(sg. "nuqta"; pl. "niqat")
Punctul este centrul oricarei figuri geometrice, axa sa principala, caci diametrul, diagonala, bisectoarea, pana si linia ii sunt supuse. La Ikhwan as-Safa (sec. al X-lea), punctul simbolizeaza pamantul si elementele lui componente.
Tot punctul este cel care organizeaza lucrurile nemateriale: "In suflet toate formele sunt adunate in acelasi punct: centrul (...). Cred ca punctul simbolizeaza in acelasi timp, in mod sugestiv, Sufletul uman universal (imaterial), de unde au provenit imamii, manifestarile lor corporale, care sunt diametrele" (Marquet).
Dupa ce a explicat ca, de fiecare data cand vorbim de Punct, intelegem prin el Misterul Prea Sfintei Esente, numita Unitatea Cunoasterii (wahdat al-shudud), Seicul Ahmed al-Alawi (1869-1934), dialogand cu discipolul sau, adauga: "Daca ai inteles cum toate literele sunt cuprinse in Punct, vei intelege cum toate cartile sunt cuprinse in litera, caci adevarat se spune: fara litera, niciun cuvant, si fara cuvant nicio carte. Ceea ce este distinctiv purcede din integral si totul este cuprins in Unitatea Cunoasterii, simbolizata de Punct." (Lings, "Un Saint...")
Traditita profetica a inglobat deja aceasta idee: "Tot ceea ce se afla in cartile revelate se afla in Coran, tot ceea ce este in Coran se gaseste in Fatiha, tot ce este in Fatiha este in Bismi' Llahi ar-Rahmani ar-Rahim si tot ceea ce este in Bismi' Llahi ar-Rahmani ar-Rahim se gaseste in litera Ba, la randul ei cuprinsa in punctul situat dedesubtul ei" (F. Skali, "La voie soufie").
Punctul ca si zero - sub aspect grafic identice in universul arab - se afla in centrul celor doua simbolisme paralele, cel al alfabetului arab si, deci, al Scripturii (intruchipata de Coran), ca si cel al cifrelor.
duminică, septembrie 27, 2009
Uleiul
("az-zait", "az-zaitun" = ulei de masline; "zait al-qafur" = ulei de in; "zait al-djuz" = ulei de nucã etc.)
Folosit la prepararea bucatelor, la masajul bebelusilor, in kinesiterapia adultilor si in parfumerie (in special pentru capacitatea de a capta mirosurile), uleiul este o materie oleaginoasa foarte apreciata in islam, la fel ca mierea, apa si laptele. Tehnicile de preparare a produsului au, in plus, o garantie secreta de binecuvantare a caminului caci, in mod conventional, este o ocupatie specific feminina.
Mai mult decat atat, din noiembrie pana in decembrie, atunci cand întregul sat este plecat sa scuture maslinele, uneori chiar si pe cele mici de pe munte, parca o reorganizare sociala traverseaza grupul. In aceasta perioada nu sunt bine vazute conflictele.
De ulei se leaga o intreaga simbolistica, stiut fiind faptul ca cele trei calitati exoterice ale sale sunt gustul, transparenta si parfumul.
In Tunisia, varsarea din neatentie pe propria persoana, pe altcineva sau pe pamant a unei mici cantitati de ulei este de bun augur. In Maroc uleiul evoca serenitatea si calmul. A fost o vreme cand la Rabat, la Sale si pe coasta Atlanticului, atunci cand vremea neprielnica impiedica ambarcatiunile sa iasa in larg, locuitorii obisnuiau sa arunce putin ulei in mare pentru a o linisti. In Orientul Apropiat, in schimb, uleiul nu este intotdeauna un semn bun.
Prin vechimea sa acest simbolism este, totusi, acela al intregii regiuni.
In Egiptul faraonic, cam inspre Regatul Mijlociu, cu 2000 de ani i.Hr., ar fi luat nastere o civilizatie care ar fi creat arta cosmeticelor si a parfumurilor, in care uleiurile si derivatele lor (garsimi, gume, ulei de ricin si de hrean, uleiul de moringa, de balanos, uleiul de in si uleiul virgin de masline) erau foarte utilizate.
Uleiul simbolizeaza mana domestica, transforma fortele raului in energie benefica si actioneaza in diverse situatii in care intunericul iese la lumina.
Parabola uleiului ca materie de Lumina (maddat an-nur) revine in fiecare tratat de mistica sufi.
Pentru Ibn Arabi, uleiul devine motivul unei principale ecuatii (laqo). In ceea ce-l priveste pe Ghazali, cu o jumatate de secol inaintea celui dintai, pune uleiul in stransa relatie cu ideea mistica de lumina iluminatoare si spirituala, caci acest produs este acela care, conform imaginii coranice, se afla in lampa asezata intr-o pestera.
Folosit la prepararea bucatelor, la masajul bebelusilor, in kinesiterapia adultilor si in parfumerie (in special pentru capacitatea de a capta mirosurile), uleiul este o materie oleaginoasa foarte apreciata in islam, la fel ca mierea, apa si laptele. Tehnicile de preparare a produsului au, in plus, o garantie secreta de binecuvantare a caminului caci, in mod conventional, este o ocupatie specific feminina.
Mai mult decat atat, din noiembrie pana in decembrie, atunci cand întregul sat este plecat sa scuture maslinele, uneori chiar si pe cele mici de pe munte, parca o reorganizare sociala traverseaza grupul. In aceasta perioada nu sunt bine vazute conflictele.
De ulei se leaga o intreaga simbolistica, stiut fiind faptul ca cele trei calitati exoterice ale sale sunt gustul, transparenta si parfumul.
In Tunisia, varsarea din neatentie pe propria persoana, pe altcineva sau pe pamant a unei mici cantitati de ulei este de bun augur. In Maroc uleiul evoca serenitatea si calmul. A fost o vreme cand la Rabat, la Sale si pe coasta Atlanticului, atunci cand vremea neprielnica impiedica ambarcatiunile sa iasa in larg, locuitorii obisnuiau sa arunce putin ulei in mare pentru a o linisti. In Orientul Apropiat, in schimb, uleiul nu este intotdeauna un semn bun.
Prin vechimea sa acest simbolism este, totusi, acela al intregii regiuni.
In Egiptul faraonic, cam inspre Regatul Mijlociu, cu 2000 de ani i.Hr., ar fi luat nastere o civilizatie care ar fi creat arta cosmeticelor si a parfumurilor, in care uleiurile si derivatele lor (garsimi, gume, ulei de ricin si de hrean, uleiul de moringa, de balanos, uleiul de in si uleiul virgin de masline) erau foarte utilizate.
Uleiul simbolizeaza mana domestica, transforma fortele raului in energie benefica si actioneaza in diverse situatii in care intunericul iese la lumina.
Parabola uleiului ca materie de Lumina (maddat an-nur) revine in fiecare tratat de mistica sufi.
Pentru Ibn Arabi, uleiul devine motivul unei principale ecuatii (laqo). In ceea ce-l priveste pe Ghazali, cu o jumatate de secol inaintea celui dintai, pune uleiul in stransa relatie cu ideea mistica de lumina iluminatoare si spirituala, caci acest produs este acela care, conform imaginii coranice, se afla in lampa asezata intr-o pestera.
marți, septembrie 22, 2009
joi, septembrie 17, 2009
Cine a construit Ka`bah?
Întrebare:
Din câte am înţeles din Qur'an şi tafsir (termenul în limba arabă pentru “exegeza Qur'an-ului”), Profetul Ibrahim (as) şi fiul său, Isma`il (as) au scos la suprafaţă temeliile Ka`bah, care zăceau sub nisipuri. Aş dori să ştiu cine a construit-o iniţial: Profetul Adam (slaws)?
Răspuns:
Învăţaţii şi istoricii susţin că Ka`bah ar fi fost reconstruită între 5 şi 12 ori. După unii dintre aceştia, construcţia iniţială a Ka`bah a fost realizată de Profetul Adam (as), după care a fost reconstruită de Profetul Ibrahim (as) şi de Isma`il (as).
Ca răspuns la întrebarea ta, Şeicul Ahmad Kutty, conferenţiar şi specialist în islam la Institutul Islamic din Toronto, Ontario, Canada, a opinat:
„Nu avem dovezi clare în surse despre aceasta, deşi există câteva relatări care indică faptul că Ka`bah a fost ridicată de Profetul Adam (as) şi că era cunoscută drept loc de pelerinaj din timpuri străvechi; în această calitate, Ka`bah a fost vizitată de diverşi profeţi. Aceste relatări, totuşi, nu reuşesc să treacă de standardele riguroase ale verificării ştiinţifice stabilite de savanţii în Hadith-uri.
Se poate, desigur, deduce din Qur'an că numai Profetul Ibrahim (as) şi fiul său Isma`il (as) au reconstruit Ka`bah şi că Profetul Ibrahim (slaws) a fost condus pe cale subtilă până la sit. Hadith-urile arată că aceasta era în ruine şi îngropată sub mormane de nisip. În lipsa unor dovezi irefutabile în surse nu putem merge mai departe în elaborarea detaliilor.
Este mai bine să lăsăm chestiunea construirii Ka`bah în acest stadiu şi să renunţăm la orice speculaţie asupra acestor lucruri, lăsându-le în seama cunoaşterii lui Dumnezeu.”
Din câte am înţeles din Qur'an şi tafsir (termenul în limba arabă pentru “exegeza Qur'an-ului”), Profetul Ibrahim (as) şi fiul său, Isma`il (as) au scos la suprafaţă temeliile Ka`bah, care zăceau sub nisipuri. Aş dori să ştiu cine a construit-o iniţial: Profetul Adam (slaws)?
Răspuns:
Învăţaţii şi istoricii susţin că Ka`bah ar fi fost reconstruită între 5 şi 12 ori. După unii dintre aceştia, construcţia iniţială a Ka`bah a fost realizată de Profetul Adam (as), după care a fost reconstruită de Profetul Ibrahim (as) şi de Isma`il (as).
