Inteleptul Tierno Bokar (8)

Violenta: o solutie de ultima instanta


Pentru Tierno Bokar, violenta este o solutionare revoltatoare si inutila:

„Daca omul animat de Rau este ucis prin intermediul armelor, atunci Raul sare din cadavrul pe care nu-l mai poate locui si patrunde, prin nari, in acela care l-a ucis, acolo prinde din nou radacini si-si dubleaza fortele. Doar atunci cand Raul este ucis prin intermediul Iubirii, este anihilat odata pentru totdeauna…"


Intrebat despre „razboiul sfant", Tierno Bokar marturiseste:

„Eu, personal, nu admir decat un singur gen de razboi, acela care are drept scop invingerea defectelor din noi insine…"


Dintre acestea, orgoliul ramane unul dintre cele mai vatamatoare:

„Planeta noastra nu este nici cea mai mare, nici cea mai mica dintre toate cele pe care Le-a creat Domnul nostru… Nu trebuie sa ne credem nici superiori, nici inferiori tuturor celorlalte creaturi…"

„Creaturile cele mai valoroase vor fi acelea care vor creste in iubirea, caritatea si respectarea aproapelui. Acestea vor fi luminoase ca un soare ce s-ar ridica drept pe cer."


Umilinta necesara conduce la sentimentul fraternitatii umane si la acea inalta certitudine ca diferitele cai pot conduce la un Adevar unic. O lectie importanta si dificila pe care o resping toate tipurile de fanatism si pe care Tierno Bokar o va repeta neobosit:

"- Frate intru Dumnezeu ajuns in pragul acestei zawiyya a noastre, colt al iubirii si al caritatii, nu-l apostrofa nici pe adeptul lui Moise, nici pe acela al lui Iisus, fiindca Dumnezeu a depus marturie in favoarea profetiilor lor.

- Dar in ceea ce-i priveste pe ceilalti?

- Lasa-i sa intre si chiar intampina-i frateste, ca sa onorezi in ei ceea ce au mostenit acestia de la Adam… in fiecare urmas al lui Adam exista o scanteie din spiritul lui Dumnezeu. Cum am putea noi indrazni sa dispretuim un vas cuprinzand un asemenea continut?"

„Curcubeul isi datoreaza frumusetea varietatii tonurilor culorilor sale. La fel si noi, privim vocile diferitilor credinciosi care se inalta din toate punctele pamantului ca pe o simfonie adresata unui Dumnezeu ce nu ar putea fi decat Unicul Dumnezeu.

Indiferent care ar fi rasa caruia ii apartine un om, din clipa in care adoratia ii ilumineaza sufletul acesta din urma capata stralucirea unui diamant mistic. Nici culoarea pielii, nici circumstantele nasterii nu intra in vreun fel in joc."

Mesaj categoric universalist dupa cum se poate vedea, si care se aseamana cu usurinta cu acela al profetilor Israelului, cu acela al Evangheliilor, cu acela al unui Ramakrishna sau Vivekananda in afirmatia lor esentiala ca Spiritul sufla acolo unde voieste el si ca „in casa Tatalui meu sunt multe locasuri" [Ioan, 14:2].

Dar Tierno Bokar deja disparuse in spatele peretului de lut, surazand cuibului de randunica, intorcandu-se la munca lui de broder.

Hrana si uimire - Idries Shah

Un tanar dornic sa se instruiasca merse sa-l vada pe un sufi care traia in solitudine. Maestrul sufi ii acorda tanarului permisiunea de a ramane in preajma sa, fara sa spuna sau sa faca nimic care sa-l descurajeze.

Lasat la mintea lui, fara invataturi, fara sa aiba nici un subiect de meditatie, tanarul sfarsi prin a-i spune maestrului sufi:

- Nu te vad niciodata mancand; ma intreb cum poti trai fara hrana...

- De cand ai venit tu, spuse sufi, ma ascund ca sa mananc.

Tanarul era din ce in ce mai intrigat:

- Dar de ce procedezi in felul acesta? il intreba el. Daca intentionai sa ma induci in eroare, atunci de ce tocmai ai marturisit ceea ce faci?

- Nu mananc niciodata atunci cand esti de fata, raspunse inteleptul, pentru ca tu sa te miri, in speranta ca intr-o buna zi vei inceta sa fii uimit de lucrurile lipsite de importanta si vei deveni un adevarat discipol.

- Dar de ce nu mi-ai spus, pur si simplu, sa nu fiu uimit de lucrurile neinsemnate?

- Cui nu i s-a dat de sute de ori sfatul acesta?! Chiar crezi ca o mana de cuvinte in plus ar fi avut vreun efect, cat de mic, asupra ta?

