(dîn, lb. arabă)
Religia este prezentată de Coran ca un fenomen natural, ce vine ca urmare a tuturor manifestărilor divine. Ea este adevărată, monoteistă, imuabilă şi avantajoasă pentru oameni.
Islamul face parte din religiile revelate, ciclu care datează de pe vremea patriarhului comun, Abraham (millat i-Ibrahim).
În ceea ce priveşte raportul pe care religia exoterică îl întreţine cu corespondenta sa "ascunsă", iată ce scrie - după cum relatează Henry Corbin -, filosoful ismailit din secolul al XI-lea, Nâsir i-Khusraw:
"Religia pozitivă (shari'ah) este aspectul exoteric al Ideii (haqiqa) şi Ideea este aspectul ezoteric al religiei pozitive... Religia pozitivă este simbolul (mithal); Ideea este simbolizată (manthul). Exotericul este într-o fluctuaţie perpetuă cu ciclurile şi perioadele lumii; ezotericul este o energie divină care nu se subordonează devenirii."
(Corbin, Histoire de la philosophie islamique, p. 17)
joi, noiembrie 29, 2007
miercuri, noiembrie 21, 2007
Allah
Patru litere pentru a denumi Divinitatea în Islam: alif, lam, lam, ha: A.L.L.Ah., Dumnezeul omniscient, creator şi increat.
Principiu unificator al Islamului monoteist, Allah primeşte cele mai prestigioase calificative, în număr de 99, strânse sub denumirea de "Cele mai frumoase nume ".
Neputând fi înfăţişat, Allah este prin excelenţă lipsit de descrieri speculative. Mai mult, dacă este să dăm crezare lui Ghazali, el nu poate fi reprezentat printr-un simbol:
"Dacă cineva ar întreba care este reprezentantul simbolic al "Celui ce [este - n.t.]", nici un răspuns n-ar fi de conceput. Şi Cel care este scutit de orice corespondenţă analogică este Principiul, Realitatea."
Dar Allah rămâne Cel Mai Mare (al-Akhbar), Unicul (al-Wahid), Atoateştiutorul (al-'Alim), Cel Preaslăvit (al-Magid), Cel Milostiv (al-Rahmân), Atotputernicul, Binefăcătorul (al-Qadir), Atoateauzitorul şi Atoatevăzătorul (al-Sami' wa al-Bassir).
În plus, el este "Primul şi Ultimul" (Zahir wa Batin), Cel care nu poate fi văzut şi perceput decât de El însuşi:
"Nu există persoană în afară de El care poate să-L vadă şi nimeni care se poate ascunde de El; El este acela care se manifestă Lui însuşi", spune Ibn 'Arabi.
Conţine toate realităţile şi toate reprezentările... Se află aici unele din acele însuşiri - care echivalează cu tot atâtea atribute - pe care musulmanul le acordă lui Dumnezeu: sunt "Numele de Frumuseţe, Perfecţiune, Măreţie, Esenţă". Musulmanii le denumesc al-Asma al-Husna - şi mai mulţi filosofi importanţi le-au consacrat exegeze sofisticate: Al-Jili, Ibn 'Arabi, Ar-Razi, Al-Jalal-ud-Dîn.
Coranul însuşi a inaugurat această ştiinţă. Iată un verset care rezumă cât se poate de amplu acest lucru:
"El este Allah, afară de care nu este alt Dumnezeu. El este Stăpânul (al-Malik), Prea Sfântul (al-Qaddus), Făcătorul de pace (as-Salam), Apărătorul Credinţei (al-Muhaymin), Atotputernicul, Irezistibilul, Mărinimosul. Mărire lui Allah! El este mai presus de ceea ce voi Îi asociaţi. El este Allah, Creatorul, Făcătorul, Dătătorul de chipuri. Ale Lui sunt numele cele mai frumoase. Pe El îl laudă cele din ceruri şi cele de pe pământ. El este Atotputernicul (al-Aziz), Înţeleptul (al-Hakim)."
