Invatatura secreta - Idries Shah

Un maestru sufi fu intrebat:

- Toata lumea iti cunoaste convingerile si scoala careia ii apartii; cu toate acestea, invataturile tale sunt secrete, le impartasesti doar cui doresti tu si nimeni nu are permisiunea sa asiste, nici ca simplu observator, la reuniunile tale, contrar uzantelor filosofilor care deschid usa si isi intampina cu bunavointa auditorii de orice fel. Cum explici aceasta diferenta?

- O, lumina ochilor mei! raspunse maestrul. Invatatura este precum milostenia: trebuie oferita in taina pentru simplul motiv ca etalarea ei publica ii dauneaza celui care o face, celui care beneficiaza de ea si celui care asista la ea. Invatatura este precum nutritia, efectele ei nu sunt imediat vizibile, deci nu serveste la nimic existenta unui observator: acesta din urma nu poate constata decat rezultatul nutritiei.

Tot asa, invatatura nu poate fi examinata separat de contextul in care este acordata. Daca sunt de fata observatori, contextul se modifica prin insasi prezenta acestora, iar efectul invataturii nu mai este acelasi. Daca prezenta observatorilor ar avea ca efect sporirea efectului benefic al invataturii, atunci am fi acceptat, am fi cerut chiar insistent aceasta prezenta.

In fine, invatatura variaza in functie de "moment, loc si persoana". A solicita fie si o simpla informatie cu privire la cunoastere e ca si cum s-ar arunca lesul unui animal intr-o apa curata: intentia poate fi ireprosbila, dar, cu toate acestea, ramane daunatoare - apa se otraveste.

- Am inteles, raspunse interlocutorul, insa as vrea sa remarc ca invatatura obisnuita nu se raspandeste in felul acesta.

- Atunci Dumnezeu sa faca astfel incat, intr-o buna zi, invataura obisnuita sa nu mai trebuiasca transmisa ca in prezent! exclama maestrul. Cand va sosi ziua aceea, orice deosebire intre invatatura sufita si cea formala va deveni inutila!

Dialog intre Hali si un cautator spiritual - Idries Shah

- Omul este, oare, mai periculos decat scorpionul?

- Mult mai periculos. Stim cu totii ca scorpionul are un ac veninos. La om, acul se poate ascunde sub vorbele frumoase. Trebuie sa cunosti bine pe cineva ca sa-ti dai seama daca nu cumva vorbele sale sunt otravite. In cazul scorpionului, stii imediat la ce sa te astepti.

Greseli - Idries Shah

- De ce dervisul cutare savarseste atatea greseli? fu intrebat un sufi.

- Daca n-ar savarsi greseli, raspunse maestrul, unii l-ar venera, altii l-ar ignora. Comite greseli pentru ca oamenii sa se intrebe: "De ce procedeaza, oare, in felul acesta?"

- Dar ce beneficii s-ar desprinde din aceasta, insista cel care pusese intrebarea, din moment ce dervisul nu ofera niciun fel de lamurire privitoare la purtarea sa?

- Beneficiul este ca oamenii isi pot da seama de ceea ce se afla in spatele omului, in loc sa vada doar omul, asa cum si-l imagineaza ei.

Respectarea normelor - Idries Shah

Khalil ii spuse lui Afifi, succesorul murshid-ului [ghidului spiritual] Anwar:
- Am asteptat ani de zile sa primesc autorizarea de a lua parte la reuniunile, la dansurile sacre si la cantecele dervisilor. Murshid-ul Arif Anwar nu mi-a permis niciodata sa particip la ele. Se spune ca sunt un intelept si, totusi, n-am facut niciodata cu adevarat parte din Scoala.

Afifi ii raspunse:

- Din compasiune pentru fiinta umana si din iubire fata de tine te-a protejat Arif de toate acestea.

Khalil insista:

- Dar cum s-ar putea considera "protectie" faptul de a lipsi pe cineva de compania alesilor? Cum s-ar putea numi "iubire" excluderea de la toate aceste activitati pe care doar inamicii Caii le denigreaza?

Afifi raspunse:

- Confunzi scalambaielile exhibitionistilor, autosatisfactia estetilor si orbirea pretinsilor discipoli si a maestrilor inchipuiti cu invatatura, cu Calea Adevarului. Daca cineva este apt pentru ceva anume, niciun maestru nu-l poate exclude; poate, cel mult, sa-i amane participarea. In acelasi fel se desparte asinul care lucreaza la camp, de straturile de morcovi.

Pentru cel care nu este pregatit, compania celor alesi este o povara prea grea de purtat. Cu cat isi doreste mai mult tovarasia acestora, cu atat o poate suporta mai putin.

Prisosul de "imitatori sinceri" este o binefacere cereasca. Imitatorii se strang in grupuri si se multumesc sa imite. Fiinta umana nereinnoita spiritual care ar asista la veritabilele practici spirituale in prezenta unui maestru autentic ar fi supusa unei tensiuni atat de mari, incat ar ceda. Stiindu-te neexperimentat, Anwar te-a protejat.

Dulapul - Idries Shah

Un discipol il intreba pe Musa Arkani:

- De ce trebuie sa suportam sacaielile netotului astuia, care si-a pus in gand sa ne agaseze cu orice prilej? Nu inceteaza sa repete ca suntem niste tampiti si sustine ca nu ne multumim sa ne amagim singuri, ci incercam sa-i atragem si pe altii de partea noastra!

Arkani raspunse:

- Comportamentul omului ii dezvaluie firea. Noi am deschis un dulap intesat cu delicatese. Un caine s-a repezit la ele: scheauna, incearca sa muste. Noi stim de ce cainii reactioneaza asa: este in firea lor, ei nu actioneaza in functie de diversele imprejurari.

Ce s-ar fi intamplat daca, in locul cainelui, ai fi avut de-a face cu un urs imens? Ai fi fost deja mort, zdrobit de el, si nu ti-ai mai fi permis luxul sa te simti iritat de un caine artagos.

Ceea ce trebuie sa fie, este - Idries Shah

Unui vizitator care ii reprosa severitatea, un maestru sufi ii raspunse:

- Prieten drag! Mi-au trebuit douazeci de ani de practica si de studiu ca sa invat sa fiu ferm si sever - ambele atitudini fiind straine firii mele -, iar tu ai dori acum, pentru ca nu ai mai trecut printr-o experienta similara, sa devin din nou asa cum esti tu insuti!

Rais-i-Kabir - Idries Shah

Eram si eu de fata cand un vizitator ii ceru lui Rais-i-Kabir permisiunea sa-i adreseze o intrebare. Acesta i-o acorda.

- Am auzit vorbindu-se despre tine, spuse omul respectiv, iar ceea ce am aflat nu ma indeamna deloc sa am incredere in persoana ta. Manifestarile tale exagerate ii deruteaza pe oameni, ii fac sa se simta stanjeniti. Pana si prietenii tai zic ca nu stiu cum sa-ti mai ia apararea. Ce folos ca reusesti in tot ce intreprinzi; numele tau nu va dainui in posteritate daca purtarea ta ramane atat de incoerenta.

- Drag prieten, raspunse Rais, purtarea schimbatoare urmareste sa le arate oamenilor cat de usor se lasa influentati: acela care este impresionat de un zambet sau de o incruntare - indiferent de bunul sau caracter - este asemenea unei mingii care poate fi impinsa in orice directie.

Excentricitatile de comportament care-i fac pe oameni sa se simta prost nu ne dezvaluiesc nimic despre cel care le-a adoptat, dar spun totul despre cel care se simte stingherit de ele. Prietenii care incearca sa-ti ia apararea iti servesc interesele atunci cand ai nevoie de acest gen de protectie. Daca ea ii este utila doar prietenului care te apara, acesta actioneaza in propriul interes iar tie nu ti-e de niciun folos.

