Contemplaţia (shuhûd) este intuiţie, iar intuiţia nu poate fixată decât prin cele sensibile, şi nu durează decât prin conversaţia spirituală (mudhdkarah), vizitarea sfinţilor şi ruptura obiceiurilor. Imediat ce apare stagnarea, contemplaţia încetează inevitabil. Aşadar, nu vă opriţi din mişcare, adică din acţiunile care intensifică contemplaţia. Maestrul nostru (fie ca Dumnezeu să fie mulţumit de el) îmi repeta întotdeauna : « Intuiţia este foarte subtilă şi fugitivă. Dacă omul nu este atent, îi va scăpa din mână înainte să-şi dea seama. »
Cu alte cuvinte, intuiţia nu poate fi fixată decât prin simbol, şi nu poate fi menţinută decât prin frecventarea oamenilor spirituali, influenţa emanând de la sfinţii vii şi mormintele sfinţilor, şi lupta împotriva obiceiurilor pasive ale sufletului.
duminică, august 29, 2010
Scrisorile unui maestru sufi (de Al- 'Arabi ad-Darqawi) – 21
I-am spus unuia dintre fraţii noştri : cel care doreşte să fie într-o stare de perpetuă concentrare să-şi stăpânească limba. Şi vă recomandăm : dacă sunteţi într-o stare de perplexitate (hayrah) nu vă grăbiţi să vă agăţaţi de ceva, nici scriind, nici prin vreo altă metodă, pentru a nu închide uşa nevoii cu propria voastră mână, căci această stare asumă pentru voi rolul Numelui suprem [1]. Dar Dumnezeu ştie mai bine.
Ibn 'Atâï-Llâh spune în Cuvintele sale de înţelepciune : « Pentru un căutător spiritual, o tristeţe bruscă este cheia darurilor spirituale ». El mai spune : « Poate că veţi găsi în tristeţe o binefacere pe care n-aţi ştiut s-o găsiţi nici în post, nici în rugăciune. De aceea, dacă această stare vă vizitează, nu vă apăraţi împotriva ei şi nu vă grăbiţi să-i căutaţi remediu, de teamă să nu alungaţi binele care vă vizitează nestingherit, ci încredinţaţi-vă voinţa în întregime Domnului vostru, şi atunci veţi vedea miracole. » Maestrul nostru obişnuia să-i spună celui cuprins de perplexitate : « Destinde-ţi spiritul şi învaţă să înoţi ! »
Note :
[1] Numele suprem al lui Dumnezeu.
Ibn 'Atâï-Llâh spune în Cuvintele sale de înţelepciune : « Pentru un căutător spiritual, o tristeţe bruscă este cheia darurilor spirituale ». El mai spune : « Poate că veţi găsi în tristeţe o binefacere pe care n-aţi ştiut s-o găsiţi nici în post, nici în rugăciune. De aceea, dacă această stare vă vizitează, nu vă apăraţi împotriva ei şi nu vă grăbiţi să-i căutaţi remediu, de teamă să nu alungaţi binele care vă vizitează nestingherit, ci încredinţaţi-vă voinţa în întregime Domnului vostru, şi atunci veţi vedea miracole. » Maestrul nostru obişnuia să-i spună celui cuprins de perplexitate : « Destinde-ţi spiritul şi învaţă să înoţi ! »
Note :
[1] Numele suprem al lui Dumnezeu.
marți, august 24, 2010
Scrisorile unui maestru sufi (de Al- 'Arabi ad-Darqawi) – 20
În ceea ce-l priveşte pe profesorul despre care mi-ai vorbit şi care nu găseşte starea de prezenţă, spune-i să nu privească nici spre trecut, nici spre viitor, să fie « fiul clipei », şi să ia ţintească cu ochii spre clipă. Atunci o va găsi, dacă Dumnezeu vrea. Conştiinţa Prezenţei divine (hadhar).
Scrisorile unui maestru sufi (de Al- 'Arabi ad-Darqawi) – 19
Omul puternic este cel care se bucură văzând că lumea îi scapă din mâini, îl părăseşte şi fuge de el. Care se bucură de faptul că oamenii îl dispreţuiesc şi-l vorbesc de rău, şi care se bucură de cunoaşterea sa asupra lui Dumnezeu. Venerabilul maestru, sfântul Ibn 'Atâï-Llâh (fie ca Dumnezeu să fie mulţumit de el) spunea în privinţa aceasta în Cuvintele sale de înţelepciune : « Dacă faptul că oamenii îţi întorc spatele sau te vorbesc de rău, îţi aduce suferinţă, revino spre cunoaşterea lui Dumnezeu în tine. Dacă această cunoaştere nu-ţi ajunge, atunci nemulţumirea de cunoaşterea lui Dumnezeu este o încercare cu mult mai gravă decât bârfele oamenilor. Scopul acestor bârfe este ca tu să nu te încrezi în oameni. Dumnezeu vrea să te îndepărteze de toate lucrurile, astfel ca niciun lucru să nu te îndepărteze de El. »
Scrisorile unui maestru sufi (de Al- 'Arabi ad-Darqawi) – 18
Lucrurile sunt ascunse în contrariile lor, cu siguranţă, câştigul în pierdere şi darul în refuz, onoare în umilinţă, bogăţia în sărăcie, forţa în slăbiciune, amploare în micime, înălţarea în umilinţă, viaţa în moarte, victoria în înfrângere, puterea în neputinţă şi aşa mai departe. Deci, dacă cineva vrea să găsească, să se mulţumească să piardă. Dacă vrea darul, să se mulţumească cu refuzul. Dacă doreşte onoarea trebuie să accepte umilinţa, şi cine doreşte bogăţia, trebuie să se satisfacă cu sărăcia. Cel care vrea să fie puternic se mulţumeşte cu slăbiciunea iar cel care vrea amploarea se resemnează în micime. Cine vrea să fie înălţat trebuie să se lase umilite. Cel care doreşte viaţa trebuie să accepte moartea. Cine vrea să învingă trebuie să se mulţumească să piardă, şi cine doreşte puterea trebuie să se mulţumească cu neputinţa. Aşadar, cel care doreşte libertatea se mulţumeşte cu servitutea, aşa cum se bucura de ea Profetul, prieten şi domn (fie ca Dumnezeu să-l binecuvânteze şi să-i dea pacea). Să o aleagă aşa cum a ales-o Profetul, şi să nu fie nici orgolios, nici revoltat în condiţia sa, căci servitorul este servitor şi Domnul este Domn...
luni, august 23, 2010
Scrisorile unui maestru sufi (de Al-'Arabi ad-Darqawi) – 17
Dacă-L iubeşti pe Domnul tău, oh faqîrule, părăseşte-ţi egoul şi lumea şi oamenii, mai puţin cel al cărui stare te ridică şi ţi-L arată pe Dumnezeu prin cuvintele sale. Dar păzeşte-te, păzeşte-te, nu te lăsa păcălit de careva, căci mulţi sunt cei care par să predice în numele lui Dumnezeu dar nu predică decât în legea lor. Celebrul sfânt Seyidî Abû-sh-Shitâ (fie ca Dumnezeu să ne ajute să folosim ce ne vine de la el) spunea legat de acestea : « Pe Dumnezeu, noi nu-l numim ‘domn’ sau ‘fiul domnului’ decât pe cel care ne rupe legăturile. »
Nu-ţi este ascuns, oh fâqirule, că ceea ce-l zăvorăşte pe om în această lume, care este lumea stricăciunii, şi-l ţine prizonier, nu este alta decât iluzia (at-wahm). Dacă omul se dezbară de ea, trece în lumea purităţii, din care a venit. Iar Dumnezeu îl aduce pe tot străinul în patria sa.