(Cor, LIX, 22-24)
Allah este Domnul lumilor (Rabb al-Alamin): această noţiune este reamintită de mai multe ori în Coran, în special în surele meccane şi ar putea semnifica atât supremaţia lui Allah asupra vechiului panteon de la Mecca, dar şi universalitatea Islamului. În realitate, la musulmani, Unicitatea divină (Wahidiyat Allah) este simbolizată cu precădere prin multitudinea atributelor lui Allah, una din condiţiile divinităţii totale a Creatorului (Uluhiyati Allah).
Sunt nume puternice, care impun în felul lor o distincţie fizică a prezenţei divine în manifestările Sale, fără să epuizeze niciodată complet existenţa divină cu certitudine.
Numele lui Dumnezeu au, de asemenea, capacitatea de a purifica sufletul credinciosului. I se atribuie Profetului învăţătura conform căreia cel ce va învăţa pe dinafară 99 de nume ale lui Allah va ajunge în Rai (al-Bukhari). Recitarea acestor nume, preconizată în Coran (VII, 180) a devenit parte integrantă din dhikr, în practica sufită.
Dacă toate numele lui Allah au o valoare spirituală egală - şi onomastica musulmană o va demonstra din plin - şapte dintre ele sunt foarte apreciate de credincioşi: Allah, Huwa (El), Al-Haqq (Cel Drept), Al-Hayy (Cel veşnic Viu), Al-Qayyum (Cel Etern), Al-Qahhar (Biruitorul), Al-Rabb (Domnul).
Mistica acordă celor şapte litere care alcătuiesc numele Al-Rahmân (Cel Milostiv), unul din numele lui Allah, valori simbolice precise: alif=Viaţă; lam=Cunoaştere; râ=Forţă; hâ=Voinţă; mîm=Auz; al II-lea alif=Văz; nun=Cuvânt (cf. al-Jîlî). Mai mult, cuvântul are aceeaşi rădăcină cu rahm ("matrice"), de unde traducerea de matricea pe care unii o dau acestui termen.
Tradiţia s-a complăcut să stabilească liste mai mult sau mai puţin lungi (36, 72, 500) ale "Numelor Frumoase ale lui Allah", dar lista canonică a celor 99 de nume s-a impus definitiv. În sfârşit, se estimează că mai există şi alte epitete divine pe care Sfântul Coran nu le-a menţionat.
Principiu unificator al Islamului monoteist, Allah primeşte cele mai prestigioase calificative, în număr de 99, strânse sub denumirea de "Cele mai frumoase nume ".
Neputând fi înfăţişat, Allah este prin excelenţă lipsit de descrieri speculative. Mai mult, dacă este să dăm crezare lui Ghazali, el nu poate fi reprezentat printr-un simbol:
"Dacă cineva ar întreba care este reprezentantul simbolic al "Celui ce [este - n.t.]", nici un răspuns n-ar fi de conceput. Şi Cel care este scutit de orice corespondenţă analogică este Principiul, Realitatea."
Dar Allah rămâne Cel Mai Mare (al-Akhbar), Unicul (al-Wahid), Atoateştiutorul (al-'Alim), Cel Preaslăvit (al-Magid), Cel Milostiv (al-Rahmân), Atotputernicul, Binefăcătorul (al-Qadir), Atoateauzitorul şi Atoatevăzătorul (al-Sami' wa al-Bassir).
În plus, el este "Primul şi Ultimul" (Zahir wa Batin), Cel care nu poate fi văzut şi perceput decât de El însuşi:
"Nu există persoană în afară de El care poate să-L vadă şi nimeni care se poate ascunde de El; El este acela care se manifestă Lui însuşi", spune Ibn 'Arabi.
Conţine toate realităţile şi toate reprezentările... Se află aici unele din acele însuşiri - care echivalează cu tot atâtea atribute - pe care musulmanul le acordă lui Dumnezeu: sunt "Numele de Frumuseţe, Perfecţiune, Măreţie, Esenţă". Musulmanii le denumesc al-Asma al-Husna - şi mai mulţi filosofi importanţi le-au consacrat exegeze sofisticate: Al-Jili, Ibn 'Arabi, Ar-Razi, Al-Jalal-ud-Dîn.