- M-ai facut sa vad adevarul, spuse vizitatorul; iti sunt recunoscator pentru acest lucru si te rog sa ma ierti. Dar cat de numerosi sunt aceia care cunosc aceste adevaruri? Cat de putini ajung sa le vada!

- De n-ar fi pe lume decat o singura fiinta care sa le stie, raspunse Rais-i-Kabir, cunoasterea ar continua sa fie prezenta printre oameni. Iar daca aceasta cunoastere este bine pastrata, astfel incat sa poata fi raspandita in intreaga lume cand va fi sosit timpul, n-ar fi un lucru extraordinar?

Apoi, Rais incheie cu aceasta povestioara:

"Un om purtand in spinare un sac greu, plin de grau, isi croia drum anevoie peste campurile inundate.

- Arunca povara aceea inutila, ii striga cineva, ca altfel iti risti viata!

Omul raspunse:

- Daca pierd ceva nefolositor in prezent, dar care in viitor va deveni indispensabil, imi voi fi salvat degeaba propria-mi viata!"

Dificultatea de a raspandi cunostintele - Idries Shah

Un maestru sufi din trecut spunea:

"Trei feluri de oameni sunt foarte greu de instruit:

- cei care sunt incantati ca au descoperit un lucru;

- cei care, dupa ce au invatat un lucru, se simt dezamagiti pentru ca l-ar fi putut afla mai demult;

- cei care sunt atat de nerabdatori sa constate progresele facute, incat sfarsesc prin a fi insensibili la progresele pe care le inregistreaza. "

Vanitatea suprema - Idries Shah

- Vanitatea cea mai mare, spuse intr-o zi Abu Halim Farfar, este sa crezi ca te afli, cu toata sinceritatea, în cautarea cunoasterii, cand, de fapt, nu cauti decat satisfacerea propriei placeri.

- Cum am putea sti daca nu am cazut, cumva, victima, raului acesta? intreba una dintre persoanele de fata.

- Nu este victima acestui rau, raspunse Farfar, acela care se multumeste cu atentia pe care i-o ofera Maestrul sau, nu este nelinsitit daca acesta nu-i da nicio atentie si nici tulburat cand da atentie altor persoane in afara sa.

De asemenea, nu este victima acestui rau acela care apreciaza la reala sa valoare fie si un singur cuvant, un singur semn al Maestrului, ca si cand ar fi unicul caruia i s-a dezvaluit o comoara ascunsa.

Ineptii - de Idries Shah

Cativa negustori i se adresara unui discipol:

- Cum poti sa pui vreun pret pe ineptiile astea sufite?

- Le pretuiesc pentru simplul motiv ca cei carora le port respect le pretuiesc, la randul lor, peste masura, raspunse discipolul.

Scrisorile unui maestru sufi (de Al- 'Arabi ad-Darqawi) – 11

Ocupaţi-vă deci (fie ca Dumnezeu să aibă milă de voi !) de ceea ce vă omoară egoul (nafs) şi vă întăreşte inima. Rădăcina tuturor virtuţilor ca virtuţi este o inimă golită de toată dragostea lumii, la fel cum rădăcina viciilor ca vicii este dragostea lumii care umple inima. Tocmai i-am scris unuia dintre fraţi – după ce i-am explicat că motivul rătăcirii vane este dragostea pentru lume, întrucât cel care se îndreaptă cu totul, cu inima şi membrele, spre lume, este cel mai mare zănatec şi cel mai mare păcătos. Iar dacă nu s-a ancorat credinţa în inima lui, putem spune că e necredincios.

Ocupaţi-vă deci de ceea ce vă omoară egoul şi vă întăreşte inima, aşa cum spuneam, căci nu există pentru noi acces la Prezenţa Domnului decât după moartea egoului, orice am face, aşa cum spune venerabilul maestru, sfântul Abu Madyân (fie ca Dumnezeu să fie mulţumit de el) : « Cine nu moare, nu-L vede pe Dumnezeu ».

