"Iubirea este aceasta relatie
Care priveste deopotriva pe om si pe Dumnezeu,
Desi cunoasterea noastra
Ignora aceasta relatie.
Desi iubirea este plina de desfatare,
Esenta ei ramane de neinteles pentru noi.
O, Doamne al meu! O, Doamne al meu!
Oare de ce-i adumbrita?
Ratiunile iubirii
imi vorbesc despre esenta ei
prin mijlocirea modelelor opuse[1]
precum prezenta si absenta.
Fiinta insasi a lui Dumnezeu
Se intemeieaza pe iubire,
El, care vede in adancul nostru ca si in El.
Iarta-mi, o, Doamne al meu!
vorbele pe care le rostesc despre iubire,
caci ma exprim astfel pentru a-Ti aduce lauda!"
[1] Finalitatea iubirii este unirea prin confundarea iubitului cu cel iubit. Cele trei aspecte corelative - iubire, iubitor, cel iubit - sunt, asadar, inseparabile, insa se reabsorb in esenta lor nediferentiata. Din contra, in existenta iubirea implica intotdeauna o dualitate de aspecte care se opun, pentru a se reuni apoi in complementaritatea lor, perechea care cheama la unire si la dez-unire.
In legatura cu aceeasi tema, am scris si versurile care urmeaza:
"Am iubit fiinta mea esentiala
cu aceeasi iubire cu care
Unul tinde catre al Doilea!
Iubirea astfel zamislita
este fireasca si spirituala,
fiind, deopotriva, dragoste divina.
Cuvinte de lumina si calauzire,
legate de iubire,
ce au fost revelate
in cuvintele Coranului.
M-ai intrebat,
fara ca eu, totusi, sa fi inteles
la ce iubire, la ce ratiune facea referire intrebarea ta.
Iubirea [naturala] are un inceput
pe care cunoasterea mea il cerceteaza,
dar nu si iubirea lui Dumnezeu,
care-i fara egal.
Iubirea are un inceput
insa nu are sfarsit,
dar nu si iubirea naturala.
Doua iubiri ce nu le poti descrie
odata ce-ai simtit gustul amandurora,
desi nu pot fi supuse
nici vreunei lipse, nici chiar vreunui sfarsit.
Telul omenestii iubiri
inseamna uniunea implinita:
unirea a doua suflete
si unirea a doua trupuri.
Insa a-ti fixa drept scop
unirea cu Cel preamilostiv
nu este decat ratacirea
celui mai pur sacrilegiu.
Desi excelenta iubirii este efectul Excelentei!
Dar daca ma arat neputincios
sa-mi reprezint [iubirea aceea],
sufletul meu ignora atunci pe acela dupa care tanjesc!
Caci reprezentarea Sa este plina de dovezi!"
Am alcatuit urmatoarele versuri, de asemeni legate de tema aceasta:
"Cel ce iubeste patimas sunt eu,
o, daca ai putea sti!
Patima este ceea ce iubesc,
o, daca ai putea intelege!
De-ai ascultat cumva vrobele mele,
lauda pe Dumnezeu pentru marimea Lui!
Fii constient de maretia Lui!
Cei ce imi stau in preajma
isi rad de vorbele mele:
oare pentru ca nu sunt in stare
sa patrunda intelesul lor?
De ce oare sunt orbiti
de ceea ce am lasat sa se intrezareasca
din Fiinta preaiubita
in chip atat de vadit?
N-am iubit nimic din aceasta creatie!
Pe nimeni, intr-adevar, in afara de mine!
O, cat as vrea sa poti intelege!
De cand am fost investit cu insusiri divine
am descoperit ca sunt locul
in care El se reveleaza
si ca nicicand n-am incetat sa fiu aceasta.
Uniti-va in clipa aceasta cu mine
caci eu sunt legatura lui Dumnezeu in creatia voastra!
Ramaneti, asadar, la poarta mea,
drept slujitori
gata oricand sa serviti cu credinta!
De voi ajunge vreodata sa spun:
"O, daca ai sti cat le doresc
pe Zaynab, pe Nizham sau pe Inan!"
atunci rostirea impotriva-mi dreapta va fi.
Aici se afla un semn perfect si fara egal
sub care s-arata un vesmant de gala.
Eu sunt vesmantul
[care-l acopera] pe cel ce il poarta.
Si pentru aceasta
voi continua sa fiu necunoscut!
Doar Dumnezeu este sub mantie,
a spus raspicat al-Hallaj
intr-o zi pe cand vorbea despre aceasta.
Asa ca, haideti sa ne veselim!
Si jur pe insasi iubirea!
Daca eu l-as contempla pe Dumnezeu
El s-ar ivi pe data dinaintea mea
ca eu sa ma contemplu pe mine.
Nicicand nu va fi zarita Fiinta lui Dumnezeu,
caci oricare ar fi imprejurarile,
El ramane in Sine insusi, nemanifestat."
La continutul acestui capitol putem sa adaugam:
"Existenta este o litera al carei inteles esti tu.
Dumnezeu este singura-mi nadejde pe lumea aceasta!
Litera are un inteles,
Si intelesul acestei litere este Cel ce se afla in ea.
Insa in afara acestui inteles
Ochiul nu poate sa contemple nimic altceva.
Prin firea ei de la inceput, inima
se zbate intre propriul ei salas si intelesul acestei litere.
Nimeni nu poate cuprinde Puterea divina!
Fara indoiala, sub un alt aspect,
am reusit sensul sa-i patrundem.
Nu eu sunt acela care-o spune,
Ci o revelatie venita de la Dumnezeu.
Si vorba divina cuprinde la sanu-i si-acest inteles.
Dumnezeu este adevarat!
Si asa salasluieste in fiinta omului
Si din pricina aceasta a asezat in el
masura si cumpatarea.
Esenta fiintei mele este esenta Formei Sale
Insa cuvantul acesta pe care Dumnezeu l-a revelat
Numai El insusi il poate auzi.
Dumnezeu este atat de mare
Ca nu exista lucru cu care sa poata fi asemuit.
Nimic nu-i altceva decat El!
Mai mult, este chiar El insusi.
Numai asa fiinta poate vedea
irealitatea altei fiinte.
Caci Acela care intelege,
este Dumnezeu, cu adevarat.
Desi numai Dumnezeu il vede pe Dumnezeu,
Cauta sa intelegi cuvintele mele
pentru a putea recunoaste
catre cine se indreapta ele si de la cine emana."
luni, ianuarie 10, 2011
Ibn 'Arabi - Extrase din "Cartea revelatiilor" (2)
Dar sa continuam cu aceasta tema! Intr-o imprejurare spirituala neprevazuta (waqi'a), am vazut Fiinta adevarata (haqq) care mi-a dezvaluit intelesul cuprins in versurile urmatoare. M-a chemat folosind un nume pe care nicicand nu il auzisem: "Soimul salasurilor (baz diyar)" - caci acesta este numele. I-am cerut lui Dumnezeu - laudat fie El! - sa ma ajute in deslusirea intelesului acestor cuvinte.
Atunci El mi-a grait [talmacindu-mi astfel]: "Acela al carui salas este pazit". Acesta este intelesul versurilor. Insa am tratat pe larg subiectul acesta in scrierea de fata, asa ca acum doar voi schita cuprinsul acestei intamplari.
"Ti-am aratat salasul meu
Pentru ca forma mea sa se manifeste.
Slava Tie! Tie care imi apari
incarcat de slava, totdeauna de slava!
Cei doi ochi ai tai n-au oglindit nicicand
fiinte desavarsite asemanatoare mie!
Si nici un ochi n-a putut contempla
fiinta omeneasca asemanatoare Tie.
Nici o realitate n-a putut fi
mai desavarsita decat Tine!
Despre aceasta vorbeste orice dovada
ce-i pe potriva Legii.
Oricare ar fi perfectiunea,
intotdeauna este vorba de Tine!
Si oricare ar fi aparenta sa,
lucrul nu exista [cu adevarat].
Ai facut sa tasneasca firea mea
intruchipand forma lui Adam.
Am recunoscut-o cu toata credinta
In prescriptiile Legii.
Daca din toate lucrurile posibile,
unul mai perfect decat Tine
ar fi putut sa existe,
atunci ar fi trebuit ca imperfectiunea
pe data sa tasneasca din mine.
Si iata, Tu te-ai afundat adanc
in forma fapturii mele.
De-atunci se descopera neincetat
ca mai desavarsit decat mine
nimic nu poate exista."
Iata acum un alt poem care trateaza aceeasi tema:
"Dumnezeu este intr-atat de maret
ca toate in el isi au fiinta!
El este Iubitul suprem, Principiul impenetrabil.
Soarele ne atinge [cu razele sale] si noi il simtim,
de la el capatam veselia si bunastarea.
Noi suntem cei care il vedem manifestandu-se,
ca o Intruchipare divina pe care nimeni
nu si-o atribuie.
Lumina lui ne impiedica
sa-i dam vreo definitie.
Oare cum ar putea cel ce respinge manifestarea
Sa ajunga vreodat' la contopire?
Caci "cum" si "cat" sunt doar ale corpurilor!
Insa la nivelul acesta, nicicand nu se-ntalneste
corp, conditie sau numar."
Iata mai jos un alt poem despre aceasta tema:
"Cauta sa-ndrepti degraba lipsurile vietii tale!
In calatoria ta,
cere-i Celui milostiv doar merindea.
Si spune-I patimas:
Oh, telul ultim al nadejdii mele!
Cine tanjeste mai mult dupa iubire
decat adancul fiintei si esenta ei
cand te indrepti catre ele?
O stii prea bine!
nu sunt mai putin sub privirea Ta
atunci cand contemplu
pe Cel ce lumea a zidit-o.
De n-ar fi fost pierirea si negarea
a tot ce iti seamana Tie, de n-ar fi fost arsura
produsa de privirea-Ti[2],
nadejdea mi-as fi pus
doar in contemplarea Ta.
N-as fi citit manuscrise
Care sa nu aminteasca de Tine.
Si ruga-mi o indrept catre Tine,
o, Tu care esti fara egal,
[sa-mi dai taria]
de a iubi ceea ce Puterea Ta hotaraste.
"Porunca mea - grai El catre mine -,
este ca tu sa vezi ca Puterea Mea
poate fi stavilita
de proria-mi Putere."
De la un profet
aflat-ai
tot ce poate indeparta
ordinea astfel statornicita,
si tot ce face cu putinta
prelungirea vietii tale.
Spui insa lucruri ciudate
Care, toate, sunt perle adevarate.
Sa dam, asadar, aceasta pura nestemata
Celui ce pastreaza nepretuitele-Ti comori."
[2] Aluzie la urmatorul hadith preluat din Ibn Hanbal, "Musnad", IV, 401:
"Dumnezeu are saptezeci de mii de valuri de lumina si intuneric. Daca le-ar descoperi, Stralucirea transcendenta a Chipului Sau ar parjoli toate lucrurile ce i-ar intalni privirea."
Sa cantam acum pentru iubirea de dragul iubirii[3]:
"Cand am descoperit ca iubirea
era ceva nepretuit,
fara ca, totusi, s-o pot lua in stapanire
pana la sfarsitul vietii mele,
m-am indragostit pentru totdeauna de iubirea iubirii.
Fara indoiala, nu cutez sa spun
ca bunul ce-mi este daruit
nespus ma-ndestuleaza,
da, ma umple pe de-a-ntregul!
Iubitul a facut sa se iveasca
splendoarea contopirii Sale
ce a facut sa straluceasca fiinta mea
si esenta mea cea mai adanca.
Spiritul meu a simtit ca piere
dinaintea Majestatii Sale
in clipa cand mi-a dat
dovada increderii Sale.
Si El m-a purtat prin gradinile
Frumusetii Sale de negrait.
M-a smuls [din lumea]
geniilor si a oamenilor impovarati.
M-a facut sa fiu prezent
tainuindu-mi totusi secretul.
m-a ascuns apoi
si m-a pastrat in preajma Sa.
Daca spunem: eu sunt Unul,
Fiinta Lui e Una de asemeni.
Daca fiinta-mi capata tarie
Rezulta [prapastia] dualitatii.
Desi compusa,
este subtila si pura.
De are viziunea unui unic,
Ratiunea, neindoielnic,
admite si-un al doilea.
Oh, tu, care cu tine te asemui
pentru valoarea-ti neinsemnata!
Despre numar deja nu mai putem vorbi,
caci fiinta ta s-a aneantizat.
Fiinta ta, prin norocoasa-i fire,
contempla o comoara nespus de pretioasa.
Priveste in apa acestei oglinzi
caci acum tu chiar pe Mine ma vezi.
Oh, absentul!
Cine primeste o astfel de rasplata
se vede asemeni unui nebun
in paradisurile beatitudinii.
Oh, risipitorul!
Acela a carui frumusete face inimile sa se avante
le scoate din ele insele
in clipa imboldului."
[3] Este vorba, evident, de a canta iubirea pura, lipsita de obiect si indreptat exclusiv catre Dumnezeu, Subiectul existentiator, cel care din iubire a creat lumea aceasta laolalta cu toate fapturile.
Atunci El mi-a grait [talmacindu-mi astfel]: "Acela al carui salas este pazit". Acesta este intelesul versurilor. Insa am tratat pe larg subiectul acesta in scrierea de fata, asa ca acum doar voi schita cuprinsul acestei intamplari.
"Ti-am aratat salasul meu
Pentru ca forma mea sa se manifeste.
Slava Tie! Tie care imi apari
incarcat de slava, totdeauna de slava!
Cei doi ochi ai tai n-au oglindit nicicand
fiinte desavarsite asemanatoare mie!
Si nici un ochi n-a putut contempla
fiinta omeneasca asemanatoare Tie.
Nici o realitate n-a putut fi
mai desavarsita decat Tine!
Despre aceasta vorbeste orice dovada
ce-i pe potriva Legii.
Oricare ar fi perfectiunea,
intotdeauna este vorba de Tine!
Si oricare ar fi aparenta sa,
lucrul nu exista [cu adevarat].
Ai facut sa tasneasca firea mea
intruchipand forma lui Adam.
Am recunoscut-o cu toata credinta
In prescriptiile Legii.
Daca din toate lucrurile posibile,
unul mai perfect decat Tine
ar fi putut sa existe,
atunci ar fi trebuit ca imperfectiunea
pe data sa tasneasca din mine.
Si iata, Tu te-ai afundat adanc
in forma fapturii mele.
De-atunci se descopera neincetat
ca mai desavarsit decat mine
nimic nu poate exista."
Iata acum un alt poem care trateaza aceeasi tema:
"Dumnezeu este intr-atat de maret
ca toate in el isi au fiinta!
El este Iubitul suprem, Principiul impenetrabil.
Soarele ne atinge [cu razele sale] si noi il simtim,
de la el capatam veselia si bunastarea.
Noi suntem cei care il vedem manifestandu-se,
ca o Intruchipare divina pe care nimeni
nu si-o atribuie.
Lumina lui ne impiedica
sa-i dam vreo definitie.
Oare cum ar putea cel ce respinge manifestarea
Sa ajunga vreodat' la contopire?
Caci "cum" si "cat" sunt doar ale corpurilor!
Insa la nivelul acesta, nicicand nu se-ntalneste
corp, conditie sau numar."
Iata mai jos un alt poem despre aceasta tema:
"Cauta sa-ndrepti degraba lipsurile vietii tale!
In calatoria ta,
cere-i Celui milostiv doar merindea.
Si spune-I patimas:
Oh, telul ultim al nadejdii mele!
Cine tanjeste mai mult dupa iubire
decat adancul fiintei si esenta ei
cand te indrepti catre ele?
O stii prea bine!
nu sunt mai putin sub privirea Ta
atunci cand contemplu
pe Cel ce lumea a zidit-o.
De n-ar fi fost pierirea si negarea
a tot ce iti seamana Tie, de n-ar fi fost arsura
produsa de privirea-Ti[2],
nadejdea mi-as fi pus
doar in contemplarea Ta.
N-as fi citit manuscrise
Care sa nu aminteasca de Tine.
Si ruga-mi o indrept catre Tine,
o, Tu care esti fara egal,
[sa-mi dai taria]
de a iubi ceea ce Puterea Ta hotaraste.
"Porunca mea - grai El catre mine -,
este ca tu sa vezi ca Puterea Mea
poate fi stavilita
de proria-mi Putere."
De la un profet
aflat-ai
tot ce poate indeparta
ordinea astfel statornicita,
si tot ce face cu putinta
prelungirea vietii tale.
Spui insa lucruri ciudate
Care, toate, sunt perle adevarate.
Sa dam, asadar, aceasta pura nestemata
Celui ce pastreaza nepretuitele-Ti comori."
[2] Aluzie la urmatorul hadith preluat din Ibn Hanbal, "Musnad", IV, 401:
"Dumnezeu are saptezeci de mii de valuri de lumina si intuneric. Daca le-ar descoperi, Stralucirea transcendenta a Chipului Sau ar parjoli toate lucrurile ce i-ar intalni privirea."
Sa cantam acum pentru iubirea de dragul iubirii[3]:
"Cand am descoperit ca iubirea
era ceva nepretuit,
fara ca, totusi, s-o pot lua in stapanire
pana la sfarsitul vietii mele,
m-am indragostit pentru totdeauna de iubirea iubirii.
Fara indoiala, nu cutez sa spun
ca bunul ce-mi este daruit
nespus ma-ndestuleaza,
da, ma umple pe de-a-ntregul!
Iubitul a facut sa se iveasca
splendoarea contopirii Sale
ce a facut sa straluceasca fiinta mea
si esenta mea cea mai adanca.
Spiritul meu a simtit ca piere
dinaintea Majestatii Sale
in clipa cand mi-a dat
dovada increderii Sale.
Si El m-a purtat prin gradinile
Frumusetii Sale de negrait.
M-a smuls [din lumea]
geniilor si a oamenilor impovarati.
M-a facut sa fiu prezent
tainuindu-mi totusi secretul.
m-a ascuns apoi
si m-a pastrat in preajma Sa.
Daca spunem: eu sunt Unul,
Fiinta Lui e Una de asemeni.
Daca fiinta-mi capata tarie
Rezulta [prapastia] dualitatii.
Desi compusa,
este subtila si pura.
De are viziunea unui unic,
Ratiunea, neindoielnic,
admite si-un al doilea.
Oh, tu, care cu tine te asemui
pentru valoarea-ti neinsemnata!
Despre numar deja nu mai putem vorbi,
caci fiinta ta s-a aneantizat.
Fiinta ta, prin norocoasa-i fire,
contempla o comoara nespus de pretioasa.
Priveste in apa acestei oglinzi
caci acum tu chiar pe Mine ma vezi.
Oh, absentul!
Cine primeste o astfel de rasplata
se vede asemeni unui nebun
in paradisurile beatitudinii.
Oh, risipitorul!
Acela a carui frumusete face inimile sa se avante
le scoate din ele insele
in clipa imboldului."
[3] Este vorba, evident, de a canta iubirea pura, lipsita de obiect si indreptat exclusiv catre Dumnezeu, Subiectul existentiator, cel care din iubire a creat lumea aceasta laolalta cu toate fapturile.