Nu-ţi este ascuns, oh fâqirule, că ceea ce-l zăvorăşte pe om în această lume, care este lumea stricăciunii, şi-l ţine prizonier, nu este alta decât iluzia (at-wahm). Dacă omul se dezbară de ea, trece în lumea purităţii, din care a venit. Iar Dumnezeu îl aduce pe tot străinul în patria sa.
Scrisorile unui maestru sufi (de Al-'Arabi ad-Darqawi) – 16
Nu hrăni tot ceea ce se naşte din inima ta, ci aruncă departe şi nu te ocupa cu asta uitându-L pe Domnul tău, cum fac cei mai mulţi dintre oameni, care pierd calea şi se rătăcesc, pierzându-se într-o iluzie. Dacă ar înţelege, ar spune : ce lucru uimitor este inima, într-o clipă dă naştere la nenumăraţi copii, unii legitimi, alţii bastarzi şi încă alţii despre care nu se ştie cum sunt... Cum ar putea deci cineva care se ocupă cu hrănitul acestor copii să fie disponibil pentru Domnul său ? Ce vrednic de milă este fiul lui Adam, care şterge cosmosul până nu mai rămâne din el nicio urmă, şi pe care cosmosul îl va şterge la rândul său până când nu mai răm1ne nimic din el, doar un pic de miros care dispare la scurtă vreme...
Scrisorile unui maestru sufi (de Al- 'Arabi ad-Darqawi) – 15
Nimic nu ne face atât de vulnerabili faţă de atacurile psihice şi satanice ca grijile pentru subzistenţă. Şi totuşi, Domnul nostru S-a jurat faţă de noi : « În cer este înzestrarea voastră şi ceea ce vi s-a făgăduit. Pe Domnul cerului şi al pământului ! Acesta este adevărul precum faptul că vorbiţi. » (Coran, LI, 21-22). El a mai spus : « Porunceşte alor tăi să se roage şi stăruie tu însuţi în rugăciune. Noi nu-ţi cerem zestre, ba Noi te înzestrăm pe tine. Sfârşitul (fericit) va fi al celor temători » (Coran, XX, 132). Acelaşi sens se găseşte în multe alte pasaje coranice, precum şi în numeroase hadithuri ale Profetului (fie ca Dumnezeu să-l binecuvinteze şi să-i dea pacea).
Mai este şi cuvântul sfântului Abû Yazîd al-Bistâmi (fie ca Dumnezeu să fie mulţumit de el) : « Eu trebuie să-L ador, aşa cum El mi-a poruncit, şi El trebuie să mă hrănească, aşa cum El mi-a promis », şi aşa mai departe. Nu spun toate acestea decât pentru că mie teamă pentru tine să nu cazi în nefericirea care îi loveşte pe cei mai mulţi dintre oameni. Căci îi văd ocupaţi de multe activităţi, atât religioase cât şi lumeşti, netemându-se de nimic decât de sărăcie. Dacă ar şi câte bunuri aduce preocuparea de Dumnezeu, şi-ar părăsi cu totul activităţile lumeşti şi nu s-ar ocupa decât de El, adică de poruncile Sale.
Dar în ignoranţa lor, nu încetează să adauge noi şi noi activităţi lumeşti şi religioase, rămânând neliniştiţi din teama de sărăcie – sau din teama de creaturi, ceea ce este o uitare gravă şi o stare deplorabilă. Şi în această stare se găseşte majoritatea oamenilor sau aproape toţi, Dumnezeu să ne ferească de asta ! Păzeşte-te, fratele meu, dedică-te în întregime lui Dumnezeu, şi vei vedea miracole. Nu te lăsa pradă lumii, cum fac oamenii, ca să nu fii atins de aceeaşi nefericire ca şi ei. Pe Dumnezeu, dacă inimile noastre ar fi la Domnul nostru, lumea s-ar zori să vină la noi şi până în casele noastre. Căci Domnul nostru (lăudat fie El) îi spune : Oh lume, serveşte-i pe cei care Mă servesc, şi oboseşte-i pe cei care te slujesc. Pe Dumnezeu, dacă am fi ai Domnului, cosmosul în întregime şi tot ceea ce conţine n-ar întârzia să ne aparţină, aşa cum aparţine altora, căci Dumnezeu l-a făcut servitorulnostru, aşa cum ne-a făcut servitorii Săi.
Dar iată că L-am înlocuit pe Domnul şi Stăpânul nostru (lăudat fie El) cu lucruri cărora noi le suntem domni şi stăpâni, şi nu ne este deloc ruşine : « Nu există forţă, nici putere, decât de la Dumnezeu ! » (Coran, XIX, 69). Trebuie să dedicăm activităţilor religioase atenţia noastră întotdeauna şi azi mai mult ca niciodată, căci s-ar crede azi că n-a existat niciodată activitate religioasă fără legături lumeşti, şi totuşi a existat, chiar dacă nu se mai găseşte. Dumnezeu este martor la ceea ce spunem.