Coranul însuşi a inaugurat această ştiinţă. Iată un verset care rezumă cât se poate de amplu acest lucru:
"El este Allah, afară de care nu este alt Dumnezeu. El este Stăpânul (al-Malik), Prea Sfântul (al-Qaddus), Făcătorul de pace (as-Salam), Apărătorul Credinţei (al-Muhaymin), Atotputernicul, Irezistibilul, Mărinimosul. Mărire lui Allah! El este mai presus de ceea ce voi Îi asociaţi. El este Allah, Creatorul, Făcătorul, Dătătorul de chipuri. Ale Lui sunt numele cele mai frumoase. Pe El îl laudă cele din ceruri şi cele de pe pământ. El este Atotputernicul (al-Aziz), Înţeleptul (al-Hakim)."
(Cor, LIX, 22-24)
Allah este Domnul lumilor (Rabb al-Alamin): această noţiune este reamintită de mai multe ori în Coran, în special în surele meccane şi ar putea semnifica atât supremaţia lui Allah asupra vechiului panteon de la Mecca, dar şi universalitatea Islamului. În realitate, la musulmani, Unicitatea divină (Wahidiyat Allah) este simbolizată cu precădere prin multitudinea atributelor lui Allah, una din condiţiile divinităţii totale a Creatorului (Uluhiyati Allah).
Sunt nume puternice, care impun în felul lor o distincţie fizică a prezenţei divine în manifestările Sale, fără să epuizeze niciodată complet existenţa divină cu certitudine.
Numele lui Dumnezeu au, de asemenea, capacitatea de a purifica sufletul credinciosului. I se atribuie Profetului învăţătura conform căreia cel ce va învăţa pe dinafară 99 de nume ale lui Allah va ajunge în Rai (al-Bukhari). Recitarea acestor nume, preconizată în Coran (VII, 180) a devenit parte integrantă din dhikr, în practica sufită.
Dacă toate numele lui Allah au o valoare spirituală egală - şi onomastica musulmană o va demonstra din plin - şapte dintre ele sunt foarte apreciate de credincioşi: Allah, Huwa (El), Al-Haqq (Cel Drept), Al-Hayy (Cel veşnic Viu), Al-Qayyum (Cel Etern), Al-Qahhar (Biruitorul), Al-Rabb (Domnul).
Mistica acordă celor şapte litere care alcătuiesc numele Al-Rahmân (Cel Milostiv), unul din numele lui Allah, valori simbolice precise: alif=Viaţă; lam=Cunoaştere; râ=Forţă; hâ=Voinţă; mîm=Auz; al II-lea alif=Văz; nun=Cuvânt (cf. al-Jîlî). Mai mult, cuvântul are aceeaşi rădăcină cu rahm ("matrice"), de unde traducerea de matricea pe care unii o dau acestui termen.
Tradiţia s-a complăcut să stabilească liste mai mult sau mai puţin lungi (36, 72, 500) ale "Numelor Frumoase ale lui Allah", dar lista canonică a celor 99 de nume s-a impus definitiv. În sfârşit, se estimează că mai există şi alte epitete divine pe care Sfântul Coran nu le-a menţionat.
vineri, noiembrie 16, 2007
Bismillah / Basmallah
(lit. "În numele lui Allah")
Formula completă: Bismi-Allah al Rahmani al-Rahimi
["În numele lui Allah, Cel Milostiv, Îndurător"]
Formulă inaugurală a ritualului islamic pe care musulmanii o pronunţă înainte de a recita Coranul, de a intra într-o moschee pentru rugăciunea rituală, de a începe să mănânce, de a jertfi un animal etc.
Orice acţiune profană precedată de basmallah este imediat sfinţită. Nimic nu poate fi întreprins fără ea, din moment ce se referă în primul rând la Dumnezeu. Virtuţile sale se bazează pe faptul că a fost "înscrisă pe flancul (corpul) lui Adam, pe aripa lui Gavriil, pe sigiliul lui Solomon si pe limba lui Iisus".