Inteleptul Tierno Bokar (9)

Cuvinte de intelepciune


Caritatea

„Cunostintele celui care ar sti pe dinafara toate teologiile tuturor confesiunilor existente in lumea aceasta n-ar fi decat un balast lipsit de valoare, daca acesta nu ar avea si o inima caritabila. Nimeni nu se va bucura de intalnirea cu divinul daca inima ii este lipsita de caritate. Fara aceasta, cele cinci rugaciuni obligatorii sunt doar gesticulari lipsite de valoare. Fara caritate, pelerinajul este doar o plimbare lipsita de rost."


Dumnezeu

„Dumnezeu este o dilema pentru intelect fiindca tot ceea ce concepi cu gandul si materializezi prin cuvinte ca fiind Dumnezeu, inceteaza prin aceasta insusi sa fie Dumnezeu, pentru a nu mai fi decat propriul tau mod de a-L concepe. El nu poate fi continut de nici o definitie."


Credinta si necredinta

„Credinta si necredinta sunt ca doua campuri invecinate. Rugaciunea le marcheaza hotarul. Cel care se roaga este denumit credincios oricat de greu i-ar atarna pacatele. Cel care nu se roaga este necredincios oricare i-ar fi intelepciunea. "


Scanteie de lumina

„Orice om, bun sau rau, poarta in el o scanteie de lumina."


Adevarul

„Exista trei feluri de adevar: adevarul tau, adevarul meu si Adevarul."


Viata si moartea

Cand se naste un copil, aici, in lumea noastra, ii vad parintii innebuniti de fericire, felicitandu- se reciproc si anuntand evenimentul cu o explozie de bucurie. Cand unul dintre copii li se duce, ii vad parintii indurerati, afisand pe chipurile si in imbracamintea lor toate semnele tristetii si ale suferintei.

Inconsecventa omeneasca este, astfel, pe deplin vizibila pentru cei care reflecteaza. Rasa umana pretuieste viata si se fereste de moarte. Ori, ce inseamna sa te nasti? Inseamna sa patrunzi intr-o gradina din care nu vei putea iesi decat pe poarta mortii, singura iesire, comuna pentru cei drepti ca si pentru cei nedrepti, pentru credinciosi ca si pentru cei increduli.

Ce inseamna sa mori? Inseamna sa renasti in viata vesnica. Omul care moare se intoarce in gradina paradisiaca in care domneste Dumnezeu, eterna sursa a Luminii. Acesta este momentul in care ar trebui sa ne bucuram."


Curcubeul

„Curcubeul isi datoreaza frumusetea diverselor tonuri ale culorilor sale. In mod asemanator, noi consideram vocile diversilor credinciosi care se inalta din toate colturile pamantului ca o simfonie de laude adresate lui Dumnezeu, care nu poate fi decat Unul singur.

Deplangem din toate puterile dispretul unor religii privind forma lucrurilor divine, dispret care le aduce deseori sa respinga, ca fiind discordant, imnul de slava al vecinului lor.

Pentru a lupta impotriva acestei tendinte, frate intru Dumnezeu, oricare ar fi religia sau congregatia religioasa de care apartii, cugeta adanc asupra acestui verset:

Dintre semnele Sale: crearea cerurilor si a pãmântului, deosebirea graiurilor si a culorilor voastre. Întru acestea sunt semne pentru cei care stiu. - Coran (XXX, 22).

Toata lumea ar avea de beneficiat din reflectarea la aceasta."

O zi cu Profetul - Despre relatiile intime

Ibn 'Abbas a relatat ca Profetul (slaws) a spus:
"Cand unul dintre voi se duce la sotia lui si spune: "In numele lui Allah! O, Allah, fereste-ne de Seitan si fereste de Seitan si ceea ce ne oferi!", daca vor avea un copil, acestuia Seitan nu ii va face rau."

(Bukhari)

Un sufi din Pamiristan - Idries Shah

Cineva il intreba pe Khwaja Tufa, sufi din Pamiristan, de ce ii lasa pe oameni sa-i aduca elogii. Acesta raspunse:

"Unii ne aduc elogii, altii ne aduc critici. Nu suntem mai raspunzatori de primii, decat de cei din urma. Ei nu depind in nici un fel de noi si, de altfel, nici nu ne dau atentie cu adevarat. Combaterea celor neatenti inseamna o inutila pierdere de vreme. Printre cei care nici nu elogiaza, nici nu critica, sunt si unii care lucreaza impreuna cu noi si sunt in acord cu noi. Acestia nu se fac remarcati, asa ca lumea se intereseaza de laudatori si de denigratori. Este un fel de bazar in care se vinde, in care se cumpara. Adevarata activitate ramane invizibila.

A te interesa de laude si de critici, inseamna a te interesa de ceea ce este lipsit de interes. Ceea ce este lipsit de interes si deplasat, bate deseori la ochi mai mult decat ceea ce este folositor. A te interesa de ceva ce bate la ochi mai mult decat de ceva important, este un lucru des intalnit, dar fara de rost.

Adu-ti aminte ce a spus intr-o zi Zilzilavi: "Ii incurajez pe tonti sa ma laude. Cand acestia imping laudele la absurd, au in sfarsit ocazia sa remarce cat de stupida poate fi exagerarea. Cei pe care ii scarbeste lingusirea, crezand ca incurajez laudele din dorinta de a fi laudat, ma evita. Daca sunt atat de lipsiti de finete incat nu pot judeca decat dupa aparente, atunci trebuie sa-i evit la randul meu fiindca nu le pot fi de nici un folos. Mijlocul cel mai bun de a evita ceva este sa facem in asa fel incat lucrul sau persoana pe care dorim sa le evitam, sa ne evite de la sine.""

O zi cu Profetul - Pomenirea lui Allah

'Abdullah ibn Khubaib a relatat ca Trimisul lui Allah (slaws) i-a spus: "Recita "Qul huwa Allah ahad" [Surat al-Ikhlas] si ultimele doua sure din Coran dimineata si seara, de trei ori. Aceasta este suficient pentru tine in toate privintele."

(Abu Daud, Tirmidhi)


Jabir a spus ca l-a auzit pe Trimisul lui Allah (slaws) spunand: "Cea mai buna pomenire a lui Allah este "La illaha illa Allah/Nu exista alta divinitate in afara de Allah.""

(Tirmidhi)


Aceasta postare conchide lucrarea lui Ahmad von Denffer, "O zi cu Profetul", aparuta la Editura Taiba in 2008.

Fie ca aceste crampeie din Sunna, cu voia Domnului, sa inspire si sa lumineze Calea celor atasati la religia islamica, constituind tot atatea reamintiri despre si indemnuri la buna parcurgere a acesteia.

Inteleptul Tierno Bokar (7)

Puiul de pasare cazut din cuib

„Intr-o zi, in 1933, in cursul unei lectii de teologie, s-a intamplat ca un pui de randunica sa cada din cuibul lui fixat pe tavan. Foarte intristat de indiferenta celor din jurul sau, Tierno Bokar isi intrerupse expozeul si zise:

- Dati-mi copilul acela al nimanui.

Examina puiul de pasare pe care tocmai il denumise, cu atata caldura umana, „copilul nimanui", isi dadu seama ca viata nu-i era in pericol si exclama:

- Slava Domnului, Acela a carui indurare prevenitoare invaluie toate creaturile!

Apoi, ridicand privirea, constata ca acel cuib avea o fisura prin care ar fi fost in pericol sa cada si ceilalti puisori.

Ceru un firiciel de ata, se urca pe o scara improvizata si cusu cuibul de randunica deteriorat inainte de a aseza din nou inauntrul sau puiul care cazuse. Apoi, in loc sa reia cursul, spuse:

- Trebuie sa va vorbesc despre caritate, fiindca sunt mahnit sa vad ca nici unul dintre voi nu poseda indeajuns din aceasta autentica bunatate a inimii.

Si, totusi, ce har ar fi fost aceasta! Daca ati fi avut o inima caritabila, v-ar fi fost cu neputinta sa continuati sa ascultati lectia mea, cand o mica fiinta, necajita din toate punctele de vedere, va implora ajutorul si facea apel la mila voastra: n-ati fost induiosati de aceasta deznadejde, inima voastra n-a auzit chemarea aceasta.

Ei bine, dragii mei, aflati ca, in realitate, cunostintele celui care ar sti pe dinafara toate teologiile tuturor confesiunilor existente n-ar fi decat un balast lipsit de valoare, daca acesta nu ar avea si o inima caritabila.

Nimeni nu se va bucura de intalnirea cu divinul daca inima ii este lipsita de caritate. In lipsa acesteia, cele cinci rugaciuni obligatorii nu sunt decat gesturi strict formale, fara incarcatura religioasa; in lipsa caritatii, pelerinajul, in loc sa fie o calatorie sacra, s-ar transforma intr-o vilegiatura inutila. Daca ar trebui sa reprezint religia printr-un simbol, as compara-o cu un disc impletit la care una dintre fete este iubirea, iar cealalta – caritatea.


Abu Bakr al-Shibli, mistic din secolul al X-lea

Astfel, un discipol al misticului musulman al-Shibli povestea:

„Dumnezeu m-a chemat la El si m-a intrebat:

- Stii de ce ti-am daruit mizericordia Mea?

- Fiindca m-am rugat mult.

- Nu de aceea.

- Fiindca am tinut post vreme indelungata?

- Nici de aceea, ci pentru ca intr-o seara de iarna, pe o strada din Bagdad, ai cules de pe jos o pisicuta parasita si ai adapostit-o la caldura, sub haina ta."

O zi cu Profetul - Despre relatiile intime

Ibn 'Abbas a relatat ca Profetul (slaws) a spus: "Cand unul dintre voi se duce la sotia lui si spune: "In numele lui Allah! O, Allah, fereste-ne de Seitan si fereste de Seitan si ceea ce ne oferi!", daca vor avea un copil, acestuia Seitan nu ii va face rau."

(Bukhari)

Hujjat al-Islam Imam al-Ghazali (d. 505)

Abu Hamid al-Tusi al-Ghazali, supranumit “Mărturia Islamului”, însufleţitor al celui de-al cincilea secol al Islamului, savant în usul al-fiqh şi autor al cunoscutei opere, Ihya’ `ulum al-din („Reînvierea ştiinţelor religioase”).

În autobiografia sa, al-Munqidh min al-dalal („Eliberarea de eroare”), el afirmă:
Calea sufită constă în curăţirea inimii de orice este altceva în afară de Allah… Am ajuns la concluzia că sufi sunt căutătorii pe Calea lui Allah, că cea mai exemplară comportare este comportarea lor, că cea mai bună metodă este metoda lor şi că felul lor de a acţiona este cel mai sfânt. Ei şi-au curăţit inimile de orice este altceva în afară de Allah şi au făcut din ele albii în care să curgă râurile ce poartă cunoaşterea lui Allah. [1]

Aşa cum menţionează Ibn `Ajiba în opera sa Iqaz al- himam, al-Ghazali a declarat că tasawwuf [sufismul] era fard `ayn, adică o obligaţie individuală care-i incumbă oricărui musulman - bărbat sau femeie - legal responsabil, deoarece, cu excepţia Profeţilor, nimeni nu este lipsit de defecte şi de maladii interne. [2]

[1] al-Ghazali, al Munqidh min al dalal, p. 131.
[2] Ibn `Ajiba, Iqaz al-himam , p. 8.

O zi cu Profetul - Somnul

Jabir ibn 'Abdullah a relatat ca Trimisul lui Allah (slaws) a spus: "Cand intunericul serii sau al noptii vine, tineti-va copiii inauntru, caci atunci Seitan este afara. Si cand a trecut o ora din noapte, lasati-i sa plece si inchideti usile, pomenind numele lui Allah, caci Seitan nu deschide usa inchisa, si legati pieile pentru apa si pomeniti numele lui Allah, si acoperiti vasele pomenind numele lui Allah chiar atunci cand puneti ceva peste ele, si stingeti luminile."

(Muslim)

Bara' ibn Aziz a relatat ca Trimisul lui Allah (slaws), atunci cand se ducea la culcare, se intindea pe partea dreapta si apoi spunea: "O, Allah! Ma predau Tie, imi intorc fata catre Tine, ma incredintez Tie, caut protectia Ta, dorindu-Te si temandu-ma de Tine; nu exista alt adapost din calea Ta decat la Tine. Cred in Cartea Ta pe care ai revelat-o si in Profetul Tau, pe care Tu l-ai trimis..."

(Muslim)

Deghizarea - Idries Shah

Era odata o albina care descoperise ca viespile nu stiau sa faca miere si care se hotarase sa mearga sa le invete acest lucru. O albina inteleapta o preveni:
- Viespilor nu le plac albinele. Daca le vorbesti pe sleau, vor refuza sa te asculte: ele nutresc convingerea - o convingere seculara - ca noi le suntem ostile.

Albina reflecta timp indelungat la aceasta problema. Intr-un sfarsit, ii veni ideea sa se acopere toata cu polen galben: in felul acesta, va ajunge sa semene atat de mult cu o viespe, incat va fi acceptata ca atare.

Dandu-se drept o viespe care tocmai facuse o mare descoperire, albina incepu sa le invete pe viespi arta producerii mierei. Acestora nu le-a trebuit mult: incepura sa lucreze sub indrumarea ei, ascultatoare si tenace.

Oprindu-se o clipa sa se odihneasca, viespile remarcara ca cea care le initiase in producerea mierei era, in realitate, o albina. In elanul lor, polenul cu care se acoperise albina disparuse. De comun acord, viespile se aruncara asupra intrusei - dusmana lor dintotdeauna - si ii aplicara intepaturi ucigatoare. Cat despre mierea care era pe jumatate gata, aceasta fu, bineinteles, abandonata: nu era, ea, oare, creatia unei creaturi straine?

Inteleptul Tierno Bokar (5)

Nimic dintr-un profesor universitar

„Bokar n-are nimic dintr-un profesor. De altfel, nici n-ar fi posibila o dogmatizare ex cathedra cand toti, maestru si discipoli, stau asezati pe jos, intr-un colt retras si plin de praf, in vestibulul intercalat intre strada si partea rezervata uzului privat al casei, tot timpul strabatut de vreun trecator, de vreo capra, de vreun negrisor cu o sfoara in jurul mijlocului sau de vreo femeie purtand lemne, apa sau lapte.

Invatatura sa este directa, predata cel mai adesea sub forma imagistica, servindu-se drept pretext pentru a ilustra un adevar moral de vreun incident din lumea materiala: un fapt marunt, un obiect, o raza de soare, drumul, raul, ploaia, spuma valurilor, rufele, pedanteria femeii cochete, umbra cpacului, turma ratacita, fantana, lampa cu ulei de karite, pasarea, piroga, cainele, fierul incins, untul – toate acestea puteau sa fi servit drept simboluri."


Nici Evangheliile nu se servesc de ele in alt fel

„Lumea vizibila nu este altceva decat un imens tezaur de parabole, o carte cu imagini de descifrat. Dar trebuie sa stii sa le interpretezi. "

Nimic mai direct, nimic mai putin sistematic.

Tierno cere de la discipolii sai – de la „fratii sai chibzuiti" – o inima deschisa, bunavointa, un suflet fierbinte. Trebuie urmarite fara ragaz lucrurile spirituale, singurele durabile:

„Spiritul uman tine la frumusete, dar persista sa ramana la suprafata lucrurilor, acolo unde nu exista armonie permanenta. Feeria norilor multicolori care serbeaza rasaritul si apusul soarelui dispare in cateva secunde, frumusetea fizica se sterge odata cu crepusculul batranetii…

Tu, discipol venit in pragul zawiyya in care noi dorim sa vedem stralucind lumina sfatului cel bun, afla ca frumusetea materiala se ofileste curand, ea neputand fi decat efemera si iluzorie. Inceteaza-ti stradania de a o urmari si indreaptati- o spre cucerirea adevaratei, permanentei frumuseti, a frumusetii morale care infloreste in campul Spiritului."

O zi cu Profetul - Rugaciunea de noapte ('Isha)

Abu Huraira a relatat ca Trimisul lui Allah (slaws) a spus: "Nicio rugaciune nu este mai grea pentru ipocriti decat cea de dimineata si cea de noapte, dar daca ar sti ce binecuvantari se afla in ele, cu siguranta ar veni sa le faca, chiar daca ar trebui sa se tarasca."

(Bukhari, Muslim)

Sfarsitul lumii - Idries Shah

Omul acesta era sigur ca sfarsitul lumii urma sa survina in cutare data si intelegea sa fie la inaltimea Evenimentului.

Ii aduna in jurul sau pe toti aceia care binevoiau sa-l creada. Cand sosi ziua cu pricina, omul ii conduse pe varful unui munte. In clipa in care se stransera toti pe coama sa, pamantul, instabil in locul acela, se surpa sub greutatea oamenilor si acestia cazura in adancurile unui vulcan.

Pentru ei, chiar fu sfarsitul lumii.

Inteleptul Tierno Bokar (6)

Continua sa cauti, fiindca cel care cauta, gaseste

„Dumnezeu calauzeste pe caile Pacii pe cei care cauta sa-i placa Lui. El i-a scos din intunecimi catre lumina, cu ingaduinta Sa, si ii calauzeste pe dreapta cale." (Cor, 5, 16)

Cauta prin tenebrele vietii materiale, iar steaua stralucitoare te va calauzi spre gradina frumusetilor adevarate si eterne.

Continutul invataturii lui Tierno Bokar este, in simplitatea sa evanghelica, usor de definit.

In primul rand vin iubirea de Dumnezeu si unicitatea lui Dumnezeu. Acestea sunt fundamentul, alfa si omega revelatiei:

„Scrie numele divin in fata culcusului tau astfel incat dimineata, la trezire, sa fie primul lucru care se ofera privirii tale. Cand te scoli, pronunta-l cu fervoare si convingere, el fiind primul cuvant pe care-l rostesti si care-ti ajunge la ureche. Seara, la culcare, odata ce te-ai intins in pat, priveste-l cu atentie, el fiind ultimul lucru intrevazut inainte de a te cufunda in somn.

Cu timpul, lumina continuta in secretul acestor patru litere* se va raspandi asupra ta si o scanteie din esenta divina iti va aprinde sufletul…

Repetarea fara incetare a numelui lui Allah sau a formulei atestand unicitatea lui Dumnezeu este un mijloc sigur de a introduce in interiorul nostru un suflu care va intretine caldura mistica din noi."

„Sunt cateva niveluri in cunoasterea religioasa: acela al credinciosilor obisnuiti, „ghemuiti intr-un coltisor al traditiei", apoi acela al celor care s-au angajat cu hotarare pe calea ce conduce la adevar, pe calea pe care omul si restul fiintelor vii traiesc in pace.

Cel de-al treilea nivel, insa, cine l-ar putea descrie? Lumina fara culoare, obscuritate stralucitoare, el este, in fine, sediul Adevarului absolut: cei care au fericirea sa atinga acest nivel isi pierd propria identitate si devin ceea ce devine o picatura de apa care cade in fluviul Niger sau, mai degraba, intr-o mare nesfarsita ca intindere si profunzime.. .

Uniunea cu divinul nu dispenseaza, insa - chiar dimpotriva -, de respectarea indatoririlor morale, care se rezuma in cuvinte putine: iubire, caritate, compasiune, toleranta. "

* Allah se scrie in araba cu un alif, doi lam si un ha.

Aparentele - Idries Shah

Referindu-se la un alt sufi, un sufi afirma:

- Citeste toate cartile pe care si le poate procura.

- Dar de ce face asta? intreba un strain care se afla de fata. Presupun ca poseda deja toate cunostintele necesare.

- Le citeste fiindca doreste sa-si exprime invatatura intr-un limbaj modern. Mai procedeaza astfel si fiindca gaseste, constant, in lucrarile contemporane, analogii actuale ale cunostintelor traditionale.

- Dar tu insuti nu recurgi la astfel de analogii: deduc de aici ca nu citesti niciodata lucrari contemporane.

- Dimpotriva, citesc tot ce gasesc.

- De ce?

- Ca sa evit sa utilizez terminologia din prezent. Daca as folosi-o, toti si-ar inchipui ca ideile mele se inspira din autorii moderni.

- Dar, totusi, despre celalalt sufi nu se afirma nimic de acest gen...

- Si iata de ce: cu toate ca, in aparenta, sunt identice, comportamentul sau si al meu in fond difera. Ori, multi oameni nu se iau decat dupa aparente. Atat timp cat nu-si vor da silinta sa adopte o alta atitudine, vor ramane la cheremul aparentelor. Din cauza ca nu tin deloc cont de acest lucru, ei nu reusesc sa comunice cu adevarat cu noi si se bazeaza pe ceea ce deduc din comportamentul nostru exterior.

Reflectiile unei vite-de-vie - Idries Shah

O vita-de-vie deveni intr-o zi constienta de faptul ca in fiecare an ii erau luati strugurii. Isi mai dadu seama si ca nimeni nu manifesta vreodata vreun pic de recunostinta fata de ea cu acest prilej.

Un intelept isi facu aparita si se aseza langa ea.

"Iata, gandi vita-de-vie, ocazia mult visata de a-mi lamuri acest mister."

Si i se adresa:

- Inteleptule, dupa cum ti-ai dat seama, eu sunt o vita-de-vie. Indata ce strugurii mei s-au copt, vin oamenii si mi-i iau fara sa manifeste nici cea mai mica urma de recunostinta fata de mine. Poti sa-mi lamuresti motivele acestui comportament?

Dupa o clipa de gandire, inteleptul raspunse:

- Motivul este, dupa toate probabilitatile, acela ca oamenii au impresia ca tu nu te poti impiedica sa produci struguri.

O zi cu Profetul - Rugaciunea Witr

Ali a relatat ca Trimisul lui Allah (slaws) a spus: "Allah este singur (witr) si iubeste ceea ce este Unic, asadar impliniti rugaciunea witr, oameni ai Coranului!"
(Tirmidhi, Abu Daud)

Jabir a relatat ca Trimisul lui Allah (slaws) a spus: "Cel care se teme ca nu se va trezi in a doua parte a noptii trebuie sa implineasca rugaciunea witr in prima parte a acesteia si cel care este nerabdator sa se trezeasca in ultima parte a noptii trebuie sa implineasca rugaciunea witr atunci, caci rugaciunea in ultima parte a noptii are martori si este cu atat mai bine."
(Muslim)

Parcursul spiritual - Sidi Faouzi Skali (noiembrie 2006)

Parcursul spiritual este parcursul unei vieti intregi. Este vorba despre un parcurs indelungat si de o lunga ucenicie, in care se gaseste o mare baraka, insotita de o intelegere tot mai adanca a motivului pentru care ne gasim aici.

Ne indreptam spre din ce in ce mai multa intelepciune, din ce in ce mai multa lumina, ne transformam. Parcursul, insa, nu este unul linear si, la fel ca in cazul dhikr-ului (amintirea lui Dumnezeu), trebuie sa ne intoarcem mereu de unde am plecat.

Dhikr-ul este modalitatea de a lustrui inima cu un lustru zilnic, al carui fruct este o baraka (binecuvantare) ce-si gaseste implinirea in intalnire. Dhikr-ul este o ziara (intalnirea cu Seicul): ca atunci cand se merge la Maddagh, este vorba despre o intoarcere la sursa, in locul de unde radiaza sirr-ul, secretul spiritual.

Intalnirea are rolul de a ne „scutura", cu un efect salutar si benefic asupra perceptiei noastre asupra Caii. Altfel, sfarsim prin a atipi in propriile noastre obisnuinte.

Hal-ul (starea spirituala), la randul sau, ne trezeste. El ne reaminteste ca trebuie sa lucram pentru a ne pastra inima vie, pentru a ne hrani cu prezenta lui Dumnezeu, pentru a-L regasi clipa de clipa.

Viata inimii, este viata interioara. Ajungem sa facem lucrurile din obisnuinta, atunci cand ar trebui sa atingem sentimentul de a fi in permanenta „hraniti" de Dumnezeu: acesta este lucrul cel mai important. Aceasta este diferenta dintre viata si moartea inimii. Diferenta dintre cel care invoca si cel care nu invoca este aceeasi cu cea dintre un om viu si un om mort.

Orice s-ar intampla in viata, nimic nu este mai important decat vietuirea inimii. Unica finalitate este Dumnezeu: „Ce-a gasit, oare, acela care Te-a pierdut? Si ce-a pierdut, oare, acela care Te-a gasit?"

Important este sa facem lucrurile fiind intr-o buna stare de spirit si sa nu ne descurajam niciodata: „Nimic din ceea ce vrei sa obtii cu ajutorul Domnului nu este imposibil! Nimic din ceea ce vrei sa obtii prin tine insuti nu este facil!", se spune intr-un hikam.

Usurinta este un dar de la Dumnezeu. Lucram pamantul, dar inainte de sosirea ploii nu ne dam seama la ce serveste aceasta munca; lucrul este, insa, intotdeauna util, fiindca pregateste pamantul sa primeasca ploaia. Cel mai important este sa lucram asupra noastra insine: travaliul pregatirii pamantului este travaliul cel mai
important pe care-l putem intreprinde in viata aceasta.

Avem zi de zi ocazia de a „lucra", in relatiile pe care le intretinem cu cei apropiati si cu fuqara: cu prilejul retragerilor spirituale, al intalnirilor intre fuqara, al momentelor petrecute la zawiyya, in timpul ziara… iata tot atatea ocazii de a lucra asupra noastra insine.

Dhikr-ul nu trebuie sa ne faca sa uitam sa avem grija de relatiile noastre cu ceilalti. Relatia cu cei apropiati este oglinda propriului nostru progres, fiindca prin ea invatam sa ne cunoastem nafs-ul, prin ea invatam sa ne supunem.

Nafs-ul dispune de stratageme considerabile (enervarea pentru un lucru de nimic, in loc sa-l abordam cu detasare, de exemplu). Cu toate acestea, nu trebuie sa ne descurajam, fiindca relatia cu cei apropiati este cea mai dificila dintre toate.
„Semnul ca se conteaza pe actiune este diminuarea sperantei in caz de esec", spune Ibn Ata Allah intr-un hikam. Nu trebuie sa credem ca eul nostru se transforma de la sine: adevarata transformare o reprezinta aptitudinea de a primi ceea ce ne da Dumnezeu si supunerea in fata a ceva care ne depaseste.

Dhikr-ul relational hraneste inima grupului, la fel cum dhikr-ul personal ne hraneste propria inima. El intretine flacara spirituala din sanul grupului. Este vorba despre a ne da seama cum ar putea aduce fiecare membru al grupului ceva constructiv intr-o situatie data.

Absenta judecarii critice nu inseamna lipsa de discernere, ci analizarea unei situatii sau a unui sentiment si interogarea propriei persoane asupra modalitatilor de a le ameliora: „ce as putea face eu insumi/insami, cu ce as putea contribui?"
Nimic nu va fi vreodata perfect, neted si armonios. Adevarata relatie este intotdeauna complicata prin insasi natura ei. In cadrul unui grup, este imposibil sa netezesti totul…

Noi lucram in cadrul relatiei autentice si, plecand de la aceasta, ne transformam. Comportamentul exterior poate fi neted, lipsit de asperitati, dar dificultatea se afla in interior: trebuie sa ne acceptam propria fire si s-o imbunatatim in acelasi timp. Sa nu consideram niciodata ca, pe o cale spirituala, un anume comportament sau o anume atitudine nu-si au locul: acestea sunt impresii ale spiritului. Trebuie sa ne intrebam cum sa aplanam un conflict, cum sa aducem iubirea acolo unde ea lipseste si sa manifestam vigilenta in legatura cu aceste lucruri: iata calea spirituala.

Spiritualitatea trebuie traita la toate nivelurile: nu numai pentru sine, ci si la locul de munca, in familie. Profetul (slaws) a fost trimis tocmai pentru a desavarsi excelenta in comportament (akhlaq).

Procesul de perfectionare nu este inghetat, intepenit, fix, el trebuie imbunatatit in permanenta, iar acest fapt isi va manifesta consecintele in toate aspectele vietii noastre. Cand faci lucrurile pentru Dumnezeu, exista intotdeauna o solutie.
Ne aflam pe o cale a necesitatii. „Cand toate usile par inchise, El iti va arata o usa secreta pe care nu o cunoaste decat El", spune Rumi.

Dumnezeu este foarte aproape, raspunsul Sau este intotdeauna la indemana atunci cand solicitarea este sincera. Cel care este orientat spre Dumnezeu nu se afla niciodata pus in fata unui impas. Proverbul spune: „Dumnezeu nu inchide o usa decat dupa ce
a deschis alte zece".

Intotdeauna se deschid porti. „Cel care L-a gasit pe Dumnezeu, oare ce a pierdut? Cel care a gasit altceva in afara lui Dumnezeu, oare ce a gasit?"

Trebuie gasita solutia care ne va permite sa mergem mai departe, sa nu pierdem acest fir conducator si sa-l alimentam prin toate mijloacele, fiindca acesta este singurul lucru care conteaza. Cu aceasta, totul are sens; fara aceasta, nimic nu are sens. La
sfarsitul vietii ne vom intreba ce am facut cu adevarat, chiar daca am construit un imperiu.

Fie ca viata sa ne fie un dhikr permanent. Cel mai important este sa ne aflam pe cale – nu sa ajungem la destinatie, ci sa parcurgem calea. Si, orice s-ar intampla, sa ne pastram orientarea.

Mâna

(yâd; aydin)

Dintre toate părţile corpului, mâna (împreună cu inima şi ochiul) este cea care drenează cel mai dens simbolism. Cuplu de nedespărţit, binomul ochi-mână pare astfel, el singur, să ofere tot imaginarul descântecului.
Mâna protecţiei trimite la origini: în Maghreb ea poartă numele de "mâna Fatmei" sau "mâna Fatimei" (fiica Profetului şi mama tuturor credincioşilor), ba chiar Keff Maryam (mâna Mariei).

A întinde palma mâinii deschise în faţa unui duşman sau a unui potenţial pericol este un gest de apărare cunoscut încă din Antichitate. Este întâlnit tot atât de bine în Palestina, cât şi la Neapole, în Italia, unde trebuie să îndepărteze ochhis-ul, deochiul, gândul rău aruncat asupra cuiva (al-ayn).
"Se pare, notează Probst-Biraben, că oamenii de altădată au strâns în acest pentacul uşor de trasat, o mare parte a ştiinţei şi magiei lor. Este simbolul superiorităţii oamenilor asupra animalelor şi al stăpânirii lor asupra naturii neînsufleţite prin industrie".

Mâna simbolizează persoana în sura coranică a lui Abu-Lahab (CXI,1): "Să-i piară mâinile lui Abu Lahab şi el însuşi să piară".
Dar echivalenţele metonimice ale mâinii sunt numeroase:
- Mâna "posedă", ca în expresia: "Tot ceea ce [mâinile] voastre drepte (aymanukum) au posedat (malakat)" - se subînţelege: robii din casa voastră.
- Mâna "se emoţionează", refuză, exprimă teama, regretul sau zgârcenia: "Şi îşi strâng (yaqbundunma) ei mâinile" (IX, 68) (Sabbagh)
- Mâna primeşte o semnificaţie distinctă. Mâna dreaptă este pozitivă şi benefică; mâna stângă este nefastă. Se spune în Coran: "Celui ce i se va da cartea sa [în care sunt transcrise toate faptele de aici, de jos] în mâna stângă va spune: "Vai mie! Ce bine ar fi fost de nu mi s-ar fi dat cartea şi nu mi-aş fi ştiut socoteala!"(LXIX, 25)". În schimb: "Cel care va primi Cartea Sa cu mâna dreaptă, va fi judecat cu blândeţe" (LXXXIV, 7-8).

Coranul evocă de asemenea "Mâna", "Cele două mâini ale lui Dumnezeu". Adesea mâna este corelată cu suveranitatea divină (mulk). Este şi Graţia, Harul lui Dumnezeu (fadl) ca în versetul (LVII, 29).
Când este folosită expresia "Cele două mâini", ca în acest verset: "Mărire Celui ce ţine în mâna Sa împărăţia fiecărui lucru! La El veţi fi întorşi!" (XXXVI, 83), este vorba numai despre Creatorul antropomorfizat.

Rene Guenon merge mai departe: "În ceea ce priveşte însuşi Numele lui Allah, el este format cu degetele în felul următor: degetul mic corespunde lui lam (literă dublă), iar degetul mare lui ha (care, cu regularitate, trebuie aşezat în forma lui "deschisă"), de unde originea divină a mâinii şi a cifrei 5, simboluri foarte răspândite în lumea islamică".

Ghazali semnalează că: "în cazul în care există deasupra celui ce gravează cunoştinţele Ceva care dispune de el, simbolul acesta este Mâna. Această prezenţă, în calitatea în care ea înglobează Mâna, Tabla, Calamul, Scriptura, conform unei ordini armonioase, se spune în mod simbolic că posedă o formă."