Unul dintre fraţii noştri ni s-a plâns de un opresor care-l persecuta. Acestuia, i-am răspuns : « Dacă doreşti să-l omori pe cel care te oprimă, atunci omoară-ţi egoul (nafs), căci omorându-l, îi vei ucide pe toţi opresorii. » Fie ca Dumnezeu să-i blesteme pe cei care mint.

Sufletul - manifestare a eului hallajian (3)

An-nafs apare ca acea componentă a personalităţii numită de Freud eul, ego-ul sau conştiinţa de sine. Este acea substructură a personalităţii care asigură echilibrul între tendinţele şi impulsurile biologice şi norme. La al-Hallaj nu echilibrul în sine este vizat, ci starea pregătitoare unirii cu Dumnezeu, realizată prin asceză şi renunţarea la lume:

O, tu, sufletul meu, e timpul să te impaci,
Căci graţia divină prin asceză şi renunţare se obţine.
E timpul să vezi cu ochii tăi lumina
Care răzbate din firida dezvăluirii şi epifaniei.
O parte din mine s-a ridicat cu parte a mea
Şi tot ce sunt eu, spre totul meu aspiră.
(M 46)

Acestea sunt singurele versuri din Divanul lui al-Hallaj în care sufletul apare neîmpăcat, deoarece îi este adresat un imperativ: 'alayki ya nafsi bi-t-tasalli; în limba arabă se întâlneşte în această sintagmă atât un imperativ, cât şi o particulă de adresare directă - prin care îi cere sufletului să se împace cu ideea ascezei şi a renunţării. Pentru al-Hallaj, efortul de a se apropia de Dumnezeu depăşeşte graniţele unei simple asceze privită ca abandonare a lumii şi a tot ce se găseşte în ea susceptibil de a îndepărta inima de El, şi chiar depăşeşte sensul de a renunţa la ideea de renunţare însăşi. Ceea ce vizează este dezvăluirea totală, al-kashf wa at-tagalli, doi termeni aproape sinonimi, însă trebuie remarcată o intensificare a sensului de dezvăluire mistică la cel de-al doilea. Dacă primul reprezintă o dezvăluire, căderea vălului dintre mistic şi Dumnezeu, al doilea vine să îl completeze prin sensul său specializat de dezvăluire în inima sufitului a unor taine ascunse; epifania, apariţia esenţei divine ad-dat al-ilahiyya şi a calităţilor Sale, sifat.

Deşi injunctivul ar putea indica faptul că sufletul, în aceste versuri, este an-nafs al-lawwama, cel care cenzurează şi critică, ansamblul misticii lui al-Hallaj şi dorinţa sa arzătoare de a se uni cu Dumnezeu ne fac să credem că el nu tinde numai să ajungă la sufletul împăcat, an-nafs al-mutma'inna. Aşa cum s-a arătat înainte, poezia sa nu are menirea de a înregistra progresul pe calea mistică, ci este o exprimare la un nivel foarte profund a trăirilor mistice fără a le clasifica.

În alte două secvenţe poetice, termenul nafs apare ca pronume de întărire, fapt ce justifică ideea unui suflet cu un sens puternic personal.

Iar tu, tu să te temi,
Atent când asprimea te încearcă.
(M 4)

Credinţa mea e pentru mine, iar a oamenilor e doar a lor.
(M 31)

Sufletul lui al-Hallaj este eul de care va încerca să se dispenseze pentru a se uni cu Dumnezeu, până într-acolo încât va ajunge să spună ana al-Haqq, "Eu sunt Adevărul", unde al-Haqq este unul dintre numele lui Dumnezeu.

Georgiana Nicoarea, "Studiu introductiv" la Divan (poeme mistice) - al-Hallaj, Ed. Herald 2008

Sufletul - manifestare a eului hallajian (2)

Cele trei ipostaze ale sufletului nu apar în poezia lui al-Hallaj; dimpotrivă, sufletul nu este prezentat ca ceva demn de blamat ori combătut. Există, totuşi, o anumită distanţă în abordarea termenului an-nafs, aşa cum apare în versurile următoare:

Cu toata fiinţa mea ai cuprins dragostea-mi pentru Tine
Şi mă dezvălui mie ca şi cum ai fi în sufletul meu.
Caut cu inima mea spre tot ce nu eşti Tu
Şi nu văd decât că sunt străin de tot, numai de Tine nu,
Căci iată-mă în temniţa vieţii, unde mi-e oprit să-ţi fiu alături,
Aşa că smulge-mă din temniţă, lângă Tine să fiu.
(M 30)

Al-Hallaj îl simte pe Dumnezeu "ca şi cum" ar fi în sufletul său şi nu printr-o prezenţă efectivă, pentru că atunci ar exista în acelaşi timp şi individualitate umană şi Dumnezeu, ceea ce pentru al-Hallaj nu ar constitui o regăsire, un moment veritabil de intimitate. Însăşi ideea de persoană indică o distanţare, aşa cum vom vedea în capitolul destinat unirii cu Dumnezeu, care presupune o depersonalizare, o pierdere a eului. În acelaşi timp, verbul acţiunii lui Dumnezeu asupra sa, hawa yahwi, acoperă atât ideea de învăluire, cuprindere, cât şi cea de a pune stăpânire asupra ceva sau cuiva. Deşi al doilea hemistih vine să sublinieze o afinitate a fiinţei umane cu Dumnezeu, nu poate fi vorba de o identificare sau o unire.

Trebuie subliniat rolul inimii, care apare din nou ca agent al cunoaşterii. Prin inimă, poetul vede sau mai bine spus simte în el prezenţa lui Dumnezeu. Este folosit acelaşi verb al percepţiei şi viziunii prin excelenţă, ra'a yara , care este corelat cu acel strat secundar al inimii, fu'ad. Această prezenţă însă nu îi este suficientă pentru că el continuă să se simtă într-o temniţă a vieţii, habs al-hayat, care îl împiedică să atingă treapta intimităţii, al-'uns. Să fie oare sufletul său cel ce stă în calea unirii cu Dumnezeu, spre care tinde cu atâta ardoare? Totuşi, originalitatea lui al-Hallaj în aceste versuri constă în descrierea prezenţei divine pe care o simte atât de aproape de sufletul său, plasându-se la limita a ceea ce este îngăduit. Un alt element original este situarea sa undeva între intimitatea cu Dumnezeu şi izolarea de tot ceea ce nu este Dumnezeu. Privită ca o etapă a iubirii divine, intimitatea, al-'uns, contrastează cu al-wahsa, sentimentul de teamă, de singurătate şi, mai ales, de despărţire de Dumnezeu.

Sufletul - manifestare a eului hallajian (1)

Al-Hallaj menţine conceptul coranic al inimii ca organ al contemplării lui Dumnezeu. Gradul cel mai profund al cunoasterii lui Dumnezeu este, în sufism, unirea mistică. Louis Massignon subliniază dubla afinitate a omului în mistica lui al-Hallaj. Pe de o parte, omul, ca formă, este limitat la un corp, iar prin sufletul său, nafs, el este destinat să simtă dispreţul divin prin căderea în sclavia materiei, raqq al-kawn.

