Ascultă deci, oh faqirule, căci îţi voi repeta acum unele dintre dojanele mele (mudhâkarât) pentru ca cel care nu profită de ele prima dată, să le folosească a doua sau a treia oară, astfel încât faqirul deznădăjduit să găsească în ele, atunci când îşi aruncă ochii, ceea ce-i trebuia fără să fi căutat.
Să ştiţi, şi lui Dumnezeu să-i fie milă de voi, că exista un trib din neamul Benî Zarwâl – fie ca Dumnezeu să-i protejeze de orice greşeală – un cărturar dintre fraţii noştri a căror cuvinte dezvăluiau asemenea dedesubturi încât oamenii care-l ascultau vorbind începeau să râdă chiar dacă erau trişti şi sufereau. Într-o zi, atunci când era o înmormântare în casa lui, iar locul era plin de lume, oamenii constatară că un mare număr de măciuci se afla acolo, unele atârnate de pereţi, altele peste tot pe podea. Iar oamenii întrebară : « Ce faci cu toate ciomegele astea ? » El răspunse : « Dacă vreodată intră aici un hoţ, nu va trebui să caut prea mult timp o armă, ci doar voi pune mâna pe una dintre bâtele astea care se află peste tot la îndemână. »
Mi se pare că e o idee excelentă, şi în spiritul ei voi repeta unele dintre îndemnurile mele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu