiar daca asta inseamna sa il intampini pe fratele tau cu o fata vesela."
(Muslim)
O zi cu Profetul - Cadouri
Abu Huraira a relatat ca Trimisul lui Allah (slaws) a spus: "Oferiti-va cadouri unul altuia, caci cadourile indeparteaza ranchiuna din piept."
(Tirmidhi)
Aisha a relatat ca Trimisul lui Allah (slaws) obisnuia sa primeasca si sa ofere cadouri.
(Bukhari)
Abu Huraira a relatat ca Trimisul lui Allah (slaws) a spus: "Cel caruia i se ofera un parfum nu trebuie sa-l refuze, caci este usor si frumos mirositor."
(Muslim)
(Tirmidhi)
Aisha a relatat ca Trimisul lui Allah (slaws) obisnuia sa primeasca si sa ofere cadouri.
(Bukhari)
Abu Huraira a relatat ca Trimisul lui Allah (slaws) a spus: "Cel caruia i se ofera un parfum nu trebuie sa-l refuze, caci este usor si frumos mirositor."
(Muslim)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)