Cele trei ipostaze ale sufletului nu apar în poezia lui al-Hallaj; dimpotrivă, sufletul nu este prezentat ca ceva demn de blamat ori combătut. Există, totuşi, o anumită distanţă în abordarea termenului an-nafs, aşa cum apare în versurile următoare:
Cu toata fiinţa mea ai cuprins dragostea-mi pentru Tine
Şi mă dezvălui mie ca şi cum ai fi în sufletul meu.
Caut cu inima mea spre tot ce nu eşti Tu
Şi nu văd decât că sunt străin de tot, numai de Tine nu,
Căci iată-mă în temniţa vieţii, unde mi-e oprit să-ţi fiu alături,
Aşa că smulge-mă din temniţă, lângă Tine să fiu.
(M 30)
Al-Hallaj îl simte pe Dumnezeu "ca şi cum" ar fi în sufletul său şi nu printr-o prezenţă efectivă, pentru că atunci ar exista în acelaşi timp şi individualitate umană şi Dumnezeu, ceea ce pentru al-Hallaj nu ar constitui o regăsire, un moment veritabil de intimitate. Însăşi ideea de persoană indică o distanţare, aşa cum vom vedea în capitolul destinat unirii cu Dumnezeu, care presupune o depersonalizare, o pierdere a eului. În acelaşi timp, verbul acţiunii lui Dumnezeu asupra sa, hawa yahwi, acoperă atât ideea de învăluire, cuprindere, cât şi cea de a pune stăpânire asupra ceva sau cuiva. Deşi al doilea hemistih vine să sublinieze o afinitate a fiinţei umane cu Dumnezeu, nu poate fi vorba de o identificare sau o unire.
Trebuie subliniat rolul inimii, care apare din nou ca agent al cunoaşterii. Prin inimă, poetul vede sau mai bine spus simte în el prezenţa lui Dumnezeu. Este folosit acelaşi verb al percepţiei şi viziunii prin excelenţă, ra'a yara , care este corelat cu acel strat secundar al inimii, fu'ad. Această prezenţă însă nu îi este suficientă pentru că el continuă să se simtă într-o temniţă a vieţii, habs al-hayat, care îl împiedică să atingă treapta intimităţii, al-'uns. Să fie oare sufletul său cel ce stă în calea unirii cu Dumnezeu, spre care tinde cu atâta ardoare? Totuşi, originalitatea lui al-Hallaj în aceste versuri constă în descrierea prezenţei divine pe care o simte atât de aproape de sufletul său, plasându-se la limita a ceea ce este îngăduit. Un alt element original este situarea sa undeva între intimitatea cu Dumnezeu şi izolarea de tot ceea ce nu este Dumnezeu. Privită ca o etapă a iubirii divine, intimitatea, al-'uns, contrastează cu al-wahsa, sentimentul de teamă, de singurătate şi, mai ales, de despărţire de Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu