Un discipol ii spuse intr-o zi maestrului sufi pe care il slujea:
- Insisti neincetat asupra disciplinei, ascultarii si slujirii ghidului spiritual. Ne ceri sa facem intocmai ceea ce poruncesti, fara nici cea mai mica abatere de la spusele tale; ne ceri sa nu criticam si sa nu combatem pe nimeni.
- Este o descriere foarte exacta a ceea ce pretind de la voi.
- Dar la ce servesc toate acestea, continua discipolul, din moment ce nu ne dai niciodata vreo porunca? Cum sa te ascultam, daca nu ne poruncesti niciodata nimic?
Sufi raspunse:
- Instruirea aceasta este in interesul vostru si in interesul lucrarii, acea lucrare care ne priveste pe noi toti. Daca as actiona in propriul meu interes, v-as da porunci, v-as obliga sa ma ascultati si sa va supuneti. Dar fiindca actionez in interesul vostru, iar porunca are in vedere ceea ce El a poruncit, eu trebuie sa ma asigur ca veti sti sa ascultati si sa va supuneti, ca veti putea sa-L slujiti si ca veti reusi sa va abtineti de la orice comentariu.
Acestea sunt insusirile trebuincioase atunci cand ele se vor cere de la voi si se va ivi prilejul sa le manifestati.
Nu este nevoie sa le puneti permanent la incercare. Daca le posedati deja, cu atat mai bine. Daca nu, trebuie sa le dobanditi prin fapte si prin studiu.
Pentru a invata supunerea nu este destul sa va supuneti poruncilor mele; supunerea se insuseste si prin adaptarea la imprejurari.
N-o sa va fie bine daca nu veti poseda aceste insusiri atunci cand se vor cere de la voi. Important este, insa, sa le detineti. Sa va umflati in pene cu ele, este cu totul altceva.
luni, aprilie 26, 2010
duminică, aprilie 25, 2010
Scrisorile unui maestru sufi (de Al- 'Arabi ad-Darqawi) – 12
Boala care-ţi întristează inima, oh faqirule, vine din pasiunile care o stăpânesc. Dacă le-ai părăsi şi te-ai ocupa de ceea ce-ţi ordonă Dumnezeu, inima ta n-ar avea suferinţele acestea. Ascultă deci ce-ţi spun, şi fie ca Dumnezeu să te ia de mână: dacă de fiecare dată când sufletul tău (nafs) te atacă, te-ai grăbi să faci ceea ce-ţi ordonă Dumnezeu şi I-ai încredinţa în întregime voinţa ta, sugestiile psihice şi satanice şi toate încercările te-ar ocoli fără îndoială. Dimpotrivă, dacă în momentele în care sufletul tău te atacă, tu începi să reflectezi în această privinţă, să cântăreşti argumentele pro şi contra şi să te îneci în vorbăraie (interioară), sugestiile psihice şi satanice vin valuri către tine până te subjugă şi te copleşesc, şi nu-ţi va mai rămâne niciun bine ci doar rău. Dumnezeu să ne călăuzească, pe noi şi pe tine, pe calea sfinţilor Săi, Amin.
Venerabilul maestru, sfântul Ibn Atâ-Llah, spune în Hikamurile sale : « Pentru că ştii că diavolul nu te va uita niciodată, nici tu să nu-L uiţi pe Cel care te ţine de moţul de pe frunte. [1] » (Coran, XI, 59). Iar maestrul nostru spunea :
« Adevăratul mod de a-i face rău vrăjmaşului, este să te ocupi de dragostea Prietenului. Dacă, dimpotrivă, te ocupi cu războiul cu vrăjmaşul, atunci acesta din urmă va fi obţinut de la tine tot ce voia, şi tu vei fi pierdut concomitent ocazia de a-L iubi pe Prieten. » Şi noi spunem : tot binele este în amintirea lui Dumnezeu (dhikr), iar calea care merge spre El nu duce acolo decât prin resemnarea în privinţa lumii, izolarea de oameni şi disciplina exterioară şi interioară. "Nimic nu este mai util inimii decât singurătatea, căci prin aceasta ea intră în arena meditaţiei", aşa cum spunea venerabilul maestru, sfântul Ibn 'Atâ-Llah (fie ca Dumnezeu să fie mulţumit de el) în Hikamurile sale. Şi noi spunem: nimic nu este mai util inimii ca ab-negaţia în privinţa lumii şi faptul de a fi aşezat în faţa sfinţilor lui Dumnezeu.
Detronarea egoului este pentru noi şi pentru toţi maeştrii Căii o condiţie necesară. Şi în acest sens unul dintre ei a spus : « Inima mea doreşte exact ceea ce voi vă temeţi pentru mine. » Dar nu trebuie, oh fakirule !, ca tu să spui asta, înainte de a o fi spus propriului tău suflet obligat să meargă pe această cale, şi nu aiurea.
Notă :
[1] « A ţine moţul de pe frunte » este o zicală arabă care se referă la faptul că un cal poate fi dominat dacă este ţinut de smocul de coamă din frunte.
Venerabilul maestru, sfântul Ibn Atâ-Llah, spune în Hikamurile sale : « Pentru că ştii că diavolul nu te va uita niciodată, nici tu să nu-L uiţi pe Cel care te ţine de moţul de pe frunte. [1] » (Coran, XI, 59). Iar maestrul nostru spunea :
« Adevăratul mod de a-i face rău vrăjmaşului, este să te ocupi de dragostea Prietenului. Dacă, dimpotrivă, te ocupi cu războiul cu vrăjmaşul, atunci acesta din urmă va fi obţinut de la tine tot ce voia, şi tu vei fi pierdut concomitent ocazia de a-L iubi pe Prieten. » Şi noi spunem : tot binele este în amintirea lui Dumnezeu (dhikr), iar calea care merge spre El nu duce acolo decât prin resemnarea în privinţa lumii, izolarea de oameni şi disciplina exterioară şi interioară. "Nimic nu este mai util inimii decât singurătatea, căci prin aceasta ea intră în arena meditaţiei", aşa cum spunea venerabilul maestru, sfântul Ibn 'Atâ-Llah (fie ca Dumnezeu să fie mulţumit de el) în Hikamurile sale. Şi noi spunem: nimic nu este mai util inimii ca ab-negaţia în privinţa lumii şi faptul de a fi aşezat în faţa sfinţilor lui Dumnezeu.
Detronarea egoului este pentru noi şi pentru toţi maeştrii Căii o condiţie necesară. Şi în acest sens unul dintre ei a spus : « Inima mea doreşte exact ceea ce voi vă temeţi pentru mine. » Dar nu trebuie, oh fakirule !, ca tu să spui asta, înainte de a o fi spus propriului tău suflet obligat să meargă pe această cale, şi nu aiurea.
Notă :
[1] « A ţine moţul de pe frunte » este o zicală arabă care se referă la faptul că un cal poate fi dominat dacă este ţinut de smocul de coamă din frunte.
joi, aprilie 22, 2010
Top 10 idei greşite despre islam (de Elena David)
Lumea musulmană este una a controverselor. Cei mai mulţi oameni nu ştiu exact regulile impuse de religia islamică, dar au o părere formată pe baza zvonurilor auzite.
Terorismul, poligamia, fanatismul sau femeile lipsite de drepturi sunt doar câteva dintre concepţiile greşite cu privire la islam ale persoanelor de alte religii, potrivit listverse.com.
Toţi musulmanii sunt arabi
Ideea standard a unui musulman este cea a unui arab cu piele închisă, barba lungă şi turban. Această imagine este însă o parte a minorităţii musulmanilor. Arabii reprezintă doar 15% din populaţia islamică a lumii. De fapt, Orientul Mijlociu este pe locul trei, Asia de Est fiind în top, cu 69%, şi Africa, cu 27%. O altă concepţie greşită este că toţi arabii sunt musulmani. Cei mai mulţi arabi chiar sunt (75%), dar există şi mulţi arabi creştini şi iudei.
Musulmanii îl urăsc pe Iisus
Sunt multe asemănări între referinţele istorice ale creştinismului şi cele ale islamului. Mulţi oameni sunt uimiţi când află că, potrivit credinţei islamice, Iisus este unul dintre cei mai mari mesageri ai lui Dumnezeu. Nu poţi fi musulman fără să crezi în naşterea dintr-o virgină şi în multele miracole ale lui Iisus Hristos. Iisus este, de altfel, menţionat în multe versete din Coran şi este adesea oferit ca exemplu de virtute şi caracter. Totuşi, marea diferenţă între creştinism şi islamism este că musulmanii nu cred că Iisus a fost Dumnezeu.
Copiii nu au drepturi
Copiii, potrivit legilor islamice, au numeroase drepturi. Unul dintre ele este dreptul de a fi bine crescut şi educat corespunzător. Islamul încurajează creşterea bună a copiilor, pentru că este responsabilitatea adultului să îşi educe copilul în aşa fel încât să devină la rândul lui un adult etic şi moral. Copiii trebuie, de asemenea, să fie trataţi egal. Spre exemplu, într-o familie cu mai mulţi copii, darurile primite au aceeaşi valoare şi nu trebuie făcute diferenţe între fraţi. Copiilor li se permite chiar să ia sume moderate din averea părinţilor pentru a se întreţine, dacă aceştia refuză să le acorde ajutor financiar pentru a supravieţui. În plus, musulmanii nu au dreptul să îşi lovească fiii peste faţă sau cu un obiect mai mare decât un stilou.
Islamul nu tolerează alte religii
"Ucideţi necredinciosul" este fraza pe care mulţi oameni o cred ideologia musulmanilor faţă de cei de altă religie. Acest lucru nu este, totuşi, portretizarea corectă a legilor islamice. Islamul a acordat întotdeauna respect şi libertate religiilor de orice fel. În Coran se spune: "Dumnezeu nu îţi interzice să stai cu ei, dacă nu vor să se lupte cu tine pentru religie sau să te izgonească din casa ta, pentru că Dumnezeu îi iubeşte pe cei drepti".
Există multe exemple istorice despre toleranţa musulmană faţă de alte religii. Unul dintre cele mai reprezentative este domnia califului Omar, care a fost conducătorul Ierusalimului între 634 şi 644. El a garantat libertate tuturor comunităţilor religioase şi a spus că locuitorii oraşului sunt în siguranţă, iar locurile lor de rugăciune nu vor fi distruse. În plus, a făcut tribunale pentru cei care nu erau musulmani. De fiecare dată când vizita zone sfinte, îl ruga pe patriarhul creştin Sofronie să îl însoţească.
Jihadul înseamnă să lupţi pentru Dumnezeu
Adevăratul înţeles al cuvântului arab "jihad" este strădanie. Totuşi, în islam este adesea folosit ca lupta pentru a urma calea Domnului. Sunt multe forme de jihad, dar cele mai importante sunt Jihad al-nafs (jihadul cu sinele), jihad bil-lisan (jihadul propovăduit), jihad bil yad (jihadul prin acţiune) şi Jihad bis saif (jihadul cu sabia).
Fiecare jihad are rang diferit. Se spune că Mohamed s-a întors dintre-o bătălie şi a spus: "Ne-am întors dintr-un jihad mic (bătălia în sine) la jihadul mai mare (luptă cu sinele)". Acest lucru înseamnă că un musulman care luptă cu el însuşi pentru a urma calea Domnului face un lucru mai important decât dacă ar merge într-un război.
O altă concepţie greşită esta că numai atunci când o persoană moare într-un război devine martir. Acest lucru este fals, pentru că oricine care face ceva în numele lui Dumnezeu şi este omorât devine martir. O persoană care moare în timpul pelerinajului la Mecca, o femeie care moare în timpul naşterii sau cineva care este ucis într-un accident de maşină în timp ce era în drum spre moschee devin martiri.
Profetul Mohamed era pedofil
Deşi este adevărat că profetul s-a căsătorit cu o copilă de nouă ani, acest lucru nu constituie pedofilie. Istoric vorbind, vârsta la care o fată era considerată gata de măritiş era pubertatea. Aşa se întâmpla în timpurile biblice şi acest etalon este încă folosit şi astăzi pentru a determina vârsta mariajului, în multe părţi ale lumii.
Aceasta era o regulă a acelor vremuri, nu ceva inventat de Islam. Fata cu care s-a însurat ajunsese la pubertate cu trei ani înainte de căsătorie. În momentul în care ajunge la pubertate, o persoană, fie femeie, fie bărbat, devine legal responsabilă pentru acţiunile sale, potrivit legilor islamice. Din acel moment, li se permite să ia decizii şi sunt traşi la răspundere pentru acţiunile lor.
În plus, trebuie menţionat că în Islam este ilegal să forţezi pe cineva să se mărite împotriva voinţei sale. Nu există nici un indiciu că societatea de la acea vreme a criticat această căsătorie din cauza vârstei fetei. Din contră, mariajul a fost încurajat de familia fetei şi binecuvântat de toată comunitatea.
Musulmanii sunt sălbatici şi barbari în timpul războaielor
Când vine vorba despre războaie, sunt zece reguli pe care fiecare musulman trebuie să le respecte:
1. Să nu trădeze
2. Să nu se abată de la calea cea dreaptă
3. Să nu mutileze cadavre
4. Să nu omoare copii
5. Să nu omoare femei
6. Să nu omoare vârstnici
7. Să nu distrugă sau să incendieze copacii
8. Să nu distrugă clădirile
9. Să nu distrugă turma de oi a inamicului, decât dacă folosesc animalele pentru mâncare
10. Dacă întâlnesc oameni care duc o viaţă monahală, să îi lase în pace
În timpul cruciadelor în care Saladin a învins francii, a onorat armata învinsă, le-a dat provizii, iar în timpul celei de-a treia cruciade, când regele Richard, inamicul său, s-a îmbolnăvit, Saladin i-a trimis un dar constând în fructe şi cai.
Mit: Femeile nu au drepturi
Femeia cu un văl din cap până în picioare, nedreptăţită şi căreia nu i se permite să conducă este imaginea comună când vine vorba despre tratamentul femeii în islam. Deşi sunt ţări musulmane în lume care impun reguli dure pentru femei, acestea nu sunt reguli islamice. Multe dintre aceste ţări au legi culturale care sunt împotriva învăţăturilor din Coran.
Trebuie menţionat că în timpul Arabiei pre-islamice, femeile erau folosite doar pentru reproducere şi nu aveau deloc independenţă. Naşterea unei fiice într-o familie era considerată umilitoare, iar practica uciderii fetiţelor la naştere era incontrolabilă. Când s-a instaurat islamul, versetele din Coran au condamnat acest obicei.
Islamul a redat femeilor multe din drepturile lor şi Mohamed a spus chiar că "femeile sunt jumătatea identică a barbaţilor". O femeie musulmană are dreptul să refuze sau să accepte orice peţitor şi poate cere divorţul. Nici o lege islamică nu interzice femeii musulmane să iasă din casă sau să conducă. În plus, în ceea ce priveşte educaţia, o femeie este obligată să caute cunoaşterea şi este considerat păcat dacă nu face acest lucru.
Mit: Islamul a fost răspândit cu sabia
Istoricul De Lacey O'Leary a spus: "Istoria spune foarte clar că legenda musulmanilor fanatici care au mers prin lume şi au forţat adoptarea islamului, la un moment dat chiar cu sabia, este una dintre cele mai absurde şi fantastice idei". Nu există nici o notă în istorie care să ateste că oamenii au fost forţaţi cu sabia să se convertească la islam. Când islamul s-a răspândit, s-au construit biserici şi sinagogi pentru cei non-musulmani, dar, datorită tratamentului foarte bun la care au fost supuşi, aceştia s-au convertit de bună voie.
Dacă cineva îşi închipuie că un număr redus de musulmani care au propovăduit iniţial islamul din Spania până în Maroc şi din India până în China ar fi putut folosi violenţa asupra atâtor popoare şi ar fi convertit oamenii împotriva voinţei lor, se înşeală. Un lucru interesant este că, atunci când mongolii au invadat şi au cucerit regiuni întinse din zona islamică, în loc să distrugă această religie, s-au convertit la ea.
Mit: Musulmanii sunt terorişti
Acesta este unul dintre cele mai mari mituri despre islam, în primul rând din cauza generalizării şi stereotipiei. Când un grup de oameni atacă altul, acţiunea este numită "crimă". Dacă primul grup este musulman, se numeşte "terorism". Mulţi dictatori politici şi oficiali sau grupuri extremiste se folosesc de numele islamului pentru a atrage adepţi şi atenţie, deşi multe dintre practicile lor sunt împotriva legilor islamice.
Este o idee greşită că, odată ce te converteşti la islam, devii terorist. În lume sunt o mulţime de oameni pentru care islamismul corect este un mod de viaţă. Există multe versete în Coran care dezaprobă ideea de terorism. Unele versete includ: "Luptă în numele lui Allah cu cei care luptă împotrivă ta, dar nu depăşi limitele, pentru că lui Dumnezeu nu îi plac astfel de oameni".
Concret, acest lucru înseamnă că nu trebuie să lupţi decât pentru a te apăra. Un alt verset spune: "Când cineva vrea pace, şi tu să vrei tot pace", adică să nu ataci oameni fără motiv şi nici să omori oameni nevinovaţi. Nicăieri în islam nu se încurajează acest lucru.
Vezi sursa.
Terorismul, poligamia, fanatismul sau femeile lipsite de drepturi sunt doar câteva dintre concepţiile greşite cu privire la islam ale persoanelor de alte religii, potrivit listverse.com.
Toţi musulmanii sunt arabi
Ideea standard a unui musulman este cea a unui arab cu piele închisă, barba lungă şi turban. Această imagine este însă o parte a minorităţii musulmanilor. Arabii reprezintă doar 15% din populaţia islamică a lumii. De fapt, Orientul Mijlociu este pe locul trei, Asia de Est fiind în top, cu 69%, şi Africa, cu 27%. O altă concepţie greşită este că toţi arabii sunt musulmani. Cei mai mulţi arabi chiar sunt (75%), dar există şi mulţi arabi creştini şi iudei.
Musulmanii îl urăsc pe Iisus
Sunt multe asemănări între referinţele istorice ale creştinismului şi cele ale islamului. Mulţi oameni sunt uimiţi când află că, potrivit credinţei islamice, Iisus este unul dintre cei mai mari mesageri ai lui Dumnezeu. Nu poţi fi musulman fără să crezi în naşterea dintr-o virgină şi în multele miracole ale lui Iisus Hristos. Iisus este, de altfel, menţionat în multe versete din Coran şi este adesea oferit ca exemplu de virtute şi caracter. Totuşi, marea diferenţă între creştinism şi islamism este că musulmanii nu cred că Iisus a fost Dumnezeu.
Copiii nu au drepturi
Copiii, potrivit legilor islamice, au numeroase drepturi. Unul dintre ele este dreptul de a fi bine crescut şi educat corespunzător. Islamul încurajează creşterea bună a copiilor, pentru că este responsabilitatea adultului să îşi educe copilul în aşa fel încât să devină la rândul lui un adult etic şi moral. Copiii trebuie, de asemenea, să fie trataţi egal. Spre exemplu, într-o familie cu mai mulţi copii, darurile primite au aceeaşi valoare şi nu trebuie făcute diferenţe între fraţi. Copiilor li se permite chiar să ia sume moderate din averea părinţilor pentru a se întreţine, dacă aceştia refuză să le acorde ajutor financiar pentru a supravieţui. În plus, musulmanii nu au dreptul să îşi lovească fiii peste faţă sau cu un obiect mai mare decât un stilou.
Islamul nu tolerează alte religii
"Ucideţi necredinciosul" este fraza pe care mulţi oameni o cred ideologia musulmanilor faţă de cei de altă religie. Acest lucru nu este, totuşi, portretizarea corectă a legilor islamice. Islamul a acordat întotdeauna respect şi libertate religiilor de orice fel. În Coran se spune: "Dumnezeu nu îţi interzice să stai cu ei, dacă nu vor să se lupte cu tine pentru religie sau să te izgonească din casa ta, pentru că Dumnezeu îi iubeşte pe cei drepti".
Există multe exemple istorice despre toleranţa musulmană faţă de alte religii. Unul dintre cele mai reprezentative este domnia califului Omar, care a fost conducătorul Ierusalimului între 634 şi 644. El a garantat libertate tuturor comunităţilor religioase şi a spus că locuitorii oraşului sunt în siguranţă, iar locurile lor de rugăciune nu vor fi distruse. În plus, a făcut tribunale pentru cei care nu erau musulmani. De fiecare dată când vizita zone sfinte, îl ruga pe patriarhul creştin Sofronie să îl însoţească.
Jihadul înseamnă să lupţi pentru Dumnezeu
Adevăratul înţeles al cuvântului arab "jihad" este strădanie. Totuşi, în islam este adesea folosit ca lupta pentru a urma calea Domnului. Sunt multe forme de jihad, dar cele mai importante sunt Jihad al-nafs (jihadul cu sinele), jihad bil-lisan (jihadul propovăduit), jihad bil yad (jihadul prin acţiune) şi Jihad bis saif (jihadul cu sabia).
Fiecare jihad are rang diferit. Se spune că Mohamed s-a întors dintre-o bătălie şi a spus: "Ne-am întors dintr-un jihad mic (bătălia în sine) la jihadul mai mare (luptă cu sinele)". Acest lucru înseamnă că un musulman care luptă cu el însuşi pentru a urma calea Domnului face un lucru mai important decât dacă ar merge într-un război.
O altă concepţie greşită esta că numai atunci când o persoană moare într-un război devine martir. Acest lucru este fals, pentru că oricine care face ceva în numele lui Dumnezeu şi este omorât devine martir. O persoană care moare în timpul pelerinajului la Mecca, o femeie care moare în timpul naşterii sau cineva care este ucis într-un accident de maşină în timp ce era în drum spre moschee devin martiri.
Profetul Mohamed era pedofil
Deşi este adevărat că profetul s-a căsătorit cu o copilă de nouă ani, acest lucru nu constituie pedofilie. Istoric vorbind, vârsta la care o fată era considerată gata de măritiş era pubertatea. Aşa se întâmpla în timpurile biblice şi acest etalon este încă folosit şi astăzi pentru a determina vârsta mariajului, în multe părţi ale lumii.
Aceasta era o regulă a acelor vremuri, nu ceva inventat de Islam. Fata cu care s-a însurat ajunsese la pubertate cu trei ani înainte de căsătorie. În momentul în care ajunge la pubertate, o persoană, fie femeie, fie bărbat, devine legal responsabilă pentru acţiunile sale, potrivit legilor islamice. Din acel moment, li se permite să ia decizii şi sunt traşi la răspundere pentru acţiunile lor.
În plus, trebuie menţionat că în Islam este ilegal să forţezi pe cineva să se mărite împotriva voinţei sale. Nu există nici un indiciu că societatea de la acea vreme a criticat această căsătorie din cauza vârstei fetei. Din contră, mariajul a fost încurajat de familia fetei şi binecuvântat de toată comunitatea.
Musulmanii sunt sălbatici şi barbari în timpul războaielor
Când vine vorba despre războaie, sunt zece reguli pe care fiecare musulman trebuie să le respecte:
1. Să nu trădeze
2. Să nu se abată de la calea cea dreaptă
3. Să nu mutileze cadavre
4. Să nu omoare copii
5. Să nu omoare femei
6. Să nu omoare vârstnici
7. Să nu distrugă sau să incendieze copacii
8. Să nu distrugă clădirile
9. Să nu distrugă turma de oi a inamicului, decât dacă folosesc animalele pentru mâncare
10. Dacă întâlnesc oameni care duc o viaţă monahală, să îi lase în pace
În timpul cruciadelor în care Saladin a învins francii, a onorat armata învinsă, le-a dat provizii, iar în timpul celei de-a treia cruciade, când regele Richard, inamicul său, s-a îmbolnăvit, Saladin i-a trimis un dar constând în fructe şi cai.
Mit: Femeile nu au drepturi
Femeia cu un văl din cap până în picioare, nedreptăţită şi căreia nu i se permite să conducă este imaginea comună când vine vorba despre tratamentul femeii în islam. Deşi sunt ţări musulmane în lume care impun reguli dure pentru femei, acestea nu sunt reguli islamice. Multe dintre aceste ţări au legi culturale care sunt împotriva învăţăturilor din Coran.
Trebuie menţionat că în timpul Arabiei pre-islamice, femeile erau folosite doar pentru reproducere şi nu aveau deloc independenţă. Naşterea unei fiice într-o familie era considerată umilitoare, iar practica uciderii fetiţelor la naştere era incontrolabilă. Când s-a instaurat islamul, versetele din Coran au condamnat acest obicei.
Islamul a redat femeilor multe din drepturile lor şi Mohamed a spus chiar că "femeile sunt jumătatea identică a barbaţilor". O femeie musulmană are dreptul să refuze sau să accepte orice peţitor şi poate cere divorţul. Nici o lege islamică nu interzice femeii musulmane să iasă din casă sau să conducă. În plus, în ceea ce priveşte educaţia, o femeie este obligată să caute cunoaşterea şi este considerat păcat dacă nu face acest lucru.
Mit: Islamul a fost răspândit cu sabia
Istoricul De Lacey O'Leary a spus: "Istoria spune foarte clar că legenda musulmanilor fanatici care au mers prin lume şi au forţat adoptarea islamului, la un moment dat chiar cu sabia, este una dintre cele mai absurde şi fantastice idei". Nu există nici o notă în istorie care să ateste că oamenii au fost forţaţi cu sabia să se convertească la islam. Când islamul s-a răspândit, s-au construit biserici şi sinagogi pentru cei non-musulmani, dar, datorită tratamentului foarte bun la care au fost supuşi, aceştia s-au convertit de bună voie.
Dacă cineva îşi închipuie că un număr redus de musulmani care au propovăduit iniţial islamul din Spania până în Maroc şi din India până în China ar fi putut folosi violenţa asupra atâtor popoare şi ar fi convertit oamenii împotriva voinţei lor, se înşeală. Un lucru interesant este că, atunci când mongolii au invadat şi au cucerit regiuni întinse din zona islamică, în loc să distrugă această religie, s-au convertit la ea.
Mit: Musulmanii sunt terorişti
Acesta este unul dintre cele mai mari mituri despre islam, în primul rând din cauza generalizării şi stereotipiei. Când un grup de oameni atacă altul, acţiunea este numită "crimă". Dacă primul grup este musulman, se numeşte "terorism". Mulţi dictatori politici şi oficiali sau grupuri extremiste se folosesc de numele islamului pentru a atrage adepţi şi atenţie, deşi multe dintre practicile lor sunt împotriva legilor islamice.
Este o idee greşită că, odată ce te converteşti la islam, devii terorist. În lume sunt o mulţime de oameni pentru care islamismul corect este un mod de viaţă. Există multe versete în Coran care dezaprobă ideea de terorism. Unele versete includ: "Luptă în numele lui Allah cu cei care luptă împotrivă ta, dar nu depăşi limitele, pentru că lui Dumnezeu nu îi plac astfel de oameni".
Concret, acest lucru înseamnă că nu trebuie să lupţi decât pentru a te apăra. Un alt verset spune: "Când cineva vrea pace, şi tu să vrei tot pace", adică să nu ataci oameni fără motiv şi nici să omori oameni nevinovaţi. Nicăieri în islam nu se încurajează acest lucru.
Vezi sursa.
miercuri, aprilie 14, 2010
Sufi si cei doi eruditi- Idries Shah
Doi eruditi stateau de vorba.
- Eu am scris doua sute de carti, zicea primul, si oamenii imi arata respectul cuvenit marilor savanti. Dar tu n-ai scris decat un opuscul si esti considerat un geniu!
- Lucrarea mea este o adevarata bijuterie, iar cititorii ei o apreciaza ca atare.
Un maestru sufi care sedea intr-un colt al incaperii si caruia cei doi nu-i dadusera pana atunci nicio atentie, remarca:
- Ce pacat! Vanitatea v-a impiedicat pe amandoi sa priviti aceasta chestiune cu toata claritatea.
Cei doi scriitori il apostrofara violent pe intrus si-si varsara tot naduful pe el. Acesta din urma nu rosti niciun cuvant. Cand le trecu furia, cei doi fura invinsi de curiozitate si-l intrebara pe sufi:
- Spune-ne tu, atunci, cum ar trebui sa fim apreciati daca nu prin valoarea pe care o au cartile noastre.
- Sa uitam de ele pentru moment si sa ne referim la haine, raspunse sufi. Va voi spune o istorioara.
A fost odata un croitor care confectiona vesminte de ceremonie pentru aproape toti regii lumii. Era renumit peste mari si tari. Se intampla, insa, ca un necunoscut sa faureasca un model unic, un vesmant care, fara sa fie de mare fast, era totusi absolut splendid. Acesta fu cumparat de un barbat recunoscut pentru eleganta tinutelor sale, care-l purta pana cand vesmantul deveni la fel de cunoscut precum era si barbatul respectiv. Cei care-l cunosteau pe creatorul vesmantului inainte ca acesta sa fi imbratisat cariera de croitor, fura extraordinar de impresionati. Il ridicara in slavi, il considerara un geniu: sansa ii surasese si i se prevedea un destin maret. Toate acestea, pana in ziua in care primul croitor, care intamplator se afla printre ei, exclama:
- Daca lui ii cantati osanale, atunci ce-ar trebui sa spuneti despre mine, cel care ii invesmanteaza pe toti printii islamului?
Oamenii continuara, insa, sa-i aduca omagii celui care nascocise un singur si unic vesmant.
Vedeti, prieteni, primul croitor - acela care confectiona tinute de ceremonie pentru toti regii pamantului -, era prea "indepartat", ocupa un rang prea ridicat ca sa mai fie perceput de catre oamenii de rand. Insa confectionarea unui singur vesmant care sa fie apoi purtat de o singura persoana si a fi recompensat pentru acest lucru era ceva ce putea fi inteles de catre oricine.
- Eu am scris doua sute de carti, zicea primul, si oamenii imi arata respectul cuvenit marilor savanti. Dar tu n-ai scris decat un opuscul si esti considerat un geniu!
- Lucrarea mea este o adevarata bijuterie, iar cititorii ei o apreciaza ca atare.
Un maestru sufi care sedea intr-un colt al incaperii si caruia cei doi nu-i dadusera pana atunci nicio atentie, remarca:
- Ce pacat! Vanitatea v-a impiedicat pe amandoi sa priviti aceasta chestiune cu toata claritatea.
Cei doi scriitori il apostrofara violent pe intrus si-si varsara tot naduful pe el. Acesta din urma nu rosti niciun cuvant. Cand le trecu furia, cei doi fura invinsi de curiozitate si-l intrebara pe sufi:
- Spune-ne tu, atunci, cum ar trebui sa fim apreciati daca nu prin valoarea pe care o au cartile noastre.
- Sa uitam de ele pentru moment si sa ne referim la haine, raspunse sufi. Va voi spune o istorioara.
A fost odata un croitor care confectiona vesminte de ceremonie pentru aproape toti regii lumii. Era renumit peste mari si tari. Se intampla, insa, ca un necunoscut sa faureasca un model unic, un vesmant care, fara sa fie de mare fast, era totusi absolut splendid. Acesta fu cumparat de un barbat recunoscut pentru eleganta tinutelor sale, care-l purta pana cand vesmantul deveni la fel de cunoscut precum era si barbatul respectiv. Cei care-l cunosteau pe creatorul vesmantului inainte ca acesta sa fi imbratisat cariera de croitor, fura extraordinar de impresionati. Il ridicara in slavi, il considerara un geniu: sansa ii surasese si i se prevedea un destin maret. Toate acestea, pana in ziua in care primul croitor, care intamplator se afla printre ei, exclama:
- Daca lui ii cantati osanale, atunci ce-ar trebui sa spuneti despre mine, cel care ii invesmanteaza pe toti printii islamului?
Oamenii continuara, insa, sa-i aduca omagii celui care nascocise un singur si unic vesmant.
Vedeti, prieteni, primul croitor - acela care confectiona tinute de ceremonie pentru toti regii pamantului -, era prea "indepartat", ocupa un rang prea ridicat ca sa mai fie perceput de catre oamenii de rand. Insa confectionarea unui singur vesmant care sa fie apoi purtat de o singura persoana si a fi recompensat pentru acest lucru era ceva ce putea fi inteles de catre oricine.
Fructe si carti - Idries Shah
Un om il vizita de doua ori pe un maestru sufi. La incheierea celei de-a doua vizite, omul remarca:
- Prima data cand am venit la tine, erai cu totul preocupat de treburile comunitatii. De data asta - si sunt incantat sa constat acest lucru -, te dedici unei activitati mai perene: buna oranduire a spatiului ocupat de Ordinul pe care-l conduci.
- Apreciem interesul pe care-l manifesti fata de diversele noastre preocupari, raspunse maestrul sufi.
Vizitatorul saluta si pleca, fericit ca maestrului sufi ii facuse placere complimentul sau.
- De ce te-a impresionat in mod placut interesul pe care-l purta omul acela amenajarii spatiului nostru? il intreba un discipol.
- Asta mi-a adus aminte, raspunse maestrul, de vremea in care copiii mei tocmai incepusera scoala: comentariile lor erau adorabile. Prima lectie de matematica din viata lor nu le-a placut pentru ca subiectul fusese: "1 portocala plus 1 portocala egal 2 portocale", iar ei si-ar fi dorit niste chestiuni mai serioase decat niste "simple portocale".
La lectia urmatoare, invatatorul le zise: "2 carti plus 2 carti egal 4 carti". Copiii mei s-au intors de la scoala fericiti si mandri: "Gata, au inceput chestiunile serioase: astazi invatatorul ne-a vorbit despre carti!".
Tantalaul care tocmai a plecat de aici nu si-a inchipuit niciun moment ca transmiterea invataturilor caii sufite se poate realiza prin orice fel de activitate, ba cateodata chiar si in lipsa oricarei activitati. Este candidatul cel mai bun la un act de caritate, fiindca este un act de caritate acela de a-i face pe oameni fericiti, dandu-le impresia ca esti, la randu-ti, fericit.
- Prima data cand am venit la tine, erai cu totul preocupat de treburile comunitatii. De data asta - si sunt incantat sa constat acest lucru -, te dedici unei activitati mai perene: buna oranduire a spatiului ocupat de Ordinul pe care-l conduci.
- Apreciem interesul pe care-l manifesti fata de diversele noastre preocupari, raspunse maestrul sufi.
Vizitatorul saluta si pleca, fericit ca maestrului sufi ii facuse placere complimentul sau.
- De ce te-a impresionat in mod placut interesul pe care-l purta omul acela amenajarii spatiului nostru? il intreba un discipol.
- Asta mi-a adus aminte, raspunse maestrul, de vremea in care copiii mei tocmai incepusera scoala: comentariile lor erau adorabile. Prima lectie de matematica din viata lor nu le-a placut pentru ca subiectul fusese: "1 portocala plus 1 portocala egal 2 portocale", iar ei si-ar fi dorit niste chestiuni mai serioase decat niste "simple portocale".
La lectia urmatoare, invatatorul le zise: "2 carti plus 2 carti egal 4 carti". Copiii mei s-au intors de la scoala fericiti si mandri: "Gata, au inceput chestiunile serioase: astazi invatatorul ne-a vorbit despre carti!".
Tantalaul care tocmai a plecat de aici nu si-a inchipuit niciun moment ca transmiterea invataturilor caii sufite se poate realiza prin orice fel de activitate, ba cateodata chiar si in lipsa oricarei activitati. Este candidatul cel mai bun la un act de caritate, fiindca este un act de caritate acela de a-i face pe oameni fericiti, dandu-le impresia ca esti, la randu-ti, fericit.
vineri, aprilie 09, 2010
The Man Who Walked Across the World - 1 - Wanderlust
Serie de documentare realizate de BBC, în care Tim Mackintosh Smith calcă pe urmele învăţatului marocan din secolul al XIV-lea Ibn Battutah, ce a străbătut patruzeci de ţări şi trei continente, parcurgând peste 120.000 km de-a lungul a treizeci de ani.
Acest jurnal de călătorie începe în Africa de Nord, unde Tim vizitează oraşul Tanger din Maroc, locul de naştere al lui Ibn Battutah, în care întâlneşte şi prima surpriză din călătoria sa. În Egipt, vizitează cea mai veche universitate din lume şi ajunge până în îndepărtatul sat în care învăţatul Battutah a avut un vis profetic absolut remarcabil.
Se succed apoi Turcia, India, China - pe care vă invităm să le descoperiţi voi înşivă prin intermediul acestei vizionări.
Acest jurnal de călătorie începe în Africa de Nord, unde Tim vizitează oraşul Tanger din Maroc, locul de naştere al lui Ibn Battutah, în care întâlneşte şi prima surpriză din călătoria sa. În Egipt, vizitează cea mai veche universitate din lume şi ajunge până în îndepărtatul sat în care învăţatul Battutah a avut un vis profetic absolut remarcabil.
Se succed apoi Turcia, India, China - pe care vă invităm să le descoperiţi voi înşivă prin intermediul acestei vizionări.
marți, aprilie 06, 2010
luni, aprilie 05, 2010
Achitarea de către musulmani a zakat-ului în luna Ramadan
Întrebare:
De ce musulmanii calculează şi plătesc zakat/zakah [dania] în luna Ramadan? Zakat trebuie plătit doar atunci, sau poate fi plătit în oricare altă lună a anului?