Ibn 'Arabi - Extrase din "Cartea revelatiilor" (3)
"Se cuvine sa mai stii - fie ca Dumnezeu sa te ajute! - ca iubirea e un cuvant divin. Dumnezeu s-a calificat in acest fel numindu-se [in Coran] "Cel ce iubeste fara margini" (al-wadud)[4] si care in textele profetice este numit "Iubitul" (muhibb).
In Torah, Dumnezeu ii spune lui Moise: "O, fiu al lui Adam! Pentru dreptul pe care ti l-am dat, te iubesc (muhibb), si pentru dreptul pe care il am asupra ta, iubeste-Ma!"
Iubirea (mahabba) este mentionata in Coran si in traditie (Sunna), atat ca un privilegiu al lui Dumnezeu, cat si al creaturilor. Dumnezeu enumera categoriile de fiinte pe care le iubeste (mahbubun)[5] si insusirile lor, precum si dispozitiile fiintelor care nu-i sunt pe plac, specificand in mod clar familiile de fapturi carora acestea le apartin.
Dumnezeu a poruncit Profetului Sau - pacea si binecuvantarea fie cu el! – sa faca cunoscut tuturor: "Daca-L iubiti pe Dumnezeu, urmati-ma (e vorba de Profet), caci Dumnezeu va va iubi" (Cor. III, 31).
Dumnezeu spune apoi cat se poate de limpede: "O, credinciosilor! Cel care, dintre voi, se leapada de credinta sa... sa stie ca Dumnezeu va aduce alti oameni pe care El ii va iubi si care Il vor iubi" (Cor. V, 54).
Iata ce spune Dumnezeu despre fiintele pe care le iubeste: "Dumnezeu iubeste pe cei ce nu intarzie sa se intoarca la El si iubeste pe cei ce se purifica" (Cor. II, 222). "Iubeste pe cei ce se daruiesc Lui" (Cor. III, 159). "Iubeste pe cei rabdatori" (Cor. III, 146). "Iubeste pe cei sinceri. Iubeste pe cei a caror purtare este desavarsita" (Cor. II, 195). "Iubeste pe cei care lupta pe Calea Sa... ca si cum ar fi o zidire trainica" (Cor. LXI, 4).
[4] Numele divin al-wadud este construit pe paradigma fa'ul, ce are un dublu inteles: activ si pasiv. Al-wadud este deopotriva Iubitul si Cel Iubit cu credinta si neincetat. Este unul din cele nouazeci si noua de nume ale lui Dumnezeu.
[5] Iubirea lui Dumnezeu, care este primordiala, afecteaza fiintele in realitatea lor virtuala mai inainte de a le afecta in existenta lor efectiva. Cand se manifesta ca locuri cosmice de manifestare a atributelor Numelor lui Dumnezeu si sunt genul de creaturi supuse conditiilor de existenta precise si conforme Intelepciunii divine, ele proiecteaza aceste dispozitii potrivit Vointei divine creatoare (mashi'ah). Trasaturile de caracter pe care ele le exprima atunci pot fi laudabile sau condamnabile, in functie de Vointa normativa divina (irada)."
Din contra, atunci cand Dumnezeu refuza sa iubeasca anumite fiinte din cauza unor insusiri ce nu ii sunt pe plac, El lasa sa inteleaga ca acestea trebuie sa piara, insa numai pentru ca opusul lor sa se manifeste in mod necesar.
Iata ce spune Dumnezeu: "Dumnezeu nu-i iubeste pe cei corupti si nici stricaciunea lor" (Cor., V, 64). Ei bine, contrariul acestei atitudini este cinstea (salah), si faptul de a renunta la prima face sa se iveasca ultima.
Dumnezeu a spus: "Dumnezeu nu-i iubeste pe cei aprigi" (Cor., XXVII, 76). "Nu-i iubeste pe cei mandri si pe cei ce se lacomesc" (Cor., VI, 141). "Nu-i iubeste pe cei nedrepti" (Cor., LXII, 40). "Nu-i iubeste pe cei ce nu stiu a se infrana" (Cor., VI, 141). "Nu-i iubeste pe cei ce graiesc vorbe rele" (Cor., IV, 148). "Nu-i iubeste pe cei ce incalca legea" (Cor., II, 190).
Mai mult, lui Dumnezeu ii place ca noi sa aratam insusiri alese, unele dintre acestea fiind rodul unei infrumusetari a sufletului (tazyin), iar altele imbraca o valoare absoluta (mutlaqua). Din bunavointa fata de noi, Dumnezeu a spus: "Dumnezeu v-a facut sa iubiti credinta si a infrumusetat-o in inimile voastre" (Cor., XLIX, 7). In acelasi inteles precis: "Si a facut sa apara drept podoaba [dinaintea oamenilor] dragostea pentru bunurile dorite..." (Cor., III, 14).
In legatura cu cei casatoriti, a facut urmatoarea revelatie: "Unul din semnele lui Dumnezeu este de a fi creat perechi din sufletele voastre (sotii) si pentru voi insiva, ca langa ele sa va odihniti in pace. De asemenea, a pus apoi intre voi afectiunea (mawadda) si mila (rahma)" (Cor., XXX, 21).