Constatăm (dar Dumnezeu este mai cunoscător) că nu mai este nimeni care să poată spune mulţimii oamenilor pioşi de astăzi : « Renunţaţi la unele dintre activităţile voastre lumeşti ca să puteţi avea mai multe activităţi religioase. Dumnezeu o să vă înlocuiască (la treburile voastre), aşa cum a făcut-o şi pentru alţii. » Astăzi, nu vei fi ascultat – şi Dumnezeu ştie mai bine – decât dacă spui : « Cultivă (câmpurile), câştigă, fă negustorie » şi tot aşa. Dar dacă spui : « Lasă, abţine-te (de la lume) şi mulţumeşte-te cu ceea ce este », puţini vor fi oamenii de elită ai vremurilor noastre care să te asculte, şi încă mai puţini din ceilalţi. Ascultă ce spune sfântul Ibn al-'Abbâs al-Mursi (fie ca Dumnezeu să fie mulţumit de el) : « Oamenii au treburi, iar treaba noastră, este credinţa şi teama de Dumnezeu. » Dumnezeu (lăudat fie El) a spus : « Dacă locuitorii acestei cetăţi ar fi crezut, dacă s-ar fi temut de Dumnezeu, Noi le-am fi dăruit binecuvântările cerului şi ale pământului. » (Coran, VII, 94). Şi altă dată, el a spus : « Oamenii au treburi, iar treaba noastră este Dumnezeu. »
Mai este şi cuvântul sfântului Abû Yazîd al-Bistâmi (fie ca Dumnezeu să fie mulţumit de el) : « Eu trebuie să-L ador, aşa cum El mi-a poruncit, şi El trebuie să mă hrănească, aşa cum El mi-a promis », şi aşa mai departe. Nu spun toate acestea decât pentru că mie teamă pentru tine să nu cazi în nefericirea care îi loveşte pe cei mai mulţi dintre oameni. Căci îi văd ocupaţi de multe activităţi, atât religioase cât şi lumeşti, netemându-se de nimic decât de sărăcie. Dacă ar şi câte bunuri aduce preocuparea de Dumnezeu, şi-ar părăsi cu totul activităţile lumeşti şi nu s-ar ocupa decât de El, adică de poruncile Sale.
Dar în ignoranţa lor, nu încetează să adauge noi şi noi activităţi lumeşti şi religioase, rămânând neliniştiţi din teama de sărăcie – sau din teama de creaturi, ceea ce este o uitare gravă şi o stare deplorabilă. Şi în această stare se găseşte majoritatea oamenilor sau aproape toţi, Dumnezeu să ne ferească de asta ! Păzeşte-te, fratele meu, dedică-te în întregime lui Dumnezeu, şi vei vedea miracole. Nu te lăsa pradă lumii, cum fac oamenii, ca să nu fii atins de aceeaşi nefericire ca şi ei. Pe Dumnezeu, dacă inimile noastre ar fi la Domnul nostru, lumea s-ar zori să vină la noi şi până în casele noastre. Căci Domnul nostru (lăudat fie El) îi spune : Oh lume, serveşte-i pe cei care Mă servesc, şi oboseşte-i pe cei care te slujesc. Pe Dumnezeu, dacă am fi ai Domnului, cosmosul în întregime şi tot ceea ce conţine n-ar întârzia să ne aparţină, aşa cum aparţine altora, căci Dumnezeu l-a făcut servitorulnostru, aşa cum ne-a făcut servitorii Săi.
Dar iată că L-am înlocuit pe Domnul şi Stăpânul nostru (lăudat fie El) cu lucruri cărora noi le suntem domni şi stăpâni, şi nu ne este deloc ruşine : « Nu există forţă, nici putere, decât de la Dumnezeu ! » (Coran, XIX, 69). Trebuie să dedicăm activităţilor religioase atenţia noastră întotdeauna şi azi mai mult ca niciodată, căci s-ar crede azi că n-a existat niciodată activitate religioasă fără legături lumeşti, şi totuşi a existat, chiar dacă nu se mai găseşte. Dumnezeu este martor la ceea ce spunem.
Constatăm (dar Dumnezeu este mai cunoscător) că nu mai este nimeni care să poată spune mulţimii oamenilor pioşi de astăzi : « Renunţaţi la unele dintre activităţile voastre lumeşti ca să puteţi avea mai multe activităţi religioase. Dumnezeu o să vă înlocuiască (la treburile voastre), aşa cum a făcut-o şi pentru alţii. » Astăzi, nu vei fi ascultat – şi Dumnezeu ştie mai bine – decât dacă spui : « Cultivă (câmpurile), câştigă, fă negustorie » şi tot aşa. Dar dacă spui : « Lasă, abţine-te (de la lume) şi mulţumeşte-te cu ceea ce este », puţini vor fi oamenii de elită ai vremurilor noastre care să te asculte, şi încă mai puţini din ceilalţi. Ascultă ce spune sfântul Ibn al-'Abbâs al-Mursi (fie ca Dumnezeu să fie mulţumit de el) : « Oamenii au treburi, iar treaba noastră, este credinţa şi teama de Dumnezeu. » Dumnezeu (lăudat fie El) a spus : « Dacă locuitorii acestei cetăţi ar fi crezut, dacă s-ar fi temut de Dumnezeu, Noi le-am fi dăruit binecuvântările cerului şi ale pământului. » (Coran, VII, 94). Şi altă dată, el a spus : « Oamenii au treburi, iar treaba noastră este Dumnezeu. »
miercuri, august 18, 2010
Scrisorile unui maestru sufi (de Al- 'Arabi ad-Darqawi) – 14
Ascultă deci, oh faqirule, căci îţi voi repeta acum unele dintre dojanele mele (mudhâkarât) pentru ca cel care nu profită de ele prima dată, să le folosească a doua sau a treia oară, astfel încât faqirul deznădăjduit să găsească în ele, atunci când îşi aruncă ochii, ceea ce-i trebuia fără să fi căutat.
Să ştiţi, şi lui Dumnezeu să-i fie milă de voi, că exista un trib din neamul Benî Zarwâl – fie ca Dumnezeu să-i protejeze de orice greşeală – un cărturar dintre fraţii noştri a căror cuvinte dezvăluiau asemenea dedesubturi încât oamenii care-l ascultau vorbind începeau să râdă chiar dacă erau trişti şi sufereau. Într-o zi, atunci când era o înmormântare în casa lui, iar locul era plin de lume, oamenii constatară că un mare număr de măciuci se afla acolo, unele atârnate de pereţi, altele peste tot pe podea. Iar oamenii întrebară : « Ce faci cu toate ciomegele astea ? » El răspunse : « Dacă vreodată intră aici un hoţ, nu va trebui să caut prea mult timp o armă, ci doar voi pune mâna pe una dintre bâtele astea care se află peste tot la îndemână. »
Mi se pare că e o idee excelentă, şi în spiritul ei voi repeta unele dintre îndemnurile mele.
Să ştiţi, şi lui Dumnezeu să-i fie milă de voi, că exista un trib din neamul Benî Zarwâl – fie ca Dumnezeu să-i protejeze de orice greşeală – un cărturar dintre fraţii noştri a căror cuvinte dezvăluiau asemenea dedesubturi încât oamenii care-l ascultau vorbind începeau să râdă chiar dacă erau trişti şi sufereau. Într-o zi, atunci când era o înmormântare în casa lui, iar locul era plin de lume, oamenii constatară că un mare număr de măciuci se afla acolo, unele atârnate de pereţi, altele peste tot pe podea. Iar oamenii întrebară : « Ce faci cu toate ciomegele astea ? » El răspunse : « Dacă vreodată intră aici un hoţ, nu va trebui să caut prea mult timp o armă, ci doar voi pune mâna pe una dintre bâtele astea care se află peste tot la îndemână. »
Mi se pare că e o idee excelentă, şi în spiritul ei voi repeta unele dintre îndemnurile mele.
vineri, august 06, 2010
Misterul dervisilor
La mijlocul secolului al XIX-lea, intr-un oras din nordul Kurdistanului irakian, seicul Abdul Karim a primit de la invatatorul ordinului islamic Sufi porunca sa se retraga in munti.