Ca răspuns la întrebarea ta, Şeicul Ahmad Kutty, conferenţiar şi specialist în islam la Institutul Islamic din Toronto, Ontario, Canada, a opinat:
„Nu avem dovezi clare în surse despre aceasta, deşi există câteva relatări care indică faptul că Ka`bah a fost ridicată de Profetul Adam (as) şi că era cunoscută drept loc de pelerinaj din timpuri străvechi; în această calitate, Ka`bah a fost vizitată de diverşi profeţi. Aceste relatări, totuşi, nu reuşesc să treacă de standardele riguroase ale verificării ştiinţifice stabilite de savanţii în Hadith-uri.
Se poate, desigur, deduce din Qur'an că numai Profetul Ibrahim (as) şi fiul său Isma`il (as) au reconstruit Ka`bah şi că Profetul Ibrahim (slaws) a fost condus pe cale subtilă până la sit. Hadith-urile arată că aceasta era în ruine şi îngropată sub mormane de nisip. În lipsa unor dovezi irefutabile în surse nu putem merge mai departe în elaborarea detaliilor.
Este mai bine să lăsăm chestiunea construirii Ka`bah în acest stadiu şi să renunţăm la orice speculaţie asupra acestor lucruri, lăsându-le în seama cunoaşterii lui Dumnezeu.”
marți, septembrie 15, 2009
Tilawati al-Qur'an
(Psalmodierea Coranului)
Psalmodierea se face în funcţie de modalităţi fonetice precise. Ortoepia Coranului trebuie să fie deosebită. Una este simpla lectură (qira'a, de unde probabil numele de Qur'an - "lectură"), alta este tilawa, cu sau fără modulaţie şi mai ales fără să se recurgă la vulgata şi altfel este chemarea la rugăciune (adhân).
Tajwid-ul este o declamare lentă şi melodioasă a surelor Coranului, recitarea fiind adesea afectată de variaţiuni melodice bogate care contrastează cu lungi momente de pauză (qifa).
În recitarea Coranului se disting mai multe ritmuri: tartil - recitare lentă, tadwir - recitare normală şi hadr - recitare rapidă, aşadar scandări mai tonice.
Şapte psalmodieri ale Coranului, al-qiraât as-sab' sunt preconizate şi admise de şcolile teologice tradiţionale. Mai mult chiar decât lecturile cu adevărat distincte, aceste diverse modalităţi de enunţare a textului sacru în public se diferenţiază prin conotaţia lor lingvistică sau fonetică:
I. fatha - o vocalizare a literei cu e sau a;
II. damma - o vocalizare a literei cu u;
III. khafid - coborârea vocii la pronunţarea unei consoane;
IV. sukun (lit. "linişte") - faptul de a nu pronunţa o consoană;
V. raum - a mima o vocală;
VI. ichman (lit. "acţiunea de a simţi un parfum, un miros") - se aplică unei pronunţări foarte uşoare a unei litere sau a unui grup de litere;
VII. tafkhim (lit. "a înfrumuseţa") - a scoate o treime sau un sfert din vocală.
Deşi cele şapte psalmodieri canonice ale Coranului sunt autentificate, numărul celor practicate realmente nu depăşeşte trei sau patru.
Psalmodierea se face în funcţie de modalităţi fonetice precise. Ortoepia Coranului trebuie să fie deosebită. Una este simpla lectură (qira'a, de unde probabil numele de Qur'an - "lectură"), alta este tilawa, cu sau fără modulaţie şi mai ales fără să se recurgă la vulgata şi altfel este chemarea la rugăciune (adhân).
Tajwid-ul este o declamare lentă şi melodioasă a surelor Coranului, recitarea fiind adesea afectată de variaţiuni melodice bogate care contrastează cu lungi momente de pauză (qifa).
În recitarea Coranului se disting mai multe ritmuri: tartil - recitare lentă, tadwir - recitare normală şi hadr - recitare rapidă, aşadar scandări mai tonice.
Şapte psalmodieri ale Coranului, al-qiraât as-sab' sunt preconizate şi admise de şcolile teologice tradiţionale. Mai mult chiar decât lecturile cu adevărat distincte, aceste diverse modalităţi de enunţare a textului sacru în public se diferenţiază prin conotaţia lor lingvistică sau fonetică:
I. fatha - o vocalizare a literei cu e sau a;
II. damma - o vocalizare a literei cu u;
III. khafid - coborârea vocii la pronunţarea unei consoane;
IV. sukun (lit. "linişte") - faptul de a nu pronunţa o consoană;
V. raum - a mima o vocală;
VI. ichman (lit. "acţiunea de a simţi un parfum, un miros") - se aplică unei pronunţări foarte uşoare a unei litere sau a unui grup de litere;
VII. tafkhim (lit. "a înfrumuseţa") - a scoate o treime sau un sfert din vocală.
Deşi cele şapte psalmodieri canonice ale Coranului sunt autentificate, numărul celor practicate realmente nu depăşeşte trei sau patru.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)