Dumnezeu ne-a interzis sa aratam afectiune dusmanilor Sai[6]. El a spus:
"Credinciosi! Nu-i luati drept prieteni (awliya') pe dusmanii Mei si pe dusmanii vostri, daruindu-le dovezi de dragoste" (Cor., LX, 1).
[6]Dusmanii lui Dumnezeu sunt cei care manifesta tendinte rele sau negative care nu ingaduie fiintelor respective sa reflecte in mod corespunzator iubirea divina primordiala. Pentru ca aceasta iubire originara sa produca efectele benefice si pozitive in fiintele care singure sunt suporturile aparitiei Numelor divine, trebuie sa fie pure si cristaline si nicidecum opace sau tulburate de agresiunile Ordinului divin. Numai iubirea lui Dumnezeu se exercita in astfel de persoane sub chipul repulsiei, prin intermediul modalitatilor care nu pot accepta Iubirea in toata puritatea ei.
Din acest motiv, adevaratii credinciosi, potrivit unui tip de Revelatie data, nu trebuie sa arate iubire pentru caracterele pervertite ale respectivelor creaturi, si in acelasi timp sunt obligate sa nu le respinga ca esente iubite din toata vesnicia.
Termenul mawadda, folosit ca radacina a Numelui divin al-wadud, exprima o dragoste reciproca ce nu ingaduie Iubitului si celui iubit sa fie despartiti.
In Coran, iubirea apare mentionata in multe locuri. Exista de asemenea numeroase texte profetice ce amintesc despre iubire, de pilda: "Profetul - pacea si binecuvantarea fie cu el!- a spus in numele lui Dumnezeu: "Eu eram o Comoara (ascunsa); Eu nu eram cunoscut. Si, iata, am vrut sa ma fac cunoscut. Am creat, asadar, fapturile si M-am facut cunoscut lor astfel ca ele sa Ma poata cunoaste.""
De aici rezulta ca Dumnezeu ne-a creat doar pentru Sine insusi si nicidecum pentru noi insine. Si cum plata este unita cu fapta, daca noi vom lucra pentru noi si nu pentru El, adoratia noastra ('ibada), in ceea ce-l priveste, este pentru El si nu pentru noi, chiar daca servitutea de a adora nu va fi actul in sine insusi. Purtarile exterioare ale fiintelor create Ii apartin, pentru ca El continua sa fie [adevaratul] Agent. Perfectiunea actelor trebuie pusa pe seama Sa, caci totul purcede din El, potrivit cuvantului Sau: "Pe suflet! Si L-a modelat in chip armonios, punand in el desfrau si piosenie" (Cor., XCI, 7 si 8). "Dumnezeu este cel care v-a creat pe voi si toate cate le faceti" (Cor., XXXVII, 96). "Asa este Dumnezeu, Domnul vostru. Nu este alt Dumnezeu in afara de El,Creatorul tuturor lucrurilor. Sa-L adoram, asadar..." (Cor., VI, 106).
Datele acestea ale revelatiei se refera, prin urmare, la faptele slujitorilor Sai.
Trimisul lui Dumnezeu - pacea si binecuvantarea fie cu el! - a spus: "Dumnezeu este cel ce a zis: "Cei ce se apropie de Mine o fac pentru lucrarea pe care Eu o iubesc cel mai mult - aceea de a implini fapte prescrise. Slujitorul se apropie neincetat de Mine prin opere nespus de bune (nawafil) pana cand Eu ajung sa-l iubesc. Si cand il iubesc, Eu sunt auzul prin care aude, vederea prin care vede, mana cu care apuca, piciorul cu care merge"".
In temeiul acestei revelatii divine (tajalli) s-a putut sustine doctrina unificarii (ittihad). Oare n-a spus Dumnezeu: "Nu tu ai aruncat, atunci cand ai aruncat..." (Cor., VIII, 17) si "Dumnezeu este cel care v-a creat pe voi si tot ce faceti" (Cor., XXXVII, 96).
Mai gasim de asemenea si aceste texte profetice: "Dumnezeu il iubeste pe razvratitul care se caieste". "Iubeste-l pe Dumnezeu pentru binele pe care El il acorda favoritilor Sai." "Dumnezeu este frumos (jamil). Iubeste Frumusetea (jamal)." "Cu adevarat, lui Dumnezeu ii place sa fie laudat." "Mi-a fost dat sa iubesc trei [lucruri] din lumea aceasta: femeile, rugaciunea de multumire si miresmele suave."
Textele profetice in care apare iubirea sunt nenumarate. Mai trebuie sa stii ca iubirea este o insusire aleasa si ca dragostea este inceputul (asl) vietii universale (wujud).
"Din iubire ne-am nascut
Pe masura iubirii am fost alcatuiti
Dupa iubire tanjim.
Iubirii ne incredintam."