Dervisul s-a supus si, vreme de doi ani, n-a mai dat semn de viata. Familia l-a considerat mort. In sfarsit, intr-o noapte, Karim i-a aparut fratelui sau in vis si i-a aratat locul unde se retrasese. A doua zi, familia a plecat in munti, l-a intalnit pe Karim in locul aratat si l-a putut aduce acasa, teafar si sanatos. Karim isi petrecuse cei doi ani de retragere intr-o perfecta comuniune cu Dumnezeu, prilej pentru o meditatie profunda, prin care i s-a incredintat un Casnazan - "secret pe care nimeni nu-l cunoaste".
De la aceasta data, ordinul Sufi, caruia ii apartinea Karim, s-a numit Tariqa Casnazaniyyah, care inseamna "calea pe care nimeni n-o cunoaste".
Pe varful muntelui, in legatura cu Dumnezeu
Incepand din secolul al VII-lea dupa Chr., membrii ordinului sufit mostenesc o traditie mistica, in sanul religiei islamice. In zilele noastre, exista circa 150 de diferite ordine Sufi care, dincolo de o stapanire perfecta a preceptelor Coranului, revendica si mostenirea unor secrete divine transmise direct de profesorul Mahomet invatatorilor (seici) ce s-au succedat in fruntea unor generatii sufi.
Simbolul sufismului este trandafirul, o floare a carei frumusete si gingasie infloreste la capatul unei tulpini acoperite de spini, imagine sugestiva pentru dificultatile caii mistice care duce la harul divin. "Daca Dumnezeu te-a lovit cu un rau, doar El te poate scapa de acesta". Acest verset din Coran ingaduie, dupa sufiti, sa se explice originea puterilor lor: insotind piosenia cu supunerea fata de Allah, ei pot infaptui miracole ce intra, de obicei, numai sub puterea divina. Chiar si recitarea Coranului este o sursa de performante fizice: sufitii cunosc unsprezece grade de dificultate in recitarea lui.
Alternand momentele de pornire si de oprire a suflului, ei izbutesc sa sustina o respiratie timp de doua minute, schimband de cinci ori octavele in care rostesc rugaciunea. Modul in care psalmodiaza sunetele le permite sufitilor sa-si intareasca organismul: fiecare dintre aceste vibratii sonore pare sa aiba un impact precis asupra sistemului endocrin. Dar cunostintele lor in materie de sanatate sunt formidabile.
Ordinele sufite cunosc mai multe tehnici de vindecare. Vechi de opt secole, ele ofera in mod gratuit miilor de adepti ingrijiri fitoterapeutice. Ordinul Tariqa Casnazaniyyah este celebru, pentru ca transmite membrilor sai, in momentul initierii, puterea de a-si provoca, fara durere, niste rani pe corp, numaidecat urmate de ceea ce s-a numit "super-reactii" - vindecari instantanee ale acestor plagi.
De prin anii 1980, Jamal N. Hussein, doctor in fizica al Universitatii din Bagdad, se straduieste sa explice stiintific vindecarile realizate de acei Tariqa. In acest scop, Hussein i-a facut o vizita seicului Muhammad Al-Casnazani, conducatorul ordinului Tariqa Casnazaniyyah, si i-a obtinut incuviintarea pentru a supune mai multi dervisi unor teste stiintifice riguroase in laborator. Scopul marturisit al experientei lui Hussein era de a patrunde secretele acestor puteri paranormale de vindecare.
Pumnale infipte sub ochi
Si astfel s-a creat, la Amman, in Iordania, Paramann Programme Laboratories (PPL). Incepand din 1988, s-au efectuat o serie de 50 de experiente, pe un numar de 28 de membri ai ordinului. Rezultatele acestor examene au fost comunicate si in Occident.
Cu ocazia acestor teste, dervisii si-au trecut prin obraji, prin limba, prin partea inferioara a gurii, prin lobii urechilor, prin gat, prin brate, prin torace, prin abdomen, tepuse si varfuri ascutite. Cu lovituri de ciocan, ei si-au introdus lame de pumnal in partile laterale ale craniului si exact sub ochi. Ei au mestecat si au inghitit cioburi de sticla si lame de ras, au tinut in maini si in dinti placi de metal incinse pana la alb, si-au aplicat pe obraz, pe brate si pe gambe torte aprinse timp de cinci pana la cincisprezece secunde si, in sfarsit, s-au lasat sa fie muscati de limba de serpi veninosi si de scorpioni. In fiecare dintre aceste cazuri, cercetatorii au observat ca dervisii nu simteau nici un fel de dureri. Fiecare leziune astfel facuta se vindeca in cateva secunde fara vreo urma. Cel mai des, pe leziuni apareau cateva picaturi de sange care dispareau numaidecat; in cateva cazuri a aparut, o clipa doar, cate un firicel subtirel de sange. Mai mult, cercetatorii n-au putut descoperi vreun fenomen infectios, nici chiar atunci cand instrumentele erau nesterilizate... Aceste fenomenale vindecari instantanee au fost denumite "super-reactii".
O stapanire de sine perfecta
"Inaintea, in timpul si dupa producerea acestor acte, dervisii ramaneau perfect treji si capabili sa raspunda constient si rapid stimulilor externi din mediul inconjurator", declara Hussein. "Ei isi stapaneau desavarsit corpurile, simturile, constiinta, si nu-si pierdeau controlul, aveau perceptia clara si nu dadeau semne ca au modificari la nivelul cunoasterii".
Dansatori sufi
Dupa mai multe luni de analize impinse la extrem, cercetatorii de la PPL au trebuit sa se recunoasca invinsi: aceste puteri miraculoase de autovindecare puteau fi masurate, dar nu si explicate.
Singura explicatie este credinta, dobandirea si transmiterea misterioasa de puteri, realizate prin initierile din ordinul Tariqa Casnazaniyyah. Ceremoniile sufi de initiere prevad, in mod traditional, o instructie religioasa, ca si recitarea unor versete din Coran. Transmiterea puterilor de autovindecare este asigurata de un calif, persoana ce face parte din numarul restrans de "adjuncti ai invatatorului", alesi cu grija si abilitati sa formeze noi dervisi.
Pentru a transmite puterea pe care o detine, califul nu trebuie decat sa-si tina trei minute mana lipita de noul invatacel, contact care se face in general sub forma unei strangeri de mana. La capatul ei, initiatul isi poate permite un meniu de cioburi de sticla...