Răspuns:
Shari’ah stipulează că zakat-ul [dania] este unul dintre principalii stâlpi ai islamului şi se situează la acelaşi nivel de obligativitate cu cele cinci rugăciuni zilnice. Zakat-ul este obligatoriu pentru musulmanii - bărbaţi şi femei - care au atins nisab-ul (respectiv o sumă de bani în plus faţă de necesităţile curente - de care credinciosul continuă să dispună de la începutul până la sfârşitul unui an musulman - şi de care se poate dispensa).
Credinciosul musulman este obligat să plătească zakat din averea sa numai dacă îndeplineşte condiţiile aplicativităţii acestuia (dispune de nisab şi s-a scurs un an lunar de când deţine acest surplus de bani de care nu a avut stringentă nevoie). Data împlinirii acestui an poate să difere de la o persoană la alta, însă mulţi musulmani sunt dornici să-şi achite zakat-ul în luna Ramadan fiindcă răsplata pentru faptele lor bune (chiar dacă sunt obligatorii) este de două ori mai mare în decursul acestei luni binecuvântate.
Ca răspuns la întrebarea ta, dr. Monzer Kahf, economist şi consilier eminent, afirmă:
„Zakat este suma de bani pe care fiecare musulman/musulmană o datorează la împlinirea unui an lunar de când a atins nisab-ul pentru prima oară, cu condiţia ca acesta sau aceasta să deţină cel puţin aceeaşi sumă de bani (de care nu are stringentă nevoie) la începutul anului lunar ca şi la sfârşitul său, respectiv pe parcursul a 364 zile, şi, ulterior, după scurgerea fiecărui an lunar consecutiv.
Asta înseamnă că fiecare credincios musulman va avea propriul său „an fiscal” pentru plătirea zakat-ului şi doar în cazul unora dintre musulmani această dată va cădea în luna Ramadan.
Acesta este principiul general, însă cum ştim că răsplata dăruită de Dumnezeu Preaînaltul pentru faptele bune este mai abundentă în Ramadan decât în celelalte zile ale anului musulman (aşa cum ne-a arătat Profetul Muhammad (slaws)), numeroşi credincioşi preferă să facă să coincidă sfârşitul anului când au de plătit zakat-ul cu perioada lunii Ramadan, astfel încât Dumnezeu să-i binecuvânteze cu recompense mai numeroase. Această „ajustare” se realizează prin adăugarea unei sume suplimentare de bani, proporţională cu numărul de zile care au mai rămas până la Ramadan.”
Zakat-ul poate fi acordat şi nemusulmanilor?
Întrebare:
Se permite acordarea zakat-ului si nemusulmanilor?
Răspuns:
Zakat-ul se colectează de la musulmanii cu stare pentru a fi distribuit musulmanilor nevoiaşi. În principiu, nemusulmanilor nu li se pot oferi bani proveniţi din zakat dar ei pot, în schimb, să beneficieze de sadaqah (danie benevolă, neobligatorie). Excepţia de la regulă o constituie ivirea unei probleme de viaţă şi de moarte, situaţie aparte în care zakat-ul poate fi, totuşi, acordat nemusulmanilor. O parte din zakat poate fi oferit, de asemenea, nemusulmanilor a căror inimă înclină spre islam.
Ca răspuns la întrebarea ta, dr. Monzer Kahf afirmă:
„Ca regulă generală, după hadith-ul al cărui conţinut l-am redat mai sus, zakat-ul este oferit de către musulmanii avuţi, musulmanilor nevoiaşi; acest gest se referă, aşadar, la ansamblul comunităţii musulmane.
Zakat-ul este oferit credincioşilor musulmani, nu nemusulmanilor, cu o singură excepţie: atunci când un nemusulman are nevoie imediată de ajutor într-o chestiune de viaţă şi de moarte. Pe de altă parte, în prezent trăim vremuri în care numeroşi musulmani se zbat în sărăcie extremă şi nevoi crunte, ajungându-se până acolo încât dacă tot zakat-ul strâns s-ar folosi pentru ajutorarea familiilor musulmane afectate de foamete, tot n-ar fi destul pentru a le uşura suferinţa, pe când cei mai mulţi nemusulmani beneficiază si de alte resurse pentru obţinerea ajutorului de care au nevoie.”
Şeicul Ahmad Kutty, conferenţiar universitar şi specialist în ştiinţe islamice la Institutul Islamic din Toronto adaugă la cele de mai sus:
„Beneficiarii zakat-ului, spre deosebire de restul actelor uzuale de caritate din islam, sunt preponderent musulmanii; Dumnezeu Preaînaltul i-a menţionat în Coran pe cei care sunt îndreptăţiţi să primească zakat: Milosteniile sunt pentru cei săraci şi nevoiaşi, pentru cei care trudesc pentru ele, pentru cei ale căror inimi sunt zdrobite, pentru răscumpărarea înrobiţilor, pentru cei înglodaţi în datorii, pentru calea lui Dumnezeu şi pentru drumeţi. Aceasta este o îndatorire de la Dumnezeu. Dumnezeu este Ştiutor, Înţelept! (Căinţa 9:60).
Să mai adăugăm că o parte din zakat poate fi oferită şi celor a căror inimă înclină spre islam, adică nemusulmanilor pe cale să se convertească la islam. Altfel, zakat-ul nu poate fi oferit altcuiva, spre deosebire de milostenia obişnuită care poate fi destinată atât musulmanilor, cât şi nemusulmanilor.
Islamul îi învaţă, de asemenea, pe credincioşi şi să-i ajute fără discriminare pe cei sărmani, fie că sunt musulmani, fie că nu. Mai mult decât atât, islamul pune un accent deosebit pe stabilirea unor bune relaţii de vecinătate, indiferent dacă vecinii sunt musulmani sau nu: Fiţi buni cu părinţii voştri, cu rudele voastre, cu orfanii, cu sărmanii, cu vecinul care vă este apropiat şi cu cel care vă este străin, cu prietenul cel aproape de voi, cu drumeţul şi cu robii voştri. (Femeile 4:36)
Aşadar, chiar dacă zakat-ul se mărgineşte la comunitatea musulmanilor, islamul nu închide niciodată uşa milosteniei îndreptate spre nemusulmani.”
De ce musulmanii calculează şi plătesc zakat/zakah [dania] în luna Ramadan? Zakat trebuie plătit doar atunci, sau poate fi plătit în oricare altă lună a anului?
Răspuns:
Shari’ah stipulează că zakat-ul [dania] este unul dintre principalii stâlpi ai islamului şi se situează la acelaşi nivel de obligativitate cu cele cinci rugăciuni zilnice. Zakat-ul este obligatoriu pentru musulmanii - bărbaţi şi femei - care au atins nisab-ul (respectiv o sumă de bani în plus faţă de necesităţile curente - de care credinciosul continuă să dispună de la începutul până la sfârşitul unui an musulman - şi de care se poate dispensa).
Credinciosul musulman este obligat să plătească zakat din averea sa numai dacă îndeplineşte condiţiile aplicativităţii acestuia (dispune de nisab şi s-a scurs un an lunar de când deţine acest surplus de bani de care nu a avut stringentă nevoie). Data împlinirii acestui an poate să difere de la o persoană la alta, însă mulţi musulmani sunt dornici să-şi achite zakat-ul în luna Ramadan fiindcă răsplata pentru faptele lor bune (chiar dacă sunt obligatorii) este de două ori mai mare în decursul acestei luni binecuvântate.
Ca răspuns la întrebarea ta, dr. Monzer Kahf, economist şi consilier eminent, afirmă:
„Zakat este suma de bani pe care fiecare musulman/musulmană o datorează la împlinirea unui an lunar de când a atins nisab-ul pentru prima oară, cu condiţia ca acesta sau aceasta să deţină cel puţin aceeaşi sumă de bani (de care nu are stringentă nevoie) la începutul anului lunar ca şi la sfârşitul său, respectiv pe parcursul a 364 zile, şi, ulterior, după scurgerea fiecărui an lunar consecutiv.
Asta înseamnă că fiecare credincios musulman va avea propriul său „an fiscal” pentru plătirea zakat-ului şi doar în cazul unora dintre musulmani această dată va cădea în luna Ramadan.
Acesta este principiul general, însă cum ştim că răsplata dăruită de Dumnezeu Preaînaltul pentru faptele bune este mai abundentă în Ramadan decât în celelalte zile ale anului musulman (aşa cum ne-a arătat Profetul Muhammad (slaws)), numeroşi credincioşi preferă să facă să coincidă sfârşitul anului când au de plătit zakat-ul cu perioada lunii Ramadan, astfel încât Dumnezeu să-i binecuvânteze cu recompense mai numeroase. Această „ajustare” se realizează prin adăugarea unei sume suplimentare de bani, proporţională cu numărul de zile care au mai rămas până la Ramadan.”
Zakat-ul poate fi acordat şi nemusulmanilor?
Întrebare:
Se permite acordarea zakat-ului si nemusulmanilor?
Răspuns:
Zakat-ul se colectează de la musulmanii cu stare pentru a fi distribuit musulmanilor nevoiaşi. În principiu, nemusulmanilor nu li se pot oferi bani proveniţi din zakat dar ei pot, în schimb, să beneficieze de sadaqah (danie benevolă, neobligatorie). Excepţia de la regulă o constituie ivirea unei probleme de viaţă şi de moarte, situaţie aparte în care zakat-ul poate fi, totuşi, acordat nemusulmanilor. O parte din zakat poate fi oferit, de asemenea, nemusulmanilor a căror inimă înclină spre islam.
Ca răspuns la întrebarea ta, dr. Monzer Kahf afirmă:
„Ca regulă generală, după hadith-ul al cărui conţinut l-am redat mai sus, zakat-ul este oferit de către musulmanii avuţi, musulmanilor nevoiaşi; acest gest se referă, aşadar, la ansamblul comunităţii musulmane.
Zakat-ul este oferit credincioşilor musulmani, nu nemusulmanilor, cu o singură excepţie: atunci când un nemusulman are nevoie imediată de ajutor într-o chestiune de viaţă şi de moarte. Pe de altă parte, în prezent trăim vremuri în care numeroşi musulmani se zbat în sărăcie extremă şi nevoi crunte, ajungându-se până acolo încât dacă tot zakat-ul strâns s-ar folosi pentru ajutorarea familiilor musulmane afectate de foamete, tot n-ar fi destul pentru a le uşura suferinţa, pe când cei mai mulţi nemusulmani beneficiază si de alte resurse pentru obţinerea ajutorului de care au nevoie.”
Şeicul Ahmad Kutty, conferenţiar universitar şi specialist în ştiinţe islamice la Institutul Islamic din Toronto adaugă la cele de mai sus:
„Beneficiarii zakat-ului, spre deosebire de restul actelor uzuale de caritate din islam, sunt preponderent musulmanii; Dumnezeu Preaînaltul i-a menţionat în Coran pe cei care sunt îndreptăţiţi să primească zakat: Milosteniile sunt pentru cei săraci şi nevoiaşi, pentru cei care trudesc pentru ele, pentru cei ale căror inimi sunt zdrobite, pentru răscumpărarea înrobiţilor, pentru cei înglodaţi în datorii, pentru calea lui Dumnezeu şi pentru drumeţi. Aceasta este o îndatorire de la Dumnezeu. Dumnezeu este Ştiutor, Înţelept! (Căinţa 9:60).
Să mai adăugăm că o parte din zakat poate fi oferită şi celor a căror inimă înclină spre islam, adică nemusulmanilor pe cale să se convertească la islam. Altfel, zakat-ul nu poate fi oferit altcuiva, spre deosebire de milostenia obişnuită care poate fi destinată atât musulmanilor, cât şi nemusulmanilor.
Islamul îi învaţă, de asemenea, pe credincioşi şi să-i ajute fără discriminare pe cei sărmani, fie că sunt musulmani, fie că nu. Mai mult decât atât, islamul pune un accent deosebit pe stabilirea unor bune relaţii de vecinătate, indiferent dacă vecinii sunt musulmani sau nu: Fiţi buni cu părinţii voştri, cu rudele voastre, cu orfanii, cu sărmanii, cu vecinul care vă este apropiat şi cu cel care vă este străin, cu prietenul cel aproape de voi, cu drumeţul şi cu robii voştri. (Femeile 4:36)
Aşadar, chiar dacă zakat-ul se mărgineşte la comunitatea musulmanilor, islamul nu închide niciodată uşa milosteniei îndreptate spre nemusulmani.”
Abonați-vă la:
Postări (Atom)