Şeicul maghrebian de la începutul secolului al XX-lea, Ahmed al-'Alawi, citează o spusă a Profetului (s.l.a.w.s.) conform căreia: "Tot ceea ce este în Cărţile Revelate se regăseşte în Coran, tot ceea ce este în Coran se găseşte în Fatiha, tot ceea ce este în Fatiha se găseşte în Bismi-Allah al Rahmani al-Rahimi". Coranul - trebuie amintit - conţine 114 sure (capitole) şi 6219 versete.
Mai trebuie adăugat că din punct de vedere simbolic, basmallah este în acelaşi timp adeziunea credinciosului la universul său imediat, apel la binecuvântarea divină şi căutare a armonizării cu valorile sacre ale religiei.
****
"Simbolurile musulmane" sunt preluate şi adaptate din "Dicţionar de simboluri musulmane", aut. Malek Chebel, tr. C. Auneanu, Ed. Paralela 45, 2005
Formula completă: Bismi-Allah al Rahmani al-Rahimi
["În numele lui Allah, Cel Milostiv, Îndurător"]
Formulă inaugurală a ritualului islamic pe care musulmanii o pronunţă înainte de a recita Coranul, de a intra într-o moschee pentru rugăciunea rituală, de a începe să mănânce, de a jertfi un animal etc.
Orice acţiune profană precedată de basmallah este imediat sfinţită. Nimic nu poate fi întreprins fără ea, din moment ce se referă în primul rând la Dumnezeu. Virtuţile sale se bazează pe faptul că a fost "înscrisă pe flancul (corpul) lui Adam, pe aripa lui Gavriil, pe sigiliul lui Solomon si pe limba lui Iisus".
Şeicul maghrebian de la începutul secolului al XX-lea, Ahmed al-'Alawi, citează o spusă a Profetului (s.l.a.w.s.) conform căreia: "Tot ceea ce este în Cărţile Revelate se regăseşte în Coran, tot ceea ce este în Coran se găseşte în Fatiha, tot ceea ce este în Fatiha se găseşte în Bismi-Allah al Rahmani al-Rahimi". Coranul - trebuie amintit - conţine 114 sure (capitole) şi 6219 versete.
Mai trebuie adăugat că din punct de vedere simbolic, basmallah este în acelaşi timp adeziunea credinciosului la universul său imediat, apel la binecuvântarea divină şi căutare a armonizării cu valorile sacre ale religiei.
****
"Simbolurile musulmane" sunt preluate şi adaptate din "Dicţionar de simboluri musulmane", aut. Malek Chebel, tr. C. Auneanu, Ed. Paralela 45, 2005
miercuri, noiembrie 14, 2007
vineri, noiembrie 09, 2007
Al-Qasim ibn `Uthman al-Ju`i (d. 248)
Unul dintre marii sfinţi din Damasc care au cules hadith-uri de la Sufyan ibn `Uyayna.
Ibn al-Jawzi relatează în Sifat al-safwa că al-Ju`i i-a explicat că fusese denumit al-Ju`i (“al foamei”) fiindcă Allah îl întărise împotriva foamei resimţite de trup, prin intermediul foamei spirituale. El afirma:
“Chiar dacă aş fi lăsat o lună de zile fără hrană, nu mi-ar păsa. O, Allah, ai făcut aceasta cu mine: atunci poartă-mă până la capăt!” (1)
Al-Dhahabi scrie despre al-Ju`i în Siyar a`lam al-nubala’:
“Al-`Abdi, cunoscut şi drept Qasim al- Ju`i: Imamul, cel care poate fi luat drept exemplu, sfântul, Muhaddith-ul… Şeic al Sufiţilor şi prieten al lui Ahmad ibn al-Hawari” (al-imam al-qudwa al-wali al-muhaddith Abu `Abd Al-Malik Al-Qasim ibn ‘Uthman al-`Abdi al- Dimashqi, Shaykh as-sufiyya wa rafiq Ahmad ibn al-Hawari,’urifa bi al- Ju’i).