Curios lucru, dervisii nu se mai pot vindeca singuri, daca sunt victimele unei rani provocate in circumstante exterioare, de catre altcineva... Singurele vindecari sunt cele ale ranilor pe care si le provoaca ei.
O aptitudine capatata
Faptul ca nici o modificare cerebrala nu a fost constatata la dervisi in cursul actelor lor, pare sa arate prezenta unei puteri exterioare venite din alta parte. "Ceea ce ma fascineaza", marturiseste Shetha Al-Dargazelli, doctor in fizica, participant la experiment din partea Angliei, "este ca aici e vorba, poate, de energie vindecatoare inteligenta, calitativ diferita de tot ce-a putut observa stiinta pana in prezent".
Stiinta moderna nu se arata prea entuziasmata sa cerceteze acest tip de fenomene, pus in evidenta de laboratoarele Paramann. Ar insemna sa accepte realitatea unor fenomene paranormale. Izolarea si apoi luarea in stapanire a secretelor dervisilor sufi ar putea inzestra omenirea cu puteri uriase si, poate, nelinistitoare.
Un obiectiv international
Dervisii Tariqa Casnazaniyyah au fost pana acum centrul numeroaselor conferinte sub patronajul lui Jamal Hussein, care au abordat si alte teme conexe mai bine intelese, ca: aplicatiile medicale de yoga in India, medicina alternativa in Brazilia ori in Rusia, ca si diversele cazuri de autovindecare si de metode de vindecare neconventionala din Irak.
Jamal Hussein incearca astazi sa puna pe picioare un forum international care i-ar permite, in sfarsit, sa prezinte lumii occidentale aceste cazuri de leziuni corporale nedureroase, cu vindecare instantanee. Impreuna cu ceilalti oameni de stiinta, incearca sa instituie un consiliu international al cercetarii cu misiunea de a efectua experimente mai ample pe aceste fenomene. Visul ascuns al lui Hussein ar fi sa se accepte ideea ca hotararea de a transmite lumii aceste puteri de autovindecare a fost luata de Dumnezeu, acum 150 de ani, pe varful unui munte din Kurdistan.
Pana atunci, "secretul pe care nimeni nu-l cunoaste", incredintat de o mana divina seicului Abdul Karim, apoi transmis din invatator sufi in invatator sufi, ramane un adevarat mister pentru stiinta si, de asemenea, o uriasa speranta pentru Omenire.
Scurt istoric
Dervisii rotitori
Sufismul face parte din islamism si a aparut in secolul 8, creat de un grup de asceti care se temeau ca religia oficiala isi pierde valoarea fundamentala: iubirea fata de Dumnezeu. Numele vine de la hainele albe in care se imbracau, tesute din lana (suf). Numiti si dervisi, membrii gruparii predicau adevaratul inteles al versetelor din Coran, in care era vorba despre iubirea dintre oameni si Dumnezeu. "Cine il cunoaste pe Dumnezeu il iubeste", spunea Hasan al-Bashri, unul dintre intemeietorii sufismului. Directia mistica indusa de sufisti in credinta islamica a dus la conflicte grave cu religia oficiala, resimtita ca extrem de rigida, care predica obligatia respectarii fara cracnire a poruncilor si a legilor cuprinse in islamism si frica de Dumnezeu. Mult mai umana si mai promitatoare, ideea trairii sufletesti a lui Dumnezeu, abandonul mistic, daruirea totala fata de el au facut ca sufismul sa cunoasca o raspandire fulgeratoare. Esenta lui micsora distanta dintre cer si pamant, oferea un Dumnezeu iubitor, prietenos, iar viata lor era intru-totul pilduitoare. Pentru a-si materializa cat mai bine trairile, sufistii au elaborat practici religioase care duceau la extaz. Scopul era nirvana ("Ma'rifa"), disolutia constiintei, iar apoi chiar anularea totala a eului interior, pentru contopirea cu Dumnezeu.
Intre secolele 10 si 14, sufismul a inceput sa influenteze puternic si artele, care incercau sa se apropie, prin poezie, muzica si dans, de misterul lui Dumnezeu. Unul dintre reprezentantii de frunte ai miscarii a fost poetul persan Rumi (1207-1273). El a trait in Konya (Turcia), unde a intemeiat ordinul sufist Mewlawja, in care se cultivau muzica si un dans ritual barbatesc, practicat prin invartire cu bratele ridicate, de unde si numele de "dervisti rotitori" (prinsi in vartej). Dansurile acestea mistice, menite sa produca extazul, au ramas pana azi cel mai cunoscut simbol al traditiei sufi. (Doua siruri de dansatori se rotesc, si in cerc, si in jurul lor, in vreme ce unul singur are o miscare inversa acelor de ceasornic.)
Tehnici ale extazului
In cadrul diverselor ordine sufite se practicau si tehnici religioase extatice (dhikr). Allah e invocat ca stapan al sufletului, printr-o stare de transa obtinuta cu ajutorul ascezei, al opririi de la somn (veghe), prin dans si batai in toba. Asa-numitii "dervisti bocitori" practicau si rostirea in comun a numelui lui Dumnezeu, rugaciuni sau fragmente din Coran. De o mare raspandire se bucurau tehnicile de respiratie, care permit retinerea aerului pe durata a minute intregi, pentru ca apoi sa poata fi rostita vreme de ore, formula sacra "la ilaha illa' llah" (Nu exista alt Dumnezeu in afara de Dumnezeu). Totul se sfarseste cu silaba hu (El, Dumnezeu), rostita gafait, de mai multe ori. Sufistii care ajungeau la asemenea tehnici de extaz dezvoltau insusiri fenomenale. Puteau sa leviteze, sa se raneasca fara a pierde sange, sa-si dea foc fara sa fie arsi. Pe cea mai inalta treapta se dobandea chiar invierea din morti.
Martiri
Scrierile sufite au fost adunate pentru intaia oara de filosoful Al Djunaid (909). Culegerea lui contine mai ales experiente ale extazului mistic, de la dizolvarea eului, pana la integrarea cu Dumnezeu. Al Djunaid a elaborat chiar o "Filosofie a dispersarii in Dumnezeu", care a avut o mare influenta asupra continuitatii traditiei sufite. Existenta in unire cu Dumnezeu o descria cu cuvintele: "Dumnezeu il lasa pe om sa moara in sine, ca sa poata trai in El". Asemenea perspective mistice, dobandite prin traire extatica, displaceau total islamismului oficial, care ii acuza pe sufiti de eretism. "Am devenit cel pe care il iubesc. Cel pe care il iubesc a devenit eu. Suntem doua spirite topite in acelasi trup". Al-Halladsh, autorul acestei interpretari mistice, a fost spanzurat in anul 929.
Scrisa de Carol Iser
http://www.formula-as.ro/2010/921/enigme-16/misterul-dervisilor-12524
Dervisul s-a supus si, vreme de doi ani, n-a mai dat semn de viata. Familia l-a considerat mort. In sfarsit, intr-o noapte, Karim i-a aparut fratelui sau in vis si i-a aratat locul unde se retrasese. A doua zi, familia a plecat in munti, l-a intalnit pe Karim in locul aratat si l-a putut aduce acasa, teafar si sanatos. Karim isi petrecuse cei doi ani de retragere intr-o perfecta comuniune cu Dumnezeu, prilej pentru o meditatie profunda, prin care i s-a incredintat un Casnazan - "secret pe care nimeni nu-l cunoaste".
De la aceasta data, ordinul Sufi, caruia ii apartinea Karim, s-a numit Tariqa Casnazaniyyah, care inseamna "calea pe care nimeni n-o cunoaste".
Pe varful muntelui, in legatura cu Dumnezeu
Incepand din secolul al VII-lea dupa Chr., membrii ordinului sufit mostenesc o traditie mistica, in sanul religiei islamice. In zilele noastre, exista circa 150 de diferite ordine Sufi care, dincolo de o stapanire perfecta a preceptelor Coranului, revendica si mostenirea unor secrete divine transmise direct de profesorul Mahomet invatatorilor (seici) ce s-au succedat in fruntea unor generatii sufi.
Simbolul sufismului este trandafirul, o floare a carei frumusete si gingasie infloreste la capatul unei tulpini acoperite de spini, imagine sugestiva pentru dificultatile caii mistice care duce la harul divin. "Daca Dumnezeu te-a lovit cu un rau, doar El te poate scapa de acesta". Acest verset din Coran ingaduie, dupa sufiti, sa se explice originea puterilor lor: insotind piosenia cu supunerea fata de Allah, ei pot infaptui miracole ce intra, de obicei, numai sub puterea divina. Chiar si recitarea Coranului este o sursa de performante fizice: sufitii cunosc unsprezece grade de dificultate in recitarea lui.
Alternand momentele de pornire si de oprire a suflului, ei izbutesc sa sustina o respiratie timp de doua minute, schimband de cinci ori octavele in care rostesc rugaciunea. Modul in care psalmodiaza sunetele le permite sufitilor sa-si intareasca organismul: fiecare dintre aceste vibratii sonore pare sa aiba un impact precis asupra sistemului endocrin. Dar cunostintele lor in materie de sanatate sunt formidabile.
Ordinele sufite cunosc mai multe tehnici de vindecare. Vechi de opt secole, ele ofera in mod gratuit miilor de adepti ingrijiri fitoterapeutice. Ordinul Tariqa Casnazaniyyah este celebru, pentru ca transmite membrilor sai, in momentul initierii, puterea de a-si provoca, fara durere, niste rani pe corp, numaidecat urmate de ceea ce s-a numit "super-reactii" - vindecari instantanee ale acestor plagi.
De prin anii 1980, Jamal N. Hussein, doctor in fizica al Universitatii din Bagdad, se straduieste sa explice stiintific vindecarile realizate de acei Tariqa. In acest scop, Hussein i-a facut o vizita seicului Muhammad Al-Casnazani, conducatorul ordinului Tariqa Casnazaniyyah, si i-a obtinut incuviintarea pentru a supune mai multi dervisi unor teste stiintifice riguroase in laborator. Scopul marturisit al experientei lui Hussein era de a patrunde secretele acestor puteri paranormale de vindecare.
Pumnale infipte sub ochi
Si astfel s-a creat, la Amman, in Iordania, Paramann Programme Laboratories (PPL). Incepand din 1988, s-au efectuat o serie de 50 de experiente, pe un numar de 28 de membri ai ordinului. Rezultatele acestor examene au fost comunicate si in Occident.
Cu ocazia acestor teste, dervisii si-au trecut prin obraji, prin limba, prin partea inferioara a gurii, prin lobii urechilor, prin gat, prin brate, prin torace, prin abdomen, tepuse si varfuri ascutite. Cu lovituri de ciocan, ei si-au introdus lame de pumnal in partile laterale ale craniului si exact sub ochi. Ei au mestecat si au inghitit cioburi de sticla si lame de ras, au tinut in maini si in dinti placi de metal incinse pana la alb, si-au aplicat pe obraz, pe brate si pe gambe torte aprinse timp de cinci pana la cincisprezece secunde si, in sfarsit, s-au lasat sa fie muscati de limba de serpi veninosi si de scorpioni. In fiecare dintre aceste cazuri, cercetatorii au observat ca dervisii nu simteau nici un fel de dureri. Fiecare leziune astfel facuta se vindeca in cateva secunde fara vreo urma. Cel mai des, pe leziuni apareau cateva picaturi de sange care dispareau numaidecat; in cateva cazuri a aparut, o clipa doar, cate un firicel subtirel de sange. Mai mult, cercetatorii n-au putut descoperi vreun fenomen infectios, nici chiar atunci cand instrumentele erau nesterilizate... Aceste fenomenale vindecari instantanee au fost denumite "super-reactii".
O stapanire de sine perfecta
"Inaintea, in timpul si dupa producerea acestor acte, dervisii ramaneau perfect treji si capabili sa raspunda constient si rapid stimulilor externi din mediul inconjurator", declara Hussein. "Ei isi stapaneau desavarsit corpurile, simturile, constiinta, si nu-si pierdeau controlul, aveau perceptia clara si nu dadeau semne ca au modificari la nivelul cunoasterii".
Dansatori sufi
Dupa mai multe luni de analize impinse la extrem, cercetatorii de la PPL au trebuit sa se recunoasca invinsi: aceste puteri miraculoase de autovindecare puteau fi masurate, dar nu si explicate.
Singura explicatie este credinta, dobandirea si transmiterea misterioasa de puteri, realizate prin initierile din ordinul Tariqa Casnazaniyyah. Ceremoniile sufi de initiere prevad, in mod traditional, o instructie religioasa, ca si recitarea unor versete din Coran. Transmiterea puterilor de autovindecare este asigurata de un calif, persoana ce face parte din numarul restrans de "adjuncti ai invatatorului", alesi cu grija si abilitati sa formeze noi dervisi.
Pentru a transmite puterea pe care o detine, califul nu trebuie decat sa-si tina trei minute mana lipita de noul invatacel, contact care se face in general sub forma unei strangeri de mana. La capatul ei, initiatul isi poate permite un meniu de cioburi de sticla...
Curios lucru, dervisii nu se mai pot vindeca singuri, daca sunt victimele unei rani provocate in circumstante exterioare, de catre altcineva... Singurele vindecari sunt cele ale ranilor pe care si le provoaca ei.