Termenul care în limba arabă denumeşte sufletul, an-nafs, are în Coran cel mai adesea sensul de persoană, individ, însă în unele pasaje capătă sensul de sediu al vieţii psihice fiind menţionat alături de trei determinanţi, formule care au fost preluate de spiritualitatea islamică corespunzând celor trei etape ale vieţii morale şi religioase: an-nafs al-ammara bi-s-su', sufletul inferior, cel care împinge spre rău, cel care comandă, eul inferior, pasional, senzual; an-nafs al-lawwama, cel care se învinuieşte, care cenzurează şi critică, putând fi echivalat cu conştiinţa; şi an-nafs al-mutma'inna sau sufletul împăcat. Sufletul are, în general, o conotaţie negativă la misticii musulmani, el fiind sediul pasiunilor, senzualităţii şi dorinţelor, sahawat, eul carnal care trebuie combătut opunându-se principilui binelui care este inima.

Annemarie Schimmel notează că avansarea pe calea mistică este o luptă împotriva sufletului şi a instinctelor de bază, care sunt cauza acţiunilor condamnabile şi a păcatelor, lupta aceasta fiind un adevărat război sfânt. În literatura mistică, sufletul este reprezentat prin animale impure, cum ar fi câinele, sau caracterizate prin şiretenie, ca vulpea sau şoarecele; uneori, este comparat cu o femeie seducătoare sau cu un cal sau un catâr ce trebuie înfometat pentru a readcue călătorul pe drumul cel bun către Dumnezeu. Datoria sufitului este de a se împotrivi sufletului, a-l purifica şi a-l umple cu calităţi vrednice de Dumnezeu.

Fatwa diferite: pe care s-o urmez?

Întrebare:
M-aţi putea, vă rog, ajuta să înţeleg chestiunea aceasta cu perspectivele juridice diferite ale specialiştilor în jurisprudenţă islamică? Găsesc uneori fatwa diferite, chiar contradictorii, referitoare la una şi aceeaşi problemă. Cum ar trebui să procedez într-un asemenea caz?

Răspuns:
Înainte de orice, este bine de subliniat că fatwa ar trebui emisă numai de jurişti cu experienţă şi bine calificaţi. Mai trebuie menţionat şi că deosebirile de opinie ale juriştilor musulmani asupra anumitor aspecte sunt admisibile, acestea fiind considerate adevărate binefaceri dacă se bazează pe metoda judicioasă a ijtihad-ului (raţionamentul individual), pe înţelegerea scripturilor divine şi sunt în conformitate cu Legea. Dacă este vorba despre o chestiune ce stârneşte controverse printre jurişti iar opiniile contradictorii sunt emise cu bună credinţă de muftii calificaţi, atunci persoana aflată în căutarea unei lămuriri poate urma opinia pe care o consideră drept cea mai adecvată în cazul său.

Pe marginea acestui subiect, Dr. Sano Koutoub Moustapha, preşedinte adjunct al Academiei Internaţionale de Fiqh [drept canonic] şi profesor de fiqh şi principiile fiqh-ului la Universitatea Islamică Internaţională din Malaezia, afirmă:

„Este firesc ca, uneori, să se întâlnească răspunsuri diferite la o aceeaşi întrebare. Aceasta se întâmplă pentru că juriştii folosesc metode şi principii diferite în derivarea reglementărilor legale din scripturile divine.
Cu toate acestea, islamul admite existenţa diferenţelor şi nu ar trebui să existe niciun fel de constrângere cu privire la adoptarea unui anumit punct de vedere, atâta vreme cât chestiunea face obiectul alegerii şi al ijtihad-ului (raţionamentului individual).

Acestea fiind spuse, voi sublinia faptul că diferenţele de opinii trebuie să vină din partea unor jurişti de bună credinţă şi cu o temeinică pregătire. Cu alte cuvinte, deosebirea de opinii este acceptată numai între jurişti recunoscuţi, ceea ce înseamnă că nu are rost să vă pierdeţi timpul cu fatwa emise de jurişti necalificaţi.
Cu privire la ceea ce ar trebui să faceţi în cazul existenţei unor perspective diferite într-o anumită chestiune, aflaţi că vă este îngăduit să alegeţi opinia faţă de care manifestaţi afinitatea cea mai mare şi care, după propriul vostru raţionament, beneficiază de fundamentul cel mai solid."