*****
Fragmente din "Cartea revelatiilor de la Mecca" ("al-Futuhat al-Makkiyya") din cartea Ibn 'Arabi - Iluminari, aparuta la Editura Herald, 2003.
In Torah, Dumnezeu ii spune lui Moise: "O, fiu al lui Adam! Pentru dreptul pe care ti l-am dat, te iubesc (muhibb), si pentru dreptul pe care il am asupra ta, iubeste-Ma!"
Iubirea (mahabba) este mentionata in Coran si in traditie (Sunna), atat ca un privilegiu al lui Dumnezeu, cat si al creaturilor. Dumnezeu enumera categoriile de fiinte pe care le iubeste (mahbubun)[5] si insusirile lor, precum si dispozitiile fiintelor care nu-i sunt pe plac, specificand in mod clar familiile de fapturi carora acestea le apartin.
Dumnezeu a poruncit Profetului Sau - pacea si binecuvantarea fie cu el! – sa faca cunoscut tuturor: "Daca-L iubiti pe Dumnezeu, urmati-ma (e vorba de Profet), caci Dumnezeu va va iubi" (Cor. III, 31).
Dumnezeu spune apoi cat se poate de limpede: "O, credinciosilor! Cel care, dintre voi, se leapada de credinta sa... sa stie ca Dumnezeu va aduce alti oameni pe care El ii va iubi si care Il vor iubi" (Cor. V, 54).
Iata ce spune Dumnezeu despre fiintele pe care le iubeste: "Dumnezeu iubeste pe cei ce nu intarzie sa se intoarca la El si iubeste pe cei ce se purifica" (Cor. II, 222). "Iubeste pe cei ce se daruiesc Lui" (Cor. III, 159). "Iubeste pe cei rabdatori" (Cor. III, 146). "Iubeste pe cei sinceri. Iubeste pe cei a caror purtare este desavarsita" (Cor. II, 195). "Iubeste pe cei care lupta pe Calea Sa... ca si cum ar fi o zidire trainica" (Cor. LXI, 4).
[4] Numele divin al-wadud este construit pe paradigma fa'ul, ce are un dublu inteles: activ si pasiv. Al-wadud este deopotriva Iubitul si Cel Iubit cu credinta si neincetat. Este unul din cele nouazeci si noua de nume ale lui Dumnezeu.
[5] Iubirea lui Dumnezeu, care este primordiala, afecteaza fiintele in realitatea lor virtuala mai inainte de a le afecta in existenta lor efectiva. Cand se manifesta ca locuri cosmice de manifestare a atributelor Numelor lui Dumnezeu si sunt genul de creaturi supuse conditiilor de existenta precise si conforme Intelepciunii divine, ele proiecteaza aceste dispozitii potrivit Vointei divine creatoare (mashi'ah). Trasaturile de caracter pe care ele le exprima atunci pot fi laudabile sau condamnabile, in functie de Vointa normativa divina (irada)."
Din contra, atunci cand Dumnezeu refuza sa iubeasca anumite fiinte din cauza unor insusiri ce nu ii sunt pe plac, El lasa sa inteleaga ca acestea trebuie sa piara, insa numai pentru ca opusul lor sa se manifeste in mod necesar.
Iata ce spune Dumnezeu: "Dumnezeu nu-i iubeste pe cei corupti si nici stricaciunea lor" (Cor., V, 64). Ei bine, contrariul acestei atitudini este cinstea (salah), si faptul de a renunta la prima face sa se iveasca ultima.
Dumnezeu a spus: "Dumnezeu nu-i iubeste pe cei aprigi" (Cor., XXVII, 76). "Nu-i iubeste pe cei mandri si pe cei ce se lacomesc" (Cor., VI, 141). "Nu-i iubeste pe cei nedrepti" (Cor., LXII, 40). "Nu-i iubeste pe cei ce nu stiu a se infrana" (Cor., VI, 141). "Nu-i iubeste pe cei ce graiesc vorbe rele" (Cor., IV, 148). "Nu-i iubeste pe cei ce incalca legea" (Cor., II, 190).
Mai mult, lui Dumnezeu ii place ca noi sa aratam insusiri alese, unele dintre acestea fiind rodul unei infrumusetari a sufletului (tazyin), iar altele imbraca o valoare absoluta (mutlaqua). Din bunavointa fata de noi, Dumnezeu a spus: "Dumnezeu v-a facut sa iubiti credinta si a infrumusetat-o in inimile voastre" (Cor., XLIX, 7). In acelasi inteles precis: "Si a facut sa apara drept podoaba [dinaintea oamenilor] dragostea pentru bunurile dorite..." (Cor., III, 14).
In legatura cu cei casatoriti, a facut urmatoarea revelatie: "Unul din semnele lui Dumnezeu este de a fi creat perechi din sufletele voastre (sotii) si pentru voi insiva, ca langa ele sa va odihniti in pace. De asemenea, a pus apoi intre voi afectiunea (mawadda) si mila (rahma)" (Cor., XXX, 21).
Dumnezeu ne-a interzis sa aratam afectiune dusmanilor Sai[6]. El a spus:
"Credinciosi! Nu-i luati drept prieteni (awliya') pe dusmanii Mei si pe dusmanii vostri, daruindu-le dovezi de dragoste" (Cor., LX, 1).
[6]Dusmanii lui Dumnezeu sunt cei care manifesta tendinte rele sau negative care nu ingaduie fiintelor respective sa reflecte in mod corespunzator iubirea divina primordiala. Pentru ca aceasta iubire originara sa produca efectele benefice si pozitive in fiintele care singure sunt suporturile aparitiei Numelor divine, trebuie sa fie pure si cristaline si nicidecum opace sau tulburate de agresiunile Ordinului divin. Numai iubirea lui Dumnezeu se exercita in astfel de persoane sub chipul repulsiei, prin intermediul modalitatilor care nu pot accepta Iubirea in toata puritatea ei.
Din acest motiv, adevaratii credinciosi, potrivit unui tip de Revelatie data, nu trebuie sa arate iubire pentru caracterele pervertite ale respectivelor creaturi, si in acelasi timp sunt obligate sa nu le respinga ca esente iubite din toata vesnicia.
Termenul mawadda, folosit ca radacina a Numelui divin al-wadud, exprima o dragoste reciproca ce nu ingaduie Iubitului si celui iubit sa fie despartiti.
In Coran, iubirea apare mentionata in multe locuri. Exista de asemenea numeroase texte profetice ce amintesc despre iubire, de pilda: "Profetul - pacea si binecuvantarea fie cu el!- a spus in numele lui Dumnezeu: "Eu eram o Comoara (ascunsa); Eu nu eram cunoscut. Si, iata, am vrut sa ma fac cunoscut. Am creat, asadar, fapturile si M-am facut cunoscut lor astfel ca ele sa Ma poata cunoaste.""
De aici rezulta ca Dumnezeu ne-a creat doar pentru Sine insusi si nicidecum pentru noi insine. Si cum plata este unita cu fapta, daca noi vom lucra pentru noi si nu pentru El, adoratia noastra ('ibada), in ceea ce-l priveste, este pentru El si nu pentru noi, chiar daca servitutea de a adora nu va fi actul in sine insusi. Purtarile exterioare ale fiintelor create Ii apartin, pentru ca El continua sa fie [adevaratul] Agent. Perfectiunea actelor trebuie pusa pe seama Sa, caci totul purcede din El, potrivit cuvantului Sau: "Pe suflet! Si L-a modelat in chip armonios, punand in el desfrau si piosenie" (Cor., XCI, 7 si 8). "Dumnezeu este cel care v-a creat pe voi si toate cate le faceti" (Cor., XXXVII, 96). "Asa este Dumnezeu, Domnul vostru. Nu este alt Dumnezeu in afara de El,Creatorul tuturor lucrurilor. Sa-L adoram, asadar..." (Cor., VI, 106).
Datele acestea ale revelatiei se refera, prin urmare, la faptele slujitorilor Sai.
Trimisul lui Dumnezeu - pacea si binecuvantarea fie cu el! - a spus: "Dumnezeu este cel ce a zis: "Cei ce se apropie de Mine o fac pentru lucrarea pe care Eu o iubesc cel mai mult - aceea de a implini fapte prescrise. Slujitorul se apropie neincetat de Mine prin opere nespus de bune (nawafil) pana cand Eu ajung sa-l iubesc. Si cand il iubesc, Eu sunt auzul prin care aude, vederea prin care vede, mana cu care apuca, piciorul cu care merge"".
In temeiul acestei revelatii divine (tajalli) s-a putut sustine doctrina unificarii (ittihad). Oare n-a spus Dumnezeu: "Nu tu ai aruncat, atunci cand ai aruncat..." (Cor., VIII, 17) si "Dumnezeu este cel care v-a creat pe voi si tot ce faceti" (Cor., XXXVII, 96).
Mai gasim de asemenea si aceste texte profetice: "Dumnezeu il iubeste pe razvratitul care se caieste". "Iubeste-l pe Dumnezeu pentru binele pe care El il acorda favoritilor Sai." "Dumnezeu este frumos (jamil). Iubeste Frumusetea (jamal)." "Cu adevarat, lui Dumnezeu ii place sa fie laudat." "Mi-a fost dat sa iubesc trei [lucruri] din lumea aceasta: femeile, rugaciunea de multumire si miresmele suave."
Textele profetice in care apare iubirea sunt nenumarate. Mai trebuie sa stii ca iubirea este o insusire aleasa si ca dragostea este inceputul (asl) vietii universale (wujud).
"Din iubire ne-am nascut
Pe masura iubirii am fost alcatuiti
Dupa iubire tanjim.
Iubirii ne incredintam."
*****
Fragmente din "Cartea revelatiilor de la Mecca" ("al-Futuhat al-Makkiyya") din cartea Ibn 'Arabi - Iluminari, aparuta la Editura Herald, 2003.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)