O aptitudine capatata
Faptul ca nici o modificare cerebrala nu a fost constatata la dervisi in cursul actelor lor, pare sa arate prezenta unei puteri exterioare venite din alta parte. "Ceea ce ma fascineaza", marturiseste Shetha Al-Dargazelli, doctor in fizica, participant la experiment din partea Angliei, "este ca aici e vorba, poate, de energie vindecatoare inteligenta, calitativ diferita de tot ce-a putut observa stiinta pana in prezent".
Stiinta moderna nu se arata prea entuziasmata sa cerceteze acest tip de fenomene, pus in evidenta de laboratoarele Paramann. Ar insemna sa accepte realitatea unor fenomene paranormale. Izolarea si apoi luarea in stapanire a secretelor dervisilor sufi ar putea inzestra omenirea cu puteri uriase si, poate, nelinistitoare.
Un obiectiv international
Dervisii Tariqa Casnazaniyyah au fost pana acum centrul numeroaselor conferinte sub patronajul lui Jamal Hussein, care au abordat si alte teme conexe mai bine intelese, ca: aplicatiile medicale de yoga in India, medicina alternativa in Brazilia ori in Rusia, ca si diversele cazuri de autovindecare si de metode de vindecare neconventionala din Irak.
Jamal Hussein incearca astazi sa puna pe picioare un forum international care i-ar permite, in sfarsit, sa prezinte lumii occidentale aceste cazuri de leziuni corporale nedureroase, cu vindecare instantanee. Impreuna cu ceilalti oameni de stiinta, incearca sa instituie un consiliu international al cercetarii cu misiunea de a efectua experimente mai ample pe aceste fenomene. Visul ascuns al lui Hussein ar fi sa se accepte ideea ca hotararea de a transmite lumii aceste puteri de autovindecare a fost luata de Dumnezeu, acum 150 de ani, pe varful unui munte din Kurdistan.
Pana atunci, "secretul pe care nimeni nu-l cunoaste", incredintat de o mana divina seicului Abdul Karim, apoi transmis din invatator sufi in invatator sufi, ramane un adevarat mister pentru stiinta si, de asemenea, o uriasa speranta pentru Omenire.
Scurt istoric
Dervisii rotitori
Sufismul face parte din islamism si a aparut in secolul 8, creat de un grup de asceti care se temeau ca religia oficiala isi pierde valoarea fundamentala: iubirea fata de Dumnezeu. Numele vine de la hainele albe in care se imbracau, tesute din lana (suf). Numiti si dervisi, membrii gruparii predicau adevaratul inteles al versetelor din Coran, in care era vorba despre iubirea dintre oameni si Dumnezeu. "Cine il cunoaste pe Dumnezeu il iubeste", spunea Hasan al-Bashri, unul dintre intemeietorii sufismului. Directia mistica indusa de sufisti in credinta islamica a dus la conflicte grave cu religia oficiala, resimtita ca extrem de rigida, care predica obligatia respectarii fara cracnire a poruncilor si a legilor cuprinse in islamism si frica de Dumnezeu. Mult mai umana si mai promitatoare, ideea trairii sufletesti a lui Dumnezeu, abandonul mistic, daruirea totala fata de el au facut ca sufismul sa cunoasca o raspandire fulgeratoare. Esenta lui micsora distanta dintre cer si pamant, oferea un Dumnezeu iubitor, prietenos, iar viata lor era intru-totul pilduitoare. Pentru a-si materializa cat mai bine trairile, sufistii au elaborat practici religioase care duceau la extaz. Scopul era nirvana ("Ma'rifa"), disolutia constiintei, iar apoi chiar anularea totala a eului interior, pentru contopirea cu Dumnezeu.
Intre secolele 10 si 14, sufismul a inceput sa influenteze puternic si artele, care incercau sa se apropie, prin poezie, muzica si dans, de misterul lui Dumnezeu. Unul dintre reprezentantii de frunte ai miscarii a fost poetul persan Rumi (1207-1273). El a trait in Konya (Turcia), unde a intemeiat ordinul sufist Mewlawja, in care se cultivau muzica si un dans ritual barbatesc, practicat prin invartire cu bratele ridicate, de unde si numele de "dervisti rotitori" (prinsi in vartej). Dansurile acestea mistice, menite sa produca extazul, au ramas pana azi cel mai cunoscut simbol al traditiei sufi. (Doua siruri de dansatori se rotesc, si in cerc, si in jurul lor, in vreme ce unul singur are o miscare inversa acelor de ceasornic.)
Tehnici ale extazului
In cadrul diverselor ordine sufite se practicau si tehnici religioase extatice (dhikr). Allah e invocat ca stapan al sufletului, printr-o stare de transa obtinuta cu ajutorul ascezei, al opririi de la somn (veghe), prin dans si batai in toba. Asa-numitii "dervisti bocitori" practicau si rostirea in comun a numelui lui Dumnezeu, rugaciuni sau fragmente din Coran. De o mare raspandire se bucurau tehnicile de respiratie, care permit retinerea aerului pe durata a minute intregi, pentru ca apoi sa poata fi rostita vreme de ore, formula sacra "la ilaha illa' llah" (Nu exista alt Dumnezeu in afara de Dumnezeu). Totul se sfarseste cu silaba hu (El, Dumnezeu), rostita gafait, de mai multe ori. Sufistii care ajungeau la asemenea tehnici de extaz dezvoltau insusiri fenomenale. Puteau sa leviteze, sa se raneasca fara a pierde sange, sa-si dea foc fara sa fie arsi. Pe cea mai inalta treapta se dobandea chiar invierea din morti.
Martiri
Scrierile sufite au fost adunate pentru intaia oara de filosoful Al Djunaid (909). Culegerea lui contine mai ales experiente ale extazului mistic, de la dizolvarea eului, pana la integrarea cu Dumnezeu. Al Djunaid a elaborat chiar o "Filosofie a dispersarii in Dumnezeu", care a avut o mare influenta asupra continuitatii traditiei sufite. Existenta in unire cu Dumnezeu o descria cu cuvintele: "Dumnezeu il lasa pe om sa moara in sine, ca sa poata trai in El". Asemenea perspective mistice, dobandite prin traire extatica, displaceau total islamismului oficial, care ii acuza pe sufiti de eretism. "Am devenit cel pe care il iubesc. Cel pe care il iubesc a devenit eu. Suntem doua spirite topite in acelasi trup". Al-Halladsh, autorul acestei interpretari mistice, a fost spanzurat in anul 929.
Scrisa de Carol Iser
http://www.formula-as.ro/2010/921/enigme-16/misterul-dervisilor-12524
luni, august 02, 2010
De ce creează Dumnezeu şi oameni nesănătoşi la minte?