Ibn al-Jawzi relatează, de asemenea, că Ibn Abu Hatim al-Razi a mărturisit:
“Am fost la Damasc ca să-i cunosc pe cei care transcriau hadith-urile. Am frecventat şi cercul lui Qasim al-Ju`i şi am văzut o mulţime de oameni stând împrejurul lui, în timp ce el vorbea. M-am apropiat şi l-am auzit spunând:
«Descurcaţi-vă de unii singuri în viaţă în cinci împrejurări:
- Dacă vă aflaţi printre alţii, nu vă faceţi simţită prezenţa;
- Dacă nu sunteţi prezenţi, să nu vi se simtă lipsa;
- Când ştiţi ceva, iar sfatul vostru este nesolicitat;
- Când spuneţi ceva, iar spusele voastre sunt respinse;
- Când faceţi ceva şi nu vi se recunoaşte nici un merit pentru asta.
Şi vă mai dau încă cinci sfaturi:
- Dacă vi se face o nedreptate, nu întoarceţi nedreptatea;
- Dacă sunteţi lăudaţi, nu vă bucuraţi;
- Dacă sunteţi învinovăţiţi, nu vă pierdeţi cu firea;
- Dacă sunteţi făcuţi mincinoşi, nu vă mâniaţi;
- Dacă sunteţi trădaţi, nu trădaţi la rândul vostru.»”
Ibn Abu Hatim a zis: “Am considerat aceste vorbe ca fiind lucrul cel mai de preţ pe care l-am obţinut vizitând Damascul.”(2)
Note
(1) Ibn al-Jawzi, Sifat al-safwa 2(2):200 (#763). (2) Ibid.
Ibn al-Jawzi relatează în Sifat al-safwa că al-Ju`i i-a explicat că fusese denumit al-Ju`i (“al foamei”) fiindcă Allah îl întărise împotriva foamei resimţite de trup, prin intermediul foamei spirituale. El afirma:
“Chiar dacă aş fi lăsat o lună de zile fără hrană, nu mi-ar păsa. O, Allah, ai făcut aceasta cu mine: atunci poartă-mă până la capăt!” (1)
Al-Dhahabi scrie despre al-Ju`i în Siyar a`lam al-nubala’:
“Al-`Abdi, cunoscut şi drept Qasim al- Ju`i: Imamul, cel care poate fi luat drept exemplu, sfântul, Muhaddith-ul… Şeic al Sufiţilor şi prieten al lui Ahmad ibn al-Hawari” (al-imam al-qudwa al-wali al-muhaddith Abu `Abd Al-Malik Al-Qasim ibn ‘Uthman al-`Abdi al- Dimashqi, Shaykh as-sufiyya wa rafiq Ahmad ibn al-Hawari,’urifa bi al- Ju’i).
Ibn al-Jawzi relatează, de asemenea, că Ibn Abu Hatim al-Razi a mărturisit:
“Am fost la Damasc ca să-i cunosc pe cei care transcriau hadith-urile. Am frecventat şi cercul lui Qasim al-Ju`i şi am văzut o mulţime de oameni stând împrejurul lui, în timp ce el vorbea. M-am apropiat şi l-am auzit spunând:
«Descurcaţi-vă de unii singuri în viaţă în cinci împrejurări:
- Dacă vă aflaţi printre alţii, nu vă faceţi simţită prezenţa;
- Dacă nu sunteţi prezenţi, să nu vi se simtă lipsa;
- Când ştiţi ceva, iar sfatul vostru este nesolicitat;
- Când spuneţi ceva, iar spusele voastre sunt respinse;
- Când faceţi ceva şi nu vi se recunoaşte nici un merit pentru asta.
Şi vă mai dau încă cinci sfaturi:
- Dacă vi se face o nedreptate, nu întoarceţi nedreptatea;
- Dacă sunteţi lăudaţi, nu vă bucuraţi;
- Dacă sunteţi învinovăţiţi, nu vă pierdeţi cu firea;
- Dacă sunteţi făcuţi mincinoşi, nu vă mâniaţi;
- Dacă sunteţi trădaţi, nu trădaţi la rândul vostru.»”
Ibn Abu Hatim a zis: “Am considerat aceste vorbe ca fiind lucrul cel mai de preţ pe care l-am obţinut vizitând Damascul.”(2)
Note
(1) Ibn al-Jawzi, Sifat al-safwa 2(2):200 (#763). (2) Ibid.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)