Întrebare:
Musulmanul trebuie să creadă că Dumnezeu Preaînaltul este drept, dar nu-mi pot explica de ce El ia viaţa unor copii sau bebeluşi. Şi de ce creează Dumnezeu oameni nesănătoşi la minte?
Răspuns:
Musulmanul trebuie să creadă în înţelepciunea cu care Dumnezeu creează orice lucru din lumea aceasta. În Coran, El spune: „Socoteaţi că v-am creat în joacă şi că nu veţi fi întorşi la Noi?” (Credincioşii - sura 23:115)
Există, aşadar, o înţelepciune divină în spatele oricărui lucru săvârşit de Dumnezeu. Dumnezeu nu creează răul absolut. Pentru părinţi creează El copilul care se va confrunta cu experienţa bolii sau chiar a morţii; dacă părinţii trec prin această încercare cu răbdare şi recunoştinţă faţă de Dumnezeu, El îi va răsplăti în lumea de dincolo. Experienţa aceasta poate avea loc şi în beneficiul copilului însuşi, fiindcă Dumnezeu Preaînaltul îl va răsplăti şi pe el pentru suferinţa îndurată.
Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul oamenilor care nu sunt zdraveni la minte. O imensă înţelepciune se află în spatele acestui fapt: când oamenii sănătoşi întâlnesc oameni cu mintea rătăcită, ei îşi dau seama de privilegiul de a fi fost dăruiţi de Dumnezeu cu o minte sănătoasă şi-I mulţumesc pentru aceasta. Raţiunea de a exista a oamenilor nesănătoşi la minte mai constă şi în aceea că ei constituie o încercare pentru rudele lor şi chiar pentru comunitatea din care fac parte: ce fel de comportament vor adopta acestea în raport cu astfel de persoane?
Trebuie, aşadar, să fim conştienţi că viaţa din lumea aceasta reprezintă un test. Dumnezeu creează bolile, moartea, alienarea mintală şi restul lucrurilor care pot apărea drept nişte nenorociri, dar toate acestea nu sunt decat încercări venite de la Dumnezeu prin care ne este pusă la încercare credinţa. În Coran, El spune: „Oamenii cred că vor fi lăsaţi să să spună: „Noi credem!”, fără să fie puşi la încercare?” (Păianjenul - sura 29, versetul 2)
Ca răspuns la întrebarea ta, Sheikh Salim `Abdus-Salam Ash-Shaykhi, da`i şi membru al Consiliului European pentru Fatwa şi Cercetare, afirmă:
„Suntem datori să acceptăm că ceea ce hotărăşte Dumnezeu Preaînaltul să se întâmple este favorabil şi în propriul nostru interes, indiferent dacă aceste evenimente ne apar, din perspectiva individuală, ca fiind pozitive sau negative. Nu putem cuprinde cu înţelegerea umană înţelepciunea divină, dar putem să credem în ea şi în faptul că, dacă această înţelepciune ne-ar fi dezvăluită, I-am fi recunoscători lui Dumnezeu şi I-am mulţumi pentru ceea ce face.
Oamenii au tendinţa să creadă că totul se rezumă la această viaţă; este o convingere absolut greşită fiindcă Lumea de dincolo este, de fapt, cea atotdăinuitoare. Important este că atunci când vom ajunge în faţa lui Dumnezeu şi vom percepe totul în adevărata lumină, Îi vom mulţumi pentru că a săvârşit ceea ce consideraserăm a fi o nenorocire pentru noi.”
Musulmanul trebuie să creadă că Dumnezeu Preaînaltul este drept, dar nu-mi pot explica de ce El ia viaţa unor copii sau bebeluşi. Şi de ce creează Dumnezeu oameni nesănătoşi la minte?
Răspuns:
Musulmanul trebuie să creadă în înţelepciunea cu care Dumnezeu creează orice lucru din lumea aceasta. În Coran, El spune: „Socoteaţi că v-am creat în joacă şi că nu veţi fi întorşi la Noi?” (Credincioşii - sura 23:115)
Există, aşadar, o înţelepciune divină în spatele oricărui lucru săvârşit de Dumnezeu. Dumnezeu nu creează răul absolut. Pentru părinţi creează El copilul care se va confrunta cu experienţa bolii sau chiar a morţii; dacă părinţii trec prin această încercare cu răbdare şi recunoştinţă faţă de Dumnezeu, El îi va răsplăti în lumea de dincolo. Experienţa aceasta poate avea loc şi în beneficiul copilului însuşi, fiindcă Dumnezeu Preaînaltul îl va răsplăti şi pe el pentru suferinţa îndurată.
Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul oamenilor care nu sunt zdraveni la minte. O imensă înţelepciune se află în spatele acestui fapt: când oamenii sănătoşi întâlnesc oameni cu mintea rătăcită, ei îşi dau seama de privilegiul de a fi fost dăruiţi de Dumnezeu cu o minte sănătoasă şi-I mulţumesc pentru aceasta. Raţiunea de a exista a oamenilor nesănătoşi la minte mai constă şi în aceea că ei constituie o încercare pentru rudele lor şi chiar pentru comunitatea din care fac parte: ce fel de comportament vor adopta acestea în raport cu astfel de persoane?
Trebuie, aşadar, să fim conştienţi că viaţa din lumea aceasta reprezintă un test. Dumnezeu creează bolile, moartea, alienarea mintală şi restul lucrurilor care pot apărea drept nişte nenorociri, dar toate acestea nu sunt decat încercări venite de la Dumnezeu prin care ne este pusă la încercare credinţa. În Coran, El spune: „Oamenii cred că vor fi lăsaţi să să spună: „Noi credem!”, fără să fie puşi la încercare?” (Păianjenul - sura 29, versetul 2)
Ca răspuns la întrebarea ta, Sheikh Salim `Abdus-Salam Ash-Shaykhi, da`i şi membru al Consiliului European pentru Fatwa şi Cercetare, afirmă:
„Suntem datori să acceptăm că ceea ce hotărăşte Dumnezeu Preaînaltul să se întâmple este favorabil şi în propriul nostru interes, indiferent dacă aceste evenimente ne apar, din perspectiva individuală, ca fiind pozitive sau negative. Nu putem cuprinde cu înţelegerea umană înţelepciunea divină, dar putem să credem în ea şi în faptul că, dacă această înţelepciune ne-ar fi dezvăluită, I-am fi recunoscători lui Dumnezeu şi I-am mulţumi pentru ceea ce face.
Oamenii au tendinţa să creadă că totul se rezumă la această viaţă; este o convingere absolut greşită fiindcă Lumea de dincolo este, de fapt, cea atotdăinuitoare. Important este că atunci când vom ajunge în faţa lui Dumnezeu şi vom percepe totul în adevărata lumină, Îi vom mulţumi pentru că a săvârşit ceea ce consideraserăm a fi o nenorocire pentru noi.”
Abonați-vă la:
Postări (Atom)